Radu Timofte, fost sef al SRI, a fost asasinat pentru a nu face publica Descoperirea din Bucegi din August 2003 ! Radu Timofte despre masonerie: "Doreste sa ocupe toate functiile importante in Stat si reprezinta un pericol pentru Romania !"

by Fostul director al SRI din perioada 2001-2006, Radu Timofte, a incetat din viata pe 19 octombrie 2009, la varsta de 60 de ani. Radu Timofte suferea de leucemie. Cel putin asa se prezinta oficial ca si cazul a decesului ! In timpul mandatului sau a avut loc Descoperirea din […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Fostul director al SRI din perioada 2001-2006, Radu Timofte, a incetat din viata pe 19 octombrie 2009, la varsta de 60 de ani. Radu Timofte suferea de leucemie. Cel putin asa se prezinta oficial ca si cazul a decesului ! In timpul mandatului sau a avut loc Descoperirea din Masivul Bucegi, din August 2003, pe care a stiut s-o gestioneze destul de bine, atunci cand lucrurile erau gata sa scape de sub control.

In primele luni dupa Marea Descoperire din Bucegi din August 2003, Generalul american Roddey, un cadrul militar american cu o vasta experienta in domeniul descoperirii artefactelor “ciudate”, in multe zone pe Planeta, a fost unul dintre principalii colaboratori din partea americanilor, cu partea romana.

In panica ce marcase acea perioada din august-septembrie 2003, orice decizie pripita, referitor la prezentarea in public a Descoperirii din Bucegi, ar fi declansat actiuni cu efect ireversibil cu privire la tara noastra, aruncand atat SUA, cat si Romania intr-un haos.

sri

Evoluţia spirituală a populaţiei înseamnă un grad sporit de libertate, iar mai multă libertate şi armonie în gândire şi concepţii înseamnă sfârşitul erei controlului şi a manipulării; practic, înseamnă sfârşitul francmasoneriei şi al planurilor ei diabolice. Acum poţi să-ţi explici înverşunarea lor de a deţine conducerea completă a acţiunilor din SRI, în legătură cu locaţia din Bucegi.

Ceea ce se află acolo şi care porneşte de acolo surclasează orice secret al lor şi le pune în pericol însăşi raţiunea de a fi şi de a acţiona pe această planetă. Ştii că au intervenit chiar într-un mod brutal, aş putea zice, din punct de vedere politic, prin intermediul membrilor masoni din societatea noastră, foarte sus-puşi în structura politică a ţării; chiar şi acum mai sunt unele tentative, dar lucrurile s-au cam lămurit.

Marea şansă a fost că la noi nu toţi sunt corupţi sufleteşte, iar unii dintre ei au chiar puteri decizionale foarte mari. Totuşi, presiunile se fac simţite şi crede-mă că uneori sunt uriaşe. E nevoie de multă abilitate, atenţie şi răbdare pentru a reuşi să le eviţi.

— Din câte înţeleg, lupta între interesele divergente se acutizează, am observat eu.
— În momentul actual, putem vorbi de o relativă stabilitate cu privire la descoperirea din Bucegi. Protocolul secret de acum aproape treisprezece ani (august 2003), dintre România şi Statele Unite, nu poate fi modificat prea uşor, deşi se urmăreşte aceasta. Guvernul ocult mondial a plasat Sala Proiecţiilor de sub platoul Bucegi şi tot ceea ce derivă de acolo pe primul loc în lista USAP.

Există un număr de numai opt persoane în toată lumea, exceptând pe cele din România, care au acces la această locaţie; restul, deşi asigură diverse servicii în legătură cu acea facilitate, sunt complet dezinformate. Prin natura „paternităţii” descoperirii, partea română are un grad de libertate mai mare. Însă chiar şi aşa, sunt destule probleme.

Pe teritoriul tarii noastre, in vechime, au trait fiinte foarte evoluate spiritual. Acestea au lasat urmatoarelor generatii (adica noua) mai multe tezaure bine ascunse in munti. Ele vor fi revelate la un moment dat. Odata cu accesarea lor, noi vom capata raspunsuri la toate intrebarile pe care ni le-am pus de-a lungul timpuri, intrebari ale caror raspunsuri au fost deobicei trunchiate pentru a nu sti adevarul.

Muntii in care se afla aceste tezaure fabuloase sunt: Muntii Bucegi, Muntii Buzaului, Muntii Apuseni, Masivul Godeanu, Masivul Ceahlau si Masivul Sureanu. In afara de acestia, sub Sarmizegetusa se afla un imens oras al atlantilor, unde se ascund cristale, aur monoatomic si diverse artefacte despre istoria atlantilor.

Cine a fost Radu Timofte ?

Radu Timofte s-a nascut la 7 aprilie 1949, in judetul Neamt. El a absolvit Academia de Inalte Studii Militare din Bucuresti, Facultatea de Comanda si Stat Major, fiind ofiter activ in Ministerul Apararii Nationale pana in anul 1988, cand a fost trecut in rezerva, ca urmare a ramanerii ilegale in strainatate a surorii sale.

Radu Timofte a facut parte din conducerea comitetului FSN din municipiul Roman, dupa Revolutia din 1989. Radu Timofte a fost senator in perioada 1990-2001, pe listele FSN, FDSN si PDSR. In februarie 2001, a demisionat din Parlament, fiind numit director al Serviciului Roman de Informatii, functie pe care a ocupat-o pana in 2006, cand a demisionat in urma scandalului legat de eliberarea si fuga din tara a lui Omar Hayssam.

In iunie anul acesta, Radu Timofte a fost trimis in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, intr-un dosar legat de achizitionarea, de catre acesta, a locuintei de serviciu. Timofte era acuzat de fals si abuz in serviciu, dupa ce si-ar fi achizitionat locuinta la un pret sub cel al pietei. Radu Timofte era casatorit si avea 3 copii.

De ce a fost omorat Radu Timofte fostul sef al SRI ?

Problema e mai complexa, insa elementele prezentate aici vor fi un semn de intrebare. Radu Timofte a fost sef al SRI intre anii 2001 – 2006, adica mai exact in regimurile Iliescu, dar si putin din regimul Basescu.

Radu Timofte, fost sef SRI, despre masonerie!

El a ramas cunoscut conspirationistilor cu o afirmatie anti-masonica, in Evenimentul zilei nr. 1466 din 22 aprilie 1997:

„Tendinţa din ce în ce mai vizibilă a masoneriei (paravan al spionajului iezuit) de a acapara toate funcţiile importante în stat reprezintă un pericol pentru România.

Masoneria are tendinta sa ocupe toate functiile importante in Stat din Romania. Vicepresedintele Comisiei de aparare a Senatului, Radu Timofte, ne-a declarat ieri ca tendinta masoneriei – din ce in ce mai vizibila – de a acapara toate functiile importante in stat reprezinta un pericol pentru Romania. “Este de remarcat ca atat presedintele comisiei senatoriale de aparare cat si ministrul apararii Victor Babiuc sunt masoni si probabil ca mai sunt multi altii nu doar in Ministerul respectiv, ci si in celelalte.

Mi-e teama insa ca acesti asa-zisi “frati” nu urmaresc altceva decat de a pune mana pe tot ceea ce inseamna putere in Stat, asa cum au reusit in alte tari. Mi-e teama ca vom ajunge intr-o zi sa fim condusi numai de catre cei care fac parte din astfel de organizatii si atunci s-a dus naibii si identitatea noastra nationala si tot ce inseamna cultura si traditie romaneasca”.[1]

Teribilele secrete de stat ale lui Radu Timofte !

Si Antonie Iorgovan care intr-o polemica cu masonul Olimpian Ungherea i-a dat peste nas cu mai multe replici anti-masonice una fiind:

“Articolul 40 din Constitutia Romaniei interzice existenta organizatiilor cu caracter secret.”

Dar si Antonie Iorgovan a murit, tot de cancer la scurt timp dupa declaratiile anti-masonice. Desigur si acest caz este o “coincidenta”!

În Jurnalul Naţional din 23 mai 1997, vicepreşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, Radu Timofte declară că:

“Masoneria are ca scop să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Masoneria îşi propune să finanţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie, naţionale şi internaţionale […] şi chiar reuşeşte să deţină controlul în domeniul economic, politic, cultural şi mai nou militar. Şi, mai mult decât atât, jurământul masonic are în conţinutul său pedepse foarte severe pentru membrii care divulgă secretele, organizaţia având caracter secret.

Protocoalele masoneriei, care au fost publicate, reprezintă pentru majoritatea celor care le citesc, motive foarte serioase de reflecţie, de reţinere, de tăcere şi de teamă. Nici măcar membrii sus-puşi nu ştiu mare lucru. Bănuiesc că activităţile secrete nu sunt cunoscute decât de un grup foarte restrâns, iar celorlalţi mai mici şi mai mulţi nu le sunt prezentate adevăratele intenţii ale masoneriei, aceştia fiind simple unelte care doar îşi imaginează că ştiu ceva.”[2]

Pentru a exemplifica ce spune senatorul Radu Timofte în legătură cu jurământul masonic vom prezenta în continuare conţinutul acestui jurământ:

“Jur, în numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor (Satana) să nu divulg niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor.

Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici să pun altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit până în această clipă sau mi se va descoperi în viitor. Dacă nu mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă:
– să mi se ardă buzele cu fier înroşit
– să mi se taie o mână
– să mi se smulgă limba din gură
– să mi se reteze gâtul
– cadavrul meu să fie spânzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vânt.”[3]

Moartea suspecta a fiului lui Radu Timofte !

“Vineri, 9 ianuarie 2015, puţin după ora amiezii, pictorul Alexandru George Timofte a decedat la numai 32 de ani. Decesul a survenit în urma unei boli necruţătoare, la clinica unde se afla spitalizat, anunță www.ziarulderoman.ro.

Alexandru George Timofte s-a născut, ca fiu geamăn al familiei, la 28 aprilie 1983, la Rădăuţi, judeţul Suceava, unde tatăl său, Alexandru Radu Timofte, ofiţer superior de grăniceri, avea responsabilitatea apărării unui sector de frontieră.

După absolvirea Colegiului Jean Monet din Bucureşti, şi-a continuat, la Roman, sub îndrumarea profesorului Andriescu, preocupările în domeniul artei plastice, în care se afirmase încă din primii ani de şcoală.

A urmat cursurile Facultăţii de Drept şi a frecventat mediile artiştilor plastici din Roman şi Bucureşti (studii cu artistul romașcan Alexandru «Panatta» Codreanu). A participat cu lucrări de grafică la diferite expoziţii, care i-au fost achiziţionate de colectionari din ţară, dar şi din SUA, Danemarca, Austria, Spania, Japonia, Mexic şi Turcia.

Fraţii gemeni Alexandru George şi Florin Corneliu Timofte au pictat, cu titlu de act de caritate, mai multe biserici, între care biserica din satul Valea Enei, judeţul Neamţ.”[4]

Radu Cinamar le raspunde fanilor sai si criticilor sai in cartea “Pergamentul Secret” volumul 4, la pagina 19:

“Cititorul nu trebuie să se simtă frustrat din acest motiv. De-a lungul timpului am fost informat de acuzele aduse mie, referitoare la faptul că nu dezvălui locaţia exactă a descoperirii din munţii Bucegi. După toate cele relatate în primul volum, o astfel de idee mi se pare chiar infantilă.

Cititorul poate să înţeleagă foarte uşor că, într-un astfel de caz, societatea noastră nu ar mai avea nevoie de servicii secrete, că nu ar mai exista niciun fel de bariere în colaborarea cu marile puteri, că oamenii i-ar primi cu braţele deschise pe membrii altor civilizaţii din cosmos şi că orice astfel de descoperire ar deveni un fel de muzeu care este deschis oricui şi oricând.

Am explicat faptul că, pe lângă forţele de rezistenţă manifestate la dezvăluirile fulminante pentru umanitate – şi aici nu mă refer doar la Sala Proiecţiilor şi la cele trei tuneluri subpământene -, există de asemenea o facţiune puternică ce sprijină curentul opus, al binelui, al informării populaţiei, însă această informare trebuie realizată într-un mod just şi adecvat realităţii de moment.

A judeca simplist astfel de situaţii complicate nu aduce niciun beneficiu pentru inteligenţă şi îi privează pe cei grăbiţi şi aroganţi de o cunoaştere mai profundă. Totuşi, sunt sigur că cititorul atent va reuşi să înţeleagă în mod corect motivele care nu îmi permit să dezvălui informaţii extrem de importante şi nu va cădea în plasa unor observaţii ieftine şi concluzii năstruşnice privitoare la acest subiect. Unele lucruri pot fi spuse, altele nu, cel puţin deocamdată.

Dar chiar şi cele care sunt dezvăluite, sunt doar parţial menţionate, pe deoparte datorită intereselor guvernamentale, iar pe de altă parte datorită impactului neprevăzut asupra societăţii. Am înţeles de la factorii de răspundere că acestea sunt aspecte foarte delicate, care nu pot şi nu trebuie să fie tratate cu uşurinţă.”[5]

Un membru al Comisiei Senatului deranjat de informatiile publicate despre Descoperirea din Bucegi !

“Generalul Obadea şi Cezar trebuiau să facă faţă unei situaţii care, fără a fi deocamdată prea complicată, era totuşi tracasantă. Dacă nu era tratată cu seriozitate, risca să declanşeze ceva la scară mai mare, punând în pericol statutul bine definit şi destul de ocultat al Departamentului Zero. Cezar mi-a spus că au avut loc trei rânduri de convorbiri între membrul respectiv al comisiei şi generalul Obadea; la două dintre ele asistase personal. Politicianul ameninţase aproape direct că sesizează comisia şi demarează procedura de analiză, dacă nu se operează modificările cerute. Prin aceasta se referea la trimiterea mea în SUA, dar totul era doar un pretext. Nici măcar nu ascundea că vorbeşte în numele unui grup de interese ascunse; astfel de aspecte sunt deja obişnuite la un anumit nivel.

Lucrurile erau şi mai mult complicate de faptul că unul dintre motivele pe care persoana îşi baza atacul era acela că eu scriam despre anumite subiecte cu caracter secret şi publicam acele elemente. Era un aspect delicat, care apăruse deja cu câteva luni în urmă, dar fusese înăbuşit la o şedinţă secretă a directorilor SRI. Nu am avut niciodată multe elemente în legătură cu acest aspect. Dar atât Cezar cât şi generalul Obadea m-au asigurat că puteam scrie în continuare, fireşte în anumite limite, pe care de altfel eu le-am respectat întru totul.

Acum, însă, problema era din nou pusă pe tapet, semn că “deranjul” nu numai că nu fusese uitat, dar chiar se amplificase. Pe lângă obstrucţionarea volumelor scrise de mine, se urmărea în paralel ca micul “scandal” să creeze chiar o breşă în actualul sistem din SRI, pentru a se putea prelua controlul asupra Departamentului Zero. În aceste condiţii era evident că nu puteam să pun gaz pe foc şi să public acest al patrulea volum al seriei imediat după evenimentele care constituie subiectul lui. Am fost nevoit deci să aştept, sperând la anumite intervale de timp că totul se va linişti şi voi putea să fac în continuare cunoscute principalele aspecte cu care m-am confruntat în cadrul Departamentului Zero. Numai că aşteptarea mea s-a prelungit destul de mult şi iată că numai acum, la doi ani după apariţia pe piaţă a volumului 3 al seriei, am primit aprobarea lui Cezar de a scrie în continuare.

Îl rog pe cititor să aibă înţelegere faţă de această situaţie complicată în care eu, metaforic vorbind, am fost legat de mâini şi de picioare. Dacă nu ar fi existat un anumit grup redutabil de persoane cu o mare putere politică şi economică, ce îmi era favorabil, nu ar fi fost şanse ca aceste cărţi să ajungă pe piaţă.
Desigur, eu nu pot expune aici toate aspectele de culise care există şi pe care le cunosc. În afară de acestea, sunt unele elemente despre care Cezar mi-a spus că e mai bine să nu le ştiu; ele fac parte din incredibilul păienjeniş de interese şi ţeluri, care cuprinde o mare parte a oamenilor puternici în această ţară. Mi s-a permis să subliniez doar unele chestiuni, pentru a păstra un relativ echilibru într-o situaţie în care “apele fierb” mai mereu.

Am primit cu puţin timp în urmă o notă informativă: ducesa de Halberg vine în vizită la Bucureşti. Exact acum, în aceste momente tensionate. Parcă se pregăteşte ceva.
Şi, vrând să mă asigur că nu vorbesc la pereţi, am întrebat-o direct pe Shirt Li:
– Cred că ştii că e membru marcant al Nobilimii Negre?
Shin Li înclină capul în sens afirmativ…”[6]

Discutii intre membrii din Serviciile Secrete cu privire la publicarea informatiilor despre Descoperirea din Bucegi !

“Cezar făcu o pauză şi apoi, fără nicio introducere, îmi spuse brusc:
— Am fost solicitat de la nivel înalt să te contactez într-o problemă mai delicată. Nu trebuie să te îngri¬jorezi, deoarece poate fi o ocazie minunată pentru tine. Acum câteva zile am primit la baza noastră o notă cu antet special, prin care mi se cereau anumite date despre doctorul Xien. Structurile noastre secrete sunt foarte interesate de legătura cu el şi se pare că la vârf s-au „mişcat” puţin apele, mai ales în perioada aceasta. De fapt, cererea a fost chiar mai specifică; mi s-a trasat sarcina să te contactez, întrucât tu ai fost cel implicat în translaţia spaţială de anul trecut, realizată de doc¬torul Xien.4
Eram stupefiat. L-am întrebat cum era posibil să se ştie că eu am fost cel care a scris despre acel subiect. Cezar a râs cu poftă şi mi-a răspuns:
— Să nu subestimezi niciodată puterea serviciului de contrainformaţii. Îţi imaginai că după acele dezvăluiri vei rămâne absolut necunoscut?
Tăcu pentru un timp, privind spre podea.
— De fapt, departamentele noastre trebuie să lucreze foarte strâns; de aceea eu ştiam că eşti vizat. În fine, jocul este mult mai complicat decât ceea ce îţi relatez eu acum. Important este faptul că, aşa după cum îţi spuneam, există totuşi în acest segment al structurii statale unele persoane oficiale care au o ori¬entare foarte benefică şi prin unele „artificii”, ca să le numesc aşa, s-a decis să nu fi blocat în cele ce ţi-ai pro¬pus. Intenţia iniţială, conform unei proceduri standard foarte rapide, era aceea de a te scoate imediat din cir¬cuitul editorial. Sigur, nu ţi-ar fi fost deloc uşor. Însă unele persoane sus-puse au întrezărit cumva impor¬tanţa informaţiilor pe care le oferi şi mai ales au intu¬it efectul lor posibil în mintea şi în sufletul omului de rând. Ştii prea bine că se duce o „luptă” acerbă între interese colosale, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.
Am vrut să intervin, dar Cezar mi-a făcut un semn să nu-1 întrerup.
— Aici, la noi, există un punct-focar extrem de important pentru înclinarea balanţei victoriei într-o parte sau alta. Mă refer la gradul de „trezire” a popu¬laţiei şi la complexul descoperit în interiorul Munţilor Bucegi. Mai sunt, desigur, şi alte aspecte, dar acestea mi se par cele mai importante. Trebuia deci să fii susţinut. Şi crede-mă, au fost destule tensiuni interne şi discuţii între departamentele noastre pe acest subiect. Putem spune chiar „lupte” interne, argumente şi contraargumente, dar până la urmă ai primit un gen de „undă verde”; adică eşti lăsat în pace. Normal, m-am aşteptat la astfel de reacţii şi de aceea am pregătit oarecum terenul împreună cu generalul Obadea şi alţi câţiva subordonaţi de încredere. Acum câteva zile am primit nota secretă de care îţi spuneam şi am fost con¬vocat într-un anumit loc. Nu-ţi pot spune cine era per¬soana şi cred că înţelegi foarte bine de ce. Dar am con¬siderat acea situaţie foarte potrivită pentru a face ast¬fel încât să te ajut să ajungi mai aproape de anumite puncte „fierbinţi”. Sper că sunt în asentimentul tău.
Deşi nu înţelegeam la ce se referă, am înclinat capul repede, afirmativ. Eram puţin năucit de cele ce aflam. Aveam iluzia că reuşisem să păstrez un secret desăvârşit asupra persoanei mele, în legătură cu faptul că sunt autorul acestor cărţi. În mod evident, deconspirarea secretului ar crea „valuri” mari şi ar putea duce la rezultate imprevizibile. Dar scopul serviciilor de informaţii şi contrainformaţii nu este deloc acela de a divulga mai departe ceea ce ele ajung să cunoască, decât dacă interesele o impun. în cazul meu, desco¬peream încă o dată ce important este să fie cineva care să te sprijine în viaţă, în momentele importante.
— Persoana avea un mandat special de informare şi primise sarcini foarte precise, a continuat Cezar să-mi vorbească. Am fost întrebat dacă este posibil ca doctorul Xien să fie contactat cât mai repede cu putinţă. Atunci am intuit o oportunitate foarte intere¬santă şi te-am indicat pe tine; în felul acesta te puteai bucura şi de un fel de imunitate în plus. Pe scurt, mi s-a cerut să-ţi propun o poziţie în schema Departa¬mentului Zero, deoarece am lansat ideea că în acest fel, graţie experienţei speciale pe care ai trăit-o împreună cu doctorul Xien, era posibil să ai mai mult succes pen¬tru a lua legătura cu el. Se ştia că noi suntem prieteni şi mi s-au cerut unele informaţii despre tine, dar aces¬tea au fost mai mult generice. A contat foarte mult fap¬tul că nu ai nicio obligaţie socială, iar garanţia mea a fost suficientă ca să obţin aprobarea de care aveai nevoie.
Nu credeam că toate acestea mi se întâmplă mie.
— Vrei să spui că acum fac parte din Depar¬tamentul Zero?
— Nu te bucuri? Ştiam că-ţi doreşti foarte mult să afli amănunte cu privire la descoperirea din Bucegi, mă tachina Cezar cu un zâmbet uşor.
Dintr-o dată, situaţia devenea clară: fusesem chemat în Departamentul Zero, mă bucuram prin aceasta de o anumită protecţie şi aveam în continuare libertatea de a scrie despre anumite subiecte, dar nu despre toate, după cum mi-a specificat Cezar. Totuşi, nu înţelegeam cu ce aş fi putut eu contribui la realizarea planului organismelor superioare, care solicitau o întâl¬nire cu doctorul Xien. Nu vedeam cum aş fi putut ajuta mai mult la aceasta, făcând parte din Departamentul Zero.
— Situaţia îmbină, ca mai totdeauna, unele avanta¬je şi unele dezavantaje, a început Cezar să-mi explice. Este o luptă între anumite interese de stat şi faptul că eşti un civil care dezvăluie unele informaţii impor¬tante. Până la urmă, după cum vezi, a precumpănit interesul de stat. Dar aceasta s-a întâmplat în special pentru că rapoartele au indicat o percepţie de nişă, ca să mă exprim tehnic, adică aceste informaţii sunt asi¬milate doar de o anumită categorie de persoane, care însă pare să se diversifice tot mai mult. Noi am accen¬tuat asupra faptului că lucrările tale sunt încadrate în curentul SF şi prin urmare nu constituie un factor de risc. Strategia a dat roade şi în felul acesta ai obţinut chiar accesul la alte informaţii extraordinare.”[7]

Descoperirea din Masivul Bucegi din August 2003 – acolo se afla o Sala a Proiectiilor holografice cu informatii din istoria omenirii, informatii stiintifice, aur monoatomic si multe altele !

795_444337275630561_817822985_n 148293_444337315630557_1199769233_n 224153_444337188963903_348024819_n 224176_444337372297218_511470630_n 252234_444337288963893_420396445_n 10614332_773913156006303_8497790827175530950_n 10991347_789609104459701_4692023787021223009_n 11002590_789608974459714_8209746459567592396_n cautari-elicopter-bucegi-EM848871DD operatiuni-cautare-bucegi-elicopter-1-EO876920WB operatiuni-cautare-bucegi-elicopter-2-EO876920WB operatiuni-cautare-bucegi-elicopter-3-EO876920WB operatiuni-cautare-bucegi-elicopter-4-EO876920WB operatiuni-cautare-bucegi-elicopter-5-EO876920WB tragedia-din-bucegi-semne-de-intrebare-si-controverse-18402586

BUCEGI FACILITY – EYES ONLY !

Structura tunelului din interiorul Masivului Bucegi este urmatoarea: acesta se afla intr-o pozitie perfect paralela cu baza Masivului Bucegi, plecand de la o treime de baza, are o lungime de 280 m, dupa care coteste brusc spre dreapta intr-un unghi de 26 de grade, continuand apoi cu 300 m lungime, in cele din urma cotind spre stanga de data asta pentru 4 m, terminandu-se in interiorul unei aule gigantice in interiorul Masivului Bucegi. Aula are un diametru de 100 m si o inaltime de 30 m. Verticala la suprafata corespunde stancilor de pe creasta care poarta denumirea de Babele, verticana iesind astfel intre Sfinx si Babele!

Climatul politic era „fierbinte” in noiembrie 2004, aceea fiind chiar perioada critică înainte de alegeri.
Este chiar posibil ca anumiţi factori politici să fi fost radical influenţaţi de noile descoperiri şi dovezi care au fost aduse. Am aflat că membrii comisiei de audiere au fost atât de bulversaţi de datele raportului şi de dovezile care le-au fost prezentate, încât ore în şir ei nu au fost capabili să ia vreo hotărâre şi nici să transmită în mod coerent informaţiile la vârf de stat.

Întregul lor sistem de valori a fost atunci complet răsturnat şi nu se întrezăreau alte puncte de sprijin care să le susţină vechile concepţii. Poate tocmai de aceea s-a ajuns la concluzia că era nece¬sară o modificare radicală a sistemului şi a influenţelor oculte în ţară.

Este uimitor cum lanţul de evenimente care a început cu marea descoperire din Munţii Bucegi, din August 2003 şi a continuat cu expediţia de amploare prin tunelurile subpământene a modificat aproape integral atât gândirea, cât şi destinul unor oameni.

Descoperirea din Masivul Bucegi a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi.

Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre isto¬ria planetei noastre şi a omenirii. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-septembrie, 2003).

în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România. Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.

Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.

Practic ansamblul descoperit sub Masivul Bucegi in 2002, de catre
cercetatorii de la Pentagon folosind satelitii geostationari care au la baza tehnologia bionica si cea a undelor de forma. La data de 11 August 2003, dupa o pregatire ca la carte o echipa romano-americana patrunde in interiorul Masivului Bucegi (nu mai descriu toata povestea), asta dupa ce foreaza de mai multe ori in incercarea vehementa de a patrunde in interior desi barajele energetice nu permiteau. Intr-un final s-a reusit
strapungerea barierei energetice si unificarea galeriilor.

Informatia-bomba de la Statul Major al Pentagonului ! Panica la Pentagon ! Pentagonul spioneaza cu sateliti teritoriul Romaniei !

— A doua întâlnire cu senior Massini a echilibrat cumva situaţia. Deşi întrevederea a continuat în spiritul unui joc de-a şoarecele şi pisica, la fel ca şi prima dată, totuşi acum îi cunoşteam deja intenţiile adevărate; vene¬rabilul, însă, nu ştia aceasta. E adevărat că micul meu avantaj asupra lui nu modifica prea mult datele problemei, dar cel puţin îmi permitea să fiu mult mai vigilent. Acţiunile mele trebuiau să fie foarte abile, pentru a nu deranja echilibrul relativ al situaţiei.

Dacă, de pildă, m-aş fi arătat revoltat şi aş fi ameninţat că dezvălui totul la vârf de stat, cel mai probabil că aş fi fost trecut imediat pe o linie moartă, cu un rezultat imprevizibil în direcţia sco¬pului urmărit de masoni şi chiar în ceea ce priveşte viaţa mea. în definitiv, se poate spune că, practic, eu nu exist în această ţară: singurul dosar de înregistrare este cel din biroul generalului Obadea. Nu am legături politice, relaţii diplomatice, afaceri în economie sau obligaţii sociale. Este o situaţie cu totul specială, care are multe avantaje, dar comportă şi anumite riscuri.

Avantajul este acela că pot avea acces la cele mai importante date şi secrete de stat care ţin de anumite descoperiri sau evenimente cu totul speciale de pe teritoriul ţării. Prin „evenimente spe¬ciale” mă refer la acele situaţii care aparţin domeniului inexplicabil, cel puţin din punctul de vedere al ştiinţei moderne sau al concepţiei obişnuite. Dezavantajul este acela că nu am ca susţinere decât pe generalul Obadea, care se apropie de pensionare. Nu am nici duşmani, deoarece departamentul este foarte ocultat; dar el rămâne un „teritoriu” care poate fi revendicat de SRL Abia atun¬ci pot apărea problemele.

Scandalul nu era, deci, o soluţie. Sunt interesat să ajut această ţară, nu să ratez ocaziile favorabile care se ivesc. Probabil că pentru venerabilul Massini nu ar fi fost foarte dificil să obţină înlocuirea mea – cu toată opoziţia gene¬ralului Obadea – însă aceasta ar fi însemnat mai multă agi¬taţie, incertitudine şi, cel mai neplăcut pentru marii masoni, ar fi determinat o amânare nedefinită a acţiunii. Se pare că aceasta îi deranja cel mai mult. — De ce aşa mare grabă şi mai ales pentru ce? am întrebat eu cu un vădit interes. — Îţi voi spune imediat, dar te rog să ai în vedere fap¬tul că nici eu şi nici chiar cei din elita masonică mondială – cel puţin din câte mi-am putut da seama – nu cunosc prea multe în această direcţie. — Din câte înţeleg, se pare că ei au acceptat o soluţie de „compromis”: nu agreează colaborarea cu tine, deşi ţie îţi mărturisesc contrariul, dar nici nu sunt dispuşi să com¬plice lucrurile care pot degenera într-un veritabil scandal, prin îndepărtarea ta din funcţie.

— Da, este clar acum că ar fi făcut-o deja, pentru a-şi plasa omul lor în locul meu, ceea ce le-ar fi rezolvat com¬plet şi imediat problema. Dar, deşi ei pot cauza înde¬părtarea mea din funcţie, se pare că le lipseşte totuşi pârghia principală pentru a mă înlocui cu cine vor ei şi atunci s-au decis pentru soluţia de compromis pe care tre¬buie să o ajusteze „din mers”. — Cine stabileşte în prezent schimbările în funcţii la nivelul DZ? am întrebat eu cu inocenţă. Dacă ştim filiera diplomatică, nu cred că e prea greu să ne dăm seama care sunt, de fapt, adevăratele jocuri de culise şi cine le face. Din păcate, funcţia pe care am avut-o în guvern nu mi-a permis să am acces la astfel de informaţii.

În cameră s-a lăsat o tăcere grea. într-un târziu, Cezar mi-a răspuns cu voce joasă:

— Să lăsăm lucrurile în această privinţă aşa cum sunt. Faptul că influenţa pe care o are venerabilul Massini nu a garantat rezolvarea problemei aşa după cum ar fi vrut el, ne poate da de înţeles că nu toţi sunt corupţi. Acesta este un lucru îmbucurător. Probabil că după prima confruntare cu mine, după ce a raportat rezultatele ei în cadrul grupu¬lui Bilderberg, venerabilul Massini a propus continuarea planului iniţial care, deşi era relativ riscant pentru masoni, avea totuşi avantajul rapidităţii de acţiune şi al inducerii mele în eroare, între timp, însă, eu am aflat de prefăcăto¬ria venerabilului şi mi-am refăcut planul iniţial.

Dacă la prima întâlnire gândeam să le fac jocul, acceptând în aparenţă să colaborez cu ei, la cea de-a doua întâlnire, ştiind deja intenţiile lor perfide, luasem hotărârea să mă prefac doar până când voi ajunge la ceea ce îi interesează cu adevărat, după care urma să le blochez accesul prin dezvăluirea acelei probleme la vârf de stat. Acesta era, de fapt, riscul la care se expuneau ei, dar pe care – aşa după cum ţi-am spus – credeau că l-au anihilat în mare parte.

M-am întâlnit cu venerabilul în vila respectivă şi, după câteva minute în care ne-am întreţinut amiabil şi am glumit – timp în care eu am avut grijă să-mi reafirm în mod voalat disponibilitatea de a adera la organizaţia lor elitistă – senior Massini a intrat direct în subiect, conform stilului său caracteristic. El mi-a spus atunci că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România. Mi-a mărturisit că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai importante dintre organismele politice, economice şi de apărare a SUA, conexiunile mergând până la fotoliul prezidenţial.

Dincolo de poziţia de influenţă a preşedintelui american, există totuşi câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare, în special datorită legăturilor, intereselor şi relaţiilor politice complexe şi reciproce pe care acestea le au cu anumite personalităţi de frunte, şefi de stat şi bancheri la nivelul organismelor internaţionale, în sfârşit, dincolo chiar şi de aceste grupări masonice foarte puternice există trei formaţiuni de elită care supervizează, respectiv, desfăşurarea vieţii ştiinţifice şi a tehnologiei pe întreaga planetă; orientarea direcţiei de mers a economiei mondiale; şi stabilirea curentelor şi tendinţelor politice, pe zone ale lumii. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg, iar în cadrul acestuia există trei persoane care au putere de decizie supremă asupra acţiunilor cele mai importante şi ideilor care urmează să fie puse în aplicare la nivelul întregii planete.

Aici însă am remarcat la senior Massini o anumită nesiguranţă, ca şi cum ar fi cumpănit dacă să-mi facă sau nu o mărturisire. Am simţit atunci că este un aspect extrem de important, care mi-ar fi dezvăluit însuşi secretul fundamental al masoneriei de pe întreaga planetă. Totuşi, după o scurtă ezitare, venerabilul Massini a renunţat la revelarea acelui aspect, continuând să-mi vorbească despre datele ultrasecrete de la Pentagon. Mi-a spns că tot ceea ce este mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.

Pentagonul are mai multe programe militare secrete şi de spionaj geodezic, folosind mai mulţi sateliţi geostaţionari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a undelor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul muntelui nu comunica cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan.

Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonului.
Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc.

Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva extrem de important şi care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-hemisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul hemisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bucegi.

Senior Massini mi-a furnizat, de asemenea, planul corect pentru a ajunge la tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din cadrul Pentagonului. Cea mai apropiată străpungere se putea realiza frontal în munte, după o direcţie optimă al cărei punct de pornire se afla pe coasta acestuia, undeva la o distanţă de aproximativ şaizeci-şaptezeci de metri de primul baraj energetic aflat în pro¬funzimea masivului de piatră. Deşi aceasta era soluţia cea mai rapidă, totuşi exista inconvenientul barajului ener¬getic de la gura tunelului despre care nu se ştia dacă poate fi străpus. Chiar dacă el nu avea aceeaşi frecvenţă de vibraţie ca marele baraj energetic semisferic, nu puteam şti dacă vom avea sau nu posibilitatea de a-l depăşi.

Ocolirea lui era posibilă, dar implica probleme tehnolog¬ice mai dificile. A doua variantă consta, de asemenea, în străpungerea rocii muntelui, dar de data aceasta oblic, cumva pe deasupra tunelului, pentru a ajunge în spatele barajului. Distanţa de forare era mai mare, deoarece tre¬buia să se respecte un anumit unghi de înaintare, dar măcar exista şansa de a ocoli barajul energetic.

— Şi acum? în ce stadiu se află acţiunea?
În forul meu interior, nutream speranţa ascunsă că poate voi reuşi şi eu să văd misterioasa structură din inte¬riorul muntelui, după ce va fi descoperită. Sesizându-mi gândul, Cezar îmi spuse:

— Deocamdată ne aflăm în toiul pregătirilor, pe care trebuie să le direcţionez cu mare atenţie. Mai întâi am asigurat securitatea zonei care, spre norocul nostru, este greu accesibilă si relativ neumblată. Am apelat şi la ser¬viciile armatei, organizând chiar o mini-bază în exteriorul perimetrului-focar, pe care 1-am identificat şi izolat împreună cu echipa noastră de specialişti. Am asigurat deja paza circulară a zonei, aducând acolo aproape două sute de militari. S-a construit un mic drum de acces şi s-a împrejmuit perimetrul circular cu sârmă ghimpată. Am montat, de asemenea, peste treizeci de pichete de pază. în interior am stabilit un al doilea cerc de securitate format din echipa a treia a departamentului. Există două bariere de acces pe drumul improvizat, care sunt prevăzute cu puncte de control.

De data aceasta, logistica este masivă şi complexă, mai ales că durata acţiunii se poate întinde pe mai multe săptămâni. Generalul Obadea s-a ocupat de relaţia cu Ministerul Armatei pentru sprijinul material; au fost aduse corturi de campanie pentru militari şi se mon¬tează releele de comunicaţie. Am vrut să imprim întregii acţiuni aspectul aparent al unei aplicaţii militare. Probabil că totul va fi gata în următoarele două-trei săptămâni. La sfârşitul lunii iulie soseşte dispozitivul de forare cu plasmă, iar după aceea nu ne mai rămâne decât să pătrundem în interiorul muntelui.

Baza secretă din munţi (Unitatea militara Dichiu) !

Clipa mult aşteptată a sosit puţin după mijlocul lunii august, într-o dimineaţă însorită am fost contactat prin fi¬liera obişnuită, dar curând aveam să realizez că măsurile de precauţie erau de acea dată mult mai severe. Nu voi intra în amănunte, care oricum nu interesează prea mult. Puţin după prânz am ajuns la una din bazele militare secrete de la poalele munţilor, de unde am fost preluat cu elicopterul Departamentului Zero, fiind însoţit de doi mi¬litari cu uniformă specială, care erau înarmaţi, încă de la Bucureşti, după consemnele ştiute, nici unul dintre cei care mă escortau nu a rostit o vorbă. Schimbările de vehicul şi de pază erau însoţite doar de ordine scurte, la obiect, întreaga acţiune se dovedea a fi rapidă şi precisă.

Deşi cunoşteam prea bine aspectele implicate şi motivele pentru care era necesară asigurarea unei maxime secu¬rităţi, mărturisesc totuşi că eram puţin contrariat de stricteţea măsurilor de siguranţă care erau luate, consi-derându-le exagerate. Mi-am dat însă repede seama că nu eram aproape deloc în măsură să apreciez la adevărata ei valoare întreaga operaţiune şi că trebuia să mă consider un tip foarte norocos pentru că mi se oferea nesperata şansă de a avea acces la ceea ce consideram a fi, probabil, cea mai importantă descoperire din timpurile moderne. Faptul că am fost chemat de Cezar şi că măsurile de securitate erau extraordinare îmi oferea certitudinea că, într-adevăr, acolo fusese descoperit ceva de o importanţă colosală. Reflectam la faptul că, în timp ce imensa majoritate a oamenilor îşi duceau traiul zilnic, de multe ori într-un mod cât se poate de banal, această descoperire ar fi putut să transforme radical concepţiile tuturor într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Zâmbeam amar la gândul că, în conjunctura mondială prezentă, părerea mea era probabil mult prea idealistă. Pentru a determina o trans¬formare de proporţii care să implice o justă analiză şi înţelegere atât a trecutului umanităţii cât şi a semnificaţiei profunde a vieţii, este nevoie de o abilă diplomaţie, de inteligenţă şi de virtuţi nobile pentru a te „strecura” print¬re numeroasele piedici de natură mentală, psihică sau chiar materială care încă domină masele de oameni.
Cufundat în aceste gânduri aproape că nu am obser¬vat coborârea elicopterului, care se apropia de noua bază ce fusese construită în munţi. Reflecţiile mele s-au eva¬porat ca prin farmec la vederea ansamblului care se afla la câţiva zeci de metri sub mine. Deşi eram oarecum fami¬liarizat cu operaţiunile de tactică militară şi cu tehnica folosită în astfel de ocazii, totuşi ceea ce puteam să văd atunci întrecea cu mult orice închipuire. In primul rând am realizat prezenţa masivă a forţelor americane datorită numărului mare de vehicule de teren care le sunt caracte¬ristice şi a unor ansambluri masive , ascunse sub nişte prelate uriaşe pe care se vedea desenat steagul SUA.

Puteam, de asemenea, să observ singurul drum amenajat, destul de larg, care venea din vale prin pădure, precum şi cele două centuri de securitate militară a accesului în bază; ele apăreau ca un fel de hotare late, formând fiecare aproape un cerc complet înjurul unei intrări mari în peretele stâncos al muntelui, între cele două centuri con¬centrice de securitate exista un parc de camioane militare, câteva autovehicule de teren, precum şi două trei vehicule a căror formă şi scop nu le-am putut identifica pe loc. Am estimat că de-a lungul celor două centuri erau plasaţi aproximativ două sute de militari. Cei de pe centura inte-rioră purtau o uniformă specială, de culoare neagră, iar militarii de pe centura exterioară purtau uniformă obişnuită. Fiecare dintre aceştia avea armă automată, iar distanţa dintre ei era de doar câţiva metri. Am văzut că barăcile soldaţilor erau plasate între cele două hotare, iar cele ale echipei speciale se aflau imediat în spatele celei de-a doua centuri. Drumul era blocat de bariere duble şi masive în dreptul fiecărei centuri, cu dublu pichet de con¬trol de fiecare parte a lui. Am apreciat distanţa între cele două centuri de securitate la aproximativ cincizeci de metri. Se pare că activitatea era frenetică, deoarece obser¬vam un du-te-vino continuu între cele două comanda¬mente, dar mai ales în interiorul perimetrului-focar, până la peretele care fusese tăiat în munte. Observaţiile mele generale au fost întrerupte de ateri¬zarea elicopterului pe un loc amenajat în interiorul perimetrului principal, după a doua centură de securitate. Am coborât şi imediat am fost încadrat de doi militari , care de această dată erau americani. Ne-am deplasat doar vreo douăzeci de metri de la elicopter, cei doi din echipa specială fiind în faţă, iar americanii în spatele meu. Mi s-a spus să mă opresc şi am rămas acolo în picioare, toţi cinci, cam o oră; în mod evident, aşteptau ordinul de pre¬luare a mea.

Abia atunci am început să realizez cu adevărat pro¬porţiile operaţiunii care se desfăşura în zonă şi să intuiesc importanţa ei excepţională. Iniţial am fost mirat de „trata¬mentul” la care eram supus; nu pentru că m-aş fi simţit jignit, ci mai ales pentru stricteţea aproape incredibilă cu care se desfăşurau acţiunile în cadrul bazei, îi priveam pe cei patru care mă încadrau politicos, dar foarte ferm; nu s-au clintit din poziţia în care se aflau, nu s-au relaxat, nu au vorbit şi aproape că nici nu au clipit timp de o oră, cât am aşteptat acolo. Complet impasibili, îmi dădeau mai mult impresia unor roboţi, decât a unor făpturi umane. Neavând încotro, am rămas şi eu aproape nemişcat între ei, îndoindu-mă doar din când în când pentru a nu amorţi. Am încercat să aflu motivul aşteptării noastre, precum şi alte amănunte, dar era ca şi cum aş fi vorbit la patru stâlpi de beton. Am înţeles atunci că ordinele erau extrem de severe şi stricte şi nu am mai pus alte întrebări, aşteptând resemnat venirea lui Cezar.

Cu toate că era relativ obositor să rămân în picioare un timp destul de îndelungat în acelaşi loc, am folosit acel prilej pentru a observa cu atenţie ceea ce se afla în jurul meu. Emoţia de care fusesem cuprins încă de la plecarea din Bucureşti se amplificase şi mai mult. Mă aflam, prac¬tic, la mai puţin de o sulă de metri de ţinta viselor şi pre¬supunerilor mele, de o fenomenală descoperire care aştepta poate de zeci de mii de ani să fie revelată. Fiorul necunoscutului care plutea în aer cuprindea parcă întrea¬ga bază, insuflând în mod tainic fiecărei persoane de acolo un aer aparte, grav, de enigmatică focalizare
inte¬rioară.

În faţa mea, puţin lateral dreapta de la locul în care mă aflam, se deschidea în munte gura largă a unui tunel. Puteam să văd sistemul modern de iluminare care fusese montat la intrare şi care continua în interiorul tunelului. Din nefericire, unghiul în care mă aflam şi prezenţa unui mare cort de campanie şi a două construcţii modulare ultramoderne, în formă de emisferă, îmi bloca perspecti¬va, în aceeaşi zonă principală în care mă aflam existau mai multe jeep-uri şi vehicule americane, iar în marginea din stânga mea erau două ansambluri uriaşe, acoperite fiecare cu câte o prelată, care după formă sugerau că adă¬posteau lăzi uriaşe, al cărui conţinut nu îl cunoşteam. Gura tunelului era blocată de o barieră lată din metal, fiind păzită de o parte şi de alta de doi militari americani; uniforma lor sugera că făceau parte din trupele de elită ale puşcaşilor marini.
Insă ceea ce mi-a atras îndeosebi privirea era uriaşul hangar săpat în piatra muntelui, care se afla în dreapta tunelului păzit. Era imens, măsurând cam zece metri înălţime şi, din câte am putut eu aprecia, cam cincizeci de metri adâncime. Era perfect realizat, cu pereţii finisaţi şi bolta curbată în mod impecabil. M-am întrebat ce tehnologie au folosit dacă au reuşit să construiască tot ceea ce vedeam în aproximativ o lună. Ulterior aveam să aflu cu stupoare că realizarea forajului în cazul hangaru¬lui nu durase decât o singură zi.

În interiorul halei erau stivuite multe lăzi pe o parte, iar pe cealaltă parte se aflau trei construcţii speciale, ca nişte camere lungi al căror scop, cred, nu putea fi decât cel de analiză şi cercetare. De altfel, în interiorul hangaru¬lui era o relativă agitaţie, deoarece puteam să observ multe persoane cu halate albe, care intrau sau ieşeau grăbite din acele mini-laboratoare, purtând în mâini diferite obiecte sau hârtii. Atât pe culoarul din mijloc al hangarului, cât şi afară, aproape de gura tunelului, am văzut mai multe vehicule mici cu motor electric, pe care unii dintre cei de acolo le foloseau pentru a se deplasa în interior. Nici tunelul şi nici hangarul nu erau prevăzute cu uşi culisante, probabil datorită complicaţiilor construc¬tive, care nu erau momentan necesare. Hangarul avea totuşi, în partea de sus, un sistem mecanic de „perdea”, confecţionat dintr-un material semitransparent, care nu era lăsat decât pe un sfert din înălţimea intrării. Sistemul de iluminat era impecabil şi am observat două mari ge¬neratoare care funcţionau undeva mai jos, pe coasta muntelui, între cele două centuri de securitate şi control. La o oarecare depărtare de marele cort de campanie, în stânga mea, se afla un şir de barăci moderne iar în spatele lor mai multe corturi de campanie de dimensiuni medii, care cu siguranţă reprezentau adăposturile de noapte pen¬tru personalul de cercetare şi pentru militari. Nu am observat însă nimic care să semene a loc în care se pregăteşte hrana; concluzia mea a fost că aceasta este adusă zilnic cu un camion, probabil cu o pază foarte se¬veră.

Ulterior aveam să aflu că bucătăria fusese amenajată câţiva kilometri mai la vale şi că, într-adevăr, un grup de militari din echipa specială a DZ făcea zilnic drumul cu un camion, aducând hrana pentru cei din bază. Această soluţie a fost preferată pentru a reduce şi mai mult activi¬tatea periferică a personalului şi pentru a micşora, de asemenea, riscurile de securitate. Masa era servită separat de fiecare grupă de militari, la barăcile lor. în perimetrul-focar ea era servită în cortul mare de campanie, atât pen¬tru militarii români şi americani, cât şi pentru echipele de cercetători. Am aflat că americanii veniseră cu alimente proprii şi cu bucătarii lor, însă aceştia fuseseră trimişi la un loc cu cei români, în bucătăria de la poalele muntelui.
Cele două construcţii semisferice erau reşedinţele staff-ului român şi, respectiv, al celui american. Cezar mi-a dezvăluit ulterior că în una dintre acestea, care era mai mică, locuia el şi generalul Obadea, iar în cealaltă se aflau doi generali de la Pentagon şi un consilier pe probleme de securitate naţională de la Washington. Aceste clădiri extraordinar de ergonomice semănau mai mult cu clădirile unor staţii de cercetare de pe alte planete şi lăsau o impresie foarte plăcută, de comfort şi mare siguranţă. Materialul din care erau făcute avea culoarea albă şi era delimitat în suprafeţe hexagonale, iar în apropierea vâr¬fului exista o bandă lată dintr-un material de culoare albastru închis. Pe această bandă erau dispuse un fel de leduri luminoase uriaşe, despre care mi s-a spus că, atunci când luminau noaptea, creau o atmosferă calmă şi deosebit de frumoasă.

Am urmărit un anumit timp activitatea din perimetru; fiecare persoană se mişca rapid şi dădea senzaţia că ştie cu precizie ce are de făcut. Din când în când venea sau pleca un jeep, ori militarii descărcau ceva din lăzile de sub prelată. Din păcate, distanţa şi obstacolele nu mi-au per¬mis să observ cu claritate obiectele care erau deplasate. Eram totuşi mirat de prezenţa relativ masivă a ameri¬canilor, deoarece Cezar mă lăsase să înţeleg că va fi doar o echipă care să mânuiască dispozitivul de forare cu plasmă.
Chiar în momentele în care făceam diferite supoziţii cu privire la acest aspect, am remarcat faptul că unul din¬tre militarii români, care se afla în faţa mea a dus o mână la urechea dreaptă, a ascultat cu atenţie şi apoi a rostit repede câteva cuvinte. Imediat după aceea ne-am îndrep¬tat spre gura întunecată a tunelului, care pe măsură ce mă apropiam îmi părea tot mai mare şi mai ameninţătoare.

Ne-am oprit în aceeaşi formaţie lângă una dintre cele două construcţii semisferice, la doar câţiva metri în late¬rala tunelului. Inima a început să-mi bată cu putere; din¬colo de bariera lată, păzită de cei doi militari americani inflexibili, se afla poate cel mai teribil mister de pe
pla¬netă. Ce se petrecuse în intervalul de o lună şi jumătate de la ultima discuţie pe care am avut-o cu Cezar? Ce s-a descoperit în acea zonă a muntelui? Am observat atunci că prin faţa tunelului şi în interiorul lui, pe o fâşie lată de aproximativ doi metri exista o bandă de cauciuc canelat, pe care erau înşiruite câteva vehicule electrice de pro¬ducţie americană. Vedeam acum interiorul tunelului, luminat discret de
instalaţiile cu neon plasate pe tavan şi pe pereţii laterali, însă tunelul se curba spre stânga după doar zece metri, astfel că nu puteam să observ mai mult.

Atunci a apărut Cezar. Venea din interiorul coridoru¬lui, conducând un vehicul electric. Lângă el se afla un bărbat în vârstă, cărunt, dar cu un chip având trăsături ferme, pline de hotărâre. Amândoi erau serioşi şi tăcuţi. Cezar a coborât lângă mine şi abia atunci cei patru mili¬tari s-au retras discret, după ce au salutat. Am făcut cunoştinţă cu generalul Obadea, care m-a privit pătrunză¬tor câteva clipe; mi-a strâns mâna cu putere şi după ce am schimbat câteva amabilităţi s-a retras în construcţia se¬misferică. Era evident pentru mine că generalul ştia totul de la Cezar în ceea ce mă privea şi că îşi dăduse con¬simţământul să fiu adus în acel loc. Probabil că această mişcare făcea parte din planul lor de demascare a ac¬ţiunilor masonice şi au considerat că este necesar să fiu şi eu în acel loc. Chiar dacă mă simţeam doar o rotiţă în acest imens angrenaj de elemente misteriose, aspecte şi intrigi, eram foarte bucuros că aveam acea şansă extraor¬dinară şi eram hotărât să mă achit cu cea mai mare responsabilitate de sarcina pe care mi-o asumasem.

Panica si groaza dupa moartea unor militari romani care au atins barajul energetic din greseala!

— In acel moment discutam împreună cu generalul Obadea şi cu generalii de la Pentagon anumite aspecte legate de securitatea bazei. Am fost anunţaţi că s-a realizat străpungerea şi unificarea celor două galerii. Până să sosim şi noi, militarii începuseră deja să retragă dispoz¬itivul de plasmă din galerie. Cei trei din prima echipă de intervenţie specială a Departamentului s-au strecurat înăuntru pentru a vedea condiţiile din noua galerie. Aceasta a fost o mare greşeală, deoarece au ignorat protocolul de acţiune. Au sărit treapta de nivel de un metru între cele două galerii şi au început să cerceteze zona de aproximativ patru metri pe care ştiau că o au la dispoziţie până la bariera de energie, care era invizibilă. Din păcate nimeni nu a putut să explice cum s-au petrecut lucrurile.

Probabil că cei trei s-au apropiat foarte mult de barajul energetic, deoarece câteva clipe mai târziu s-a auzit un zgomot ciudat, dar puternic, ca un scurt-circuit. I-am găsit prăbuşiţi la baza inferioară a barierei invizibile, cu trupurile ciudat contorsionate, ca şi cum ar fi fost delimitate de marginea precisă a unui perete. Toţi trei erau morţi. Medicii au declarat moartea lor instantanee prin stop cardiac. Acest lucru a creat o oarecare panică, deşi noi ne-am străduit să aplanăm incidentul. După cum aveam să-mi dau seama imediat, panica era determinată mai mult în rândul staff-ului american şi se datora faptu¬lui că temerile iniţiale ale membrilor săi începeau să se adeverească, într-adevăr, în acel moment nu aveam practic nici o cale de acces în galeria antică.

Forarea laterală eşuase datorită materialului necunoscut care rezista la orice tentativă de străpungere, iar barajul energetic se dovedea a fi inexpugnabil.
Venerabilul Massini era şi el prezent acolo şi mi-a cerut părerea, în acea perioadă, detaşamentul de comando american încă nu venise. Erau doar specialiştii cu dispozitivul de forare, o echipă de cercetători şi reprezen¬tanţii lui senior Massini, care sunt şi acum: doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial.

O amforă misterioasă !

După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amforă. Conţinutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Aceasta este ceea ce îşi dorea cu atâta ardoare venerabilul Massini pentru el şi pentru elita masonilor. Amfora conţine un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternaţi să constate că substanţa are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obţinut mai ales în formula de puritate foarte mare.
Venerabilul Massini era informat încă înainte de a pătrunde în sală de existenţa amforei. Pulberea de aur în forma ei pură stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire. Teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp, şi în cantitate bine determinată, pulbere de aur monoatomic. Aşa se explică multe aspecte enigmatice legate de longevitatea incredibilă a unor personaje importante şi arată intenţiile ascunse ale elitei mondiale ale masonilor.

Declaraţia oficială a României !

Când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu ştia, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. Preşedintele a fost chemat pentru o convorbire telefonică directă cu Casa Albă. În câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul de declarare a stării de urgenţă în zona montană şi în capitală.
Discuţiile dintre oficialii americani care sosiseră de urgenţă la Bucureşti şi partea română s-au făcut fără translator. Au fost atât de violente încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii strigau unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Celelalte state ale lumii nu cunoşteau nimic din această problemă, iar americanii ştiau bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru susţinerea declaraţiei publice.
Declaraţia ar fi cuprins principalele date ale descoperirii din munţii Bucegi, punând la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemente esenţiale pentru clarificare. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru studii şi cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi constituit dezvăluirile despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii şi despre istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută.

“În nici-un caz!”

Americanii au reacţionat cu vehemenţă pentru că acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară, şi poate ar fi aruncat în haos economia şi societatea ţării lor. Acesta a fost motivul principal invocat de ei, acela de a nu crea panică. Dar au uitat să recunoască că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca rezultat direct al minciunii şi manipulării realizată deliberat de-a lungul secolelor de către francmasonerie. S-a primit şi o intervenţie specială a Papei care îndemna la o mare cumpătare înainte de acest pas fundamental pentru omenire. Papa a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din arhiva secretă papală care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi.

În sfârşit, după aproape douăzeci şi patru de ore de discuţii şi deliberări, s-a ajuns la un acord final de cola¬borare româno-americană, în nişte termeni precişi care echilibrau interesele ambelor ţări. Nu îţi pot dezvălui aceşti termeni, dar ştiu că poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor sau de prezentare a lor în mod gradat omenirii, în viitor.

A doua zi, după ce apele se mai liniştiseră, în baza înţelegerii de colaborare dintre cele două ţări a sosit cu maximă promptitudine o echipă de comando american cu toată logistica necesară, pe care ai văzut-o deja în interiorul bazei. Odată cu ei au revenit şi cei doi generali şi consilierul pe probleme de securitate naţională, probabil având sarcini foarte bine trasate.

Apoi a fost forat hangarul imens în munte, pe care l-au amenajat corespunzător. Prin protocolul înţelegerii s-au instituit cele mai stricte măsuri de securitate, protecţie şi supraveghere, care urmează să fie dezvoltate şi în zilele următoare.

Sala Proiectiilor !

Cezar îmi făcu semn să înaintez. Marea Galerie se termina brusc în aula gigantică din interiorul muntelui, care măsura în înălţime cam treizeci de metri şi avea o lungime pe care am apreciat-o la aproximativ o sută de metri. Sala Proiecţiilor, care practic era delimitată de scu¬tul energetic, avea dimensiuni ceva mai mici decât cele ale aulei din munte, înălţimea Sălii Proiecţiilor era de circa douăzeci de metri, poate chiar mai mult.Ea îmi apărea ca fiind imensă. De la capătul coridorului până la scutul energetic, în linie dreaptă erau cam şapte-opt metri; această distanţă era delimitată de două borduri din acelaşi material care învelea şi coridorul. Bordurile înain¬tau până în dreptul scutului, exact la lăţimea coridorului. De o parte şi de alta a acestor borduri erau plasate cele patru vehicule electrice.
Am păşit cu emoţie din coridor pe porţiunea ca o scurtă pistă, delimitată de borduri. Aceea mi s-a părut clipa adevărului. Urma să pătrund în inima unui mister tăinuit de zeci de mii de ani şi să mă număr printre cei extrem de puţini care au avut acces la revelarea enigmei lui.
— Scutul energetic are rolul de a delimita sala, ca un perete, de restul cavităţii din munte şi, de asemenea, de a proteja de diverse influenţe exterioare nefaste, a spus Cezar, făcându-mă astfel să revin din gândurile mele. El are doar o singură cale de acces necondiţionat, ca o uşă, exact în faţa ta.
Într-adevăr, îndată ce am ajuns mai aproape de zidul energetic, porţiunea din scut care era delimitată de cele două borduri a devenit mai întâi străvezie şi apoi a dispărut complet, marcând astfel cu precizie conturul unei intrări înalte de aproximativ cinci metri. Am păşit în interiorul marii săli, urmat îndeaproape de Cezar, în spatele nostru scutul a redevenit compact. Cezar mi-a explicat că aceea era singura porţiune de acces în sală; în oricare altă parte a scutului s-ar fi acţionat, el respingea ca un zid de nepătruns orice tentativă de penetrare. Totuşi, materia organică sau anorganică ce intra în contact cu el nu avea de suferit, ca în cazul primului baraj energetic, dar nici nu-1 putea străpunge. Scutul era precum o proiecţie holografică perfectă, însă consistenţa lui era pur energetică, oferind aceeaşi impresie de viu ca şi în cazul materialului care învelea coridorul, în interior, suprafaţa scutului nu mai avea aceeaşi culoare albastră, ci alb-aurie, reflectând o lumină clară şi intensă, dar care nu obosea absolut deloc ochii. Am observat că, spre deosebire de marea aulă din munte, care o cuprindea, Sala Proiecţiilor era aproape circulară.
Am privit cu nesaţ acel spaţiu vast, care printr-un ciu¬dat efect optic mi se părea gigantic precum spaţiul cos¬mic. Solul era acoperit cu acelaşi material ca cel din Marea Galerie, dar aici lumina specială determina reflectarea în compoziţia lui a unor nuanţe mirifice de culoare turcoaz. Aveam certa impresie că mă aflam într-o altă lume; aproape nimic din ceea ce vedeam nu co¬respundea cu valorile şi dimensiunile uzuale ale civiliza¬ţiei în care trăiam şi cu care mă obişnuisem.

Privirea mi-a fost atrasă chiar de la început de partea din spate a sălii, diametral opusă locului în care ne aflam noi. Pe jumătate din circumferinţă, sala făcea corp comun cu peretele din rocă al muntelui. Scutul energetic nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă prin care am intrat, ci se curba sub forma unei cupole până la aproximativ zece metri înălţime de la sol, oprindu-se în peretele muntelui; astfel, Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate a circumferinţei acoperită de zidul de rocă a muntelui .

În acel masiv perete din piatră, înalt de circa zece doisprezece metri, am văzut dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două simetric, de o parte şi de alta a acesteia.
Erau luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. De la acea distanţă nu puteam să remarc cu claritate celelalte aspecte, deşi vedeam că în jurul fiecăreia dintre cele trei galerii existau şi alte dispozitive. Am putut să remarc, însă, că acele guri de tunel erau păzite şi ele, ca şi intrarea în Marea Galerie, de câte doi militari pentru fiecare tunel.
M-am întors nedumerit către Cezar.
— Aţi montat sisteme de securitate chiar şi aici? Dece? Unde duc aceste tunele?
— Aceea este zona în care tu nu ai acces. Este strict interzisă prin protocolul secret care a fost semnat între statul român şi SUA. îţi pot furniza unele informaţii ge¬nerale în această direcţie, dar anumite lucruri trebuie să rămână ascunse, cel puţin un anumit timp de acum înainte. Să începem de aici, zise Cezar arătându-mi unde¬va, în dreapta mea.
M-am întors şi am văzut un şir de mese imense din piatră, în formă de „T”, care erau dispuse de-a lungul peretelui, urmând curbura acestuia. Nici una dintre mese nu avea o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra erau tăiate în relief, cu o uimitoare pre¬cizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută, care semăna oarecum cu caracterele scrierii cuneiforme din antichitate. Nu exista decât o singură linie de astfel de semne pe grosimea fiecărei mese. Scrierea era compli¬cată, dar conţinea şi simboluri mai generale, cum ar fi tri¬unghiul şi cercul. Deşi semnele nu erau vopsite, totuşi ele ieşeau în evidenţă printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.
Erau câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele am putut vedea diferite obiecte a căror utilitate nu o cunoşteam, în orice caz, păreau a fi instrumente tehnice, servind anumitor aplicaţii ştiinţifice. De la multe dintre acestea coborau spre sol o mulţime de fire albe translucide, care se adunau în nişte cutii dreptunghiulare aflate în afara mesei, direct pe sol. Cutiile erau dintr-un metal lucios, argintiu, care nu putea fi zgâriat. Am încer¬cat să mişc una dintre ele, însă era foarte bine ancorată în sol. Cablurile fine erau extrem de flexibile şi uşoare, iar în interior puteam observa mici impulsuri luminoase, care „alunecau” pe toată lungimea lor. Două dintre mese erau goale, fiind acoperite doar cu un strat de praf foarte fin de culoare portocalie. Cezar mi-a spus că s-au prelevat eşantioane din acel praf, care au fost trimise pentru o analiză preliminară la laborator, în bază, dar încă nu se primise nici un rezultat.
Adevărata surpriză a constituit-o, însă, elementul dis¬tinctiv care i-a determinat pe cei din echipa de cercetare să dea numele de Sala Proiecţiilor acelei uriaşe aule din mijlocul muntelui. Atunci când treceam prin dreptul unei mese se activa simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holo-grafică care prezenta aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale colorate erau perfecte şi foarte mari, având o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Datorită faptului că mesele erau înalte, nu-mi puteam da seama care era sursa ae proiecţie a holo¬gramelor. Am aflat de la Cezar că suprafaţa dreptunghiu¬lară a meselor din piatră şlefuită avea în centru o fantă îngustă, măsurând câteva zeci de centimetri în lungime, paralelă cu latura mare a mesei; din fanta respectivă apăreau proiecţiile holografice.
— Tehnologia utilizată a fost formidabilă, mi-a spus Cezar. Proiecţiile rulează singure, însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atinge suprafaţa mesei.
Am mers la o masă lângă care se afla o scară-trepied adusă de echipele din bază şi am urcat câteva trepte până am ajuns cu trunchiul deasupra mesei. Aceasta avea o lungime de aproape cinci metri şi o lăţime de un metru şi jumătate. Era acoperită cu o peliculă dintr-un material ca sticla care nu era însă transparent, ci întunecat. Puteam să-mi urmăresc capul şi trunchiul care se reflectau ca într-o oglindă pe suprafaţa acelei pelicule lucioase, de culoare albastru închis cu tentă fumurie. Pelicula era împărţită în mai multe pătrate mari, delimitate prin linii drepte, verti¬cale şi orizontale, care formau un fel de cadrilaj. Din fanta centrală ieşeau razele care formau holograma, într-un fas¬cicul perfect coerent. Se pare că domeniul respectiv era biologia, deoarece în faţa ochilor mei se derulau imagini cu plante şi animale, unele dintre ele fiindu-mi complet necunoscute.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/descoperirea-din-bucegi-din-august-2003-cea-mai-mare-descoperire-arheologica-de-pe-planeta-si-din-toate-timpurile.

SURSE

1. Evenimentul zilei nr. 1466 din 22 aprilie 1997

2. Jurnalul Naţional din 23 mai 1997

3. Juramantul Francmasonic

4. http://www.libertatea.ro/detalii/articol/alexandru-george-timofte-fiul-fostului-director-al-sri-a-murit-radu-timofte-520802.html

5. Radu Cinamar in cartea sa, “Pergamentul Secret” volumul 4, (Editura Daksha, pag. 19, 2009)

6. Radu Cinamar in cartea sa, “Pergamentul Secret” volumul 4, (Editura Daksha, 2009)

7. Radu Cinamar – “Misterul din Egipt – primul tunel” volumul 3, la pagina 42

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro