Te-ai uitat vreodată la un tablou, nu la unul de la muzeu, ci la o pictură mică, agățată pe un perete de cafenea, și ai simțit o ușoară curiozitate? Ai gândit poate: „Cum ar fi dacă aș face și eu asta?”. Să pui culoare pe o pânză, să creezi ceva care nu exista, dar care, brusc, atrage atenția. Să pictezi.
Dacă n-ai ținut niciodată o pensulă în mână, s-ar putea să ți se pară o treabă complicată. Ca și cum pictura ar fi o chestie rezervată doar celor „talentați”. Dar, serios acum, nu trebuie să ai școală de arte sau un dar divin pentru a începe. Tot ce-ți trebuie e dorința de a încerca. Și, eventual, un colț de masă liber.
Cea mai importantă decizie e să-ți dai voie. Să-ți permiți să fii stângaci. La început, toți suntem. E la fel ca atunci când înveți să gătești. Nu începi cu lasagna cu foi de casă, ci cu o omletă. La pictură, omleta ta pot fi culorile acrilice.
Sunt ușor de folosit, nu miros, se usucă repede și se curăță fără bătăi de cap. Ia-ți un set de bază cu câteva nuanțe și niște pensule simple. Nu trebuie să investești mult. Pentru început, o coală groasă sau un carton poate ține loc de pânză.
Și da, știu, vine întrebarea: „Ce pictez, totuși?”. De unde pornești? Ei bine, poate fi orice. O cană de cafea, o frunză găsită pe stradă, o fotografie salvată în telefon, chiar și o stare de spirit. Nu trebuie să iasă ceva recunoscut sau frumos. Scopul nu e perfecțiunea, ci să te lași dus de proces. Câteodată, doar să mânjești niște culori pe o foaie poate fi eliberator. Cine știe, dintr-o pată iese ceva la care nici nu te-ai fi gândit.
Mai e o chestie importantă. Nu te compara. Serios. Oprește-te din scrollat pe Instagram, că acolo toată lumea pare că s-a născut cu pensula în mână. Ce nu vezi sunt pânzele ratate, nervii, orele pierdute. Tu ești la început. Ai voie să greșești. Și chiar dacă nu e ce-ți imaginai, e al tău. Ai făcut-o tu. Asta contează.
Ajută mult să ai un colț doar al tău, chiar dacă e doar o măsuță lângă fereastră. Unde să-ți lași culorile, pensulele, șervețelele pătate. Să nu trebuiască să strângi și să aranjezi de fiecare dată. Să te așezi acolo și să începi. Pune o muzică în fundal. Poate aprinzi o lumânare. Fă din momentul ăla o întâlnire cu tine.
Dacă simți că te blochezi, există tone de clipuri pe net. Unele chiar utile. Nu trebuie să le copiezi pas cu pas, dar uneori e liniștitor să vezi cum altcineva se joacă cu culoarea, cum face un apus sau cum trasează linii într-un mod neașteptat. Poți fura idei. Poți învăța din privit.
Dar să nu crezi că pictura e valoroasă doar dacă vinzi tablouri sau dacă primești like-uri. E valoroasă pentru că îți dă ceva ce nu primești ușor: timp cu tine. Într-o lume care merge repede, să te oprești și să te uiți cum curge un fir de culoare pe o pânză e un act de liniște. Și de sinceritate.
O să râzi, dar de multe ori, pictatul m-a scos din cap. Din gândurile care se învârteau în gol. Nu știu dacă e formă de terapie sau pur și simplu o evadare sănătoasă. Dar știu că, atunci când pictez, simt că respir altfel. Nu mă mai gândesc la cât am de muncit, la ce n-am făcut, la deadline-uri sau griji. Doar sunt acolo, cu albastrul meu pe care l-am stricat punând prea mult verde. Și e în regulă.
Fii blând cu tine. Râzi de greșeli. Joacă-te. Uneori, o pată de culoare o să-ți aducă o idee mai bună decât o schiță bine planificată. Alteori, ce ai pictat o să ți se pară oribil, dar peste o săptămână o să te oprești în fața acelui tablou și o să zâmbești. Pentru că ai fost tu, acolo, prezent. Ai simțit ceva.
Despre timp, ce să zic. Timpul nu ni-l dă nimeni, dar ni-l putem face. Uneori doar dintr-o feliuță mică. Poate în loc să derulezi pe telefon o jumătate de oră, iei pensula. Nu trebuie să fie o sesiune lungă. Chiar și 15 minute contează. Seara, dimineața, în pauza de prânz. Acolo începe libertatea ta de a crea. Un moment de liniște, de respirație.
Să pictezi acasă, fără să ai vreo experiență, poate părea o idee îndrăzneață. Dar poate deveni un obicei frumos. O rutină care nu cere prea mult și oferă enorm. E genul de activitate care se strecoară ușor în viața ta, ca o lumină caldă într-o cameră. Și chiar dacă o faci doar pentru timpul liber, tot merită.
La final, ce pot să-ți spun e că nu contează dacă pictezi fluturi sau peisaje sau doar forme abstracte. Fie că o faci o dată pe lună sau în fiecare seară. Ești acolo, cu tine. Și poate, la un moment dat, o să arăți cuiva ce ai făcut și o să-ți zâmbească sincer. Sau poate nu. Poate doar o să-ți placă ție. Și o să știi că în loc de o oră de agitație, ai avut o oră de tihnă. De creat. De trăit.
Așa că ia pensula. Pune puțină culoare. Și vezi ce iese. Restul vine. Mereu vine.
