Tomassis – orașul subteran aflat sub Constanța

by In cartea “In interiorul Pamantului – al doilea tunel”, Radu Cinamar vorbeste despre un oras subteran numit Apellos, aflat sub Muntii Apuseni. Locuitorii acestui oras sunt din neamul dac. Expeditia catre orasul Tomassis a avut loc prin cel de-al doilea tunel din Sala Proiectiilor din Muntii Bucegi. Sala Proiectiilor […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

In cartea “In interiorul Pamantului – al doilea tunel”, Radu Cinamar vorbeste despre un oras subteran numit Apellos, aflat sub Muntii Apuseni. Locuitorii acestui oras sunt din neamul dac. Expeditia catre orasul Tomassis a avut loc prin cel de-al doilea tunel din Sala Proiectiilor din Muntii Bucegi.

Sala Proiectiilor din Muntii Bucegi a fost descoperita in august 2003 de catre americani si romani. In Sala Proiectiilor din Muntii Bucegi se afla o tehnologie avansata. Acolo se afla zece mese uriase din care sunt proiectate holograme cu informatii din istoria omenirii. In mijlocul Salii Proiectiilor se afla o instalatie cu ajutorul careia se pot efectua calatorii in timp, dar nu fizic, ci la nivel de constiinta. Acea instalatie este conceputa pentru o fiinta uriasa, insa a putut fi utilizata si de oamenii de astazi[1].

Din Sala Proiectiilor pornesc trei tuneluri:

1. “Tunelul din stânga are celălalt punct de legătură în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip, între Sfinx şi Marea Piramidă de pe platoul Gizeh, lângă Cairo.”[1]

2. “Tunelul din dreapta are corespondenţă cu o structură care de asemenea se află în interiorul unui munte din Podişul Tibet. Aceasta este însă mai mică decât cea din munţii noştrii şi nu atât de complexă. Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre şi face conexiunea cu structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. De la aceasta, în continuare, mai există o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia.”[1]

3. “Al treilea tunel, care era plasat central în Sala Proiecţiilor, face obiectul – aşa după cum mi-a spus Cezar – unui secret la nivel mondial, asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme. La acel moment, nici Cezar şi nici generalul Obadea nu cunoşteau elementele noi ale discuţiilor româno-americane, însă cert era faptul că se perfecta un fel de „schimb” reciproc avantajos.

El mi-a mai spus că tunelul central coboară în interiorul scoarţei planetei şi chiar că o depăşeşte pe aceasta, dar nu a vrut să-mi ofere mai multe elemente. A remarcat că imaginile hologramei care corespundeau acelui gigantic coridor în munte erau aproape incredibile dar că, în acelaşi timp, ele puteau oferi un posibil răspuns cu privire la originea structurii din interiorul muntelui în care ne aflam noi şi a celor care au construit-o.”[1]

La scurt timp, la sfarsitul lunii septembrie 2003, au avut loc primele expeditii prin tunelurile subpamantene. Pregatirile au fost intense in sensul ca americanii au adus logistica militara si autovehicule special create pentru deplasarile prin cele trei tuneluri. A fost creata o echipa de elita de saisprezece oameni, alcatuita din sase americani si zece romani[1].

Surprizele celui de-al doilea tunel

Cezar a sosit a doua zi in jurul pranzului si am lucrat amandoi la organizarea expeditiei, lasand dispozitiile necesare pentru activitatea Bazei. El mi-a spus ca, in principiu, vom lipsi doar cateva ore. Am fost mirat si chiar putin dezamagit auzind aceasta, pentru ca am crezut ca nu vom inainta prea mult in interiorul planetei.

– Vei vedea ca aceasta calatorie este diferita de cea precedenta la care ai luat parte, prin tunelul spre Egipt. Ea se realizeaza altfel si, intr-o prima faza, vom merge doar prin ramificatia secundara.

Cezar nu mi-a oferit alte detalii atunci, fiind ocupat cu anumite ordine pe care le avea de dat. Nu stiam nici cum vom calatori, nici despre ce “ramificatie” este vorba. Totusi, asteptarea mea a fost scurta, pentru ca a doua zi la 9 dimineata ne aflam deja amandoi in Sala Proiectiilor.

De data aceasta am sosit cu elicopterul la locatia secreta din Bucegi. Dormisem bine, dar cand am ajuns in fata consolei am fost cuprins brusc de o emotie adanca fara un motiv aparent, care m-a molesit. Am pus aceasta pe seama influentei subconstientului si a reactiei de aparare egotica, ce se manifesta cu putere dupa ce primisem informatiile despre adevarata structura interna a planetei noastre.

Era evident ca aceasta expeditie, chiar si scurta ca durata, avea sa implice intr-un anumit fel o alterare a constiintei obisnuite si este foarte probabil ca resorturile mele egotice de aparare a unor conceptii si prejudecati fixate de societatea moderna au reactionat in acest fel, incercand sa ma opreasca.

M-am stapanit cat am putut de bine si am devenit atent la comenzile pe care Cezar a inceput sa le seteze pe consola. Raspunsurile grafice pe ecranul lucios erau diferite ca forma si culoare si nu am recunoscut niciunul. Dupa cateva secunde in fata consolei a aparut proiectia holografica a celui de-al doilea tunel si traiectoria lui pana intr-un anumit punct.

Spre deosebire de hologramele cu care eram obisnuit pana atunci, ce infatisau partea de intrare in tunel, aceasta prezenta structura lui pe o distanta mai mare. Prima deosebire majora fata de tunelul spre Egipt era ca distorsiunea spatiala aparea la o anumita distanta dupa cele 12 cristale, nu inaintea lor.

Asa dupa cum am spus, tunelul cobora intr-o panta relativ lina si, la o distanta pe care am apreciat-o a fi de cateva zeci de metri, dupa distorsiunea ca o palnie urma un spatiu larg de forma unui cub, mai mare decat diametrul tunelului, in interiorul caruia vedeam un fenomen straniu: imaginea aparea ca si cum o realitate era decalata fata de cealalta, iar zona comuna vibra usor.

Dupa aceea urma o bifurcatie, care fara indoiala era “bifucatia” la care se referise Cezar: o ramura a tunelului pastra un unghi de inclinare mic spre in jos, iar cea de a doua ramura continua directia initiala a tunelului.

Aici, la mica distanta de bifurcatie, holograma prezenta o noua distorsiune. Ea era verticala, dar suprafata ei se ondula incet si avea culoarea albastru inchis, cu nuante violet. Am banuit ca rostul acele distorsiuni era sa faciliteze patrunderea mult mai devreme in planul subtil eteric, un fel de “scurtatura” spre centrul Pamantului.

Cezar mi-a indicat ca noi vom patrunde prin ramificatia cu unghi de inclinare mic.

– Este important sa te obisnuiesti mai intai cu acest gen de lume, cu frecventele din interiorul planetei, mi-a explicat el. Sunt lumi locuite si fiecare are particularitatile ei.

El mi-a spus ca vom pleca spre o zona din interiorul Pamantului, un oras locuit, care se numeste Tomassis. Astfel de calatorii se fac in baza unui protocol bine stabilit, deoarece vizitele implica niveluri si domenii diferite: informational, politic, administrativ, comercial, militar.

Eu ma aflam la inceputul celei de a doua expeditii prin tunelurile locatiei secrete din Bucegi, dar Cezar realizase deja 34. Am documentat personal rapoartele generale in arhiva Departamentului si stiam ca el explorase practic toate posibilitatile pe care le oferea locatia secreta din Bucegi, prin cele trei tuneluri.

Cele mai multe dintre calatoriile sale au fost realizate in interiorul Pamantului, atat cu echipe mixte romano-americane, cat si singur, mai ales dupa anul 2010. In noua pozitie pe care o ocup la nivelul Departamentului si datorita informatiilor la care am avut acces in ultimii ani, cunosc unele elemente despre natura si implicatiile celor 27 de misiuni ale lui Cezar in interiorul planetei noastre.

Nu mi se permite insa dezvaluirea lor, nici prezentarea unor amanunte sensibile in aceasta directie. Pot merge cu descrierile pana la un anumit punct, in ideea informarii corecte a populatiei si a prezentarii de ansamblu a unor elemente secrete, insa aceste dezvaluiri nu trebuie sa puncteze informatii delicate, de ordin strategic, ori detalii care ar putea sa perturbe planurile care sunt in curs de desfasurare.

Dupa mai multe discutii pe care le-am avut de-a lungul timpului cu Cezar, am stabilit impreuna un set de parametri in care informatia pe care o prezint sa fie echilibrata. Chiar daca volumele pe care le scriu nu reprezinta neaparat ceea ce isi doresc Serviciile Secrete, totusi limita informatiei la care dezvaluirile se opresc a fost aprobata in mod tacit.

Cititorul poate a observat deja o anumita lipsa a detaliului in punctele sensibile, dar am incercat sa suplinesc aceasta prin mai multe scheme si desene, care sa usureze intelegerea intuitiva a elementelor prezentate. Sunt limite care nu pot si nici nu trebuie depasite in actuala conjunctura a lumii noastre.

Multe dintre informatii au caracter de secret de stat, totusi ele se incadreaza intr-o cunoastere generala, cel putin la nivel conceptual. Ele nu pot fi folosite ad literam, dar pot sa contribuie la o schimbare de mentalitatea a populatiei, la evolutia acesteia.

De pilda, nici chiar in prezent multi dintre generalii si oficialii militari foarte importanti ai SUA si ai Romaniei, care au legatura cu aceste proiecte si cu Agentiile Secrete guvernamentale, nu inteleg corect natura interiorului planetei si nici fenomenele de ordin subtil care se petrec acolo.

Lipsa unei cunoasteri ezoterice solide si obisnuinta de a trata astfel de elemente, ii impiedica sa creada sau sa inteleaga in profunzime ce se petrece de fapt atunci cand  se interactioneaza cu realitatea din interiorul Pamantului.

Am observat ca exista inca multa opacitate si indoiala in perceperea corecta a informatiilor din rapoartele ultrasecrete care ajung la factorii de decizie. Pe de o parte, aceasta se datoreaza lipsei de pregatire conceptuala a liderilor militari si a sefilor de Agentii sau departamente; pe de alta parte este vorba despre obisnuinta lor de a se increde si a se sprijini prea mult pe tehnologiile avansate pe care le au la dispozitie, pe modurile de actiune care sunt specifice planului fizic.

Tehnologia si fondurile uriase care sunt alocate nu reprezinta o garantie pentru buna intelegere a situatiei nici pentru hotararile corecte ce pot fi luate in anumite tratative cu cei din interiorul Pamantului. Pentru aceasta este nevoie de multe explicatii, de intalniri, de discutii si lamuriri, dar viata in domeniul militar si in cadrul Agentiilor de informatii este prin ea insasi foarte agitata si concreta, astfel ca nu permite cu usurinta asimilarea unor informatii delicate asupra realitatii inconjuratoare.

In general vorbind, sefii militari si liderii de la suprafata Pamantului sunt tributari unor obisnuinte mentale si de educatie a sistemului in care traiesc, astfel incat pentru ei este destul de dificil sa conceapa faptul ca ar putea exista o alta realitatea decat cea fizica cu care s-au obisnuit si in care actioneaza.

Apoi intervin interesele de stat. Este foarte greu sa imbini realitatea unor dimensiuni si lumi subtile superioare cu dorintele fizice, concrete, cu ideile si tendintele ce sunt caracterizate de o frecventa joasa de vibratie, cum ar fi cuceriri de noi teritorii, controlul populatiei, folosire discretionara a unor resurse energetice, ori influente politice si militare.

Datorita acestei incompatibilitati, liderii de la suprafata Pamantului nu inteleg aproape nimic din natura fenomenelor care au loc atunci cand se patrunde in interiorul planetei si tocmai de aceea ei nu au acces acolo. Cu alte cuvinte, ei par sa nu inteleaga faptul ca uleiul nu poate fi amestecat cu apa.

Protocolul foarte special care exista intre statul roman si cel american in ceea ce priveste locatia secreta din muntii Bucegi si descoperirile care au fost realizate in expeditiile prin cele trei tuneluri a rezolvat unele dintre aceste aspecte si a creat unele oportunitati extraordinare.

Totusi, suspiciunea si interesele oculte din partea lanturilor de conducere statala, care au propria lor intelegere asupra situatiei, reprezinta in continuare o bariera puternica in fata deschiderii si actiunii directe.

Atunci cand se ajunge la un asemenea nivel de colaborare intre civilizatii, problemele nu pot fi rezolvate decat daca exista un salt calitativ la nivelul constiintei. Vechiul mod de a gandi si actiona, cu impartiri de teritorii si influente geo-strategice intre liderii marcanti ai lumii nu este doar penibil intr-un astfel de caz, ci si complet ineficient.

Cezar si colonelul Obadea intelesesera demult aceste aspecte si tocmai de aceea au cautat sa modifice viziunea belicoasa a unor esaloane de decizie atat din Romania, cat si din SUA. Moartea neasteptata a generalului a ingreunat acest demers, la care totusi Cezar nu a renuntat. Treptat, prin eforturi sustinute el a reusita reusit sa mentina un anumit echilibru de conceptie si intentie din partea organismelor superioare de decizie, in special cele militare.

Exista o frica aproape atavica din partea militarilor atunci cand tehnologiile lor sunt mult depasite sau cand nu pot intelege o anumita realitate a lucrurilor. Faptul ca nu pot cunoaste sau nu pot avea acces la ceva anume le creeaza falsa impresie ca acel ceva reprezinta ceva amenintator si prin urmare trebuie tratat cu ostilitate. Este ca o nevoie instinctiva de securitate, dar in fapt reflecta dorinta ascunsa de a cuceri si de putere.

Intre acest gen de viziune si realitatea unora dintre lumile din interiorul planetei este o diferenta uriasa. Eram constient intr-o anumita masura de legaturile complexe, mai ales la nivel diplomatic, pe care Cezar le avea in acest sens, precum si de ajutorul discret, dar extrem de eficient pe care doctorul Xien il oferea in momentele cheie.

Banuisem demult ca acest misterios personaj din Orient, pe care eu l-am cunoscut ca fiind Repa Sundhi, are misiuni mult mai complexe decat lasa sa se intrevada la prima vedere. Puterile si ramificatiile legaturilor sale atat cu exteriorul cat si cu interiorul planetei sunt extraordinare si, chiar daca o asemenea situatie pare neverosimila si chiar ciudata in contextul zilelor noastre, totusi astfel de fiinte exista si in perioade de timp critice, atunci cand este nevoie pentru a sustine binele.

Dupa moartea generalului, au existat unele opinii din structurile secrete care urmareau  sa induca ideea ca intentiile doctorului Xien nu ar fi tocmai sincere. Cu acea ocazie am fost foarte uimit sa aflu ca cealalta identitate a sa, care este mai profunda, era de asemenea cunoscuta si intr-o anumita masura documentata.

Pana atunci, eram convins ca sigurii care cunosteam ca doctorul Xien era de fapt Repa Sundhi faceam parte din Departament. Mai mult, se stia de asemenea si despre existenta lui Elinor si am vazut niste referinte despre prezenta lui in Elvetia, chiar daca nu am avut acces la intregul dosar instrumentat de o alta sectiune a Serviciilor.

Nu vreau sa intru in amanunte, care sunt complicate, insa acele informatii despre prezenta lui in Elvetia erau doar conjuncturale. Intr-adevar, el se afla in Europa, dar nu in aceasta tara.

De la un anumit nivel in sus jocul informatiilor in cadrul Serviciilor Secrete devine foarte delicat. Uneori el este ca un fel de “barter” intre parti si poate fi chiar constructiv, cu avantaje reciproce. Acest echilibru se pastreaza deobicei pana cand apar interesele militare, deoarece atunci greutatea argumentelor atarna foarte mult intr-o singura directie. Jocul capata valente ridicate de diplomatie si psihologie, iar atunci cand discutiile sunt purtate cu reprezentanti ai altor lumi, emotiile joaca si ele un rol important.

In ultimii ani au existat mai multe etape distincte ale acestor convorbiri. Lucrurile se misca greu, dar se poate vorbi despre o tendinta pozitiva a lor. Din cele ce am aflat de la Cezar, se pare ca in faza actuala este vorba despre un proces de “educare” a fiintelor umane cu putere de decizie, insa aceasta se face doar in conformitate cu propria lor vointa si putere de intelegere. Rabdarea si perseverenta sunt cele mai indicate intr-un asemenea caz.

Profitand de o perioada de relativa “acalmie” a acestor intalniri si discutii foarte complexe, Cezar a decis sa imi acorde un nivel superior de acces si astfel am ajuns sa cunosc elemente foarte importante despre interiorul planetei, iar acum ma aflam impreuna cu el chiar inaintea primei calatorii intr-o astfel de lume.

Sincer sa fiu, ma gandisem ca totul avea sa fie mai “spectaculos” sau mai “maret”, dar situatia parea atat de naturala, incat eram usor descumpanit. Cezar se purta foarte firesc, cautand sa ma faca sa abordez cu calm si ratiune evenimentele. Asa cum aveam sa aflu mai tarziu, comportamentul emotiv este foarte important in cadrul unor astfel de expeditii si intalniri.

Una este sa mergi dedicat intr-un loc singur, in care nu se afla decat obiecte, cum a fost cazul primului tunel, si altceva este sa ajungi intr-un loc in care se pune problema unor interactiuni si relatii energetice complexe.

Deoarece spre interiorul Pamantului, frecventele energetice ale planului fizic incep sa se imbine cu frecventele planului subtil eteric, echilibrul energetic al fiintei este foarte important, iar stabilitatea emotiilor primeaza.

In acest fel imi explicam si perioada scurta de timp pe care Cezar o alocase acelei calatorii pe care o realizam in interiorul Pamantului, probabil pentru a nu supralicita reactiile mele subconstiente sau alte manifestari emotive nedorite ale fiintei.

Ne aflam amandoi in pragul celui de-al doilea tunel, care ne invaluia cu lumina lui verde difuza. Cezar a luat geanta diplomat din piele, al carui continut nu il cunosteam si se uita intrebator la mine. Am rasuflat adanc si am clatinat din cap, dandu-i de inteles ca sunt pregatit. M-am indreptat spre unul dintre vehiculele speciale care erau parcate acolo, dar Cezar mi-a spus:

– Nu avem nevoie de ele pentru aceasta calatorie. Drumul este mai scurt decat crezi.

Era amuzat de mirarea mea, pentru ca e adevarat ca nu ma asteptam sa merg pe jos spre mijlocul planetei.

– Pe aceasta ramificatie a tunelului lucrurile sunt mai simple. Nu avem mult de mers, dupa prima distorsiune.

Am intrat in tunel oarecum sovaitor si am remarcat brusc ambianta aproape complet izolata fonic. Urechile parca imi erau astupate cu antifoane si imi auzeam bataile puternice ale inimii. Mergeam amandoi in tacere, trecand repede pe langa cristalele superb colorate, care straluceau misterios in lumina discreta. Aveam perceptia unei suprafete vatuite, care imi dadea un gen de nesiguranta atunci cand paseam, dar fenomenul nu era deranjant. Am privit in jos, dar materialul ce acoperea solul era solid, neted, aproape lucios.

Am depasit zona cristalelor si imediat dupa aceea senzatia de izolare fonica a inceput sa dispara. In fata noastra tunelul cobora lin, dar dupa aproximativ 40 de metri ceea ce vedeam parea ca nu are sens. Tunelul parea “decalat” sau “dublat” in el insusi, dar zona respectiva era neclara, ca si cum ar fi fost blurata.

Intrigat, am grabit putin pasul inaintea lui Cezar, pentru a ajunge mai repede in acest loc. M-am oprit cam la un metru distanta de zona de trecere, privind nemiscat la o realitate pe care nu o puteam interpreta. Era ca si cum ma uitam la un tub de neon cu lumina indigo si nu puteam vedea clar contururile, insa am descoperit ca aceasta era valabil doar pentru suprafata verticala, ca un ecran, ce delimita zona.

Privind “dincolo” de aceasta suprafata am vazut un spatiu in forma de cub, mai mare decat tunelul insusi, un fel de antecamera la bifurcatia de dincolo de cub. Am apreciat latura cubului ca fiind de aproape zece metri; ceea ce m-a mirat era faptul ca dincolo de “dublaj”, contururile erau din nou clare.

– Tot ce ai de facut este sa mergi inainte, mi-a spus Cezar zambind. Zona aceasta este un exemplu a modului in care tehnologia suplineste realitatea si o “grabeste”.

Intuiam ca zona de tranzitie face cumva posibila “alterarea” planului fizic, ca o trecere spre planul eteric si recunosc ca m-am infiorat putin inainte de a pasi prin “dublura”, insa am remarcat doar o usoara ameteala atunci cand am trecut de ea.

“Dincolo” solul era de asemenea solid, totusi mai “altfel”, as putea spune ca mai rafinat. Este greu sa explic, dar impresia era aceea ca materia  avea o consistenta mai putin densa.

– Cei care au construit asta aveau acces la o tehnologie foarte avansata, dar de asemenea aveau si o cunoastere profunda asupra Universului, mi-a explicat Cezar. Sala Proiectiilor si tunelurile sunt un fel de “mostenire” pe care au lasat-o, stabilind anumite repere de acces.

Au creat mai multe distorsiuni spatiale, care sunt crescatoare de frecventa de vibratie, pentru a facilita deplasarea prin tuneluri. Prima distorsiune este generala, exista in toate cele trei tuneluri si ridica frecventa de vibratie a corpului, o pregateste pentru tipul calatoriei subpamantene. Cea prin care tocmai ai trecut aduce fiinta mai aproape de planul eteric si realizeaza un fel de “salt” intre dimensiuni.

– Un salt? m-am mirat eu. Ce fel de salt?

– Scoate cheile din buzunar si aruncale inapoi prin “dublaj”, mi-a spus Cezar.

Am aruncat cheile inapoi in tunel, dar am ramas uluit sa constat ca ele au disparut imediat ce au depasit suprafata ecranului.

– Ai sa le gasesti inapoi in tunel cand vom reveni, insa de aici nu le vezi. Ti se pare doar ca este o relativa continuitate, dar de fapt este un salt in spatiu destul de consistent.

Incepeam sa inteleg de ce nu aveam neaparat nevoie de vehiculele electrice prin acest tunel. Ma uitam insa spre dreapta, unde vedeam ramificatia misterioasa, blocata de o discontinuitate de culoare indigo-violet, ce parea strabatuta din cand in cand ca de niste valuri de mica inaltime, un fel de fronturi de unda destul de rapide. Cezar imi spuse:

– Pe acolo vom merge in urmatoare calatorie. Este ceva mai special, conduce chiar spre centru. Dar mai intai trebuie sa te pregatesti prin aceasta ramificatie.

Am intrat amandoi pe culoarul din stanga, ce cobora lent spre interior. Tunelul parea ca se intuneca tot mai mult si ca se ingusteaza, dar dupa vreo douazeci de metri am vazut ca pe peretii sai apar reflexii luminoase de culoare galbena. Apoi culoarea galbena s-a accentuat, iar lumina in tunel a crescut ca intensitate, devenind chiar intens stralucitoare in fata noastra. M-am oprit din nou, sovaitor. Cezar m-a indemnat mai departe, spunandu-mi ca am ajuns la “prima statie”.

– Abia ce am plecat in expeditie, am replicat eu. Cam scurt, drumul.

– Asa pare, daca te gandesti la legile fizicii pe care le cunosti. Realitatea este ca am facut un “salt”, iar acum il vom face si pe al doilea. Nu uita ca in planul eteric lucrurile si fenomenele nu mai au aceleasi caracteristici ca in planul fizic.

– Deci doctorul Xien a avut dreptate, am exclamat, uitand si de usoara ezitare pe care am avut-o in fata luminii puternice. In interiorul planetei chiar patrundem in planurile subtile!

Cezar a ras scurt. Era unul din rarele momente in care il surprindeam facand asa ceva.

– Te-ai indoit cumva de asta? Adevarul in acest caz este ca trecerea noastra in planul eteric nu s-a datorat inaintarii prin grosimea scoartei si a mantalei planetei, ci a avut mai mult un scop practic, de a face deplasarea foarte eficienta. Aceasta ramificatie a tunelului si succesiunea distorsiunilor au fost precis proiectate si planificate. La origini, cand a fost realizata, nu stim precis ce se afla dincolo, insa ce exista acum te vei putea convinge singur.

Spunand aceasta m-a cuprins cu mana dupa umeri si am trecut amandoi prin orbul de lumina intensa.

Dryn

Traversarea a fost lina, ca un gen de “incetinire” a miscarii, iar lumina nu m-a orbit. Cand am pasit in cealalta parte am simtit o revenire la ceva “cunoscut”. Ne aflam intr-o sala destul de mare, ca un semicerc, semanand cu o pestera inalta, insa destul de bine cizelata. Am apreciat lungimea salii la aproximativ 30-35 de metri. Am privit in spate, dar nu mai vedeam lumina intensa, ci doar conturul de forma ovala a unei suprafete usor stralucitoare, avand reflexe metalice.

Cand m-am reintors catre sala am vazut doi barbati de inaltime medie, inaintand hotarati spre noi. Tenul lor era usor masliniu si aveau parul negru. Unul dintre ei a ridicat o mana cu palma spre fata, facandu-ne semn sa ramanem pe loc, in timp ce parea ca asculta cu atentie ceva.

Am observat ca in dreptul tamplei drepte avea atasat un dispozitiv mic, de forma dreptunghiulara si am banuit ca prin intermediul lui se realizau felurite transmisii si comenzi. Barbatul a parut ca a primit un anumit ordin si ca i s-a explicat ceva; a dat o replica scurta, apoi cei doi s-au oprit in fata noastra, facandu-ne un semn prin care sa asteptam.

Am ramas astfel cam jumatate de minut, asteptand linistit impreuna cu Cezar in acel loc. Am profitat de ocazie pentru a observa mai bine zona. Parea o fosta pestera, care fusese largita in mod artificial. Peretii din roca ai muntelui erau intr-o anumita masura slefuiti, dar cu toate acestea se vedeau urmele interventiei; nu erau luciosi si nici perfect netezi.

Sala parea a fi o zona de trecere si de asemenea de depozitare, precum interiorul unui hangar. In partea din spate am vazut mai multe lazi si cutii de dimensiuni mari, puse una peste cealalta, colete si alte obiecte despre care nu puteam spune ce reprezinta. Nu am observat insa niciun vehicul.

Locul era simplu, avand chiar un usor iz spartan. De altfel, impresia de zona cu un anumit specific militar mi-a fost intarita de uniformele celor doi barbati. In afara lor am mai observat trei persoane ce purtau acelasi tip de imbracaminte, care se miscau prin sala, realizand diferite actiuni.

Se putea observa stilul usor cazon, mai ales datorita incaltamintei ca niste cizme, care erau prinse in zona gleznei cu barete duble. Cu toate acestea, hainele pareau confectionate dintr-un material usor, aveau culoarea bej, cu unele dungi maro inchis, fara a fi complicate precum uniformele militare din lumea noastra. La mijloc, cei doi barbati din fata noastra purtau o centura de culoare neagra, iar in zona pieptului hainele lor ca niste tunici aveau mai multe buzunare. Nu am observat totusi niciun fel de arme, nici in sala si nici in dotarea celor de acolo.

L-am intrebat pe Cezar daca aceasta era procedura obisnuita in acel loc, insa chiar inainte ca el sa-mi raspunda am observat cum din partea stanga, de undeva de dupa un grup mare de lazi stivuite una peste cealalta, se apropia un alt personaj, care era mai inalt decat cei doi militari.

Purta o imbracaminte asemanatoare cu o sutana, de culoare gri spre alb, prinsa la mijloc cu o centura. Din tinuta demna pe care o avea si dupa specificul hainelor, tindeam sa cred ca este un calugar, probabil un mentor spiritual al locului sau un membru marcant in ierarhia spirituala a acelei comunitati. Privindu-l, l-am recunoscut ca fiind cel ce a aparut pentru cateva secunde in imaginea holografica din Sala Proiectiilor, in urma cu cateva zile. Stiam deja de la Cezar ca numele lui era Dryn.

“Liftul” dimensional

In timp ce ne indreptam cu totii spre acel loc, pastram inca o anumita stare de confuzie mentala despre modul in care intelegeam sensul limbii vorbite pe care o auzeam, desi nu cunosteam o alta limba. Ma pregateam sa cer cateva lamuriri in acest sens, insa Dryn nu epuizase toate surprizele, deoarece atunci l-am auzit vorbind in limba romana, aproape fara accent:

– Bine, in acest caz vom comunica direct in limba ta. Noi o cunoastem, ne reprezinta intr-un anumit fel.

Cavitatea si particularitatile ei

Oricat as fi vrut sa asociez ceea ce vedeam si simteam cu natura de la suprafata pamantului, ramaneau totusi o serie intreaga de elemente care apareau ca fiind stranii si, in plus, era acel sentiment inconfundabil ca lucrurile sunt “altfel”, vibratia era “altfel”. Aparent, viziunea era comuna; si totusi, ceea ce vedeam parea “invelit” in ceva particular, aveam impresia unui ecosistem foarte evoluat si curat.

In departare, aproape de orizont si mai ales pe lateral, vedeam intr-un mod nedeslusit cum cerul parca se “curbeaza”, dar nu puteam distinge cu claritate unde anumite se sfarseste marea si unde incepe acea atmosfera ciudata. Intregul ansamblu imi crea cumva senzatia ca “se inchide” undeva, in departare.

De pilda, vedeam pe margini stancile cum urmeaza o linie curba si tind sa se inchida spre orizont. Imi facusem deja impresia ca aceea era o cavitate nu prea mare din interiorul planetei noastre si incepeam sa ma intreb cu o anumita dezamagire daca acela era chiar “interiorul gol” din centrul ei, despre care vorbeau “legendele”.

L-am vazut pe Dryn intorcandu-se spre mine si pentru prima data am sesizat un zambet fin pe chipul sau nobil. Ca si pana atunci, desi nu rostisem decat in gand acele observatii si concluzii, el imi raspunse totusi cu voce tare:

– Nu, nu este interiorul gol din centrul planetei. Acolo vei ajunge probabil mai tarziu; va fi o calatorie speciala. Ce vezi aici reprezinta un gol mai mare din interiorul stratului solid al planetei. Voi numiti acest strat din interiorul Pamantului, manta, dar stiinta voastra nu ii intelege bine nici structura, nici functionarea. Dupa cum vezi, viata nu are nicio problema sa se dezvolte aici. Nu te afli inca intr-un plan superior, nu este vorba despre un plan subtil de manifestare. Te afli intr-o lume fizica, insa ea este mai elevata decat cea de la suprafata, iar frecventa ei de vibratie este foarte apropiata de cea a planului pe care il numiti eteric.

– Mai sunt si alte cavitati de acest gen in interiorul mantalei? am indraznit eu.

– Bineinteles, iar unele dintre ele sunt chiar mai mari decat aceasta. Destul de multe sunt locuite si au particularitatile lor. Obisnuieste-te mai intai cu specificul de aici, apoi vei afla si alte lucruri.

Mi-am dat seama ca exista doua elemente care ma intrigau in mod deosebit: “cerul” de deasupra si vegetatia de pe sol. De pilda, nu am vazut nici un soare, in schimb atmosfera era formata dintr-o patura relativ groasa de “nori luminosi”. Lumina parea sa fie uniforma si nu provenea de la “ceva” anume de pe cer, ci era egal distribuita in masa compacta de nori, dandu-le acestora o culoare usor portocalie, dar nu stralucitoare. Era mai mult ca o radiatie luminoasa difuza si nu ca o sursa dedicata si puternica de lumina.

Al doilea element care m-a frapat a fost vegetatia. In zonele cu munte, adica in stanga si in dreapta noastra, ea lipsea; erau doar stanci si roci fara alte elemente biologice. Atmosfera era relativ umeda, dar am remarcat si prezenta unor pale de vant, mai mult ca o briza usoara. Am apreciat ca temperatura din acel spatiu corespundea unei regiuni subtropicale, chiar daca flora si fauna erau diferite de cele specifice unei astfel de zone. Cumva, ecosistemul acelei cavitati interioare asigura un optim adecvat in conditiile tale.

Unul dintre elementele stranii pe care l-am observat a fost lipsa animalelor, dar am vazut totusi cateva pasari de talie mijlocie, zburand la joasa inaltime. Nu pot afirma cu siguranta daca in acel loc exista sau nu o fauna bogata, dar inclin totusi sa cred ca aceasta era redusa. Specificul vegetatiei si al vietii acelor oameni pare sa nu fi permis proliferarea unor specii de animale, cel putin nu in aceasta cavitate din structura interna a planetei.

Simtindu-ma deja intr-o forma deplina si fiind dornic sa aflu raspunsurile la intrebarile pe care le aveam, am vrut sa aflu sursa luminii din acel loc, pe care nu o puteam identifica. Acela a fost unul dintre elementele care m-a frapat inca de la inceput: uniformitatea luminii pe intreg cuprinsul “cerului”, care nu era la prea mare inaltime. Dupa estimarile mele, ceata care il forma se afla la inaltimea la care sunt norii josi de furtuna, nu mai mult de doua-trei sute de metri.

– Nu este un soare cum aveti voi pe cer, care sa lumineze cu putere, a inceput sa-mi explice Dryn. Aici, lumina provine de la radiatia puternica a stratului masiv de lava care se afla deasupra cavitatii noastre. Temperatura si radiatia luminoasa se transmite prin roci, iar echilibrul este asigurat prin inteligenta naturala a viului si a unor forte care nu apartin planului fizic. Pentru ca lumina nu provine de la o sursa izolata, ea difuzeaza uniform in masa norilor.

In zbor pe deasupra orasului

Priveam de la inaltime orasul ce se apropia si am remarcat strazile sale, o piata mare, oamenii, activitatea normala pe care o stiam. Nu era o metropola si nici macar un oras mai mare, iar cele mai inalte cladiri nu aveau mai mult de doua etaje. Formele lor erau diferite, insa am observat ca predominau cele de patrat.

Culoarea care domina era albul sau albul amestecat cu bej ori gri, precum si albastrul si nuantele sale. In general vorbind, nu existau culori “stridente” sau stralucitoare. Exista o anumita asemanare cu constructiile din unele insule grecesti, cu acele case albe in linii simple, drepte, in general paralelipipedice. Simteam insa din modul de aranjare a lor, din dispozitia si formele lor, din atmosfera generala pe care o degaja acea comunitate, un gen de stabilitate si de echilibru, o incredere foarte mare si o multumire calma care se transmitea ca o unda informationala pretioasa.

Scurta istorie

In timp ce simteam si luam in acest fel “pulsul” orasului, mi-a venit un gand asupra caruia nu insistasem pana atunci. M-am intrebat, meditativ, de cand exista acea comunitate acolo, ce anume reprezenta ea si cum au ajuns acei oameni in acel loc din interiorul planetei. Mintea mea incepuse deja sa creeze niste imagini cu siruri de oameni inaintand prin culoare ascunse in scoarta pamantului, cu torte aprinse, ca intr-un exod sau ca o cautare disperata, cand sirul gandurilor mi-a fost intrerupt de raspunsul lui Dryn:

– Ar fi fost prea dificil sa procedeze in acest fel. Nu poti calatori prin scoarta pamantului ca printr-o gura nesfarsita de metrou. Noi am beneficiat de anumite “scurtaturi”, la fel cum ai calatorit si tu. Suntem aici de mii de ani, avem o istorie foarte veche si bogata. Totul este documentat. Istoricii si oamenii vostri de stiinta ar avea mari surprize daca ar cunoaste documentele din arhivele noastre.

– Dar de ce neaparat cei din Romania? am intrebat eu, putin mirat.

Pana in acel moment aveam in minte ideea generala ca acel oras se afla undeva in interiorul planetei, intr-o zona oarecare a ei, asociind deplasarea cu expeditia pe care am facut-o prin primul tunel, spre Egipt.

– Unde crezi tu ca este plasat acest oras pe care il vezi, raportat la suprafata planetei? m-a intrebat Dryn.

– Nu stiu, am raspuns ezitant. Probabil spre ecuator…

Nu aveam nicio baza pentru presupunerea mea, insa aceea era ideea pe care am avut-o de la inceput, cand am pasit afara din lift.

– Nu. De fapt, esti destul de aproape de casa, daca putem vorbi asa despre cele cateva sute de kilometri in adancime, care te despart de ea. Cavitatea se afla sub teritoriul tarii, mai precis ea corespunde aproximativ locului in care era vechiul Tomis.

Asta era o noua surpriza, una minunata. Rapid, am facut o posibila corelatie cu numele asezarii, pe care il mentionase Cezar.

– Tomassis are legatura cu vechea asezare de la suprafata?

Dryn a aprobat din cap.

– Da, corespunde oarecum pe linie verticala, in interiorul Pamantului, cu orasul din vechime, de la suprafata. Insa cavitatea a fost populata din timpuri chiar mai vechi, cand Tomis nu exista. Suntem descendentii directi si puri ai vechilor daci. Intr-un fel, poti spune ca suntem “stramosii” tai. Oamenii pe care ii vezi aici, in oras, provin in linie directa din dacii de acum 2500-3500 de ani.

Am privit cateva secunde spre marea de ceata si nori de deasupra, gandindu-ma ca mai sus cu cateva sute de kilometri din punctul in care ma aflam as fi putut nimeri in zona teatrului sau a pietii din Constanta de azi. Distanta in timp era insa enorma, iar dupa cate am inteles radacinile acelei asezari din interiorul Pamantului erau chiar mai adanci in negurile timpului.

– Secretul patrunderii in acest loc a fost cunoscut de unii calugari initiati in perioada razboaielor dintre romani si daci. Inaintea lor, aceasta cavitate interioara era vizitata doar de catre marii preoti sarcedoti din vremurile de demult, care slujeau intr-o zona din apropierea Tomisului.

Inca mai exista ruinele unei cetati extrem de vechi din acele vremuri. Pe atunci fiintele care locuiau aici erau in numar foarte mic si proveneau din asa numita Prima Lume, care a urmat unui mare cataclism de la suprafata planetei. Insa chiar si inaintea lor, acest spatiu a fost locuit de alte fiinte care nu proveneau din lumea de la suprafata, dar erau foarte evoluate.

Pana atunci, conditiile atmosferei din aceasta cavitate erau diferite de cele de acum si nu puteau fi prielnice fiintelor umane, insa cam in aceasta perioada au avut loc anumite transformari in aceasta zona din interiorul planetei, iar asta a condus la anumite schimbari in compozitia atmosferei. Caracteristicile ei nu mai puteau asigura traiul acelor fiinte speciale. La un moment dat ele au parasit aceasta zona si, de fapt, planeta insasi. Noul ecosistem s-a format rapid si el a devenit accesibil fiintelor de la suprafata. A inceput treptat “colonizarea” lui, asa dupa cum ti-am spus, insa numarul oamenilor care au avut acces a fost intotdeauna mic.

– Vad acum o intreaga civilizatie, am spus, curios sa aflu cum s-a ajuns la aceasta situatie.

– Am fost nevoiti sa facem asta, o data cu pierderea razboiului si intrarea romanilor pe teritoriul Daciei. Exista si alte orase sub teritoriul tarii, care au fost populate atunci in acelasi fel. Chiar daca modalitatea de patrundere aici era foarte secreta si ezoterica, in acele conditii speciale sarcedotii au decis ca o parte dintre daci sa aiba acces in acest loc si sa-si continuie viata dupa aceleasi valori ca si pana atunci. Au considerat ca acestea erau prea importante si valoroase pentru a fi uitate. In timp, numarul locuitorilor a crescut.

– Ce populatie exista acum?

– Cam doua sute de mii de locuitori. Genetic vorbind, nu exista nicio deosebire intre dacii de acum doua mii de ani si oamenii pe care ii vezi acum pe strazi. A fost un act de retragere si prezervare, iar cu acea ocazie s-au inchis multe porti de comunicare cu exteriorul. Evolutia, insa, si-a urmat cursul sub toate aspectele.

Oameni, actiuni si alte elemente distinctive ale orasului Tomassis

Parea sa fie o societate neobisnuita din punctul nostru de vedere. De exemplu, nu am vazut nimic industrial, nicio fabrica, niciun cos din care sa iasa fum, niciun atelier. Probabil aveau zone dedicate studiului si cercetarii tehnologice, iar manufacturarea si productia se realizau in alta parte; sau pur si simplu au ajuns la un nivel superior, care nu mai implica dispozitivele greoaie si complexe, mecanice, pe care noi le folosim si nici combustibilii conventionali. Platformele antigravitationale erau un bun exemplu.

In general vorbind, impresia pe care mi-a lasat-o orasul era aceea ca ma aflam in Grecia Antica. Vedeam in mare parte cladiri, constructii si un stil foarte asemanator cu ceea ce stiam din ilustratii, din carti si din articole, dar el era integrat cu sisteme si dispozitive foarte moderne.

Aceasta stare oarecum paradoxala se observa atat din aspectul orasului, cat si din comportamentul oamenilor. De pilda, strazile erau lungi si niciuna nu era “asfaltata”, ci toate erau pietruite. Este drept ca pietruirea lor era perfecta, dar era vorba de un pavaj cu piatra, nu de asfalt sau alt material sintetic. Nu existau cladiri din “beton si sticla”, nu vedeau sclipid contururi nichelate, nu existau zgarie-nori, nici noduri complexe de autostrazi sau intersectii. Totul era insa asezat, realizat cu inteligenta, avea o simplitate inerenta si un anumit gen de eleganta, ducand oarecum spre stilul si zona antica.”[2]

Cititi totul pe larg in cartea “In interiorul Pamantului – Al doilea tunel”, carte pe care o puteti achizitiona de la Editura Daksha: http://www.edituradaksha.ro/products/view/1857-in-interiorul-pamantului-al-doilea-tunel

SURSE

  1. Radu Cinamar – “Viitor cu cap de mort”, Editura Daksha.
  2. Radu Cinamar – “In interiorul Pamantului – Al doilea tunel, pag. 145-176, Editura Daksha.
  3. Foto: ancient-origins.net
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro