Un ziarist le răspunde celor de la Hotnews cu un text clasic: William Cuceritorul, Ștefan cel Mare și noua (sau vechea) toleranță

by “După ce publicația Hotnews.ro a publicat un nou articol în care jignește profund valorile naționale, eroi naționali precum Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare (canonizat de Biserica Ortodoxă) fiind prezentați în mod caricatural, prin scoaterea din context a unor citate sau pur și simplu speculații, au apărut mai […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“După ce publicația Hotnews.ro a publicat un nou articol în care jignește profund valorile naționale, eroi naționali precum Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare (canonizat de Biserica Ortodoxă) fiind prezentați în mod caricatural, prin scoaterea din context a unor citate sau pur și simplu speculații, au apărut mai multe reacții în mediul online și nu numai.

Jurnalistul Cătălin Sturza a scris un editorial pentru Adevărul.ro în care le răspunde autorilor acelui articol, prin câteva rânduri scrise în urmă cu nouă decenii de G.K. Chesterto.
„Văd pe un portal de știri un articol în care unii voievozi români (Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare) sunt prezentați caricatural, cu scopul transparent de a lovi în așa-zisa „familie tradițională”.
Despre Ștefan cel Mare, de pildă, autorii spun ceva de genul: „El era iubitor de Hristos, dar se iubea cu moldovencele de-i sarea sceptrul din pantalonul domnesc.” M-am gândit să le răspund jurnaliștilor în câteva rânduri, dar apoi mi-am adus aminte că G.K. Chesterton le-a răspuns deja, încă de acum aproape nouă decenii. Iată răspunsul său: Adevărata noastră greșeală este că nu știm sau nu ne pasă de credința propriu-zisă, din care obiceiurile unui popor, bune sau rele, vor decurge în mod necesar. Vorbim foarte mult despre „a respecta” religia lui X sau a lui Y; dar modul în care respecți o religie e s-o tratezi ca pe o religie: să întrebi care îi sunt dogmele și care îi sunt consecințele. Dar toleranța modernă e mai surdă decât intoleranța.
Vechile autorități religioase defineau, cel puțin, o erezie înainte să o condamne și citeau o carte înainte să o ardă. Dar noi îi vom spune mereu unui mormon sau unui musulman: „Nu mai da atâta importanță religiei tale și vino sub blazonul meu”. La care el va răspunde în mod natural: „Dar dau importanță religiei mele, și te sfătuiesc și pe tine să dai importanță lucrurilor la care te uiți.”
Cam jumătate din istoria care se predă acum în școli și în facultăți e construită, în mod arid, prin prisma acestei noțiuni înguste că trebuie să dăm la o parte teoriile teologice. Războaiele și parlamentele puritanilor nu au absolut nici un sens dacă dăm la o parte faptul că calvinismul li se părea a fi adevărul metafizic absolut, imposibil de contrazis, imposibil de înlocuit, și singurul lucru pentru care merita să trăiești pe lume. Cruciadele și luptele dinastice ale regilor normanzi și angevini nu au absolut nici un sens dacă dăm la o parte faptul că acești bărbați (cu toate viciile lor) credeau cu entuziasm în doctrina, disciplina, și bogăția spirituală a catolicismului. Cu toate acestea, am citit o istorie a puritanilor scrisă de un nonconformist modern în care numele lui Calvin nu era nici măcar menționat, ceea ce e ca și cum ai scrie o istorie a evreilor fără a-i menționa nici pe Avraam, nici pe Moise. Și nu am citit nici o istorie populară sau educativă a Angliei care să ofere cel mai mic indiciu despre motivele din mințile oamenilor care au acoperit Anglia cu abații și Palestina cu stindarde de luptă. Istoricii par a fi uitat complet cele două fapte – în primul rând, acela că oamenii acționează pe baza unor idei; și în al doilea rând, acela că ar merita, din acest motiv, să descoperi care sunt acele idei.
Oamenii din Evul mediu nu au crezut în primul rând în „cavalerism”, ci în catolicism, care produce cavalerismul, printre altele. Puritanii nu au crezut în primul rând în „echitate”, ci în calvinism, care produce „echitatea”, printre altele. Acestea erau credințele care-i mânau în luptă pe oamenii grosieri sau vicleni în ambele epoci. William Cuceritorul era în felul său un soldat cinic și brutal, dar punea mare preț pe faptul că Biserica îi susținea campania; că Harold jurase strâmb pe oasele sfinților, și că stindardul de luptă de deasupra propriilor arme fusese binecuvântat de către Papă. Cromwell era în felul său un soldat cinic și brutal, dar punea mare preț pe faptul că primise confirmări din cercurile înalte ale lumii calvine; că Biblia părea să-l susțină – pe scurt, cel mai important moment din viața sa, pentru el, a fost nu atunci când Carol I și-a pierdut capul, ci atunci când Oliver Cromwell nu și-a pierdut sufletul. Dacă lași aceste lucruri în afara istoriei, lași pe afară istoria însăși. (…) Nu vom înțelege niciodată nimic din mișcările morale și religioase din istorie până când nu vom începe să ne uităm atât la teoria, cât și la practica lor. Pentru că practica lor (…) poate părea adesea atât de nefamiliară și de nebunească încât e cu totul imposibil de înțeles fără teorie.”, a scris jurnalistul.”[1]

SURSE

  1. https://www.activenews.ro/stiri-mass-media/Un-ziarist-le-raspunde-celor-de-la-Hotnews-cu-un-text-clasic-William-Cuceritorul-Stefan-cel-Mare-si-noua-sau-vechea-toleranta-145937
  2. Foto: Facebook/HotNews.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro