Profeția lui Arsenie Boca despre România

by “Există deja numeroase semnale şi dovezi că o „otravă” ascunsă tinde să macine tot mai mult şi mai repede conştiinţa şi sufle¬tul neamului românesc. De altfel, aceeaşi părere este susţinută de numeroase alte persoane cu funcţii înalte în aparatul administrativ, economic, religios şi cultural al ţării. Am putut să […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Există deja numeroase semnale şi dovezi că o „otravă” ascunsă tinde să macine tot mai mult şi mai repede conştiinţa şi sufle¬tul neamului românesc. De altfel, aceeaşi părere este susţinută de numeroase alte persoane cu funcţii înalte în aparatul administrativ, economic, religios şi cultural al ţării.

Am putut să mă conving şi să văd personal o parte din ceea ce, în prezent, este considerat cel mai mare secret de stat în România şi, datorită naturii legăturilor şi întrevederilor care au fost realizate cu reprezentanţii de frunte ai principalei puteri statale a lumii, poate chiar cel mai teribil secret de pe planetă.

Implicaţiile sunt colosale, însă intuiţia îmi spune că, în mod necesar, cunoaşterea aspectelor care vor fi prezentate în această carte va constitui în timp, prin ea însăşi, un salt calitativ remarcabil pentru existenţa oamenilor, care va anihila în cele din urmă zidul gros al disimulării, tăinuirii şi minciunii întreţinute de factorii de răspundere şi de interesele oculte ale anumitor organizaţii şi persoane in ţară şi din afara ei.

Veştile despre harul şi puterile lui divine făcuseră de mult înconjurul ţării, dar ele erau înăbuşite de ideologia şi ac-ţiunea tipic comunistă. Pentru a împiedica masele de oameni să vină puhoi la monah să fie binecuvântate, autorităţile îl strămutau adeseori pe ascuns la diferite mănăstiri, sau îl păzeau, nelăsându-1 să vorbească oame¬nilor.

Uneori, foarte rar, părintele Arsenic ajungea şi la Mănăstirea Cernica. Existau unele zvonuri că prezenţa ocazională a monahului în acel lăcaş sfânt se datora inter¬venţiei unor personalităţi politice din acea Vreme, chiar din conducerea ţării, pentru ca ele să-1 poată vizita şi să poată vorbi cu el în particular, fără să se expună unor mari riscuri.

Chiar dacă nu politicienii erau cei care îl aduceau pe Arsenie Boca la Cernica, lângă Bucureşti, este totuşi un fapt binecunoscut că aceştia au avut de-a lungul anilor repetate întâlniri şi convorbiri particulare, în secret, cu părintele.

În cazul deplasării colonelului şi a lui Cezar la Cernica, problema era puţin diferită; nu Cezar a fost cel care a solicitat întrevederea cu părintele Arsenie şi nu el a fost cel care dorea să afle în mod special ceva de la aces¬ta. El trăise deja unele experienţe spirituale foarte pro¬funde, pe care ascetul le-a intuit imediat atunci când 1-a văzut, întâlnirea a fost, în mod sigur, una dintre cele mai stranii şi enigmatice care se pot închipui.

Cezar a reluat firul povestirii.
— Într-adevăr, în zorii acelei zile lucrurile apăreau într-o lumină destul de stranie la Cernica. Nimeni nu ştia ce se petrece, cine trebuia să vină, ce trebuia să urmeze. Această relativă agitaţie exista însă doar în exterior, prin¬tre credincioşii care aşteptau să li se permită accesul în mănăstire, fiind alimentată de incertitudini şi diverse alte zvonuri şi supoziţii.

Am aflat ulterior că, la un moment dat, oamenii de acolo au fost străbătuţi de un fior la zvonul că părintele Arsenie ar putea fi arestat şi luat de acolo. Psihicul maselor de oameni este foarte labil şi el are o caracteristică lunară, de mare receptivitate. Anumite persoane şi unele organizaţii oculte cunosc metode şi pro¬cedee precise prin care pot influenţa în mod decisiv, fie numai şi la nivel verbal, părerile şi tendinţele marilor grupuri de oameni.

De altfel, tocmai pe această caracte¬ristică, de relativă inconştienţă a maselor umane, se bazează teoriile diversiunii, zvonurilor şi manipulării. Dacă, în plus, ele sunt susţinute de un suport de influ¬enţare şi manipulare tehnologică – de pildă, prin inter¬mediul emisiei unor unde energetice cu o anumită frecvenţă – atunci efectele sunt aproape garantate. Nu vreau să înţelegi de aici, însă, că spontaneitatea lipseşte cu desăvârşire în cazul maselor de oameni.

Problema este însă mult mai complexă, deoarece metodele de manipu¬lare care sunt folosite la nivelul planului fizic pot fi con¬tracarate şi eliminate cu succes prin anumite acţiuni de natură pur spirituală, mai ales atunci când acestea sunt efectuate la unison de cât mai multe persoane.

Dacă în cazul manipulării malefice oamenii devin oarecum robotizaţi şi mecanici în acţiunile pe care le exe¬cută, minţile lor fiind atunci practic înnegurate şi aproape inerte, în cazul acţiunii pozitive şi profund benefice, lumi¬noase şi spirituale utilizând diverse metode iniţiatice, ei se vor bucura de o minunată libertate şi deschidere a orizon¬tului individual.

Atunci, oamenii încep să înţeleagă cu adevărat importanţa fundamentală a liberului arbitru pe care îl au. Tocmai în aceasta constă lupta unor grupări malefice oculte: suprimarea prin orice mijloace posibile a liberului arbitru al omului, a posibilităţii lui de a alege singur şi nemijlocit, a capacităţii de a se cunoaşte în pro¬funzime şi de a afla adevărul existenţial.

Dacă vei avea curiozitatea să analizezi măcar în parte sistemul social actual de informare, de conducere şi de administraţie în lume, vei putea să constaţi că totul în aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false.

Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă impor¬tantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul” care face să se instaureze „boala” fatală în viaţa omului este ignoranţa întreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei indivi-duale de a depăşi această „boală”. Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.
Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.

— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii înce¬puseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda con¬vorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat trep¬tat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale.

Am să-ţi spun însă că Arsenic Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puter¬nică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui.

Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false.

Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă impor¬tantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul” care face să se instaureze „boala” fatală în viaţa omului este ignoranţa întreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei indivi¬duale de a depăşi această „boală”. Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenic Boca.
Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.

— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii înce¬puseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda con¬vorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat trep¬tat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale.

Am să-ţi spun însă că Arsenie Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puter¬nică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui.

Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen de bucurie şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în totalitate şi deliberat, cunoaşterii acelui om. Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu cel mai profund resort spiritual al fiinţei noastre, care este etern, pur şi indestructibil.

Metaforic vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din fiinţa noastră cu săpatul unei fântâni, atunci poţi să ştii că apa rece, limpede şi minunată la care vei ajunge este însăşi apa vieţii pe care o vei bea în eter¬nitate. Arsenic Boca avea uimitoarea influenţă subtilă de a te face să intuieşti spontan prezenţa acelei ape din pro-funzimile fiinţei tale, cu mult înainte ca tu să ajungi la ea.

în tine se năştea atunci, năvalnic şi înălţător, un sentiment copleşitor de iubire şi devoţiune şi aceasta era verificarea cea mai sigură a autenticităţii nivelului spiritual şi a haru¬lui divin la care ajunsese monahul. Datorită faptului că eu însumi aveam capacitatea de a simţi şi a cunoaşte în limi¬te destul de largi oamenii cu care mă confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanţele foarte fine ale radiaţiei psihice extraordinare pe care o manifesta Arsenic.

Cunoaşterea lui era instantanee şi atât de pro¬fundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori, adevărate trăiri catarctice, însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu posibilităţile şi aspi¬raţia fiecăruia.

Senzaţia pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui sentiment de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea pură. Nu vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură metafizică; nu cred că ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea înţelege în întregime.

De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuţi deja câţiva paşi importanţi în această direcţie. Majoritatea oamenilor este însă fixată în rutină zilnică şi în participarea la activităţile mondene, încât astfel de idei – cum ar fi, de pildă, aceea a relaţiilor dintre cunoaştere şi iubire – ajung să i se pară de-a drep¬tul aberante şi nebuneşti, în cel mai bun caz, ai putea să te alegi cu unele comentarii şi observaţii ale celor din jur, care sunt făcute de pe o poziţie aşa-zis „superioară”, pen¬tru a te determina să înţelegi că greşeşti.

Aceşti oameni, practic, mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-şi dau seama de aceasta. Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască cu adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate individuală, cei care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din această fericire totală, aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care scoate sunetul notei caracteristice diapazonului.

Influenţa subtilă benefică, răbdarea şi compasiunea pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate.
In ceea ce-1 privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu influenţa tainică, subtilă, a părin¬telui. Cu o bunătate nesfârşită, Arsenie Boca 1-a sfătuit cum să procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. în ceea ce mă priveşte, după ce am intrat în mica încăpere am observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat nici măcar o privire, ca şi cum n-aş fi existat acolo.

Cam după o oră şi jumătate, timp în care colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine şi mi-a spus că, în cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja drumul spre lumină şi voi fi ajutat în continuare să-1 urmez fără şovăire.

A indicat apoi cu precizie modalităţile în care Obadea şi cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea succes în acţiunile viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi care vor ului întreaga lume şi care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deşi mă aflam în acele momente într-o stare de absorbţie interioară profundă, atunci când părin¬tele a făcut acea prezicere am fost scuturat de un fior put¬ernic în întreg corpul, care a determinat în mintea mea apariţia unor intuiţii şi corelaţii foarte complexe.

Aici Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puţin agitat şi încordat.
— Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit şi despre mine, adică despre faptul că te vei întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea şi că îmi vei propune să public o carte cu aceste evenimente? 1-am întrebat eu pe Cezar.

El zâmbi uşor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.
— Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi apoi de a creşte şi dezvol¬ta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, a precizat că vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit această ac¬ţiune.

— A spus ceva despre marea descoperire care va fi făcută şi unde anume? am insistat eu.
— Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în ţara noastră şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să ştim alte detalii. Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acer¬bă. Nu ştiu însă la ce s-a referit.

Anticipând puţin, voi spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu mare exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost realizată în anul 2003, la şaptesprezece ani de la memorabila întâlnire din Mănăstirea Cernica. Ea a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii.

A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a impli¬cat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extra¬ordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre istoria planetei noastre şi a omenirii.

Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea nici el natura descoperirii care avea să fie făcută, unde şi când va avea ea loc, deoarece convorbirea noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregu¬lui angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie” foarte importantă pe calea transfor¬mării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România.

Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră” la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii” pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004).

Iniţial, stat¬ul român a vrut să anunţe această descoperire lumii în¬tregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial. Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de inter¬venţia majoră a SUA.

Deliberările diplomatice, argu¬mentele pro şi contra, precum şi promisiunile sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). în urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei.

Probabil că, printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii” pentru această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certi¬tudine în următorii ani, constituind o „pavăză” puternică pentru locaţia din Munţii Bucegi.

Aspectele sunt foarte complicate şi secrete. Nu cunosc deocamdată care sunt avantajele ţării noastre în raporturile bilaterale cu SUA, dar anumite semne clare de ciudată bunăvoinţă la cel mai înalt nivel diplomatic au început deja să apară.

Cu toate acestea, „mişcările de culise” ale SUA tre¬buie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România.

Secretul descoperirii este practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina” asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii.

A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată.

România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale.

Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte.

— Ideea era de a nu face paşi greşiţi tocmai în acea perioadă, în care dictatorul începuse să se simtă „încolţit”, a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenic ne-a explicat apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate precauţiile necesare.

Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a sistemului politic, eco¬nomic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocu¬lui comunist. Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod vio¬lent.

Aflând aceasta, Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu 1-a impre¬sionat pe Arsenie Boca. L-a ameninţat pe părinte şi a ple¬cat teribil de supărat şi furios. Părintele ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave în acest sens au început imediat după întreve¬derea pe care a avut-o cu dictatorul.

Ne-a mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, e’l nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată.

Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus părintele Arsenie, se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvi¬toare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască.

Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică.

Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde spe¬ranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei.”

Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această „lucrare diavolească” nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de sute şi chiar de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu înce¬tul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi.

Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod para¬doxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extra¬ordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste. Arsenic Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui Dumnezeu, pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.

Îl ascultam complet buimăcit pe Cezar, deoarece relatarea lui contravenea logicii şi ar fi făcut pe orice om obişnuit să o primească cu circumspecţie, în ceea ce mă privea, chiar dacă aveam o mare încredere în Cezar şi în probitatea sa, totuşi afirmaţiile sale îşi făceau loc cu difi¬cultate în mintea mea. în primul rând nu aveam nici o bază referenţială pentru a le înţelege şi a le accepta, iar în al doilea rând credinţa mea nu era încă foarte puternică, aceea la început am simţit impulsul de a considera prezicerile părintelui Arsenic ca fiind eronate şi fantas¬magorice.

Totuşi, undeva în profunzimile inimii mele licărea o lumină care îmi dădea speranţa şi fiorul lăuntric înălţător al vremurilor care vor veni. în mod aparent întâmplător, după cele aflate de la Cezar am avut ocazia să citesc câte¬va broşuri care tratau acelaşi subiect, dar care erau scrise de autori diferiţi.

Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristeţe, în unele discuţii tangenţiale pe seama acestui subiect cu diferite personalităţi sau oameni din high-life-ul bucureştean ori din elita intelectuală românească, fap¬tul ca atitudinea acestora era mai ales ironică sau, în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aştepta ca acele previziuni să trezească imediat din „amorţeala” lor sufletească pe cei care sunt robiţi condiţiilor exterioare de lux, confort, bogăţie, influenţă şi putere.

Există totuşi şansa ca măcar o parte din aceştia să-şi pună anumite întrebări cu privire la viaţa pe care o duc şi la natura ac¬ţiunilor pe care ei le săvârşesc în lume. Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei să devină mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea condiţiilor de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei individuale a membrilor care o formează. Aceasta se realizează mai ales prin vi-ziunea şi perceperea vieţii de pe poziţii superioare, care sunt determinate de cu totul alte principii şi idealuri decât cele impure, josnice şi grosiere.

Cele mai importante modalităţi de a realiza o rapidă transformare de stare a conştiinţei, chiar la nivel naţional şi mondial, sunt iubirea şi altruismul în forma lor pură şi nedisimulată. Pentru cei sensibili, care au inima curată şi intenţii generoase, această observaţie simplă poate să însemne un argument de bun simţ, care implicit susţine şi confirmă credinţa pe care ei o poartă în suflet.

Dar pentru cei orgolioşi, materialişti şi egoişti, o astfel de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la realităţile actuale” a celor care o susţin, în primul rând, a iubi în mod sincer şi a-i ajuta pe ceilalţi semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor despre viaţă şi despre felul în care acei oameni s-au obişnuit să trăiască; practic vorbind, Dumnezeu şi lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viaţa lor. în al doilea rând, problemele de cult, religiile, biserica şi, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite de marea lor majoritate ca un fel de „umplutură”, un gen de factor necesar pentru echilibrarea societăţii.

În timp ce eu încă mai reflectam la aceste aspecte, Cezar a reînceput să vorbească:

— Părintele Arsenie a punctat în mod concis princi¬palele probleme care vor interveni în viitorul apropiat al României, dar ne-a sfătuit să nu renunţăm la drumul pe care 1-am început, indiferent de greutăţile pe care le vom întâmpina. Ceea ce m-a frapat atunci era faptul că el vor¬bea mereu la plural despre ceea ce trebuie să făptuiesc eu împreună cu Obadea, considerând aceasta ca un lucru firesc.

Viitorul avea să confirme cu prisosinţă că a avut perfectă dreptate. La sfârşitul întâlnirii a încheiat brusc, privindu-1 ţintă pe colonel: „Mă bucur că ai avut credinţă în inimă şi mi-ai urmat chemarea din vis. Mergeţi acum cu Dumnezeu şi slava Lui să fie cu voi!”.

Ce i-ar fi putut determina, însă, pe cei mai mari masoni ai lumii să se orienteze cu atât de mare interes spre România? Ştiam deja despre existenţa unor profeţii foarte ocultate, făcute de doi mari sfinţi creştini de la începutul secolului trecut; ele se referă la viitorul României în contextul viitorului întregii omeniri.

Am aflat, de asemenea, despre existenţa strict secretă a unui pergament foarte valoros, în marea bibliotecă de la Vatican, care expune aceeaşi problemă în legătură cu te¬ritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii.

Există, de asemenea, în arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, un document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României.

Prin urmare, toate acestea sunt surse diferite, două dintre ele foarte vechi, care în mare se referă la ace¬leaşi lucruri, în aceste condiţii este greu de crezut că avem de a face cu o înşelătorie, în plus, există multe alte aspecte care se corelează. De pildă, profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la declanşarea„semnelor” care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu.

Pe de altă parte, trebuie să afli că francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu de mult timp că cea mai mare problemă pentru ei, la nivel planetar, o repre¬zintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al României şi ştiu că cele mai multe probleme le vor avea chiar din această zonă a globului.

De aceea, sunt foarte atenţi şi interesaţi de ceea ce se petrece în ţara noastră. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, toc¬mai pentru a-şi asigura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi adeseori le finanţează cu sume fabuloase de bani. în aceste grupări ei au atras şi încă atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar să-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa so¬cietate înaltă şi bogată.

Scopul principal al acestor mini-organizaţii este acela de a bloca orice tentativă de dez¬voltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.

— Aflase ceva presa din România? am încercat eu.
— Mai rău. Ţii minte că venerabilul îmi spusese despre descoperirea pe care americanii au făcut-o în vecinătatea Bagdadului? Şi că acolo exista de asemenea o barieră energetică ce nu a putut fi străpunsă, dar a cărei natură era identică cu aceea a scutului energetic semisferic care înconjura marea sală de aici, din Munţii Bucegi?

Am încuviinţat, înclinând din cap. Descoperirea americanilor nu fusese făcută deloc întâmplător, ci a urmat anumite indicaţii oferite de acelaşi satelit de spi-onaj militar care revelase şi datele pentru harta aproxima¬tivă a structurii din interiorul munţilor Bucegi.

— Ei bine, a continuat Cezar, consilierul american pe probleme de securitate naţională primise un fax ultrase¬cret în care era înştiinţat de faptul că scutul energetic semisferic din subsolul Bagdadului se activase brusc, pul¬sând cu o mare frecvenţă. Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezen¬ta secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est a acestuia, apoi teritoriul României, apoi Munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din inte¬riorul lor, arătând coridorul Marii Galerii şi scutul ener¬getic semisferic care pulsa cu putere.

Era evident că cele două scuturi energetice semisferice se aflau într-o directă dar misterioasă legătură, astfel încât activarea unuia a dus Ia activarea şi a celuilalt. Cine ştie, poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpământene în întreaga lume.

Vestea proastă era însă că preşedinţia SUA a fost înştiinţată despre toate aceste lucruri şi a contactat diplo¬maţia română prin intermediul serviciilor secrete de infor¬maţii. In doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fusese deconspirată. Fusese deja anunţată sosirea iminen¬tă a unei comisii de stat de la Bucureşti, înfiinţată ad-hoc, care să evalueze situaţia la faţa locului.

Eram atât de captivat de ceea ce-mi spunea Cezar, încât nici nu-mi dădusem seama că m-am oprit, ascultân-du-1 cu toată atenţia. Mai aveam aproape o sută de metri până la ultimul cot al coridorului şi lumina scutului ener¬getic care se reflecta de pereţii marii Galerii era acum mult mai puternică.

— Au vrut să preia controlul la nivelul organismului politic? am întrebat plin de nerăbdare.
— Iniţial cred că acesta a fost ordinul, dar problema s-a complicat şi mai mult atunci când au văzut cu adevărat despre ce este vorba. Temerile mele s-au adeverit, pentru că politicienii noştrii – cei care aveau dreptul să fie avizaţi asupra acestor aspecte – au intrat în panică. Era evident că nu puteau face faţă evenimentelor şi că deciziile aveau mari şanse să fie luate într-o stare avansată de stres.

Generalul Obadea a fost chemat la Bucureşti; era un moment foarte critic, care punea în joc însăşi existenţa departamentului sau cel puţin a structurii lui indepen¬dente. Generalul trebuia să justifice ocultarea acţiunii faţă de puterea politică la vârf de stat. Acela a fost, poate, momentul cel mai tensionat al întregii operaţiuni, înainte de a pleca spre capitală împreună cu cei din comisie, Obadea s-a sfătuit cu mine şi am decis de comun acord să dezvăluim toate aspectele, intrigile şi planurile din ulti-mul an, care implicau legăturile mele cu senior Massini.

Problema cea mai dificilă era aceea de a găsi exact per¬soanele potrivite pentru a face acel raport de importanţă crucială pentru ţară, pentru că altfel toate intenţiile şi pla¬nurile noastre construite cu atâta grijă până atunci ar fi fost deconspirate iar urmările puteau fi dintre cele mai nefaste atât în ceea ce priveşte persoana mea şi a gene¬ralului, cât şi în ceea ce priveşte siguranţa naţională, între timp, eu fusesem consemnat la bază, toate lucrările fiind oprite.

Echipa americană a fost izolată într-un cort şi paza tunelului, precum şi a noastră a fost preluată de un bata¬lion de intervenţie specială a armatei. Tensiunea diplomatică creştea din ce în ce mai mult, pentru că pre¬siunile Washingtonului cereau în mod imperios comuni¬carea cu generalii de la Pentagon şi mai ales cu consilierul pe probleme de securitate.
În acele momente, nimeni nu ştia încă ce se află în marea sală care era protejată de scutul energetic. Se sis¬tase orice iniţiativă şi orice operaţiune de cercetare.

Nimeni nu avea voie să umble prin bază cu excepţia patrulelor de pază. Noua stare de lucruri era coordonată de doi generali de frunte ai armatei române, care menţineau permanent legătura cu cele mai înalte structuri politice din România. Ei bine, în toată această con¬junctură extrem de tensionată, singurul personaj care a reuşit să se „strecoare” în afara bazei, ca urmare a unui ordin foarte special sosit de la Bucureşti, a fost senior Massini.

Din acel moment nu 1-am mai văzut, dar crede-mă că i-am simţit din plin influenţa în modul cum s-au desfăşurat ulterior lucrurile. Mă refer la lupta surdă, dar foarte aprigă, din culisele diplomaţiilor română şi ameri¬cană, precum şi la natura deciziilor politice care au fost luate după aceea, în legătură cu operaţiunea de aici, din munţi. Totul s-a petrecut foarte repede; sunt doar opt zile de la acele evenimente.

Ascultând relatarea lui Cezar eram foarte mirat de întorsătura pe care o luaseră lucrurile dar mai ales pentru că eu mă aflam totuşi acolo, ca şi cum nimic din ceea ce aflam nu s-ar fi petrecut în realitate.

— Dacă eu sunt aici şi dacă voi, aşa după cum înţe¬leg, aţi reuşit să pătrundeţi în Sala Proiecţiilor, atunci înseamnă că generalul Obadea a avut succes la Bucureşti.
Cezar zâmbi enigmatic.
— În mare măsură răspunsul este afirmativ. Succesul a constat mai ales în aducerea faptelor la cunoştinţa unor persoane cu o mare probitate morală, care în plus sunt animate de un profund sentiment de patriotism. A fost convocată o şedinţă de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării – CSAT. Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de cele ce au aflat.

S-a creat atunci, în mod spontan, un intens val de simpatie pentru general şi pentru acţiunile lui şi s-a hotărât pe loc continuarea cercetărilor sub comanda totală a generalului şi a mea. Cu toate acestea, criza diplomatică nu fusese încă deblocată. Staff-ului american i s-a permis să părăsească ţara a doua zi, însă echipa de cercetători şi specialişti, precum şi toată logis¬tica şi aparatura au fost reţinute în continuare.

Pe moment am crezut că lucrurile erau rezolvate şi aproape că mă bucuram că se petrecuseră aşa, deoarece nu mai era nevoie să mă prefac ori să cedez mai mult sau mai puţin în faţa cererilor venerabilului şi a elitei masonice. Din păcate, forţa de influenţă a acestora şi presiunile pe care le exercitau pe cale diplomatică erau enorme.

Ajunsesem împreună cu Cezar la capătul coridorului, care cotea din nou brusc, de această dată spre stânga şi doar pentru circa patru metri. Spectacolul care ni se înfăţişa ochilor era cu adevărat grandios. Cupola gigan¬tică pe care o forma scutul energetic avea o culoare splen¬didă de albastru irizant, fiind străbătută continuu de flash-uri intense alb-strălucitoare.

Deşi Cezar îmi spusese că Sala Proiecţiilor nu era izolată de exterior printr-o poartă, ca şi în cazul marii galerii, totuşi nu se putea vedea nimic în interiorul ei prin scutul energetic. Coridorul se termina brusc într-o sală imensă, scobită în roca muntelui ca o semisferă. De la pragul coridorului până la scutul ener¬getic nu erau mai mult de şapte-opt metri, în acel interval, de o parte şi de alta a coridorului erau aliniate patru vehicule electrice.

Cupola pe care o realiza scutul ener¬getic era inclusă în cavitatea semisferică din munte, dar am observat că zona din spate făcea front comun cu peretele din rocă. Am apreciat că diferenţa de nivel între cupola scutului şi tavanul sălii era de aproximativ zece metri. Lumina feerică pe care o emana scutul energetic se reflecta în minunate sclipiri şi umbre pe pereţii stâncoşi ai muntelui. Frumuseţea şi grandoarea acelui tablou era parcă nepământeană şi îmi înfiora inima de emoţie şi încântare.

— Cum ai reuşit să pătrunzi înăuntru? 1-am întrebat pe Cezar, profund tulburat de intensitatea trăirii pe care mi-o provoca acea privelişte.
— Să ştii că este mult mai simplu decât te-ai putea aştepta. Probabil că cei care au proiectat întregul ansam¬blu au considerat primul baraj o adevărată „piatră de încercare” pentru eventualii pretendenţi, apreciind că el era suficient pentru securitatea întregii structuri. Trebuie să recunosc că au avut dreptate: nimic nu poate trece de primul baraj energetic dacă nu este o conştiinţă supe¬rioară, profund benefică. Chiar şi în cazul unei deflagraţii atomice ansamblul este foarte bine protejat de munte; poate tocmai de aceea Marea Galerie începe brusc, mult în interiorul acestuia. Nu-mi dau seama, însă, cum au reuşit să realizeze tehnologic întreaga lucrare.

Când am primit noile ordine de la Bucureşti am fost foarte bucuros. Intuiam că lupta abia începea, dar cel puţin aveam un sprijin politic important, precum şi con¬ducerea operaţiunii, în aceeaşi zi am intrat în Sala Proiecţiilor pe care o ai în faţă. Atunci am fost singur şi am aflat misterul teribil care este ocultat de cincizeci de mii de ani. Cu greu îţi poţi închipui sentimentele pe care le-am încercat în acele momente. Totuşi, unele aspecte nu ţi le pot destăinui.

— Ai mai menţionat acest număr de ani şi înainte, 1-am interpelat eu pe Cezar. De unde ştii că aceasta este perioada de timp de când datează tot ceea ce este aici?
— A fost rodul examinării ştiinţifice ulterioare a unor date pe care „ei” ni le-au oferit şi pe care le vei putea vedea şi tu imediat, după ce vom intra în sală. în ultima săptămână s-au petrecut toate evenimentele pe care ţi le relatez. Multe dintre ele s-au desfăşurat foarte repede iar schimbările de situaţie au îmbrăcat uneori forme drama¬tice, îţi voi povesti totul aici, înainte să intrăm în sală, pentru că acolo vei fi foarte captivat de ceea ce vei vedea. Ne-am oprit la linia de demarcaţie dintre Marea Galerie şi aula gigantică din interiorul muntelui, care adă¬postea scutul energetic semisferic, îl ascultam pe Cezar în timp ce priveam fascinat la sclipirile nepământene de pe suprafaţa albastră a semisferei.

— După decizia CSAT de a se continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, am pătruns de mai multe ori în Sala Proiecţiilor şi am inventariat totul, împreună cu echipa noastră de specialişti, a spus Cezar. A doua zi, însă, au început să sosească primele semnale con¬tradictorii de la puterea politică. Ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehe¬mente, când evazive şi trădau o mare tensiune. Puteam bănui că acolo este teatrul unei adevărate bătălii.

Transmisesem deja pe o linie de telefon securizată rezul¬tatul descoperirilor noastre din Sala Proiecţiilor. Se pare că acesta a fost fitilul care a aprins „bomba”. Generalul Obadea mi-a povestit acum două zile, după ce s-a întors de la Bucureşti, că membrii CSAT erau într-o şedinţă con¬tinuă, menţinând legătura cu noi.

Ei au hotărât să facă publică această descoperire formidabilă din munţii României după ce în prealabil au dezbătut problema pe toate feţele. Generalul Obadea fusese inclus în structura CSAT şi a avut un cuvânt greu în favoarea declaraţiei pe care statul român urma să o facă lumii întregi. El mi-a spus că au fost câţiva membri ai CSAT care s-au opus cu vehemenţă, însă aceştia erau în minoritate.

Spiritele s-au încins atât de mult, încât la un moment dat acele persoane s-au ridicat şi au părăsit sala. Consilierii preşedintelui erau într-un continuu du-te-vino, transmiţând informaţiile de la biroul de relaţii diplomatice externe la şedinţa CSAT.

Atunci când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Generalul mi-a relatat că nu mai văzuse niciodată o asemenea agitaţie şi atâta panică printre diplomaţi. Nimeni nu ştia cauza, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important.

La un moment dat preşedintele a fost chemat pentru a avea o convorbire telefonică directă cu Casa Albă; aceea a fost o discuţie foarte specială şi ultrasecretă. El nu a revenit mult timp după aceea, dar a transmis că spre Bucureşti se îndrepta deja o delegaţie americană la cel mai înalt nivel diplomatic.

Informaţiile zburau cu iuţeala vântului, în câteva ore fuseseră blocate toate tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare internaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul care să declare starea de urgenţă în zona montană şi, de asemenea, în capitală. Ministrul Apărării dăduse ordinul de alarmă generală pen¬tru ofiţeri. Au fost momente de mare panică şi chiar de teroare printre cei angrenaţi în operaţiune, deoarece nimeni nu cunoştea cauza reală care declanşase acea stare de lucruri.

Discuţiile dintre oficialii americani şi partea română s-au efectuat fără translator. Ele au fost atât de violente , încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplo¬maţii strigau unii la alţii cât puteau de tare, proferând multiple ameninţări cu represalii. Partea bună era că cele¬lalte state ale lumii nu cunoşteau încă nimic din această problemă; ori, americanii ştiau prea bine că existau oricând câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru a susţine declaraţia acesteia.

— Ce voiau să spună în declaraţie? am întrebat eu curios.
— În esenţă, aceasta ar fi cuprins principalele date despre descoperirea din Munţii Bucegi, punând totodată la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte ele-mente esenţiale pentru clarificarea diferitelor aspecte legate de această structură din interiorul muntelui. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru a efec¬tua studii şi cercetări şi s-ar fi mobilizat toate resursele pentru rezolvarea numeroaselor enigme cu care ne con¬fruntăm acum. însă cel mai important aspect 1-ar fi con¬stituit dezvăluirile cu privire la trecutul extrem de înde¬părtat al omenirii şi la istoria reală care a fost aproape complet contrafăcută, în plus, mai existau unele elemente foarte delicate, pe care nu ţi le voi putea dezvălui decât parţial.

bucegi (2)

— Dar de unde se ştiau toate acestea?
— Vei vedea imediat. Mai ai puţină răbdare. Americanii au reacţionat cu vehemenţă, deoarece acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor plane¬tară şi mai mult decât atât, ar fi putut arunca într-un ade¬vărat haos economia şi societatea ţării lor, poate chiar a întregii lumi. De fapt, acesta a fost motivul principal pe care ei 1-au invocat, acela de a nu produce panică şi a nu bulversa populaţiile de pe Pământ.

Se pierdea însă din vedere că această posibilă stare de angoasă şi perturbare socială ar fi apărut ca un rezultat direct al minciunii şi manipulării care a fost întreţinută în mod deliberat de-a lungul secolelor de către clasele conducătoare şi mai ales de către organizaţia masonică.

Printr-un canal diplomatic foarte special s-a primit chiar şi o intervenţie personală a Papei, care îndemna la o mare cumpătare înainte de a face acest pas fundamental pentru omenire. Vaticanul fusese deja înştiinţat de ameri¬cani, fiind considerat de aceştia un posibil aliat pentru a bloca dezvăluirile, în mod straniu, deşi prezentarea aces¬tor aspecte către lumea întreagă ar fi redus considerabil puterea Vaticanului şi influenţa lui asupra credincioşilor creştini, Papa nu a luat totuşi o poziţie fermă împotrivă, ci a îndemnat la buna cumpănire a aspectelor pro şi contra înaintea prezentării declaraţiei.

El a transmis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din Arhiva Secretă a conducerii papale, care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi.
În sfârşit, după aproape douăzeci şi patru de ore de discuţii şi deliberări, s-a ajuns la un acord final de cola¬borare româno-americană, în nişte termeni precişi care echilibrau interesele ambelor ţări.

Nu îţi pot dezvălui aceşti termeni, dar ştiu că poziţia statului român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor sau de prezentare a lor în mod gradat omenirii, în viitor.

A doua zi, după ce apele se mai liniştiseră, în baza înţelegerii de colaborare dintre cele două ţări a sosit cu maximă promptitudine o echipă de comando american cu toată logistica necesară, pe care ai văzut-o deja în interiorul bazei.

Odată cu ei au revenit şi cei doi generali şi consilierul pe probleme de securitate naţională, probabil având sarcini foarte bine trasate. Apoi a fost forat hangarul imens în munte, pe care 1-au amena¬jat corespunzător. Prin protocolul înţelegerii s-au instituit cele mai stricte măsuri de securitate, protecţie şi supraveghere, care urmează să fie dezvoltate şi în zilele următoare.”[1]

Acestea sunt motivele pentru care Iluminatii nu iubesc Romania!

SURSE

  1. Radu Cinamar – “Viitor cu cap de mort”, Editura Daksha.
  2. Foto: Internet
  3. Foto: Radu Cinamar – „Viitor cu cap de mort”
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro