Sângele albastru – Rh negativ, reptilienii Anunnaki și originea extraterestră

by “Programul de încrucişare genetică al reptilienilor a început prin crearea unui hibrid Anunnaki-uman (Adam?), acum 200.000-300.000 de ani. Personal, am convingerea că au existat şi alte rase extraterestre care au făcut experimente de încrucişare genetică cu oamenii, dând naştere marilor profeţi şi altor fiinţe excepţionale, dar mă voi concentra […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Programul de încrucişare genetică al reptilienilor a început prin crearea unui hibrid Anunnaki-uman (Adam?), acum 200.000-300.000 de ani. Personal, am convingerea că au existat şi alte rase extraterestre care au făcut experimente de încrucişare genetică cu oamenii, dând naştere marilor profeţi şi altor fiinţe excepţionale, dar mă voi concentra în continuare exclusiv asupra experimentelor grupului reptilian, singurul interesat să controleze şi să manipuleze destinul oamenilor.

Evident, cu cât ne îndepărtăm mai mult în timp, cu atât mai greu devine procesul de stabilire a faptelor reale, dar există suficiente dovezi care confirmă ceea ce s-a întâmplat în cele vremuri. Cu cât analizez mai mult această poveste, cu atât mai limpede îmi devine faptul că reptilienii au repetat pe pământ ceea ce au făcut iniţial pe Marte.

Ei s-au infiltrat în rândurile populaţiei planetei prin încrucişări genetice, după care au preluat puterea. Am convingerea că atunci când au venit pe pământ, marţienii albi aveau deja linii genealogice mixte (reptiliene/ariene). Una din principalele locaţii în care s-au stabilit Anunnaki şi marţienii (sau arienii), în special în timpul şi imediat după cataclismul generat de Venus în jurul anului 4800 î.Ch., au fost munţii din Turcia, Iran şi Kurdistan.

Acestea au fost locurile din care au invadat ei pământul după retragerea apelor. Ei sunt cei care au creat civilizaţiile avansate care au apărut „instantaneu” în câmpiile Sumerului, Egiptului, Babilonului şi în Valea Indului. Unul din centrele cele mai importante ale reptilienilor Anunnaki pare să fi fost situat în Munţii Caucaz, locaţie care va apărea în mod repetat în povestea noastră.

Am bănuiala că în această regiune s-a desfăşurat un program masiv de încrucişare genetică, probabil subteran, în urma căruia a rezultat un număr mare de copii cu sânge mixt. Una din caracteristicile particulare ale acestei regiuni este numărul foarte mare de oameni cu Rh negativ (adică cu sânge rhesus negativ). De multe ori, copiii care au Rh negativ se învineţesc (albăstresc) imediat după naştere.

De aici provine originea expresiei „cu sânge albastru” atribuită regalităţii şi aristocraţiei. Există o speculaţie care spune că sângele „albastru” (cu Rh negativ) atestă sorgintea marţiană, spre deosebire de sângele cu Rh pozitiv, care atestă o origine terestră. Majoritatea oamenilor care au Rh negativ sunt cei de rasă albă.

După toate aparenţele, genele draconienilor albinoşi „de viţă regală” au fost folosite pentru a crea liniile genealogice hibride ale monarhilor care au guvernat lumea din acele timpuri străvechi şi până astăzi. Aceştia erau semi-zeii de care vorbeau legendele antice, iar rolul lor era de a guverna lumea şi de a împlini Agenda stăpânilor lor reptilieni.

Un lucru este cert: deşi Anunnaki s-au încrucişat cu multe rase terestre, rasa albă a rămas principalul vehicul pentru preluarea controlului asupra planetei, iar draconienii din vârful ierarhiei sunt albinoşi. Nu este de mirare că multe din creaţiile lor hibride au avut părul blond şi ochii albaştri. O schimbare majoră pare să se fi produs la scurt timp după cataclismele provocate de Venus, căci în timp ce cultura Ubaid (6000-5000 î.Ch.), care a trăit pe teritoriul Irakului de astăzi, adora zei care aveau forme de şopârle, sumerienii (5000-4000 î.Ch.), care au trăit în aceeaşi regiune, aveau deja zei cu forme umane.

Cu siguranţă, există o legătură între această schimbare şi programul de încrucişare genetică din Munţii Caucaz. Elita hibrizilor Anunnaki-oameni a fost descrisă de sumerieni şi există numeroase alte relatări despre încrucişările extratereştrilor cu oameni, respectiv ale „zeilor” sau „oamenilor veniţi din cer” cu oamenii. Chiar în Biblie, există în Geneză un pasaj faimos care spune:

„Când numărul oamenilor de pe pământ a început să crească şi lor li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi s-au căsătorit cu cele pe care le doreau… Nefilimii au trăit pe pământ în acele zile – dar şi după aceea – când Fiii lui Dumnezeu s-au dus la fiicele oamenilor şi au avut copii cu ele. Aceştia au fost eroii din vechime, a căror faimă s-a păstrat până astăzi”.

Geneza 6:1-4

În viziunea lui Zecharia Sitchin, cuvântul Nefilim s-ar traduce prin „Cei care au coborât”, în timp ce alţii îl traduc prin „Cei căzuţi”. La fel, cuvântul „faimă” din acest pasaj al Genezei a fost tradus din cuvântul sumerian shem. Traducătorii Bibliei l-au asociat cu ideea de „nume” sau „renume”, dar Sitchin afirmă că adevărata semnificaţie a cuvântului shem este aceea de „vehicul din cer”.

El susţine că provine de la rădăcina shu-mu, care înseamnă „cel care este un MU”, iar MU înseamnă navă spaţială. În acest caz, „eroii faimoşi” devin „oamenii care au coborât din vehiculele lor spaţiale”. Ei sunt cei care s-au încrucişat cu femeile pământene. După părerea mea, acest pasaj din Geneza biblică descrie încrucişarea dintre extratereştri sau intra-tereşti şi oameni, în urma căreia au rezultat hibrizii reptilo-umani.

Expresia „Fiii lui Dumnezeu” provine din ebraicul bene-ha-elohim, a cărei traducere exactă este „fiii zeilor”. Primele progenituri ale acestor experienţe genetice au fost uriaşii de care vorbesc legendele şi există numeroase relatări în toată lumea despre apariţia acestor hibrizi.

Practic, nu există rasă sau continent pe care să nu găsim o legendă despre uriaşi. Biblicul Goliat ar putea fi el însuşi un simbol al acestor oameni. Indienii americani au numeroase legende despre Poporul din Stele venit din ceruri pentru a se încrucişa cu femeile umane, iar Alex Christopher susţine că un numitor comun al tuturor răpirilor efectuate de reptilieni în Statele Unite este că oamenii răpiţi au legătură de sânge cu indienii americani.

Vă reamintesc că indienii hopi afirmă că au venit la suprafaţa pământului de undeva din adâncuri. Există un text etiopian cu o vechime de câteva mii de ani, intitulat Kebra Nagast (Nagas erau „zeii-şerpi” ai indienilor din India, capabili să îşi schimbe forma la comandă), în care se vorbeşte deschis de mărimea uriaşă a copiilor născuţi în urma încrucişării genetice dintre oameni şi zei.

Textul povesteşte cum: „… fiicele lui Cain care le-au conceput îngerilor (extratereştrilor) copii gigantici nu i-au putut naşte pe aceştia, aşa că au murit”. Pasajul continuă descriind naşterea prin operaţii de cezariană a unora dintre aceşti copii: „… după ce au spintecat burţile mamelor, aceştia au putut fi traşi de cordonul ombilical”.

Străvechiul text ebraic Cartea lui Noe şi urmarea sa, Cartea lui Enoh, descriu naşterea stranie a unui copil neuman, care va deveni mai târziu Noe, celebrul om care a supravieţuit Marelui Potop. Relatarea acestei poveşti apare şi în Manuscrisele de la Marea Moartă, care au aparţinut comunităţii eseniene.

Aceasta a trăit în Palestina acum 2000 de ani, iar textele sale conţin numeroase fragmente din Cartea lui Enoh. Copilul ciudat de care vorbesc aceste texte era fiul lui Lameh. El este descris ca o fiinţă neumană, care semăna mai mult cu „copiii îngerilor din ceruri”.

Noe, copilul lui Lameh, avea pielea albă şi părul blond, iar ochii săi umpleau întreaga casă cu o „strălucire aidoma soarelui”. Descrierea unor fiinţe cu părul blond şi ochii albaştri, care luminau ca nişte lasere, corespunde misterioşilor „zei” care au apărut în toate culturile lumii. Lameh a întrebat-o pe soţia sa cine este tatăl copilului:

„Ascultă, m-am gândit în sinea mea că această concepţie s-a datorat Privitorilor şi Celor Sfinţi… precum şi Nefilimilor… iar inima mea se simte tulburată din cauza acestui copil”.

În Shahnemeh sau Cartea Regilor, legendara istorie a Iranului scrisă de poetul arab Firdowsi şi încheiată în anul 1010, acesta descrie naşterea unui copil pe nume Zal, fiul unei rege numit Sam. La fel ca în cazul lui Lameh, regele este îngrozit de înfăţişarea nepământeană a copilului, care avea un corp foarte mare, „strălucitor ca argintul”, cu părul alb ca al unui bătrân, „la fel ca zăpada”, şi cu o faţă strălucitoare ca soarele.

Sam îşi numeşte fiul: un copil demoniac, adică un copil al daeva-şilor (Privitorilor). La fel ca şi Patriarhii din Vechiul Testament, iranienii aveau o aversiune faţă de copiii extrem de albi. Şi cine sunt fiinţele cele mai albe între toate, chiar albinoase? Rasa regală a draconienilor. Iată cum îl descrie pe Zal textul Shahnemeh:

„Nici o fiinţă umană de pe acest pământ

Nu ar fi putut da naştere unui asemenea monstru.

Trebuie să fie din rasa demonilor,

Deşi are formă şi faţă de om.

Chiar dacă nu este un demon, pare totuşi

Un animal prezentat la circ”.

Mai târziu, Zal s-a însurat cu o prinţesă străină pe nume Rudabeh, fiica lui Mehrab, regele din Karbul şi descendent al regelui-şarpe Zahhak, despre care se spune că a domnit în Iran o mie de ani. Rudabeh aparţinea în mod evident unei rase reptiliene şi este descrisă ea însăşi ca fiind înaltă ca un copac, cu pielea ca fildeşul, etc.

Altfel spus, avea trăsăturile familiare ale urmaşilor umani ai Privitorilor. Asemenea descrieri ale regilor Iranului şi ale altor monarhi din Orientul Apropiat sunt foarte numeroase, la fel ca şi compararea lor cu copacii, din cauza înălţimii lor extreme. S-ar părea că nu te puteai califica pentru a fi rege decât dacă aveai caracteristicile fizice ale nefilimilor sau ale Privitorilor.

Fără nici o îndoială, de aici se trage „dreptul divin al regilor de a guverna” în virtutea sângelui lor regal, sistem care a continuat mai târziu şi în Europa. Chiar şi titlul britanic de nobleţe, „Sir”, conferit de regii Angliei unor supuşi aleşi de ei, provine de la o zeiţă-şarpe din vechime numită chiar Sir, care se înrudea cu zeiţa Anunnaki Ninlil sau Ninkharsag, descrisă în Tăbliţele Sumeriene.

Soţul acesteia, Enlil, era supranumit Şarpele Splendid cu Ochi Strălucitori. Fratele său, Enki, ea cunoscut şi el ca om-şarpe şi avea drept emblemă doi şerpi înlănţuiţi, simbolul „centrului său spiritual” de la Eridu, dar şi al profesiei medicale moderne, cunoscut sub numele de caduceu. Această informaţie provine din traducerea făcută de Zecharia Sitchin Tăbliţelor Sumeriene şi publicată în cărţile sale.

Cu atât mai uimitoare mi se pare afirmaţia ulterioară a lui Sitchin că nu există nici o dovadă care să ateste existenţa unei rase a şerpilor, pe care mi-a transmis-o personal, sfătuindu-mă totodată să renunţ la cercetările mele în acest domeniu. Ideea că dovezile ar lipsi este de-a dreptul aiuritoare. Ce l-o fi determinat oare pe Sitchin să îmi spună aşa ceva?

Se pare că se temea să nu ajung prea departe cu cercetările mele. Personal, nu am nici cea mai mică îndoială că Anunnaki şi Privitorii se referă la aceeaşi rasă reptiliană – „şerpii cu ochi strălucitori” de care vorbesc Christian şi Barbara O’Brien în lucrarea lor, Geniul celor puţini.

Autorul şi cercetătorul Andrew Collins afirmă că deţine o figurină din bronz care înfăţişează unul din zeii canaaniţi (o populaţie care a trăit în jurul anului 2000 î.Ch.). Aceasta are un gât şerpuitor şi un cap în forma glugii unei cobre, care se termină cu un cap de şarpe.

De-a lungul miilor de ani care au trecut de la crearea acestor linii genealogice hibride, membrii acestora s-au integrat din ce în ce mai bine în rândul populaţiei generale, devenind din ce în ce mai puţin distincţi din punct de vedere fizic, dar structura lor genetică de bază rămâne aceeaşi, iar Frăţia deţine fişe genetice exacte care precizează cine are această structură genetică şi cine nu.

În cartea lor, Geniul celor puţini, Christian şi Barbara O’Brien afirmă că dacă Anunnaki s-au încrucişat cu oamenii acum câteva sute de mii de ani, iar apoi din nou acum 30.000 de ani, rezultatul celei de-a doua încrucişări ar fi o structură genetică în proporţie de 75% Anunnaki şi 25% umană.

Personal, înclin să cred că a mai existat o încrucişare mai recentă, după potopul provocat de Venus acum 7000 de ani. Desigur, aceste linii genealogice trebuie să aibă o structură genetică încă şi mai înclinată către cea reptiliană. Din rândul acesteia fac parte familiile care conduc lumea la ora actuală şi ea este cea care le permite membrilor lor să îşi schimbe forma între reptile şi oameni, după cum doresc.

Între altele, aceşti oameni au capacitatea de a produce o stare hipnotică extrem de puternică, la fel ca un şarpe care îşi hipnotizează prada, şi cred că de aici se trage legenda „deochiului”. Aceasta este explicaţia reală a obsesiei faţă de păstrarea purităţii sângelui pe care o au familiile cu „sânge albastru” şi progeniturile lor.

Încă din cele mai vechi timpuri, moştenitorii familiilor cu sânge albastru nu au acceptat să se însoare decât cu surori vitrege şi cu vere, exact aşa cum procedau Anunnaki, conform Tăbliţelor Sumeriene. Se pare că gena cea mai importantă se transmite pe linie feminină; de aceea, alegerea partenerei de sex feminin a fost întotdeauna vitală pentru aceşti hibrizi.

Este foarte important faptul că linia genealogică a „regelui-şarpe” a apărut în Iran, căci aceasta este regiunea (împreună cu Kurdistanul, Armenia, Turcia şi Munţii Caucaz) din care s-au răspândit aceste linii regale în întreaga lume. Un rus, cunoscător din interior al Frăţiei, mi-a spus că a existat un vortex masiv, un fel de poartă interdimensională, în Munţii Caucaz, prin care au intrat în dimensiunea noastră aceşti extratereştri. Această ipoteză ar explica foarte multe lucruri.

Numele de Iran provine din mai vechiul Airy-ana sau Air-an, care înseamnă „Ţinutul Arienilor”. Chiar şi astăzi, în Kurdistan există două rase distincte, una măslinie, de înălţime medie şi cu ochi închişi la culoare, şi cealaltă mult mai înaltă, cu oameni albi, mulţi dintre ei cu ochi albaştri. Deloc întâmplător, naziştii au considerat că aceste trăsături corespund „rasei superioare” sau „rasei stăpânilor”, căci cunoşteau conexiunea şi istoria reptilienilor.

În cartea sa, Din cenuşa îngerilor, Andrew Collins prezintă dovezi copleşitoare care atestă faptul că Grădina Paradisului (Edenului) a existat în munţii înalţi din această regiune (Iran-Kurdistan), şi, după cum ştim, unul din personajele centrale ale legendei acestei grădini este şarpele. De altfel, iranienii îşi numeau regii Mar, care înseamnă „şarpe” în limba persană. Să existe oare o conexiune inclusiv între Mar-te şi şarpe?

Regii Iranului mai erau cunoscuţi şi sub numele de „descendenţii dragonului”. Personal, nu am nici o îndoială că reptilienii draconieni s-au încrucişat cu oamenii din rasa albă, dând naştere unor hibrizi. De altfel, există foarte mulţi oameni inclusiv la ora actuală care pretind că s-au încrucişat cu reptilienii. În jurul anului 2200 î.Ch., în Egipt a fost fondată Casa Regală a Dragonului, de către preoţii din Mendes.

Tradiţia s-a păstrat până astăzi, 4000 de ani mai târziu, sub forma Curţii Regale şi Imperiale a Suveranităţii Dragonului, al cărui sediu modern se află în Marea Britanie. Unii oameni numesc această organizaţie secretă Frăţia Şarpelui. Primii regi ai Sumerului, Egiptului, iar mai târziu ai Israelului, erau unşi în timpul ceremoniei încoronării cu „grăsimea Dragonului”, care era de fapt grăsime de crocodil (considerat animal sacru în acele vremuri).

Crocodilul era numit în Egipt messeh, de unde provine termenul ebraic de „Messia”, care înseamnă chiar „Cel uns”. Regii acestei linii succesorale erau numiţi „Dragoni”. Tot acest simbolism se leagă de faptul că aceste familii regale erau urmaşe ale hibrizilor reptilo-umani.

Dacă mai multe regate se asociau pentru o bătălie împotriva unui duşman comun, ele îşi alegeau un rege al regilor, cunoscut sub numele de Marele Dragon sau… Draco. Faimosul titlu celtic de Pendragon nu reprezintă decât o variantă a acestei tradiţii. Însuşi cuvântul kingship (n.n. regalitate) provine din rădăcina kin (de acelaşi sânge), de unde s-a născut mai întâi kinship, adică înrudit genetic, iar apoi kingship.

Pentru a evidenţia şi mai puternic această teză a înrudirii caselor regale cu reptilienii, menţionez că termenul egiptean pentru crocodil (messeh-ul sacru) era… Draco. El a devenit un simbol al Terapeuţilor Egipteni, o grupare al cărei echivalent în Israel au fost esenienii.

statuia reptiliana city of london

Dinastia regală merovingiană a Franţei a avut un simbol asemănător: şarpele marin Bistea Neptunis. Ce mai, vorbim de acelaşi trib! Dacă veţi studia secţiunea ilustraţiilor, veţi găsi în ea o imagine străveche a unui zeu egiptean, aşa cum apare ea pe peretele templului din Saqquara. Acesta are o formă neumană, reptiliană, înzestrată cu aripi.”[1]

SURSE

  1. David Icke – “Secretul Suprem”, Editura Daksha.
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro