Ungaria declanşează o mega-campanie împotriva “planului Soros”

by “Ungaria declanşează o mega-campanie împotriva ‘planului Soros’ Guvernul de la Budapesta şi-a prezentat joi campania prin care va cere cetăţenilor ungari părerea despre presupusul plan pe care-l atribuie lui George Soros de a aduce în Uniunea Europeană milioane de refugiaţi din Africa şi Asia, relatează agenţiile EFE şi MTI, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Ungaria declanşează o mega-campanie împotriva ‘planului Soros’

Guvernul de la Budapesta şi-a prezentat joi campania prin care va cere cetăţenilor ungari părerea despre presupusul plan pe care-l atribuie lui George Soros de a aduce în Uniunea Europeană milioane de refugiaţi din Africa şi Asia, relatează agenţiile EFE şi MTI, citate de Agerpres.

Şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, Janos Lazar, a precizat că începând cu 1 octombrie circa opt milioane de cetăţeni ungari vor primi un chestionar cu şapte întrebări.

Vezi şi: Tudorel Toader vine cu explicaţia: De ce au votat toţi procurorii împotriva modificării legilor justiţiei

‘George Soros doreşte să convingă Bruxelles-ul să transfere în fiecare an în Uniunea Europeană – şi prin urmare şi în Ungaria – un milion de migranţi din Africa şi Orientul Mijlociu’, se arată la unul din cele şapte puncte înaintea întrebării privind acordul sau dezacordul faţă de acest ‘plan’.

Celelalte întrebări fac referire la demolarea gardului cu ajutorul căruia Ungaria a oprit intrarea migranţilor pe la frontiera sudică, stabilirea unor cote permanente de redistribuire a tuturor refugiaţilor între statele UE şi sancţionarea ţărilor care nu acceptă aceste cote.

Unii analişti consideră că această consultare este de fapt un demers premergător campaniei electorale pentru alegerile ce vor avea loc în trimestrul doi al anului viitor şi urmăreşte mobilizarea simpatizanţilor premierului Orban.

Acuzaţiile acestuia din urmă privind ‘planul Soros’ au la bază un document public prezentat la jumătatea anului trecut de magnatul american de origine ungară în care el cere ca Uniunea Europeană să primească sute de mii de refugiaţi în fiecare an.

Vezi şi: Cei opt membri CSM care au votat pentru aviz pozitiv lansează acuzaţii: Reforma blocată de majoritate

Comisia Europeană a anunţat miercuri că a stabilit obiectivul ca Uniunea Europeană să primească în următorii doi ani ‘cel puţin 50.000’ de refugiaţi. Spre deosebire de cotele obligatorii adoptate prin majoritate calificată în anul 2015, participarea statelor membre la acest program va fi voluntară, iar migranţii nu vor fi preluaţi din taberele din Grecia şi Italia, ci direct din ţările Africii, Orientului Mijlociu şi Turcia.

La briefingul de presă desfăşurat joi, Janos Lazar a susţinut că obiectivul pe termen lung al ‘planului Soros’ este ca statele naţionale să fie înlocuite de o ‘nouă structură socială’. În opinia sa şi noul program voluntar propus de executivul comunitar va fi un eşec, la fel cum consideră că au fost şi cotele obligatorii în cadrul cărora au fost redistribuiţi numai 29% din numărul preconizat al migranţilor.

Având în vedere acest procent, oficialul ungar a mai spus că este ‘de neînţeles’ cum Bruxelles-ul persistă în forţarea acestei chestiuni şi a dat asigurări că Ungaria nu va participa la noul program de aducere a celor 50.000 de migranţi în UE şi nici nu va accepta o politică europeană comună în materie de azil.”[1]

SURSE

  1. http://www.stiripesurse.ro/ungaria-declanseaza-o-mega-campanie-impotriva-planului-soros_1222060.html
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro