Secretele omenirii ascunse în Munții Buzăului

by „Ceața Albastră” din Munții Buzăului – dispariții și teleportari „Pe lângă complexul schiturilor rupestre, comuna Bozioru din judeţul Buzău este recunoscută pentru aşa numitul „cer straniu”. Satele Fişici şi Nucu, aproape de Lacul Goteş, au deasupra cupola unui cer de o claritate aparte, ale cărui nuanţe intense contrariază lumea […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Ceața Albastră” din Munții Buzăului – dispariții și teleportari

„Pe lângă complexul schiturilor rupestre, comuna Bozioru din judeţul Buzău este recunoscută pentru aşa numitul „cer straniu”. Satele Fişici şi Nucu, aproape de Lacul Goteş, au deasupra cupola unui cer de o claritate aparte, ale cărui nuanţe intense contrariază lumea ştiinţifică.

Zona deasupra căreia s-ar afla ochiul de cer straniu este o zonă sihastră, ferită de poluare. Poate acesta este motivul pentru care cerul este mai intens decât oriunde în altă parte. Zona se întinde pe culmi străvechi, unde straturile geologice sunt ridicate aproape pe verticală, pe culmi sălbatice şi greu de parcurs.

Sunt numeroase mărturii şi relatări ale unor specialişti conform cărora culorile cupolei cereşti, la Bozioru, sunt de un albastru intens şi incredibil, cu o sclipire şi intensitate ce nu poate fi descrisă prin cuvinte.

În cartea sa „Enigme ale trecutului îndepărtat în Munţii Buzăului”, Diana Gavrilă, ghid local din Colţi – Bozioru, vorbeşte despre cerul deosebit, din această zonă, ca despre „ceaţa albastră”, termen folosit şi de alţi pasionaţi ai fenomenului. Diana Gavrilă susţine că mai mulţi fotografi au stabilit că azuriul boltei cereşti ajunge la o temperatură de 23.000 de grade Kelvin, în timp ce albastrul cerului abia depăşeşte valoarea de 16.000 de grade Kelvin deasupra marilor oraşe.

Diferenţa este uriaşă şi atrage foarte multe semne de întrebare, deopotrivă pentru oamenii de ştiinţă, dar poate mai mult pentru cei ai locului care cred că zona este sacră şi de aceea vortexurile şi spiralele care se formează aici pe albastrul cerului creează o poartă între lumea reală şi cea de dincolo de cer, crede Diana Gavrilă. Aceasta găseşte o legătură între fenomenul ceţii albastre şi legendele locului.

Iată un fragment din cartea Dianei Gavrilă:

„În tradiţia populară acestea sunt numite guri de rai, deci în Munţii Buzăului există legendarul loc dintre cer şi pământ sau aşa cum spun alţii <locul unde se întâlneşte Lumea noastră cu Cealaltă>. Unii mai îndrăzneţi susţin chiar că aici ar exista principala poartă stelară. Indiferent cum am lua-o, avem certitudinea că, zona are efecte benefice uluitoare asupra organismului. Organismul nu oboseşte, iar funcţiile fizico-chimice se revigoreaza brusc.

Măsurătorile efectuate au demonstrat existenţa unor zone de vortex activ. Aventurându-te prin zonă, ai putea să aluneci printr-un tunel al timpului. Printre multe alte fenomene terestre ce se pot manifesta aici în Munţii Buzăului, se numară şi fantastica <ceaţă albastră>. Poveştile legate de acest fenomen includ zona Lacului Goteş, cea a Stâlpilor şi a Pădurii Tainiţa.

Deducem că în zonă s-au petrecut fenomene curioase, despre care povestesc şi bătrânii, unde oamenii dispar în <ceaţă> sau sunt azvârliţi în alte locuri de o forţă nevazută. Cei ce au cercetat acest fenomen au remarcat că dispariţiile se produc <natural> în anumite condiţii fizice sau par voinţa <cuiva>. Există şi relatări despre teleportări stranii, toate fiind legate de căutătorii de comori, de parca un zeu, păzitor al tezaurelor sacre îngropate în zonă, îi azvârle pe cei care se apropie mai mult”.

Despre cerul straniu de la Bozioru a scris, la începutul anilor 2000, şi jurnalista Adina Mutăr, într-un reportaj dedicat misterelor din Munţii Buzăului. Autoarea l-a avut îndrumător în călătoria sa de documentare pe profesorul Vasile Rudan, cercetător care ar fi coordonat aici, în anii ’80, un grup de copii pentru a le testa aptitudinile extrasenzoriale.

“Treptat, cerul senin, acel albastru curat ca în zilele frumoase, capătă nuanţe atât de profunde, încât parcă devine un vortex. Cu cât te uiţi mai mult, cu atât simţi că te absoarbe infinitul. Este ca o vrajă care îţi cuprinde toată fiinţa şi-ţi paralizează simţurile, nu mai auzi nimic în jur, iar pupilele se dilată. Suntem scoşi din această stare de companionii noştri care ne spun zâmbind: <Aţi simţit cum se deschid porţile energetice ale Universului, când toată fiinţa devine spirit>.

cameraman-dematerializare+-Buzau buzau5

Ne dăm seama cât de uşor este să ratezi un astfel de fenomen, fiind dezobişnuiţi să privim cerul. Cercetătorul Vasile Rudan ne spune că testele extrasenzoriale au rezultate maxime atunci când cerul capătă acea intensitate de peste 23.000 de grade Kelvin, percepţia fiind acută. În anii ’80, Vasile Rudan a coordonat un grup de copii cărora le testa aptitudinile extrasenzoriale. […] Aceste transmisii telepatice aveau o mare acurateţe când cerul ajungea la intensitatea maximă”, scrie Adina Mutăr.”[1]

Munții Buzăului: Dispariția din 1981 a doi oameni după atingerea unui obiect misterios

Disparitia a doi oameni, in comuna Bozioru, satul Nucu, din Muntii Buzaului, este una dintre cele mai socate disparitii din Romania. In 1981, doi frati alpinisti din Braila au pornit intr-o expeditie in Muntii Buzaului cu scopul de a escalada diverse formatiuni muntoase.

„Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată de masivul muntos. Pereţii ei erau foarte abrupţi, formând în partea de sus chiar o plombă, ceea ce a constituit o adevărată provocare pentru cei doi alpinişti.

Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape complet erodate de tre¬cerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza stâncii.

A fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile -1-au bănuit pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând că-şi bate joc de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul respectiv şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti. Zona a fost izolată de către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezinformarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari.

Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat” prin presă la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva personalităţi politice şi din domenul ştiinţei. Situaţiile de acest gen, care nu pot fi blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregistrate cu un cod special şi sunt numite „evenimente de tip K”. Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi prevăzute în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.

În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul” era, de fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pentru a fi studiate la cele mai prestigioase instituţii de profil din lume.

Deşi existau anumite similitudini de formă, nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din antichitate. Am avut acces la toate fotografiile care au fost făcute din diverse unghiuri şi am putut să mă conving personal de caracterul foarte straniu al acelor semne.

Păreau foarte vechi, dar încă se mai observau, fiind în mare parte acoperite de muşchi de stâncă. Fiind pe atunci oarecum lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au decis să dinamiteze stânca, însă ulterior s-a aflat că acela a fost un ordin dat de puterea de la Bucureşti, în prezent, de la dramaticul incident, locul este complet curăţat.

cameraman-dematerializare+-Buzau

Fenomen paranormal care a avut loc in Muntii Buzaului. Imaginea a fost prezentata de catre Vasile Rudan, unde se vede un barbat care pare „dematerializat”, ca urmare a exploziei unui fulger globular in preajma sa.

Cei doi bărbaţi dispăruţi nu au mai revenit niciodată. Foarte interesant a fost faptul că, după ce au aruncat stânca în aer, în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile, însă, a dispărut şi el.”[2]

Descoperirea în Munții Buzăului a unei lespede imprimată cu o scriere necunoscută

„Munţii Buzăului sunt renumiţi pentru misterele care învăluie ţinutul de la Curbura Carpaţilor. Zona ascunde vestigii tulburătoare, necercetate de arheologi, precum aşezări şi schituri rupestre, urme străvechi de scrieri necunoscute, încrustate în stânci. Pe culmea Broscarului, din zona Colţi, se află un megalit pe care a fost imprimată o scriere încă nedescifrată.

Se spune că în arealul ocupat de localităţile Colţi, Bozioru, Aluniş, Ruginoasa fiecare vârf de munte e însemnat cu misterioase inscripţii. Pe culmea Broscaru, în noiembrie 1997, fostul profesor de istorie al localitatii Colţi şi ghid turistic, Dumitru Nica, a făcut o descoperire ce avea să facă obiectul unor studii, chiar controverse, şi anume o lespede de forma unei inimi, plină cu pictograme.

Dumitru Nica a găsit piatra în timp ce era la vânătoare de mistreţi, pe culme, într-un loc cu pădure nu prea deasă, de pini. „Am început să îmi frec tălpile de pământ, ca să mă încălzesc. Când colo, văd pe o piatră, în faţa mea, două linii lungi, paralele. M-am gândit eu că nu puteau fi făcute de natură.

Apoi, când mă uit mai bine, sub tălpile mele era o altă piatră, acoperită cu muşchi şi pământ, dar pe care se vedeau săpate nişte stele. De atunci am fost de zeci de ori la piatra asta. I-am anunţat şi pe cei de la muzeu. Am săpat în jurul ei şi am dezvelit o suprafaţă cam de doi metri pe un metru, dar nu i-am dat încă de rădăcini. E plină de semne pe toate feţele”, a povestit Dumitru Nica pentru Formula As, în urmă cu şapte ani.

Diana Gavrilă, absolventă de Istorie şi ghid local, spune că piatra este greu de găsit fără un îndrumător din părţile locului. ”E în mijlocul pădurii, pe o culme, strategic aşezat punctul acela, un punct de manifestare. Culmea Broscaru se remarcă prin faptul care are vârful oarecum retezat. Până în 1975 era o culme dezgolită, de păşune, iar ea a fost împădurită artificial pe vremea comunismului”, spune Diana.

După ce a pus cap la cap părerile specialiştilor pe care i-a consultat în legătură cu acest subiect, Diana a tras concluzia că scrierea ar fi fost reprezentarea grafică a unui limbaj comun folosit de strămoşii noştri. ”Sunt pictograme, în general reprezentări solare. Printre însemne sunt şi brăduţi, de exemplu. Pot fi o formă străveche de comunicare, dinaintea folosirii grafemelor.

Este o simbolistică destul de complexă pe care cineva din sat nu ar fost în stare să o facă. Este foarte veche, dinaintea scrierii pe care noi o cunoaştem, deoarece domnul profesor Nica mi-a spus că a ridicat de pe acea piatră vreo 35 de centimetri de turbă, care se depune în sute de ani”, spune Diana Gavrilă (foto).

”Un asemenea haos aparent ar putea reda o hartă, poate o hartă a cerului. Doar într-o astfel de hartă semnele sunt împrăştiate fără noimă pentru cel ce nu le cunoaşte rostul. A doua idee este aceea că semnele nu au fost făcute toate odată, ci pe rând, la anumite ocazii. Poate că acolo era un loc de întâlnire şi procesiune periodică, şi de fiecare dată, se însemna ceva pe piatră: o invocaţie, o rugă de mulţumire către Dumnezeu, vreun nume sau lucru important. Poate era un loc cu puteri tămăduitoare, iar semnele erau lăsate de cei ce se vindecau prin atingerea pietrei sau, mai bine zis, de vracii sau preoţii care intermediau în procesiunile de vindecare, în numele celui bolnav”, a scris Aurora Peţan, jurnalist la Formula As, după ce a fost călăuzită către Piatra Scrisă de profesorul Dumitru Nica.

Scrierile de pe megalitul descoperit pe culmea Broscaru au trezit controverse în lumea stiinţei, ba considerându-se a fi de importanţă, vizând un mijloc străvechi de comunicare scrisă, ba considerându-se a fi doar scrijelituri făcute de vreun cioban, în cine ştie ce moment de plictiseală. Ultima variantă este însă combătută de cei mai mulţi specialişti în istorie, care au ca argument întregul complex rupestru din Munţii Buzăului.

Bucata preţioasă de rocă, denumită ”Piatra scrisă Broscaru”, conţine însemne oarecum asemănătoare celor de pe pereţii aşezării rupestre Fundul Peşterii, aflată în aceeaşi zonă. Aici apar peste 200 de simboluri, pentru care s-a folosit tehnica inciziei şi a zgârierii pe perete a figurii, obiectului sau simbolului.

Aici sunt redate arme, vârfuri de lance, de săgeţi sau suliţe, cu sau fără coadă de lemn, pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini în ţară, cum ar fi Basarabi şi Clisura Dunării, sau în străinătate, respectiv Spania, Franţa şi Italia. Despre toate aceste scrieri, un istoric buzoian susţine că sunt vechi de peste 3.000 de ani.

”E un spaţiu în care oamenii preistorici au venit şi au desenat în piatră reprezentări de arme şi diverse simboluri. Ca datare, s-ar încadra între 2.200 şi circa 1.800 î.e.n., deci epoca bronzului. Este unicat în sud-estul Europei”, a declarat Sebastian Matei, cercetător la Muzeul de Istorie Buzău.

Unii istorici sunt de părere că simbolurile încrustate adânc în piatră ar avea corespondent în desenele de pe tăbliţele de la Tărtăria de Mureş, cultura Vinča – Turdaş, descoperite de cercetătorul clujean Nicolae Vlassa în anul 1961, dar şi în pictografia sumeriană. Ei spun că în cercetarea scrierilor din Munţii Buzăului, inclusiv a celei de pe dealul Broscaru, trebuie făcută în ansamblu şi nu separat, întrucât ar exista o conexiune între ele.

”Fiecare dintre monumente trebuie puse în legătură cu celelalte, între ele existând probabil o legătură şi o contemporaneitate în ceea ce priveşte activitatea religioasă şi funcţiile îndeplinite. În toată zona sunt o mulţime de creste de piatră în care se găsesc urme şi însemne precreştine: Piatra însemnată Broscaru, comuna Colţi, piatra Rotării, comuna Cătina, piatra cu urme de animale de la Complexul rupestru Nucu – Bozioru, situată lângă bisericuţa Piatra Îngăurită, piatra Ghiocei, Ruginoasa, Brăeşti, şi altele. Sunt aşezate pe nişte platouri cu largă deschidere, spre aceleaşi puncte cardinale, spre vest, ceea ce trezeşte multe semne de întrebare. Această formă de suprapunere a locurilor încreştinate peste cele păgâne este o practică ce se regăseşte în tot spaţiul din nordul Mării Negre, spaţiul pruto-nistrean”, scria Doina Ciobanu, fost director al Muzeului Judeţean Buzău, în revista Mousaios, din 2008.

PIATRA SCRISA BUZAU

Foto: Diana Gavrila

SCRIERE BUZAU

Foto: travelbuzau.ro

lepsede scrisa mister buzau

Foto: travelbuzau.ro

Piatra Scrisă se află într-un ţinut cunoscut şi ca Ţara Luanei. Un număr de 29 de aşezări rupestre au fost identificate în arealul Bozioru (Nucu) – Brăeşti (Ruginoasa) – Colţi (Aluniş), toate localizate în jurul culmii Ivăneţu, pinten paleogen de circa 1000 metri înălţime, format din gresie. În jurul acestor locuri există o mulţime de legende şi poveşti care măresc atracţia şi miracolul.”[3]

Muntele Țurțudui din Munții Buzăului – o piramidă megalitică ce ascunde tezaure vechi de mii de ani

„Pozele de mai jos sunt ale „vârfului de munte” Ţurţudui din Buzău (ținutului în care se află i se zice Țara Luanei – regele locurilor înainte de potop, așa cum este pomenit atât de legendele locale străvechi cât și de tăblițe sumeriene mai recente).

După cum se observă din fotografii, acest munte are un profil evident piramidal, atât din perspectivă ansamblul cât și de aproape vârful. Înălțimea vârfului este de aprox. 1000 m, diferența de nivel față de bază fiind de aprox 300 m (ceea ce înseamnă că înălțimea piramidei Țurțudui este de aprox 300 m, adică de două ori mai mare decât cea a marii piramide a lui lui Keops din Egipt – care are 147 m).

Din păcate vârful a fost deteriorat atât de trecerea timpului cât și (poate mai ales!) de dinamitarea la care a fost supus în 1980 de un detașament al serviciilor secrete din cauza dispariției a doi agenți printr-un portal dimensional (ceva gen Stargate …) deschis prin proceduri neconvenționale pe altarul care se mai găsea în acea vreme pe vârful piramidei.

De remarcat tehnica de construcție: trei  straturi de blocuri de piatra (posibil beton!) suprapuse, lipite intre ele prin straturi de lut de aproximativ 30 cm, alcatuind un sandwich extrem de rezistent. Ingenioasă folosirea lutului deoarece asigura impermeabilitate la apele pluviale și elasticitate în caz de mișcări seismice, fiind totodată un excelent „lipici” pentru blocurile de piatră.
Cel mai intrigant este însă stratul maroniu-roșcat gros de aprox. un cm (un material dens, fără porozități, probabil compus din oxizi minerali) care acoperă ca o tencuială suprafața exterioară a peretelui piramidei. Este un strat extrem de aderent, foarte bine lipit de suprafața blocurilor de piatră, inițial acoperind și interstițiile dintre pietre. Încercarea de a smulge o bucățică de astfel de „tencuială” arată că aceasta se desprinde cu o parte din piatra din substrat, fiind practic fuzionată cu acesta.
Cu ocazia primei vizite pe care am făcut-o pe Țurțudui în august 2011 am cules o bucățică mică din această tencuială. Întors acasă am folosit acea pietricică pe post de pendul radiestezic în tentativa de a afla vechimea aproximativă a construcției. Sincer, mă așteptam să fie in jur de 12000 de ani, având în vedere coroborarea cu legenda regelui Luana care este pomenit de tăblițele sumeriene ca fiind unul dintre regii semizei de dinainte de potop. Am fost însă uimit: pendulul s-a încăpățînat să indice repetat o vechime între 24000 și 25000 de ani!  Deși nu puteam fi sigur de această datare, intuiția îmi spunea cu tărie că este corectă. Așa că am postat pe Panoramio (implicit și Google Earth) unele dintre poze cu comentarii în care mi-am permis să pomenesc vechimea prezumtivă a piramidei (vedeți http://www.panoramio.com/photo/73787847). Evident, radiestezia nu este considerată o metodă științifică, dar o confirmare indirectă a corectitudinii datării a venit anul acesta (2013) când am descoperit pe Youtube niște filme documentare avându-l ca protagonist pe dr. Semir Osmanagich.

Aceeași tehnică de construcție folosită de cei care au ridicat piramida de pe Țurțudui (straturi succesive de piatră lipite între ele cu straturi de lut) a mai fost pusă în evidență într-o zonă geografică relativ apropiată de Buzău prin cercetările profesorului Semir Osmanagich din Sarajevo la complexul de piramide de lângă localitatea Visoko (Bosnia) precum și la tumulul din Vratnița. Acolo s-a descoperit un grup de piramide antice în trepte acoperite de pământ (un strat de aprox. 1 m) și vegetație, cea mai înaltă – numită Piramida Soarelui – având aprox. 220 m. Lucrările arheologice sunt în plină desfășurare, folosindu-se în special colaboratori voluntari. Probabil că la Vîsoko în prezent funcționează cel mai mare șantier arheologic din lume, anul acesta anunțîndu-și participarea la lucrări voluntari din peste 60 de țări.

După cum am mai spus, piramidele din Bosnia sunt acoperite cu un strat de pământ gros de aproximativ un metru. Chiar deasupra unei plăci de ciment dintr-o treaptă a piramidei Lunii (denumire modernă) de la Vîsoko, acoperită de stratul de pământ, cu ocazia lucrărilor de decopertare fost descoperită o frunză fosilizată de către un arheolog italian. Această frunză (material organic!), a cărei vechime este evident mai mică decât cea a construcției pe a cărei suprafață exterioară a fost găsită, a fost trimisă pentru analiză cu carbon radioactiv C14 la un laborator de fizică atomică din Kiev – Ucraina. Rezultatul este următorul: vechimea frunzei (implicit vârsta minimă a piramidei) este de (24800 +/- 200) ani, adică intre 24600 si 25000 de ani. Vedeți mai multe pe http://www.bosnianpyramidofthesun.com și pe Youtube http://www.youtube.com/watch?v=CPNVQD5TSYU. Documentarul de pe YouTube este în limba engleză și durează 2h 47′. Dacă veți face efortul de a-l urmări integral veți vedea cu alți ochi vestigiile antice megalitice din munții Buzăului (piramida Țurțudui, piramida de la biserica lui Iosif, inscripțiile de la Policiori – Ruginoasa, trovanții de la Ulmet, …) și nu numai.

Având în vedere similitudinea tehnicilor de construcție și relativa vecinătate dintre Țurțudui și Vîsoko cred că nu este o eroare să presupunem că cele două obiective aparțin aceleiași culturi și aceluiași orizont de timp. Astfel aproximativa egalitate a vârstelor determinate cu C14 și prin radiestezie nu mai pare o simplă coincidență.
Similitudinile merg și mai departe, în labirintul de tuneluri de sub piramidele din Vîsoko descoperindu-se blocuri mari de ceramica pe care se gasesc inscriptii pictografice cu simboluri similare celor gasite în Buzău la Policiori – Ruginoasa și la Tărtăria (scriere pictografică presumeriană).

Din păcate informațiile despre Țurțudui (cât și despre piramidele din Visoko) nu sunt popularizate, locațiile respective nefiind considerate de autorități obiective arheologice. Dimpotrivă, in unele din pozele pe care le-am postat pe Panoramio  ( https://ssl.panoramio.com/photo/73614880 ) puteți vedea copacii tăiați în 1980 de autorități și prăbușiți intenționat peste cărarea dinspre vârful pe care se află Crucea Spătarului spre Țurțudui cu scopul de a împiedica accesul. De aici rezultă  că autoritățile comuniste nu ignorau existența piramidei, ci chiar au  încercat să o ascundă.

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Multe dintre fotografii au etichetă GPS, așa încât puteți vizualiza în Google Earth (trebuie să-l aveți instalat) locația de unde au fost făcute pozele (atenție, nu locația obiectului fotografiat!).

Pentru localizarea pozelor prin Google Earth cel mai simplu procedați astfel:
– deschideți fotografia cu Irfanview (il puteti descărca de aici http://fileforum.betanews.com/download/IrfanView/967963863/1 )
– mergeți apoi in meniul programului Irfanview pe calea: Image ––> Information ––> Exif Info ––> Show in Google Earth; acești pași vor duce la deschiderea automată a Google Earth și la focalizarea acestuia asupra locului de unde s-a făcut fotografia.”[4]

Intr-adevar, asa cum spune si autorul postarii de mai sus, acest munte are forma piramidala, aspect ce nu poate fi creat de natural, ci in mod artificial, intrucat se observa in imagini uriase blocuri de piatra ce alcatuiesc aceasta piramida impadurita.

De asemenea, aici se ascund si tezaure vechi de mii de ani, care asteapta sa fie aduse la lumina. Exista si o legatura printr-un tunel intre Sala Proiectiilor din Muntii Bucegi si aceasta zona.

Misterul uriașilor din Munții Buzăului

„Munţii Buzăului sunt pentru pasionaţii de fenomene paranormale şi legende un spaţiu fascinant. Oamenii din arealul limitat de comunele Bozioru şi Colţi şi-au creat o istorie paralelă, fantastică, ce vorbeşte despre strămoşi războinici conduşi de un rege înţelept, Luana, despre lupta lor cu forţe cereşti, despre dispariţii misterioase şi multe alte ”episoade” incredibile.

Una dintre legendele locului se referă la existenţa, cu multe mii de ani în urmă, a unor locuitori extrem de înalţi, despre care s-a relatat mai ales în presa de după Revoluţie, fiind citaţi câţiva ghizi din zonă, dar şi Vasile Rudan, un cercetător în domeniul extrasenzorialului.   Potrivit acestuia, legenda uriaşilor ar avea la bază un adevăr istoric, dovada fiind o necropolă cu schelete gigantice, lungi de aproximativ 2,40 metri, descoperită la marginea satului Scăieni, comuna buzoiană Bozioru.

”Legenda uriaşilor care au trăit pe Pământ se sprijină pe fapte reale şi se cere investigată de către cercetători oneşti, fără idei preconcepute. Pentru localizarea gropilor în care au fost înhumaţi uriaşii din vechime, se folosesc în prezent metode tehnice complicate şi neperformante, cu scopul tergiversării viitoarelor descoperiri. De ce nu se foloseşte detecţia extrasenzorială, procedeu prin care se poate determina operativ şi cu precizie orice lucru îngropat în pământ?”, spune Rudan, într-un articol publicat pe portalul jurnalparanormal.ro.

La sfârşitul anilor ’90, ziariştii unei publicaţii de tip magazin au mers cu Vasile Rudan (foto dreapta) în locul indicat ca fiind sursa descoperirii dovezilor despre existenţa uriaşilor.   Este vorba despre satul Scăieni despre care Rudan spune că ”este cel mai vechi din întreaga zonă a Boziorului, cu câteva case răsfirate pe o culme şi coborând pe uliţe atât de abrupte, încât greu te păstrezi drept, o imagine dezolantă a ceea ce a fost odată”.

Mai mulţi localnici, martori ai descoperirii mormântului de uriaşi

Necropola cu oseminte extrem de mari ar fi fost descoperită întâmplător, în urmă cu peste trei decenii, când s-a hotărât că în satul Scăieni trebuie să se planteze o livadă de meri. În urma săpăturilor efectuate pe o colină, mai mulţi oameni au descoperit scheletele uriaşe, care aveau în jur de 2,40 metri, chiar mai mult.    Unul dintre martorii descoperirii se numeşte Ilie Drăgoi, acum unul dintre bătrânii din Bozioru, pe care membrii expediţiei de documentare l-au abordat pentru a-i conduce la faţa locului. El este unul dintre cei care au lucrat în anii ’80 la livada de meri.   ”Până la culmea unde fuseseră plantaţi pomii, coborâm în pantă abruptă, pe o uliţă înecată de noroi. O dată ajunşi, nea Ilie ne arată întreaga livadă, care acum nu mai rodeşte”, scriau jurnaliştii porniţi pe urmele uriaşilor din Bozioru.

”Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uităm toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatul. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi ca brazii, dar credeam că e doar o vorbă. Uite că nu a fost doar vorba“, le-a povestit nea Ilie Drăgoi oaspeţilor sosiţi din Bucureşti.

Martorul a spus că în timpul săpatului s-au găsit multe morminte.   Au scos la lumină doar câteva rămăşiţe, iar pe restul le-au lăsat să se odihnească în pământ, săpând rândurile în aşa fel încât să le ocolească.    Pe lângă oase, mai erau şi cioburi, fragmente de olărie, descoperiri care însă nu au stârnit interesul autorităţilor sau arheologilor.   „Păi, în plan era să se planteze livadă. Am strâns scheletele şi cioburile şi le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit că au ajuns la Bucureşti. Au fost şi măsurate. Aveau în jur de 2,40 metri“, le-a spus Ilie Drăgoi jurnaliştilor.

O forţă necunoscută i-a ţinut pe jurnalişti departe de dovezile palpabile

Documentariştii porniţi pe firul legendei despre giganţii din Bozioru au vorbit în articolul lor despre o experienţă stranie, trăită în momentul în care se pregăteau să urce spre locul unde se aşteptau să găsească dovezi palpabile.   ”Ilie Drăgoi se oferă să sape, să ne arate şi nouă un schelet, dar trebuie să urce iar uliţa aceea abruptă, să ia de acasă o lopată, un hârleţ. Când să plece, se întunecă din senin şi începe un vânt aprig ce ne dă fiori. Locul devine parcă o imagine din filmele cu strigoi. Mai teamă ne e de drumul desfundat care coboară în Bozioru. Dacă începea ploaia, aveam şanse să rămânem pe acolo. Renunţăm şi, cum ajungem la drumul principal, vremea se îndreaptă la fel de brusc. Vântul se opreşte şi apare soarele. Ce să fi fost asta? Nimic, ne linişteşte nea Ilie: aşa e pe aici“, au scris jurnaliştii.

Uriaşii din legendă, strămoşii moşnenilor din Scăieni

Scăieni este o aşezare străveche situată în munţii Buzăului, atestata ca obşte moşnenească pe la 1600. Despre originea moşnenilor, comunitate veche a ţăranilor liberi, posesori în devălmăşie ai unor proprietăţi de pământ moştenite de la străbuni comuni, au fost formulate în timp mai multe vaiante, unele susţinute de către promotorii lor cu argumente ”pomenite” de cronicari antici.

uriasi Misterul uriaşilor din Munţii Buzăului

”Pliniu îi numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci şi-i localiza lângă ţinutul colchilor, astăzi Colţi, în vecinătatea ţinutului vechilor moşneni. Locuinţele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte înalte şi aveau formă de turn, denumite astăzi ‘cule’. Ele erau construite din trunchiuri întregi de copaci, tăiaţi la o margine de pădure. ‘Talpa’ turnului sau fundaţia era formată din primii patru copaci doborâţi, cărora din tăiere li se dădea direcţia de cădere, sub care se aşezau pietre mari”, scria jurnalista Adina Mutăr într-un articol despre uriaşii din Munţii Buzăului.    Şi astăzi, spune autoarea, sătenii din Scăieni păstrează acelaşi mod de construcţie a temeliei, fără să se respecte canoanele străvechi, pentru care era nevoie de o forţă deosebită, pe care numai uriaşii o aveau.”[5]

Tunelurile din Muntii Buzaului – realizate de uriasii care au trait pe teritoriul Romaniei

Muntii Buzaului, dupa celebra Padure Baciu din Cluj Napoca, reprezinta o alta zona speciala a Romaniei. De fapt, daca stam bine sa ne gandim, toata zona Romaniei este speciala. Muntii Buzaului, au fost alesi ca zona pentru cercetari paranormale de catre Cabinetul I – o unitate de paranormali. Aceasta unitate de paranormali, a luat fiinta din ordinul Elenei Ceausescu, care era foarte interesata de acest domeniu.

tuneluri Muntii Buzaului

Fara indoiala ca aceasta unitate era intr-o legatura permanenta cu Departamentul Zero al Securitatii Statului, intre cele doua structuri realizandu-se un veritabil schimb de informatii. Cele mai importante evenimente ale Departamentului erau cele numite „evenimente K” – evenimente paranormale, bizare, care luau o turnura spectaculoasa si nu puteau fi blocate informational, in sensul ca ele „scapau” si in presa.

In CNST era un departament care avea in plan cercetarea acestor fenomene paranormale si experimentarea lor. Cei din CNST, intocmeau rapoarte sub „Cod Zero”, ce erau trimise Elenei Ceausescu. Aceasta le distribuia apoi la trei subordonati. Doi dintre acestia lucrau in DSS. La unul ajungeau zonele cu zacaminte strategice (uraniu, petrol etc.) – descoperite prin perceptie extrasenzoriala, iar la celalalt ajungeau anumite inventii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansata. Al treilea se ocupa de interes personal al tovarasei. Aici era si o stare de tensiune, in sensul ca cei care alcatuiau Cabinetul I, erau spionati de catre Cabinetul II[6].

Cercetatorul Vasile Rudan, unul dintre cel mai buni oameni in domeniul radiesteziei, biolocatiei, respectiv parapsihologie, a lucrat sub contract strict la aceasta unitate de paranormali. Acesta a condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotati, iar rapoartele, fotografiile si negativele, precum si filmele erau predate unitatii respective. El nu avea voie sa opreasca nimic.

Tunelurile din Muntii Buzaului !

De pe site-ul Antena 3 aflam o serie de informatii, din partea unui localnic, care locuieste in satul Stroeasca, din nordul judetului Buzau, acesta vorbind despre tunelurile gigant din aceasta zona. Acestea ar avea o vechime de 6.000 de ani si o lungime de 8 km.

Unul dintre cele trei tuneluri din Sala Proiectiilor, din interiorul Masivului Bucegi, ce are o corespondenta cu o structura care se afla in interiorul unui munte din Podisul Tibet, care este mai mica si nu atat de complexa ca cea din Masivul Bucegi, are la randul sau ramificatii secundare care conduc tocmai in Muntii Buzaului, iar o alta se indreapta spre si face conexiunea cu structura din subsolul Irakului, langa Bagdad, descoperita in aprilie 2003. De la aceasta, in continuare, mai exista o ramificatie pana in subsolul podisului Gobi din Mongolia[7].

„M-am nascut in Stroeasca, un sat de munte din nordul judetului Buzau; de la noi, din curte, in diminetile limpezi, se vede varful Siriu. Si despre acesta exista o multime de legende si de credinte ciudate, dar locul straniu despre care m-am decis sa va scriu este altul.

La nord de Stroeasca, peste o culme muntoasa careia i se spune Casa Hotilor, incepe un drum forestier. Este singura legatura cu lumea a unui catun, Putul Vechi, aflat la nu mai mult de trei kilometri de sat. Pe vremea copilariei mele, acolo nu mai locuiau decat vreo douazeci de familii.
Cand eram pusti, cea mai mare distractie a baietilor din sat erau excursiile pana in Putul Vechi, dar nu pe drumul forestier, ci de-a dreptul prin locul cel mai periculos din imprejurimile noastre, Codrul Todoruselor.

Cate povesti n-am auzit despre aceasta padure…
Bunicul imi spunea ca, pe vremurile strabunicului sau, codrul primise acest nume deoarece in noaptea de Todoruse a unui an din secolul trecut, deasupra padurii fusesera vazute lumini ciudate si toti satenii fusesera convinsi ca erau San Toaderii care se intalneau cu Rusaliile.
– Mai baiete, imi mai spunea bunicul, tu, daca ai de gand sa te duci pe acolo, sa mergi doar la amiaza si sa ai mereu o cruce la tine… Noaptea, sa nu calci prin codrul acela, cum fac copiii fara minte! Unchiul tau era om in toata firea si tot s-a dus noaptea in padure, sa puna capcane; nu s-a mai intors…

Am fost si eu un copil fara minte; inca de pe la opt, noua ani, am inceput sa intru cu baietii in padurea cu pricina. Treceam de Casa Hotilor, unde se afla ruinele unui adapost al haiducilor si, in loc sa o luam pe carare, coboram in valea in care se intinde codrul.

Este cea mai stranie padure pe care am vazut-o in viata mea. Asezata intr-o caldare stancoasa, locul cel mai misterios si, in acelasi timp, cel mai periculos este mijlocul ei. Dar surprizele nu lipsesc nici pana acolo: in primul rand, de fiecare data cand am intrat in el, codrul era de o tacere inspaimantatoare. Parca nici o vietuitoare, nici macar o pasare n-ar fi vrut sa locuiasca sub crengile sale.

Fie vara, fie iarna, cu cat te apropii de centru, temperatura este tot mai putin influentata de exterior, iar in mijloc, in plina luna decembrie, noi, copiii, eram nevoiti sa ne scoatem cojoacele din pricina caldurii.
Acolo, in miezul padurii, este o vaiuga in care se afla o portiune stancoasa; nu exista nici un izvor, dar se aude in permanenta sipotul unor ape subterane. Printre acele stanci, eu si Nicu, prietenul meu cel mai bun din copilarie, am descoperit intrarea in lumea misterioasa de sub padure.

Era intr-o zi de primavara, in 1974 sau ’75…. In noaptea dinainte avusesem parte de-o furtuna zdravana. Pe la pranz, am ajuns in vaiuga si am gasit un stejar doborat de vant; o parte din trunchi, in cadere, mutase un bolovan si, in locul acestuia, am gasit un put. Era de fapt o groapa, cu diametrul de aproape trei metri, mascata pana atunci de acea piatra uriasa.

Aveam vreo 14 ani si eram amandoi curiosi din fire. Ne-am holbat ce ne-am holbat, apoi, a doua zi, am venit cu o franghie din sat si ne-am coborat in put. Si acum imi amintesc scena: pe masura ce coboram, se facea tot mai cald, de parca eram acasa, langa soba. Dar cel mai ciudat era faptul ca o lumina – verzui-fosforescenta as spune astazi – parea sa izvorasca de-a dreptul din peretii putului; acestia, n-am sa uit niciodata, erau sapati in stanca, dar atat de bine sapati, incat n-am gasit nici o asperitate de care sa ne agatam.

La vreo 4-5 metri adancime, am dat de o galerie si am pornit-o la dreapta ei. Aceeasi lumina ne inconjura, venind de peste tot si de nicaieri. Am mers mai bine de 100 de metri pana am dat de o sala imensa.
Va rog sa ma credeti, nu exagerez cu nimic, nu era deloc mai mica decat sala Amfiteatru a Teatrului National din Capitala. Si era toata sapata in piatra, dar cu zidurile finisate uimitor de bine.
In aceeasi lumina verzuie am vazut, pe ambele laturi ale salii, un fel de mese, tot in piatra sapate. Pe fiecare dintre ele era asezat un schelet…
Atunci am inghetat de frica: erau schelete, pareau umane, numai ca… aveau cel putin trei-patru metri lungime. Altfel spus, fiintele acelea avusesera de doua ori inaltimea unui om normal”, povesteste Iulian Dragnea, pentru revista „Destine”.”[8]

Ce povesteste acest om, referitor la sala imensa in care a ajuns, mergand prin tunel, este similar cu ceea ce ne spune Radu Cinamar, referitor la Marea Descoperire din Muntii Bucegi, efectuata in August 2003. Descoperirea din Bucegi, a zguduit intreg esafondul celei mai mari puteri, care este SUA si a instituit imediat un secret mondial, americanii preluand, incet, dar sigur, controlul asupra acelei locatii secrete din Bucegi, unde se afla si astazi, pazind intregul Complex Subteran.

Mai multe pe larg aici -> https://www.dzr.org.ro/sala-proiectiilor-din-muntii-bucegi/

Uriasii din Muntii Buzaului – un secret ce asteapta sa fie revelat !

Nici zona Muntilor Buzaului, nu este ocolita de scheletele, de uriasi. Sa luam de exemplu, satul Scaieni, locul unde a fost prezent si Vasile Rudan, la deshumarea acestor schelete imense, dupa cum scrie si Efemeride.ro:

„Scăieni este o aşezare străveche situată în munţii Buzăului, atestata că obşte moşnenească pe la 1600. Sătenii spun că, în vremuri de demult, pe când zmeii se băteau prin fundăturile pădurilor, acolo fusese o „aşezare tătărască“, adică locuită de uriaşi. Necropola acelui sat pierdut în negura timpului este plină de schelete umane ce măsoară în jur de 2,40 m.

În România, există nenumărate mărturii despre o civilizaţie a uriaşilor. Practic, fiecare zonă a ţării are povesti despre eroi de staturi formidabile, novaci, cum li se spune în unele locuri. Dar nu numai legendele noastre vorbesc despre aceştia.

Necropola uriașilor

Satul Scăieni este cel mai vechi din întreaga zonă a Boziorului. Câteva case răsfirate pe o culme şi coborând pe uliţe atât de abrupte, încât greu te păstrezi drept, o imagine dezolantă a ceea ce a fost odată. Echipa de la Ziarul este însoţită de cercetătorul Vasile Rudan, care a semnalat faptul că „poveştile“ oamenilor din comună Bozioru despre uriaşii care au locuit pe acele meleaguri au şi dovadă concretă: o necropolă cu schelete de uriaşi. Aceasta a fost descoperită întâmplător, în urmă cu peste 20 de ani, când s-a hotărât că în Scăieni să se planteze o livadă de meri. Săpând pe o colină, sătenii au descoperit schelete uriaşe, măsurând în jur de 2,40 metri, chiar mai mult. Drăgoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce la faţa locului. Până la „culmea“ unde fuseseră plantaţi pomii, coborâm în pantă abruptă, pe o uliţă înecată de noroi. O dată ajunşi, nea Ilie ne arată întreaga livadă, care acum nu mai rodeşte: „Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uităm toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatul. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi că brazii, dar credeam că e doar o vorbă. Uite că nu a fost doar vorba“.

Merele cât pepenii

Au găsit multe morminte. Unde săpau, dădeau de ele. Au scos doar câteva, restul le-au lăsat să se odihnească în pământ, săpând rândurile în aşa fel încât să le ocolească. Erau numai schelete? „Şi cioburi“, ne lămureşte nea Ilie. Adică fragmente de olărie. Nu a suscitat interes autorităţilor sau arheologilor? „Păi, în plan era să se planteze livadă. Am strâns scheletele şi cioburile şi le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit că au ajuns la Bucureşti. Au fost şi măsurate. Aveau în jur de 2,40 metri“. De atunci, nimeni n-a mai dat importanţă necropolei de uriaşi, de parcă ar fi fost ceva obişnuit, la ordinea zilei. Pentru sătenii din Scăieni, chiar nu mai reprezintă o curiozitate. S-au mai mirat ei la prima recoltă de mere. „Deşi erau un soi obişnuit, fructele s-au făcut mari cât nişte pepenaşi. Ne-am gândit că din cauza uriaşilor îngropaţi aici“. Ilie Drăgoi se oferă să sape, să ne arate şi nouă un schelet, dar trebuie să urce iar uliţa aceea abruptă, să ia de acasă o lopată, un hârleţ. Când să plece, se întunecă din senin şi începe un vânt aprig ce ne dă fiori. Locul devine parcă o imagine din filmele cu strigoi. Mai teamă ne e de drumul desfundat care coboară în Bozioru. Dacă începea ploaia, aveam şanse să rămânem pe acolo. Renunţăm şi, cum ajungem la drumul principal, vremea se îndreaptă la fel de brusc. Vântul se opreşte şi apare soarele. Ce să fi fost asta? „Nimic“, ne linişteşte nea Ilie. „Aşa e pe aici“.

Moșnenii din Scăieni

Moşnenii constituie o populaţie foarte veche, organizată mai întâi pe familii, apoi în obşti, care, în timp, a dat cele mai vechi familii de nobili autohtoni. De moşnenii stabiliţi în partea superioară a râului Buzău pomenesc şi cronicarii antici. Pliniu îi numea mossyni, Strabo le zicea mossynoeci şi-i localiza lângă ţinutul colchilor ( astăzi Colţi, în vecinătatea ţinutului vechilor moşneni). Locuinţele lor de lemn aveau o particularitate anume. Erau foarte înalte şi aveau formă de turn, denumite astăzi „cule“. Ele erau construite din trunchiuri întregi de copaci, tăiaţi la o margine de pădure. „Talpă“ turnului sau fundaţia era formată din primii patru copaci doborâţi – cărora din tăiere li se dădea direcţia de cădere – sub care se aşezau pietre mari. Şi astăzi sătenii din Scăieni păstrează acelaşi mod de construcţie a temeliei, fără să se respecte canoanele străvechi, pentru care era nevoie de o forţă deosebită, pe care numai uriaşii o aveau. Familiile de moşneni au dat cei mai buni căpitani lui Negru Vodă, enigmaticul erou despre care există o mulţime de legende, dar care nu a fost identificat. Se spune că acest Negru Voda avea şi el o înălţime impresionantă, judecând după „scaunele“ sale săpate în stânci, pe culmile munţilor din zonă. Moşnenii ( sau muntenii cum li se spune astăzi) erau păstrătorii multor „tainiţe“.

Stâlpii tăineței

Fiind o zonă des călcată de triburi cotropitoare, moşnenii organizaseră un sistem foarte eficient de apărare, bazat pe puncte de supraveghere aşezate pe cele mai înalte culmi, tuneluri subterane care ieşeau în peşteri cu galerii mari, unde se puteau adăposti sătenii cu vite cu tot şi pâlcuri de călăreţi care ştiau cum să răsară că din pământ asupra năvălitorilor şi să dispară apoi că înghiţiţi de ceaţă. Reţeaua de „tainiţe“ folosite de moşneni şi de căpitanii lui Negru Voda era foarte veche, după cum reiese din „Legendele plaiului“, povestiri din bătrâni culese de Ilie Mandricel, profesor de romana în comună Bozioru. „Două subterane construite sub nişte stânci enorme datează de pe vremea tătarilor“. Vom vedea despre care „tătari“ este vorba. Pentru vechii locuitori, ascunzătorile ideale erau aşezările rupestre şi pădurile seculare, dintre care pădurea Tainiţa, de pe muntele cu acelaşi nume, era cea mai sigură, fiind şi astăzi foarte greu de străbătut. Aici se afla Stâlpii Tainiţei, „stâlpi colosali de piatră care se ridică în formă de coloane în mijlocul pădurii inaccesibile“ şi care nu au putut fi cercetaţi, deoarece nu se poate ajunge până la ei. Cine a săpat tunelurile prin piatră dură, cine a ridicat acei stâlpi în inima pădurii, cine a sculptat pe stânci, la mari înălţimi, „scaunele“ domneşti? Toţi oamenii spun că tătarii. Dar nu poporul de năvălitori, ci „ceilalţi“, care au trăit mult înaintea moşnenilor şi de la care aceştia au preluat multe obiceiuri. Locurile unde se descoperă vestigii ale acestei civilizaţii preistorice sunt numite în popor „sălişti tătărăşti“. Cum este şi Siliştea Scăienilor.

Tătarii

Herodot amintea de unul dintre cele mai glorioase şi nobile triburi ale vechimii: teutarii, cărora le mai spunea şi tartari sau ţâţâni. Din aceste denumiri derivă „tătarii“, cu înţelesul de „tătâni“, străbuni, neavând nici o legătură cu tribul nomad care a apărut în istorie multe secole mai târziu. Acelor „teutari“ străbuni li se atribuie tumulele (movile ţuguiate din pământ, care indică morminte) şi fortificaţiile munţilor Carpaţi, acele ziduri ciclopice ce se întind pe culmile muntoase, ale căror ruine se văd şi astăzi între Turnu Roşu, Sibiu, Miercurea, Sebeş, Orăştie, Haţeg, Vulcan şi-n munţii Buzăului. Peste tot unde se găsesc aceste fortificaţii, împreună cu cioburi de vase purtând simboluri stranii, oamenii spun că acestea au aparţinut uriaşilor sau tătarilor străvechi. Homer relatează că aceştia erau „favoriţii zeilor“ şi că îi întreceau pe toţi în înălţime, forţa şi frumuseţe“, de aceea erau dăruiţi cu o viaţă mai lungă decât toţi ceilalţi oameni. Ei au fost cei dintâi care au ridicat altare zeilor, iar aceste mese pentru ofrande erau enorme. Tot ei au fost cei care au înălţat dolmene şi menhire şi au confecţionat cel mai frumos cizelate unelte din piatră. Aristotel le atribuie cele dintâi construcţii sub formă de turnuri şi fortificaţiile ciclopice de apărare, ridicate pe culmi.”[9]

Disparitia din 1981, din comuna Bozioru, catunul Nucu, a doi alpinisti ce au atins un obiect !

Unul dintre fraţi a urcat pană pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape complet erodate de tre¬cerea timpului. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă, care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla pe sol, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia locală şi au fost anunţaţi părinţii, la Brăila. Iniţial, autorităţile l-au bănuit pe cel care i-a chemat că le ascunde adevărul. Chiar 1-au ameninţat, crezând că-şi bate joc de ei. însă tatăl, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul respectiv şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Cazul a luat o turnură periculoasă; au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de către o echipă militară pe o rază de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat în următoarele zile cu dezin¬formarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari. Cunosc toate aceste detalii din dosarul ultrasecret al evenimentului respectiv, pe care 1-am studiat ulterior, după Revoluţie. Acum douăzeci de ani încă nu aveam acces la astfel de operaţiuni, fiind doar un copil care venise la baza din B… de puţin timp. Se pare totuşi că unele aspecte au mai „transpirat” prin presă la mulţi ani după aceea, probabil datorită faptului că în acel loc au venit atunci câteva personalităţi politice şi din domenul ştiinţei.

Situaţiile de acest gen, care nu pot fi blocate informaţional în mod complet de la început, sunt înregis¬trate cu un cod special şi sunt numite „evenimente de tip K”. Ele reprezintă de obicei situaţii limită, care nu pot fi prevăzute în totalitate sau care dau naştere la diverse alte complicaţii.
În zilele următoare au survolat cu elicopterul stânca respectivă; „obiectul” era, de fapt, un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii, fără a se putea stabili însă cine, cum şi de ce a realizat aceasta. Scrierea de pe peretele stâncii a rămas complet necunoscută, chiar dacă au fost trimise numeroase fotografii cu semnele respective, pentru a fi studiate la cele mai prestigioase instituţii de profil din lume. Deşi existau anumite similitudini de formă, nimeni nu a putut totuşi să găsească o corespondenţă clară cu vreuna dintre scrierile din antichitate.

Păreau foarte vechi, dar încă se mai observau, fiind în mare parte acoperite de muşchi de stâncă. Fiind pe atunci oarecum lipsiţi de experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au decis să dinamiteze stânca, însă ulterior s-a aflat că acela a fost un ordin dat de puterea de la Bucureşti, în prezent, la două¬zeci de ani de la dramaticul incident, locul este complet curăţat. Cei doi bărbaţi dispăruţi nu au mai revenit niciodată. Foarte interesant a fost faptul că, după ce au aruncat stânca în aer, în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile, însă, a dispărut şi el.

O confirmare a acestor evenimente (descrise de Radu Cinamar în cartea sa, aparuta în vara anului 2004) o gasim chiar într-un cotidian (ziarul Ziarul) unde se relateaza pe larg despre misterioasele disparitii. Interesant este faptul ca articolul respectiv de pe ziarul “ziarul”, nu mai este disponibil, oare de ce? Articolul era disponibil la aceasta adresa http://ww25.ziarulcn.com/article/masina-timpului-52074.html

Iata un citat semnificativ: “O prima referire la astfel de disparitii face Dan Fodor, în Monitorul de Iasi. El relateaza despre doi braileni (sursa reporterului i-a cerut sa nu le dezvaluie numele), care, în anul 1980, au plecat spre catunul Nucu, dar, într-un loc numit “La Tâharie”, unul dintre ei s-a gândit sa faca o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zona. Folosind echipamente de alpinism, tânarul a urcat pâna în vârf, de unde a strigat la prietenul sau:

“Uite ce am gasit!”.

S-a aplecat, a ridicat ceva ce parea a fi un lant metalic si… a disparut. O vreme, cel ramas jos a asteptat ca prietenul sau sa termine cu glumele, apoi s-a convins ca s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anuntat pe fratele disparutului, care a sosit din Braila cu o echipa de zece insi, câtiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele disparutului a urcat pe stânca. A gasit si el lantul metalic, pe care l-a ridicat si… a disparut si el. Nimeni n-a mai îndraznit sa repete “figura”. Cei doi frati, cautati în zadar prin împrejurimi, n-au mai aparut niciodata.”

În primavara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ si Presedintia României. Seful statului, Ion Iliescu, a ordonat subordonarea totala si politizarea DZ; însa Cezar i-a prezentat câteva din realitatile socante care au fost descoperite de-a lungul timpului si implicatiile lor enorme în stabilitatea tarii, astfel încât buimaceala Presedintelui a facut loc unui acord asemanator celui vechi, în care DZ este cvasi-independent.”[7]

Pornind de la aceste date concrete, dezvaluite si de alte persoane implicate la vremea respectiva in astfel de activitati, descoperim ca „evenimentele K“ ale misteriosului Departament Zero al Securitatii se confunda cu activitatile acelei unitati de paranormali a Armatei, cu baza in Muntii Buzaului, subordonata generalului Ilie Ceausescu. Cercetatorul Vasile Rudan, specialist in perceptie extrasenzoriala, a lucrat sub contract strict pentru aceasta unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotati, iar rapoartele, fotografiile si negativele, precum si filmele erau predate unitatii respective. Nu avea voie sa opreasca nimic. La inceputul anilor ’80, Vasile Rudan s-a aflat intr-o situatie de-a dreptul jenanta. Tocmai terminase un experiment, pregatise raportul si filmele, cum facea de obicei, urmand sa le predea.

Dar, surpriza! Si-a gasit camera unde se cazase in Bozioru – catun Nucu – devastata si toate materialele disparute, in mapa fiind pusa maculatura. Cine i le furase? Norocul lui a fost ca si cei din unitate observasera niste personaje foarte curioase, dotate cu jeep-uri Aro si statii de comunicatie, dotari specifice Securitatii, care monitorizau activitatile din Bozioru. Cine erau acesti „men in black”, de isi permiteau sa supravegheze o unitate ultrasecreta a Armatei, care raporta direct lui Ceausescu ?!

Ceata Albastra din Muntii Buzaului – vinovata pentru disparitiile si teleportarile din zona !

 

“Cercetarile armatei

In anii ’80, in Muntii Buzaului s-au efectuat o serie de experimente militare de catre cercetatori angajati pe baza de contract de catre Ilie Ceausescu, care avea o unitate de paranormali langa lacul Gotes. Experimentele de la lacul Gotes priveau aparitia unui fenomen straniu, un vortex energetic ce se instala in anumite condicii geo-magnetice, fiind insotit de tulburari energetice care favorizau transmisia telepatica.

“In urma unor teste experimentale efectuate intre 1978 – 1981, in regiunea Bozioru, a rezultat ca in anumite situatii cand se intruneste un numar nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici si de alta natura) este posibila disparitia instantanee a unor persoane. In aceasta zona au loc unele fenomene paranormale ce inca nu pot fi explicate prin legile fizicii asa cum le cunoastem in prezent. Inexplicabila este si „ceata albastra”, stralucitoare, cu irizari ciudate, care se manifesta sub forma de cupola, masurata cu un dispozitiv pentru radiatii luminoase si avand 28.000 de grade Kelvin.

Vibratii suparatoare pentru om

Acest fenomen este insotit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasa frecventa (3, 4 Hz) si de un zgomot de fond foarte suparator pentru fiintele vii. Omul poate avea stare de greata, cefalee, simte ca ii vibreaza toate celulele. In acele momente pot aparea halucinatii, vizuale si auditive. In cazul in care subiectul uman depaseste o limita de siguranta, el poate fi „aspirat” violent in interiorul acelei ceti albastre, care ia forma unui vartej relativ orizontal. Doi subiecti umani voluntari, dintre care un fizician, au descris in mod similar ce li s-a intamplat in timpul „aspiratiei”, experimentele fiind facute la un interval de doi ani.

Apropierea de ceata albastra creeaza o stare de teama ce se transforma treptat in spaima incontrolabila, cand subiectul este aspirat cu violenta intr-un tunel energetic turbionar, la capatul caruia se vede o lumina alba, stralucitoare. Invitat in 2006 la emisiunea “Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, intamplarile si misterele din Muntii Buzaului.

Timpul se dilata

Astfel, in acel tunel energetic, timpul se dilata. Omul este supus unor solicitari fizice si psihice foarte puternice, simte ca se sufoca. La „expulzarea” subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, stralucitor, este o liniste totala, omul se simte bine, are senzatia ca se afla in stare de imponderabilitate. Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simtul orientarii in teren pentru un interval de maximum doua ore, vede peisajul inversat, ca in oglinda si crede ca cei din jurul sau nu sunt cum ar trebui sa fie.

In zona respectiva s-au facut si experimente de comunicatie telepatica, efectuate pe grupe de subiecti copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apararii Nationale. S-a constatat ca in timpul cetii albastre turbionare, comunicatiile telepatice au o acuratete de 96-98 la suta in perceptia mesajului. Testele au fost repetate si in prezenta unei comisii militare. Fenomenul cetii albastre este insotit si de fenomenul descarcarii temporare a pilelor electrice.

Nu mai functiona dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. Dupa disiparea cetii albastre, aparatele si-au reluat functionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat intr-un documentar despre Triunghiul Bermudelor. In documentar, ceata albastra este denumita „ceata electronica” sau „vartej electronic”, fiind responsabila de devierea unui avion cu 160 de km fata de ruta initiala.”[10]

SURSE

  1. http://m.adevarul.ro/locale/buzau/foto-cerul-straniu-bozioru-fenomen-unic-lume-claritatea-culorilor-cerului-muntii-buzaului-contrariaza-oamenii-stiinta-1_54f03408448e03c0fd092158/index.html
  2. Radu Cinamar – „Viitor cu cap de mort”, Editura Daksha, 2004.
  3. http://adevarul.ro/locale/buzau/misterul-scrierii-lespede-muntii-buzaului-dateaza-piatra-1_570bac8b5ab6550cb8df42dd/index.html
  4. Dan Popovici – https://megalitica.wordpress.com/2013/10/17/turtudui-varf-de-munte-sau-piramida-megalitica/
  5. http://adevarul.ro/locale/buzau/misterul-uriasilor-muntii-buzaului-cele-mai-ciudate-creaturi-trai-aici-am-gasit-oase-picioare-aracii-vie-namila-om-fusese-raposatul-1_55c75466f5eaafab2c64050e/index.html
  6. Adina Mutar
  7. Radu Cinamar – “Viitor cu cap de mort”, Editura Daksha.
  8. http://www.antena3.ro/show/bizar/ce-s-a-gasit-intr-o-padure-din-romania-sunt-tuneluri-uriase-perfect-construite-acum-sase-milenii-ce-277168.html
  9. http://www.efemeride.ro/misterul-gigantilor-din-scaieni
  10. http://www.cancan.ro/actualitate/senzationat-disparitiile-misterioase-din-muntii-buzaului-departamentul-zero-a-ras-portalul-de-pe-fata-pamantului.html
  11. Foto: travelbuzau.ro
  12. Foto: Vasile Rudan
  13. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro