Radiaţiile electromagnetice şi organismul uman

by Este un adevăr incontestabil că suntem înconjuraţi de radiaţii provenite de la tot felul de surse emitente. Studii efectuate în ultimii ani au pus în evidenţă numeroase efecte nedorite ale radiaţiilor asupra organismului uman. În practică se vorbeşte de: radiaţii electronice hertziene, termice: infraroşii, vizibile şi ultraviolete; radiaţiile anodice, […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Este un adevăr incontestabil că suntem înconjuraţi de radiaţii provenite de la tot felul de surse emitente. Studii efectuate în ultimii ani au pus în evidenţă numeroase efecte nedorite ale radiaţiilor asupra organismului uman.

În practică se vorbeşte de: radiaţii electronice hertziene, termice: infraroşii, vizibile şi ultraviolete; radiaţiile anodice, catodice şi canal; radiaţiile nucleare de frânare sau X; radiaţiile nucleare radioactive α, β şi γ.

Ce sunt radiaţiile electromagnetice ? Radiaţiile electromagnetice reprezintă emisia şi propagarea în spaţiu a unor particule, radiaţie corpusculară şi unde, radiaţie ondulatorie, acestea fiind însoţite de un transport de energie.

Energia unei particule în mişcare este egala cu E = h.ν. Orice particula în mişcare este însoţită de o undă. Lungimea de undă a unei particule în mişcare este λ = c/ν, unde c este viteza de propagare a particulei egală cu viteza luminii 2,9987.108 m/s si ν frecvenţa de propagare a particulei.

Radiaţiile electromagnetice se împart în patru categorii:

1 – radiaţii care apar datorită absorbţiei şi emisiei de energie care are loc la nivelul învelişului electronic al atomului:
– radiaţii hertziene
– radiaţii termice, care se împart în:

– radiaţii infraroşii
– radiaţii vizibile
– radiaţii ultraviolete.

Acesta radiaţii sunt alcătuite din fotoni electronici.

2 – radiaţii care apar, în urma unor procese de descompunere a atomului în părţile sale componente prin descărcări electrice în gaze:
– radiaţii anodice
– radiaţii catodice
– radiaţii canal.

Radiaţiile anodice sunt alcătuite din sarcini electrice pozitive, ioni pozitivi şi protoni.

Radiaţiile catodice sunt alcătuite din sarcini electrice negative, electroni şi ioni negativi.

Radiaţiile canal sunt alcătuite din sarcini electrice pozitive, protoni si ioni pozitivi.

3 – radiaţii care apar datorită absorbţiei de electroni de către atomii unui solid şi frânaţi în interiorul acestuia şi emisia de energie care are loc la nivelul nucleului atomic:

– radiaţii X (sau Rontgen)

Radiaţiile X sau Rontgen sunt alcătuite din fotoni nucleari care formează radiaţia moale şi dură nucleară.
4 – radiaţii care apar prin dezintegrare nucleară radioactivă:
– radiaţii nucleare radioactive beta (β), alfa (α) si gama (γ).

Radiaţiile β sunt alcătuite din electroni care au sarcina electrică negativă. Radiaţiile α sunt formate din pozitroni care au sarcina electrică pozitivă.

Radiaţiile γ sunt compuse din neutrini, forţa moale şi fotoni nucleari, forţa dură.

De unde a pornit totul? În 1819, fizicianul danez Hans Christian Oersted (1777-1851) a descoperit că un ac magnetic (similar cu cel al busolei) poate fi deviat cu ajutorul unui conductor conectat la o sursă de tensiune electrică. Acesta a observat astfel că orice corp parcurs de un curent electric generează câmp magnetic şi de aici a rezultat că orice câmp electric generează un câmp magnetic.

Mai târziu, în 1831, fizicianul englez Michael Faraday (1791–1867) a obţinut un nou rezultat: un câmp magnetic variabil (şi nu constant, de aceea lui Faraday i-a luat 11 ani pentru a obţine acest rezultat, cu ajutorul căruia astăzi este creat curentul electric) generează un câmp electric, fenomen cunoscut azi sub numele de inducţie electromagnetică.

Acesta a observat că un curent electric poate fi indus într-o sârmă, fără ca aceasta să fie conectată la o sursă de tensiune electrică. Fizicianul scoţian James Maxwell (1831– 1879) este cel care, cu ajutorul unui set de ecuaţii, a demonstrat existenţa undelor electromagnetice în 1861, fiind influenţat de rezultatele lui Michael Faraday. Un rezultat obţinut prin studiul acestor ecuaţii a fost unda electromagnetică – procesul de propagare (cu viteza luminii) a câmpului electromagnetic.

Fizicianul german Heinrich Hertz (1857–1894) a reuşit să producă unde electromagnetice în 1888, construind un oscilator cu putere de transmitere a undelor radio. Hertz a demonstrat că undele au capacitatea nu numai de a fi transmise în spaţiu, ci şi de a fi recepţionate, el detectând undele cu un arc metalic (antena hertz). Hertz nu a continuat însă transmisiunile, deoarece dorea să demonstreze teoria electromagnetismului, nu să dezvolte o cale de comunicare.

Radiaţiile hertziene cunoscute şi sub denumirea de unde radio, se propagă în linie dreaptă şi cu viteză finită, având proprietatea de a se reflecta atunci când întâlnesc obiecte sau obstacole în calea lor.

Datorită acestei proprietăţii, undele radio sunt utilizate în detectarea şi determinarea poziţiei unui obiect sau avion aflat în zbor, prin emisia unor unde radio, reflectarea lor de către obiect şi recepţionarea lor de la obiectul detectat. Undele hertziene sunt unde artificiale (unde fabricate de om).

Mărimea caracteristică a undelor este frecvenţa. Când ascultăm un post de radio ştim că acesta emite pe o anumită frecvenţă, în funcţie de oraş. Există însă o limită pe scara frecvenţelor pentru aceste unde hertziene.

Radiaţiile hertziene se produc prin saltul electronilor pe orbite mai apropiate între ele, cele care au un nivel energetic foarte scăzut. Radiaţiile hertziene sunt absorbite de către pământ, cele care au lungimi de undă cuprinse intre 1 centimetru si 30 metri, trec prin atmosfera Pământului numită fereastră radio.

Radiaţiile hertziene care au lungimea de undă mai mare de 30 metri, suferă reflexia pe ionosferă.

Datorita reflexiei acestor radiaţii emise din spaţiul cosmic, acestea nu pot fi în întregime studiate de la suprafaţa Pământului.

În ultima perioadă de timp se folosesc sateliţi specializaţi care ne ajută să obţinem informaţii cu ajutorul undelor radio din spaţiul cosmic.

Activitatea vitală a tuturor sistemelor biologice se desfăşoară sub acţiunea acestei variate game de radiaţii, dintre care cele accesibile simţurilor noastre ocupă o plajă spectrală foarte îngustă.

În funcţie de natura şi intensitatea lor, radiaţiile sunt benefice pentru existenţa vieţii pe pământ. Fără radiaţii solare nu poate exista viaţă. Cercetările efectuate au evidenţiat faptul că procesele activităţilor solare determină producerea unei radiaţii cu dublă natură, electromagnetică şi corpusculară. Radiaţia solară de natură electromagnetică cuprinde componente nepenetrante (93%) formate din radiaţii radiometrice (λ=3÷103m), IR (λ=3÷103m) şi luminoase (λ=4.10-7÷10-7m) şi componente penetrante (7%) formate din radiaţii UV (λ=1000÷4000Å), roentgen (λ=0,01÷1000Å) şi gamma (λ=0,001÷1Å).

Concomitent cu radiaţia solară, organismele biologice sunt supuse şi acţiunii radiaţiei cosmice intergalactice, având o componentă electromagnetică şi una corpusculară (protoni 90%, nuclee de He 9%, nuclee de elemente uşoare 0,78%, nuclee de elemente grele 0,22%) cu un spectru energetic cuprins între 108 şi 1022 eV.

Accelerată în spaţiile intergalactice de către câmpurile electromagnetice turbionare cosmice printr-un efect de sincrotron, componenta de joasă energie a acestor particule (108÷1010eV) este deviată de vântul solar. Ca urmare, în timpul activităţii solare maxime fluxul lor scade, iar în perioada de activitate solară minimă, creşte. Particulele de energii înalte (>1010eV) nu sunt influenţate în drumul lor de către vântul solar. În schimb, densitatea lor este extrem de mică, fiind aproximativ de câteva particule/minut sub 1015eV pe mp de suprafaţă terestră.

În condiţiile dezvoltării tehnice a civilizaţiei, o parte din radiaţiile electromagnetice cu care organismele vin în contact, are o origine terestră ca rezultat al unor creaţii tehnice umane. Totodată, organismele biologice dispun de sisteme de emisiune în care radiaţiile electromagnetice jocă un rol de purtător al informaţiei biologice, aşa cum este cazul radiaţiilor UV luminoase sau celei în regim de radiofrecvenţă.

Organismele vii sunt sediul unor procese biologice însoţite de producerea de fenomene electrice. Circulaţia biocurenţilor în interiorul unor organisme sau sisteme este însoţită de apariţia unor fenomene de câmp care pot fi înregistrate.

Punerea în evidenţă a câmpurilor electromagnetice în organismele umane a înregistrat, spre exemplu, activitatea cardiacă care produce câmpuri magnetice cu o valoare de ~10-6Oe; valoarea câmpului magnetic cerebral este egală cu 10-15 Gauss, cu dezvoltarea unei energii electromagnetice de 6,5.10-14ergi. Captarea acestor radiaţii stă la baza funcţionării unui întreg şir de aparate medicale.

Pentru măsurarea cantităţii de radiaţie emisă sau absorbită au fost stabilite unităţi de măsură adecvate. Astfel, sistemul roentgenologic are ca unitate de măsură rontgenul (r) fiind folosit pentru măsurarea radiaţiilor X şi gamma, până la nivelul energiei de 3 MeV. Un r are valoarea unei cantităţi de ioni produşi de o unitate electrostatică, ca urmare a acţiunii radiaţiei X sau gamma într-un cm3 de aer uscat la t0=00C şi presiunea de 760 mm Hg, adică 2,01.1010perechi de ioni. Cantitatea de energie absorbită de ţesuturi se măsoară în rep (roentgen equivalent pshysical) 1 rep=90 ergi/g. În sistemul radiobiologic, unitatea de măsură a dozei absorbite este rad-ul: 1 rad = 100 ergi/g.

Efectele biologice ale radiaţiilor sunt evaluate în cadrul acestui sistem prin determinarea activităţii biologice relative a radiaţiei (η) a cărei unitate de măsură este rem-ul (roentgen equivalent man). Un rem reprezintă doza biologică rezultată din absorbţia de către 1 g de ţesut iradiat, prin intermediul particulelor ionizate, a energiei de 100/η ergi. Ca urmare,
1rem  1 rad  100 erg / g.

Valoarea iradierii maxime admisibile pentru un om, fără ca acesta să sufere vreun efect biologic, este de 0,3 remi pe săptămână. Radiaţiile electromagnetice acţionează asupra organismelor vii pe multiple planuri, de la nivelul de organizare atomo-molecular până la funcţionalitatea organelor în sistemele organismelor superioare. Mai mult, acţionează pe toate planurile integrării biologice: organisme solitare – colectivităţi sociale – ecosisteme.

Activitatea globală a organismelor biologice, ca o rezultantă a proceselor fiziologice sau fiziopatologice proprii, se manifestă în cel puţin cinci domenii spectrale şi anume: radiaţii gamma, radiaţii UV, radiaţii în spectrul vizibil, radiaţii IR, radiaţii în spectrul de radiofrecvenţă.
Ştiinţa secolului XX ne obligă la o reconsiderare a naturii.

Metodologia ştiinţifică actuală nu este neutră faţă de obiectul de cercetat, acesta fiind implicat în metoda de cercetare. Cuantica presupune angajarea şi a subiectului în analiza obiectului de cercetat.

Erwin Schrödinger spune: „Dacă se poate vorbi de o imagine a naturii conformă cu ştiinţele exacte ale naturii din vremea noastră, atunci trebuie să înţelegem prin ea nu atât imaginea naturii, cât imaginea raporturilor noastre cu natura (înţelegând aceste raporturi, prin perspectiva paradigmei complexităţii, ca raporturi intra si inter-sistemice om-natură).

Vechea împărţire a lumii într-o existenţă care se desfăşoară obiectiv în spaţiu şi timp, pe de o parte, şi un spirit în care se reflectă această dezvoltare, pe de altă parte, este pusă, din ce în ce mai mult, sub semnul întrebării. Aşadar, împărţirea lui Descartes în res cogitans si res extensa nu mai corespunde, ca punct de plecare, în înţelegerea ştiinţelor moderne ale naturii. În concepţia acestei ştiinţe se află mai presus de toate reţeaua relaţiilor omului cu natura… Încetând de a mai fi un spectator al naturii, ştiinţa se recunoaşte şi ea drept parte a acţiunilor reciproce dintre om si natură”.

Noua paradigmă impusă de teoria cuantică străpunge barierele unui raţionalism unilateral, forţând schimbarea atitudinii şi în metafizică. Faptul că ştiinţa îşi recunoaşte limitele epistemologice, impunând în acelaşi timp un demers menit să apropie, prudent şi foarte bine argumentat, cunoaşterea raţională de trăirea mistică, face ca lumea să fie abordata într-o nouă perspectivă culturală care depăşeşte separarea dintre spiritual şi material.

Dacă mentalitatea modernă a acreditat ideea că obiectivizarea ştiinţei presupune o excludere a spiritului, a conştiinţei umane, lucrurile se schimbă în fizica cuantică. În această teorie se afirmă legătura implicită între subiectul cunoscător şi fenomenul cercetat. Erwin Schrödinger preciza că şi în faţa descoperirilor fizicii cuantice inerţia vechii concepţii moderne era greu de înlăturat. Mărturisea: “Atitudinea ştiinţifică va trebui restructurată, ştiinţa va trebui făcută într-un chip nou. Este nevoie de multă băgare de seamă.

Suntem acum în faţa unei situaţii ieşite din comun. Deşi materialul din care este construită imaginea noastră despre lume provine exclusiv din organele de simţ ca organe ale spiritului, astfel încât imaginea fiecărui individ despre lume este şi rămâne un construct al spiritului său, neputându-se dovedi că posedă un alt fel de existenţă, spiritul conştient rămâne un străin în acest construct…

De obicei nu ne dăm seama de acest fapt pentru ca ne-am obişnuit să gândim personalitatea omului ca fiind situată în interiorul corpului său. Suntem atât de uimiţi când aflăm că de fapt ea nu poate fi găsită acolo, încât întâmpinăm asemenea afirmaţii cu ezitare şi îndoială şi nu ne face plăcere sa le admitem”.

Ştiinţa de astăzi nu mai poate face abstracţie de conştiinţa umană. Legătura intrinsecă dintre subiectul cercetător şi obiectul de cercetat face ca în cercetările ştiinţifice conştiinţa umană să fie implicată efectiv. Erwin Schrödinger spune: “Ştiinţa trebuie să explice tot ceea ce există în univers şi ea a ajuns în stadiul în care nu mai poate face abstracţie de existenţa conştiinţei.

Teoriile fizice cele mai profunde, care nu lasă nici o posibilitate pentru explicarea fenomenelor mentale şi ale conştiinţei, oricât de frumoase şi impresionante, nu pot fi privite decât cu mare suspiciune… A sosit poate momentul ca ştiinţa, în întregime, să pună în centrul ei omul. Totul trebuie să devină convergent spre explicarea şi înţelegerea lui. Omul parcă nici nu aparţine numai universului nostru fizic şi poate că, în unitatea lui, el este înrădăcinat şi în cosmosul profund, cel din care se nasc universuri, spaţii şi timpi. Totul poate fi regândit despre om şi lume”.

Teoria cuantică este una din marile provocări ale epistemologiei secolului XX. Perspectiva deschisă de rezultatele ştiinţei cuantice va depăşi separarea subiect-obiect în actul cercetării, existenţa în paradigma mecanicistă dominată de filosofia carteziană. Totodată se va afirma ordinea interioară a universului existentă la nivelul microfizicii.

Ordinea nu mai este înţeleasă ca un aranjament exterior sau o dispunere regulată a evenimentelor, ci există o ordine totală implicată în fiecare realitate spaţio-temporală. Se trece de la o ordine explicită la o ordine implicită. Un exemplu de ordine explicită îl constituie sistemul de coordonate carteziene, dar în noua paradigmă ordinea explicită devine secundară. Legile fizicii nu vor mai fi descrise într-un sistem cartezian, ci vor fi evidenţiate prin intermediul holomişcării care este o totalitate nedivizată, indefinibilă şi incomensurabilă.

Holograma (înregistrarea fotografică a figurii de interferenţă a undelor de lumină care provin de la un obiect) redă corespunzător caracteristicile holomişcarii şi a ordinii implicite. Caracteristica fundamentală a hologramei este că o parte conţine informaţie despre întregul obiect, adică forma şi structura întregului obiect sunt înfăşurate în interiorul fiecărei regiuni din înregistrarea fotografică. Când fiecare regiune este iluminată cu ajutorul laserului forma şi structura sunt desfăşurate pentru a da o reprezentare recognoscibilă şi integrală a obiectului.

Ordinea implicită dă o reprezentare mai coerentă a proprietăţilor cuantice ale materiei decât ordinea explicită ce rămâne specifică concepţiei mecaniciste. În paradigma holistă ordinea implicită este fundamentală şi prioritară. Legile fizice se sustrag pornind de la ordinea implicită care se desfăşoară în ordine explicită, pe când reprezentarea mecanicistă porneşte la elaborarea unor legi bazându-se pe ordinea explicită, şi rămânând oarecum exterioară fenomenului studiat.

Ontologia cuantică este reprezentată sugestiv de Werner Heisenberg. Ea are un element care explică aspectul ondulatoriu al naturii şi altul ce evidenţiază caracterul corpuscular al naturii. Aspectul ondulatoriu e interpretat în ontologia lui Werner Heisenberg nu ca o probabilitate definită subiectiv ci ca o tendinţă obiectivă pentru ca un eveniment actual să apară. Evenimentul actual exprimă realitatea obiectivă şi corespunde aspectului corpuscular al naturii.

Ontologia lui Werner Heisenberg permite înserarea conştiinţei în descrierea naturii făcute de un fizician. Reprezentarea ontologică depăşeşte viziunea epistemologică dualistă ce separă obiectul de subiect, făcând posibilă o reprezentare coerentă a lumii, corelativă conexiunii minte-creier. Astfel, procesul creierului la un nivel superior este actualizarea unei secvenţe de simboluri şi el este strâns relaţionat cu evenimentul psihologic ca atare.

Electromagnetismul este un subiect încă puţin cunoscut ştiinţei. Se cunosc efectele şi modul de manipulare, dar o înţelegere fundamentală a motivului pentru care există este încă departe. Ştiinţa cunoaşte că un curent electric în mişcare radiază un câmp de forţă, aceasta purtând numele de radiaţie electromagnetică (REM), deoarece are un sens centrifug. Acest câmp de radiaţie neionizantă este în acelaşi timp atât unul, cât şi două câmpuri: unul este electric, celălalt este magnetic, şi în acelaşi timp cele două reprezintă un fenomen electromagnetic interconectat.

Orice echipament electric, de la firele din pereţii caselor, până la echipamentul industrial de înaltă tehnologie, emite radiaţii neionizante. Aerul din jurul nostru este plin de energiile nevăzute ale radioului, televiziunii şi microundelor. Efectul imediat al acestei băi zilnice de poluare electromagnetică este de obicei imperceptibil, dar consecinţele pe termen lung pot fi distructive. De exemplu, acest pericol poate fi observat prin creşterea incidenţei cancerului şi leucemiei la oamenii care trăiesc lângă linii de înaltă tensiune.

Câmpurile electromagnetice oscilează. Oscilaţiile se măsoară în numărul lor pe secundă (la care se face referire ca „cicluri pe secundă”). Unitatea de măsură a frecvenţei (cicluri pe secundă) este Hertz-ul, numită după numele fizicianului german Heinrich Rudolf Hertz (1857 – 1894). Un Hertz este egal cu un ciclu pe secundă. O mie de cicluri pe secundă reprezintă un kiloHertz (1 KHz), un milion de cicluri pe secundă reprezintă un megaHertz (1 MHz), iar un miliard de cicluri pe secundă reprezintă un gigaHertz (1 GHz).

Spectrul radiaţiilor neionizante merge de la zero Hertzi, unde nu există nici o oscilaţie, până la lumina vizibilă, unde apar trilioane de oscilaţii pe secundă. Spectrul electromagnetic include şi radiaţia ionizantă aflată deasupra frecvenţei luminii vizibile: lumina ultravioletă raze gamma şi x etc.

Câteva menţiuni despre frecvenţele aflate sub cele ale spectrului vizibil; ele sunt numite în mod colectiv frecvenţe radio (RF) şi variază de la jumătate de milion de cicluri pe secundă (500 KHz sau 0,5 MHz), până la 500 de milioane de cicluri pe secundă (500 MHz sau 0,5 GHz), incluzând toată gama de transmisii radio şi gama transmisiilor televizate (frecvenţe foarte înalte – VHF şi frecvenţe ultraînalte – UHF), chiar şi gama în care funcţionează cuptorul cu microunde, care are în jur de 500 milioane de cicluri pe secundă (0,5 GHz).

Instalaţia americană din Alaska, HAARP, este un transmiţător de înaltă frecvenţă (HF) care emite în limite de 2,8 până la 10 MHz (2,8 până la zece milioane de cicluri pe secundă). Aceste valori se află la limita inferioară a spectrului frecvenţei radio (RF), în ceea ce operatorii radio numesc banda de „unde scurte”. „Corpul este afectat de frecvenţe. Toate frecvenţele poartă informaţii, conform nivelului minţii care transmite gândul. Orice boală din corp este un rezultat al unor gânduri şi al emoţiilor asociate cu acele gânduri”1.

Radiaţiile electromagnetice sunt considerate cel mai nociv poluant din societatea umană. Există nenumărate dovezi că undele electromagnetice determină diverse boli, inclusiv cancer. Se ştie că undele electromagnetice sunt utilizate pe scară largă la transmiterea informaţiei. Cu cât frecvenţa undei purtătoare este mai mare, creşte şi capacitatea ei de a transmite informaţie.

De aceea, de-a lungul timpului, s-au căutat soluţii tehnologice pentru a utiliza în telecomunicaţii, frecvenţe din ce în ce mai mari. Totuşi, în ultima perioadă de timp, un număr restrâns de specialişti s-au ocupat intens de studiul undelor electromegnetice din extrema cealaltă a spectrului, undele electromagnetice de ultra joasă frecvenţă.

Conform Administraţiei Naţionale de Telecomunicaţii şi Informare a Statelor Unite ale Americii, undele electro-magnetice ale căror frecvenţe sunt mai mici decât 30 kHz sunt denumite unde electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (very low frequency), iar cele ale căror frecvenţă este mai mică decât 3kHz nici nu sunt atribuite vreunei activităţi civile.

Terminologia utilizată în lucrările ştiinţifice ce se referă la undele electromagnetice de joasă frecvenţă le clasifică în modul următor:

– unde electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (very low frequency sau pe scurt, VLF) cu frecvenţe cuprinse între 30kHz şi 3kHz

– unde electromagnetice de ultra joasă frecvenţă (ultra low frequency sau ULF) cu frecvenţe cuprinse între 3kHz şi 300Hz

– unde electromagnetice de super joasă frecvenţă (super low frequency sau SLF) cu frecvenţe cuprinse între 300Hz şi 30Hz

– unde electromagnetice de extrem de joasă frecvenţa (extreme low frequency sau ELF) ale căror frecvenţe au valori sub 30Hz.

Importanţa studierii undelor electromagnetice de joasă frecvenţă. După cum se ştie, materialele conductoare sunt opace pentru undele electromagnetice şi din acest motiv, comunicarea între două puncte aflate în medii conductoare (de exemplu apa sărată din mări şi oceane sau subsolul Pământului) nu se poate realiza cu echipamentele uzuale şi folosind metodele clasice de comunicare radio.

Acest fenomen de “ecranare” împiedică asigurarea unei comunicări radio clasice între o bază terestră şi submarinele aflate în submersie. În această situaţie, doar undele electromagnetice din gama SLF pot asigura legătura radio.

1 Greg Simmons, Toate acestea le vei face şi tu…şi chiar mai multe. Fizica schimbării, Bucureşti, Editura Prestige, 2010, p.238.

În cazul unor accidente miniere, când echipamentele de telecomunicaţii prin cablu sunt distruse, apare necesitatea asigurării unei căi de comunicaţie “fără fir” între minerii blocaţi în subteran şi echipele de salvare aflate la suprafaţă sau tot în subteran. Undele electromagnetice din gama ULF pot penetra prin sol la adâncimi de ordinul zecilor sau chiar sutelor de metri.

Un alt domeniu în care studiul acestei categorii de unde are aplicabilitate directă este seismologia. Apariţia unor unde electromagnetice de joasă frecvenţă (ULF sau ELF) poate anunţa un cutremur iminent, cu câteva zeci de minute înaintea unor mişcări telurice de suprafaţă.

Orice explozie nucleară care are loc în spaţiul atmosferic sau extraatmosferic apropiat, este însoţită de o puternică emisie de unde VLF, ULF, SLF şi ELF. Supravegherea şi analiza atentă a acestui domeniu spectral duce la punerea în evidenţă şi localizarea oricărui eveniment de acest fel.

Furtunile tropicale (care sunt caracterizate prin descărcări electrice intense şi frecvente) generează unde electromagnetice cu spectru foarte larg, iar cele de foarte joasă frecvenţă se propagă prin ghidul de undă format între suprafaţa Pământului şi ionosferă pe distanţe foarte mari, ajungând uneori chiar să înconjoare Pământul.

Analizarea acestor unde este importantă în climatologie deoarece se poate obţine o imagine la nivel global a fenomenelor meteorologice locale. Frecventele descărcări electrice ce apar în timpul unor furtuni puternice, creează unde electromagnetice din domeniul ULF şi ELF care, în cavitatea rezonantă formată (la nivel global) între Pământ şi ionosferă, pot produce o rezonanţă electromagnetică ce poate fi pusă în evidenţă în mod experimental. Acest fenomen este cunoscut în literatură sub denumirea de “Rezonanţă Schumann”.

De asemenea aşa-zisele “fenomene meteorologice din spaţiul extraatmosferic” cum sunt exploziile solare, ploile de meteoriţi, fluxurile importante de particule elementare sau radiaţiile generate de surse extraterestre sau chiar extragalactice, generează unde electromagnetice din domeniile ULF, SLF sau ELF. Acestea pot produce furtuni electromagnetice, perturbări ale comunicaţiilor radio sau chiar scoaterea din funcţiune a unor sateliţi artificiali ai Pământului sau a unor echipamente de radiocomunicaţii aflate pe sol.

În cadrul unor studii interdisciplinare, a fost pusă în evidenţă o legătură indubitabilă între apariţia unor unde ELF cu câteva zeci de minute înaintea unor cutremure de pământ majore. Astfel, atât cutremurul de la Loma Prieta din zona faliei San Andreas cât şi cutremurul din 6 aprilie 2009 din localitatea Aquila din Italia au fost asociate cu emisii evidente de unde electromagnetice ELF, precursoare producerii acelor cutremure.

Undele radio de joasă frecvenţă (ELF) modulate acţionează la nivel celular. Cancerul şi malformaţiile congenitale au crescut ca număr după 1950 (odată cu extinderea televiziunii). In 1992, Bruce Taino de le universitatea de Stat din Cheny, Washington a construit primul aparat din lume ce măsoară şi monitorizează frecvenţa vibraţională a corpului uman.

Prin acest aparat s-a stabilit că frecvenţa medie a unui organism sănătos este undeva între 62 – 68 Hz. Când aceasta frecvenţă vibraţională scade, sistemul imunitar este afectat în aşa fel încât sub 58 Hz apar primele simptome de răceală şi gripă, sub 55 Hz boli precum Candida, sub 42 Hz – cancerul, etc.

Aparatul Taino, denumit astfel după numele celui care l-a construit este certificat cu 100% acurateţe dar este folosit doar în domeniul agriculturii. Un studiu al spectrului de frecvenţă al alimentelor folosite ca hrană de către populaţia Terrei făcut cu ajutorul acestui aparat, a demonstrat că toate alimentele prelucrate au o frecvenţă ce tinde spre zero şi implicit duc şi la reducerea frecventei organismului uman. Totodată s-a stabilit că toate alimentele proaspete au o frecvenţă ce depăşeşte 15 Hz (cele uscate între 12 – 22 Hz iar cele proaspete între 20 – 27 Hz).

Creşterea frecvenţei de vibraţie a fiinţei umane este una din metodele cele mai bune de profilaxie, de prevenire şi de terapie a tuturor bolilor, pentru a depăşi limita la care rezistă viruşii, bacteriile, fungii, paraziţii sau entităţile negative. De asemeni în cazul în care stăpânim bine terapia mentală mai putem anihila sau transforma câmpurile vitale a acestora.

Pentru ridicarea frecvenţei vibraţionale s-a demonstrat şi faptul că banalele uleiuri esenţiale folosite în aromoterapie au o frecvenţă ce începe de la 52 Hz şi ajunge chiar şi la 320 Hz (ex. uleiul de trandafir). Frecvenţele mari create de aceste uleiuri pot crea un mediu în care orice urmă de bacterii, viruşi, ciuperci, etc., nu pot exista.

În istoria muzicii sunt menţionate 6 note muzicale originale “Solfeggio”. Actualmente există 7 note în octava centrală, note care cu timpul au fost modificate. În trecut aceste 6 note de baza (cu frecvenţa specifică pentru fiecare sunet) se foloseau în cântecele Gregoriene, un gen muzical liturgic utilizat în cultul creştin catolic, în special într-un imn închinat Sfântului Ioan Botezătorul.

Studii muzical-psihologice adecvate, menţionează detaliat despre descoperirea şi puterea acestor frecvenţe sacre. Astfel, notele originale Solfeggio sunt: 1. Ut – queant laxis; 2. Re – sonare fibris; 3. Mi – ra gestorum; 4. Fa – muli tuorum; 5. Sol – ve polluti; 6. La – 0 biireatum.

Notele de azi, modificate: 1. Do – queant laxis; 2. Re – sonare fibris; 3. Mi – ra gestorum; 4. Fa – muli tuorum; 5. Sol – ve polluti; 6. La – biireatum; 7. SI – Sancto Iohannes.

Frecventele pentru fiecare nota sunt: 1. Ut = 396 = 9 (Eliberează frica şi vina); 2. Re = 417 = 3 (Dezleagă situaţii şi aduce schimbări în bine); 3. Mi = 528 = 6 (Transformă şi aduce miracole, repară ADN-ul); 4. Fa = 639 = 9 (Ajută în relaţiile dintre oameni); 5. Sol = 741 = 3 (Trezeşte, amplifică intuiţia); 6. La = 852 = 6 (Restaurează ordinea spirituală).

De observat înşiruirea numerelor “magice” 3, 6, 9 numere pe care întreaga muncă a lui Nicola Tesla se bazează. Verificaţi. Aceste numere se bazează pe matematica “pierduta” al lui Pitagora, care spunea că există doar 9 cifre in univers. 1 începutul – 9 finalul. 10 este doar 1 şi 0 care ţine locul decimal. Deci ar veni 10=1+0=1, 11=1+1=2 etc.

Ideea de baza este, ca notele muzicale de azi sunt un pic diferite, nu sunt în armonie. Azi muzica pe care o auzim e bazată pe frecvenţa A440 Hz, schimbată în jurul anilor 1917 de la 417 Hz. Frecvenţele originale au fiecare un corespondent în culori/centre energetice din organism. Prin intonarea unor cântece bazate pe aceste frecvenţe (în trecut psalmurile, imnurile, rugăciunile) spiritul omului se apropie mai mult de Dumnezeu.

Frecvenţa A440 Hz stimulează mintea, intelectul (degradează, creează anxietate) şi rupe legătura cu inima/intuiţia/spiritul care rezonează la o frecvenţa de 528 Hz. Încercaţi muzica clasică a lui Beethoven, Haydn, Mozart si veţi fi surprinşi cât de relaxantă şi revigorantă este.

In prezent toată cunoaşterea acestor frecvenţe este folosită împotriva noastră, pentru a ne face mai docili, robotici, rupţi de spiritual. Atât muzica (frecvenţe), cât şi alfabetul nostru este exact inversul alfabetelor sacre (ebraica, sanscrita) după cum rezultă din unele calcule simple bazate pe coduri alfanumerice. Sunetele – limba vorbită – dacă este în forma ei sacră, dată de Dumnezeu, gen ebraica, are putere creatoare. Inversata, distruge.

Analog activităţii bioenergetice din corpul nostru trebuie să ştim că şi pământul, fiind un organism de dimensiuni cosmice, prezintă şi el aceeaşi activitate bioelectrică. Să ne gândim numai la fulgerele care se manifestă în atmosfera terestră. Pe plan global, la orice moment de timp dat se manifestă circa 1000 de fulgere care reprezintă descărcări uriaşe de energie privite din punctul nostru de vedere dar la scara pământului ele pot fi asimilate impulsurilor care circulă prin nervii corpului nostru. Aceste fulgere constituie viaţa bioenergetică a pământului care este alimentată din profunzimile ascunse ale acestuia. In mod natural câmpul bioenergetic al pământului trebuie sa aibă şi o frecvenţă de vibraţie corespunzătoare.

Winfried Otto Schumann (1888–1974) a fost primul om de ştiinţă care a prezis existenţa acestui câmp bioenergetic al pământului şi a calculat frecvenţa sa de vibraţie între anii 1952 – 1957 înainte de a putea fi măsurată efectiv.

Studiul practic a arătat că câmpul electromagnetic al pământului vibrează pe mai multe frecvenţe de vibraţie care sunt aproximativ armonici ale acestei frecvenţe fundamentale. Valorile acestor armonici se află situate intre 6 şi 50 de Hz. Toate aceste unde au fost denumite rezonanţe Schumann după savantul care le-a prezis şi calculat pentru prima dată.

Indiferent cum variază acest spectru de frecvenţe, 7,83 Hz este frecvenţa fundamentală, deci are ponderea cea mai mare. Cea de-a doua armonică are valoarea maximă undeva în jurul a 15 Hz (+/- 0,5 Hz), armonicele a treia, a patra şi a cincia se situează undeva în jurul valorilor 20, 26 şi 33 Hz iar intensităţile acestora sunt variabile în funcţie de factorii susmenţionaţi. Armonicele a şasea şi a şaptea a căror intensitate este suficientă pentru a fi luate în considerare sunt 39 şi 45 Hz, acest spectru de vibraţii ilustrează viaţa energetică a pământului. Cum poate fi acest lucru util pentru fiinţele umane?

Prin acordarea undelor cerebrale cu fundamentala frecventelor Schuman (7,83 Hz), fapt care se realizează prin intermediul aparatelor de stimulare cerebrală de tip brain machine putem beneficia prin intermediul fenomenului de rezonanţă de un aport energetic uriaş din propriul câmp energetic al pământului.

Practic, în cazul stabilirii acestei rezonanţe, proporţional cu gradul nostru de trezire a percepţiilor, conştiinţa noastră se expansionează la nivelul întregului pământ şi toţi centrii noştri energetici sunt revitalizaţi şi alimentaţi din focarele energetice imense ale pământului. Frecvenţa 7,83 se încadrează în gama undelor alfa, specifice meditaţiei şi astfel starea care se instalează va permite o comuniune mai uşoară cu fiinţa pământului.

Aceste cunoştinţe suplimentare au permis cercetătorilor să afle motivul eficienţei unor anumite dansuri exorcizante din tradiţiile unor triburi africane. Prin introducerea cu bună ştiinţă în aceste dansuri a unor ritmuri corelate cu frecvenţele Schumann, dansatorii puteau trezi energiile pure ale pământului pe care apoi le canalizau după dorinţă.

Beneficiile rezultate de pe urma acordării creierului nostru pe această frecvenţă de vibraţie a pământului sunt în primul rând această reîncărcare a bateriilor organismului nostru. Se observă dispariţia grijilor şi anxietăţilor inutile, amplificarea vitalităţii, o stare pregnantă de bună dispoziţie, blândeţe şi putem percepe cum conştiinţa noastră este branşată la o sursă imensă de energie.

De asemenea, acordarea pe această frecvenţă de vibraţie elimină efectele perturbatoare ale câmpurilor electromagnetice cu care interferăm în viaţa de zi cu zi. Mai ales cei care lucrează în medii puternic poluate electromagnetic au mare necesitate de “reîmpământare” prin acordarea pe aceasta frecvenţă de vibraţie. Din punct de vedere energetic, cam am pierdut contactul cu această inimă pulsatorie a pământului datorită nenumăratelor câmpuri electromagnetice poluante dintre care cel mai important este cel generat de reţeaua de alimentare a consumatorilor casnici.

Arhimede a spus: “Daţi-mi un punct de sprijin şi voi putea apoi răsturna pământul”. In cazul organismului nostru, punctul de sprijin pentru întreaga structură fizică, emoţională şi mentală este pământul şi aici nu trebuie să privim pământul ca un imens bulgare solid care rătăceşte prin spaţiu ci ca o fiinţă vie din care provine tot ceea ce este materie în noi înşine, nu numai materia fizică, palpabilă ci întreaga materie subtilă care este substratul trăirilor noastre emoţionale şi mentale.

Atunci când acest punct de sprijin va fi ferm în noi, vom dispune de energia necesară pentru a ne vindeca şi a ţine la distanţă toate bolile, de a ne păzi de influenţe mentale şi emoţionale negative (cum sunt de exemplu cele care se manifestă în cazul magiei negre), de a fi un nesecat izvor de vioiciune şi confort pentru ceilalţi.

În mitologia greacă există mitul gigantului Anteu, fiu al zeiţei Geea (Pământul). Era invincibil în lupte întrucât ori de câte ori era în dificultate atingea pământul, trupul matern, căpătând forţe noi. Ştiind aceasta, Herakles l-a ucis în luptă ţinându-l în timpul confruntării suspendat în aer.

Mai mult decât atât, această revenire în sânul pământului va atrage după sine o stare mult lărgită de conştiinţa în care vom putea percepe intuitiv unitatea vieţii a tot ceea ce există pe planeta noastră.

SURSE

  1. Coman Gheorghe – “Psihologia Cuantica”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro