Roata lui Bessler – un perpetuum mobile

by “Unul dintre misterele cele mai mari din istoria omenirii o constituie “roata lui Bessler” sau roata care se învârtea singură, asemenea unui perpetuum mobile. Povestea începe în 1712, atunci când saxonul Johann Bessler prezintă concetăţenilor săi o „roată automişcătoare“, care se rotea prin propria ei forţă şi putea să […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Unul dintre misterele cele mai mari din istoria omenirii o constituie “roata lui Bessler” sau roata care se învârtea singură, asemenea unui perpetuum mobile. Povestea începe în 1712, atunci când saxonul Johann Bessler prezintă concetăţenilor săi o „roată automişcătoare“, care se rotea prin propria ei forţă şi putea să ridice mici greutăţi, fără să-şi încetinească mersul. „Prototipul” lui Bessler avea un diametru de zece centimetri. După spusele martorilor, roata se învîrtea continuu îndată ce era pusă să facă asemenea mişcare.

În anul următor (1713), Johann Bessler s-a prezentat publicului din Leipzig cu un model mare. Această roată avea un impresionant diametru de 1,8 metri, era groasă de 30 de centimetri şi îmbrăcată în stofă. Odată pusă în mişcare, ea se învârtea necontenit cu o viteză de vreo 26 de rotaţii pe minut. În timpul acesta, din interiorul îmbrăcat în stofă răzbăteau zornăituri. Erau sunete ca acelea ale unor greutăţi ce se rostogolesc într-un butoi dat de-a dura.

Pentru a risipi îndoielile că totul nu era decât o escrocherie, Bessler a oferit ocazia unei examinări a invenţiei sale. Demonstraţia a avut loc la 31 octombrie 1715. 11 cetăţeni au cercetat roata în toate îmbinările şi încheieturile ei şi au supus-o unor teste. În decembrie 1715, ei au publicat un raport comun în care se poate citi ceva remarcabil, de exemplu: „Maşina lui Johann Bessler este un autentic perpetuum mobile. […] Ea merge prin propriile ei puteri şi nu poate fi oprită decât cu forţa. […] Ea prestează muncă, de pildă, ridicarea unei lăzi cu pietre în greutate de 35 de kilograme.”

În 1716, invenţia uluitoare a lui Bessler a trezit interesul contelui Karl, Landgrave al principatului Hessen-Kassel. El l-a luat sub protecţia sa pe inventatorul excentric şi lipsit de mijloace. Johann Bessler primi un post bun în administraţia oraşului şi i se oferi ocazia să construiască o roată şi mai mare. Acest lucru l-a făcut apoi şi în pavilionul castelului în condiţiile celor mai stricte măsuri de securitate. Unul dintre soldaţii contelui păzea căsuţa zi şi noapte pentru ca nimeni să nu poată fura secretul construcţiei. Neîncrezătorul Bessler făcu în aşa fel încît paznicul contelui să fie supravegheat suplimentar de către un om de-al său.

În sfârşit, „roata uriaşă” a fost terminată şi şi-a luat în primire serviciul. Fără niciun fenomen de obosire, ea se rotea de una singură şi efectua numeroase lucrări. Totuşi, multor nu le venea a crede. Astfel, matematicianul Claus Wagner a refuzat categoric să arunce fie şi numai o privire asupra instrumentului, deoarece calculele îi arătau că aşa ceva este imposibil.

Această controversă l-a constrâns în cele din urmă pe contele Karl să ia poziţie, deoarece pe la spate se exprimau îndoieli cu privire la sănătatea mintală a protectorului lui Bessler. În octombrie 1717, roata cu diametrul de 3,6 metri a fost adusă într-o încăpere mare a castelului Weissenstein, unde ea se învârtea în jurul axei sale în mijlocul unui mare spaţiu liber. Diverse măsuri de control urmau să facă omeneşte imposibilă escrocheria. Examinarea de către mai mulţi profesori, doctori, fizicieni, mecanici şi alţi specialişti precum şi de către mai mulţi nobili şi burghezi a avut loc la 12 noiembrie 1717.

Roata a fost examinată pe toate părţile, a fost pusă să ridice greutăţi şi s-a constatat că în timpul acesta rotaţia nu se încetinea. În sfîrşit, s-a făcut şi ultima probă: sala în care roata se învârtea fără micşorarea parametrilor a fost încuiată, sigilată şi păzită. 14 zile mai târziu s-a procedat la ruperea sigiliilor intacte până atunci şi la deschiderea uşilor: roata continua a se învârti ca şi mai înainte. Uimirea a fost aşa de mare încât s-a decis repetarea operaţiunii. Deci încă o dată sigilare. La 4 ianuarie 1718, comitetul se întruni a treia oară, şi ce să vezi: roata continua să se învârtească. Cu aceasta s-a pus capăt şi ultimelor îndoieli. Raportul comisiei a confirmat autenticitatea invenţiei.

Examinarea părţilor roţii nu a putut, ce-i drept, să dea nici un indiciu asupra sursei de energie, dar a invalidat orice bănuială de manipulare. Un membru al comisiei, profesorul Gravesande, i-a scris chiar în sensul acesta lui Sir Isaac Newton. Cu toate acestea nu a existat niciodată o recunoaştere oficială a invenţiei şi nici a inventatorului.

roata-lui-Johann-Bessler

Sfârşitul roţii lui Bessler a fost dramatic. Tot mai cătrănit, el şi-a sfărâmat construcţia şi l-a părăsit pe conte. Când în noiembrie 1745, după agitata pribegie, Johann Bessler a murit, nimeni nu a putut să spună dacă acesta a luat sau cu el în mormânt secretul singurului perpetuum mobile care a existat vreodată.

În secolele care au urmat, nici milioanele de genii cu rigle de calcul, nici marile concerne intercontinentale cu nelimitată putere financiară nu au reuşit să inventeze ceva comparabil.”[1]

P.S. In mod sigur, Johann Bressler a avut acces la informatii de o inalta cunoastere, motiv pentru care a putut crea un astfel de perpetuum mobile. Inca din Antichitate si pana in prezent scopul Scolilor Misterelor era acela de a transmite adevarata cunoastere doar anumitor alesi.

SURSE

  1. http://www.lovendal.ro/wp52/secretul-rotii-lui-bessler-singurul-perpetuum-mobile-construit-vreodata-in-istoria-omenirii-nimeni-n-a-mai-fost-in-stare-sa-faca-asa-ceva/
  2. Foto: lovendal.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro