Ungaria susține Polonia în lupta cu UE. Ungaria și Polonia s-au aliat împotriva globaliștilor

by “Ungaria susține Polonia în lupta cu UE Guvernul polonez a calificat miercuri drept ‘partizană’ și ‘scandaloasă’ rezoluția adoptată de Parlamentul European (PE), în care se consideră că Polonia încalcă normelor statului de drept prin reformele judiciare propuse sau deja aplicate și care cere aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Ungaria susține Polonia în lupta cu UE

Guvernul polonez a calificat miercuri drept ‘partizană’ și ‘scandaloasă’ rezoluția adoptată de Parlamentul European (PE), în care se consideră că Polonia încalcă normelor statului de drept prin reformele judiciare propuse sau deja aplicate și care cere aplicarea articolului 7 din Tratatul UE, adică suspendarea dreptului de vot – ultima etapă a procedurii de infringement deja declanșate de Comisia Europeană împotriva Poloniei, relatează agenția PAP.

Polonia e susținută de Ungaria. 

‘Guvernul ungar sprijină Polonia, iar aplicarea unei asemenea rezoluții nu intră în discuție’, a declarat miercuri vicepremierul ungar, Zsolt Semjen, citat de agenția MTI. Întrebat dacă Ungaria își va exercita dreptul de veto împotriva aplicării în cazul Poloniei a articolului 7 din Tratatul UE, ce prevede suspendarea dreptului de vot, oficialul ungar a răspuns: ‘Da’. Este ‘inacceptabil’ ca ‘Bruxelles-ul să exercite presiuni asupra statelor membre suverane’ și să ‘pedepsească guverne alese în mod democratic’, a apreciat Semjen.

În luna decembrie a anului trecut, Comisia Europeană a dat guvernului de la Varșovia un termen de două luni pentru a răspunde preocupărilor legate de reforma Tribunalului Constituțional. Executivul polonez a răspuns în ultima zi a acestui termen și a respins toate acuzațiile, iar anul acesta Comisia Europeană a trimis guvernului polonez patru invitații la dialog, toate rămase fără răspuns, conform declarației date miercuri de prim-vicepreședintele executivului comunitar, Frans Timmermans.“[1]

SURSE

  1. http://www.flux24.ro/ungaria-sustine-polonia-in-lupta-cu-ue/
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro