Strategia secretului referitoare la OZN-urile ce au fost observate în cadrul programului spaţial Gemini

by Agenţia Spaţială Americană NASA (National Aeronautics and Space Administration) a fost creată la data de 29 iulie 1958 cu scopul declarativ de a duce mai departe proiectele astronauticii civile şi de a ajunge din urmă Uniunea Sovietică în domeniul explorării spaţiului. Astfel, deşi oficial se spune că apariţia NASA-ei […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Agenţia Spaţială Americană NASA (National Aeronautics and Space Administration) a fost creată la data de 29 iulie 1958 cu scopul declarativ de a duce mai departe proiectele astronauticii civile şi de a ajunge din urmă Uniunea Sovietică în domeniul explorării spaţiului. Astfel, deşi oficial se spune că apariţia NASA-ei a marcat începutul aşa-zisei „curse spaţiale”, ai cărei principali protagonişti au fost Statele Unite şi Uniunea Sovietică, mulţi  cercetători avizaţi în această problemă sugerează că scopul real a fost dobândirea unui control deplin asupra spaţiului circumterestru, care este un element important în planul de obţinere a supremaţiei mondiale de către cei care conduc din umbră Statele Unite. Ar fi multe de spus despre faţa ascunsă a politicii actuale a agenţiei, politică ce pare să vizeze tot mai mult renunţarea  la misiunile spaţiale cu echipaj uman la bord, pentru evitarea unor posibile scurgeri de informaţii.
Dar înainte de a vorbi despre aceste aspecte, care sunt greu de acceptat pentru cei care încă mai cred în onestitatea celor care conduc din umbră destinele acestei planete, să aruncăm o privire asupra primelor zboruri spaţiale ale agenţiei NASA. Prin intermediul programului „Mercury” (numit astfel ca un omagiu adus zeului Mercur), desfăşurat din anul 1958 până în 1963 şi al programului „Gemini” (după numele constelaţiei Gemeni), program desfăşurat între anii 1963 şi 1966, politica agenţiei a prins treptat contur. Într-adevăr, participanţii la aceste programe au fost supuşi unor veritabile constrângeri, care le-au fost impuse de patronii din umbră ai agenţiei, cu scopul de a ascunde lumii informaţiile legate de existenţa unor civilizaţii extraterestre care au fost descoperite cu această ocazie, chiar în vecinătatea imediată a Pământului.
Obiect zburător neidentificat, în formă de ţigară, fotografiat în timpul misiunii spaţiale Mercury 1, de către astronautul american John Glenn, la data de 26.02 1962
Primii ani ai NASA-ei au fost, deci, importanţi în punerea la punct a unei  sui generis politici a secretului, bazate pe metode variate şi abile precum dezinformarea, manipularea, adevărurile spuse pe jumătate, minciuna repetată, zvonurile false, precum şi discreditarea, presiunile, şantajul şi, în ultimă instanţă, chiar eliminarea fizică a martorilor. Dar înainte ca aceste metode să fie operaţionale la modul real, agenţia a cunoscut o scurtă perioadă, am putea-o numi de tranziţie, în timpul căreia au circulat informaţii referitoare la anumite evenimente extraordinare ce avuseseră loc până atunci.
În cele ce urmează, vom vorbi despre această perioadă de timp, mai precis despre evenimentele neobişnuite care au apărut în timpul misiunilor programului Gemini.
Graţie internetului, informaţiile care înainte ne erau inaccesibile au circulat liber în întreaga lume, permiţând reconstituirea unor realităţi care ne-au fost până nu demult ascunse.
În plus, legea FOIA (Freedom Of Information Act), care dă undă verde publicării parţiale sau în întregime a unor documente considerate confidenţiale, ce aparţin guvernului Statelor Unite, a permis informarea opiniei publice de pe  întregul mapamond  în  legătură  cu unele descoperiri  excepţionale realizate de-a lungul timpului de către numeroşi cercetători.

Un documentar video, care este disponibil pe site-ul http://onvis-usa.com, ne-a reţinut în mod particular atenţia. Acest documentar se referă la anumite convorbiri radio incitante care au avut loc între astronauţii misiunilor Gemini şi staţiile terestre MSFN (Manned Space Flight Network), ce erau răspândite de jur-împrejurul globului pentru a le urma periplul. Aceste dialoguri radio deosebit de interesante, ce au fost ascunse la vremea respectivă publicului larg, au fost clasate de NASA drept documente „top  secret” (ultrasecrete) şi urmau să rămână aşa pentru totdeauna. Acesta este unul dintre nenumăratele exemple care demască strategia minciunii şi a adevărului deformat, strategie adoptată de Agenţia Spaţială Americană încă de la începuturile ei. Într-adevăr, fidelă unei logici obscure, care îi este proprie, NASA a pus imediat în aplicare o politică ce alternează în mod savant dezinformarea şi divulgarea, revelarea apoi dezminţirea, opacitatea şi transparenţa. Această abilă politică duplicitară pe care NASA o pune în aplicare chiar şi în prezent faţă de opinia publică are drept scop, în ciuda aparentei transparenţe pe care o afişează, să „lase în ceaţă” întreaga lume.

Citind dialogurile pe care vi le prezentăm în rândurile care urmează, veţi putea să vă daţi seama că ele ascund anumite realităţi tulburătoare, greu de crezut, ce ne revelează existenţa unor civilizaţii extraterestre în imediata apropiere a planetei noastre, fapt ce este ascuns cu străşnicie şi abilitate de către clica de la vârful Francmasoneriei mondiale.


Lansarea rachetei Titan, ce a plasat pe orbită capsula Gemini, în anul 1964

Acei piloţi, veritabili pionieri ai spaţiului, au văzut lucruri extraordinare, care le-au marcat existenţa, şi pe care nu le-au putut dezvălui public decât în parte şi cu mulţi ani mai târziu.
Însă înainte de a trece la descrierea evenimentelor respective, se cuvine să prezentăm o imagine de ansamblu a desfăşurării zborurilor spaţiale din acea vreme. Programul Gemini avea drept obiectiv pregătirea celui mai amplu program al NASA: programul Apollo, ce urma să fie lansat în anul 1967. Caietul de sarcini presupunea realizarea şi asimilarea mai multor etape importante. Era necesar să fie exersate şi stăpânite procedurile de localizare, de manevră şi de cuplare în spaţiu a două module (condiţie indispensabilă revenirii unui echipaj al unei navete spaţiale pe Pământ). Era de asemenea necesar să fie puse la punct procedurile de ieşire în spaţiu, pentru a testa combinezoanele de protecţie utilizate în timpul zborurilor spaţiale şi, în sfârşit, ca şi în cazul misiunilor programului Mercury, să se studieze efectul imponderabilităţii asupra fiinţei umane.

Începutul numeroaselor întâlniri neaşteptate…

Cu excepţia misiunilor Gemini 1 şi 2, care nu au avut niciun om la bord, echipajul misiunilor Gemini a fost întotdeauna compus din doi piloţi. De altfel, această configuraţie a fost unul din motivele pentru care programul a primit numele de Gemini, făcând aluzie la constelaţia Gemenilor, numită astfel după Castor şi Pollux, cei doi fraţi gemeni din mitologia greacă. Astfel, începând cu martie 1965 până în noiembrie 1966, au fost lansate zece misiuni Gemini cu echipaj uman, ce au avut la bord un număr total de douăzeci de astronauţi. Astfel, timp de douăzeci de luni, ei au urmărit să experimenteze şi totodată să perfecţioneze anumite proceduri care erau indispensabile pentru buna desfăşurare a viitoarelor călătorii spre Lună.

Transmisiunile radio

Să revenim acum la aceste transmisiuni radio ce se realizau în mod curent între astronauţii aflaţi în modulele spaţiale ce evoluau în afara Pământului şi echipele de urmărire şi control al zborului de pe Pământ.
Astronautul Ed White, în timpul primei ieşiri individuale în afara modulului spaţial Gemini 4
Este bine de ştiut că la bordul fiecărei capsule a programului Gemini se afla un înregistrator de voce cu bandă magnetică (VTR – Voice Tape Recorder), ce era poziţionat lângă scaunul pilotului, în partea dreaptă a capsulei, şi care permitea înregistrarea tuturor dialogurilor şi observaţiilor pe care astronauţii le făceau în timpul zborului. În acest mod nu era ignorat nici cel mai mic detaliu ce putea contribui la creşterea confortului şi a securităţii zborului misiunii următoare. Astronauţii trebuiau, de asemenea, să folosească acest VTR atunci când modulul spaţial se afla în afara razei de acoperire a puternicelor antene ale staţiilor MSFN instalate în diverse locuri de pe planetă. Comentariile înregistrate pe VTR în timpul acestor perioade de întrerupere urmau să fie transmise unei staţii MSFN, de îndată ce contactul radio era restabilit.

Aceste înregistrări VTR, care iniţial au fost catalogate drept „top secret” de către oficiali şi „îngropate” în arhivele NASA, au devenit totuşi accesibile ulterior, datorită Legii FOIA. Ele conţin multe comentarii incitante ale astronauţilor, comentarii ce se referă la unele fenomene neobişnuite pe care aceştia le-au putut observa în spaţiul cosmic, în timpul misiunilor lor.

Misiunea Gemini IV

Iată, deci, un prim dialog ce a avut loc în timpul misiunii Gemini 4, între astronautul James McDivitt, comandantul misiunii şi baza de comandă de pe Pământ (CapCom – Capsule Communication).

„(MET 29:52:17)
Jim McDivitt realizează oare un raport… despre un OZN?
Jim McDivitt : OK. Tocmai am văzut ceva acolo sus, dar chiar în momentul în care m-am apropiat suficient pentru a realiza o fotografie bună, Soarele m-a orbit şi l-am pierdut.
CapCom: Am înţeles. Avem modificări în planul de zbor. Vreţi să rămâneţi în aşteptare pentru a primi o confirmare?
Jim McDivitt: Da. Rămânem în aşteptare şi lăsaţi-mă să văd dacă pot regăsi acest lucru.

(MET 29:57:09)
După câteva minute McDivitt a continuat să descrie «lucrul» pe care tocmai îl văzuse.
CapCom: Afirmativ. Încă mai vedeţi acel lucru acolo sus?
Jim McDivitt: Nu, l-am pierdut. Am impresia că avea braţe mari care ieşeau din el. Nu l-am văzut decât un minut. Am făcut o fotografie cu camera video şi una cu Hasselblad, dar mă aflam în imponderabilitate şi înainte să mă stabilizez l-am pierdut.


Fotografie a unui OZN realizată de către astronautul James McDivitt, în timpul misiunii spaţiale Gemeni 4
(MET 49:00:50)
În ziua următoare Mc Divitt a făcut din nou comentarii despre acelaşi obiect.
CapCom: Am înţeles. Puteţi să estimaţi la ce distanţă se afla ieri obiectul faţă de voi?
Jim McDivitt: Nu aş putea să precizez. Părea să fie un obiect foarte mare şi aveam impresia că mă apropii foarte repede de el. Dar distanţa era destul de dificil de evaluat. Aş spune aproximativ 10 mile (16 km).
CapCom: 10 mile?
Jim McDivitt: Este doar o aproximaţie. Nu pot spune cu adevărat la ce distanţă se afla. Eram însă destul de aproape încât să-l pot vedea…
CapCom: Eraţi destul de aproape ca să vedeţi ce?
Jim McDivitt: … (neinteligibil)
CapCom: Se aude foarte slab de-acolo. Nu am înţeles (…)
Jim McDivitt:… braţele şi formele cilindrice care depăşeau…”.

 
 Gemini 4 a fost lansat pe orbită la data de 3 iunie 1965, avându-i la bord pe James McDivitt şi Edward White, iar misiunea a durat patru zile, timp în care modulul a realizat 62 de rotaţii în jurul Pământului.
Este dificil de spus cu precizie ce a văzut McDivitt… Cu siguranţă a fost ceva foarte tulburător pentru nişte oameni, obişnuiţi totuşi cu situaţii dintre cele mai palpitante.
El va descrie peste câţiva ani, în noiembrie 1973, în timpul unui interviu la emisiunea Dick Cavett Show, întâlnirea sa cu acel misterios obiect.

Iată cum a descris el ceea ce văzuse cu opt ani în urmă: „Ne aflam în spaţiu cu motoarele oprite şi cu instrumentele de control stinse, când deodată acel obiect a apărut la fereastră. Avea o formă bine definită – era un obiect cilindric, de culoare albă – avea un braţ lung care ieşea dintr-o parte. Nu ştiu dacă era un obiect mic aflat foarte aproape, sau un obiect mai mare, dar mai îndepărtat. Nu aveam niciun punct de reper pentru a putea aprecia distanţa. Nu ştiu cu adevărat cât de mare era. Aveam două aparate de fotografiat  care pluteau în acel moment în cabină, aşa că am înşfăcat unul şi am făcut o poză, apoi l-am luat pe celălalt şi am mai făcut o poză. Imediat după aceea am pornit sistemele de propulsie pentru că m-am temut că îl vom lovi, însă lumina Soarelui mi-a intrat în ochi…”


Fotografie a unui OZN de formă cilindrică (dreapta sus a imaginii) realizată de către astronautul James Mcdivitt în timpul misiunii spaţiale Gemini 4.
McDivitt nu este singurul care a relatat acest gen de incidente.
Misiunile care au urmat au fost, de asemenea, pline de astfel de rapoarte, la fel de tulburătoare.
Programul spaţial Gemini, desfăşurat între anii 1963 şi 1966, a avut ca obiectiv pregătirea unui important program al NASA: programul Apollo, lansat în anul 1967. Înregistrările transmisiunilor radio dintre astronauţii care au ieşit în spaţiu în cadrul acestui program spaţial şi echipele de control de pe Pământ dezvăluie aspecte uluitoare la care aceştia au fost martori. Cea mai plauzibilă explicaţie a acestor fenomene este existenţa civilizaţiilor extraterestre în imediata apropiere a Terrei.
Continuăm prezentarea începută în prima parte a acestui articol a unor fragmente relevante din aceste înregistrări.

Siglele misiunilor spaţiale Gemini

Gemini VII

Gemini 7 a fost lansată la data de 4 decembrie 1965, într-o misiune care s-a desfăşurat pe parcursul a 14 zile. La bordul său se aflau astronauţii Franck Borman şi Jim Lovell. Obiectivul acestei misiuni consta în studierea efectului imponderabilităţii îndelungate asupra organismului uman…

(MET 01:43:23)
Franck Borman realizează un raport despre «un mic obiect».
Franck Borman: Aici Gemini 7. Houston, cum mă auziţi?
CapCom: Perfect. 7 continuă.
Franck Borman: … Un obiect ciudat deasupra, în direcţia orei zece.
CapCom: Aici Houston. Repetaţi 7.
Franck Borman: Am spus că am un obiect ciudat în câmpul vizual, deasupra,  în direcţia orei zece.
CapCom: Gemini 7, este cumva booster-ul (este vorba despre ultima treaptă a rachetei purtătoare) sau este un alt obiect real?
Franck Borman: ….(inaudibil)
CapCom: Repetă, 7.
Franck Borman: Am spus… s-ar spune să sunt mai multe… obiecte reale.
CapCom: Mai aveţi informaţii? O distanţă aproximativă, o dimensiune?
Franck Borman: Avem de asemenea şi booster-ul în câmpul vizual.
CapCom: Aveţi booster-ul în câmpul vizual. Am înţeles.
Franck Borman: Da, avem foarte foarte multe, par să fie sute de particule mici care se află grupate în stânga noastră la o distanţă de aproximativ 3 până la 7 mile.
CapCom: Înţeleg că multe particule mici vă însoţesc în partea stângă. La ce distanţă?
Franck Borman: … S-ar putea spune că este o urmă lăsată de un vehicul…
CapCom: Am înţeles. Ele se află la aproximativ 3 sau 4 mile de voi.
Franck Borman: Au trecut de noi deja. Se află pe o orbită polară.
CapCom: Am înţeles. Ele au fost la aproximativ 3 sau 4 mile de voi?
Franck Borman: Aşa aş putea spune, sau poate chiar mai departe…
CapCom: Am înţeles (tăcere).

CapCom: Gemini 7, aici Houston. Aceste particule sunt un fel de adaos la booster şi la obiectul ciudat pe care l-aţi văzut în direcţia orei 10?
Jim Lovell: Am booster-ul în dreptul meu; străluceşte puternic în lumina Soarelui, cu miliarde de particule pe el.
CapCom: Am înţeles… ”

Chiar dacă consemnele par să interzică o dezvoltare detaliată a discuţiei pe marginea subiectelor de acest gen, aceasta în cazul interceptării transmisiunilor radio, nu este mai puţin adevărat că cei doi bărbaţi se aflau în dificultate. Ceea ce nu este exprimat începe să transpară cu fiecare intervenţie. Şi cum să conciliezi ideea de particule, care sugerează o mărime infimă, cu distanţele la care se aflau acestea, estimate de către Franck Borman la mai mult de 3 sau 4 mile? Este vorba oare despre o tehnologie ce aparţine unei civilizaţii mult mai avansate decât a noastră? Sau despre o entitate inteligentă?…
Fotografie realizată de astronautul Franck Borman în timpul misiunii spaţiale Gemini VII. Fotografia arată două sfere luminoase simlilare cu cele observate de către astronauţii Neil Armstrong şi Buzz Aldrin

Gemini X

Mai târziu, după alte trei misiuni, vine rândul astronauţilor John Young şi Michael Collins să trăiască un astfel de moment memorabil. La bordul navetei Gemini 10, lansată la data de 18 iulie 1966 într-o misiune ce va dura aproape 3 zile, cei doi astronauţi îşi vor îndeplini misiunea cu succes: interceptarea rachetei Agena şi ieşirile în spaţiul cosmic, însă vor avea de asemenea şi o întâlnire de neuitat.

(MET 00:59:32)
Mike Collins vede «un obiect».
Mike Collins: Hei, văd stele! Nu, văd un mic obiect. Priveşte aici, John. Uită-te prin acest hublou. Priveşte! Este o lumină acolo sus. John, realizează o manevră de răsucire, este o lumină…
John Young: Nu este treaba noastră, nu avem timp de astfel de lucruri acum.
Mike Collins: Văd o lumină intensă acolo sus, îţi spun. John! Înregistrează ora. Magnetofonul funcţionează?
John Young: Da.
John Young: OK. Orice oră ar fi este ora care este.
John Young: Nu este nevoie  să mă uit.
Mike Collins: De aici de unde sunt, în direcţia orei 1, avem un obiect foarte luminos. Am putea spune că este o planetă sau ceva de genul acesta, pare să fie pe aceeaşi orbită cu noi. S-ar părea că totuşi ea este pe o orbită mai mare decât a noastră dar că merge în acelaşi sens cu noi.

CapCom: Este cumva booster-ul?
Mike Collins: Este chiar deasupra noastră; este uşor deasupra noastră.
John Young: Dacă ar fi booster-ul, s-ar vedea foarte slab.
Mike Collins: Îl cunoşti pe John, este plictisitor şi nu vrea să mă lase să privesc, dar este în direcţia orei 1, în faţa noastră şi deasupra noastră.
CapCom: Am înţeles.
Mike Collins: O, Dumnezeule, este incredibil. Nu reuşesc să-mi scot această frumuseţe din cap.
John Young: Nu te mai uita atâta pe fereastră!
Mike Collins (bombănind): Ce ciudat mai e şi John!

(MET 01:38:49)
(38 de minute mai târziu) O pereche de obiecte la aceeaşi latitudine.
Mike Collins: Uite, tipule, priveşte asta! Este extraordinar! Ce este această lumină din dreapta? Este Agena? Tu vezi această lumină? Ce? John, tu vezi ceea ce văd eu?
John Young: Da.
Mike Collins: Dar ce este asta?
John Young: Nu ştiu.
Mike Collins: Eu văd… magnetofonul mai funcţionează?
John Young: Da. Nu ştiu ce sunt lucrurile astea.
Mike Collins: Sunt chiar în direcţia orei 12. Este ora 1 şi 39 de minute şi ele se află chiar în faţa noastră. Se pare că sunt pe aceeaşi orbită şi seamănă cu două, trei stele luminoase, aş spune separate între ele cu un grad. Cea care se află deasupra este uşor la dreapta celeilalte care este dedesubt. Şi la aproape un grad deasupra se află o altă lumină de o magnitudine slabă care este tot timpul vizibilă, dar care se transformă în flash-uri uneori. Este vorba despre flash, notează… Flash, notează!
John Young: Eu nu pot, nu am cuvinte să le definesc.
Mike Collins: Este foarte neobişnuit. Şi când le-am văzut pentru prima dată, puteam să văd răsăritul Soarelui; puteam să văd Pământul luminat de către Soare acolo, în partea stângă jos a ferestrei şi vârful navetei este în lumina Soarelui. Şi văd aceste două obiecte luminoase drept în faţă. Tu le vezi, John?
John Young: Da. Crezi că trebuie să realizăm un raport pentru bază? Nu, nu facem.
Mike Collins: Acestea nu sunt stele. Nu pot fi stele. De ce nu faci un raport despre acest lucru? Spune-le ce vezi. Vom vedea ce vor spune ei despre asta.
John Young: Houston, aici Gemini 10. Avem două obiecte  luminoase deasupra, pe orbita noastră. Nu cred că sunt stele; s-ar putea spune că mergem în acelaşi sens cu ele.
CapCom: Am înţeles. Unde sunt aceste obiecte în raport cu voi?
Mike Collins: Ce-a spus?
John Young: Nu ştiu.
CapCom: 10, dacă ne daţi un indiciu poate le putem localiza.
Mike Collins: John, vrei?
John Young: Tocmai au dispărut. Cred că erau sateliţi sau ceva de genul acesta.
Mike Collins: … Soarele străluceşte…
John Young: Sateliţi sau ceva de genul acesta.
CapCom: Am înţeles.

(MET 23:50:29)
În ziua următoare, poate glumind pe jumătate cu echipa de control a misiunii:
John Young: Am înţeles. Aţi ascultat conversaţia noastră cu voi?
CapCom: Da. Am ascultat-o.
John Young: Bine. Nu uitaţi să o cenzuraţi înainte să o faceţi publică. ”

Curioasă recomandare din partea lui John Young, ce pare că vrea să treacă conversaţia din ajun drept o glumă pe seama unui eveniment în aparenţă banal, care a fost chipurile amplificat din cauza oboselii şi a stresului misiunii spaţiale.

Gemini XI

Iată acum o scurtă conversaţie între echipajul misiunii Gemini 11 şi centrul de control de pe Pământ, pe tema unei întâlniri cu totul uimitoare. Gemini 11 a fost lansat la data de 12 septembrie 1966, iar misiunea a durat aproape trei zile. La bord se aflau astronautul Charles Pete Conrad şi Richard Gordon. Această misiune a fost o ocazie de a stabili un record de altitudine: 1373 de kilometri.

„(MET 27:52:31)
Pete Conrad observă un obiect straniu lângă naveta în care se afla.
Pete Conrad: OK. Avem o aripă… Aici în partea stângă este un obiect mare care se roteşte în jurul său cu o viteză de aproape o revoluţie pe secundă. A zburat. Nu am apucat să fac fotografii.
CapCom: Am înţeles. ”

Gemini XII

În sfârşit, ce să mai spunem despre întâlnirea dintre Gemini 12 cu un obiect neobişnuit?! Gemini 12, ultima dintre misiunile Gemini a fost lansată la data de 11 noiembrie 1966. Misiunea a durat 3 zile. La bordul modulului se aflau astronauţii Jim Lovell şi Edwin „Buzz” Aldrin care va stabili, cu această ocazie, un record de ieşire din modulul spaţial de mai bine de 5 ore.

 „(MET 66:17:34)
Atunci când era pe punctul de a efectua o ieşire liberă în afara modulului, pilotul „Buzz” Aldrin a observat un obiect ce se afla în apropierea sa.
Buzz Aldrin:Avem ceva aici care este destul de mare şi vine pe lângă noi, prin partea stângă. Este doar la 9 metri de noi… ”

Echipajul misiunii spaţiale Gemini XII

Concluzie

Parcurgând aceste rânduri ne putem întreba, pe bună dreptate: Oare ce se află acolo sus, în spaţiul cosmic? O altă lume, fără îndoială… O lume pe care NASA ne-o ascunde cu abilitate, chiar şi în zilele noastre, deşi şi-a deschis în mod paradoxal arhivele după mai bine de 50 de ani de tăcere. O lume a cărei existenţă NASA ne-o revelează în timpul unei conferinţe de presă, în care afirmă ca certă prezenţa urmelor de viaţă pe meteoriţi, pentru ca apoi, imediat după aceea, să dezmintă acest lucru.

Care este rostul unei astfel de manevre? Să fie oare doar o greşeală? Ce fel de fiinţe extraterestre au întâlnit astronauţii americani în timpul misiunilor Gemini?
Este puţin probabil ca astronauţii, echipele de monitorizare a zborurilor şi oficialii NASA să presupună că misterioasele obiecte aparţineau Uniunii Sovietice, căci ambele puteri ştiau exact până unde a avansat cealaltă cu tehnologia.
Se pare că astronauţii misiunilor Gemini s-au confruntat într-adevăr cu realitatea evidentă a unor obiecte de origine extraterestră.

Din conţinutul primelor transmisiuni radio reiese clar că atât astronauţii, cât şi oficialii de la bază erau nepregătiţi pentru asemenea întâlniri. De la spontaneitatea primelor observaţii (misiunea Gemini IV şi VII) s-a trecut progresiv la un ton artifical şi uneori dur. Se pare că NASA a dat oamenilor consemne tot mai stricte.
În final, comentariile întâlnirilor din ultimele misiuni Gemini (XI şi XII) au fost reduse la un comunicat lapidar. Cu fiecare misiune spaţială, politica secretă a NASA s-a conturat şi a fost pusă în aplicare tot mai mult.
Curând, începând cu misiunile Apollo, şi-a făcut apariţia limbajul codificat.
Poate unii îşi amintesc încă celebrul mesaj: „Recepţionat. Misiune control, aflaţi că Moş Crăciun există”, al lui James Lovell din timpul misiunii Apollo 8, imediat după una dintre  trecerile modulului pe deasupra  feţei ascunse a Lunii. Deşi codificat, mesajul este clar: astronauţii au văzut un OZN. În ultimii ani, în întreaga lume, autorităţile îşi deschid timid dosarele OZN. De curând, FBI tocmai a pus la dispoziţia opiniei publice mii de documente secrete din dosarele OZN.
Gurile rele spun însă că această acţiune este doar o adaptare abilă a strategiei secretului, folosită de mai bine de 50 de ani de către NASA. Cu toate acestea, evoluţia vertiginoasă a evenimentelor cere în orice caz divulgarea unei părţi din secretele păstrate cu atâta ferocitate până acum.

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7638
  2. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7646
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro