Tunelul secret din Munții Făgăraș

by “Apariţia volumului din colecţia „Strager Secret Files”, ce a avut ca temă centrală Lumea Subterană, a iscat un adevărat val de discuţii, abordări şi interpretări ale subiectului, materializat pentru redacţie în zeci de telefoane email-uri, scrisori şi cereri de contact direct cu diverse categorii de cititori ai revistei. Din […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Apariţia volumului din colecţia „Strager Secret Files”, ce a avut ca temă centrală Lumea Subterană, a iscat un adevărat val de discuţii, abordări şi interpretări ale subiectului, materializat pentru redacţie în zeci de telefoane email-uri, scrisori şi cereri de contact direct cu diverse categorii de cititori ai revistei.

Din multitudinea de mesaje primite m-am oprit la două dintre cele ce sunt într-adevăr deosebit de incitante. Vorbind sincer despre episodul întâmplat în perioada construcţiei Transfăgăraşanului, mai aveam ceva informaţii, chiar de primă mână. Cel de-al doilea însă este absolut fascinant, unic şi de aceea chem cititorii să-mi trimită date dacă mai au ceva informaţii în plus faţă de cele pe care le expunem.

Pentru că timpul presează, o să trecem direct la subiect. Astfel, un domn colonel în rezervă, fost ofiţer din trupele de geniu, ne-a trimis următoarea relatare:

„Eram şeful unui punct de lucru pe magistrala Transfagărăşan, având în subordine 210 oameni şi numeroase utilaje specifice construcţiei de drumuri în teren muntos. Conform planurilor şi normelor tehnice de execuţie pe care le respectam întocmai, ajunsesem într-un punct unde roca era deosebit de dură, aşa că primisem în sprijin o grupă de artificieri care urma să dinamiteze o porţiune foarte stâncoasă, abruptă şi inaccesibilă lucrului cu utilajele din dotare.

Pentru câteva ore lucrul a fost întrerupt pe zonă, în vederea respectării normelor tehnice legate de folosirea materialelor explozive. Militarii neimplicaţi în operaţiunea de dislocare prin dinamitare a stâncilor se retrăseseră într-o zonă ferită şi se odihneau, citeau presa sau scriau scrisori, în aşteptarea semnalului de reluare a lucrului.

Cele şapte explozii, «puşcături» cum le spuneam noi, s-au auzit pe rând, semn că totul fusese în ordine şi la semnalul cu racheta verde ne-am întors în frontul de lucru cu oameni şi utilaje. însă, înainte de a pleca la lucru, locţiitorul meu la comanda detaşamentului mă întrebă dacă totuşi nu mi s-a părut că una dintre explozii sunase ciudat, foarte tare şi zguduitura pământului avusese un ecou profund şi foarte «ciudat», spunea el.

Am pus efectul semnalat, pe care de altfel îl simţiserăm cu toţii, pe seama cantităţii mai mari de explozibil folosite de artificieri, cunoscând faptul că în zonă rocile erau deosebit de dure… Artificierii şi-au făcut cu prisosinţă treaba, aşa că acum era din nou rândul nostru. Buldozerele şi escavatoarele au fost primele care au început treaba, eliberând frontul de lucru pentru ceilalţi militari-constructori şi, după aproximativ o oră, detaşamentul, oameni şi utilaje, lucra la întreaga capacitate.

Se pare însă că evenimentele nu voiau să reintre pe făgaşul normal, ducându-ne spre o zonă confuză, contradictorie, aşa cum a rămas până astăzi. La aproximativ o oră şi jumătate de la reluarea lucrului, un buldozer cu lamă ce nivela viitorul acostament al drumului, aflându-se pe un teren plat ca în palmă, a dispărut pur şi simplu din faţa noastră, prăbuşindu-se într-o cavernă subterană de care geologii şi geodezi nu ştiau nimic.

Buldozerul a căzut la o adâncime de câţiva metri şi nu a mai fost recuperat niciodată, turnându-se ulterior, din ordine superioare, beton peste el. Geodezii, după salvarea mecanicului-conductor, au analizat prăbuşirea şi au concluzionat că este o singularitate carstică ce nu se repetă pe restul parcursului itinerariului viitorului drum. Lucru confirmat de altfel de lucrările ce vor urma.

Incidentul va fi raportat la Bucureşti şi specialiştii vor concluziona că, din cauza costurilor de recuperare a escavatorului şi predarea lui la fier vechi, această operaţiune nu se justifică, aşa că de la minister se va ordona abandonarea utilajului şi construirea terasamentului drumului direct peste el, fără a mai fi recuperat. Dar se pare că lucrurile nu s-au oprit aici.

Un sergent ce se ocupa cu marcarea viitoarelor puncte de lucru pe traseu mi-a raportat că, în urma exploziilor, în peretele stâncii se deschisese, după părerea lui, intrarea într-un tunel. Sergentul era chiar foarte tulburat, deoarece militarul ce-l însoţise intrase în aşa-zisul tunel să vadă despre ce este vorba şi, deşi trecuse aproape o oră, nu a mai revenit. Acest soldat nu va mai fi văzut niciodată de nimeni, nici viu, nici mort, fiind dat dispărut de la punctul de lucru.

După raportarea evenimentului, la faţa locului a sosit cu elicopterul o comisie de cinci persoane, pe care nu le cunoşteam şi nu mi-au fost prezentate (nici în ziua de azi nu ştiu cine au fost), care, timp de câteva ore, au examinat ciudatul tunel ce nu era de origine naturală, ci era evident o lucrare construită şi care avea o lungime nedefinită spre măruntaiele munţilor.

După un schimb de mesaje radio codificate, realizat de radistul grupului venit la faţa locului şi un corespondent enigmatic de la Bucureşti, s-a «ordonat dinamitarea intrării şi zidirea acesteia, încadrăndu-se lucrarea în planul zonei în aşa fel încât locul să nu mai poată fi identificat». Am primit ordine să nu mai discutăm despre eveniment, militarul dispărut fiind şters din toate evidenţele detaşamentului nostru.

în aceeaşi zi i-au fost ridicate toate efectele personale şi, la cererea ofiţerului de securitate ce asigura zona, orice comentariu despre acest eveniment a fost interzis. Niciodată, chiar şi după 1990, nu am putut găsi vreun document care să fie legat de această întâmplare, deşi poziţia superioară ierarhică ulterioară mi-ar fi putut permite acest lucru.”

La atât se rezumă relatarea primită… Atât şi nimic mai mult… într-o altă variantă a întâmplării, neverificată însă, diferenţa constă în faptul că sunt mai mulţi militari dispăruţi în tunel… Iată însă şi cea de-a doua relatare, ce pare că vine din istoria trăită de înaintaşii noştri şi uitată din motive pe care numai scurgerea inreversibilă a timpului ne poate face să o înţelegem.

Domnul Medineţ Iovan are 87 de ani şi toată viaţa sa şi a familiei sale este legată din vechime de creşterea oilor. Ne scrie că străbunicul său, în ultima parte a secolului al XlX-lea şi până la primul război mondial, era furnizor de oi, miei şi berbeci pentru piaţa din Turcia. Până aici toate bune şi frumoase am spune noi, subliniind faptul că anual străbunicul domnului în cauză exporta între 2.000 şi 5.000 de animale vii! Bun negoţ, bun câştig!

muntii-fagaras

Starea noastră de perplexitate s-a declanşat în momentul în care cititorul nostru vrea să ne convingă că străbunicul său îşi ducea oile în Turcia nu cu turmele pe uscat şi nici cu vasele pe mare, ci prin nişte tuneluri subterane în lungime de câteva sute de kilometri, pe sub Marea Neagră.

Conform relatării primite, din sudul Dobrogei actuale şi din Cadrilater pornesc două tuneluri subterane folosite în vechime de negustorii iniţiaţi din spaţiul carpatodanubiano-pontic în comerţul cu Imperiul Otoman şi ţările din Peninsula Asia Mică.

Sursa noastră ne-a spus că intrările în cele două tuneluri ar exista şi astăzi, deşi ele au fost astupate în perioada primului război mondial şi puse sub controlul organelor de securitate din România şi Bulgaria în perioada cât aceste state au fost sub regim comunist.

în perioada anilor ’70-’80, nişte militari ce erau concentraţi la muncă la Canalul Dunăre-Marea Neagră, undeva la o imitate militară din zona Murfatlar, au fost surprinşi, după multe luni, că treceau în weekend, în mod regulat, în Bulgaria, în Cadrilater, la bunici, printr-un sistem de tuneluri ce lega două cimitire din zona de frontieră dintre România şi Bulgaria. Tunelurile mai există şi acum! Sunt absolut sigur că subiectul33 este departe de a fi epuizat. Aşadar, redacţia aşteaptă noi materiale revelatorii de la cititori pe tema Lumilor Subterane!”[1]

SURSE

  1. Emil Strainu si Dan Farcas – „OZN – Extraterestrii pregatesc invazia”.
  2. Foto: (c) Petre DUMITRESCU / AGERPRES ARHIVĂ
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro