“Războiul împotriva terorismului” – minciuna perfectă pentru a convinge popoarele să renunțe la libertate în numele “siguranței”! Globaliștii SUA-UE sunt cei care finanțează terorismul!

by “Liderii nostri ne-au spus ca razboiul contra terorii poate dura 100 de ani, un nou tip de razboi contra unui inamic ascuns care nu poate fi infrant niciodata. Generatie dupa generatie va trebui sa renunte la libertatea sa intr-un razboi nesfarsit pentru un imperiu global. Fantasma perfecta pentru a […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Liderii nostri ne-au spus ca razboiul contra terorii poate dura 100 de ani, un nou tip de razboi contra unui inamic ascuns care nu poate fi infrant niciodata. Generatie dupa generatie va trebui sa renunte la libertatea sa intr-un razboi nesfarsit pentru un imperiu global.

Fantasma perfecta pentru a convinge popoarele sa renunte la libertate in numele sigurantei. Ni s-a spus ca ne confruntam cu un razboi de 100 de ani care va dura generatie dupa generatie.

In acest film (n.n. “Terrorstorm”), vom explora cine anume trage sforile si cine beneficiaza de pe urma sinistrei defilari de armament modern. Vom raspunde la intrebarea: “Stiu oamenii cum anume sunt controlati?”

Inteleg ei sistemele de putere care ii inconjoara, masina de propaganda moderne a relatiilor publice, care le spala creierii si le umplu mintile cu prostii? Incep oare popoarele sa isi dea seama ca, de-a lungul istoriei, guvernele au folosit frica pentru a le induce supunerea in fata tiraniei absolute?

11 septembrie, carti de identitate nationale, Big Brother, Razboiul din Irak, invazia Iranului, cum sunt ele interconectate? In filmele precedente ne-am focalizat in principal asupra evenimentului din 11 septembrie ca fiind pretextul pentru situatia geopolitica actuala.

Sondajele de opinie arata ca majoritatea americanilor si occidentalilor cred ca explicatia oficiala a lui 9/11 este o inselatorie. Si o mare parte din aceasta majoritate crede ca 9/11 a fost o lovitura din interior, insa presa oficiala continua sa conteste aceste opinii cu privire la evenimentele de la 11 septembrie.

In acest documentar (n.n. “Terrorstorm”) o sa analizam mai intai evenimentele istorice care nu sunt contestate, evenimente in cadrul carora teroarea sponsorizata de guvern nu este pusa la indoiala, ci recunoscuta deschis de guvernele occidentale.

Exista efectiv sute de exemple de terorism sponsorizat de guvern in istoria moderna, cunoscute sub numele de “operatiuni sub steag fals”.

Exista multa variante de operatiuni sub Steag Fals, insa una dintre cele mai frecvente este inscenarea unui atac terorist sau a unui incident cumplit de care sa ii invinuiesti pe inamicii politici.”[1]

Ce este o operatiune “Steag Fals”?

“Operațiunile cu steaguri false sunt operațiuni sub acoperire, care sunt concepute pentru a induce în eroare publicul, în așa fel încât operațiunile par ca și cum acestea sunt efectuate de către alte entități. Numele este derivat din conceptul militar de zbor cu culori false, și anume, nava arborează pavilionul unei alte țări, altul decât propria țară.

Operațiunile cu steag fals nu sunt limitate la operațiuni de război și contra-insurgență și au fost utilizate și pe timp de pace; de exemplu operațiunea Strategia tensiunii din Italia, care a avut loc în anii 1970-1980. Al Doilea Război Mondial a fost precedat de o asemenea operațiune sub steag fals: Incidentul Gleiwitz din 1939.

Operațiunile cu steaguri false sunt operațiunile secrete conduse de guverne, corporații sau alte organizații, care sunt concepute pentru a apărea că sunt efectuate de către alte entități. Numeroase teorii conspirative s-au dezvoltat sugerând că operațiunile cu drapel fals au fost efectuate pe parcursul secolului al XX-lea, precum și secretul despre natura reală a evenimentelor a fost menținut cu succes de operațiuni de mușamalizare.

Iată o listă de astfel de operațiuni:

– Scufundarea vasului RMS Lusitania (1915) – se presupune că a fost torpilată în zona coastei Irlandei de un submarin german în timp ce se întorcea de la New York. Dar o altă ipoteză susține că a fost o înscenare.
– Incendierea Reichstag-ului (1933) – comisă de naziști pentru a da vina pe comuniști. Incendierea Reichstag-ului a dus la proclamarea luptei Germaniei împotriva terorismului comunist prin proclamarea Verordnung des Reichspräsidenten zum Schutz von Volk und Staat, decret care a anulat unele drepturi civile cheie ale cetățenilor germani
– Incidentul Gleiwitz (Operațiunea Tannenberg) (1939) – forțe naziste care s-au dat drept polonezi au atacat pe 31 august 1939 stația radio germană Sender Gleiwitz. În baza acestui pretext, după o lună Germania atacă Polonia
– Operațiunea Ajax (1953) – prim-ministrul iranian Mohammad Mosaddegh este demis printr-o lovitură de stat sub steag fals organizată de Occident
– Operațiunea Gladio din Italia, prin organizarea de forțe paramilitare. Dar NATO rămâne în spatele acestor organizații care nu au fost niciodată chemate să reziste unei invazii sovietice, dar structurile lor au continuat să existe după prăbușirea Uniunii Sovietice. Ele au fost cele care au contribuit la Strategia tensiunii din Italia.
– Incidentul cu nava USS Liberty (1967)
– Zborul 103 Pan Am (1988)
– Bombele din apartamentele rusești
– Bombele din Oklahoma City (1995)
– Masacrul din Port Arthur (Australia) (1996)
– Zborul 800 TWA (1996)
– Teoriile conspirației atentatelor din 11 septembrie 2001 (2001). Atentatele din 11 septembrie 2001 au dus la proclamarea luptei Statelor Unite împotriva terorismului (musulman) și anularea unor drepturi civile cheie ale cetățenilor (înregistrarea convorbirilor telefonice de exemplu)
– Controverse asupra atentatului cu bombă de la Madrid (2004)
– Controverse asupra atentatului cu bombă de la Londra (2005)”[2]

“Războiul împotriva terorismului” – minciuna perfectă pentru a convinge popoarele să renunțe la libertate în numele “siguranței”! Globaliștii SUA-UE sunt cei care finanțează terorismul!

„Poporul american a suportat până acum 15 ani lungi de așteptare pentru ca adevărul cu privire la tragicele evenimente de la 11 septembrie 2001 să fie dezvăluit public. Adevărul despre 11.09 este, însă, atât de controversat, încât lumea se va schimba radical odată ce crima va fi expusă și adevărații criminali vor fi identificați. Dar atunci de ce durează atât de mult ca un raport real al faptelor să fie făcut public?

Deoarece atacurile teroriste de tip „steag fals” din 11.09 au constituit cel mai important eveniment al acestui mileniu, în ceea ce privește implicaţiile de anvergură (cu scop precis) și repercusiunile profunde (deliberate) asupra întregii civilizații planetare. A şi fost conceput în acest fel. Dar, de către cine… cu adevărat?!

Tot aşa cum continuă să aibă o influență extraordinară asupra vieților a miliarde de oameni din întreaga lume, evenimentele din 11.09 vor continua să exercite o putere nemăsurată asupra celor care le-au ordonat și provocat.
Întrebarea rămâne atunci: cum de această situaţie încă persistă, deşi internetul funcționează excelent acum? Deşi volumele de dovezi și mărturii incontestabile pot fi găsite pe întreaga World Wide Web, de ce vinovaţii sunt încă liberi? Cum de ocupă încă locuri de putere și influență în întreaga lume?

În realitate, există mai multe motive pentru această stare de fapt destul de complicată și confuză, dar unul dintre ele este fundamental.

Dependenţa de amăgire

Poporul american este încă atât de dependent de amăgire încât nu va accepta, nu poate sau refuză să accepte adevărul evenimentelor cutremurătoare din acea zi. Mulți nici măcar nu vor să meargă în această direcţie și s-au blocat faţă de orice tip de gândire critică referitor la această chestiune.

Această dependență societală faţă de amăgire a fost cultivată și hrănită din ziua în care s-au născut pe pământ american. Pentru cei care imigrează în SUA, același proces începe chiar din ziua în care pun piciorul pe pământ american. Tot acest proces de programare şi control al minții a început ca o cerință care a fost necesară pentru a transforma SUA în brațul militar al Noii Ordini Mondiale.

Numai prin aprofundarea acestei înțelegeri cruciale va apărea cineva care să sesizeze cu adevărat enormitatea și complexitatea acestei agende secrete în curs de desfășurare. Cetățenilor din SUA li s-a promis visul american datorită angajamentului lor faţă de această agendă. Atâta vreme cât ei luptă în războaiele de agresiune neprovocate ale bancherilor – pornite la ordin – pe întreaga planetă, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, se va avea grijă de ei. Bine ați venit în societatea de consum în curs de dezvoltare – de tip american!

O asemenea strategie ar putea fi totuşi pusă în aplicare doar cu acordul implicit al populației. Astfel, factorii decizionali ai Noii Ordini Mondiale au trebuit mereu să fabrice şi să obţină, în mod repetat, consimțământul întregii națiuni. Numai în acest fel vor apărea oamenii necesari pentru a lupta în războaie. Numai în acest mod plătitorii de taxe vor fi dispuşi să permită să fie cheltuită o asemenea avere pe războaie fără sens. Numai în acest fel vor permite ca sângele fiilor lor să fie vărsat pe pământ străin.

Dar cum de au convins poporul să sacrifice atât de mult sânge și bani pentru a purta atât de multe războaie de agresiune neprovocate în toată lumea?
Planul operațiunii teroriste din 11.09 a fost creat pentru a insufla o reacție culturală de stres post traumatic în întreaga societate. Și a funcţionat de minune pentru cei de la putere (TPTB – The Powers To Be) până în ziua de azi.

Operațiunea serviciilor secrete din 11.09: crima mileniului sponsorizată de stat

11.09 s-a dovedit a fi singurul eveniment al Noii Ordini Mondiale de tip „steag fals” care a fabricat un consimţământ pentru tot restul secolului… având grijă ca adevărul să nu iasă niciodată la lumină.
Drama teribilă și marile pierderi asociate cu acele false atacuri teroriste din 11 septembrie au fost minuţios plănuite pentru a traumatiza atât de mult poporul american, încât acesta să nu pună niciodată sub semnul întrebării viitoarele războaie care s-ar fi purtat drept consecinţă. Acesta este motivul pentru care 9/11 a fost un plan executat pe 11.09.01, o dată care este strâns legată de ideea de urgenţă (9/11 în SUA este numărul de telefon care se apelează în situații de urgență). În acest caz particular a fost o urgență națională fără precedent şi de proporții catastrofale.

Atunci când ne gândim că inclusiv numerologia cabalistică şi astrologia ocultă au fost folosite intenționat pentru a fabrica o astfel de serie de evenimente cutremurătoare, devine mai lesne de înțeles care au fost cu adevărat obiectivele pe termen lung. Cu cât efectele de stres post-traumatic se resimt mai mult la nivel social, cu atât mai îndelungate sunt consecințele pentru poporul american. Şi acesta este şi motivul pentru care dependenţa de amăgire este prima care trebuie tratată.

Până când vraja iluzorie a evenimentelor din 11.09 nu va fi complet înlăturată pentru o masă critică de oameni, status quo-ul de apatie și indiferență față de situația dificilă a altor națiuni va rămâne intact. Atunci când conștiința colectivă se va expansiona suficient de mult încât frica ce o afectează să fie dizolvată iar adevărurile întunecate să poată fi înfruntate, întreaga conspirație criminală din 11.09 va începe să se destrame imediat.

Recenta campanie electorală din SUA a creat o adevărată sete de adevăr în ceea ce priveşte atacurile din 11.09. Candidații au fost atât de polarizaţi în jurul ei, încât s-a scurs şi mult adevăr, şi astfel noi investigaţii au început să fie realizate. Aceasta este o mișcare foarte bună în direcția corectă privind expunerea acestei „crime a mileniului sponsorizată de stat”.

Concluzie

Ceea ce este crucial să fie înţeles cu privire la descoperirea adevărului despre 11.09 este că acesta trebuie să fie dezvăluit în felul potrivit, la momentul potrivit și de către mesagerii potriviţi. Consecințele unui adevăr atât de crud vor fi cu siguranţă atât de rapide și severe că lumea trebuie să fie pregătită să-l primească.

„Stăvilarele adevărului despre 11.09 blochează un enorm corp de dovezi științifice, anecdotice și circumstanțiale care acuză guvernul federal SUA, diverși actori de stat străini, mass-media centrală, America corporatistă și pe alţii.” (extras din: Truth is the Lynchpin – It will be ‘pulled’ at the perfect time / Adevărul despre 11.09 este axul central – va fi „scos la lumină” la momentul potrivit)

În lumina celor expuse în extrasul precedent, ar trebui să fie foarte reconfortant să știm că mari puteri nevăzute acţionează din culise pentru a controla dezvăluirea adevărului despre 11.09.

Prin urmare, vestea bună în ceea ce privește adevărul despre 11.09 este că fiecare zi ce trece aduce omenirea mai aproape de momentul dezvăluirilor senzaţionale și transformatoare. Acea zi a adevărului va cataliza o transformare majoră a republicii americane, în special a guvernului federal al SUA, care va fi probabil dizolvat, astfel încât să poată fi complet reconstituit.

De asemenea, ordinea internațională va trece printr-o revizuire masivă pe măsură ce vechile relații distructive vor fi anulate iar unele noi şi constructive vor fi alcătuite. Tratatele și alianțele care sunt valabile astăzi vor fi toate reevaluate în lumina adevărului despre 11.09, care va fi în mod liber accesibil pentru ca toți să-l vadă și să-l audă. Aceste lucruri se pot petrece numai după ce duhul evenimentelor din 11.09 va fi complet eliberat din sticlă.

Având în vedere că duhul a fost deja eliberat (prin intermediul internetului) într-o anumită măsură, acum e de fapt doar o chestiune de execuție, atât la figurat și la propriu. Deoarece aceia care sunt cu adevărat responsabili pentru această „crimă a mileniului” sunt aceleași personaje care au purtat războaie în toată lumea în ultimii 15 ani de calamităţi. Ziua în care se vor prăbuși vine în sfârşit… și va apărea în cele din urmă ca un hoț noaptea, pe neașteptate, aşa cum s-a petrecut în dimineața zilei de 11 septembrie 2001.

Motivul pentru care Serviciul Național de Securitate a devenit versiunea americană a Big Brother-ului din 1984 se datorează faptului că infractorii știau că într-o zi adevărul se va afla. Ei au trebuit să închidă totul, astfel încât, atunci când oamenii s-ar fi trezit, să poată fi controlaţi în modul adecvat, pentru a nu reprezenta nicio amenințare pentru elitele care fie au permis comiterea atacurilor teroriste din 11.09, fie au ascuns adevărul despre ele.

Operațiunea secretă din 11.09 chiar a fost plănuită în acest fel – ca adevărul să iasă la lumină în cele din urmă. Toate lipsurile din raportul oficial al Comisiei ce a investigat atacurile din 11.09 au fost de fapt strecurate acolo cu multă chibzuinţă și în mod intenţionat de către criminali. Prin urmare, adevărata întrebare este: de ce au făcut-o în plină zi, când toată lumea ar fi putut examina locul faptei și să plece cu propria înțelegere a adevărului? Răspunsul la această întrebare conduce inevitabil la puterea supremă în stat, care a fost direct responsabilă pentru atacurile din 11.09.”[3]

Terorismul sub „Steag Fals”: Big Brother, Stat Polițienesc și sfârșitul libertății umane

Materialul care urmează este extras din The Hidden Face of Terrorism: The Dark Side of Social Engineering, From Antiquity to September 11, de Paul David Collins.

În lumea modernă, adevărurile neconfortabile sunt de obicei respinse, în favoarea ficţiunilor. O astfel de ficţiune este şi ideea că teroriştii sunt disidenţi lipsiţi de drepturi care îşi obţin în mod independent fondurile şi resursele necesare pentru  actele lor atroce. Astfel afirmă profesorul Mark Juergensmeyer. În articolul său, „Înţelegând noul terorism”, el afirmă că terorismul modern „pare a nu avea nici un sens deoarece nu conduce în mod direct către nici un scop strategic” (p. 158).
Juergensmeyer ajunge la această concluzie deoarece îşi restrânge examinarea la criminalii vizibili, ale căror motive chiar pot fi iraţionale. El nu îi examinează pe protectorii terorismului. Este posibil ca, datorită discreţiei şi subtilităţii excepţionale a sponsorilor din umbră a terorismului, profesorul Juergensmeyer să uite de existenţa acestora. Pe de altă parte, s-ar putea ca el să repete papagaliceşte ceea ce spun colegii săi academicieni, pentru a-şi păstra statutul.

Oricare ar fi cazul, afirmaţia sa pare a fi una cu viziunea generală susţinută de ortodoxismul academic. Cu un astfel de mod de a vedea lucrurile, promovat de arbitrii paradigmei naţionale dominante, sunt puţini cei care-i pot recunoaşte pe indivizii din umbră care profită de pe urma actelor teroriste.
Pentru a înţelege terorismul, trebuie înlăturată viziunea care îl caracterizează în mod arbitrar drept „actul de a recurge la violenţă sau la o ameninţare cu violenţa din partea unui grup ce caută să realizeze un scop în ciuda opoziţiei autorităţii legal constituite” (Adler, Mueller & Laufer, p. 309). O astfel de noţiune impotentă este predicată din perspectiva accidentalistă a istoriei. Ea transferă terorismul, care este produsul unui efort şi al unui plan conştient, în sfera spontaneităţii întâmplătoare. Cu alte cuvinte, un act planificat devine brusc un fenomen social inexplicabil.
În noiembrie 1989, părintele Ignacio Martín-Baró, un socio-psiholog, a ţinut un discurs în California despre „Consecinţele psihologice ale terorii politice” în care a dat o definiţie mult mai precisă a terorismului. Noam Chomsky ne face un rezumat al acestui discurs (p. 386):
„El [Martín-Baró] a accentuat câteva idei relevante. Mai întâi, cea mai semnificativă formă de terorism este terorismul statal – adică «terorizarea întregii populaţii prin acţiuni sistematice întreprinse de forţele statului». Apoi, un astfel de terorism este o parte esenţială a «proiectului sociopolitic impus de guvern» pentru a satisface nevoile celor privilegiaţi.”
Chiar dacă poate fi deranjantă, definiţia lui Martín-Baró este validată de istorie. Majoritatea actelor de terorism care au avut loc de-a lungul istoriei şi-au găsit sponsorii în sălile sacrosante ale birocraţiei, în entitatea cunoscută sub numele de  guvern. Terorismul este un surogat de război, o criză artificială destinată inducerii de schimbări sociale. Combatanţii săi, în mod conştient sau inconştient, poartă războiul în numele unor puteri mai mari, ce urmăresc nişte planuri superioare. Indiferent dacă partizanii săi sunt conştienţi sau nu de aceasta, terorismul serveşte întotdeauna ambiţiilor altora.
În articolul „Falsa teroare: drumul către dictatură” Michael Rivero afirmă că „Acesta este cel mai vechi truc din lume, încă din vremea romanilor: crearea inamicilor de care ai nevoie” (p.1). Strategia este destul de simplă: indivizi care crează o criză astfel încât guvernul să-şi poată introduce soluţia dorită.
Există exemple moderne, recente, de terorism finanţat de stat? Din nefericire, răspunsul la această întrebare pare a fi afirmativ.

Operaţiunea Northwoods
Primul exemplu este din anul 1962. Lyman L. Lemnitzer, preşedinte al JCS (Joint Chiefs of Staff i ), şi colegii săi doreau să-l îndepărteze pe Castro din Cuba.
Este neclar ce interese reprezentau exact Lemnitzer şi ceilalţi şoimi de război. Oricum, un lucru este ştiut: aceşti militari îl considerau pe Castro un obstacol ce trebuia eliminat prin intermediul unui război ascuns.
După James Bamford, fost producător-investigator pentru postul ABC, la Washington, JCS plănuia să iniţieze câteva acte teroriste pentru a instiga războiul (p. 82):
„Potrivit documentelor secrete, ascunse mult timp, care au fost obţinute pentru Body of Secretsii, JCS a proiectat şi aprobat ceea ce poate fi considerat cel mai corupt plan creat vreodată de guvernul Statelor Unite. În numele anticomunismului ei au propus declanşarea unui război terorist secret şi sângeros împotriva propriei lor ţări, pentru a păcăli poporul american, făcându-l să susţină un război împotriva Cubei.
Planul cu numele de cod «Operaţiunea Northwoods», care avea aprobarea scrisă a preşedintelui şi a fiecărui membru al JCS, prevedea ca oameni inocenţi să fie împuşcaţi pe străzile americane, ambarcaţiuni cu refugiaţi din Cuba să fie scufundate şi un val de terorism violent să fie declanşat în Washington, Miami etc.
Unor oameni urmau să li se însceneze atacuri cu bombe pe care nu le comiseseră şi avioane urmau să fie deturnate. Folosind înregistrări ale convorbirilor telefonice, toată vina avea să fie aruncată asupra lui Castro, acordându-i astfel lui Lemnitzer şi cabalei sale scuza şi acoperirea publică şi internaţională de care avea nevoie pentru a-şi lansa războiul.”
Northwoods chiar prevedea ca armata să se atace pe ea însăşi (p. 84):
„Printre acţiunile recomandate erau «câteva incidente bine coordonate care să aibă loc în interiorul şi în preajma bazei» marinei americane din golful cubanez Guantanamo. Aceasta includea deghizarea de cubanezi «prietenoşi» în uniforme militare cubaneze care aveau să «provoace dezordine lângă poarta principală a bazei. Alţii, din interiorul bazei, urmau să pretindă că sunt sabotori. Ei aveau să arunce muniţie în aer, să incendieze, să saboteze avioane şi să tragă cu mortiere asupra bazei pentru a distruge instalaţiile».”
„Operaţiunea Northwoods” se inspira din istorie, sursa acesteia  fiind explozia care a avut loc în anul 1898 la bordul navei militare Maine în portul Havana (p. 84):
„«Am putea arunca în aer o navă americană în Golful Guantanamo şi să dăm vina pe Cuba», au propus ei; «listele de morţi şi răniţi care vor apărea în ziare vor provoca un val util de indignare naţională».”
Încercarea de a crea o ameninţare teroristă cubaneză arată clar că guvernul american nu are nici un fel de rezervă în privinţa folosirii terorismului sponsorizat de către stat pentru a-şi atinge ţelurile.

Imperialismul american şi ameninţarea teroristă
În atacurile cu bombe care au avut loc în Oklahoma City în anul 1995 se vede punerea în practică, într-un mod tangibil, a terorismului sponsorizat de stat al zilelor moderne. Mulţi americani au crezut că Timothy McVeigh şi Terry Nichols,  instigaţi de teoriile conspiraţioniste şi de propaganda despre supremaţia rasei albe, au comis singuri, din proprie iniţiativă, unul dintre cele mai teribile acte teroriste din istoria Americii.
Ce a rezultat în urma exploziilor din Oklahoma City? Cu ajutorul presiunii din partea lui Jan Kozak, fost membru al secretariatului Partidului Comunist Cehoslovac, s-a aprobat o legislaţie opresivă: The Antiterrorism and Effective Death Penalty Act din 1996. Acest act a făcut ca nimeni să nu mai fie în siguranţă şi a aruncat la coşul de gunoi al patrulea amendament al Constituţiei S.U.A.
America se află în prezent în mijlocul unui conflict tumultuos în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001 asupra  World Trade Center şi a Pentagonului. Se pune întrebarea evidentă: acest atac a fost finanţat de stat? Reamintiţi-vă punctul de vedere anterior, conform căruia majoritatea actelor de terorism sunt finanţate de stat. Teroriştii nu au pur şi simplu resursele, banii sau experţii necesari fără ajutorul unui guvern sau a unei facţiuni guvernamentale. Este încă prea devreme pentru a cunoaşte toate faptele şi detaliile evenimentelor din 11 septembrie. Există oricum dovezi care sugerează că acest atac nu a făcut excepţie de la regulă. Investigarea complicităţii guvernului începe cu o examinare a dovezilor conform cărora guvernul ştia de aceste atacuri înainte de a se produce. Au fost primite avertismente până la cel mai înalt nivel al guvernului.
Aceste revelaţii precum şi altele, i-au făcut pe mulţi oameni să se întrebe de ce guvernul Statelor Unite nu a încercat să-l oprească pe bin Laden şi al-Qa’ida. La această întrebare se poate răspunde cu o altă întrebare: de ce să acţionezi împotriva lui bin Laden şi a grupării al-Qa’ida dacă ei sunt bunurile tale?
Povestea înfiorătoarei reţele teroriste al-Qa’ida începe cu Zbigniew Brzezinski, consilierul pe probleme de securitate naţională a preşedintelui Carter. În cartea sa din anul 1997, The Grand Chessboard: American Primacy and Geostrategic Objectives, Brzezinski le furnizează cititorilor motivaţia pentru creerea unei ameninţări teroriste. El începe (p. xii):
„În ultima decadă a secolului al XX-lea am fost martorii unei mişcări tectonice în problemele internaţionale. A apărut pentru prima dată, o putere non-eurasiatică nu doar ca arbitru cheie al relaţiilor puterilor eurasiatice ci şi al întregii lumi. Înfrângerea şi prăbuşirea Uniunii Sovietice a fost pasul final al ascensiunii rapide a unei puteri din emisfera occidentală, Statele Unite ale Americii, ca singura şi într-adevăr prima putere cu adevărat globală…”
Brzezinski celebrează faptul că America se transformă într-un imperiu mondial. El identifică totuşi o ameninţare distinctă pentru ascensiunea Americii către poziţia de putere globală unică: „Atitudinea publicului american faţă de proiecţia spre exterior a puterii americane este ambivalentă” (p. 24). Aversiunea cetăţenilor americani către politica imperialistă, pe care Brzezinski o interpretează eufemistic ca fiind ambivalentă, este aparent un obstacol pentru expansiunea imperiului. Există încă la urma urmei o mulţime de patrioţi care înţeleg că „geostrategia” expansionistă a lui Brzezinski este ireconciliabilă cu principiile americane.
Aceştia sunt un obstacol major pentru elitele politicii externe pe care le reprezintă Brzezinski. Destul de mulţi patrioţi ştiu că nici unul dintre „Documentele Libertăţii” (cum ar fi Constituţia, Declaraţia Drepturilor etc.) nu fac concesii extinderii arbitrare a autorităţii Americii prin expediţii militare brutale. Fiind ea însăşi o naţiune suverană, se presupune că America onorează autonomia altor ţări şi că nu va iniţia campanii militare decât dacă va fi ameninţată. Brzezinski crede totuşi că aderarea la astfel de principii ar putea provoca mişcări sociale pretutindeni în lume (p. 30):
„Retragerea Americii din problemele mondiale,  fie datorită a principiilor sale, fie a apariţiei bruşte a unui rival înfloritor, ar produce o instabilitate internaţională masivă. Ar promova astfel anarhia globală.”
Brzezinski continuă într-o manieră hiperbolică (p. 194):
„Fără o implicare americană directă şi susţinută, forţele provocatoare de dezordine globală ar putea ajunge în scurt timp să domine scena mondială.”
Cu alte cuvinte, promovarea autonomiei guvernelor altor naţiuni ar duce direct la ziua judecăţii de apoi. Prin astfel de afirmaţii fostul consilier revelează trăsăturile autoritariste ale escatologiei sale bizare. Potrivit Weltanschauung-uluiiii lui Brzezinski, cei care ţin la libertăţile individuale şi la suveranitatea propriei naţiuni constituie „forţele dezordinii globale”; aceste forţe trebuie înfrânte, căci altfel ele vor provoca apocalipsa – deci opinia publică trebuie remodelată. (Brzezinski uită să menţioneze că o astfel de zi a judecăţii de apoi ar însemna doar sfârşitul pentru el şi pentru tovarăşii săi elitişti.) Brzezinski aminteşte de un exemplu istoric foarte interesant (p. 25):
„Publicul a susţinut intrarea S.U.A. în al doilea război mondial în mare măsură datorită şocului provocat de atacul japonez de la Pearl Harbor.”
Iată deci o opţiune! Consensul general poate fi facilitat de traumatizarea maselor. Provocarea unei aprobări este de fapt un constituent esenţial pentru implementarea politicii externe a lui Brzezinski. Într-un moment exemplificativ de autoincriminare, atât de endemică sistemelor elitiste, Brzezinski face următoarea confesiune (p. 211):
„Mai mult, deoarece America devine o societate multiculturală într-o măsură din ce în ce mai mare, poate fi mai dificilă declanşarea unui consens în privinţa problemelor politicii externe, cu excepţia cazului unei «ameninţări externe directe percepută cu adevărat pe scară largă».”
Soluţia este o ameninţare uşor de exploatat, fie ea autentică sau fabricată.
Brzezinski a început construirea „ameninţării sale externe directe” cu câţiva ani înainte să fi scris The Grand Chessboard. Într-un interviu acordat revistei franceze Le Nouvel Observateur, fostul consilier a făcut o confesiune năucitoare, care va conduce la o modificare permanentă a cărţilor de istorie (Blum, p. 1):
„Reporterul: «Robert Gates, fostul director al C.I.A., a afirmat în autobiografia sa [From the Shadows] că serviciile americane de contraspionaj au început să-i ajute pe mujahedinii din Afganistan cu şase luni înainte de intervenţia sovietică. În această perioadă eraţi consilierul pe probleme de securitate naţională a preşedintelui Carter. Aţi avut deci un rol în această afacere. Corect?»
Brzezinski: «Da. Conform versiunii oficiale, C.I.A. a început să acorde ajutor mujahedinilor în anul 1980, adică după ce Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul, în 24 decembrie 1979. Realitatea, ascunsă până acum, este totuşi complet diferită. Pe 3 iulie 1979 preşedintele Carter a semnat prima directivă de acordare în secret de ajutor pentru oponenţii regimului prosovietic de la Kabul. Chiar în acea zi i-am scris o notă preşedintelui, în care i-am explicat că, după părerea mea, acordarea acestui ajutor va provoca o intervenţie militară sovietică.»
Reporterul: «În ciuda acestui risc, aţi fost un susţinător al acestei acţiuni secrete. Dar poate chiar dumneavoastră doreaţi această începere a războiului de către Uniunea Sovietică şi aţi încercat să-l provocaţi?»
Brzezinski: «Nu e chiar aşa. Nu i-am împins pe ruşi să intervină, dar am mărit cu bună ştiinţă probabilitatea ca ei să facă aceasta.»”

Reeducarea şi crearea talibanilor
După încurajarea sovieticilor să invadeze Afganistanul, Brzezinski avea acum un pretext pentru radicalizarea şi înarmarea unei populaţii care va fi folosită la o dată viitoare ca „ameninţare externă directă” pentru Statele Unite.
O parte a acestui proces de radicalizare includea spălarea creierelor copiilor, sub masca educaţiei. Raportul lui Joe Stephens şi David B. Ottaway din Washington Post afirmă (pp. 1-2):
„Către sfârşitul Războiului Rece, S.U.A. a cheltuit milioane de dolari pentru a aproviziona şcolarii afgani cu manuale pline de imagini violente şi învăţături islamice agresive, parte a încercărilor secrete de a stimula rezistenţa la ocupaţia sovietică.”
„Abecedarele”, pline cu discursuri despre jihadiv şi desene de arme, gloanţe, soldaţi şi mine, au intrat de atunci în planul afgan de învăţământ şcolar. Chiar şi talibanii au folosit cărţile produse de americani, cu toate că membrii mişcării radicale au şters feţele umane pentru a respecta codul lor fundamentalist.
Stephens şi Ottaway identifică astfel organizaţiile guvernamentale şi educaţionale implicate în realizarea manualelor (p. 4):
„Manualele, publicate în dari şi pashtu (principalele limbi afgane), au fost elaborate la începutul anilor ’80 cu fonduri AID [Agency for International Development] la Universitatea din Nebraska-Omaha şi Centrul de Studii Afgane [in cadrul aceleiaşi universităţi]. AID a cheltuit 51.000.000 $ pentru programele educaţionale care s-au derulat în Afganistan din 1984 până în 1994.”
În cadrul acestui proiect, imaginile şi discursurile violente au fost amestecate cu îndemânare cu programul legitim de învăţământ (p. 4):
„Funcţionarii AID au spus că pentru a-i învăţa pe copii să numere s-au folosit ilustraţii reprezentând tancuri, rachete şi mine. Ei au recunoscut că alimentarea urii faţă de invadatori servea intereselor de atunci ale Statelor Unite ”
O examinare a unui manual a produs rezultate şocante (p. 5):
„Un funcţionar a examinat un manual nerevizuit de o sută de pagini şi a numărat patruzeci şi trei de pagini ce conţineau texte sau imagini violente.”
Autorii articolului din Washington Post dau un exemplu de material care este pur şi simplu înspăimântător (pp. 5-6):
„O pagină din manualele acelei vremi arată un luptător al rezistenţei cu o bandulieră şi un Kalashnikov ce-i atârnă pe umăr. Capul soldatului lipseşte.
Deasupra soldatului este un verset din Coran. Dedesupt, în limba pashtu, este adus un omagiu mujahedinilor [sic], care sunt descrişi ca supuşi ai lui Alah. Conform textului, astfel de oameni îşi vor sacrifica averea şi chiar viaţa pentru a impune legea islamică.”
Acest proiect de inginerie socială i-a transformat cu succes pe copiii musulmani în maşini de ucis lipsite de conştiinţă. Mulţi vor intra în al-Qa’ida, reţeaua teroristă condusă de Osama bin Laden. Moştenitor al unei averi saudite strânse în urma afacerilor în domeniul construcţiilor, bin Laden a plecat în Afganistan în anul 1979 pentru a lupta împotriva sovieticilor. Bin Laden a ajuns apoi să conducă Maktab al-Khidamar (MAK). Prin intermediul acestei organizaţii se furnizau arme, bani şi luptători pentru războiul din Afganistan. Oricum, potrivit lui Michel Moran de la MSNBCv, mai sunt multe de povestit (p. 2):
„Ceea ce CIA uită în mod convenabil să specifice (public, cel puţin) este că MAK era susţinută de serviciile de securitate ale Pakistanului, agenţia Inter-Services Intelligence sau ISI, intermediarul principal prin care CIA conducea sub acoperire războiul împotriva ocupaţiei sovietice.”
Şi după război bin Laden a rămas în termeni buni cu CIA (p. 3):
„Cu toate că el a ajuns să reprezinte tot ce nu a funcţionat bine în strategia nesăbuită a CIA-ului, în 1989, la sfârşitul războiului din Afganistan, bin Laden era considerat de CIA drept un amator – băiatul saudit bogat plecat la luptă şi întâmpinat ca un fel de erou de către monarhia saudită pe care o ura.”
Bin Laden va primi ulterior de la facţiuni ale guvernului trei facilităţi necesare. Acestea îi vor permite lui şi grupării al- Qa’ida să dirijeze unul dintre cele mai grave atacuri teroriste din câte au fost concepute vreodată. Ele erau constituite din: (1) protecţie din partea liderilor cu influenţă din cadrul guvernului; (2) finanţare guvernamentală; (3) pregătire guvernamentală. Fără prea multă agitaţie, indivizii cu autoritate s-au pronunţat. Atât administraţia democrată cât şi cea republicană l-au protejat pe bin Laden. Fără a fi înfricoşaţi de atacul întreprins de Osama asupra vasului USS Cole şi de bombardarea ambasadelor, ambele l-au apărat cu consecvenţă pe terorist şi reţeaua sa. Preşedintele William Jefferson Clinton, un democrat, l-a protejat pe bin Laden de mâna justiţiei în Sudan. Mansoor Ijazvi a revelat acest fapt în 5 decembrie 2001, în Los Angeles Times (Ijaz, p. 1):
„Preşedintele Clinton şi echipa sa pe probleme de securitate naţională au ignorat câteva ocazii de a-i captura pe Osama bin Laden şi pe teroriştii asociaţi acestuia, ultima ocazie favorabilă având loc anul trecut…
Din 1996 până în 1998 am deschis canale neoficiale între Sudan şi administraţia Clinton. M-am întâlnit cu persoane oficiale din ambele ţări, inclusiv cu Clinton, Samuel R. Berger, consilierul în probleme de securitate naţională a Statelor Unite, preşedintele Sudanului şi şeful contraspionajului sudanez.
Preşedintele Omar Hassan Ahmed Bashir, care dorea să fie ridicate sancţiunile împotriva Sudanului (pentru terorism), a oferit arestarea şi extrădarea lui bin Laden precum şi date detaliate despre reţelele globale construite de «Jihadul Islamic» egiptean, Hezbollah-ul iranian şi Hamas-ul palestinian. Printre membrii acestor reţele erau şi cei doi terorişti care au deturnat şi pilotat avioanele comerciale spre World Trade Center. Tăcerea administraţiei Clinton la aceste oferte a fost asurzitoare.”
Sudanul i-a oferit lui Bill Clinton ocazia ideală de a-l prinde pe bin Laden şi de a preveni viitoare atacuri teroriste. În loc să o folosească, Statele Unite au presat Sudanul să-l facă pe bin Laden să plece, „în ciuda părerilor [sudanezilor] că ar putea fi monitorizat mai bine în Sudan decât în altă parte” (pp. 1-2). Bin Laden şi banda sa de criminali au plecat în Afganistan (p. 2):
„Bin Laden a plecat în Afganistan, luându-i cu el pe: Ayman Zawahiri, considerat de S.U.A. ca fiind principalul proiectant al atacurilor din 11 septembrie; Mamdouh Mahmud Salim, care a călătorit frecvent în Germania pentru a obţine echipament electronic pentru al-Qa’ida; Wadih El-Hage, secretarul personal şi emisarul lui bin Laden, care se află acum în S.U.A. cu o condamnare pe viaţă pentru rolul jucat în atacurile cu bombe asupra ambasadelor americane din Tanzania şi Kenia; Fazul Abdullah Mohammed şi Saif Adel, acuzaţi de asemenea pentru participarea la atacurile asupra ambasadelor. Unii dintre aceştia sunt acum pe lista FBI-ului cu cei mai căutaţi douăzeci şi doi de terorişti.”
În Afganistan, regimul taliban l-a protejat pe bin Laden şi reţeaua sa al-Qa’ida. Există o simetrie ciudată revelată de această relaţie. Atât bin Laden cât şi regimul taliban erau ceva mai mult decât o creaţie a CIA-ului. Selig Harrison, expert în Asia de Sud de la Woodrow Wilson International Center for Scholars, a prezentat acest fapt într-o conferinţă care a avut loc în Londra. Times of India relatează revelaţiile făcute de Harrison (p. 1):
„LONDRA – Un expert american de frunte în Asia de Sud a declarat că CIA a uneltit împreună cu Pakistanul la crearea «monstrului» care este regimul taliban ce conduce astăzi Afganistanul.
«I-am avertizat că suntem pe cale de a crea un monstru» a spus Selig Harrison de la Woodrow Wilson International Center for Scholars într-o conferinţă care s-a desfăşurat aici săptămâna trecută pe tema «Terorism şi securitate regională: înfruntând provocările din Asia».”
Pentru americanul mediu, regimul taliban poate fi doar o bandă de maniaci care au constituit un guvern rebel fanatic. Harrison afirmă însă că este vorba de fapt despre un proiect bine coordonat al serviciilor secrete (p. 2):
„Talibanii nu sunt doar recruţi din madrassas (şcoli teologice musulmane) ci sunt şi pe statul de plată ISI (Inter-Services Intelligence, serviciul de contraspionaj al guvernului pakistanez).”

Un plan guvernamental secret
Guvernul a avut toate mijloacele necesare pentru a detecta şi preveni atacurile de la 11 septembrie. Cercetătorul Russ Kick face o afirmaţie semnificativă referitor la acest lucru (p. 1):
„S.U.A. dispune de Agenţia Centrală de Contrainformaţii (CIA), Biroul Federal de Investigaţii (FBI), Agenţia de Securitate Naţională (NSA – National Security Agency), Serviciul Secret, Defense Intelligence Agency, National Reconnaissance Office şi o grămadă de alte agenţii de contraspionaj şi securitate. Aceste agenţii folosesc sistemul Echelon, care monitorizează majoritatea comunicaţiilor electronice din lume; sistemul Carnivore, care interceptează email-urile; sistemul Tempest, cu o tehnologie care poate citi ce afişează monitorul unui computer situat în altă clădire; sateliţii Keyhole care au o rezoluţie de 10 cm şi alte tehnologii de spionaj, multe dintre ele fiindu-ne probabil necunoscute.
În anul 2001 S.U.A. a cheltuit treizeci de miliarde de dolari pe culegerea de informaţii şi alte douăsprezece miliarde pe antiterorism. Cu toate aceste resurse (plus altele), noi ar trebui să credem că guvernul nu a avut nici cea mai vagă bănuială că teroriştii plănuiau să atace Statele Unite, cu atât mai puţin că intenţionau să deturneze avioane pe care să le îndrepte spre ţinte majore.”
După trecerea în revistă a acestor fapte, trebuie luată în considerare o posibilitate mult mai sinistră, că anumite facţiuni din cadrul guvernului S.U.A. au creat ameninţarea „bin Laden” şi de fapt chiar au dorit atacurile. Fie că Moran realizează sau nu aceasta, articolul său, Bin Laden Comes Home to Roost („Bin Laden vine acasă pentru a se odihni”), revelează dovada că este posibil ca CIA să fi echipat reţeaua lui bin Laden pentru alte scopuri decât lupta împotriva sovieticilor (p. 4):
„Agenţia CIA, conştientă ca întotdeauna de necesitatea de a-şi justifica «misiunea», la mijlocul anilor ’80 avea dovezi decisive despre adâncirea crizei din infrastructura Uniunii Sovietice. CIA, după cum a recunoscut directorul său adjunct Robert Gates în anul 1992, când a fost chestionat de Congres, s-a hotărât să ascundă acele dovezi faţă de Reagan şi consilierii săi principali şi a continuat să exagereze flagrant posibilităţile militare şi tehnologice sovietice, până în anul 1990, în raportul său anual, intitulat «Puterea militară sovietică».”
Se pune acum o întrebare tulburătoare. Datorită colapsului iminent al Uniunii Sovietice şi morţii inexorabile a comunismului, implicarea lui bin Laden în campania anticomunistă pare lipsită de importanţă. Mai succint, ea este irelevantă. Totuşi, în ciuda implicării sale desuete în campania anticomunistă, bin Laden a continuat să primească fonduri. Deoarece o astfel de finanţare nu reprezenta o investiţie pentru războiul aflat în desfăşurare împotriva sovieticilor, trebuie să fi existat motive ulterioare pentru a susţine reţeaua lui bin Laden.
Care a fost planul adevărat care a motivat CIA-ul să-l susţină pe cel care va deveni mai târziu, pentru întreaga lume, monstrul lui Frankenstein? Este posibil ca fostul director adjunct al operaţiunilor CIA, Theodore Shackley, să fi răspuns deja la această întrebare în cartea sa, The Third Option (p. 17):
„Ofiţerii de informaţii mai vechi, ca mine, care au experienţă în operaţiuni paramilitare, au afirmat întotdeauna că Statele Unite ar trebui să aibă în vedere şi o a treia opţiune: utilizarea războiului de gherilă, a tehnicilor de contrarevoluţie şi a acţiunilor sub acoperire pentru a atinge diferite scopuri politice… Războiul politic este deseori un element care elimină alternative mult mai sângeroase şi mai costisitoare.“
Este posibil ca atacurile din 11 septembrie să reprezinte o reală punere în scenă a celei de a treia opţiuni a lui Shackley. Legăturile lui bin Laden cu serviciile secrete susţin o astfel de afirmaţie. Au fost al- Qa’ida şi bin Laden considerate ca o parte din cea de a treia opţiune, ce urmărea promovarea unor schimbări politice şi sociale în Statele Unite?
Analizaţi o conversaţie ce a avut loc între fostul agent DEA, Michael Levine şi un agent CIA. Aceasta sugerează că CIA este pregătită şi doreşte să utilizeze cea de a treia opţiune în America. Discursul este consemnat în lucrarea The Triangle of Death (Levine p. 353):
„Cum poţi să fi atât de bun în ceea ce faci şi totuşi să înţelegi atât de puţin cine te manipulează? Nu realizezi că există fracţiuni în guvernul tău care vor să declanşeze o situaţie de urgenţă – situaţie mult prea fierbinte pentru ca un guvern constituţional să se poată descurca.
Cu ce scop? am întrebat.
O suspendare a constituţiei, binenţeles. Legislaţia este deja pregătită. Totul este perfect legal. Controlează. Se numeşte FEMA – Federal Emergency Management Agency.     Predaţi-vă armele, voi gloată de agitatori antiguvern… Şi cine va fi atunci rege, Michael?
CIA am spus.”
În Statele Unite terorismul este una dintre metodele ce sunt folosite pentru a declanşa schimbările dorite de către prietenul din CIA a lui Levine. Terorismul a oferit un pretext pentru introducerea unor legi draconice şi a unor măsuri care înainte ar fi fost de neconceput. Deputatul Henry Gonzalez a recunoscut acest fapt atunci cînd a făcut următorul comentariu (Cuddz, p. 164):
„Adevărul este că aveţi deja pregătite toate aceste măsuri de precauţie, iar planurile de urgenţă, stabilite prin lege, există deja şi prin urmare cu ajutorul lor aţi putea ca în numele stopării terorismului să mobilizaţi armata, să arestaţi cetăţeni americani şi să îi ţineţi în lagăre de detenţie.”
Adăugaţi la lista „planurilor de urgenţă reglementate prin lege” Patriot Act, decretul aprobat ca răspuns la atacurile din 11 Septembrie. “
În conformiate cu redactorul ziarului Washington Post, Jim McGee (pag 1-2) această lege:
„…împuterniceşte guvernul să modifice misiunea principală a FBI-ului, de la soluţionarea crimelor la adunarea de informaţii domestice (supravegherea populaţiei). În plus, Ministerul de Finanţe a fost însărcinat cu construirea unui sistem ce va reuni toate informaţiile din domeniul financiar, a cărui date pot fi accesate de către CIA. Şi lucrul cel mai important, CIA va avea pentru prima dată dreptul de a influenţa operaţiunile de supraveghere ale FBI-ului pe teritoriul S.U.A., va avea acces la dovezile adunate de către Marele Juriu Federal şi la monitorizarea convorbirilor telefonice”
Patriot Act are ca scop transformarea Americii într-o societate supravegheată. Monitorizarea convorbirilor telefonice a fost extinsă, invadând astfel viaţa privată a unei mari părţi a populaţiei. În numele luptei împotriva terorismului ochii indiscreţi ai guvernului pot acum supraveghea pe aceia care sunt pur şi simplu consideraţi „suspecţi”. În plus, monitorizarea convorbirilor telefonice nu mai este doar un instrument în anchetele criminalistice. Datorită noului decret, aceasta devine un mijloc de colectare de informaţii despre cetăţenilor.
Din nefericire, surprizele nu se opresc aici. Decretul anulează de asemenea multe din constrângerile impuse asupra puterii CIA. McGee scrie (pag 4):
„Noua lege permite ca CIA să aibă acces la cea mai puternică armă de investigaţie din S.U.A.: Marele Juriu Federal. Acesta are puteri aproape nelimitate în colectarea în secret de informaţii, incluzând aici mărturiile, transcrierile unor interceptări audio, înregistrarea convorbirilor telefonice, accesul la documentele medicale …
Noua lege permite FBI-ului să furnizeze informaţii provenite de la Marele Juriu către CIA, fără un mandat judecătoresc, atâta timp cât informaţiile se referă la serviciile secrete străine sau la terorismul internaţional.”
Toate cele de mai sus indică înspre o concluzie înfricoşătoare: există anumite fracţiuni ale guvernului care consideră terorismul ca pe un instrument de inginerie socială. Direcţia înspre care societatea este condusă cu ajutorul acestui „instrument” este însă şi mai înfricoşătoare.

Terorismul: un instrument al elitei conducătoare
Terorismul este folosit pentru a menţine gloata sub control, în folosul unei elite ce doreşte să îşi menţină şi să îşi expansioneze puterea. În lucrarea The Power Elite, sociologul C. Wright Mills prezintă aceşti  indivizi puternici (p. 3-4):
„Elita conducătoare este compusă din oameni a căror poziţie le permite să transceandă condiţiile mediocre de viaţă ale omului de rând; ei se află într-o poziţie care le permite să ia decizii ce au consecinţe majore. Dacă iau sau nu astfel de decizii este mai puţin important decât faptul că ei ocupă asemenea poziţii centrale; eşecul lor de a acţiona, eşecul lor în luarea unor decizii este în sine însuşi un act care este de multe ori de o importanţă mai mare decât deciziile pe care le iau. Deoarece ei se află în vârful celor mai mari ierarhii şi organizaţii ale societăţii moderne. Ei conduc marile corporaţii. Ei conduc maşinăria statului şi revendică privilegiile acestuia. Ei controlează instituţiile militare. Ei ocupă poziţiile strategice de comandă ale structurii sociale, în mâinile cărora sunt acum concentrate puterea politică, bogăţiile şi celebritatea de care se bucură. Discuţiile despre oligarhi ar putea să invoce imaginile unor stăpâni feudali medievali. Cu toate acestea, un studiu al Federal Reserve arată faptul că elitismul este viu şi este prezent în „tărâmul celor liberi” – S.U.A.
În lucrarea Secrets of the Temple, fostul editor al ziarului Washington Post, William Greider citează din acest studiu (p. 39):
„…54% din capitalul financiar mondial net era deţinut de către 2% din familii iar 86% de către primele 10% din familii; 55% din familiile din eşantion nu deţineau nici un capital sau aveau unul negativ…”
Această concentrare a averilor în atât de puţine mâini sugerează cu siguranţă faptul că există o clasă conducătoare. Este extrem de naiv să crezi că aceste elite nu exercită o influenţă majoră asupra civilizaţiei.
În cartea Beyond The Ruling Class: Strategic Elites In Modern Society, profesorul Suzanne Keller afirmă (p. 3):
„Ideea unei pături sociale ce se ridică deasupra maselor de oameni obişnuiţi ar putea să inspire sentimente de aprobare, indiferenţă sau disperare, dar indiferent ce gândesc oamenii despre aceasta, vieţiile lor, norocul lor şi soarta lor, au fost şi sunt de mult timp dependente de ceea ce gândesc şi fac un mic număr de oameni situaţi în poziţii înalte.”
Fostul director al Central Intelligence Agency (CIA) William Colby a recunoscut existenţa unei reţele de sânge albastru. Când fostul senator de Nebraska şi erou în războiul din Vietnam, John W. DeCamp, a cercetat implicarea elitelor în abuzul asupra copiilor, în traficul de arme şi droguri şi în crimele rituale satanice, Colby l-a avertizat asupra acestei aristocraţii ascunse şi asupra puterii acesteia (DeCamp, p. IX-X):
„Ceea ce trebuie să înţelegi tu, John, este că uneori există forţe şi evenimente care sunt atât de mari şi de puternice, cu mize atât de mari pentru alţi oameni sau instituţii încât nu poţi face absolut nimic în privinţa lor, oricât de rele şi de greşite ar fi şi oricât de dedicat şi de sincer ai fi tu sau de cât de multe dovezi ai avea. Acesta este pur şi simplu unul dintre faptele dureroase ale vieţii şi trebuie să îi faci faţă. Tu ţi-ai făcut partea ta. Ai încercat să demaşti răul şi faptele rele. Acest lucru ţi-a făcut foarte mult rău. Însă până în acest moment ai rămas în viaţă. Aşa că acum îţi spun, renunţă la toate acestea, înainte de a fi ucis. Uneori lucrurile sunt pur şi simplu prea mari pentru noi şi atunci trebuie să ne dăm la o parte şi să lăsăm istoria să îşi urmeze cursul.”
Probabil că cea mai însemnată sursă de informaţii din „interior” provine de la un profesor de la Oxford (şi mentor al fostului preşedinte Bill Clinton), Carroll Quigley. După ce a fost apropiat de fracţiunea anglofilă pro-britanică a elitei, Quigley a scris (p. 950):
„Există şi a existat de o generaţie, o reţea anglofilă internaţională care operează, într-un anumit grad, în acelaşi mod în care radicali de dreapta cred în decretul comunist. De fapt, această reţea pe care o putem identifica ca fiind grupurile Mesei Rotunde, nu are nici o aversiune faţă de cooperarea cu comunişti sau cu orice alt grup, făcând aşa ceva frecvent. Cunosc operaţiunile acestei reţele deoarece am studiat-o timp de douăzeci de ani şi mi s-a permis timp de doi ani, la începutul aniilor ’60, să examinez hârtiile şi documentele lor secrete. Nu am nici o aversiune faţă de aceasta şi faţă de scopurile acesteia, deoarece o mare parte din viaţa mea am fost aproape de ea şi de multe dintre instrumentele ei. Am obiectat, atât în trecut cât şi în prezent, asupra a câtorva dintre politicile ei (în special asupra credinţei acesteia că Anglia este mai degrabă o putere atlantică decât o putere europeană şi că trebuie să fie aliată sau chiar unită într-o federaţie cu S.U.A., trebuind să rămână izolată faţă de Europa). În general principala diferenţă de opinie constă în faptul că reţeaua doreşte să rămână necunoscută pe când eu consider că rolul ei în istorie este suficient de important încât să merite să fie cunoscută.”
Quigley de asemenea ne informează că elita conducătoare are o părere foarte proastă despre oamenii de rând. El exprimă acest sentiment elitist atunci când se referă la aceştia ca fiind : „neînsemnata burghezie” (p. 1243-1244).
Prin urmare, de ce marea masă a civilizaţiei umane nu este conştientă de prezenţa oligarhilor printre ei?
În lucrarea The Architecture of Modern Political Power, Daniel Pouzzner explică de ce (p. 16):
„Instituţia se ascunde în spatele unui camuflaj cultural.   Într-un mod subtil şi omniprezent, propaganda des realizată hrăneşte sentimentul public de acceptare şi de aprobare al autorităţii ei şi a definiţiilor sale asupra binelui şi a răului, împiedicând astfel publicul să reflecteze serios asupra faptului că instituţia în sine este foarte des un lucru nefast prin însăşi definiţia ei. Instituţia repetă mereu mantra care afirmă că preşedintele Statelor Unite ale Americii este «conducătorul lumii libere», însă o lume liberă nu are conducător. Preşedintele S.U.A. este pur şi simplu cea mai evidentă avangardă a autorităţii sistemului. El adună putere pe cheltuiala libertăţii lumii.
În general, un public rătăcit atribuie rezultatul acţiunilor intruzive ale instituţiilor, întâmplării sau unor motive considerate ca fiind inofensive sau virtuoase. Planul devine evident doar în modelul rezultatelor, sau aducând dovada unor imixtiuni inoportune. Publicul a fost în mod sistematic condiţionat să ignore astfel de modele şi să condamne pe cei care atrag atenţia asupra acestora (în mod ironic fiind numiţi «terorişti conspiraţionişti»). Controlând deci propagarea şi accesul la informaţiile care ar putea constitui dovada unor imixtiuni inoportune, instituţia reuşeşte în mare parte să protejeze programul de demascarea publică.
Compartimentarea aparatului de acoperire al organizaţiei face ca eventualele expuneri ce ar putea să «transpire» să producă doar pagube limitate.”

Legătura dintre familiile bin Laden şi Bush
Există oare vreo legătură între elitele ce deţin puterea şi actualele reţele teroriste? Răspunsul la această întrebare se găseşte ascuns în interiorul dinastiei Bush. Nici Bush senior şi nici Bush junior nu pot fi consideraţi ca fiind preşedinţi pe linia tradiţiei lui Lincoln. Nu provin din clasele de jos şi nu au o educaţie modestă. Investigaţia detaliată efectuată de către Webster Tarpley şi Anton Chaitkin şi consemnată în excelenta lor lucrare Gerge Bush: The Unauthorized Biography i-a dus la următoarele concluzii (p. 9):
„Una dintre tezele noastre de bază este aceea că George Bush [senior] este şi se consideră el însuşi a fi un oligarh.”
Într-un articol din London Daily Mail, Peter Allen indică o conexiune între George W. Bush şi fratele lui Osama, Salem bin Laden (p. 1-2):
„Incredibil, Salem a devenit partener de afaceri cu omul care conduce vânătoarea fratelui său. În 1970, el şi George W. Bush au fost fondatorii companiei petroliere Arbusto Energy în statul natal al lui Bush, Texas. Pe măsură ce şi-a construit propriul imperiu financiar, Salem bin Laden a avut o relaţie intrigantă cu viitorul preşedinte. În 1978 l-a numit ca reprezentant al său în Houston, Texas pe James Bath, un prieten apropiat al lui G. Bush, care a făcut serviciul militar împreună cu acesta. În acel an J. Bath a investit 50.000 $ în compania lui G. Bush, Arbusto. Niciodată nu s-a aflat dacă a investit proprii săi bani sau ai altcuiva. Au existat chair şi speculaţii conform cărora banii ar fi provenit de la Salem. În acelaşi an J. Bath a cumpărat aeroportul Houston Gulf în numele multimilionarului arab.
Trei ani mai târziu, G.Bush afirma că cei 50.000 de dolari investiţi în Arbusto au fost singura tranzacţie financiară pe care a efectuat-o cu J. Bath.” Legătura dintre familiile bin Laden şi Bush nu se încheie cu Arbusto Energy.
La programul BBC Newsnight, Greg Palast a afirmat (p. 5):
„Tânărul George a primit de asemenea beneficii ca director al unei filiale a Carlyle Corporation, o companie privată, puţin cunoscută, care în doar câţiva ani de la întemeiere a devenit unul dintre cei mai mari furnizori ai sistemului de apărare al Statelor Unite.
Tatăl său, Bush senior, este de asemenea pe statul de plată al companiei ca şi consilier. Şi ceea ce a devenit cu adevărat jenant a fost descoperirea faptului că bin Laden deţinea acţiuni la Carlyle, pe care le-a vândut doar după 11 septembrie.”
Toate aceste legături de afaceri pot explica de ce administraţia Bush a zădărnicit eforturile FBI-ului de a investiga pe Abdullah şi Omar bin Laden. Deoarece investigaţiile ar fi putut demonstra faptul că Osama nu era „oaia neagră” a familiei. Mai degrabă ar fi indicat faptul că terorismul era de fapt afacerea familiei bin Laden. Acest lucru ar fi asociat familia Bush cu terorismul, lucru pe care preşedintele în curs nu ar fi putut permite să îl lase să se petreacă.
Pentru neo-conservatori, imaginea familiei Bush ca un sindicat criminal ce întreţine legături cu persoane dubioase este reprobabilă. Totuşi, această afirmaţie poate fi bazată pe un precedent major. Ancheta efectuată de către Webster Tarpley şi Anton Chaitkin asupra vieţii de culise a fostului preşedinte George Herbert Walker Bush a dus la o descoperire uimitoare: aceea că „norocul familiei preşedintelui a fost în mare măsură un rezultat al planului lui Hitler” (p. 28). Conexiunile dinastiei Bush cu bin Laden sugerează faptul că complotul dintre aceasta şi inamicii Statelor Unite nu a încetat niciodată.

Un proiect sociopolitic sponsorizat de stat
Reexaminând afirmaţia anterioară a lui Martín Baro, conform căreia terorismul reprezintă o componentă dintr-un „proiect sociopolitic impus de către guvern”, ne confruntăm cu nişte întrebări foarte îngrijorătoare.
Care va fi rezultatul acestui guvernări? Unde duce de fapt tot acest terorism sponsorizat de către stat?
Quigley ne furnizează o imagine fragmentară a posibilelor rezultate în lucrarea Tragedy and Hope. Profesorul de la Oxford dezvăluie faptul că o elită cognitivă, în mod arbitrar numiţi „experţi”, va înlocui alegătorul democratic ce controlează sistemul politic (p. 866).
Ce fel de viaţă se poate aştepta omul de rând să aibă în cazul în care vor fi eliminaţi reprezentanţii maselor? Quigley (p. 886) declară că va fi un sistem în care:
„…libertăţiile şi alegeriile indivizilor vor fi controlate până la cele mai mici alternative datorită faptului că aceştia vor fi numerotaţi de la naştere şi urmăriţi, ca un număr, pe tot parcursul procesului educativ, al serviciului militar sau a altor servicii publice, a contribuţiilor la impozit, a sănătăţii şi a cerinţelor medicale şi până la retragerea la pensie.”

Despre autor:
Paul D. Collins a studiat istoria ascunsă şi tenebroasele subcurente ale politicii mondiale timp de aproximativ 11 ani. Este licenţiat în comunicaţii şi ştiinţe politice.
Lucrarea lui Paul, The Hidden Face of Terrorism: The Dark Side of Social Engineering, From Antiquity to September 11, este disponibilă pe internet la adresele:
http://www.1stbooks.com/bookview/13401,
http://www.barnesandnoble.com/, şi
http://www.amazon.com/.

Referinţe:
Adler, Freda, Gerhard Mueller, William Laufer, Criminology, McGraw Hill, New York, 2001.
Allen, Peter, Bin Laden’s family link to Bush, 2001, http://www.infowars.com/saved%20pages/Prior_Knowledge/fa…
Bamford, James, Body of Secrets: Anatomy of the Ultra-Secret National Security Agency, Doubleday, 2001.
Blum, Bill (traducător), Interview with Zbigniew Brzezinski, 15-21 ianuarie, 1998, http://groups.yahoo.com/group/konformist/message/2429.
Brzezinski, Zbigniew, The Grand Chessboard: American Primacy and Geostrategic Objectives, Basic Books, 1997.
Chomsky, Noam, Deterring Democracy, Hill & Wang, New York, 1992.
Cuddy, Dennis, Secret Records Revealed: The Men, The Money, and The Methods Behind the New World Order, Hearthstone Publishing, Oklahoma, 1999.
DeCamp, John W., The Franklin Cover-Up: Child Abuse, Satanism, and Murder in Nebraska, AWT Inc., Nebraska, 1996.
Greider, William, Secrets of the Temple: How the Federal Reserves Runs the Country, Simon & Schuster, New York, 1987.
Juergensmeyer, Mark, Understanding the New Terrorism, Current History, aprilie 2000.
Ijaz, Mansoor, Clinton Let Bin Laden Slip Away and Metastasize, 5 decembrie, 2001, http://www.latimes.com/templates/misc/printstory.jsp?=1a%2D000096561dec05.
Keller, Suzanne, Beyond The Ruling Class: Strategic Elites In Modern Society, Random House, New York, 1963.
Kick, Russ, September 11, 2001: No Surprise, 2002, http://www.loompanics.com/Articles/September11.htm.
Levine, Michael şi Laura Kavanau, The Triangle of Death, Delacorte Press, New York, 1996.
McGee, Jim, An Intelligence Giant in the Making, 4 noiembrie, 2001, http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/articles/A33340-2001Nov3.html?id=6846.
Mills, C. Wright, The Power Elite, Oxford University Press, London/New York, 1956.
Moran, Michael, Bin Laden comes home to roost, http://www.msnbc.com/news/190144fef6.html?cp1=1,%202001.
Palast, Gregory, Has someone been sitting on the FBI? 2001,
http://news.bbc.co.uk/hi/english/events/newsnight/newsid_1645000/1645527.stm.
Pouzzner, Daniel, The Architecture of Modern Political Power: The New Feudalism, 2001, http://www.mega.nu:8080/.
Quigley, Carroll, Tragedy and Hope: A History of the World in Our Time, MacMillan Company, New York, 1966.
Rivero, Michael, Fake Terror: The Road to Dictatorship, 2001, http://www.whatreallyhappened.com/ARTICLE5/index.html.
Shackley, Theodore, The Third Option: An Expert’s Provocative Report on an American View of Counterinsurgency Operations, Dell Publishing, New York, 1981.
Stephens, Joe and David B. Ottaway, From the USA, the ABCs of jihad, http://stacks.msnbc.com/news/728439.asp, 2002.
Tarpley, Webster Griffin şi Anton Chaitkin, George Bush: The Unauthorized Biography, Executive Intelligence Review, Washington, DC, 1992.
The Times of India, CIA worked in tandem with Pak to create Taliban, 7 martie, 2001, http://www.infowars.com/Saved_Articles/7%20March%20 2001%20%20CIA%20worked…”[4][5]

Documentarul “Terrorstorm”

SURSE

  1. Alex Jones in documentarul “Terrorstorm”.
  2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Steag_fals
  3. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=10863
  4. Paul David Collins – „The Hidden Face of Terrorism: The Dark Side of Social Engineering, From Antiquity to September 11”.
  5. Traducerea in romana -> http://www.nexusmagazine.ro/index.php/reviste/10-nexus-new-times-magazine-an-1-nr-2/8-fata-ascunsa-a-terorismului
  6. Foto: Internet
  7. Foto: dees2.com
  8. Video: YouTube
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro