UE ar putea interveni BRUTAL peste suveranitatea națională. Curtea de Justiție va decide asupra căsătoriei între persoane de același sex într-un caz de referință din România

by “Chiar dacă acum Uniunea Europeană a recunoscut că dreptul familiei este de competența națională a statelor sale membre, lucrurile s-ar putea schimba în curând. În cazul Coman și alții, Curtea de la Luxemburg trebuie să decidă dacă termenii de soț și membru al familiei în legislația UE privind libera […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Chiar dacă acum Uniunea Europeană a recunoscut că dreptul familiei este de competența națională a statelor sale membre, lucrurile s-ar putea schimba în curând.

În cazul Coman și alții, Curtea de la Luxemburg trebuie să decidă dacă termenii de soț și membru al familiei în legislația UE privind libera circulație se aplică și pentru parteneri de același sex. Acest caz  ar putea duce la impunerea  căsătoriei între persoane de același sex în întreaga Uniune Europeană, scrie Cultura Vieții.

Implicarea Curții de Justiție nu e decât cea mai recentă încercare de legalizare a căsătoriei între persoane de același sex în Europa, chiar și în ciuda opoziției multor State Membre – dar și a celor trei milioane de cetățeni români care au semnat recent o petiție în scopul protejării căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Atât românul Adrian Coman, cât și partenerul său, Robert Claibourn Hamilton (cetățean american) sunt activiști în comunitatea LGBT. Coman lucrează pentru Fundația Arcus și finanțează cazuri LGBT în întreaga lume, având un buget de milioane de dolari.

În 2010, cuplul a obținut un „certificat de căsătorie” în Belgia. Când România, conform legislației naționale, a refuzat să recunoască perechea drept cuplu căsătorit, aceștia au dat în judecată guvernul. Cuplul a susținut că dreptul lor de liberă ciculație în Uniunea Europeană le-a fost încălcat. În 2016, Curtea Constituțională a României a adresat Curții Europene de Justiție întrebări preliminare cu privire la interpretarea legii. În prezent, ține de Curtea Europeană să se decidă maniera în care se va răspunde acestor întrebări.

„Obligarea unui stat membru să își modifice legislația națională ca să recunoască relațiile dintre persoane de același sex înseamnă ignorarea intenționată a proceselor naționale democratice. În România, trei milioane de cetățeni au semnat recent inițiativa de consolidare a căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie în Constituția României. Dacă în cele din urmă Curtea de Justiție definește noțiunea de “soți”, riscă să submineze legea în jumătate din statele membre ale UE și să creeze haos legislativ, întrucât sute de legi naționale depind de această definiție”, a explicat Adina Portaru, Avocat ADF International și avocat principal în intervenția ADF International pe lângă Curtea de Justiție.”[1]

SURSE

  1. http://www.activenews.ro/stiri-social/UE-ar-putea-interveni-BRUTAL-peste-suveranitatea-nationala.-Curtea-de-Justitie-va-decide-asupra-casatoriei-intre-persoane-de-acelasi-sex-intr-un-caz-de-referinta-din-Romania-143190
  2. Foto: Internet

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro