Tradiții și obiceiuri de Sfântul Nicolae

by “În calendarul popular, Sfântul Nicolae face parte din categoria sfinţilor care apar asemenea unor bătrâni, ca nişte moşi cu barbă. La nivelul mentalităţii populare vechi, timpul era transfigurat, personificat, în sensul că el se naşte, trăieşte, îmbătrâneşte şi moare, astfel că anul începe cu sfinţii tineri şi se termină […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“În calendarul popular, Sfântul Nicolae face parte din categoria sfinţilor care apar asemenea unor bătrâni, ca nişte moşi cu barbă. La nivelul mentalităţii populare vechi, timpul era transfigurat, personificat, în sensul că el se naşte, trăieşte, îmbătrâneşte şi moare, astfel că anul începe cu sfinţii tineri şi se termină cu cei bătrâni.

Moş Nicolae sau Sânicoară în Ardeal, era o zi care se sărbătorea, până în secolul al XIX-lea exclusiv din punct de vedere canonic, bisericesc. Latura comercială a acestei sărbători s-a dezvoltat pe partea protestantă şi catolică, cu începutul secolului XX, atunci când Moş Nicolae a devent un fel de precursor al lui Moş Crăciun, Santa Claus, de la care copiii aşteaptă cu nerăbdare noaptea în care Moş Nicolae le aduce daruri. Obiceiul de a aduce daruri pare să fie încetăţenit pe filiera urbană, de unde şi partea mai comercială a sărbătorii. Totuşi, în această perioadă apare cel mai frecvent ideea de dar, darul care are menirea de a strânge relaţia între oameni. Obiceiul darurilor vine de la cunoscuta blândeţe a acestuia, mai ales că, aşa cum se spune, la sfârşitul vieţii, el şi-a donat întreaga avere săracilor. În tradiţia populară Sfântul Nicolae era un justiţiar, de aici şi nuieluşa care era un motiv de îngrijorare pentru copiii mai puţin cuminţi. Această nuieluşă a apărut, în imaginaţia populară, de la faptul că Sfântul Nicolae cel real a fost episcop, a avut o cârjă episcopală, iar lumea a reţinut că el era un om corect, că îi pedepsea pe cei care făceau diverse rele.

Ajunul acestei sărbători este considerat ca fiind foarte important, se făceau pregătiri pentru cadourile care erau puse în ciuboţele. Dacă la Crăciun cadourile se pun sub brad, acum Moş Nicolae aduce cadouri în ciorăpei, ciuboţele şi se spune că el coboară pe horn, pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea. Despre această venire a moşului pe horn se vorbeşte într-o legendă despre niște fete care erau sărace şi care doreau să se căsătorească, astfel că, moşul intrând pe hornul casei, la fiecare le-a dat câte un săculeţ cu bani sau cu aur. De sărbătoarea Sfântului Nicolae, fiecare membru al familiei se pregăteşte într-un fel anume. Copiii îşi pregătesc ghetuţele, bunicii fac previziuni meteorologice, în timp ce fetele pregăteau o colivă pe care o păstrau până la Anul Nou, atunci când doreau să îşi facă de ursită. Tot acum se pun crenguţe în apă astfel încât acestea să înverzească până la Crăciun. La sfârşit de an, o dată cu îmbătrânirea timpului calendaristic, sunt consemnate, în calendarul popular, o serie de sărbători ale sfinţilor moşi precum Moş Andrei, Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun, urmând ca o dată cu înnoirea anului să apară alţi sfinţi, tineri, începând cu Sfântul Vasile care, de cele mai multe ori, apare în tradiţia populară ca un tânăr cu multă voie bună, vesel, continuând cu Sfântul Gheorghe, Sfântul Toader.

Sfântul Nicolae este uneori considerat, în tradiţia populară ca fiind foarte important, imediat după Sfântul Arhanghel Mihail, din acest motiv el aflându-se la miazănoapte, astfel că în noaptea de Anul Nou, atunci când se deschid cerurile el poate fi văzut. De asemenea, importanţa pe care o are Sfântul Nicolae este redată în credinţa populară prin faptul că Dumnezu l-a desemnat să păzească porţile cerului. Timpul este îmbătrânit, ziua este scurtă, noaptea este lungă, iar omul arhaic a considerat că soarele, supărat de nelegiuiri, străluceşte din ce în ce mai puţin. Acest fapt a fost pus în relaţie cu Sfântul Nicolae care păzeşte astfel lumina, soarele, pentru ca acesta să nu se stingă de tot sau să scape prin porţile cerului. În tradiţia populară se spune că porţile cerului sunt păzite de doi sfinţi, unul tânăr, Toader, şi de unul bătrân, Nicolae. De Sfântul Nicolae ziua începe chiar să crească, deşi acest lucru nu se întâmplă decât după solstiţiul de iarnă.

Moş Nicolae apare cel mai des în legendele populare româneşti, mai ales în Maramureş, ca un bătrân cu barba albă călare pe un cal alb care trebuia să aducă neapărat, de ziua lui, zăpadă. În această zi se făceau şi previziuni meteorologice, astfel că dacă ningea în acea zi, oamenii din vechime se aşteptau la o iarnă scurtă, iar dacă nu nigea, oamenii se aşteptau la o iarnă lungă. De obicei, astfel de previziuni meteorologice se făceau cu precădere în ajunul marilor sărbători, aşa cum erau şi la Anul Nou, Bobotează, făcând parte din categoria practicilor ritual-cermoniale din preajma marilor sărbători populare tradiţionale. Moş Nicolae apare ca fiind patron al celor care călătoresc pe apă, fiind un sprijin şi o călăuză pentru toţi cei care şi-au legat viaţa de apă, fiind patron al corăbierilor, al plutaşilor. De asemenea, tradiţia populară îl menţionează ca fiind un apărător, protector al fetelor sărace, mai ales a celor necăsătorite şi se spune că le căsătoreşte pe cele care îşi doresc o familie. Sfântul Nicolae este foarte iubit în ţările ortodoxe, atât Grecia, cât şi Rusia îl au ca ocrotitor, de aici şi numele atât de des întâlnit al sfântului în aceste ţări. În zonele cu populaţie catolică sau greco-catolică de la noi din ţară, Sfântul Nicolae este sărbătorit mai ales de copii care fac diverse serbări, petreceri în aşteptarea darurilor. În mediul ortodox aceste sărbători au prins mai puţin, fiind mai pregnantă sărbătoarea religioasă, dar Sfântul Nicolae este văzut ca un protector al copiilor, precum şi al tinerilor.

Cu sărbătoarea Sfântului Nicolae are loc şi debutul pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, acum se formează ceata de colindători, se alege căpetenia, cel care avea obligaţia să aibă grijă de bunul mers al pregătirilor. Această ceată de colindători era formată, în comunităţile tradiţionale, exclusiv din flăcăi, care se întâlneau începând cu Sfântul Nicolae până la Ajunul Crăciunului, iar în Moldova până la Anul Nou, dat fiind că în Moldova nu există forma de colind cu măşti la Crăciun, cum este în Maramureş şi Transilvania. Moş Nicolae era considerat ca fiind patronul cetei de tineri astfel că pregătirile acestora pentru colindat nu puteau începe decât în ziua acestuia de sărbătorire. Cu Sfântul Nicolae debutează pregătirea obiceiurilor de iarnă şi începe o perioadă mult aşteptată în comunitatea tradiţională, cea între 6 decembrie şi 8 ianuarie, timp în care, după Sfântul Nicolae vine sărbătoarea tradiţională a Ignatului, Crăciunul, Sfântul Ştefan, Ajunul Anului Nou, Anul Nou, Sfântul Vasile, Boboteaza şi Sfântul Ion, perioada cea mai încărcată de semnificaţii în satul tradiţional românesc. Moş Nicolae sau Moş Nicoară din tradiţia populară românească este substitutul Sfântului Ierarh Nicolae din calendarul ortodox. De la acesta a împrumutat bunătatea, sfinţenia, blândeţea, atribute ale Sfântului Nicolae. Moşul este ocrotitorul copiilor, al tinerilor în general, precum şi al fetelor tinere pe care le ajută şi le sfătuieşte în problema căsătoriei. Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi.

 

Chiar antroponimicul este relevant. «Nike» înseamnă în greceşte «victorie», iar «laos», «popor». Numele înseamnă om care face parte dintr-un popor victorios. Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi, în tradiţia populară. Aduce bucurie în casele oamenilor şi mai ales la copii, fiind cunoscut faptul că sfântul a înviat trei copii ucişi de un hangiu. Acest obicei de a oferi cadouri, precum şi sărbătorirea cu fast a luat amploare începând cu secolul XVIII- XIX, în Europa apuseană, mai ales în Olanda. Sfântul Nicolae, ca patron al oraşului Amsterdam, era foarte iubit de către olandezii care l-au purtat apoi cu ei şi atunci când au emigrat în America. Transmutarea dinspre Sfântul Nicolae spre Santa Claus s-a făcut numai din punct de vedere comercial. Sfântul Nicolae, iubit de comunitatea olandeză era reprezentat de un bătrân cu pelerină şi cu barbă. Aşa apare şi confuzia cu Santa Claus, la începutul secolului XIX, când emigranţii care pornesc spre America, în special populaţia anglo-saxonă, printre care şi olandezii, duc acest obicei, al darurilor Sfântului Nicolae. Dacă la olandezi este vorba de Sinter Claus care vine de la Sinter Nicolas, la americani devine Santa Claus. Starea de confuzie totală este dată de un desenator, Thomas Nast, care prin 1860 îl reprezintă pe Moş Nicolae ca un moş cu barbă albă şi cu pelerină roşie.”[1]

SURSE

  1. http://www.istorie-pe-scurt.ro/traditii-si-obiceiuri-de-sfantul-nicolae/
  2. Foto: europafm.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro