Statul şi iluzia Autorităţii

by “Omul modern este manipulat prin educaţie, încă de la cea mai fragedă vârstă, să se supună autorităţii Statului. Nu e o ipoteză sau o teorie, ci o constatare. Sunt lucruri simple, pe care le ştim cu toţii, le acceptăm deja din obişnuinţă, fără a ne pune măcar întrebarea firească […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Omul modern este manipulat prin educaţie, încă de la cea mai fragedă vârstă, să se supună autorităţii Statului. Nu e o ipoteză sau o teorie, ci o constatare. Sunt lucruri simple, pe care le ştim cu toţii, le acceptăm deja din obişnuinţă, fără a ne pune măcar întrebarea firească DE CE ?!

Iată doar câteva exemple:

Încă de la grădiniţă sau de la şcoală, ni se interzice să intrăm în clădirea grădiniţei/şcolii pe intrarea principală, sau să folosim “scara profesorilor”. Acestea sunt păstrate și păzite pustii, curate, închise, inaccesibile publicului obişnuit (din care invariabil, faci parte şi tu !), păstrate doar pentru „autorităţi” gen: directori, profesori, oficialităţi.

La vârstă matură, regăsim acelaşi gen de interdicţii la instituţii publice: primării, secţii de poliţie, ministere, spitale, tribunale. Pretutindeni, intrarea principală din faţă, este închisă sau interzisă accesului publicului. În schimb, publicul intră în clădire pe lateral sau prin spate, printr-o intrare mică, insignifiantă.

Mai mult, în România cel puţin, întotdeauna birourile pentru lucrul cu publicul sunt plasate cât mai inaccesibil cu putinţă: la etajele superioare sau la capătul coridorului, parcă pentru a descuraja orice tentativă de a apela serviciile instituţiei respective. Evident, la etajele inferioare sunt birourile şefilor şi angajaţilor, ca aceştia să nu se obosească urcând pe scări precum cetăţenii (vezi birourile de la Poliţia Rutieră de la Udrişte !), căci evident, lifturile nu există, sau dacă există acestea nu funcţionează niciodată – pentru public.

Lucrurile astea nu sunt întâmplătoare. Ele au fost gândite de către psihologii Sistemului şi ele contribuie la menţinerea cetăţeanului în poziţie submisivă în faţa autorităţii Statului.

Cu acelaşi scop au fost create uniformele poliţiştilor (ex. şepcile de miliţian înalte în faţă, să dea cetăţeanului iluzia că respectivul poliţist e mai înalt decât el şi astfel să se simtă dominat), barierele de acces control în instituţii (la unele instituţii, porţile de acces cu detectoarele de metal niciodată folosite, dar care totuşi sunt prezente pentru a-ţi aminti că Statul controlează cetăţeanul).

Interiorul sălilor de judecată, al Palatelor de Justiţie îl copiază pe cel al Bisericilor. În ambele exemple, măreţia şi monumentalismul construcţiilor depăşesc scopul iniţial, acela de a creea un spaţiu pentru mulţimi mari. Monumentalismul dezvoltat pe verticală are un singur scop: acela de a-l face pe credincios, pe cetăţean, să se simtă mic, insignifiant în raport cu Autoritatea – fie ea Cerească sau Pământească.

Odată făcute aceste constatări, concluziile se impun de la sine: de ce are nevoie Statul de cetăţeni timoraţi, dominaţi de autoritatea colectivă !?
Răspunsul este simplu: pentru că autoritatea Statului este iluzorie, căci există doar în capetele noastre. Ea se bazează pe această inoculare insidioasă a respectului autorităţii de dragul respectului autorităţii, fără un fundament real.

Poliţistul, funcţionarul public, procurorul, judecătorul, primarul sau ministrul, sunt doar oameni ce exercită atribuţiile şi prerogativele puterii Statului. Dezbrăcaţi de iluzia acestei autorităţi, ei redevin simpli indivizi, guvernaţi de firea omenească, supuşi pasiunilor şi greşelii. Statul însă nu poate greşi. La fel cum Biserica – prin monopolul pe care îl are asupra lui Dumnezeu deţine infaibilitatea în chestiuni de credinţă, la fel şi Statul – prin monopolul deţinut asupra legii – revendică infaibilitatea şi autoritatea în guvernarea vieţilor noastre pământeşti.

Între Biserică şi Stat, bietul om este forţat să dea Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu, fără a avea voie să mai păstreze nimic pentru el.

Eliberarea de Stat şi Biserică pare imposibilă, căci îndoctrinarea estre mult prea profundă. A distruge fundamentul credinţei în Stat şi Religie, este pentru majoritatea oamenilor un lucru imposibil, căci condiţionarea educativă este atât de profundă încât ea face parte din esenţa personalităţii indivizilor, ne-mai-putând fi disociate.

Nici Statul şi nici Biserica nu au chip, sau nume. Atunci când dobândesc trăsături particulare, ele devin dictaturi, căci în acele momente împrumută metehnele umane ale celor ce le întruchipează, şi astfel de vin vulnerabile, putând fi combătute, atacate şi distruse. Din acest motiv, cei ce conduc aceste două mari instituţii guvernatoare ale vieţilor noastre, simt nevoia să se ascundă sub pulpana anonimităţii Instituţiei, fie sub aparenţa conducerii democratice, prin votul colectivităţii (în cazul Statului), fie sub autoritatea de necontestat a Divinităţii (în cazul Bisericii).

Adevărul este însă că în Istorie, cu excepţia polisurilor greceşti, nici un Stat modern nu a reuşit să fie cu adevărat democratic, adică condus de către o majoritate, în favoarea majorităţii.

Eliberarea de sub dictatura Statului se poate face la acst moment doar individual. În realitate, autoritatea Statului – prin impunerea de reguli, taxe împovărătoare, restricţii – determină cetăţenii să caute – ca scop de viaţă – noi şi noi căi, modalităţi şi mijloace de a eluda, ocoli, fenta, restricţiile impuse de Stat.

Dacă este să fim sinceri, cu toţii încălcăm zilnic cel puţin o duzină de reguli pe care Statul le impune: fie că mergem cu autobuzul fără bilet, fie că vedem un film pe net fără să îl plătim, fie că trecem strada prin loc nepermis, sau nu declarăm tot ce câştigăm pentru a nu plăti impozite – încălcăm legea. Iar Statul trece cu vederea neregulile mici, pentru că nu are ce să ne facă. Ar fi absurd şi de-a dreptul imposibil să ne pedepsească pe toţi, căci acest lucru să-i facă pe oameni să se trezească şi să exclame: hei, dar ce naiba se întâmplă ?! În fond, Statul suntem noi, cetăţenii componenţi.

Deci Statul se fereşte să se manifeste prea făţiş ca anti-cetăţean, pentru a nu pierde beneficiul acestei false identificări a cetăţeanului cu Statul.

Ar fi interesant însă de studiat şi pus în aplicare un alt mod de interacţiune între oameni, fără intermedierea dată de autoritatea publică vizibilă – acestei ficţiuni numite Stat.

Căci pentru prima dată în Istoria cunoscută a Umanităţii, avem la dispoziţie mijloace de comunicare ce permit unor mari colectivităţi posibilitatea informării, consultării şi luării deciziilor în timpi tot mai scurţi, datorită internetului. Dacă vom trece de la etapa aceasta tehnologică la cea în care vom integra biologic aceste mijloace de comunicare rapidă, am putea funcţiona social după modelul stupilor, bancurilor de peşti, stolurilor de păsări sau muşuroaielor de furnici: comunicare instantanee, decizii luate, acceptate şi aplicate de către toţi membrii colectivităţii, liber şi fără impuneri.

Probabil că vom vedea avantajele acestui stil de comunicare mai întâi la maşinile noastre. Odată ce primele autoturisme vor avea implementate pilotarea automată, ele vor putea fi sincronizate, făcute să comunice între ele. Rezultatul va fi o circulaţie optimizată în oraşe, maşinile se vor mişca la semafoare simultan, fără întârzierile datorate factorului uman. Rezultatul imediat va fi interzicerea conducerii autoturismelor de către oameni, în oraşe, pentru a nu scădea eficienţa defluirii traficului auto.

În acest mod vom reacţiona şi în domeniul comunicării, luării deciziilor şi implementării lor la nivel uman. Deja reţelele sociale existente joacă rolul unor regulatori ai societăţii, influenţând tot mai mult “opinia publică” şi astfel, evenimentele din lumea exterioară. Este de aşteptat ca acest impact să devină tot mai important, pe măsură ce mijloacele de comunicare vor evolua.

Iar atunci, autoritatea Statului va deveni anacronică, desuetă, şi va dispărea precum au dispărut dinozaurii, căci nu va putea face faţă deciziilor colective ale cetăţenilor.”[1]

SURSE

  1. http://www.rapcea.ro/2016/07/16/statul-i-iluzia-autoritathii/
  2. Foto: stream.org
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro