Zece fenomene pe care comunitatea ştiinţifică nu le poate explica

by “Odată cu dezvoltarea şi realizările ştiinţei moderne, omenirea a ajuns să creadă că savanţii pot oferi o explicaţie pentru fiecare lucru care există pe planeta noastră şi în univers. Să nu uităm, însă, că deşi multe fenomene au explicaţii ştiinţifice, nu toate pot fi înţelese prin ceea ce cunoaştem […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Odată cu dezvoltarea şi realizările ştiinţei moderne, omenirea a ajuns să creadă că savanţii pot oferi o explicaţie pentru fiecare lucru care există pe planeta noastră şi în univers. Să nu uităm, însă, că deşi multe fenomene au explicaţii ştiinţifice, nu toate pot fi înţelese prin ceea ce cunoaştem astăzi.

De exemplu, ştiinţa nu a dat încă un răspuns clar cu privire la procesul în urma căruia a luat naştere universul. De asemenea, nu poate explica nici formarea convingerilor religioase. Păşind în domeniul supranaturalului, întâlnim manifestări misterioase asupra cărora ştiinţa nu a oferit niciun fel de lămuriri pertinente, deoarece metodele sale specifice nu pot fi aplicate pentru a măsura sau a studia aceste aspecte.

Să aruncăm o privire asupra unora dintre fenomenele inexplicabile, reamintindu-ne totodată că natura este o minune în sine, ce deţine încă multe mistere.

Efectul Placebo

Efectul placebo a fost o enigmă medicală care a evidenţiat influenţa minţii asupra sănătăţii fizice şi a vindecării. S-a constatat că pacienţii care cred că au primit un medicament eficace se pot vindeca, chiar dacă li s-au administrat doar pastile de zahăr. Pentru a contura mai clar fenomenul, au fost realizate studii în care s-a urmărit evitarea oricărei influenţări a rezultatelor prin aşteptările participanţilor dar şi ale experimentatorilor.
Din păcate, în decursul anilor, eficacitatea şi măsurabilitatea efectului placebo au fost considerate de ştiinţă ca nefiabile. Această concluzie poate fi însă datorată limitărilor metodelor de cercetare. Există multe cazuri de oameni a căror autovindecare a depăşit uneori chiar şi mijloacele medicale disponibile pentru vindecarea fizică a trupului.

Al şaselea simţ

Cele cinci simţuri – văzul, auzul, gustul, pipăitul şi mirosul – ne ajută să explorăm lumea noastră fizică. Există, de asemenea, un al şaselea simţ, o putere interioară a percepţiei, cunoscută sub numele de intuiţie. Cuvântul intuiţie provine din latinescul intueri care înseamnă „a privi în interiorˮ. Intuiţia este abilitatea de a cunoaşte şi a înţelege fără a folosi raţionamentul logic sau analiza şi este comună tuturor oamenilor, indiferent de gradul lor de inteligenţă.

Intuiţia este numită popular „bănuialăˮ sau „instinctˮ – o cunoaştere interioară despre ceva fără a avea cunoştinţe anterioare. Conform unui studiu ştiinţific, 62% dintre directorii executivi ai companiilor sunt mai predispuşi să ia decizii de afaceri bazate pe intuiţie decât pe analiza datelor.

Un alt studiu realizat în anul 2007, publicat în jurnalul ştiinţific Current Biology, a descoperit că participanţii, atunci când nu au suficient timp să privească şi când trebuie să se bazeze pe intuiţie, sunt mult mai precişi în alegerea unui simbol diferit dintre alte peste 650 identice, decât când au 1,5 secunde pentru a se uita la simboluri.

Filozoful chinez antic Lao Tse spunea că „puterea înţelegerii intuitive te va proteja de rău până la sfârşitul zilelor taleˮ. Albert Einstein afirma, de asemenea, că „singurul lucru cu adevărat valoros este intuiţiaˮ.

Dar, de unde provine intuiţia? Studiile asupra creierului uman indică spre glanda pineală ca un posibil răspuns la acest mister. Rene Descartes (1596-1650), părintele filozofiei moderne, a numit glanda pineală „sediul sufletuluiˮ. În Orientului antic se considera că intuiţia se află în regiunea glandei pineale şi ea poate primi iluminarea de la suflet, sub forma unor cunoaşteri şi idei.

Experienţe din apropierea morţii

Există numeroase rapoarte privind diferite experienţe neobişnuite trăite de oameni în apropierea morţii, cum ar fi trecerea printr-un tunel imaterial spre o lumină strălucitoare, întâlnirea cu persoane dragi care părăsiseră deja planul fizic, un sentiment de calm şi seninătate etc.

Una dintre cele mai notabile experienţe de acest gen este cea avută de Dr. George Rodonaia, în 1976, care a petrecut la graniţa dintre viaţă şi moarte cea mai îndelungată perioadă înregistrată vreodată. Evenimentul l-a transformat profund pe Rodonaia, care înainte de acesta era un ateu convins. Ulterior a devenit preot hirotonit al Bisericii Ortodoxe Răsăritene. Ceea ce a trăit indică că există o altă lume dincolo de această lume fizică umană.

Deşi numeroşi oamenii au trecut cu adevărat prin astfel de experienţe neobişnuite în apropierea morţii, ştiinţa nu a fost în măsură să ofere o explicaţie a acestui fenomen. Unii cercetători încearcă să sugereze că aceste experienţe pot fi halucinaţii ale unui creier vătămat. Dar leziunile cerebrale nu sunt prezente întotdeauna, în consecinţă nicio teorie ştiinţifică nu a oferit o interpretare valabilă la ceea ce se petrece atunci şi de ce aceste experienţe le-au transformat, de cele mai multe ori, viaţa celor care le-au trăit.

Obiecte zburătoare neidentificate

Obiect zburător neidentificat (OZN) este un termen inventat de Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii în 1952, pentru a clasifica obiecte care nu au putut fi identificate de experţi după o anchetă. În cultura populară, conceptul de OZN este de obicei folosit pentru a numi o navă spaţială condusă de extratereştri.

OZN-uri au fost reperate şi înregistrate încă din timpul dinastiei Song din China. în secolului al Xl-lea, savantul şi generalul militar Shen Kuo (1031- 1095) a scris în cartea sa Eseurile dintr-un ochi de vise (1088) despre un obiect zburător în formă de perlă, cu un interior luminos orbitor, care se putea deplasa cu o viteză incredibilă.

Mărturiile despre OZN-uri sunt foarte multe, iar clasificarea lor depăşeşte scopul acestui articol. Vom menţiona însă câteva.
Kenneth Arnold, un om de afaceri american, a raportat că a văzut nouă obiecte cu o lumină strălucitoare zburând din apropierea oraşului Mount Rainier, Washington, în 1947. Arnold a descris obiectele ca fiind „plate ca o tigaie pentru clătiteˮ, cu discuri în formă de farfurie.
Relatarea sa a primit o atenţie semnificativă din partea mass-media şi a atras un mare interes public.
De atunci, numărul relatărilor despre OZN-uri a crescut exponenţial. Fenomenul OZN a fost studiat la nivel mondial atât de anchetatori guvernamentali cât şi de anchetatori independenţi. Dr. Josef Allen Hynek (1910-1986) a lucrat pentru Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii pentru a investiga OZN-uri. La început, Hynek a fost extrem de critic dar, după examinarea a sute de rapoarte de OZN timp de peste trei decenii, opinia lui s-a modificat.
În ultimii ani ai carierei sale, Hynek şi-a exprimat dezamăgirea faţă de modul simplist în care majoritatea oamenilor de ştiinţă analizează OZN-urile, nedorind să admită cu fermitate natura lor inexplicabilă.

Déjà-vu

Déjà-vu, termenul francez pentru ceva „deja văzutˮ, este senzaţia stranie de a mai fi fost într-un anumit loc sau la un eveniment înainte, deşi ne aflăm acolo pentru prima dată. Oamenii pot avea sentimente foarte ciudate de familiaritate cu privire la o imagine din faţa lor, ca şi cum s-ar mai fi întâmplat înainte, deşi conştient ei înţeleg că aceasta este prima dată când s-au confruntat cu astfel de lucruri. Cercetările neuropsihologice au încercat să explice aceste experienţe, ca anomalii de memorie sau patologie cerebrală, sau ca efecte secundare ale unor medicamente.

Un studiu din 2008, efectuat de psihologul Anne Cleary, a ajuns la concluzia că senzaţia de déjà-vu ar putea fi în legătură cu memoria de recunoaştere. (sic!)
Explicaţii alternative asociază fenomenul déjà-vu cu profeţia, amintirile dintr-o viaţă anterioară, clarviziunea sau îl consideră un semn mistic ce indică îndepli¬nirea unei condiţii prestabilite pe drumul vieţii.

Oricare ar fi explicaţia, déjà-vu este cu siguranţă un fenomen universal al condiţiei umane, iar cauza sa fundamentală este încă un mister.

Fantome

Referirile la fantome, prezente în literatura clasică la unii autori cum ar fi Homer şi Dante, sugerează că experienţa umană cu astfel de fenomene paranormale este îndelungată şi, într-un anume sens, obişnuită. Astăzi, diferite locuri bântuite, cum ar fi Casa Whaley din San Diego, sunt enumerate ca atracţii turistice, iar declaraţiile unor persoane care au văzut fantome nu sunt ceva neobişnuit.

Cultura populară este plină de incidente cu fantome, dar ştiinţa convenţională evită explicarea unor astfel de fenomene. Doar anumiţi cercetători, situaţi la graniţa comunităţii ştiinţifice, fac eforturi pentru a măsura validitatea unor astfel de evenimente.

Existenţa fantomelor are implicaţii profunde asupra dimensiunilor vieţii de dincolo de lumea noastră fizică şi asupra supravieţuirii sufletului uman după aşa-zisa moarte. Cercetătorii care s-au aplecat asupra subiectului speră să elucideze într-o zi misterul din acest domeniu.

Dispariţii inexplicabile

Există numeroase cazuri ciudate în care oamenii au dispărut fără urmă.
De exemplu, în 1937, pilotul Amelia Earhart şi navigatorul Frederick Noonan au dispărut împreună cu avionul Lockheed pe care îl pilotau. Când se aflau aproape de Insula Howland, în Oceanul Pacific, au trimis un mesaj în care anunţau că avionul lor rămânea fără combustibil, transmisie ce a fost recepţionată de sistemul Itasca al Pazei de Coastă americane. Dar orice altă comunicare ulterioară a fost dificilă, Itasca neputând localiza Lockheed. Curând după aceea, Earhart şi Noonan au trimis un mesaj ce spunea că mai au combustibil pentru doar o jumătate de oră şi că nu văd pământ în faţă. După aceea orice comunicare s-a pierdut. Cel mai probabil, ei ar fi trebuit să se fi prăbuşit în apă dar, după ani de căutări, nici piloţii, nici avionul Lockheed, nu au fost găsiţi în ocean.

În cazuri ca acesta, în ciuda tuturor eforturilor diferitelor organisme de anchetă, care au folosit cele mai moderne tehnici de care dispuneau, nu s-a reuşit găsirea unor răspunsuri concrete la ceea ce s-a petrecut cu oamenii care au dispărut în mod misterios.

Triunghiul Bermudelor

Triunghiul Bermudelor – zonă a Oceanului Atlantic între Bermude, Miami şi San Juan, Puerto Rico, unde navele şi avioanele continuă să dispară –, este unul dintre cele mai mari mistere ale planetei noastre.
Supravieţuitorii povestesc despre o deplasare a timpului, instrumente de navigaţie care nu mai funcţionează, bile de lumină ce vin din cer, schimbări bruşte şi violente ale vremii sau pereţi inexplicabili de ceaţă. Frank Flynn, în 1956, în timp ce naviga în zona Triunghiului Bermudelor a întâlnit o „masă necunoscutăˮ de ceaţă care a scurs puterea motorului, după ce nava a pătruns în ea.

În 1970, Bruce Gernon Jr. a întâlnit un astfel de tip de ceaţă, care i-a învăluit avionul şi l-a transportat în ceva nelumesc.

De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă au încercat să demitizeze misterul Triunghiului Bermudelor, susţinând chiar că de fapt nu există niciun mister. Dar cei care au experimentat direct anumite evenimente ciudate şi au supravieţuit pentru a le povesti, afirmă cu tărie că ceea ce se petrece în zona Triunghiului Bermudelor depăşeşte înţelegerea logică.

Yeti

Yeti este una dintre cele mai faimoase creaturi din studiile de criptozoologie. Bigfoot, sau Sasquatch, cum este numit în America de Nord, este cunoscut sub numele de Yeti sau Omul Zăpezii în regiunea Himalaya din Nepal şi Tibet, şi ca Yowie în Australia.

În 1951, alpinistul Eric Shipton a fotografiat o amprentă gigant în Himalaya. Fotografia a speriat lumea şi a făcut populară povestea lui Yeti. În 1967, Roger Patterson şi Robert Gimlin au prezentat materiale filmate în care apărea ceva ce au susţinut că este Yeti. Imaginile lor, devenite celebre, au fost supuse la multe încercări de autentificare şi de demitizare. Antropologul Grover Krantz a examinat filmul Patterson-Gimlin şi a concluzionat că acesta este un film autentic al unei creaturi bipede necunoscute, de dimensiuni foarte mari. Din cauza lipsei de dovezi fizice care să ateste existenţa lui Yeti, ştiinţa convenţională nu acceptă afirmaţiile privind existenţa sa. Cu toate acestea, mitul persistă pe măsură ce noi poveşti în care se susţine că a fost văzute sunt raportate la nivel mondial.

Zumzetul

Apariţia unui zgomot persistent, de joasă frecvenţă a fost raportată în numeroase locuri din toată lumea, în special în Statele Unite ale Americii, Regatul Unit şi Europa de Nord. Sunetul, care nu este auzit de toţi oamenii, este cunoscut simplu, drept „Zumzetul“ (,,Hum“), sau alături de numele localităţii unde se aude, cum ar fi Taos Hum (New Mexico), Hum Kokomo (Indiana), Hum Bristol (Anglia) şi Hum Largs (Canada).

Pentru cei care îl pot percepe, sunetul este adesea descris ca huruitul unui motor diesel aflat la distanţă. Acesta a determinat stres extrem la unii oameni, cu efecte secundare negative, care perturbă un trai normal.

Organisme guvernamentale din întreaga lume au investigat sursa Zumzetului. În Statele Unite, investigaţiile au început în anii 1960. În 2003, Departamentul pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale din Marea Britanie a publicat un raport care analiza acest Hum de joasă frecvenţă şi impactul său asupra celor care îl pot auzi. Cu toate acestea, rezultatele privind identificarea sursei Zumzetului au fost evazive şi fenomenul rămâne încă un mister.”[1]

SURSE

  1. http://epochtimes-romania.com/news/zece-fenomene-pe-care-comunitatea-stiintifica-nu-le-poate-explica—135884
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro