Revoluția Socialistă din Rusia – Planul Marburg – instaurarea comunismului în Rusia (7 noiembrie 1917)

by „Revoluţia Rusă, declanşată în anul 1917, în timpul Primul Război Mondial, a condus la apariţia Uniunii Sovietice, iar mai târziu a unui aşa-numit „Război Rece”. Unul din principalele instrumente de care se foloseşte Frăţia pentru a-i manipula pe oameni constă în crearea unor monştri care să-i sperie pe aceştia. […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Revoluţia Rusă, declanşată în anul 1917, în timpul Primul Război Mondial, a condus la apariţia Uniunii Sovietice, iar mai târziu a unui aşa-numit „Război Rece”. Unul din principalele instrumente de care se foloseşte Frăţia pentru a-i manipula pe oameni constă în crearea unor monştri care să-i sperie pe aceştia.

Aşa au procedat şi cu comunismul din Uniunea Sovietică şi China. Ierarhia politică a celor două ţări a făcut parte integrantă din reţeaua societăţilor secrete şi liniilor genealogice ale Frăţiei, dar, ca de obicei, marea majoritate a oamenilor nu ştiu aceste lucruri. Opinia publică internaţională a crezut tot timpul că liderii americani şi cei sovietici se opun unii altora pentru că o ţară era capitalistă, iar cealaltă comunistă.

Nimic mai puţin adevărat. Cele două conduceri sunt carteluri aparent diferite, dar în ultimă instanţă sunt conduse de aceiaşi oameni. Comunismul a fost creat de Wall Street şi de City-ul londonez, cu scopul de a cea o stare generalizată de teamă şi un conflict uriaş, astfel încât să-şi poată impune mai uşor Agenda. Ca de obicei, au planificat totul îndelung, înainte de a trece la fapte.

„Manifestul Comunist” a fost scris de Karl Marx şi de Friedrich Engles. Marx a fost studentul unui ocultist german, Bruno Bauer (Rothschild) şi s-a însurat cu o descendentă a unei linii genealogice reptiliene din aristocraţia scoţiană. O bună parte din scrierile sale sunt anti-evreiesti, ceea ce poate părea contradictoriu, căci multă lume îl consideră evreu.

Ei bine, nu a fost evreu (iudeu antic). A fost doar un „arian” (khazar) dintr-o linie genealogică ce şi-a făcut datoria pentru cauză (cauza reptiliană, desigur). În toate aceste decenii, stânga politică l-a ridicat în slăvi pe Marx ca pe un „om al poporului”. În realitate, el a fost un om care a creat o închisoare pentru popoare. Acţiunea efectivă a început în Rusia, odată cu atragerea ţarului în războiul împotriva japonezilor (printr-o manipulare a lui Rothschild), în anul 1905.

Ramura europeană a Rothschild-zilor i-a împrumutat bani ţarului pentru susţinerea războiului, în timp ce ramura americană, Kuhn, Loeb and Company, i-a finanţat pe japonezi. Războiul a distrus economia rusă, ca să nu mai vorbim de faptul că împrumutul acordat de Rothschild-zi trebuia returnat, plus dobânzile de rigoare.

Acest lucru a alimentat revolta populaţiei, care se afla deja în fierbere. Când Primul Război Mondial a început şi Rusia a intrat în conflict împotriva Germaniei, aprovizionarea armatei ruse cu armament de către companiile lui Rothschild precum Vickers Maxim au fost sistematic întârziate, ceea ce a condus la o revoltă a soldaţilor. Vickers Maxim era o companie controlată de Ernest Cassel, un asociat de afaceri al lui Kuhn, Loeb and Company, dar acţionari majoritari erau Rothschild-zii. Fiica lui Ernest Cassal s-a măritat cu Lord Mountbatten (el însuşi un Rothschild), cel care a aranjat căsătoria reginei Elisabeta cu nepotul său, prinţul Philip. Interconexiunile liniilor genealogice reptiliene sunt pur şi simplu fantastice.

Revoluţia Rusă a pus capăt celor 300 de ani de domnie a familiei Romanov, perioadă care a început în secolul XVII cu venirea pe tronul Rusiei a lui Mihail Romanov. Se crede că acesta a fost sprijinit de ocultistul şi rozicrucianul dr. Arthur Dee şi de serviciile secrete britanice. Arthur Dee era fiul doctorului John Dee, astrologul de tristă reputaţie al reginei Elisabeta I. Oricum ar fi, aceste familii regale sunt subordonate Agendei, iar acum sosise timpul ca Romanovii de părăsească puterea.

Acelaşi principiu s-a aplicat şi dinastiilor Habsburg şi Hohenstaufen, cam în aceeaşi perioadă. Infrastructura necesară înlăturării Romanovilor de la putere era de mult creată, francmasonii, rozicrucienii şi alte grupări secrete înflorind în Rusia încă de la jumătatea secolului al XVIII-lea. Prima tentativă de înlăturare a Romanovilor a fost făcută de Alexander Kerenski, un francmason finanţat de Wall Street şi de Londra.

Un al doilea val de violenţe, mult mai brutal, a fost condus de Leon Trotski şi de Lenin. Trotski a părăsit Germania şi s-a stabilit la New York, de unde a plecat în Rusia şi s-a alăturat revoluţiei bolşevice. A intrat în Rusia cu un paşaport american pe care i l-a dat chiar Preşedintele Woodrow Wilson şi avea la el 10.000 de dolari primiţi de la familia Rockefeller. A fost întâmpinat în Rusia de Lenin, care a ajuns aici din Germania, într-un tren sigilat căruia i s-a acordat toată securitatea necesară şi care a trecut prin Suedia şi Elveţia. Propaganda bolşevică a fost finanţată masiv de germani.

În timp ce Lenin, Trotski şi compania condamnau public „capitalismul”, ei erau finanţaţi de bancherii Frăţiei de pe Wall Street şi din Londra, aceiaşi oameni care aveau să-l finanţeze mai târziu pe Hitler. În autobiografia sa, Trotski recunoaşte că a primit o parte din aceste împrumuturi, multe dintre ele fiind aranjate de Alfred Milner (liderul Mesei Rotunde) şi „Alexander” Gruzenberg (al cărui nume real era Michael), principalul agent bolşevic din Scandinavia şi sfătuitor de taină al băncii new-yorkeze Chase National Bank, aflată în proprietatea lui J.P. Morgan (Payseur).

Unul din cei mai activi agenţi care au intermediat legăturile dintre bolşevici, Londra şi Wall Street a fost Olof Aschberg, care a devenit cunoscut sub porecla de bancherul bolşevicilor. Banca sa se numea Nya Banken şi fusese înfiinţată în anul 1912, la Stockholm. Agentul londonez al lui Aschberg era North Commerce Bank, al cărei preşedinte era Earl Grey, un membru al Mesei Rotunde şi prieten bun cu Cecil Rhodes. Un alt asociat apropiat al lui Aschberg era Max May, vice-preşedintele băncii Guaranty Trust a lui J.P. Morgan (Payseur), responsabil pentru operaţiunile de peste ocean ale băncii.

În anul 1915 s-a creat Corporaţia Internaţională Americană, cu scopul precis de a finanţa revoluţia rusă. Directorii acesteia reprezentau interesele Rockefeller-ilor, ale lui Kuhn, Loeb and Company (Rothschild-zilor), ale familiilor DuPont şi Harriman, şi ale Rezervei Federale. Printre aceşti directori s-a numărat şi George Herbert Walker Bush, bunicul lui George Bush.

Rothschild-zii au finanţat direct revoluţia prin intermediul lui Jacob Schiff de la Kuhn, Loeb and Company. Bancherii Frăţiei din Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, Germania şi Franţa s-au întâlnit în Suedia în vara anului 1917 şi au căzut de acord ca Kuhn, Loeb and Company să facă un depozit de 50 de milioane de dolari la o bancă din Suedia pentru uzul lui Lenin şi Trotski.

Într-un articol apărut în numărul din 3 februarie 1949 al revistei The New York American Journal, nepotul lui Jacob Schiff povesteşte că bunicul său le-a plătit celor doi „revoluţionari” o sumă suplimentară de 20 de milioane de dolari. Plata sumei de 20 de milioane acordată bolşevicilor prin intermediul lui Elishu Root (avocatul lui Kuhn, Loeb and Company şi fost secretar de stat al SUA) este înregistrată în arhiva Congresului, în data de 2 septembrie 1919. Această investiţie nu numai că a urgentat implementarea Agendei Frăţiei, dar a adus şi un profit de necrezut.

Unii cercetători susţin că Lenin le-a plătit lui Kuhn, Loeb and Company, între 1918-1922, echivalentul în ruble al nu mai puţin de 450 de milioane de dolari. De altfel, această sumă nu însemna nimic prin comparaţie cu profiturile obţinute mai târziu prin exploatarea bogăţiilor naturale, ale economiei şi populaţiei Rusiei, ca să nu mai vorbim de jefuirea averii în aur a ţarului şi a activelor sale financiare, păstrate chiar în băncile care au finanţat revoluţia (şi furate tot de ele).

La fel ca şi restul lumii, Rusia a fost distrusă de reptilieni. Există mult mai multe lucruri care merită să fie spuse în legătură cu această poveste, dar am făcut acest lucru în lucrarea mea anterioară, Şi adevărul vă va face liberi. Singurul lucru pe care am dorit să-l demonstrez în acest capitol a fost că revoluţia rusă şi tot ce a urmat după aceasta a fost doar o altă operaţie a Frăţiei.

Comunismul a fost apoi asmuţit împotriva fascismului (deşi reprezentau acelaşi lucru), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La sfârşitul acestuia, teama de „monstrul” sovietic a fost folosită pe scară largă pentru a manipula în continuare evenimentele globale ale lumii şi pentru a justifica enormele cheltuieli pentru înarmare, plătite companiilor de armament şi aeronautice ale aceloraşi reptilieni.

De aceea, aceştia au avut grijă să se asigure că Uniunea Sovietică se afla cel puţin la egalitate cu Statele Unite în cursa înarmării, dacă nu cumva chiar deasupra acestora, întreţinând astfel sentimentul de teamă de ambele părţi şi justificând cheltuirea unor sume din ce în ce mai mari pentru cumpărarea de arme din ce în ce mai scumpe de la companiile lor, „pentru a ţine pasul cu ruşii”.

Războiul Rece a fost un exemplu clasic de manipulare. Occidentalii erau terifiaţi de Uniunea Sovietică, iar sovieticii de capitalişti, în timp ce ambele tabere erau controlate în secret de aceiaşi oameni. Această cursă a înarmărilor a condus la apariţia bombei atomice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, graţie Proiectului Manhattan condus de Robert Oppenheimer. Proiectul Manhattan a fost susţinut financiar de Institutul pentru Studii Avansate de la Universitatea Princeton (controlat de Frăţie), vizitat regulat de Albert Einstein.

Einstein, care a lucrat la crearea bombei atomice, a fost un asociat apropiat al lui Bernard Baruch şi al Lordului Victor Rothschild (Com 300), omul care a controlat serviciile secrete britanice decenii la rând. Rothschild s-a folosit de contactele sale pentru a le furniza israelienilor planurile secrete de fabricare a armelor nucleare.

Desigur, dacă Statele Unite ar fi deţinut aceste arme devastatoare, iar ruşii nu, nu ar fi putut exista un Război Rece, aşa că proiectul tehnologic le-a fost transmis inclusiv acestora. Pavel A. Sudoplatov, fostul şef al biroului de contraspionaj însărcinat cu problema bombei atomice, a confirmat după război că Oppenheimer le-a furnizat datele necesare fabricării bombei atomice chiar în timpul războiului. Atunci despre ce vorbim?!

Unul din cei care au lucrat la Proiectul Manhattan a fost fizicianul german Klaus Fuchs, care a fugit din Germania în Marea Britanie în anul 1933. Asociat al Lordului Victor Rothschild, Fuchs a fost condamnat mai târziu la 14 ani de închisoare, pe motiv că ar fi furnizat ruşilor secrete militare referitoare la bomba atomică.

Personal, ştiu de la oameni care au lucrat în serviciile secrete din Statele Unite, dar şi din cercetările altor autori, că know-how-ul referitor la armele nucleare le-a fost transmis în permanenţă ruşilor de către americani în timpul Războiului Rece, inclusiv prin Conferinţele Pugwash inspirate de Einstein şi de Bertrand Russell (Com 300), unul din membrii liniei genealogice Russell.

Pugwash vine de la numele domeniului canadian al industriaşului Cyrus Eaton, unde s-au ţinut conferinţele. Eaton şi-a început cariera ca secretar al lui J.D. Rockefeller şi a devenit partener de afaceri cu dinastia acestuia. În anul 1946, Bertrand Russell, un prieten al lui Einstein, a afirmat că naţiunile trebuie forţate să renunţe la suveranitatea lor şi să se supună dictaturii Statelor Unite, scop în care trebuie folosită teama de armele nucleare.

După decenii de teroare şi sărăcie, a sosit în sfârşit timpul în care Agenda a permis ţărilor din fostul bloc sovietic să se alăture Uniunii Europene şi NATO, în conformitate cu planul impunerii unui guvern mondial şi a unei armate unice. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă „imperiul malefic” al Uniunii Sovietice nu s-ar fi destrămat.

De aceea, la momentul oportun a apărut pe scena politică Mihail Gorbaciov, un asociat şi subordonat al celor doi manipulatori-şefi ai Frăţiei, Henry Kissinger şi David Rockefeller. Misiunea acestuia era să joace rolul de „băiat bun” şi să destrame Uniunea Sovietică. Zidul Berlinului a căzut şi oamenii s-au bucurat, crezând că suflă un vânt al libertăţii. În realitate, nu era decât un nou pas pe calea către dominarea globală centralizată a lumii.

Gorbaciov a părăsit scena politică, iar la ora actuală conduce fundaţia finanţată de Frăţie care îi poartă numele, organizând conferinţe prestigioase în care promovează cauza guvernului mondial.”[1]

Revoluția Socialistă din Rusia – Planul Marburg – instaurarea comunismului în Rusia (7 noiembrie 1917)

„Instaurarea comunismului în Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – câtuşi de puţin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret (“Planul Marburg”), pregătit minuţios în afară Rusiei. Şi finanţat generos de marii “bancheri internaţionali”. În primul rând de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finanţarea bolşevicilor de Wall Street era intermediată de bancă suedeză “NYA Banken”, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg.

Dolari pentru revoluţii

La începutul secolului XX, Andrew Carnegie a finanţat un plan secret prin care guvernele statelor importante să fie “comunizate”. Adică trecute, economic, la forma “monopolismului de stat”. Controlat de “bancherii internaţionali” de pe Wall Street, sistemul “monopolismului de stat” le-ar fi permis acestora să trateze economic şi financiar direct cu guvernele impuse de ei prin “revoluţii”.

În 1905, acest sindicat al “bancherilor internaţionali” – sindicat numit, la vremea aceea, la New York, “Trust of money” (“Trustul banilor”) – şi Iacob Schiff au finanţat “duminică sângeroasă” de la St. Petersburg. Revoluţie condusă de un agent al Ohranei (poliţia secretă rusă), Părintele Gapon, şi încheiată cu un eşec. “Trustul banilor” – mai ales “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan – a finanţat revoluţia lui Pancho Villa din Mexic, în urma căreia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.

Apoi, există o documentaţie vastă privind implicarea “bancherilor internaţionali” în revoluţia lui Sun Yat-sen. Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui “Westinghouse”, a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectele financiare ale revoluţiei chineze.

Mai târziu, în 1917, acelaşi Charles B. Hill a folosit filiala “Westinghouse” din Rusia pentru a-i finanţa generos pe bolşevici. În 1923 – când URSS şi-a creat prima bancă internaţională “Ruskombank” – asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit Preşedintele băncii sovietice. Iar Max May, vicepreşedinte la “Guaranty Trust” (J.P. Morgan), a preluat funcţia de director al “Ruskombank”. Primul ambasador sovietic în SUA – Ludwig Martens – a fost susţinut financiar de “Guaranty Trust” al lui J.P. Morgan.

Manevrele bancherilor

Prin aceste manevre, “bancherii internaţionali” de pe Wall Street urmăreau să instaureze în Rusia un guvern care să practice “monopolismul de stat”. Astfel că înţelegerile directe cu guvernul sovietic să le garanteze “bancherilor internaţionali” exploatarea pe termen cât mai lung – şi cu garanţii guvernamentale – a fabuloaselor bogăţii ale Rusiei. “Bolşevismul” a fost prima formă de “globalizare” prin crearea unor structuri supranaţionale. Cominternul nu este altceva decât “bunicul” Uniunii Europene.

Un cont pentru “tovarăşul Troţki”

La 21 septembrie 1917, o telegramă de la Stockholm anunţa oficial deschiderea unui cont curent la “NYA Banken” “pentru acţiunile tovarăşului Troţki”. Iată textul:

Stockholm, 21 septembrie 1917, Domnului Rafael Scholan

Stimate tovarăşe,

Casa bancară Warburg, în urma unei telegrame trimise de preşedintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru acţiunile tovarăşului Troţki. Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit muniţii, al căror transport, împreună cu banii, l-a organizat… Şi căruia i se va da suma cerută de tovarăşul Troţki.

Îmbrăţişări frăteşti Furstenberg

“Tovarăşul Troţki”, cel la care se referă telegrama, se numea în realitate Leiba Davidovici Bronstein şi era fiul unui negustor originar de lângă Elisabetgrad (Krivoirog – Ucraina). Era însurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care îl pusese în legătură şi cu cercurile bancare de pe Wall Street. În primul rând, cu Iacob Schiff, preşedintele băncii “Kuhn, Loeb & Co”. Iacob – Henry Schiff, născut în 1847 la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase în 1865 în America, unde va reuşi, datorită talentului sau financiar, să ajungă în fruntea “Kuhn, Loeb & Co”. Cea care va finanţa reconstrucţia căilor ferate din America (“Union Pacific”), folosind mâna de lucru ieftină, chineză.

În 1904-1905, firma “Kuhn, Loeb & Co” a finanţat Japonia în războiul contra Rusiei, permiţând astfel Japoniei să obţină o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus. Prizonierii ruşi au fost preluaţi apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre aceştia, antrenaţi pe un teren aparţinând lui Standard Oil (SUA), îl vor însoţi pe “tovarăşul Troţki” atunci când acesta va reveni de la New York în Rusia, în 1917, la bordul vasului “Cristianja”.

Triumful bolşevismului în Rusia

Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducător al operaţiunii de implantare a bolşevismului în Rusia. Nepotul său, John Schiff, estima în “New York Journal American” (3 februarie 1949): “Bătrânul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolşevismului în Rusia”. O sumă imensă la acea vreme.

Prima revoluţie din Rusia avusese loc, de fapt, în februarie (martie) 1917, sprijinită de G. Buchanan – ambasadorul Angliei la Petersburg – şi avusese un caracter paşnic. Urmărise, între altele, instaurarea în Rusia a unei monarhii constituţionale: ţarul urma să fie controlat de Duma (parlament). Guvernul provizoriu constituit atunci îi cuprindea, între alţii, pe prinţul Lvov, pe istoricul Miliukov şi pe avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski. Guvernul provizoriu – de comun acord cu Ţarul Nicolae al II-lea, care abdicase – a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, să-i urmeze la tron tarului.

Marele Duce se bucura, în februarie (martie) 1917, de sprijinul soldaţilor, ţăranilor, muncitorilor, ca să nu mai vorbim de clasă conducătoare a Rusiei. El a declinat însă propunerea. Troţki a recunoscut mai târziu, în 1922, într-o scrisoare către S.R. Mstislaviski că: “Revoluţia (din februarie) ne-a surprins în plin somn, că pe fecioarele nebune din Evanghelie”.

Adevărul este că la data veritabilei revoluţii – cea din februarie 1917 – corifeii “revoluţiei” bolşevice din octombrie erau aproape toţi – bine mersi – în Occident: Troţki la New York, iar Lenin ori Zinoviev în Elveţia. Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea în Rusia începe ceea ce istoricii numesc perioada de “dvoevlastie” (“dualitate a puterii”) dintre “Comitetul provizoriu al Dumei” (proaspăt constituit) şi “Comitetul executiv provizoriu”. Ceea ce va afecta, treptat, deciziile şi autoritatea guvernului provizoriu.

Bolşevicii, aflaţi atunci aproape toţi în Occident, au “mirosit” momentul favorabil. Dar nu numai ei, cum vom vedea: bancherii de pe Wall Street, interesaţi de bogăţiile enorme ale Rusiei – şi din motive strict militare Germania – sunt cele două forţe care vor facilita bolşevicilor accesul la putere.

Consilierul lui Wilson

Eminenţa cenuşie care a făcut posibilă reîntoarcerea lui Troţki în Rusia din SUA a fost unul dintre cei mai importanţi masoni de stânga ai secolului XX: colonelul Edward Mandel House (în realitate nu era colonel, aşa i se spunea). Fără să intrăm prea mult în detalii, este totuşi cazul să menţionăm că preşedintele american Woodrow Wilson, reales prin diverse manevre în 1916, a fost permanent vidat politic de House, un apropiat al comunităţii bancherilor de pe Wall Street, mai ales al băncii “Kuhn, Loeb & Co”. Preşedintele Wilson însuşi recunoştea: “Domnul House este a doua mea personalitate. El este celălalt ego. Gândurile lui şi ale mele sunt aceleaşi”.

House, un marxist, scrisese, încă din 1912, un roman profetic, “Philip Dru, Administrator”, în care personajul principal, Philip Dru, încerca să instaureze în lume “socialismul aşa cum l-a visat Karl Marx”. Ce-i drept, impozitul pe venit şi ideea de banca centrală fuseseră propuse chiar de Karl Marx în “Manifestul Partidului Comunist”, manifest inspirat de programul “Lojei Iluminaţilor” al lui Weishaupt. Din cele zece puncte ale “Manifestului Partidului Comunist”, punctul al doilea prevedea “un impozit gradat pe venit”, iar punctul al cincilea – “centralizarea creditului în mâinile statului prin intermediul unei bănci naţionale cu capital de stat şi monopol exclusiv”.

Încă înainte de intrarea SUA în război (“provocată” prin incidentul cu vasul “Lusitania”, scufundat de un submarin german, cu 128 de americani morţi), ancheta şi Preşedintele Wilson ascunseseră faptul că “Lusitania” transporta 6 milioane de cartuşe la bord pentru Anglia, în timp ce SUA se declaraseră, oficial, în neutralitate. Colonelul House negociase un acord secret cu Anglia, garantând participarea SUA la război.

În 1917, tot House a format la New York grupul “The Inquiry”, care a eleborat planurile acordului de pace din 1919. Douăzeci de membri ai grupului l-au însoţit apoi pe Preşedintele Wilson la Paris, la Conferinţa de Pace. Printre aceştia, House, bancherii Paul Warburg şi Bernard Baruch. Celebrul punct al Conferinţei – “asociaţia generală a naţiunilor”, din care s-a născut Liga Naţiunilor – a fost tot ideea lui House. Ulterior, House va deveni consilierul lui F.D. Roosevelt.

În 1917, după evenimentele din februarie (martie), House, susţinut de bancherii Iacob Schiff şi Paul Warburg – îl expediază pe Troţki cu un grup de 276 de oameni instruiţi, la bordul vasului “Cristianja” în Rusia, cu misiunea de a-i aduce la putere pe bolşevici.

Un incident este semnificativ: arestat în portul Halifax de către autorităţile canadiene că “anarhist” (3 aprilie 1917), Troţki va fi eliberat urgent la intervenţia personală a colonelului House. Fratele bancherului american Paul Warburg, anume Max Warburg – care era şeful serviciului secret militar german – îl expedia pe Lenin cu un grup de bolşevici, care parazitau de ani de zile în Elveţia, în Rusia. Într-un tren special (“vagonul plumbuit”), în scopul de a organiza la Petersburg o lovitură de stat care să scoată Rusia din război. Bolşevicii urmau apoi să încheie rapid o pace separată cu Germania.”[2]

Francmasoneria si Socialismul

“Francmasonii sunt totdeauna pregătiţi să se joace de-a şoarecele şi pisica pentru a-şi submina duşmanii. Victimei i se permite să joace jocul în termenii fixaţi de pisică, până când este fascinată şi cade în transa de acceptare iar mintea sa devine complet paralizată.

Istoria francmasoneriei în Rusia

La sfârşitul anilor 1890, francmasonul Philip Vashod a fondat loja masonică Crucea şi Steaua – Krest i Zvezda – în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, Rusia, iar mai târziu în Palatul Catherina din acelaşi oraş, cu scopul de a urmări mişcările ţarului Nicolae al II-lea şi de a-l distruge. Ţarul a şi devenit membru al lojii, însă nu a fost informat asupra unor secrete importante. Philip Vashod a devenit consilier pentru chestiuni de stat (Viktor Ostretov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 387). Francmasonul Leonti Kandaurov (emisarul ţarului la Paris) a confirmat aceasta (Arhiva centrală de istorie, secţiunea 730, I).
Masoneria franceză a obţinut cale liberă în Rusia ţaristă, în pofida faptului că ea reprezenta ateismul şi republicanismul. Nicolae al II-lea era conştient de toate acestea. Prin asocierea cu francmasonii, el a distrus şansele de dezvoltare ale Rusiei.

Între anii 1900 şi 1902, 10.000 de persoane au fost instruite în Statele Unite. Misiunea lor era să se întoarcă în Rusia după instruirea lor ca revoluţionari, pentru a răspândi teroarea şi a înlătura regimul ţarist. Majoritatea resurselor financiare pentru aceste activităţi veneau din partea miliardarului francmason Jacob Schiff şi a altor bancheri masoni din Statele Unite.
Aceşti bancheri au finanţat de asemenea şi războiul ruso-japonez din 1904, precum şi Revoluţia din 1905 din Rusia (Nikolov Dichev, Conspiraţia diabolică, Urgench, 1992, p. 99).

În 1904, Marele Orient şi-a desfăşurat propaganda împotriva guvernului rus, numindu-l o ruşine a lumii civilizate. Ordinul Marelui Orient al Franţei s-a implicat în mod constant în afacerile interne ale Rusiei, sprijinind „revoluţionarii din ţară la fel ca în 1905-1906, când mulţi agitatori erau activi.” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 172).
Ţarul a fost influenţat de câţiva francmasoni care acţionau ca prieteni apropiaţi. Prinţul Alexandru Mihailovici a fost unul dintre ei. Altul a fost ducele Nicolae Nicolaevici, care l-a convins pe ţar să semneze Manifestul din 17 Octombrie 1905, act care a netezit drumul pentru francmasoni. Acest document a dat parlamentului, care era complet sub controlul francmasonilor, o putere şi mai mare. Înţelegerea ţarului în legătură cu francmasoneria rusă a fost iniţial cucerită de acei gentilomi masoni de înaltă clasă, care erau incapabili să spună adevărul şi care, în realitate doreau să îl detroneze şi să îl ucidă.

Tentative de a-l ucide pe ţar

În anul 1905, în Sankt Petersburg, secretarul Consiliului Suprem Masonic, David Debutov, a livrat 12.000 de ruble liderului revoluţionarilor sociali, în schimbul uciderii ţarului Nicolae al II-lea. Totuşi, planurile lor nu au putut fi puse în practică.
În 1906 francmasonii au efectuat un alt atentat pentru a-l ucide pe ţar cu ajutorul revoluţionarilor sociali. Ei au folosit chiar şi un submarin în acest atentat. Existau de asemenea planuri pentru folosirea unui avion în acest scop. (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 179).
Acţiunea a fost organizată de faimosul terorist şi francmason Nikolai Ceaikovski (revoluţionar socialist), care a proiectat avionul cu care ţarul trebuia atacat pe calea aerului. Atunci când omul lor de încredere Jevno Azef a fost arestat, planurile au fost amânate.

Când generalul V. Teplov a devenit membru al lojii, un „frate” l-a întrebat pe acesta ce părere are în legătură cu planul de a suprima viaţa ţarului. Teplov a răspuns cu francheţea unui militar: „Dacă mi se ordonă să fac asta, o să îl ucid.” (Serghei Melgunov, Spre lovitura de stat, Paris, 1931, p. 185). În toamna anului 1905 francmasonii au coordonat toate atentatele pentru a prelua puterea în Rusia. Printre conspiratori erau şi doi membri ai Consiliului Naţional, Alexandru Guchkov şi Mikhail Stakhovici (care activa de asemenea şi ca diplomat), ca şi alţi binecunoscuţi francmasoni ca Serghei Urusov, un moşier care l-a trădat pe ţar. El a încheiat contractele cu Marele Orient al Franţei.
Urusov era în acelaşi timp şi preşedintele Consiliului Suprem Masonic din Rusia. Aceştia au dorit imediat să facă parte din guvernul rus. La acest plan au mai luat parte şi francmasonii Vladimir Rozenberg şi Georgi Lvov. Ei au căutat să impună Rusiei modelul Republicii Franceze.

Sângeroşii directori masoni, inclusiv Alexandru Parvus şi Leon Trotski au pornit un val devastator de teroare în anul 1905. Crimele „revoluţionare” comise între anii 1905-1906 au fost încurajate de către francmasoni. Masonii au continuat să îi ucidă pe duşmanii lor din Rusia. Între anii 1906 şi 1908, mişcarea revoluţionară controlată de către francmasoni a comis un număr de 26.268 de tentative de asasinate, au fost omorâţi 6.091 de ruşi, şi peste 6.000 au fost răniţi (Vladimir Krasny, Copiii diavolului, Moscova, 1999, p. 181).

Activităţile antiguvernamentale din Rusia

În decembrie 1905, Boris Nikolsky, profesor de drept şi membru al Consiliului Naţional, a ţinut o cuvântare în faţa consiliului rus şi a ţarului. Ţarului i-a displăcut atât de mult acest discurs încât a interzis publicarea lui.
Francmasoneria a fost numită organizaţie criminală în rapoartele poliţiei secrete. Şi acest lucru era chiar adevărat, de vreme ce lojile masonice încălcau în mod constant legea rusă. Ţarul a avut acces la aceste rapoarte.
Ţarul a dizolvat de două ori parlamentul, în iulie 1906 şi în iunie 1907. În această perioadă, Duma a încălcat regulamentul legal din nou. Yevgeni Kedrin, avocat, membru al parlamentului şi membru al francmasoneriei, a primit pe data de 7 septembrie 1906 o notă din partea Lojii Marelui Orient al Franţei, care susţinea faptul că ruşii suferă din cauza tiraniei ţarului, şi menţiona că Marele Orient al Franţei asigura şi întreţinea oponenţii regimului, ca mijloc pentru a înfrânge acest despotism, conform documentelor din Arhiva Specială a Uniunii Sovietice, înscrisuri care au devenit publice odată cu slăbirea regimului comunist din 1989.

După câteva atentate în 1905 şi 1906, Marele Orient a înfiinţat loji noi în Rusia: Inelul de fier în Nizhny Novgorod (mare maestru era Kilvein), în Kiev (mare maestru era Steingel), precum şi în alte oraşe. Contele Alexei Orlov-Davydov a fost cel care a finanţat aceste loji noi (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 172).
În 1906, Marele Orient i-a incitat pe membrii săi pentru a servi intereselor internaţionalei socialiste. Marele Orient a promis întreg suportul imaginabil pentru activităţile antiguvernamentale din Rusia. Decizia în legătură cu acest sprijin acordat a fost oricum, păstrată secretă (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 1996, p. 178).

Laferre, unul dintre liderii francmasoneriei mondiale, a precizat la o conferinţă masonică în anul 1908 faptul că francmasonii erau pregătiţi pentru a finanţa o conspiraţie împotriva Rusiei. El a spus: „Consiliul Ordinului va face toate sacrificiile care sunt necesare pentru a realiza progresul acestei naţiuni care încă nu a fost salvată din întuneric, şi în care triumful francmasoneriei este pe cale să se realizeze.” (Kolokol, 9 noiembrie 1908)
Atunci când Nicolae al II-lea a efectuat o vizită de stat în Suedia, în anul 1909, el a fost victima unui atentat de asasinare. Anarhistul care a fost angajat pentru aceasta a atacat o altă persoană, sfârşind prin a ucide un colonel suedez îmbrăcat în uniformă militară.

Asasinarea primului ministru, Piotr Stolypin

La mijlocul anului 1911, adjunctul ministrului de interne, general locotenentul Pavel Kurlov, a emis un raport special către primul ministru, care era şi ministrul de interne, Piotr Stolypin, raport care i-a deranjat profund pe francmasonii ruşi. Raportul trata despre legătura francmasonilor cu activităţile teroriste îndreptate împotriva statului rus şi a reprezentanţilor săi. Se pare că Stolypin a luat în serios ameninţarea francmasonilor împotriva statului şi a decis luarea de măsuri împotriva lor.

La începutul anului 1910, un agent de poliţie pe nume Boris Alexeyev a fost trimis la Paris pentru a obţine informaţii despre Marele Orient al Franţei, de unde au fost iniţiate acţiunile împotriva Rusiei. Însă Stolypin a fost omorât la opera din Kiev la data de 1 septembrie 1911, în prezenţa ţarului. Ucigaşul, agentul mason Dmitri (Mordekai) Bogrov a fost arestat. Conducătorul Marelui Orient al Rusiei, Alexander Kerensky (astăzi Aaron Kurbis) a reuşit să scape în această conjunctură. Curând după aceea a sosit de la Paris un raport din partea lui Alexeyev.

Raportul menţiona faptul că „liderii masoni au ajuns la concluzia că preşedintele Consiliului de Miniştri este un individ care aduce daune intereselor francmasoneriei şi trebuie eliminat. Se cunoştea de câteva luni că exista o astfel de decizie, luată de către Consiliul Suprem. A devenit cunoscut faptul că liderii secreţi ai francmasoneriei erau nemulţumiţi de politica lui Stolypin şi că s-au folosit de relaţia strânsă dintre Marele Orient al Franţei şi comitetele de revoluţionari din Rusia pentru a desăvârşi planul pe care îl aveau sub formă de proiect. În raport se mai menţiona faptul că aspectele pur tehnice ale crimei precum şi unele detalii de circumstanţă care au făcut posibilă realizarea asasinatului, au fost pregătite de către francmasoni” (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în perioada 1731-1996, Moscova, 1996, p. 198-200).
Leon Trotsky s-a întâlnit cu Bogrov în dimineaţa zilei de 1 septembrie 1911 la o cafenea în Kiev. După asasinarea lui Stolypin locuitorii Kievului s-au răsculat, însă guvernul a trimis un batalion de cazaci pentru a preveni vărsarea de sânge. Asasinul Bogrov a fost spânzurat. El era membru al Marelui Orient. Teroristul şi francmasonul Manuil Margulies (slugă devotată a lui Alexander Guchkov) a fost şeful complotului.
Planurile lui Stolypin împotriva francmasoneriei nu au fost niciodată realizate.

„Vom forţa Rusia să îngenuncheze”

După asasinarea lui, contele Vladimir Kokovtsev (1853-1943) a devenit prim ministru. El deţinuse înainte postul de ministru de finanţe. El a fost singurul ministru ţarist care a primit pensie din partea guvernului provizoriu în primăvara anului 1917, în timp ce alţii au fost întemniţaţi. Nici măcar bolşevicii nu s-au atins de el. Trebuie să fi adus mari servicii francmasoneriei internaţionale (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 399).
Francamsonul extremist Nikolai Maklakov a devenit ministru de interne în 1912. Fratele său, avocatul Vasili Maklakov era un francmason de notorietate. Imediat francmasonii au început să se infiltreze în guvernul rus, care era de acum sortit pieirii. După asasinarea lui Stolypin, poliţia nu a mai primit informaţiile necesare în legătură cu daunele aduse de către francmasoni. Cei care erau responsabili de acele informaţii au fost înlocuiţi cu agenţi masoni, care în mod deliberat au neglijat transmiterea către superiori a informaţiilor pe care ei le primeau.

Prin intermediul adjunctului ministrului de interne, francmasonul Vladimir Dzhunkovsky, organizaţia internaţională a francmasonilor controla poliţia rusă. Încă de la început, francmasonii au susţinut activităţile de discreditare ale lui Lenin. În 1912 francmasonii controlau întregul corp diplomatic rus.
În data de 18 februarie 1912, bancherul mason Salomon Loeb a ţinut o cuvântare în Philadelphia, menţionând că este necesară constituirea unui fond pentru a permite trimiterea de arme şi lideri în Rusia. Aceşti lideri ar urma să-i instruiască pe masonii tineri despre modul cum ar trebui exterminaţi asupritorii, exact aşa cum sunt exterminaţi câinii. El a afirmat: „vom forţa Rusia să îngenuncheze”. Cu ajutorul fondului, toate acestea ar putea fi realizate (Philadelphia Press, 19 februarie 1912). După cum se vede, francmasonii îi socoteau drept câini pe toţi cei care nu erau francmasoni.

Din data de 28 august până în 1 septembrie 1911, francmasoneria internaţională a desfăşurat Al II-lea Congres al Internaţionalei Socialiste, la palatul Odd Fellows din Bredgade, Copenhaga. Organizatorii principali au fost francmasonul Walter Rathenau şi loja masonică B’nai B’rith. Printre participanţi erau şi binecunoscuţii francmasoni Karl Liebknecht, Rosa Luxemburg, Lenin, Trotsky, Hjalmar Branting (Suedia), George Clemenceau şi alţi lideri reprezentativi ai forţelor destructive (Aage H. Andersen, Francmasoneria Mondială, Copenhaga, 1940, p. 29). Rathenau era de asemeni şi membru al lojii B’nai B’rith.
Potrivit Ninei Berberova, cercetător al francmasoneriei ruse, Lev Trotsky a fost pentru 5 luni membru al lojii masonice ruse, la vârsta fragedă de 18 ani. El a părăsit loja atunci când a devenit membru al lojilor străine, printre care Artă şi Muncă în Franţa (L. Hass, Francmasoneria în Europa Centrală şi de Est, Wroclaw, 1982).

Un personaj cheie – Lev Trotsky

În primăvara anului 1914, Trotsky a efectuat o călătorie la Veneţia ca membru al Marii Loji a Franţei, pentru a se întâlni cu fratele său masonic, V. Gacinovic, pentru a discuta planurile pentru asasinarea lui Franz Ferdinand. Fraţii masoni Trotsky, Radek şi Zinoviev au fost informaţi în legătură cu planurile de asasinare a pretendentului la tronul Austro-Ungariei (Yuri Begunov, Puterile secrete în istoria Rusiei, Moscova, 2000, p. 220).

În 1916, Trotsky a studiat tacticile revoluţionare în loja franceză Drepturile Omului. El a fost făcut de asemeni şi membru al puternicului ordin evreiesc B’nai B’rith, care în Statele Unite i-a asigurat mijloacele financiare pentru a se întoarce în Rusia, în primăvara anului 1917 (Charles W. Ferguson, 50 de milioane de fraţi: O panoramă asupra lojilor şi cluburilor americane, New York, 1937, p. 253). Toate acestea au fost confirmate de către analistul politic austriac Karl Steinhauser. Trotsky a fost de asemenea şi membru al lojii Shriner, din care făceau parte doar francmasonii care aveau gradul 32 (Johan van Leers, Puterea din spatele preşedintelui, Stockholm, 1941).

În 1917, în timpul şederii sale în America, Trotsky a devenit de asemenea şi membru al lojii Memphis Israel (Vladimir Istarkhov, Lupta zeilor ruşi, Moscova, 2000, p. 154). El a atins gradul 33 în anul 1919 la Moscova, în perioada în care a primit o delegaţie a unor fraţi din străinătate (Grigori Bostunich, Francmasoneria şi revoluţia rusă, Moscova, 1995, pp. 55-56).
Lev Trotsky a jucat rolul unui revoluţionar în filmul de spionaj american „My Official Wife” (Nevasta mea oficială). Fidel Castro a jucat şi el în filmele hollywoodiene („Bathing Beauty” în 1944 şi „Holidays in Mexico” în 1946).
În iulie 1914, Marele Orient a început să îndemne Rusia să se alieze în războiul împotriva Germaniei. Consilierii masoni au mărit intensitatea cu care regizau deciziile luate de către ţar. Acesta a fost manipulat pentru a face greşeli dezastruoase.

Asasinarea lui Grigori Rasputin

Asasinarea lui Grigori Rasputin, un călugăr apropiat de familia ţarului, posesor al unor puteri paranormale, a fost planificată de către Convenţia Generală a Masonilor din Bruxeles, în timpul Primului Război Mondial. Rasputin a dorit să prevină intrarea Rusiei în război. Francmasonul Alexander Guchkov (Marele Orient) a organizat o campanie de defăimare a lui Rasputin. Cel care dirija din spatele acestui plan era francmasonul extremist Vasili Maklakov (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul XX, Moscova, 1997, Volumul 1, p. 456). Contele Felix Yusupov, un alt francmason, a fost cel care l-a omorât pe Rasputin în data de 29 decembrie 1916. Yusupov suferea de probleme mentale serioase, pe care Rasputin încercase să le vindece. Aliatul lui Yusupov a fost marele duce Dimitri Pavlovich.

Ţarul nu i-a acuzat pe ucigaşi. Aceştia au fost pur şi simplu deportaţi. Groparii naţiunii ruse au interpretat aceasta ca pe o evidenţă a faptului că de acum crima este permisă, de vreme ce ucigaşii nu au fost acuzaţi.
În 1915, ambasadorul britanic George Buchanan (francmason) primea aproape zilnic vizite din partea ministrului de externe rus Serghei Sazonov, a liderului Alexander Guchkov, a purtătorului de cuvânt al Dumei, Mikhail Rodzianko, şi a liderului aripei de dreapta şi membru al Parlamentului Pavel Milyukov. Toţi erau criminali masoni şi conspiratori, care căutau să pună capăt domniei ţarului. Buchanan a jucat un rol deosebit de josnic în tragedia petrecută în Rusia, fiind implicat atât moral cât şi material (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei în secolul XX, Moscova, 1997, Volumul 2, p. 35).

Abdicarea ţarului

În ianuarie 1917, un număr de masoni şi conspiratori influenţi, printre care generalul Nikolai Ruzsky, s-au întâlnit cu ambasadorul Buchanan la Petrograd. Ei au discutat despre lovitura de stat, şi au decis ca aceasta să aibă loc în data de 22 februarie 1917 (Fazarov, Misiunea emigraţiei ruse, Stavropol, 1972, Volumul 1). Data a fost schimbată ulterior în data de 23 februarie.
Francmasonii Alexander Guchkov şi Alexander Kerensky pregăteau înlăturarea ţarului. Generalul Alexander Krymov (francmason) a fost numit guvernator general în Petrograd, o mişcare menită să prevină tentativele de salvare ale ţarului. Kerensky a cooperat îndeaproape cu Genrikh Sliozberg, liderul B’nai B’rith în Rusia (Lady Queenborough, Teocraţia ocultă, 1933, p. 466).

La sfârşitul anului 1917, o delegaţie a masonilor locali l-au vizitat pe ambasadorul Buchanan pentru a-i mulţumi pentru contribuţia sa adusă la răsturnarea monarhiei din Rusia (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei, Moscova, 2000, Volumul 2, p. 35).

Ţarul Nicolae al II-lea a fost prevenit în legătură cu conspiraţia masoneriei, a cunoscut numele membrilor, însă nu a întreprins nimic pentru a-i opri. Dimpotrivă, la începutul anului 1917 a emis un ordin prin care se stabilea ca poliţia să nu îi aresteze pe Guchkov şi Kerensky (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, p. 406). El a continuat să finanţeze comitetul pentru industria războiului, un cuib de vipere care intenţiona să distrugă Rusia ţaristă. Suportul financiar a fost acordat diferitelor organizaţii de aripă stângă, prin care francmasoneria opera. Ţarul Nicolae al II-lea este cel mai bun exemplu prin care se poate vedea cum masoneria a indus paralizia gândirii şi ruperea de realitate a persoanelor mai slabe.

Francmasonii l-au forţat pe ţar să abdice la data de 2 martie (15 februarie pe stil vechi) 1917, sub ameninţarea că dacă nu o va face, familia sa va fi ucisă. Aceste lucruri au fost revelate de Anna Vyborova, o prietenă apropiată de familia ţarului, în memoriile sale. Ţarul, care la vremea aceea era în Pskov, a renunţat la coroană în favoarea fratelui său mai mic Mikhail, care urma să devină monarh. In ziua următoare francmasonii l-au forţat şi pe Mikhail al II-lea să abdice de la tron. El a fost ultimul ţar al Rusiei. Un film documentar rus realizat în limba engleză şi numit „Revoluţia rusă” (Moscova, 1993) a menţionat că: „Politicienii, puternicii magnaţi industriali şi membrii forţelor militare care nu puteau realiza o înţelegere cu ţarul au început să considere toate acestea drept o conspiraţie. Mulţi dintre ei, aparent duşmani politici, erau de fapt aliaţi în spatele scenei, deoarece erau membri ai aceleiaşi frăţii masonice Veliky Vostok (Marele Orient), care a fost fondată la Sankt Petersburg în anul 1912. Această organizaţie era condusă de un Consiliu Suprem care avea 300 de membri. În 1916, popularul avocat Alexander Kerensky a fost numit preşedinte al Consiliului Suprem. El, împreună cu alţi membri ai Marelui Orient plănuiau o lovitură de stat împotriva ţarului.”

Atrocităţi comise de către francmasoni

Acest film a fost finanţat de masonii americani Alexander Aisenberg, John Doukas şi Matthew King Kaufman. Ei considerau că a sosit timpul să se spună adevărul. Serggei Melgunov, un istoric rus aflat în exil, a arătat că în februarie 1917, atunci când a avut loc lovitura de stat din Rusia, organizaţia militară a francmasonilor era condusă de către Alexander Guchkov, în timp ce organizaţia civilă a lor era condusă de către Alexander Kerensky (Melgunov, Spre lovitura de stat, Paris, 1931).
După înlăturarea ţarului, comisia masonică nu a putut prezenta nici măcar un singur document care să probeze vinovăţia şi presupusele infracţiuni săvârşite de către acesta (Oleg Platonov, Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 1996, p. 271).

Cu toate acestea, comisia a solicitat executarea ţarului. Oricum, planul nu a fost niciodată dus la îndeplinire. Atunci când familia regală britanică a invitat familia ţarului în Anglia, forţele masonice conduse de către Jacob Schiff s-au asigurat ca ameninţarea cu greva generală să determine ca familia ţarului să-şi anuleze vizita în Marea Britanie.

Un număr mare de documente privind atrocităţile comise de către francmasoni a fost scos din arhive şi distrus. Alexander Kerensky, care era membru al guvernului provizoriu masonic, a ordonat distrugerea tuturor documentelor nedorite, inclusiv a unei ediţii a „Protocoalelor maeştrilor francmasoni”.
Kerensky a primit de asemenea bani din Germania, un alt motiv pentru care guvernul provizoriu nu i-a putut acuza pe bolşevici. Kerensky l-a ţinut temporar în închisoare pe Trotsky, pentru a preveni în felul acesta ca el să vorbească prea mult despre adevărata sursă şi suportul financiar folosit în lovitura de stat. Intenţia lui Kerensky era de a păstra secretă această informaţie (Igor Froyanov, Octombrie 1917, St. Petersburg, 1997, p. 81).

Sume uriaşe de bani pentru revoluţionarii bolşevici

Pe 24 martie 1917, ziarul New York Times a dezvăluit faptul că bancherul Jacob Schiff i-a plătit tribut lui Lev Trotsky: „El era persoana pe care o doream şi pe care am aşteptat-o în toţi aceşti ani.” Schiff, care făcea parte din loja B’nai B’rith, a aranjat ca Trotsky să sosească în Statele Unite în ianuarie 1917, şi pentru a-i asigura confortul i-a pus la dispoziţie o limuzină.
Ulterior, Gărzilor Roşii li s-a impus să poarte la gât un medalion pe care era gravată imaginea lui Trotsky (Grigori Bostunich, Francmasoneria şi revoluţia franceză, Moscova 1995, p. 89).

Affiche publiee a la mort de Staline, reprise en couverture pour le magazine feminin Rabotnitsa (L’Ouvriere) en octobre 1953.
“Vive le grand, l’invincible etendard de Marx, Engels, Lenine, Staline!”
Sur les drapeaux: de gauche a droite: En avant vers la victoire du communisme, Gloire au parti de Lenine-Staline-Pour une oeuvre pacifique- Pour le bonheur du peuple.

Bancheri din Marea Britanie, Statele Unite, Rusia, Germania şi Franţa s-au întâlnit în Suedia în vara anului 1917. Ei au convenit ca Kuhn, Loeb & Co. să depună suma de 50 milioane de dolari într-o bancă suedeză, în contul lui Lenin şi Trotsky, potrivit lui Oleg Platonov. Pe lângă această sumă, avocatul lui John P. Morgan, Elihu Root, a plătit revoluţionarilor în plus, încă 20 de milioane de dolari prin intermediul unui fond pentru ajutor de război. Aceşti bani au fost primiţi prin intermediul lui Jacob Schiff, aşa cum confirmă documentele Congresului American din data de 2 septembrie 1919.

O „delegaţie a Crucii Roşii” a călătorit în Rusia în august 1917, cu intenţia de a discuta cu liderii bolşevici detaliile finale ale loviturii de stat. Dintre membrii acestei delegaţii, şapte erau medici iar ceilalţi, bancheri din New York, printre care John P. Morgan şi Jacob Schiff.
Delegaţia a fost condusă de către William B. Thomson, preşedintele Băncii de Rezervă Federală din New York, care a plătit bolşevicilor cel puţin un milion de dolari (The Washington Post, 2 februarie 1918). Bancherii ascundeau în spatele acestei delegaţii adevăratele lor intenţii, inclusiv plata unei mari sume de bani către bolşevici (Antony Sutton, Wall Street şi revoluţia bolşevică, Morley, 1981, p. 83).

Lenin – francmason de gradul 31

Congresul Internaţional Masonic care a avut loc la Paris în Franţa, la Hotel du Grand Orient de France, în perioada 28-30 iunie 1917, a subliniat ideea că Rusia constituie un obstacol în calea guvernării mondiale masonice. Marele Orient a primit autorizaţia de a distruge Rusia cu ajutorul comunismului. După preluarea puterii de către bolşevici, a devenit de o importanţă vitală lupta pentru oprirea oricărei critici îndreptată împotriva comunismului.
Colonelul Edward Mandel House, un influent consilier prezidenţial şi francmason de grad înalt, a telegrafiat preşedintelui Wilson pe data de 28 noiembrie 1917, îndemnându-l să oprească prin orice mijloace orice critică adusă bolşevicilor: „Este de o importanţă vitală ca acest tip de criticism să fie oprit”. Această telegramă a fost clasificată ca secretă, şi a avut acest statut timp de 6 ani.

Vânzătorul de arme Basil Zaharoff a oprit livrările de arme către duşmanii bolşevicilor (Gărzile Albe). În aprilie 1919, Ministerul de Externe britanic a publicat în Rusia sovietică o carte albă, în care se menţiona faptul că preluarea puterii de către bolşevici a fost organizată şi finanţată de către bancheri internaţionali. S-a mai precizat de asemenea şi faptul că au fost importaţi criminali din China care au cooperat cu poliţia secretă pentru a teroriza populaţia rusă. Cartea albă a fost brusc retrasă de pe piaţă şi înlocuită cu o ediţie prescurtată care nu mai menţiona aceste informaţii. (Dr. Kitty Little, Infiltrările subversive în Westminster şi Whitehall: Promovarea unei Europe federale, Jamai, 1995, p. 4).

Lenin a fost francmason de gradul 31 (Mare Inspector Inchizitor Comandor) precum şi membru al lojii masonice franceze Artă şi Muncă (Oleg Platonov – Coroana de spini a Rusiei: Istoria secretă a Francmasoneriei între 1731-1996, Moscova, 2000, Volumul 2, p. 417). După vizita făcută la sediul lojii Marelui Orient din strada Cadet din Paris, Lenin şi-a scris numele în cartea de oaspeţi. (Viktor Kuznetsov, Secretul loviturii de stat din octombrie, St. Petersburg, 2001, p. 42). Lenin a fost membru al celei mai răzbunătoare loji a Marelui Orient, Nouă Surori, începând din anul 1914 (Soviet Analyst, iunie 2002, p. 12). Lenin a mai fost şi membru al lojii Union de Belville.

Lenin era membru al B’nai B’rith

Masonul francez Rozie, aparţinând lojii Jean Georges din Paris i-a salutat pe fraţii masoni Lenin şi Trotsky (ziarul La Libre Parole, 6 februarie 1918). Pe lângă Lenin şi Trotsky, mulţi dintre bolşevici erau francmasoni: Boris Solovyov, Vikenti Veresayev, Grigori Zinoviev (Marele Orient), Maxim Litvinov, Nikolai Bukharin (pe numele real Moshe Pinkhus-Dolgolevsky), Christian Rakovsky, Yakov Sverdlov, Anatoli Lunacharsky (pe numele real Balich-Mandelstam), Mechislav Kozlovsky (francmason polonez), Karl Radek (Marele Orient), Mikhail Borodin, Leonid Krasin, Vladimir Dzhunkovsky, şi mulţi alţii. Istoricul Viktor Bratyev a descoperit în arhivele KGB un document potrivit căruia Lunacharsky a aparţinut lojii Marelui Orient al Franţei (Anton Pervushin, Secretul ocult al KGB şi SS, St. Petersburg, Moscova 1999, p. 133).

La al patrulea Congres al Comitetului, Lev Trotsky a anunţat apartenenţa la masonerie a tovarăşilor săi Zinoviev, Radek şi Bukharin (Viktor Brachev Francmasonii în Rusia, St. Petersburg, 2002, p. 439).
Chiar înainte de preluarea puterii de către comunişti, în octombrie 1917 Zinoviev, Trotsky şi Kamenev au făcut o vizită lojii Studenţii din St. Petersburg (Yuri Begunov, Puteri secrete în istoria rusă, Moscova, 2000, p. 308). „Avem nevoie de dezbinare!” spunea frecvent Anatoli Lunacharsky, comisarul poporului pentru învăţământ.
Lenin, Zinoviev, Radek şi Sverdlov erau de asemenea şi membri ai B’nai B’rith. Acest lucru a fost confirmat de către persoane specializate în activităţile B’nai B’rith, printre care şi Schwartz-Bostunich (Viktor Ostretsov, Francmasoneria, cultura şi istoria Rusiei, Moscova, 1999, pp. 582).

Tatăl lui Lenin, născut dintr-un incest; Lenin – homosexual

Asupra vieţii lui Lenin a fost păstrat până spre sfârşitul anilor 1990 un secret desăvârşit. Abia apoi a ieşit la iveală corespondenţa pe care acesta o purta cu fratele său, francmasonul Grigori Zinoviev. Lenin îi scria acestuia pe data de 1 iulie 1917: „Grigori! Împrejurările mă determină să plec imediat din Petrograd… Tovarăşii au sugerat un loc… Este atât de urât să fii singur… Vino cu mine să petrecem câteva zile minunate împreună, departe de tot…”

Zinoviev îi scria lui Lenin: „Dragă Vova! Nu mi-ai răspuns. Probabil l-ai uitat pe Gershel [Grigori] al tău. Am pregătit un cuibuşor minunat pentru noi… Este un loc deosebit, unde ne va fi bine şi nimic nu va tulbura iubirea noastră. Vino aici cât de repede poţi, te aştept micuţa mea floare. Al tău Gershel”.

Într-o altă scrisoare Zinoviev dorea să se asigure că Lenin nu se va culca cu un alt bărbat în apartamentul lor. El a încheiat acea scrisoare trimiţându-i lui Vova un sărut marxist. El a sugerat faptul că nu ascund relaţia lor în faţa soţiei lui Lenin Nadejda Krupskaya, amintindu-i totodată lui Lenin despre momentul când aceasta i-a descoperit prima dată împreună (Vladislav Shumsky, Hitlerismul este oribil, însă sionismul este şi mai rău, Moscova, 1999, p. 479).
Cei doi fraţi masoni au practicat homosexualitatea. Prin acest exemplu ne va fi mai uşor de înţeles de ce francmasonii sunt avocaţi atât de binevoitori ai promovării homosexualităţii.

Bunicul lui Lenin din Rusia, Nikolai Ulyanov a avut patru copii cu propria sa fiică Alexandra Ulyanova (cunoscută oficial ca Anna Smirnova). Ilya, tatăl lui Lenin, a fost cel de al patrulea dintre aceşti copii, născut atunci când Nikolay Ulyanov avea 67 de ani (Vladimir Istarkhov, Lupta zeilor ruşi, Moscova, 2000, p. 37). Ilya Ulyanov s-a căsătorit cu Maria Blank, a cărui tată Moisha Blank a fost acuzat de un număr de infracţiuni, printre care fraudă şi şantaj. Probabil incestul bunicului a determinat ca Vladimir Ulyanov Lenin să devină o persoană atât de perversă. El avea o agresivitate congenitală uriaşă precum şi o degradare mare a creierului, suferind un număr de căderi nervoase; a fost bisexual.

Internaţionala Comunistă – o organizaţie masonică

Ofiţeri ai Administraţiei Politice Unite de Stat de pe lângă Sovietul Comisarilor Poporului al URSS, Gleb Boky şi Alexander Barchenko, printre alţii, aparţineau francmasoneriei. Mulţi dintre ei erau membri ai lojii Frăţia Muncitorilor. Francmasonul Leonid Krasin a acţionat ca intermediar în procurarea banilor pentru Marele Orient din Paris. El a coordonat activitatea de racolare de destinatari care să primească aurul şi antichităţile ţarului, valori care au fost expropriate de către bolşevici. El a fost în legătură cu francmasonul Dimitri Rubinstein, care a îndeplinit funcţia de destinatar important.

Krasin a fost ajutat de asemenea şi de generalul Yuri Lomonosov în exportarea aurului ţarului din Rusia prin Tallinn, capitata Estoniei, către bancherii străini care au finanţat răscoala bolşevicilor. Francmasonul Yuri Lomonosov a fost delegat al ministrului transporturilor în timpul guvernării ţariste. El se bucura de încredere deplină în cercurile masonice.
Francmasonii sovietici au dorit să transforme Cominternul (Internaţionala Comunistă) într-o organizaţie masonică, pentru a putea ameninţa mult mai eficient restul lumii. Fratele Zabreshnev (Marele Orient) a lucrat pentru ramura internaţională a Cominternului.
Potrivit istoricului rus Vasili Ivanov, încă de la începutul anilor 1930 Rusia a fost transformată într-o naţiune tipic masonică, care a arătat cu claritate că francmasoneria şi socialismul sunt ramuri ale aceluiaşi copac negru.

Vasili Ivanov a descris situaţia astfel: „Pentru ca idealurile francmasonilor să triumfe, a fost necesară distrugerea sufletului poporului rus şi îndepărtarea lui de Dumnezeu, anularea caracterului său naţional, dispreţuirea şi călcarea în picioare a istoriei sale măreţe, reducerea gradului de inteligenţă a tinerei generaţii, apariţia unei noi clase de oameni, formată din atei şi persoane care să nu aibă o ţară de origine, două tipuri de creaturi care, după ce urmau să fie instruiţi, ar fi trebuit să ocupe obedienţi locul lor în cuşca masoneriei.””[3]

SURSE

  1. David Icke – “Secretul Suprem”.
  2. http://www.ziua.ro
  3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5349
  4. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro