Școala de la Frankfurt

by ” Avem de-a face cu o scoala de gindire oarecum inedita pentru peisajul si-asa involburat al stiintei economice, o scoala care umple un gol in cercetarea nostra doctrinara. Cred ca ne ocupam prea mult de autori cunoscuti si scoli consacrate si uitam contributii ce par minore doar pentru cei […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Avem de-a face cu o scoala de gindire oarecum inedita pentru peisajul si-asa involburat al stiintei economice, o scoala care umple un gol in cercetarea nostra doctrinara. Cred ca ne ocupam prea mult de autori cunoscuti si scoli consacrate si uitam contributii ce par minore doar pentru cei ce nu le citesc sau in raport cu mainstream-ul contemporan.

Se cuvine, pe calea cunoasterii si in cautarea adevarului, sa respectam si alte moduri de a gindi si alte raportari la ceea ce numim realitate economica si nu numai, cum e aceasta scoala de la Frankfurt, cu teoria ei critica, scoala ce reprezinta cel mai influent curent al traditiei marxiste occidentale.

Se cuvine o remarca cu totul speciala, pentru multidimensionalitatea cercetarii, pentru metoda utilizata, care e una foarte actuala si anume transdisciplinaritatea. Da, autorul este un trandisciplinar, in sensul definitiei date de Basarab Nicolescu, potrivit caruia „transdisciplinaritatea priveste ceea ce se afla in acelasi timp intre discipline, ceea ce trece prin ele si ceea ce e dincolo de orice disciplina.

Finalitatea ei consta in intelegerea lumii actuale, unul din imperative fiind unitatea cunoasterii” (din Manifestul Transdisciplinaritatii), si in sensul oferit de Michel Random, potrivit caruia „In fata unei tehnostructuri izvorite din gindirea scientista si reductionista, gindirea transdisciplinara combate inchiderea intr-o stiinta fara constiinta si deschide o noua realitate: convergenta a cunostintelor si disciplinelor, interactiuni intre sfere de cunoastere ce-si regasesc unitatea profunda. Intoarcere a sensului intr-un echilibru intre rational si spiritual” ( din La pensee transdisciplinaire et le reel).

Scoala de la Frankfurt si Institutul sau de Cercetari Sociale, reuneste un grup de filosofi, sociologi, economisti, psihanalisti s.a., protestatari, foarte critici fata de ordinea sociala si care incearca sa umanizeze schema marxista, sa o adapteze la cerintele miezului secolului al XX-lea, sau chiar, cum e cazul lui Erich Fromm, sa introduca si teoria psihanalitica a lui Freud in tiparul marxist.

Scoala critica si-a epuizat resursele acum vreo treizeci de ani. O noua „Noua stinga” exista, exista globalizarea care naste numeroase reactii critice (vezi George Stieglitz spre pilda), exista miscari stingiste, anarhiste, care au reusit sa patrunda inclusiv in mediile academice, iar atunci intrebarea este: Ce facem? Cum ne raportam la ele?

De fapt, aceasta e o meteahna mai generala a scolii noastre in materie de doctrine economice, ceea ce face sa oferim prilej unor atacuri nedemne: istorismul. Ne oprim cu prezentarea ideilor, teoriilor si doctrinelor economice undeva in anii ’80 ai secolului trecut si nu sintem actuali, cita vreme miscarea ideilor nu se opreste, se dau premii Nobel pentru economie in fiecare an, deci se creeaza mereu doctrine si teorii, care intra in dezbaterea publica, devin politici economice aplicate si lucrurile avanseaza, in vreme ce noi tot cu Keynes, tot cu Schumpeter, eventual Milton Friedman si-atit.

Ar fi fost interesanta o analiza a raporturilor de idei din epoca. Cum se raporta scoala critica la celelalte scoli de gindire existente, la ideile unor liberali celebri precum Friedrich von Hayek si Ludwig von Mises, ale unor sociologi precum Max Weber si Werner Sombart, la ideile socialiste si comuniste, la cele naziste (aici, prin forta lucrurilor, avem citeva explicatii)? De fapt, stim ca scoala critica tocmai de aceea era critica, pentru ca critica totul, si capitalismul si nazismul si comunismul, orice sistem sau alcatuire sociala, ajungindu-se pina la nihilismul lui Adorno.

E buna deci o critica a scolii critice, reprezentantii careia doreau si luptau, de pilda pentru libertate, pentru eliberarea de canoane, dar marii ginditori ai Iluminismului, pe care-i critica, tocmai asta doreau si ei, erau liberali si atunci nu avem aici o contradictie logica, o critica de dragul criticii, mai ales ca acesti critici nu prea pun nimic in loc, nu stiu sa aiba vreun proiect de societate, eventual unul mai bun si mai putin utopic, deci realizabil? Nu te poti baza numai pe utopia marxista.

Scoala de la Frankfurt e o scoala din anii ’60 ce incearca o adaptare a teoriei marxiste, inventind „Marxismul fenomenologic”. Herbert Marcuse, tradus la noi inca din 1977, dupa ce initial a fost un discipol al lui Husserl si Heideger, a devenit parintele „Noii Stingi” si milita nici mai mult nici mai putin decit pentru „eliberarea de societatea abundentei”.

Marxismul si materialismul istoric erau placa turnanta a gindirii sale. Teoria sa asupra unei societatii unidimensionale critica in egala masura si comunismul si fascismul si capitalismul productivist si consumatorist, deschizind cale postmodernismului si, in Eros si civilizatie, New Age-ului, cel putin prin pledoaria pentru libertate sexuala, care ne aminteste de Republica lui Platon.

comunism-iluminati-marx-engels

Jurgen Habermas dimpotriva, doreste o societate administrata total, aflata permanent sub un control social si psihologic, respecta Statul si considera marxismul valabil in continuare. In acest timp, seful Institutului pentru Cercetari Sociale si mentorul unei intregi generatii a intelectualitatii occidentale, Max Horkheimer, dupa ce initial s-a adapat din Schopenhauer si Hegel, formula o teorie antimetafizica si empiric – „stiintifica” a societatii, refuzind sistemul, refuzind ordinea care ar impiedica, dupa el, „adecvarea libera la obiect”, studia fortele noneconomice si culturale care „au pervertit misiunea istorica a proletariatului” si, spre finalul vietii, gasea eliberarea prin religie.

Prietenul sau, Theodor Adorno, admirator al lui Kirkrgaard, este un filosof si estetician pesimist, nihilist, avangardist, care nu are prea multa treaba cu economia, decit ca un critic poate al tehnologiei, al dominarii naturii, iar in Minima moralia il plagiaza cu anticipatie pe Andrei Plesu, propunindu-ne o noua utopie, o pace eterna. Ultimul mohican, Jean Baudrillard este un postmodernist, poststructuralist recunoscut, la fel de rebel, care ne lasa insa o interesanta semiologie a valorii.”[1]

SURSE

  1. http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/scoala-de-la-frankfurt~ni4t0q
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro