Wilhelm Marr, jurnalistul evreu, care a inventat termenul “Antisemitism”, a fost finanțat de familia Rothschild

by Termenul “antisemitism” este folosit ca o eticheta la adresa celor care vorbesc despre evreii sionisti care conduc lumea. Friedrich Wilhelm Adolph Marr (16 noiembrie 1819 – 17 iulie 1904) a fost un jurnalist si agitator evreu-german, care a creat termenul de “antisemitism” in 1881. In 1841, Wilhelm Marr a […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Termenul “antisemitism” este folosit ca o eticheta la adresa celor care vorbesc despre evreii sionisti care conduc lumea. Friedrich Wilhelm Adolph Marr (16 noiembrie 1819 – 17 iulie 1904) a fost un jurnalist si agitator evreu-german, care a creat termenul de “antisemitism” in 1881.

In 1841, Wilhelm Marr a plecat la Zurich, unde a facut cunostinta cu diverse persoane politice, adepte ale miscarilor de stanga. Era perioada cand evreii Karl Marx si Friedrich Engels se pregateau sa publice “Manifestul Comunista” (1848).

In 1843, Wilhelm Marr a fost expulzat din Zurich sub acuzatia ca a promovat activitati comuniste. S-a intors in Lausanne, unde s-a alaturat lui Hermann Doleke si Julius Standau, incepand astfel sa se aplece spre anarhism si ateism, elemente specifice comunismului evreiesc.

Wilhelm_Marr

Wilhelm Marr a fost o societate secreta numita “Schweizerischer Arbeiter Und”. In 1845 a fost expulzat din Lausanne, de asemenea, si a mers la Hamburg. Acolo a devenit jurnalist politic si a publicat revista satirica “Maphisto” (1847/48 – 1852). El a apartinut stangii partidului raducal si a fost delegat la Adunarea Nationala de la Frankfurt (centrul operational al familiei Rothschild).

In 1852, Marr a plecat in strainatate, in Costa Rica, unde a incercat sa duca o viata ca om de afaceri. Lipsit de succes a revenit in Hamburg, unde a lucrat, din nou, ca jurnalist, iar in 1854 s-a casatorit cu Georgine Johanna Bertha Callenbach, fiica unui om de afaceri evreu, care a renuntat la credinta sa.

Cuplul a divortat in 1873. In 1874, Marr s-a recasatorit cu evreica Helene Sophia Emma Maria Behrend, care a murit in acelasi an. In 1875 s-a recasatorit pentru a treia oara cu evreica Jenny Tereza Kornick, care i-a nascut un fiu. In 1877 a divortat si de aceasta. Ultima sa sotie a fost Clara Maria Kelch.

Wilhelm Marr a fost influentat puternic de Miscarea Burschenschaft, care a dezvoltat o frustrare in randul studentilor germani dupa esecul Congresului de la Viena pentru a crea un stat unificat de toate teritoriile locuite de poporul german.

Aceasta miscare s-a opus participarii evreilor in acest proiect de unificare, cu exceptia cazului in care acestia se dovedesc ca sunt nerabdatori sa dezvolte un spirit crestin-german.

In 1879, Wilhem Marr a scris pamfletul “Der Weg zum Siege des Germanenthums uber das Judenthum” (n.tr. “Victoria germanismului asupra iudaismului”). Wilhem Marr a vorbit despre emanciparea evreilor, care rezulta din liberalismul german, aceasta permitand evreilor sa controleze industria si finantele.

Mai mult decat atat, din moment ce acest conflict s-a bazat pe diferitele calitati ale “raselor” evreiesti si germane, ea nu a putut fi rezolvata nici chiar prin asimilarea totala a populatiei evreiesti. Potrivit lui, lupta dintre evrei si germani se va sfarsi numai prin victoria unui si moartea finala a celuilalt. “O victorie evreiasca ar aduce sfarsitul poporului german”, a conchis Wilhelm Marr.

Pentru a preveni acest lucru sa se intample, in 1879, Wilhelm Marr a fondat “Antisemiten-Liga” (n.tr. “Liga Antisemita”), prima organizatie germana cu scopul de a combate propusa amenintare pentru Germania, reprezentata de catre evrei, pledand pentru indepartarea lor fortata din tara.

Pe de alta parte, Wilhelm Marr a fost influentat de Erns Haeckel, un profesor care a popularizat notiunea darwinismului social intre clasele educate din Germania. In ciuda influentei pe care o avea, ideile lui Marr nu au fost preluate de nationalistii germani. Liga Pan-german, fondata in 1891, a permis initial accesul evreilor cu conditia ca acestia sa fie asimilati in cultura germana.

Spre sfarsitul vietii sale, potrivit informatiilor oficiale, Wilhelm Marr a renuntat la asa-zisul “antisemitism”, cerand astfel iertare evreilor, dupa cum scrie si Moshe Zimmermann.

Wilhelm Marr a fost finantat de catre evreul Edmond de Rothschild

De fapt, Wilhelm Marr a fost evreu, era pro evrei, fiind finantat de catre familia Rothschild. El a facut un joc dublu specific acestor indivizi si anume: pe de-o parte era “anti-evreu”, iar pe de alta parte era filo-evreu.

Edmond de Rothschild (1845 -1934) l-a finantat pe Wilhem Marr, intrucat trebuia creat pretextul “antisemit” si atitudinea anti-evreiasca cu scopul bine precis de a-i determina pe evrei pentru a accepta ceea ce astazi se numeste Sionism (Miscarea Nationalista a evreilor pentru intoarcerea in Palestina).

Inainte de aparitia oficiala a Sionismului, Nathan Birnbaum (1864 – 1937) a creat miscarea pre-sionista “Hovevei Tion”, termenul de “sionism” fiind adoptat mai tarziu de catre Dr. Theodor Herzl la Primul Congres Sionist, tinut in 1897 la Basel, in Elvetia.

Deci, avem asa: Wilhelm Marr (fondatorul “antisemitismului), Nathan Birnbaun (fondatorul “Hovevei Tion”) si pe Theodor Herzl (fondatorul “Sionismului”). Toti acestia au fost finantati direct de catre familia Rothschild, nu degeaba sionismul este descris drept “Sionismul Rothschild”, acestia neavand nici un fel de legatura cu “semitii” sau cu Iudaismul, ei fiind ne-evrei, caci majoritatea sionistilor nu sunt evrei, chiar daca acestia se considera “evrei”.

Povestea unei vorbe proaste: “antisemitismul”

Semiţii, rasă străveche şi prolifică, avându-şi leagănul în Orientul Apropiat, cu numeroase ramuri de-a lungul istoriei (de la vechile popoare mesopotamiene până la arabii şi evreii de astăzi), îşi trag numele generic de la legendarul lor strămoş comun, biblicul Sem, unul dintre cei trei fii ai lui Noe. Unitatea rasială a neamurilor semite nu este însă numai o tradiţie mitică, ci o realitate de necontestat, confirmată istoric, lingvistic şi antropologic.

Nu-i mai puţin adevărat că aceste neamuri au trăit dintotdeauna mai degrabă în vrăjmăşie decât în armonie unele cu altele. Dezbinate la începuturi mai ales de interese politice şi economice, ele s-au diferenţiat radical, cu timpul, şi din punct de vedere religios şi cultural. Deşi mai întotdeauna inferior numeric maselor semite învecinate, poporul evreu (avându-l poate ca strămoş eponim pe biblicul Eber, urmaşul lui Sem), a fost într-o permanentă stare conflictuală cu mai toţi fraţii lui semiţi. În cărţile Vechiului Testament sunt evocate din belşug conflictele adesea foarte sângeroase dintre „seminţia lui Israel” şi celelalte triburi sau popoare semitice. Situaţia aceasta nu s-a schimbat esenţial nici până în ziua de azi. Tensiunile istorice intersemite apar de-acum „cronicizate”, prin problema palestiniană, într-un conflict arabo-israelian generalizat (deopotrivă politic şi religios), constituind unul dintre principalele focare de instabilitate mondială.

Poporul evreu – altminteri admirabil în multe privinţe – se vădeşte a fi, atât în spaţiul său originar, cât şi în diaspora, un popor deosebit de problematic. Aceasta a dus, oarecum în continuitatea anumitor superstiţii ale creştinătăţii medievale[1], la supoziţia exagerată că, mai cu seamă în ultimele două veacuri, toate seismele istorice majore, cu adânci implicaţii internaţionale (Revoluţia franceză, Revoluţia bolsevică, cele două războaie mondiale etc.), ar fi fost cauzate, stimulate, intreţinute sau exploatate de evrei şi de internaţionala masonică (pe care aceştia ar controla-o prin gradele ei superioare). S-a ajuns până acolo încât Al Doilea Război Mondial a putut fi interpretat de unii ca înfruntarea culminantă între Europa tradiţională (reprezentată de frontul general al dreptei) şi Europa „iudaizată” (reprezentată de frontul general al stângii); lumea postbelică n-ar fi, de fapt, decât un „imperiu” evreiesc camuflat, în care s-a instaurat un fel de pax judaica! Evreii se plâng, dimpotrivă, că ei sunt cei în permanenţă persecutaţi. Victimizarea este un leit-motiv al propagandei iudaice. Totuşi, pentru orice minte normală, se iscă întrebarea de bun-simţ: „De ce toată lumea, dincolo de determinaţiile geografice, etnice sau religioase, a avut în permanenţă ceva tocmai cu evreii? Nu cumva evreitatea însăşi are ceva fatalmente provocator la adresa a tot ceea ce nu este evreiesc?”.

Din punctul de vedere al iudaismului tradiţional, explicaţia este simplă: Israel nu poate fi precum celelalte popoare, atât din pricina condiţiilor istorice în care a fost pus („robiile” succesive – egipteană, babiloniană, macedoneană, romană, apoi îndelungata vieţuire în diaspora, cu persecuţiile cunoscute), dar mai ales pentru că el reprezintă, conform tradiţiei mozaice, „poporul ales” de Dumnezeu (Yahve) să stăpânească Pământul[2], celelalte neamuri (inclusiv rudele lui semitice) fiind doar făpturi inferioare (goim)[3], ce trebuie tratate discriminatoriu şi puse, cu orice mijloace, în slujba lui Israel[4]. Această viziune a iudaismului tradiţional (atât de asemănătoare, în esenţa ei, cu rasismul exclusivist al nazismului!), lansată încă de autorii biblici şi radicalizată de cei talmudici, reprezintă şi astăzi ideea cardinală a sionismului[5]. Nu avem de-a face, prin urmare, cu un orgoliu obişnuit, ci cu o formă venerabilă de mesianism rasist, cu o „superioritate” decretată în termeni religioşi (prin răstălmăcirea revelaţiei divine).

Din punctul de vedere al neevreilor, o astfel de situaţie nu este prea măgulitoare. Demnitatea umană şi naţională a popoarelor, la care se adaugă, mai ales în cazul ţărilor creştine şi islamice, şi anumite considerente de ordin religios, sunt de natură să ducă la „reacţii” legitime (chiar dacă uneori în forme reprobabile) împotriva acestui radicalism sionist, asociat adesea cu afirmaţii jignitoare la adresa feluritelor comunităţi etnice şi religioase. De aceea, cum s-a spus, evreii îşi atrag singuri, periodic, „toate fulgerele” asupra lor[6]. Mai mult decât victimele „sălbăticiei” altora, evreii sunt adeseori victimele propriei lor lipse de tact şi de scrupule faţă de lumea neevree.

Oricine încearcă să reacţioneze, fie şi numai defensiv, la anumite sfidări sau abuzuri evreieşti, devine automat „reacţionar”, în sensul teribil pe care presa „democratică” l-a impus acestui cuvânt! Acest „reacţionarism” generic atrage după sine, printr-o asociaţie deja automatizată, regizată de acelaşi tip de propagandă, o grămadă de alţi termeni stigmatizanţi, înghesuiţi de-a valma şi goliţi, cel mai adesea, de semantismul lor originar: „fascism”, „nazism”, „naţionalism”, „şovinism”, „fundamentalism”, „revizionism”, „terorism”, „antisemitism” etc. Dacă eu, ca român onest, îmi apăr personalităţile sau valorile naţionale consacrate, deconspirând cu firească indignare diferitele mistificări sau ireverenţiozităţi evreieşti pe seama acestora[7], de ce oare trebuie să devin automat „fascist”, „fundamentalist” sau „antisemit”? Eu n-o fac decât strict în calitatea mea responsabilă de român sau de creştin. (Desigur, problema vine de acolo că, de pe poziţiile intransigente ale iudaismului tradiţional, suficient exemplificate mai sus, aceste calităţi sunt prin ele însele un handicap. De pe aceste poziţii, pare să nu rămână loc de conciliere. Dar evreii de azi invocă şi pretind poziţii mai nuanţate, iar aceasta e singura şansă a unui dialog pacifizant.)

Dacă majoritatea neevreilor ignoră sau preferă să ocolească problema (aproape tabuizată în publicistica actuală), o anumită minoritate se simte totuşi datoare să ia atitudine: unii o fac poate chiar din sentimente antievreieşti, alţii – cei mai mulţi – din comandamente de conştiinţă. Pe cei dintâi, a căror repulsie ia adeseori forme violente şi retoric-demagogice, nu-i putem nici încuraja, nici respecta, chiar dacă se întâmplă să aibă partea lor de dreptate. Pe ceilalţi, echilibraţi şi oneşti, călăuziţi de principii şi argumente, nu numai că-i aprobăm, dar îi considerăm absolut necesari pe baricadele tot mai pustiite ale responsabilităţii creştine şi naţionale. Cum însă evreii nu au interesul distincţiilor de acest gen, obişnuiesc să-şi vâre toţi adversarii în aceeaşi oală şi să le aplice, în mod deliberat, aceeaşi etichetă infamantă de „antisemiţi”…

Dar confuzia în care este întreţinută problema se vădeşte din chiar această etichetă stupidă. Ţinând seama de precizările făcute mai înainte, să cântărim o clipă acest atât de supralicitat „antisemitism”[8]. Există puţine cuvinte atât de lipsite de temei[9]. Căci „a fi antisemit” vrea să zică, literal, „a fi împotriva a tot ceea ce este semit” (aşa cum, când se spune „antireligios” sau „anticomunist”, se înţelege de la sine o împotrivire generică faţă de tot ce înseamnă sau a însemnat cândva „religie” ori „comunism”). Când spunem „antisemit”, dacă ar fi să luăm cuvântul în serios, ar trebui să înţelegem o aceeaşi împotrivire generică, necondiţionată valoric, temporal sau spaţial. Ar însemna să cuprindem în „potrivnicia” noastră şi pe vechii akkadieni sau fenicieni, şi marile personaje biblice (vetero-, dar si neo-testamentare), ca şi pe toţi arabii şi evreii contemporani, ba chiar şi pe arabii sau evreii creştinaţi, de vreme ce atributul de „semit” trimite la rasă, iar nu la religie! Dacă aşa stau lucrurile, să ni se arate măcar un singur „antisemit” adevărat!

Dar chiar raportându-ne strict la contemporaneitate, termenul ca atare duce numai la absurdităţi. Va să zică, cine îndrăzneşte să se opună anumitor manevre evreieşti, este calificat îndată drept „antisemit”. Dar un Yasser Arafat sau un Saddam Hussein, care numai asta fac, ce sunt ei? Semiţi sau antisemiţi? Iar dacă arabii sunt semiţi şi Israelul îi urăşte de moarte, atunci nu cumva Israelul este el însuşi… antisemit? Din ambele situaţii, s-ar putea trage concluzia că semiţii sunt cei mai straşnici antisemiţi!!!

Putem spune, cu mâna pe inimă, că-n România nu există antisemiţi. Există, poate, anumite atitudini – contextuale – anti-arabe sau anti-evreieşti. (De obicei, în contextul actual, cine „are pică” pe evrei, simte o undă de simpatie pentru arabi. Şi invers. Să însemne aceasta că unul şi acelaşi ins este totodată filosemit şi antisemit? Ba mai mult: că este filosemit… pentru că este antisemit ?!).

Prin urmare, reacţia conjuncturală faţă de evrei, pe care o avem în vedere aici, ar fi mai potrivit să se numească „antiiudaism” sau „antievreism” (în ultima vreme şi-a făcut tot mai mult loc termenul de „antisionism”, mai ales prin Roger Garaudy şi Israel Shahak, principalii deconspiratori ai abuzurilor sioniste din noul stat Israel). Aşa s-ar şti măcar limpede conţinutul pretinsei „aversiuni”! Dar nici aşa termenul n-ar putea fi utilizat orbeşte, pentru că are cusurul de a sugera o atitudine radicală faţă de tot ceea ce ţine de evrei şi de iudaism, ceea ce nu prea se întâlneşte în realitate. Numai cineva care nu este în toate minţile se poate lăsa purtat de o astfel de ură generalizată şi necondiţionată faţă de o întreagă etnie, religie sau cultura! Sunt evrei şi evrei, situaţii şi situaţii. Faptul că cineva este evreu nu-l face în mod automat odios sau periculos. Au existat, există şi vor exista întotdeauna destui evrei oneşti, simpatici, rezonabili, ca şi valori iudaice incontestabile şi universale[10]. Oricare ar fi experienţele noastre concrete în această privinţă, bunul simţ nu ne permite să admitem nediferenţierile, mai ales când stăm pe poziţiile creştinismului. Nu poate exista o singură măsură pentru toţi şi pentru toate în relativitatea vieţii istorice.

Dacă există o stare conflictuală evidentă – fie de idei, fie de fapte – între personalităţi sau grupări evreieşti şi personalităţi sau grupări româneşti (şi creştine în genere), aceasta trebuie atent judecată, în cauzele şi în efectele ei, dincolo de orice absolutizare forţată. Românul care reacţionează, ferm, dar decent, ca român onest, la un afront evreiesc, nu-i „antisemit” sau „antievreu” cu tot dinadinsul, ci doar un naţionalist care veghează la fiinţa şi la onoarea neamului său (aşa cum şi evreii veghează permanent la ale lor). Acelaşi român, din aceleaşi raţiuni, va reacţiona la fel şi la un afront venit din altă parte. De ce adică, la el acasă sau pe aiurea, evreul are dreptul să fie tradiţionalist şi naţionalist, iar celelalte neamuri nu? Oare pentru că el e „ales”, iar ceilalţi sunt goim? Dar atunci ar însemna că, supralicitându-şi tradiţia religioasă, evreii rămân, în mod fatal, cel mai „fundamentalist” şi mai „rasist” dintre popoare…

Mai de folos ar fi pentru toată lumea să-şi cumpănească şi vorbele şi judecăţile. Iar în ce priveşte naţionalismul, acesta să nu mai fie asociat aprioric cu fel de fel de „sperietori” propagandistice. Naţionalismele sunt fireşti şi legitime, fără excepţie, atâta vreme cât nu devin exclusiviste. În vastul complex organic al omenirii, orice „naţie” este chemată să funcţioneze cu determinaţiile ei specifice, conservate şi potenţate prin ceea ce numim azi conştiinţa naţională. Evreii nu greşesc când îşi apără fiinţa şi îşi afirmă specificitatea. Greşesc însă atunci când vor să interzică altora să facă acelaşi lucru.

Dacă nu ne-am lăsa în voia patimilor oarbe, am putea să ne bucurăm laolaltă atât de „unitatea” cât şi de „diversitatea” lumii lui Dumnezeu. Rămânând însă pe calea orgoliilor pătimaşe, acţiunile nesăbuite ale unora vor atrage în permanenţă reacţiunile altora, iar lumea se va preface într-un haos incontrolabil, în care nu se va mai şti care sunt „victimele” şi care sunt „călăii”…

Note
[1] Trebuie însă operată o deosebire principială între „antisemitismul” tradiţional, cu baze preponderent religioase, şi „antisemitismul” modern, pe care Hannah Arendt îl numeşte „antisemitism ideologic laic” (putând avea motivaţiile cele mai diverse: biologice, politice, sociale, economice, culturale).

[2] Pretenţia de a fi „poporul ales” al lui Iahve reprezintă însăşi axa istorică şi religioasă a iudaismului; ideea dominaţiei universale, ca finalitate mesianică a unei istorii sacralizate, nu este deloc o calomnie „antisemită”, ci consecinţa firească a acestei „alegeri” (extrapolate din planul religios în cel istorico-politic): „De vei asculta cu luare aminte glasul său [al „îngerului lui Dumnezeu” – n. n.] şi vei face toate câte îţi poruncesc, şi de vei păzi legământul meu, îmi vei fi popor ales dintre toate neamurile, că al meu este tot pământul, iar voi îmi veţi fi preoţie împărătească şi neam sfânt…” (Ieşirea 23, 22; subl. n.). „Că eşti poporul sfânt al Domnului Dumnezeului tău, şi te-a ales Domnul Dumnezeul tău, ca să-i fii Lui popor ales dintre toate popoarele de pe pământ” (Deutetonomul 7, 6; subl. n.). Talmudul radicalizează această elecţiune: „Dumnezeuîşi arată măreţia numai în mijlocul evreilor” (Berahot 7a); „Cine loveşte un evreu se face vinovat de crimă, căci e ca şi când i s-ar da o palmă lui Dumnezeu” (Sanhedrin 58b); „Mesia va da evreilor stăpânirea lumii şi lor le vor sluji şi li se vor supune toate celelalte popoare” (Sanhedrin 88c). „Peste tot pe unde se aşază, evreii trebuie să devină stăpâni, iar de nu vor fi stăpâni pe deplin, atunci să se considere ca-n robie şi în surghiun. Şi chiar de vor ajunge la cârmuirea cetăţilor, dar nu le vor stăpâni în întregime, neîncetat să strige: Jale! Grozăvie!” (Sanhedrin 104c). Talmudiştii de azi recunosc în aceasta dogma capitală a iudaismului: „Populaţia pământului poate fi împărţită între [fiii lui] Israel şi celelalte naţiuni luate în bloc. Israel este poporul ales: dogma capitală!” (A. Cohen, Le Talmud, Payot, Paris, 1986, p. 104; trad. rom.: Talmudul, Editura Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 116).

[3]Numai evreilor li se cuvine denumirea de oameni; neevreilor nu li se cuvine această denumire, ci aceea de animale” (Baba Batra 114b). Un rabin contemporan (Schneur Salman, emigrat din Rusia în America) glosează (cit. in Frankfurter Allgemeine Zeitung din 11.03.1994, p. 14): „Sufletele de goim [neevrei] sunt de o cu totul altă natură, fireşte inferioară. Toţi evreii sunt de la natură buni, toţi goim sunt de la natură răi. Evreii sunt încununarea creaţiei [divine], pe când goim reprezintă drojdia, scursura ei” (apud Gabriel Constantinescu, Gâlceava anticomunistului cu lumea. Cronica unui deceniu de tranziţie (1991-2001), Editura Christiana, Bucureşti, 2002, p. 283).

[4] Termenii vechii Legi (Tora, însumând cele cinci cărţi ale lui Moise) sunt de un radicalism nedisimulat: „Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în pământul la care mergi să-l moşteneşti şi va izgoni de la faţa ta neamurile cele mari şi multe […] şi le va da Domnul Dumnezeul tău în mâinile tale şi le vei bate: atunci să le nimiceşti, să nu faci cu ele legământ şi să nu le cruţi […] Mânca-vei toată agonisita popoarelor pe care Domnul Dumnezeul tău ţi le va da ţie; să nu le cruţe ochiul tău şi să nu slujeşti dumnezeilor lor, că aceasta-i cursă pentru tine” (Deuteronomul, cap. 7; cf. si 12, 1-4; 20, 10-18 etc.). Cunoscând aceste antecedente sau odiosul îndemn talmudic Tob sebegoim harog („Pe cel mai bun dintre goim să-l ucizi!”), aproape că nu mai miră afirmaţia rabinului Yitzhaak Ginsburg (cit. in Globe and Mail din Toronto, la 03.06.1986, p. 1): „Uciderea palestinienilor este îndreptăţită, deoarece sângele evreilor şi al neevreilor nu pot fi socotite ca având acelaşi preţ” (apud G. Constantinescu, loc. cit.), nici cea a rabinului Yaacov Perrina (cit. in London Times din 28.02.1994, p. 1), făcută la funerariile asasinului în masă Baruh Goldstein (care pe 25 februarie 1994 a pătruns în moscheea din Hebron şi a deschis focul automat asupra musulmanilor aflaţi la rugăciune, făcând peste trei sute de victime): „Un milion de arabi nu valorează cât unghia de la degetul mic al unui singur evreu!” (apud G. Constantinescu, op. cit., p. 284).

[5] Este problema pe care o tratează şi gânditorul francez de stânga Roger Garaudy, în Les Mythes fondateurs de la politique israélienne (Paris, 1996), carte ce a declanşat în Franţa un enorm scandal. Autorul pretinde a-şi fi propus să apere „iudaismul profetic” de „sionismul tribal”, după ce combătuse, altădată, „întegrismul islamic” sau devierile romano-catolicismului. Volumul se structurează astfel: Miturile teologice („ţara făgăduită”, „poporul ales”, „purificarea etnică”), Miturile secolului XX (cu accent pe „mitul celor «şase milioane»” – Holocaustul sau Shoah-ul) şi Utilizarea politică a mitului (în diaspora, dar – din 1948 – şi în noul stat Israel).

[6] Expresia e a lui G. Călinescu şi stă în finalul unor interesante consideraţii despre prezenţa evreiască în literatura română (Istoria literaturii române de la origini până în prezent, cap. Specificul naţional; ed. a II-a, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, p. 976). Cf. şi Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Fundaţia Anastasia-Arta Grafică, Bucureşti, p. 92: „Antisemitismul nu este o creaţie spontană a românilor, a germanilor, a polonilor, a maghiarilor, a francezilor, a americanilor, ci este provocată de ovrei, prin exces. Există un principiu al tuturor principiilor: principiul acţiunii şi reacţiunii […]. Ei [evreii] provoacă antisemitismul”.

[7] Cum a fost, la noi, campania anti-Eminescu iniţiată la începutul anilor ’80 de rabinul-şef Rosen Moses (ce-a reluat-o spre sfârşitul vieţii, în noul context postcomunist), sau campania anti-Eliade, declanşată în Israel (de publicaţia Toladot), apoi extinsă în Italia (mai ales Furio Jesi), Franţa (mai ales Edgar Reichmann), Statele Unite (mai ales Norman Manea), iar în cele din urmă ajunsă şi în România (dupa 1990), fără a se fi stins până azi. Ca să nu mai vorbim de campania generală dusă în ultimii ani (Z. Ornea, L. Volovici, Vl. Tismaneanu etc.) împotriva valorilor româneşti tradiţionale.

[8] Termenul a fost lansat, pare-se, în 1879, de către agitatorul rasist german Wilhelm Marr, într-un pamflet intitulat Der Sieg des Judentums über das Germanentum (Victoria iudaismului asupra germanismului).

[9] Că termenul e „greşit din punct de vedere ştiinţific” se precizează şi în sursele evreieşti (cf., de pildă, Dicţionar enciclopedic de iudaism, Editura Hasefer, Bucuresti, 2000, p. 57), dar cu toate acestea se uzează de el în mod deşănţat, fără ca nimeni să-i analizeze contradicţiile până la capăt.

[10] Dincolo de numeroasele contribuţii evreieşti la cultura modernă, creştinii n-au voie să uite că evreii sunt cel dintâi popor care a primit monoteismul, că Hristos S-a întrupat în mijlocul lor, că primii apostoli şi martiri ai creştinismului au fost evrei, că mulţi evrei creştinaţi s-au numărat printre marile personalităţi culturale sau duhovniceşti ale Răsăritului şi Apusului (şi că nici cultura şi spiritualitatea românească n-au fost lipsite de notabile contribuţii evreieşti, de la un M. Gaster, evreu talmudist, la un N. Steinhardt, evreu creştinat). Îndreptarul atitudinii creştine faţă de evrei ar trebui să rămână Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel. (Desigur, scrupulele la care ne obligă propria religie vor slăbi întotdeauna, în imediat, poziţia noastră în raport cu evreii, care nu-şi fac scrupule de acelaşi gen, dar sunt foarte abili să profite de scrupulele altora.)

Istoria evreilor – evreii nu sunt „semiti”, evreii sunt khazari convertiti la Iudaism in anul 740 e.n. in timpul regelui Bulan

Istoria poporului evreu nu este cea prezentata in stil propagandistic de istoria oficiala, ci, dupa cum o sa vedeti, originea acestora este tocmai in sudul Rusiei (Caucaz) de unde au s-au convertit la Iudaism in anul 740 e.n. Pe toti fanaticii evrei sionisti, pe care ii veti vedea, acestia se vor bate cu pumnul in piept ca sunt „semiti”, desi nu-i deloc asa, iar daca ii criticati acestia vor folosi celebrul cliseu: „esti antisemit!”

evrei khazari comunismul evreiesc

Jews are not semitic people

In cazul arabilor (adevaratii semiti), daca acestia sunt acuzati de orice, chiar si fara dovezi, oamenii care-si bat joc de ei sunt numiti „islamofobi” si nu, cum ar fi normal, „antisemiti”, pentru ca, asa cum o sa vedeti in continuare, cliseul „antisemitism” este valabil doar pentru evrei, nu si pentru arabi.

Antisemit ≠ antievreu! Respingeti propaganda mincinoasa !

„Una dintre marile păcăleli ale istoriei este reprezentată de inventarea şi promovarea termenului de “antisemit” cu înţelesul de “antievreu”. Termenul “antisemit” a fost lansat în 1879 de jurnalistul german Wilhelm Marr (1819-1904) într-o broşură propagandistă.

În prezent, prin atitudine antisemită se înţelege o atitudine de natură politică, socială şi religioasă ostilă faţă de evrei ca atare, numai pentru că sunt evrei şi, în multe state ale lumii, aceasta este pedepsită cu amenzi sau, în cazuri anume, chiar cu închisoarea. Articolul de faţă nu se doreşte nici contra, nici pro evreilor, ci se vrea a lămuri o eroare în care cei mai mulţi oameni încă persistă.

Ce înseamnă, de fapt, “antisemitism”

Potrivit tradiţiei iudaice, dar şi celei arabe, Avraam este considerat “părinte” ale grupului de popoare semitice ce au populat, în fază iniţială, Orientul Mijlociu, de unde s-au răspândit, ulterior, şi în alte zone, precum nordul Africii.

Termenul semit a fost folosit pentru prima oară în 1781 de istoricul german August Ludwig von Schlözer, care s-a inspirat din genealogia popoarelor stabilită de tradiţia biblică.

Mai exact, termenul de “semitic” provine de la Sem, fiul biblicului Noe şi tată al lui Avraam. Acesta din urmă este considerat “părinte” ale evreilor, prin fiul său Israel (sau Iacob), dar şi “părinte” al arabilor, prin alt fiu al său, numit Ismael. Astfel, pe linia tradiţiei, evreii şi arabii de astăzi sunt, de fapt, veri din punct de vedere genetic.Aşadar nu poţi fi antisemit decât dacă eşti şi antiarab, nu doar antievreu…

De asemenea, privind lucrurile din punct de vedere lingvistic, avem de-a face cu o o familie a limbilor semitice, din care fac parte, printre altele, ebraica, araba, etiopiana şi malteza. Prin urmare şi dacă ne raportăm la situaţie din punct de vedere lingvistic, rezultă tot că evreii şi arabii de azi sunt strâns înrudiţi. Aşadar nu poţi fi antisemit decât dacă eşti şi antiarab, un doar antievreu…Sau, şi mai hilar, cum pot fi arabii, per ansamblu, catalogaţi drept antisemiţi, când ei înşişi sunt…SEMIŢI!

O concluzie de bun-simţ, care se poate trage în mod logic, este că termenul “antisemit” descrie persoană ce manifestă o atitudine ostilă nu doar faţă de evrei, dar şi faţă de arabi. În realitate, însă, caracteristica, aşa cum am precizat şi mai sus, a fost promovată în cazul celor ce manifestă intoleranţă doar faţă de evrei, aşadar s-a promovat o idee falsa.

Pedepsirea atitudinilor “antisemite”, o măsură menită să plaseze toate popoarele lumii în inferioritate faţă de evrei

Probabil că nu există popor pe lumea aceasta care, în urma unor experienţe acumulate în trecutul său, să nu aibă şi astăzi ranchiuni şi şicane mai mici sau mai mari cu vreun alt popor, mai ales în cazul vecinilor. Noi, românii, de pildă, ne mai ciondănim cu ungurii pe diverse considerente istorice sau teritoriale, grecii au o relaţie încordată şi acum cu turcii şi cu cei din FYROM şi lista poate continua cu nenumărate exemple asemănătoare.

Însă, cu toate acestea, în România nu eşti pedepsit cu amendă sau închisoare dacă ţipi ceva împotriva ungurilor în gura mare pe stradă. La fel, nu sunt pedepsiţi nici ungurii ce manifestă împotriva României chiar pe teritoriul ei. Nu rişti amendă sau puşcărie nici măcar daca strigi “Jos Băsescu” sau numele cui ar fi preşedinte la acel moment.

În schimb, dacă te pune dracu să zici ceva împotriva evreilor, nu neapărat vreun îndemn la crimă, violenţe sau alte lucruri de genul acesta, ci pur şi simplu dacă îţi expui public opiniile negative privind acest popor, ei, atunci, o rişti rău de tot.

Le fel, de pildă, dacă îţi manifeşti simpatia faţă de cauza şi situaţia palestinienilor, eşti ştampilat drept “antisemit” şi rişti să fi pedepsit. Aberant, cred eu, în contextul în care palestinienii sunt şi ei, la rândul lor SEMITICI!!! Ar însemna să fi şi împotriva lor pentru a fi un antisemit, ar însemna să fi atât împotriva evreilor, cât şi a tuturor arabilor.

În mod concret, legea te obligă să-i iubeşti pe evrei, iar dacă ai vreo problemă cu ei, să taci. În acest mod, alături de alte multe metode, mai ascunse sau mai făţişe, poporul evreu este poziţionat cu drepturi superioare celorlalte popoare, lucru anormal, aberant, nejustificat şi care trebuie respins.”[1]

In primul rand vreau sa precizez ca evreii ca populatie nu au existat niciodata, ci ei se numeau khazari veniti din sudul Caucazului, fiind descendentii directi ai reptilienilor, nu degeaba viseaza sa conduca lumea, iar in al doilea rand am sa va dau niste citate spuse din niste Primi-ministri ai Israelului:

Ariel Sharon , fost prim ministru Israel :

„ Vreau sa va spun ceva foarte clar : Nu va faceti griji de presiunilor americane asupra Israelului . Noi , poporul evreu , controlam America si americanii o stiu . „

Menechem Begin , fost prim ministru Israel :

„ Rasa noastra este Master Race . Noi suntem zei divini pe aceasta planeta . Noi suntem atat de diferiti de rasele inferioare , precum sunt ele fata de insecte . De fapt , comparativ cu rasa noastra , alte rase sunt bestii si animale . Alte rase pot fi considerate a fii extremente umane . Destinul nostru este de a conduce rasele inferioare . Regatul nostru pamantesc va fi stapanit de liderii nostri cu un sceptru de otel . Masele ne vor linge picioarele si ne vor servi ca sclavi . „

Scriitorul şi cercetătorul evreu Alfred M. Lilenthal a scris:

„Nu există nici un antropolog reputat care să nu fie de acord că ideea de rasă evreiască este o prostie la fel de mare ca şi ideea de rasă ariană… Ştiinţa antropologică divide umanitatea în numai trei rase recognoscibile: rasa neagră, cea mongoloidă sau orientală şi cea caucaziană sau albă (deşi unii vorbesc şi de o a patra rasă, cea australoidă)… Membrii Credinţei evreieşti se regăsesc în toate cele trei rase şi în subdiviziunile lor”.

Nasul coroiat considerat atât de „evreiesc” este o trăsătură genetică întâlnită în sudul Rusiei şi în Caucaz, nicidecum în Israel. În anul 740 e.n., un popor numit khazar a trecut în masă la iudaism. Iată ce scrie Koestler în această direcţie:

„Khazarii nu au venit din Iordania, ci de pe Volga. Ei nu au venit din Canaan, ci din Caucaz. Din punct de vedere genetic, ei sunt mai înrudiţi cu hunii, uigarii şi maghiarii decât cu sămânţa lui Avraam, Isaac şi Iacov. Istoria imperiului khazar, care iese treptat la iveală, începe să semene tot mai mult cu cea mai crudă festă pe care ne-a jucat-o vreodată istoria”.

Cati dintre voi ati studiat Talmudul?

Cei care acuza pe altii ca sint antisemiti dat fiind faptul ca scriu ceva anume, ca si mine, nu inseamna ca si uram poporu acesta! Apoi sint si eu curios cate persoane au citit in viata lor Talmudul Evreiesc, talmud ce iarasi il voi analiza aici mult mai profund, pentru a se intelege de ce tot era interzisa traducerea sa in alte limbi!

Nu spun oare cartile de istorie DE CE sunt urmariti evreii?

„De ce niciun alt popor in afara evreilor nu a fost gonit din orice tara in care a trait” sau „De ce in revolutia bolsevica s-au implicat aproape numai evrei – ei au fost cei care au planificat, finantat si executat? De ce sint bancile si mass-media in mainile evreilor? De ce in 1995 n-are voie sa intre niciun evreu in Malaezia?”

Bineinteles ca toate minoritatile posibile sint persecutate de secole, nu numai evreii. Acestia insa tot mereu, in permanenta. Trebuie sa existe un motiv. Asa cum veti vedea in acest articol, pe baza citatelor mele din Winston Churchill, George Washington, Benjamin Franklin si Martin Luther.

Nu poate fi negat faptul, ca evreii khazari (explic imediat) sint adanc implicati in tema „conspiratia mondiala”. Acest lucru n-are nimic de-a face cu fascismul si nici de zece ori pe atat cu antisemitismul, dupa cum voi demonstra in curand. Si inca ceva: toate sursele pe care le-am consultat pentru a raspunde la aceasta intrebare sint de origine evreiasca.

De vreo 40 de ani incoace, termenul de „antisemitism” se asociaza cu cuvantul EVREU. Incercati odata acest lucru, rostind incet in public numai cuvantul „evreu” si veti observa cum se indreapta un sir de capete in directia dumneavoastra. Cu acest termen, li s-au spalat creierele oamenilor, ei incearca din rasputeri sa combata abordarea publica a acestui subiect. Lucrul acesta nu este insa intamplator, ci provine chiar de la evrei. Se spune ca acestia au platit 4 milioane de dolari pentru a introduce in public prin intermediul organizatiilor ca „Anti-defamation -League of B’nai B’rith” (ADL) si „American Liberties Union” (ACLU) termenul acesta de antisemitism care este nepotrivit si neviabil. Nici acest cuvant si nici cuvintele „semit” sau „semitism” nu sint de gasit in vreun lexicon inainte de 1875.

S-a lansat in intreaga lume o pletora de filme din predominant evreiescul Hollywood, pentru a transmite o imagine inoculata neadevarata despre poporul evreiesc si a sa religie. In ce consta aceasta religie (Talmudica) vom afla dintr-un citat direct din Talmud.

Ce inseamna Evreu, Semit si Iudeu?

Unei parti a populatiei occidentale i s-a inoculat prin mass-kmedia controlate de evreii khazari ca termenul de „semitism” se refera in exclusivitate la evrei. Realitatea este insa ca un evreu are tot atat de-a face astazi cu un semit, cat are un american cu un grec.

Asta inseamna ca cine vrea sa-mi atribuie lansarea termenului de „antisemitism” nu si-a facut bine temele, caci altfel nu ar fi spus o asemenea „ineptie”. Iata cateva informatii suplimentare pe aceastea tema.

Nu am vorbit in articolele mele despre niciun semit, nici despre arabi, arameni, acazieni sau ebraici. Am scris despre persoane ca Jacob Schiff, clanul Rothschild si Warburg, clanurile Windsor, Karl Marx, Stalin, Lenin etc. Nici unul nefiind semit, ci din rasa Askenazim – KHAZARI!

Dezorientati? Lasati-ma sa clarific lucrurile.

 

Sa lamurim intai cativa termeni pe care lumea ii vehiculeaza zilnic. Cine sint de fapt semitii? Conform foarte conservatorului si avazatului „Oxford Universal Dictionary” (Enciclopedia Oxford):

„termenul de „semit” a fost utilizat intaia oara in 1875 si desemneaza o persoana care apartine rasei umane si care include aproape toate popoarele care, in Geneza 10 (Vechiul Testament) sint urmasele lui „Sem” fiul lui Noe (Enoh) si care au ca limba materna o limba semitica – de aici acazii, fenicienii, ebraicii, aramenii, arabii, asirienii…”[2]

In Lexiconul Langer de istorie universala se spune ca:

„ar trebui luata mereu in considerare raportarea termenului de „semit” nu doar la un singur popor, ci la o serie de popoare a caror limba materna este semitica”[3]

Ei bine, amatorul va spune:

„Iata, avem ebraici si semiti.”

Corect ebraicii sint semiti, dar se pune intrebarea, ce au ebraicii in comun cu evreii?

Asa cum veti vedea imediat, evreii moderni n-au NIMIC comun cu ebraicii.

Sa analizam impreuna istoria. Cine sunt ebraicii?

Ebraicii nu-si au originea in Chaldeea, asa cum s-a sustinut adeseori in mod eronat. Dimpotriva, ei au venit ca straini in Chaldeea, unde au fost tratati si alungati ca atare de catre localnici.

Tara de origine a ebraicilor este descrisa in cartea I a lui Moise capitolul 10, versetul 30, ca fiind teritoriul intins de la Messa pana la Saphar, muntele dinspre iesire (ceea ce inseamna „muntele de est” de Ebal), deci spatiul de la Punt-Usal-Saba (Saba), in punctul cel mai sudic al Peninsulei Arabice.

„Salasurile lor se intindeau de la Mesa spre Sefar, pana la Muntele Rasaritului”[4]

Asa cum ati citit deja, in Vechiul Testament, Sem este numit fiul lui Noe(h) (Enoh), ceea ce este insa gresit. Acest lucru fusese stabilit, pentru ca Neemia si Ezra (scribul ezdra) au luat poeziile si legendele vechiului Babilon, mai intai le-au copiat si pe urma le-au falsificat dupa nevoile lor. (Asa cum au facut si cu povestirea regelui Sargon I, pe care au integrat-o povestii lui Moise, dar care insa avea in realitate o cu totul alta istorie. In afara de asta Moise a trait circa 2.300 de ani dupa Sargon I)

In fapt, ebraicii provin din acea zona geografica pe care ne-o indica si Vechiul Testament in carte I lui Moise, capitolul 10, versetul 30, si anume din partea cea mai ingusta a Marii Rosii, foarte la sud, la poalele muntelui Ebal. Din diferitele triburi, acolo s-a format un nou neam. Capetenia acestui neam era respinsa de tribul raiosilor al carei nume era Abil Habr. Dupa acest Abil Habr, noul trib s-a numit in curand al „habritilor”, din care mai tarziu s-a format denumirea de „ebraici”. Exclusii altor triburi s-au alaturat curand acestui nou trib al lui Abil Habr, precum si alti fosti sclavi si sclave. Astfel s-a format un nou popor de sine statator.

Pe tarm, Abil Habr a construit o fortareata si a cucerit repede insula Bara (Perim) aflata vis-a-vis, care apartinea de marele regat egiptean. Abil Habr s-a unit acolo cu triburile etiopiene ale amharilor si ale chabililor. Alaturi de ele, Abil Habr a invadat tinutul maurilor pana la lacul Ungan Ungan (actuala Uganda), cucerindu-l in intregime. Aici si-a creat regatul si aici s-a format adevaratul popor al ebraicilor. De atunci, mijlocul acestei tari a capatat denumirea de „Habr”, dupa Abil Habr.

Dat fiind faptul ca Abil Habr a facut poligamia lege, deoarece multe femei erau intretinute in acelasi timp, din toate aceste feluri de oameni care-i erau supusi a reiesit un popor cu adevarat nou.

Ajuns la maturitate, Abil Habr a fost lovit de o grea boala sexuala. In acea vreme era cunoscut un batran vrajitor din tribul genitilor din tinutul Sina (sau Sinai). Fiindca se spunea despre acesta ca infaptuia minuni prin jertfe sangeroase catre un zeu salbatic, l-a chemat si Abil Habr la el. Acest preot a adus ebraicilor ritul circumciziei si pe zeul sangelui si al razbunarii Iaho/Iahve/El Shaddai. Acest reptilian Yahwe i s-a aratat mai tarziu lui Avraam, urmasul lui Abil Habr, rostind cuvintele „Ani ha El Shaddai” („Eu sint El Shaddai”), cerand multe sacrificii de sange si incheind contractul cu ebraicii (legatura de sange ebraica). Abil Habr isi extindea insa teritoriul stapanit si pregatea un razboi impotriva tarii Habas, al carei imparat era insa unrudit cu faraonul, cerandu-le astfel ajutorul egiptenilor. Faraonul care era pe atunci Sesostris I a trimis o flota si o armata, pregatindu-le ebraicilor o infrangere distrugatoare. Razboinicii faraonului au ocupat si fortareata Har Habr (Harar) si si-au infrant dusmanul pe deplin.

Toate crimele ebraicilor pot fi citite in cartile de la Moise pana la Estera (cea din urma trebuind sa fie numita mai degraba dupa principiul criminal, „cartea lui Mardochai”), din asa-numitele „Sfinte Scripturi”, despre care niumeni nu stie a spune aceste 500 de pagini se gasesc mai mult de 70 de genociduri si masacre, nemainumarand numeroasele omoruri separate, cotropiri, furturi, violuri in masa si alte crime (de exemplu incestul). Si cel mai bun lucru e ca pentru toate aceste crime nu a existat nici o condamnare, ca sa nu mai vorbim de pedepasa. Dimpotriva, majoritatea crimelor fusesera comandate de catre Iahve si corespund pe deplin principiilor tamudice pe care le voi prezenta imediat. Si, in ciuda tuturor acestor lucruri, poporul evreiesc se identifica cu putine exceptii, cu acestia, cu legile si cu istoria lor sangeroasa.

Este totusi si o chestiune istorica faptul ca 95% din ACTUALII evrei ai secolul 21 NU sint de origine ebraica, adica semitica, ci de sorginte huno-turca. Ei n-au venit de pe Iordania ci de pe Volga, nu din tinutul Canaanului, ci al Cacazului si nu sint legati genetic de Avraam, Isaac si Iacob, ci de huni, unguri si de maghiari. Cum este posibil acest lucru?

Ei bine, poporul evreiesc se imparte in doua categorii: sefarzii si ashkenazim-ii. Sefarzii sint evrei de origine ebraica si au trait in Antichitate in Spania (in ebraica: Sefarad), pana la alungarea lor de la sfarsitul secolului al XV-lea

In editia din 1960 a lucrarii „Encyclopedia Judaica” gasim urmatoarele date:

„Pe pamant existau in anul 1960, 500000 de evrei de origine ebraica. Din categoria ashkenazim sau a evreilor khazaari se gaseau in acelasi an 11 milioane.”[5]

Cine sint Khazarii?

Va voi oferii un scurt rezumat al istoriei lor, din „Enciclopedia Iudaica” (Jewish Encyclopedia, Volume 4, article on Chazars, pag. 1-5):

„Khazarii sint un popor de origine turceasca, ale carei viata si istorie sint legate de formarea istoriei evreiesti in Rusia. Venind din Turcia, khazarii erau un grup de nomazi de stepa care-si duceau viata din jafuri si campanii de razbnare. In a doua jumatate a secolului al VI-lea, khazarii s-au indreptat inspre vest, stabilindu-se pe intreg teritoriul de sud al Rusiei, cu mult inaintea constituirii monarhiei Varegilor (855 e.n.). La acest moment, regatul khazar se afla in culmea istoriei sale si purta mereu razboaie.

N-a existat practic nici o perioada de la formarea khazarilor in care sa nu se fi AFLAT in razboi. Regatul khazarilor cuprindea teritorii de la Marea Neagra pana la Marea Caspica si de la Caucaz pana la Voga.

La sfarsitul secolului al VIII-lea, Chagan, regele khazarilor, sfetnicii sai si o mare parte a poporului sau s-au convertit la religia iudaica. Motivul l-a constituit, starea precara dintre regatul ostromic si victoriosii adepti ai lui Mahomed. Ambele parti le cereau khazarilor sa se converteasca la religiile lor (crestinism sau islamism), refuzandu-le insa pe amandoua, acestia au ales iudaismul.

In urmatoarele doua secole, nu numai majoritatea poporului khazar trecuse la religia iudaica, ci pana la mijlocul secolului al IX-lea adoptasera chiar toti khazarii aceasta confesiune.

Un urmas la tron al lui Bulan, pe nume Obadiah a fost cel care a improspatat regatul s ia consolidat religia iudaica. El a invitat carturari evrei sa se stabileasca in regatul sau si a intemeiat sinagogi si scoli. Poporul a fost initiat in Biblie, in Misna si in Talmud, iar khazarii foloseau scrierea ebraica. In limba insa, s-a pastrat predilectia pentru limba materna a khazarilor.

Obadiah i-a lasat tronul fiului sau Hezekiah, acesta i l-a lasat la randul sau lui Manaseh, iar la Manaseh lui Hanukah, un al alt fiu al lui Obadiah. Hanukah si-a lasat tronul fiului sau Isaac, Isaac fiului sau Moise (sau Manaseh II), care, la randul sau, i l-a lasat fiului lui Aaron si a urcat pe tron conform dreptului de urmas al khazarilor.

Varegii rusi s-au stabilit la Kiev, pana la ultima batalie impotriva khazarilor. Dupa o lupta crancena, rusii i-au invins pe khazari, iar patru ani mai tarziu, rusii cucereau intregul regat khazar de la est de Azov.

Multi membri ai familiei regale khazare au migrat in Spania, unii s-au dus in Ungaria, majoritatea populatiei a ramas insa in regatul sau.”[6]

Cea mai cunoscuta somitate istorica in domeniul autonumitilor evrei de pe teritoriul Europei de Est este indubitabil profesorul H. Graetz, autorul lucrarii: „Istoria evreilor” (History of  the Jews). La pagina 44, el spune ca:

„khazarii exercitau un fel de religie fanatica, un amestesc de senzualitate si desfrau. Dupa Obadiah a urmat o serie de regi khazari (Chagan-ii), iar conform legii regatului, tronul nu putea fi ocupat decat de regi evrei. Si, pentru o vreme, stapanitorii altor natiuni n-au avut cunostiinta de convertirea puternicului regat la iudaism, iar cand le-au parvenit primele zvonuri, acestia au crezut ca regatul khazar fusese populat de resturile fostelor zece triburi.”[7]

Aceste informatii nu constituie un secret, ci au fost preluate din lexiconul evreiesc („The Jewish Encyclopedia”). Iar aceasta demonstreaza ca, exceptand 5 sau 6% din actuala populatie evreiasca de pe planeta, NU exista nici o legatura sau sorginte ebraica deci nu sint semiti MAJORITATEA celor care se consiera semiti! Asta e adevarul!

Cei mai cunoscuti evrei khazari sint astaz membrii clanului Rothschild. Numele lor provine, asa cum am amintit, de la scutul rosu (Roter Schild), blazonul khazarilor, care atarna si de asupra magazinului lui Mayer Amschel Bauer de pe strada evreiasca din Frankfurt.

Abia acum se poate raspunde la o intrebare importanta, pe care si-au pus-o probabil unii care au studiat implicarea evreilor khazari in revolutia bolsevica:

„De ce au planuit, au finantat si au executat tocmai evreii revolutia bolsevica?” Ce cauta evreii in Rusia?”

Ei bine, dintre toate motivele tocmai enumerate, se evidentiaza faptul ca acei khazari izgoniti de catre monarhia rusa si-au recucerit Rusia LOR.

Pentru a furniza informatii, iata mai jos numele khazare evreiesti originale ale conducatorilor revolutiei bolsevice, in cartea „Descendentii” a lui Des Griffin, pag.100:

„Cernov  – Von Gutmann

Trotki – Bronstein

Martov – Zederbaum

Kamhov – Katz

Meskov – Goldenberg

Zagorski – Krochmal

Suchanov – Gimmer

Dan – Gurvitch

Parvus – Helphand

Kradek – Sabelson

Zinoviev – Apfelbaum

Steklov – Nachamkes

Larin – Lure

Riazanov – Goldenbach

Bogdanov – Josse

Goriev – Goldmann

Zvezdin – Wanstein

Lieber – Goldmann

Ganezki – Furstenberg

Roshal – Solomon”[8]

Si presedintii URSS, Lenin, Stalin, Hrusciov, Gorbaciov, El-tin si chiar „radicalul de Dreapta” Jirinovski au fost si ei evrei khazari.

E foarte important de inteles ca acest lucru demonstreaza ca termenul de „antisemitism” nu are nimic in comun cu acesti evrei, deci nu-si are locul in acest context, in timp ce dimpotriva, intreaga lume araba este de origine semitica (culmea ei nu se plang de antisemitism!!!).

Termenul corect ar fi in schimb acela de „evreo-fob”. Pana la urma, dreptate este de partea celor care sustin ca evreii de astazi nu-si datoreaza originile ebraicior. Iar acestia nu au nici cel mai mic drept de revendicare a unui stat Israel in Palestina, desi de curand Palestina a fost considerata independenta, cat de indenpendenta vom vedea pe parcurs!

Pe scurt. Actualii locuitori ai Israelului nu au niciun motiv si niciun drept sa locuiasca intr-un stat numit Israel, pentru  ca nu au nici o origine ebraica ori israelita. Evreii moderni pot avea cel mult un drept asupra vreunui teritoriu din Rusia. Un alt autor evreu, expert in acest domeniu este Alfred Lilienthal care nu omite nimic in cartea sa „The Zionist Connection”, demonstrand cu numeroase materiale documentare ca:

„fondarea statului israelian in 1948 a constituit rezultatul final al masivelor intrigi politice dintre autenticii evrei khazari si impostorii din Anglia si SUA.”[9]

Nu este niciun secret ca dreptul statului sionist al Israelului la pamantul sau nu se fondeaza nici pe ipotetica origine a poporului evreiesc, nici pe mitologica uniune a lui Avraam cu Yahwe, ci pur si simplu pe legislatia internationala – pe hotararea ONU din 1947 de impartire a Palestinei! Iar aceasta decizie a fost „impusa” de catre khazari.

Si am aflat din „Organizatiile Secrete I” scrisa de Jan Van Helsing, cine a fondat ONU si cine se afla in culise. Toate deciziile veneau de la New York. Majoritatea stiu cu siguranta ca in New York locuiesc mai multi evrei decat in Ierusalim, ca New York-ul se afla aproape integral in posesia evreilor Khazari (nu numai bancile sau Federal Reserve, ci si imobile, terenuri, supermarketuri etc. …)

In autobiografia sa, rabinul Stephen Wise confirma aceasta afirmatie a lui Lilienthal ca fiind realitatea istorica:

„Oriunde s-a putut, arabii au fost mintiti si jefuiti pana in ziua de astazi.”[10]

Din acest punct de vedere, reise clar si precis ca cei mai mari antisemiti” ar evreii contemporani, adica khazarii, dat fiind ca acestia tortureaza cel mai mult popoarele arabe (aici ma refer la liderii evrei, la elita). care sint intr-adevar semite, prin razboaie si prin bancherii si magnatii pertrolului internationali, care sint evrei! Intelegeti toate aceste lucruri? Vedeti oriunde priviti, gasiti numai minciuni in povestile pe care le auziti in mass-media? Totul este o minciuna si inselatorie!

Nici sionismul politic nu este rod al activitatii ebraice, ci numai opera khazarica. O persoana care combate sionismul nu poate fi asadar numita „antisemitista”. Cel mult „anti-sionista” (sion=adorator al soarelui). Pana si termenul de „Sion” a fost insa falsificat de khazari. Un singur lucru grotesc este acela ca evreii raporteaza la ei muntele „Sion” pe care locuieste poporul stapanitor.

In „Noua Bibilie din Ierusalism”, psalmul 48 spune:

„Mare este Domnul si demn de lauda orasul Dumnezeului nostru. Muntele sau sfant se inalta splendid, el este bucuria intregii lumi. Muntele sau sfant se inalta parte in nord, el este orasul mrelui rege.”[11]

Cuvantul Sion este tradus gresit. In ebraica se citeste „Sion” si se numeste muntele „Sin” (sumeriana), care desemneaza muntele nordic – conform scrierilor templierilor (Societas Templi Marcioni) e vorba de muntele de la miazanoapte – actuala Germanie. Asa cum spune psalmul 48:

„Muntele Sion se afla departe la nord!”

Cruda religie Iudaica

Voi vorbii in continuare despre iudaism. Intrebarea asupra importantei iudaismului ar primii cu siguranta de la majoritatea locuitorilor Germaniei raspunsul ca iudaismul este religia evreilor – adica sistemul lor de credinta. Iudaismul, ar spune ei, este religia Vechiului Testament si este construita in principal pe invataturile lui Moise. Majoritatea ar da cu siguranta acest raspuns, care suna si destul de bine – dar care este complet gresit.

Atat in actuala, cat si in fosta lui expresie, iudaismul este antagonismul absolut (asa cum voi demonstra mai tarziu cuvantul „Mesia”). Iudaismul este talmudism! Studiul iudaismului este cel al Talmudului, asa cum studiul Talmudului echivaleaza cu studiul iudaismului. Nu pot fi disociate. Talmudul este sinteza celor doua mari scrieri ale iudaismului – Misna si Gemara. Caracteristic Talmudului este stilul sau lapidar si acuta sa dialectica, care isi au radacinile in dezbaterile in scoli. Talmudul este intr-o anumita masura cea mai desavarsita expresie a unei miscari religioase si oglindeste prin descrieri prezentate in coduri si in ceremoni minutioase perfectiunea operei complete a unei idei religioase. Studiul zilnic al Talmudului, care incepe de la varsta de 10 ani, si se termina abia cu moartea fizica constituie o gimnastica necesara pentru ratiunea severilor evreilor, lucru ce se manifesta totodata si in viat alor de afaceri.

Analiza scrierilor din Talmud! Atentie veti fi socati!

Talmudul despre devenirea de om si alegerea evreilor:

„Intai a fost creata tara Israelului si abia apoi restul lumii. Tara Israelului este stropita cu apa de ploaie, restul lumii cu ramasite.” (Taanit 101)

„Lumea a fost creata numai pentru evrei. Desi e totul limpede, acest lucru trebuie analizat si savurat.” (Zerror Hammor Cracovia 1595, cap.149, col.4)

„Cum lumea nu poate exista fara vanturi, tot asa nu poate sa existe si fara evrei.” (Taanid 3 b, Aboda Zara 10 b)

„Fiecare (evreu) in parte trebuie sa-si spuna: lumea a fost creata pentru mine.” (Sanhedrin 37 a)

„Numai evreii sint oameni, ne-evreii nu sint oameni, ci animale.” („Goyim” inseamna „bovine umane”, singular „Goy”). (Kerithuth 6 b, pag. 78, Jebhammoth 61 a)

„Voi israelitii sinteti numiti oameni, in timp ce popoarele lumii nu merita numele de „oameni” ci pe acela de animale.” (Talmudul de la Babilon, Scriptura Baba Metzia, Foaia 114, Coloana 2)

„Copii si urmasii unui strain sint asemenea cresterii de animale.” (Talmudul de la Babilon, Scriptura Yebamoth, Foaia 94, Coloana 2)

„Ne-evreii au fost creati pentru a le servi evreilor drept sclavi.”(Midrasch Talpioth 225)

„Ne-evreii trebuie nimiciti mai cu sarg decat porcii bolnavi” (Orach Chaiim 57, 6 a)

„Relatiile sexuale cu ne-evreii sint ca relatiile sexuale intretinute cu animalele” (Kethuboth 3 b)

„Rata nasterilor la ne-evrei trebuie scazuta considerabil.” (Zohar II, 4 b)

„Asa cum se inlocuiesc vacile si magarii pierduti, tot asa sa se inlocuiasca si ne-evreii care au murit.” (Iore Dea 337, 1)

„A-i da o palma unui israelian este ca si cum i-ai dat o palma lui Dumnezeu.” (Sanhedrin 58 b)

„Cel care pastreaza viata unui suflet de evreu este asemeni celui care pastreaza viata intregii lumi.” (Sanhedrin 37 b)

„Circumcizia este importanta. Daca n-ar fi ea, lumea n-ar putea exista.” (Schabbat I/37 b)

„Toti evreii sint copii de imparat.” (figureaza identic in doua locuri din Talmud II/1/76 a, II/1/128 a)

„Dumnezeu (Iahve) nu se supara niciodata pe evrei, ci numai pe ne-evrei.” (Talmud IV/8/4 a)

„Dupa Talmud, evreii ii sint mai dragi lui Dumnezeu decat ingerii.” (Talmud V/3/91 b)

„Dumnezeu (Iahve) nu-si lasa Maiestatea sa sa traiasca decat printre evreii lui.” (Talmud I/1/7 a)

„Omul (evreu) trebuie sa rosteasca zilnic trei binecuvantari, anume, ca Iahve sa nu-l prefaca intr-o Goy, intr-o muiere sau intr-un nestiutor.” (Talmud V/2/43 b +44 a)

„ORIUNDE S-AR ASEZA, EVREII TREBUIE SA DEVINA STAPANI, IAR CATA VREME NU DETIN STAPANIREA NEINGRADITA, EI TREBUIE SA SE SIMTA PRIGONITI SI CONDAMNATI, CHIAR DACA DOMINA DEJA CATEVA POPOARE; ATATA TIMP CAT EI NU LE STAPANESC PE TOATE, TREBUIE SA STRIGE NEINCETAT! CE CHIN, CE RUSINE!” (Talmudul de la Babilon, Sanhedrin 104 a, Coloana 1)

„Eu (Iahve) te fac pe tine (poporul evreu) originea tuturor popoarelor, te fac alesul dintre popoare, te fac stapanitorul peste popoare, te fac alesul dintre popoare, te fac stapanitorul peste popoare, te fac iubita dintre popoare, te fac cel mai bun dintre popoare, te fac confidentul intre popoare.” (Schabbat 105 a)

Talmudul despre femei (misoginism la apogeu!)

„Ce este o prostituata? O femeie oarecare, care nu este evreica.” (Eben-Ha-Eser, 6 si 8)

„Fata de ne-evrei, evreii nu comit adulter… Condamnabil pentru un evreu este numai adulterul comis fata de semenul sa, adica fata de sotia evreului. Nevasta ne-evreului nu se pune la socoteala.” (Talmud IV/4/52 b)

„Pentru ne-evrei (Goyim), sotiile nu exista, ele nu sint cu adevarat nevestele lor.” (Talmud IV/4/81 + 82ab)

Talmudul despre afacerile evreiesti (Aveti grija cu ce persoane faceti afaceri!!!):

„Voi ati facut din mine (Iahve) singurul stapan al lumii, de aceea va voi face si eu pe voi (evreii) singurii stapanitori ai lumii.”

„Cine vrea sa fie intelept, sa se ocupe cu afaceri banoase, caci nu exista principiu mai puternic in Tora, caci ele sint ca un izvor nesecat.” (Talmud IV/3/173 b)

„Evreii trebuie sa incerce mereu sa-i insele pe ne-evrei.” (Zohar I, 168 a)

„Fa comert cu ne-evreii atunci cand trebuie sa plateasca bani.” (Abhodah Zorah 2 a T)

„Proprietatea ne-evreului apartine evreului care o revendica primul.” (Babba Bathra 54 b)

„Cand doi evrei au inselat un ne-evreu, trebuie sa imparta castigul.” (Choschen Ilam 183, 7)

„Orice evreu poate sa distruga un ne-evreu prin minciuna si sperjururi.” (Babha Kama 113 a)

„Bunurile Goyim-ilor sint asemeni desertului fara stapan, iar cel ce pune stapanire pe ele, le-a meritat.” (Talmudul IV/2/54 b)

„E permis unui evreu sa profite de nedumerirea unui ne-evreu si sa-l insele.” (Talmud IV/1/113 b)

„De la ne-evreu se poate lua camata.” (Talmud IV/2/70 b)

Despre „Mesia” reptilianul evreilor:

„Indata ce vine Mesia, toti devin sclavii evreilor.” (Erubin 43 b)

„Mesia le va da evreilor stapanirea intregii lumi. Lor li se vor supune toate popoarele.” (Talmudul de la Babilon, Scriptura Schahh, Pagina 120, Coloana 1)

„Mesia le va da evreilor sceptrul peste lume si toate popoarele ii vor sluji si toate natiile pamantului li se vor supune.” (Talmud  II si Foaia 89 si 99 a, Coloana 1)

Scriptura lui Pesachim din Talmud sustine apoi ca in vremea lui Mesia:

„…evreii vor devenii nemasurat de bogati si toate averile popoarelor le vor cadea in maini.” (Talmudul de la Babilon, Scriptura Pesachim, Foaia 118 b)

Jalquit Simeoni afirma ca in interpretarea sa a Talmudului ca in timpurile lui Mesia:

„Fiecare evreu va avea 2.800 de servitori.” (Jalquit Simeoni, foaia 56 si Bachai, Foaia 168)

Si Abarbanel, unul dintre cei mai buni cunoscatori ai Bibliei si Talmudului ne asigura ca:

„Vremurile lui Mesia vor fi precedate de un mare razboi, in care vor murii doua treimi din oamenire.” (Abarbanel, Masmia Jesua, Foaia 49 a)

Sa ne analizam putin dupa lectura acestor citate. Ce declanseaza ele in noi? Cine este acest Iahve-El-Shaddai, daca nu chiar reptilian despre care vorbim aici? Cum poate un popor sa numeasca asa-ceva „sfanta scriptura”? Va spun sincer ca aceste lucruri m-au scos din tatani cand le-am citit prima data. Lucrurile sint exprimate la fel ca atunci si in Talmudul de astazi. Si acum se practica aceleasi lucruri ca si atunci. Intrbare: Mai exista astazi cineva care se orienteaza dupa aceste scripturi, ca atunci?

Ca „talmudistii” sint pe deplin constienti de continutul „sfintei” lor carti o demonstreaza faptul ca e interzisa traducerea fidela a Talmudului in limbile-Goy.

Sa revenim insa pe pamant. Bineinteles ca Talmudul nu este format numai din asemenea texte. Asemenea fragmente constituie insa resorturile Talmudului si implicit ale talmudistilor.

Ne intereseaza pe aceasta tema fierbinte nu cei care NU se tin de predicile enumerate mai sus, ci aceia care sint convinsi ca lucrurile stau astfel si care trebuie sa se ghideze in activitatea lor zilnica dupa aceste fragmente din Talmud.

De asemenea, nu ne intereseaza sa stim daca negustorul evreu din capatul strazii crede sau nu in aceste lucruri, ci care este situatia proprietarului unui concern bancar sau al unui post de televiziune etc.

Consider ca va puteti inchipui care pot fi urmarile faptului ca un grup de popoare, care cred in asemenea rautati si mai sint si mandre de asta, detin mass-media si cele mai mari sisteme bancare din lume! Acestea vor fi recunoscute dupa roadele lor! Priviti ce a facut Hollywood-ul in lume prin filmele sale horror si cu violenta si veti vedea roadele acestor activitati. De ce-ar produce un om cu capul limpede un film horror? Ce motiv il determina?

Si cum ramane cu roadele bancilor?

„Dati-mi controlul asupra unei monede nationale si mi-e indiferent cine face legile in acea tara!” (Amschel Maywer Rothschild (1783-1812)

Khazarii – evreii care se cred „semiti”!

„Din secolul al VII-lea până în secolul al X-lea d.Hr. graniţele răsăritene ale Europei între Caucaz şi Volga erau dominate de un imperiu nou creat, cel al khazarilor. Ţara acestora – cu populaţie de origine turcă – ocupa o poziţie strategică cheie la poarta dintre Marea Neagră şi Marea Caspică unde se înfruntau marile puteri orientale şi servea drept tampon împotriva invaziilor arabilor şi triburilor barbare din stepele nordice: bulgari, maghiari, pecenegi, vikingi (ruşi), asupra Bizanţului.

Câteva cronici persane şi arabe ne oferă date interesante despre khazari. De pildă, Yakubi, istoric arab din secolul al IX-lea trasează obârşia khazarilor până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Una dintre primele referiri la khazari se află într-o cronică siriană datând de la mijlocul secolului al VI-lea. Alt izvor arată că ei fuseseră în centrul cu un veac înainte, fiind legaţi de huni. În anul 448, împăratul bizantin Teodosie II a trimis la Attila o solie în care se afla şi oratului Priscus. Acesta, pe lângă informaţiile preţioase privind obiceiurile şi datinile hunilor, a transmis şi anecdote despre un popor supus de huni pe care îi numeşte akaţiri sau ak-khazari (khazarii albi). Priscus ne spune că Împăratul bizantin a încercat să atragă de partea lui acest neam războinic, dar lacomul şef khazar nemulţumit de banii oferiţi a preferat alianţa cu hunii. Cronica lui Priscus confirmă ideea apariţiei khazarilor pe scena europeană pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.Odată cu prăbuşirea Imperiului hunilor, după moartea lui Attila, khazarii au invadat regiunile transcaucaziene ale Gruziei şi Armeniei astfel că în cea de-a doua jumătate a secolului al VI-lea au devenit forţa dominantă printre triburile de la nord de Caucaz, pe care le-au supus rând pe rând.

În anul 626, Împăratul Heraclie a încheiat prima alianţă cu khazarii, pregătindu-şi campania împotriva Persiei. Khazarii i-au furnizat acestuia 40000 de călăreţi. În schimb, fiica Împăratului a fost promisă spre căsătorie kaganului Ziebel, căsătorie care totuşi nu a mai avut loc din cauza morţii regelui khazar. La 20 de ani după Hegira, care a avut loc în anul 622, musulmanii cuceriseră deja Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul şi asaltau Imperiul bizantin în chiar inima sa. Între anii 642 şi 652, arabii au făcut incursiuni puternice în Khazaria, fiind respinşi de fiecare dată; ultima oară în 652, într-o mare bătălie în care au pierit peste 4000 de arabi.

La începutul secolului al VII-lea lumea era polarizată între cele două puteri ce reprezentau creştinismul şi islamismul: Imperiul Bizantin şi Califatul arab. Khazarii înţeleseseră că religia lor, de tip animist, era primitivă în comparaţie cu marile religii monoteiste, dar şi incapabilă să ofere conducătorilor autoritatea spirituală şi juridică de care se bucurau împăratul şi Califul. Atât bizantinii cât şi arabii făcuseră eforturi pentru convertirea khazarilor, dar fără succes. Pentru a evita duşmănia uneia sau alteia dintre cele două forţe, khazarii au ales cea de-a treia cale: iudaismul.Împrejurările care au condus la convertire sunt învăluite în ceaţă, dar principalele izvoare arabe şi ebraice au câteva elemente comune fundamentale. Într-o lucrare a cronicarului arab Masudi se spune că în vremea lui Harun al Raşid, împăratul bizantin i-a silit pe evrei să emigreze; aceşti evrei au sosit în ţara khazarilor unde au găsit “un neam inteligent dar neînvăţat căruia i-au oferit religia lor. Localnicii au socotit-o mai bună şi au acceptat-o”. A doua relatare se află în “Cartea regatelor şi drumurilor” de Al-Bakri (secolul XI). Cronicarul arab povesteşte că regele khazarilor, care fusese păgân, îmbrăţişase creştinismul. De fapt, khazarii adoptaseră formal şi pentru o scurtă perioadă, 737-740, chiar şi islamismul în urma unei înfrângeri din partea arabilor.

În partea occidentală a Europei, primele zvonuri despre un regat al “evreilor roşii”, au apărut în secolul X. Nişte negustori din Persia şi ulterior, bizantinii i-au relatat lui Hasdai Ibn Saprut , prim-ministrul evreu al Califatului Cordobei, despre regatul khazarilor şi regele lor de atunci – Iosif. După un schimb de scrisori care a avut loc între anii 954 şi 961, Hasdai s-a hotărât să trimită soli cu o scrisoare la Iosif. Scrisoare conţinea întrebări referitoare la organizarea statului khazar precum şi întrebarea “căruia dintre cele 12 triburi îi aparţine poporul khazar?”. În răspunsul primit, lui Ibn Saprut i se oferă o relatare amănunţită a convertirii – poate chiar legendară, căci trecuseră deja 2 secole de la aceasta. Regele Iosif vorbeşte de strămoşul său Bulan, căruia i-a apărut în vis un înger care l-a îndemnat să se închine la singurul Dumnezeu adevărat. De asemenea, îngerul îi cere să clădească un lăcaş de închinăciune în care să poate sălăşlui Atotputernicul, sfătuind-ul să atace Armenia pentru a face rost de aurul şi argintul necesar. După aceste fapte de arme, faima regelui s-a răspândit în toate ţările. Împăratul bizantin şi califul musulmanilor au trimis solii cu daruri de preţ şi cu oameni învăţaţi care să-l facă să treacă la credinţa lor. Dar regele Bulan a trimis şi după un evreu învăţat şi i-a pus laolaltă pe aceştia să-şi apere credinţele lor. După trei zile de discuţii şi dezbateri, regele a luat decizia de a trece la religia lui Moise.

Din răspunsul lui Iosif mai aflăm şi o genealogie a poporului său. El nu pretinde că neamul său ar fi de origine semitică şi îi urmăreşte ascendenţa nu până la Sem ci până la Iafet, al treilea fiu al lui Noe, sau mai precis până la strănepotul lui Iafet, Togarma, pe care, alături de fratele său, Aşkenaz – îl consideră strămoşul tuturor triburilor turcice. Iosif afirmă că Togarma a avut zece fii, iar numele acestora corespund triburilor: uiguri, durstuşi, avari, huni, vasilieni, tarniaci, khazari, zagoreni, bulgari, sabiri (câteva dintre popoarele stepelor). Trăsătura caracteristică a acestei genealogii o constituie amestecarea Genezei cu tradiţia tribală turcică. Tot din scrisoarea regelui Iosif, putem trage concluzia că iudaizarea khazarilor s-a făcut în mai multe etape: iniţial, aceştia au adoptat o formă primitivă de iudaism, întemeiată numai pe Biblie şi excluzând Talmudul, pentru ca peste vreo două generaţii să accepte iudaismul talmudic.

După o perioadă de linişte şi înflorire, asupra khazarilor s-a dezlănţuit un nou pericol: varegii. Aceşti navigatori îndrăzneţi înaintau spre sud pe mare şi pe râuri, purtând războaie de pradă. Timp de peste un secol şi jumătate, acordurile comerciale şi războiale au alternat. Foarte încet, scandinavii şi-au schimbat caracterul, slavizându-se prin amestecul cu supuşii şi vasalii lor şi adoptând în cele din urmă credinţa creştin-ortodoxă. La sfârşitul secolului al X-lea s-a format astfel poporul rus. Khazarii au exercitat o oarecare influenţă asupra varegilor. Acest lucru ni-l arată şi faptul că primii conducători varegi de la Novgorod au adoptat titlul de “kagan”. Totodată, în oraşul khazar Itil exista o colonie importantă de varegi, în timp ce în Kiev era şi o comunitate de evrei khazari. În ce priveşte oraşul Kiev, acesta a fost iniţial sub suzeranitate khazară, dar a trecut mai apoi în stăpânirea varegilor. Kievul avea să devină leagănul primului stat al ruşilor.

Un alt popor cu care khazarii au avut legături strânse au fost maghiarii. Aceştia au fost aliaţii khazarilor încă de la apariţia Imperiului khazar. Maghiarii – stabiliţi pe Don – au avut rolul de a-i ajuta pe khazari să stăvilească înaintarea varegilor spre sud-est. Relaţiile dintre khazari şi maghiari s-au strâns tot mai mult: în primul rând, khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiară, în al doilea rând, mai multe triburi khazare – revoltate împotriva conducătorilor – s-au unit cu maghiarii, transformându-le astfel caracterul etnic. În secolul X, în Ungaria se vorbeau încă atât maghiara cât şi khazara. Dealtfel, limba maghiară a preluat numeroase cuvinte de origine khazară. Şi după stabilirea maghiarilor în Panonia, legăturile cu Khazaria au continuat, mulţi evrei khazari fiind primiţi în Ungaria.

Odată cu creşterea puterii ruseşti, şi mai ales după convertirea ruşilor la creştinism, legăturile dintre Constantinopol şi Khazaria s-au deteriorat. Simptomatică pentru această atitudine a fost predarea Chersonului către ruşi. În anul 965, khazarii au suferit o înfrângere gravă din partea ruşilor, pierzându-şi imperiul. Totuşi ei şi-au păstrat independenţa – dar în nişte graniţe mai restrânse – şi credinţa. Jertfirea alianţei cu khazarii s-a dovedit în cele din urmă a fi un act de greşeală politică pentru Bizanţ. Khazarii izbutiseră să ţină piept valurilor de năvălitori turci şi arabi, protejând astfel Imperiul Bizantin. Ruşii însă nu reprezentau însă un pericol pentru războinicii nomazi ai stepelor. Dealtfel, ca urmare a presiunilor nomazilor, centrele puterii ruseşti s-au deplasat spre nord iar Kievul a intrat într-un declin rapid. În vidul de putere creat, au năvălit popoarele turcice, care s-au instalat în Anatolia, după marea bătălie de la Manzikert.La mijlocul secolului al XIII-lea, regatul khazar a căzut victimă marii invazii mongole declanşată de Ginghis Han.

Dar atât înainte cât şi după ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lăstare şi ramificaţii în ţările slave nesubjugate, contribuind astfel la făurirea marilor centre evreieşti din Europa răsăriteană – şi mai apoi Occidentală. Am amintit deja despre diaspora khazară din Ungaria. Cronicarul bizantin Ioan Cinnamus vorbeşte de trupe evreieşti din cadrul armatei ungare, în anul 1154. Dealtfel, iniţial Ungaria era bilingvă iar sistemul de conducere era inspirat din dualismul monarhic al khazarilor: ţara era condusă de un rege şi de un “gyula”, comandant al armatei. Acest sistem a durat până la sfârşitul secolului al X-lea când regele Ştefan a adoptat religia catolică şi l-a învins pe un “gyula” răzvrătit care, evreu fiind, nu vroia să se creştineze. Acest episod a pus capăt dualismului monarhiei dar nu şi influenţei comunităţii khazaro-evreieşti din Ungaria. Mult timp după creştinare, evreii deţineau funcţii importante în regatul ungar.

Pe lângă ocupaţia mongolă, ciuma neagră a grăbit migraţia khazarilor spre vest. În timp ce majoritatea evreilor khazari au emigrat spre apus, unele grupuri au rămas acolo unde erau, în Crimeea şi Caucaz, formând enclave evreieşti ce au supravieţuit până în epoca modernă.Foarte mulţi dintre khazari au emigrat în Polonia şi Lituania la începutul existenţei lor. Această politică a fost generată de atitudinea occidentală a conducătorilor polonezi care doreau să-şi modernizeze ţara, în afară de evrei, fiind acceptaţi şi foarte mulţi emigranţi germani. În Carta acordată de Boleslav în 1264, evreii aveau dreptul să-şi ţină propriile şcoli, sinagogi şi judecătorii; puteau deţine proprietăţi funciare şi de practica orice comerţ doreau. În timpul domniei regelui Ştefan Bathori (1575-1586), evreii aveau dreptul la un parlament propriu şi de a percepe impozite de la coreligionarii lor.Influenţa comunităţii khazaro-evreiască din Polonia ajunsese atât de mare încât în a doua jumătate a secolului al XIII, papa Clement IV se vede nevoit să adreseze o encilică unui prinţ polonez în care deplânge faptul că în mai multe oraşe poloneze sunt numeroase sinagogi, unele mai înalte decât bisericile, mai maiestuoase şi mai frumos împodobite. În legătură cu numărul evreilor, istoricii moderni apreciază că aceştia erau circa 500.000 în Regatul polono-lituanian, la mijlocul secolului al XVII-lea. Conform enciclopediei iudaice, în acelaşi timp, numărul total al evreilor de pe glob nu atingea decât un milion. Aceste date par să indice că în cursul evului mediu, majoritatea credincioşilor mozaici erau khazari. În această perioadă,s-a format şi limba populară a evreilor khazari, idişul, un amestec curios de ebraică, germană medievală şi elemente slavone şi se scrie cu litere ebraice.

Spre sfârşitul primului mileniu, cele mai însemnate aşezări ale vechilor evrei, cunoscuţi ca sefarzi, erau în Spania maură, Franţa şi Renania. Unele comunităţi existau încă de pe vremea romanilor. Ba chiar un grup de evrei a trecut în Anglia, fiind invitaţi de Wilhelm Cuceritorul care avea nevoie de capitalul lor material. În toate aceste cazuri, exceptând Spania,unde îşi dezvoltaseră propriul dialect hispano-ebraic, numit “ladino” şi şi-au păstrat vechile tradiţii şi mituri, era vorba de comunităţi relativ mici ca număr, care au fost decimate în urma persecuţiilor religoase.La începutul secolului al XVI-lea, practic nu mai existau evrei în Franţa şi Germania apuseană.Cei care domină actualmente finanţele omenirii sunt urmaşii lui Togarma şi Aşkenaz, de la care şi-au preluat şi numele de evrei aşkenazi, dar cărora religia egoistă şi radicalistă a lui Moise le-a servit de minune în ambiţia lor nemăsurată de înavuţire.”[12]

Genetica lamureste controversa privind originea evreilor din Europa: evreii sunt khazari

Evreii din Europa isi au originea intr-un mozaic de ascendente, multe provenite din triburi din Caucaz convertite la iudaism, concluzioneaza un studiu ce va fi publicat joi in revista britanica Genome Biology and Evolution, si care, potrivit autorului sau, va lamuri o controversa veche de peste doua secole, semnaleaza AFP.

Evreii de origine europeana, askenazii, reprezinta in jur de 90% din cei peste 13 milioane de evrei raspanditi azi in lume.

Conform asa-numite ipoteze „renane”, askenazii sunt descendentii evreilor care au fugit din Palestina dupa cucerirea musulmana din anul 638.
Tot potrivit acestei ipoteze, ei s-au instalat in sudul Europei, apoi, spre sfarsitul Evului Mediu, circa 50.000 dintre ei s-au deplasat din Renania /Germania/ spre Europa de Est.

Unii cercetatorii considera aceasta ipoteza improbabila, pentru ca scenariul ar fi imposibil din punct de vedere demografic. El ar implica un salt numeric al populatiei evreiesti din Europa de Est, de la 50.000 de indivizi in secolul al XV-lea la circa 8 milioane la inceputul veacului al XX-lea.

Rata natalitatii ar fi, in aceasta ipoteza, de zece ori mai mare decat cea a populatiei locale ne-evreiesti, iar aceasta in pofida dificultatilor economice, a bolilor, razboaielor si pogromurilor care au devastat comunitatile evreiesti.

Studiul, intreprins de geneticianul Eran Elhaik de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, SUA, a comparat genomurile /patrimoniul genetic/ a 1.287 de indivizi neinruditi descendenti a opt grupuri de populatie evreiasca si a 74 de ne-evrei.

Geneticianul a analizat in detaliu aceste date, incercand sa identifice mutatii in codul ADN legate de originea geografica a unui grup.

Acesti indicatori au fost deja utilizati in trecut pentru a face lumina asupra originilor bascilor sau ale pigmeilor.
Geneticianul a gasit, printre evreii din Europa, semnaturi ancestrale ce indica in mod clar spre Caucaz si, intr-o mai mica masura, spre Orientul Mijlociu.

Aceste rezultate, afirma Eran Elhaik, vin sa sprijine teoria rivala, si anume „ipoteza hazara”, conform careia evreii din Europa de Est descind din hazari, un amestec de clanuri turcice instalate in Caucaz in primele secole dupa Hristos si care, sub influenta evreilor din Palestina, s-au convertit la iudaism in secolul al VIII-lea.

Evreii hazari au ridicat un imperiu infloritor, care a atras evrei din Mesopotamia si din Imperiul bizantin. Au prosperat intr-atat, incat s-au raspandit pe teritoriile de azi ale Ungariei si Romaniei, plantand radacinile pentru o numeroasa diaspora.

Imperiul hazar s-a prabusit insa in veacul al XIII-lea, sub atacurile mongolilor si slabit de epidemiile de ciuma neagra.

Evreii hazari au fugit apoi spre vest, instalandu-se in regatul polonez si in Ungaria, unde abilitatile lor in materie de finante, economie si politica erau foarte apreciate, si de unde s-au raspandit, in cele din urma, in restul Europei Centrale si in Europa Occidentala.

„Concluzionam ca genomul evreilor din Europa este un mozaic de populatii vechi, care includ hazari convertiti la iudaism, evrei greco-romani, evrei din Mesopotamia si din Palestina”, a explicat Eran Elhaik.

Potrivit cercetatorului, „structura acestei populatii s-a format in Caucaz si pe malurile Volgai, cu radacini care se intind pana in Canaan si pe malurile Iordanului”.

Istoria schitata prin analiza genetica este sustinuta de descoperirile arheologice, de literatura evreiasca ce descrie convertirea hazarilor la iudaism, precum si de dovezi lingvistice, mai spune Eran Elhaik.

Istoria khazarilor, stramosii evreilor de azi

Istoria Europei si a lumii nu poate fi înteleasa, în adevarata ei semnificatie, fara cunoasterea profunda a istoriei poporului evreu, istorie bazata pe o religie “nationala” exclusiva, care a servit si care constituie premisele religiei crestine si islamice. Aceste doua religii au o oarecare coloratura politica, unificatoare, de apropiere, dar într-o masura incomparabil mai mica decât religia mozaica, coagulata pe plan mondial si caracterizata printr-o solidaritate exemplara. În general, religia nu schimba etnia. Dominatia politica îndelungata poate sa duca la formarea unei noi etnii. O religie adoptata voluntar, deci nu impusa prin forta, nu poate sa duca la asemenea rezultate. Proba sunt natiunile europene si islamice care s-au razboit adesea între ele.

Religia mozaica înfatiseaza o permanenta comemorare si exaltare a unui popor alcatuit din 12 triburi (Simeon, Iuda, Beniamin, Ruben, Gad, Dan, Efraim, Manase, Isahab, Zebulon, Aser, Naftali) care au plecat din regiunea mesopotamica a centrului Ur, s-au deplasat în Tara hititilor (Asia mica) apoi au ajuns în Egipt de unde au emigrat mai apoi în Palestina, unde s-au organizat în doua regate: Iudeea si Israel. Dupa includerea Palestinei în Imperiul Roman, evreii semiti s-au întins în tot Imperiul, mai ales dupa distrugerea templului de la Ierusalim.regatul khazar

Putini mai sunt azi evreii semiti împrastiati în lume, cum ar fi sefarzii din Spania. Diferite alte popoare au adoptat religia mozaica. Între acestea, cel mai importat sunt khazarii, turcomani din stepele scitice, care si-au ales acesta religie în anul 740 d.Hr. cu toate ca nu aveau nimic în comun cu poporul semit. Statisticile arata ca astazi, majoritatea preponderenta a celor 15-20 milioane de evrei din lume sunt de origine khazara, numiti Askenazi.

Alungati de navalitori, ei au împânzit Europa si America, unde au o buna situatie materiala si o mare influenta politica. Aceasta situatie se datoreaza organizarii extraordinar de eficiente a bisericii si comunitatilor mozaice din lume, legate într-o federatie mondiala. Asadar, mozaismul este o societate formidabila, demna de toata admiratia, cu o structura socio-politica mai puternica decât etnia si statul. Pe plan istoric, gloria khazara nu poate lipsi din istoria “ebraica” a fondatorului Moise, desi vine de la un popor de rasa diferita, care pe drept cuvânt poate fi calificat, asa cum a facut-o Arthur Koestler, drept al 13-lea trib.

Din secolul al VII-lea pâna în secolul al X-lea d.Hr. granitele rasaritene ale Europei, între Caucaz ai Volga, erau dominate de un stat evreiesc numit Imperiul khazarilor. Acest stat a jucat un rol important în istoria Europei medievale si a celei moderne. Numai datorita puternicelor atacuri ale khazarilor care au respins ofensiva araba spre Caucaz, Imperiul Bizantin a reusit sa supravietuiasca, si odata cu el, civilizatia crestina. Tara khazarilor – cu populatie de origine turca – ocupa o pozitie strategica cheie la poarta dintre Marea Neagra si Marea Caspica unde se înfruntau marile puteri orientale. Ea servea drept tampon care  ocrotea Bizantul de invaziile triburilor barbare din stepele nordice: bulgari, maghiari, pecenegi, vikingi ,rusi  etc … si în acelasi timp, armatele khazarilor au stavilit ofensiva araba împiedicând cucerirea Europei orientale de catre musulmani. Date fiind împrejurarile, nu ne poate surprinde faptul ca în 732 d.Hr. – dupa o victorie a khazarilor împotriva arabilor – viitorul împarat Constantin V s-a casatorit cu o printesa khazara. Fiul lor, ajuns împarat a fost cunoscut sub numele de Leon Khazarul.

Dar cine erau acesti khazari remarcabili atât prin realizarile lor, cât mai ales prin convertirea la mozaism? Descrierile care au ajuns pâna în zilele noastre sunt destul de putine si provin adesea din surse ostile. O cronica georgiana îi identifica pe khazari cu armiile lui Gog si Magog. Originea numelui „khazar” au facut subiectul a numeroase speculatii: foarte probabil, cuvântul provine de la radacina turceasca gaz=”a rataci” si înseamn pur si simplu „nomad”. Derivate ale numelui „khazar” par a fi cuvintele „cazac” si „husar”, ambele însemnând calaret; de asemenea cuvântul german „ketzer”, care înseamna evreu. Daca aceste interpretari sunt corecte, ele par sa demonstreze o data în plus importanta acestui popor.

Câteva cronici persane si arabe ne ofera date interesante despre khazari. De pilda, Yakubi, istoric arab din secolul al IX-lea traseaza obârsia khazarilor pâna la Iafet, al treilea fiu al lui Noe. Una dintre primele referiri la khazari se afla într-o cronica siriana datând de la mijlocul secolului al VI-lea. Alt izvor arata ca ei fusesera în centrul atentiei deja cu un veac înainte, fiind legati de huni. În anul 448 d.Hr., împaratul bizantin Teodosie II a trimis la Attila o solie în care se afla si oratorul Priscus. Acesta, pe lânga informatiile pretioase privind obiceiurile si datinile hunilor, a transmis si anecdote despre un popor supus de huni pe care îi numeste akasiri – foarte aproape de ak-khazari (khazarii albi). Priscus ne spune ca Împaratul bizantin a încercat sa atraga de partea lui acest neam razboinic, dar lacomul sef khazar nemultumit de banii oferiti a preferat alianta cu hunii. Cronica lui Priscus confirma ideea aparitiei khazarilor pe scena europeana pe la mijlocul secolului al V-lea ca popor dominat de huni.

Odata cu prabusirea Imperiului hunilor, dupa moartea lui Attila, khazarii scapati de sub dominatie, au invadat regiunile transcaucaziene ale Gruziei si Armeniei, astfel ca în cea de-a doua jumatate a secolului al VI-lea, au devenit forta dominanta printre triburile de la nord de Caucaz pe care le-au supus rând pe rând. Cea mai puternica rezistenta au opus-o bulgarii. Fiind infranti  , o parte dintre bulgari au migrat pe teritoriul Bulgariei de azi iar altii s-au deplasat spre nord-est si au ramas sub suzeranitatea khazarilor.

Dar înainte de toate acestea, khazarii au fost dominati timp de un secol de o putere efemera: regatul turcut. De la acestia, khazarii au adoptat titlul conducatorului lor, cel de „Kagan”. De fapt, organizarea politica a khazarilor se aseamana cu cea a japonezilor din perioada shogunilor: Regele khazarilor poarta titlul de „Mare Khagan”, dar puterea efectiva este detinuta de loctiitorul acestuia, numit „Kagan Bek”. De la bun început, imperiul khazar a fost constituit dintr-un mozaic etnic eterogen – khazarii propriu-zisi fiind probabil o minoritate.

În anul 626, Împaratul Heraclie a încheiat prima alianta cu khazarii, pregatindu-si campania împotriva Persiei. Khazarii i-au furnizat acestuia 40.000 de calareti. În schimb, fiica Împaratului a fost promisa spre casatorie Kaganului Ziebel, casatorie care totusi nu a mai avut loc din cauza mortii regelui khazar. La 20 de ani dupa Hegira, care a avut loc în anul 622, musulmanii cucerisera deja Persia, Siria, Mesopotamia, Egiptul si asaltau Imperiul bizantin în chiar inima sa. Între anii 642 si 652, arabii au facut incursiuni puternice în Khazaria, fiind respinsi de fiecare data; ultima oara în 652, într-o mare batalie în care au pierit peste 4000 de arabi. Urmatorii 30,40 de ani a fost o perioada de liniste. De mai multe ori (în anii 669, 673-678, 717-718) arabii au asediat Constantinopolul pe mare si pe uscat. Daca ar fi reusit sa împresoare orasul venind si din nord, soarta acestuia ar fi fost pecetluita. Între timp, khazarii si-au întarit puterea înspre Ucraina de azi. Razboaiele arabo-khazare s-au reluat cu incursiuni de ambele parti.

Evenimentul cel mai important în istoria khazarilor, care a avut consecintele cele mai importante în viitor, a fost cel al convertirii acestora la mozaism în anul 740. Care a fost motivatia acestui eveniment unic ? Daca rationam din punctul de vedere al politicii puterii, lucrurile par sa se clarifice. La începutul secolului al-VII-lea lumea orientala era polarizata între cele doua puteri ce reprezentau crestinismul si islamismul: Imperiul Bizantin si Califatul arab. Imperiul khazar reprezenta o „a treia forta” care se dovedise pe potriva celorlalte doua, atât ca adversar cât si ca aliat – dar el nu-si putea pastra independenta daca accepta fie crestinismul fie islamismul. Prima alegere l-ar fi subordonat automat Imperiului Bizantin iar cea de-a doua califului de la Bagdad. Atât bizantinii cât si arabii facusera eforturi pentru convertirea khazarilor, dar fara succes. În acelasi timp, khazarii învatasera ca religia lor initiala (de tip animism) era primitiva în comparatie cu marile religii monoteiste, dar si incapabila sa ofere conducatorilor autoritatea spirituala si juridica de care se bucurau împaratul si Califul.

Ce alta solutie ar fi putut fi mai logica decât sa îmbratiseze un al treilea crez, care în plus reprezenta temelia venerabila a crestinismului si islamismului ? E totusi absurd sa ne închipuim ca acesti oameni au adoptat peste noapte o religie ale carei dogme nu le erau cunoscute. În realitate, khazarii îi cunosteau bine pe evrei datorita unui aflux de cel putin un secol de emigranti veniti din Bizant, în urma persecutiilor religioase. La momentul convertirii, în Khazaria exista deja o comunitate evreiasca importanta.

Împrejurarile care au condus la convertire sunt învaluite în ceata, dar principalele izvoare arabe si ebraice au câteva elemente comune fundamentale. Într-o lucrare a cronicarului arab Masudi se spune ca în vremea lui Harun al Rasid, împaratul bizantin i-a silit pe evrei sa emigreze; acesti evrei au sosit în Tara khazarilor unde au gasit “un neam inteligent dar neînvatat caruia i-au oferit religia lor. Localnicii au socotit-o mai buna si au acceptat-o”.

A doua relatare se afla în “Cartea regatelor si drumurilor” de Al-Bakri (secolul XI). Cronicarul arab povesteste astfel: Regele khazarilor, care fusese pagân, îmbratisase crestinismul. (de fapt, khazarii adoptasera formal si pentru o scurta perioada 737-740 islamismul în urma unei înfrângeri din partea arabilor; autorul arab a vrut sa-si menajeze cititorii). Apoi si-a dat seama ca e fals si a vorbit cu dregatorii sai. Acestia i-au spus ca cei care sunt stapâni pe cartile sfinte sunt trei. Aduna-i laolalta, cere-le sa-si apere credinta, si apoi urmeaza-l pe acela care se va dovedi stapân pe adevar. Regele a trimis la crestini dupa un preot. La rege se afla un evreu, priceput la vorba, care i-a pus întrebari preotului: “Ce zici de Moise si de Tora care i-a fost dezvaluita ?”. Si preotul a spus ca “Moise e un prooroc si Tora graieste adevarul”. Atunci evreul a spus: “Omul acesta a marturisit adevarul crezului meu”. Iar regele l-a întrebat pe preot în ce crede si acesta a spus: “Eu zic ca Iisus Hristos este fiul Mariei, este Cuvântul si a dezvaluit tainele în numele lui Dumnezeu.”. Si atunci evreul a spus regelui: “Omul acesta propovaduieste o dogma pe care n-o cunosc, dar încuviinteaza spusele mele”. Preotul nu a mai avut ce replica. Atunci regele a trimis si dupa un musulman, dar evreul a tocmit  pe cineva sa-l otraveasca. Astfel evreul a reusit sa-l câstige la credinta lui pe rege. (Fara îndoiala, istoricii arabi au vrut sa îndulceasca amarul. Daca învatatul musulman ar fi participat la dezbatere, ar fi cazut în aceiasi capcana ca episcopul crestin, întrucât ambii acceptau adevarul Vechiului Testament.)

Principalul izvor evreiesc legat de convertire consta în asa-zisa “corespondenta khazara”. E vorba de un schimb de scrisori în ebraica, între Hasdai Ibn Saprut, evreul care era prim-ministrul Califatului Cordobei, si Iosif, regele khazarilor. Autenticitatea acestei corespondente a format obiectul unei controverse, dar acum e acceptata de majoritatea istoricilor. Schimbul de scrisori a avut loc cândva între anii 954 si 961. Hasdai a auzit mai întâi de existenta unui regat evreiesc independent de la niste negustori din Persia, dar initial nu i-a crezut. Ulterior, bizantinii i-au confirmat relatarea negustorilor, adaugând numeroase amanunte si date referitoare la Regatul khazarilor si la regele de atunci – Iosif. Drept care Hasdai s-a hotarât sa trimita soli cu o scrisoare la Iosif. Scrisoarea continea întrebari referitoare la organizarea statului khazar precum si întrebarea “caruia dintre cele 12 triburi în apartine poporul khazar?”. În raspunsul primit de la regele khazar, acesta ofera o relatare amanuntita a convertirii – poate chiar legendara, caci trecusera deja 2 secole de la aceasta.istoria khazarilor, stramosii evreilor de azi

Regele Iosif vorbeste de stramosul sau Bulan, caruia i-a aparut în vis un înger care l-a îndemnat sa se închine la singurul Dumnezeu adevarat. De asemenea, îngerul îi cere sa cladeasca un lacas de închinaciune în care sa poata salaslui Atotputernicul, sfatuindu-l sa atace Armenia pentru a face rost de aurul si argintul necesar. Dupa aceste fapte de arme (invadarea Armeniei) faima regelui s-a raspândit în toate tarile. Împaratul bizantin si califul musulmanilor au trimis solii cu daruri de pret si cu oameni învatati care sa-l faca sa treaca la credinta lor. Dar regele Bulan a trimis si dupa un evreu învatat si i-a pus laolalta pe acestia sa-si apere credintele lor. Iata dar înca o data o masa rotunda a clericilor – cu diferenta ca musulmanul nu a fost otravit pe drum. Tiparul dezbaterii este acelasi: dupa discutii lungi si inutile, regele amâna întâlnirea cu trei zile, apoi îi cheama pe oponenti separat. Îl întreaba pe crestin care dintre celelalte doua religii sunt mai aproape de adevar, iar acesta spune ca cea a evreilor. Din partea musulmanului primeste acelasi raspuns.

Din raspunsul regelui Iosif mai aflam si o genealogie a poporului sau. Desi se dovedeste a fi un nationalist evreu feroce, el nu pretinde – ceea ce ar fi fost imposibil sa sustina – ca neamul sau ar fi de origine semitica. El îi urmareste ascendenta nu pâna la Sem ci pâna la Iafet, al treilea fiu al lui Noe, sau mai precis pâna la stranepotul lui Iafet, Togarma – pe care îl considera stramosul tuturor triburilor turcice. Iosif afirma ca Togarma a avut zece fii, iar numele acestora corespund triburilor: uiguri, durstusi, avari, huni, vasilieni, tarniaci, khazari, zagoreni, bulgari, sabiri (câteva dintre popoarele stepelor). Trasatura caracteristica a acestei genealogii o constituie amestecarea Genezei cu traditia tribala turcica. Tot din scrisoarea regelui Iosif, putem trage concluzia ca iudaizarea khazarilor s-a facut în mai multe etape: initial, acestia au adoptat o forma primitiva de iudaism, întemeiata numai pe Biblie si excluzând Talmudul, pentru ca peste vreo doua generatii sa accepte iudaismul talmudic. Dealtfel, karaitii – o secta iudaica care nu accepta Talmudul – a supravietuit în Khazaria pâna în vremurile moderne.

Dupa o perioada de liniste si înflorire, asupra khazarilor s-a dezlantuit un nou pericol: vikingii – varegii. Acesti navigatori îndrazneti înaintau spre sud pe mare si pe râuri, purtând razboaie de prada. Timp de peste un secol si jumatate, acordurile comerciale si razboaiele au alternat. Foarte încet, scandinavii si-au schimbat caracterul, slavizându-se prin amestecul cu supusii si vasalii lor si adoptând în cele din urma credinta crestin-ortodoxa. La sfârsitul secolului al X-lea s-a format astfel poporul rus.

Dealtfel, khazarii au exercitat o oarecare influenta asupra varegilor. Acest lucru ni-l arata si faptul ca primii conducatori varegi de la Novgorod au adoptat titlul de “kagan”. Totodata, în orasul khazar Itil exista o colonie importanta de varegi, în timp ce în Kiev era si o comunitate de evrei khazari. În ce priveste orasul Kiev, acesta a fost initial sub suzeranitate khazara, dar a trecut mai apoi în stapânirea varegilor. Kievul avea sa devina leaganul primului stat al rusilor.

Un alt popor cu care khazarii au avut legaturi strânse au fost maghiarii. Acestia au fost aliatii khazarilor înca de la aparitia Imperiului khazar. Maghiarii – stabiliti pe Don – au avut rolul de a-i ajuta pe khazari sa stavileasca înaintarea varegilor spre sud-est. Relatiile dintre khazari si maghiari s-au strâns tot mai mult: în primul rând, khazarii le-au dat un rege care a întemeiat prima dinastie maghiara, în al doilea rând, mai multe triburi khazare – revoltate împotriva conducatorilor – s-au unit cu maghiarii, transformându-le astfel caracterul etnic. În secolul X, în Ungaria se vorbeau înca atât maghiara cât si khazara. Dealtfel, limba maghiara a preluat numeroase cuvinte de origine khazara. Si dupa stabilirea maghiarilor în Panonia, legaturile cu Khazaria au continuat, multi evrei khazari fiind primiti în Ungaria.

Odata cu cresterea puterii rusesti, si mai ales dupa convertirea rusilor la crestinism, legaturile dintre Constantinopol si Khazaria s-au deteriorat. Simptomatica pentru aceasta atitudine a fost predarea Chersonului catre rusi. În anul 965 khazarii au suferit o înfrângere grava din partea rusilor, pierzându-si imperiul. Totusi ei si-au pastrat independenta – dar în niste granite mai restrânse – si credinta. Jertfirea aliantei cu khazarii s-a dovedit în cele din urma a fi un act de miopie politica pentru Bizant. Khazarii izbutisera sa tina piept valurilor de navalitori turci si arabi, protejând astfel Imperiul Bizantin. Rusii  nu reprezentau însa un pericol pentru razboinicii nomazi ai stepelor. Dealtfel, ca urmare a presiunilor nomazilor, centrele puterii rusesti s-au deplasat spre nord iar Kievul a intrat într-un declin rapid. În vidul de putere creat, au navalit popoarele turcice, care s-au instalat în Anatolia, dupa marea batalie de la Manzikert.batalia de la manzinkert

Este interesant sa vedem cum erau receptati khazarii de catre popoarele cu care s-au învecinat. În Cronica ruseasca se vorbeste despre “Tara evreilor” care înfruntau armatele cnejilor rusi. Se vorbeste de asemenea despre un evreu urias care a venit cu o armata pâna în stepele Tesar sub muntele Sorocin (nu se stie locul acestor toponime) vitejia generalului Vladimir fiind cea care i-a salvat pe rusi. De asemenea, printre evreii occidentali circulau povesti privind un regat al “evreilor rosii”, numiti astfel probabil din pricina pigmentatiei usor mongole a multor khazari. Un alt fragment de folclor semilegendar l-a inspirat pe Benjamin Disraeli (politician si romancier englez) sa scrie un roman istoric “Uimitoarea poveste a lui Alroy”.

În secolul al-XII-lea s-a nascut în Khazaria o miscare mesianica ce si-a propus sa înceapa o “cruciada” evreiasca pentru cucerirea Palestinei. Initiatorul miscarii era un evreu khazar pe nume Solomon ben Duji (sau Ruhi sau Roy). Acesta a trimis scrisori tuturor evreilor din tarile înconjuratoare spunând ca a sosit timpul ca Dumnezeu sa-i adune la Ierusalim. Peste 20 de ani, fiul lui Solomon ben Duji, pe nume Menahem si-a luat porecla David al-Roy si titlul de Mesia. El a reusit sa adune o armata considerabila – în care grosul îl constituia evreii khazari – si a izbutit sa ocupe o fortareata lânga Mosul. De aici spera sa-si conduca armata spre Tara Sfânta. David a stârnit numeroase valuri, dar ierarhia rabinica din Bagdad a manifestat ostilitate fata de miscarea lui. David al-Roy a fost asasinat, iar miscarea lui s-a destramat curând. Conform unei teorii recente, steaua lui David – simbolul statului Israel – a început sa fie un simbol national de la cruciada lui David al-Roy.

La mijlocul secolului al XIII-lea, regatul khazar a cazut victima marii invazii mongole declansata de Ginghis Han. Chiar si atunci, a rezistat cu îndârjire pâna ce s-au predat toti vecinii sai. Dar atât înainte cât si dupa ridicarea mongolilor, khazarii au trimis multe lastare si ramificatii în tarile slave nesubjugate, contribuind astfel la faurirea marilor centre evreiesti din Europa rasariteana – si mai apoi Occidentala.

Am amintit deja despre diaspora khazara din Ungaria. Cronicarul bizantin Ioan Cinnamus vorbeste de trupe evreiesti din cadrul armatei ungare, în anul 1154. Dealtfel, initial  Ungaria era bilingva iar sistemul de conducere era inspirat din dualismul monarhic al khazarilor: tara era condusa de un rege si de un “gyula”, comandant al armatei. Acest sistem a durat pâna la sfârsitul secolului al X-lea când regele Stefan a adoptat religia catolica si l-a învins pe un “gyula” razvratit care, evreu fiind, nu vroia sa se crestineze. Acest episod a pus capat dualismului monarhiei dar nu si influentei comunitatii khazaro-evreiesti din Ungaria. Mult timp dupa crestinare, evreii detineau functii importante în regatul ungar.

Pe lânga ocupatia mongola, ciuma neagra a grabit migratia khazarilor spre vest. Dupa cum am amintit, în Kiev a existat o comunitate khazara. În Ucraina si Polonia sunt numeroase toponime derivate de la “khazar” sau de la “jid” (evreu) – Jidovo, Kozarzewek, Kozara, Kozarzow, Jidovska etc. Toponime asemanatoare se gasesc si în Muntii Carpati si Tatra precum si în Austria. În timp ce majoritatea evreilor khazari au emigrat spre apus, unele grupuri au ramas acolo unde erau, în Crimeea si Caucaz, formând enclave evreiesti ce au supravietuit pâna în epoca moderna .

Foarte multi dintre khazari au emigrat în Polonia si Lituania, la începutul existentei acestor tari. Aceasta emigratie a fost încurajata de politica pro-occidentala a conducatorilor polonezi care doreau sa-si modernizeze tara (în afara de evrei, au fost acceptati foarte multi emigranti germani). În Carta acordata de Boleslav în 1264, evreii aveau dreptul sa-si tina propriile scoli, sinagogi si judecatorii; puteau detine proprietati funciare si practica orice comert doreau. În timpul domniei regelui Stefan Bathori (1575-1586), evreii aveau dreptul de a avea un parlament propriu si de a percepe impozite de la coreligionarii lor.khazar

Pentru a întelege importanta comunitatii khazaro-evreiesti din Polonia si situatia ei privilegiata, urmatorul fapt este concludent: in a doua jumatate a secolului al XIII papa Clement IV adreseaza o scrisoare unui print polonez în care deplânge faptul ca în mai multe orase poloneze sunt numeroase sinagogi, unele mai înalte decât bisericile, mai maiestuoase si mai frumos împodobite.

În legatura cu numarul evreilor, istoricii moderni apreciaza ca acestia erau circa 500.000 în Regatul polono-lituanian, la mijlocul secolului al XVII-lea. Conform enciclopediei iudaice, în acelasi timp, numarut total al evreilor de pe glob nu atingea decât un milion. Aceste date par sa indice ca în cursul evului mediu, majoritatea credinciosilor mozaici erau khazari. Acestia au constituit baza comunitatilor ebraice din Rusia, Polonia, Lituania, Ungaria, România, care au întemeiat acea comunitate evreiasca care a devenit majoritatea dominanta a evreimii mondiale de azi. Chiar daca aceaste comunitati au primit emigranti si din alte regiuni, elementul khazar a ramas majoritar. Aceasta teorie, sprijinita de dovezi puternice, ar merita o discutie mai serioasa. Din pacate, ea este omisa – fie din nestiinta, fie dintr-un anumit orgoliu “semitic”.

Multi istorici au încercat sa subestimeze contributia khazarilor la istoria evreiasca, considerând ca evreii din Europa de Est au imigrat la un moment dat din Occident. Spre sfârsitul primului mileniu, cele mai însemnate asezari evreiesti erau în Spania maura (evreii sefarzi, care, dupa cum am vazut erau tratati cu toleranta de catre mauri), Franta si Renania. Unele comunitati existau înca de pe vremea romanilor. Ba chiar un grup de evrei a trecut în Anglia, fiind invitati de Wilhelm Cuceritorul care avea nevoie de capitalul lor (în 1290 urmau sa fie expulzati). În toate aceste cazuri (exceptând Spania) este vorba de comunitati relativ mici ca numar, care în plus au fost decimate în urma persecutiilor religoase. Conceptia traditionala privind emigratia evreilor germani spre Polonia este o simpla legenda – sau mai bine zis o ipoteza ad-hoc inventata de cei care nu cunosteau istoria khazara. Nu exista nici un fel de dovezi privind un asemenea exod. De fapt, spre sfârsitul secolului al XIV-lea, practic nu mai existau evrei în Franta si Germania (în orice caz, un numar infim). Evreii care au întemeiat comunitatile moderne din Anglia, Franta si Olanda erau de alta origine: evrei sefarzi siliti sa fuga din Spania în urma persecutiilor religioase de dupa reconquista.

Alte dovezi împotriva presupusei originii germane a evreimii rasaritene le ofera structura idisului, limbajul popular al maselor evreiesti. Idisul e un amestec curios de ebraica, germana medievala si elemente slavone si se scrie cu litere ebraice. La prima vedere, cantitatea mare de împrumuturi germane din idis pare sa contrazica teza privind originea khazara a evreimii rasaritene. Dar lucrurile stau tocmai dimpotriva. În primul rând, nici o componenta lingvistica provenind din Germania apuseana nu se gaseste în idis. Componenta germana care a intrat în idis este de origine germana rasariteana. Sa ne amintim de puternica prezenta a emigrantilor germani în Polonia si lucrurile se vor clarifica. Numai germanii erau mai influenti decât evreii din punct de vedere economic si cultural. Nu e greu de înteles de ce imigrantii khazari au fost siliti sa învete nemteste daca vroiau sa razbata în viata: limba germana era o necesitate fundamentala în orice contact cu orasele.

O explicatie complementara e si imigratia redusa a unor elemente evreiesti din Germania, dar care prin superioritatea lor culturala, au avut o influenta importanta asupra coreligionarilor lor din rasarit. Caracteristic e si faptul ca singura sectiune a evreilor khazari care nu au acceptat idisul, a fost secta karaitilor – dar aceasta era doar exceptia, nu regula.

În concluzie. Evreii din prezent se împart în doua categorii: sefarzi si askenazi. Sefarzii descind din evreii care traisera în antichitate în Spania pâna când au fost expulzati de acolo si s-au instalat în tarile mediteraneene si mai putin în Occident. Ei vorbeau un dialect hispano-ebraic, numit “ladino” si si-au pastrat propriile traditii si mituri. Numarul lor este estimat la circa 500.000. În acelasi timp, evreii askenazi – de originine khazara – numara circa 11 milioane. (Ca un amanunt picant, sa pomenim faptul ca Askenaz se numea un frate al lui Togarma pe care, dupa cum spunea Iosif al khazarilor, acestia îl revendicau drept stramosul lor.) Termenul de “antisemitism” este asadar fara noima, consituind o conceptie falsa împartasita atât de evrei, cât si de cei care i-au persecutat. Povestea imperiului khazar, prezentata mai sus, începe sa apara ca “cea mai crunta farsa pe care a pus-o la cale istoria” (Arthur Koestler).

SURSE

  1. https://en.wikipedia.org/wiki/Wilhelm_Marr
  2. https://en.wikipedia.org/wiki/Nathan_Birnbaum
  3. Wilhem Marr a scris pamfletul “Der Weg zum Siege des Germanenthums uber das Judenthum” (n.tr. “Victoria germanismului asupra iudaismului”), 1879.
  4. razvan-codrescu.blogspot.ro
  5. http://www.frontpress.ro/2013/06/antisemit-%E2%89%A0-antievreu-respingeti-propaganda-mincinoasa.html
  6. „Oxford Universal Dictionary” (Enciclopedia Oxford)
  7. Lexiconul Langer de istorie universala
  8. Cartea I a lui Moise capitolul 10, versetul 30
  9. Editia „Encyclopedia Judaica” din 1960
  10. „Enciclopedia Iudaica” (Jewish Encyclopedia, Volume 4, article on Chazars, pag. 1-5)
  11. Profesorul H. Graetz, autorul lucrarii: „Istoria evreilor” (History of  the Jews) pagina 44
  12. Cartea „Descendentii” a lui Des Griffin, pag.100
  13. Alfred Lilienthal in cartea „The Zionist Connection”
  14. In autobiografia sa, rabinul Stephen Wise
  15. In „Noua Bibilie din Ierusalism”, psalmul 48
  16. http://www.atacdeconstanta.ro/articole/4854-khazarii-noii-evrei.html
  17. http://www.i-medic.ro/stiri/genetica-lamureste-controversa-privind-originea-evreilor-din-europa
  18. http://www.mixdecultura.ro/2014/09/istoria-khazarilor-stramosii-evreilor-de-azi/
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro