Președinții masoni ai SUA se înrudesc genetic cu membrii Caselor Regale din Europa

by “Un afiş utilizat în campania electorală din 1901 de Theodore Roosevelt proclama pe faţă: „Hai să încheiem odată cu toate nemulţumirile, alege un preşedinte mason!”. Theodore Roosevelt  a câştigat alegerile şi s-a alăturat lungului şir de preşedinţi masoni ai Statelor Unite. Spre deosebire de Europa, unde francmasonii declară plini […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Un afiş utilizat în campania electorală din 1901 de Theodore Roosevelt proclama pe faţă: „Hai să încheiem odată cu toate nemulţumirile, alege un preşedinte mason!”. Theodore Roosevelt  a câştigat alegerile şi s-a alăturat lungului şir de preşedinţi masoni ai Statelor Unite.

Spre deosebire de Europa, unde francmasonii declară plini de ipocrizie că nu se amestecă în politică, în SUA apartenenţa la masonerie a preşedinţilor sau a altor oameni politici este un fapt cu care lojile se laudă.

obama-bushheredity

Primul preşedinte american, Washington şi-a depus jurământul de investitură folosind o Biblie masonică şi a inaugurat construcţia clădirii Capitoliului purtând un şorţ masonic. Mai aproape de vremurile noastre, la moartea unui alt preşedinte american, Truman, ceremonia funerară, care era una masonică, a fost transmisă de televiziunile din întreaga lume.

Istoria Statelor Unite, încă de la fondarea lor, poartă pe faţă amprenta francmasoneriei. Celebrul protest împotriva taxelor impuse de colonialiştii britanici, Boston Tea Party, războiul de independenţă şi Declaraţia prin care au luat fiinţă Statele Unite ale Americii au fost orchestrate de masoni. Părinţii fondatori, ca şi preşedinţii care au urmat au făcut în marea lor majoritate parte din francmasonerie. Cei care au ajuns să ocupe scaunul de la Casa Albă fără a avea susţinerea acesteia sau care au refuzat la un moment dat să îi facă jocurile oculte au avut parte de morţi tragice. Cele mai cunoscute cazuri sunt cele ale lui Abraham Lincoln şi J.F.Kennedy.

Francmasoneria americană, sub semnul Illuminati-lor din Bavaria încă de la începuturi

Primele loji masonice apar pe teritoriul Americii de Nord în 1730 şi se răspândesc rapid, astfel încât până în 1776 ajung la 150. În 1785 se înfiinţează la New York primă lojă a Illuminati-lor din Bavaria, conduşi de Adam Weishaupt: „New York Columbian Lodge of the Order of the Illuminati”. Ea va coopta personaje importante din viaţa politică şi economică cum ar fi DeWitt Clinton, primarul oraşului şi ulterior guvernator al statului New York. Mai târziu din ea va face parte şi politicianul Clinton Roosevelt (strămoş al viitorilor preşedinţi Theodor Roosevelt şi Franklin Delano Roosevelt).

Într-o scrisoare adresată reverendului G. W. Snyder, George Washington îşi exprima satisfacţia faţă de răspândirea ideilor Illuminaţilor pe teritoriul Americii: „Domnule, nu am nici cea mai mică intenţie să mă îndoiesc că doctrina Illuminati-lor, care stă la baza iacobinismului, s-a răspândit şi în Statele Unite. Din contră, nimeni nu este mai satisfăcut decât mine de răspândirea ei.”

Existau însă, chiar printre masoni, mulţi alţii care nu erau la fel de încântaţi de influenţa nefastă a Illuminati-lor. În 1800, John Quincy Adams, cel care pusese bazele lojilor masonice din New England, îi scria colonelului William L. Stone, alt mason celebru la acea vreme, că Thomas Jefferson este  un agent al Illuminati-lor, care are misiunea de a se infiltra în lojile masonice americane. De altfel, în 1883, Quincy Adams va publica o lucrare intitulată „Scrisori despre instituţia masonică” (Letters on the masonic institution) în care face dezvăluiri despre omorârea ritualică a căpitanului William Morgan.

În 1789, John Robinson avertiza şi el că mai mulţi agenţi ai Illuminati-lor lui Weishaupt pătrunseseră în lojile masonice americane. Acelaşi avertisment venea pe 19 iulie 1789, imediat după evenimentele din Franţa, şi din partea lui David Papen, preşedintele Universităţii Harvard. Acesta le vorbea studenţilor săi despre influenţa dezastruoasă a Illuminati-lor asupra politicii şi religiei americane.

Declaraţia masonică de independenţă

Războiul de independenţă, prin care cele 13 colonii nord americane urmăreau să se desprindă de Marea Britanie, a început în aprilie 1775 şi a durat până în 1783, când a fost încheiat Tratatul de la Paris. Generalul francez Lafayette, cel care în acest război a ajutat America împotriva englezilor, era mason. Majoritatea comandanţilor şi generalilor armatei americane continentale erau masoni, membri în aşa-numitele loji militare. „Boston Tea Party” – incendierea în 1773 a unui vas comercial britanic, în semn de protest faţă de impozitele prea mari impuse de Marea Britanie – a fost plănuită la taverna Dragonul Verde, unul din locurile predilecte de întâlnire al masonilor.

Francmasonii au ocupat poziţii cheie nu doar în teatrul de război, ci şi în momentul  semnării Declaraţiei de independenţă, prin care s-au pus practic bazele noului stat american. Textul acesteia fusese scris în principal de Thomas Jefferson, mason şi agent al Illuminati-lor din Bavaria. Din Comitetul numit de Congresul continental pentru redactarea acestui document mai făceau parte Benjamin Franklin şi Robert Livingston, masoni recunoscuţi. John Hancock, preşedintele Congresului care a aprobat declaraţia pe 4 iulie 1776, era şi el mason.

Benjamin Franklin devine mason în 1731 în loja St. John din Philadelphia, una din primele constituite pe teritoriul Americii. Va publica apoi în ziarul său, Gazeta de Pensilvania, articole de propagandă masonică. Ajunge Mare Maestru al lojii St. John şi în 1749 este numit Mare Maestru al provinciei Pensilvania. În acelaşi an publică prima carte masonică din SUA, o ediţie a Constituţiilor lui Anderson, document considerat un fel de biblie a masoneriei engleze.

În 1757, este trimis în Anglia ca reprezentant al statului Pensilvania pentru a protesta împotriva familiei Penn, proprietarii coloniei. Va rămâne cinci ani la Londra, perioadă în care intră în legătură cu Sir Francis Dashwood. Acesta pusese bazele unei societăţi secrete para-masonice, numită iniţial „Frăţia Sfântului Francisc din Wycombe” sau „Ordinul Cavalerilor din Wycombe”, dar care va fi mai cunoscută sub al doilea nume al său : „Clubul focul iadului” (Hell Fire Club). Franklin va petrece mult timp la castelul lui Dashwood din West Wycombe, unde erau organizate ritualurile satanice ale Hell Fire Club.

În 1770 pleacă în Franţa ca ambasador al coloniilor americane, dar şi pentru a stabili relaţii cu masonii francezi şi a aduna de la aceştia fonduri cu care cumpără arme pentru rebelii americani.  În timpul unei alte vizite făcute în Franţa, în 1778, devine membru în loja Nouă Surori din Paris, din care mai făceau parte şi Voltaire, Danton, Camille Desmoulins, Lafayette.

Benjamin Franklin este cunoscut şi drept autor al unui desen publicat în 1754 în Gazeta de Pennsilvania şi având ca titlu „Alătură-te sau mori”. Atât sloganul cât şi simbolismul şarpelui tăiat în bucăţi, fiecare din ele reprezentând câte una din cele 13 colonii, indică inspiraţia malefică, chiar dacă la acea vreme ele au fost privite doar ca un îndemn la uniune.

George Washington, primul preşedinte mason al SUA

George Washington a devenit preşedinte al SUA în aprilie 1789. Intrase în masonerie în noiembrie 1752 în loja Fredericksburg din Virginia (azi nr. 4 în nomenclatorul masonic american).  În decembrie 1788, devenise Mare Maestru al lojii Alexandria (n. 22) din acelaşi stat. El va reuşi performanţa de a fi concomitent Mare Maestru, conducător de lojă şi preşedinte al Statelor Unite.

Ceremonia de investitură a primului preşedinte american este condusă de Robert Livingston, Mare Maestru al Marii Loji a statului New York şi de generalul mason Jacob Morton. Washington este însoţit pe estradă de un alt mason, generalul Morgan Lewis. Preşedintele depune jurământul utilizând o biblie masonică, din colecţia primei loji constituite în SUA, St. Johns din New York (azi nr. 1). Va deveni apoi o tradiţie ca preşedinţii americani să-şi depună jurământul de investitură pe Biblia lui Washington.

În 1791 el alege oraşul care îi va purta numele, drept capitală a SUA şi îl însărcinează pe inginerul francez Pierre Charles L’Enfant, şi el mason, cu desenarea planului. Complexul care va găzdui până în zilele noastre preşedinţia şi Congresul american va fi construit, conform unei geometrii masonice, în jurul Capitolului.  Imensul Obelisc ridicat în onoarea sa este un monument masonic şi are la bază simbolul compasului şi echerului, emblema masoneriei.  În 1793 Washington pune piatra de temelie a clădiri Capitolului în cadrul unei ceremonii în care el însuşi şi toţi participanţii poartă şorţuri şi însemne masonice.

La moartea lui, în 1799, are parte de funeralii masonice. Pe pereţii monumentului ridicat pentru el la Alexandria, Virginia, numit Memorialul Masonic Naţional George Washington, este inscripţionat un fragment dintr-un discurs al său :

„Fiind convins că numai aplicarea principiilor pe care este fondată fraternitatea masonică poate duce la prosperitatea publică şi la virtutea privată, voi fi mereu fericit să promovez interesele acestei societăţi şi să fiu recunoscut de ea drept un Frate.”

O lungă listă de preşedinţi masoni

Al treilea preşedinte, Thomas Jefferson a fost mason şi membru al Illuminati-lor din Bavaria. El fusese iniţiat în masonerie în loja Charlottesville (nr. 90). Numele său apare în minutele mai multor întruniri ale acestei loje. Thomas Jefferson mai făcea parte şi din loja Nouă Surori din Paris şi din „Ordinul Albinelor”, organizaţie secretă satelit a Illuminati-lor din Bavaria.  Doi dintre vicepreşedinţii din timpul mandatului său au fost masoni : Aaron Burr (vicepreşedinte între 1801 şi 1805) era mason şi membru al Clubului Focul Iadului, iar George Clinton (vicepreşedinte între 1805 şi 1809) era mason şi membru al Illuminati-lor.

Al patrulea preşedinte, James Madison, intrase în masonerie în loja Hiram (nr. 59) din Westmoreland County, Virginia.  Masonul George Clinton a fost vicepreşdinte şi în timpul mandatului său, între 1809 şi 1812.

Al cincilea preşedinte, James Monroe, intrase în masonerie încă de la vârsta de 18 ani şi făcea parte din loja Williamsburg (nr. 6) din Virginia. James Monroe este unul din strămoşii preşedintelui Richard Nixon.

Al şaptelea preşedinte, Andrew Jackson, intrase în masonerie în loja Harmony din Tennessee. Între 1822 şi 1823 a fost ales Mare Maestru al statului Tennessee.

Al 11-lea preşedinte, James Knox Polk, intrase în masonerie în loja Columbia (nr. 31) din Tennessee.

Al 15-lea preşedinte, James Buchanan, era membru în loja nr. 43 din Lancaster, Pensilvania şi a fost Mare Maestru adjunct al Marii Loji din Pensilvania.

Al 16-lea preşedinte, Abraham Lincoln, nu a fost francmason. La scurtă vreme după ce a ajuns preşedinte el a depus însă o cerere de intrare în masonerie pentru loja Tyrian din Springfield. Ulterior şi-a retras cererea, motivând acest lucru prin faptul că vedea o incompatibilitate între apartenenţa sa la masonerie şi funcţia pe care o deţinea în stat. A anunţat loja că după ce nu va mai fi preşedinte va reveni cu cererea. După cum se ştie, Lincoln a fost asasinat.

Al 17-lea preşedinte, Andrew Johnson, era membru în loja Greeneville (nr. 119) din Tennessee şi ajunsese până la gradul de cavaler templier în ritul scoţian. Ceremonia prin care a primit iniţierea în acest grad în 1867 a fost organizată chiar la Casa Albă.

Al 20-lea preşedinte, James Abram Garfield, intrase în masonerie în loja Columbus (nr. 30)  din Ohio.

Al 25-lea preşedinte,  William McKinley, era membru în loja Hiram (nr. 21) din Winchester, Virginia. La moartea sa, sicriul a fost escortat de 2000 de cavaleri templieri îmbrăcaţi în ţinută de gală.

Al 26-lea preşedinte, Theodore Roosevelt, a devenit mason în loja Matinecock (nr. 806) din Oyster Bay, New York. În 1901 el a ajuns Mare Maestru al Marii Loji a statului New York. Theodore Roosevelt nu a fost doar preşedinte al SUA, ci şi guvernator al statului New York şi vicepreşedinte în al doilea mandat al lui McKinley.

Al 27-lea preşedinte, William Howard Taft, a fost preşedinte al Curţii Supreme de justiţie din 1921-1930 şi era mason într-o lojă din Ohio.

Al 29-lea preşedinte, Warren Gamaliel Harding, intrase în masonerie în loja Marion, (nr.70) din Ohio. Până să ajungă preşedinte nu a primit niciun alt grad Masonic, apoi a  ajuns rapid la gradul 7, Royal Arch şi a devenit membru Shrine.

Al 32-lea preşedinte, Franklin Delano Roosevelt, făcea parte din loja Holland (nr. 8) din New York. Ajuns până la gradul 32 din Ritul scoţian şi membru Shrine din 1930, Roosevelt ştia foarte bine că masoneria trage firele evenimentelor politice, atunci când afirma: „În politică, nimic nu este accidental. Dacă ceva se petrece, puteţi pune pariu că a fost plănuit dinainte.”

Al 33-lea preşedinte, Harry S. Truman, intrase în masonerie în loja Belton (nr. 450) din Missouri. În 1911 mai mulţi fraţi au părăsit loja Belton şi au fondat o alta, loja Grandview (nr. 618), pe care Truman a fost ales să o conducă. În 1940,  a fost ales Mare Maestru al Marii Loji a statului Missouri.  În 1945 a primit gradul 33 în ritul scoţian. A fost numit Mare Maestru onorific al Consiliului Internaţional Suprem al ritului scoţian, Ordinul de Molay. În 1972, înmormântarea sa a fost primul serviciu funerar masonic difuzat de televiziunile din toată lumea.

Al 36-lea preşedinte, Lyndon Baines Johnson, a intrat în masonerie în loja Johnson City (nr. 561) din Texas. În 1973, când a devenit membru al Congresului, el a declarat că nu mai doreşte să primească şi următoarele grade în masonerie.

Al 38-lea preşedinte, Gerald R. Ford, intrase în masonerie în loja Malta (nr. 405) din Michigan şi apoi fusese avansat maestru într-o lojă mai mare din Washington D.C., Columbia (nr. 3).

Al 40-lea preşedinte, Ronald Reagan, a fost membru Shrine, iar în februarie 1988, Marea Lojă din Washignton D.C. l-a numit membru de onoare al Ritului Scoţian.

Se observă că la începuturi, apartenenţa cuiva la conspiraţia masonică era evidentă întrucât exista doar o singură grupare de acest gen. Pe măsură ce ne apropiem de perioada contemporană, au apărut tot mai multe organizaţii para-masonice, think-tankuri, organizaţii secrete sau grupuri care urmăresc instaurarea Noii Ordini Mondiale. Preşedinţii moderni fac parte din majoritatea dintre ele, la fel ca şi persoanele din cabinetele lor cum ar fi consilierii prezidenţiali, miniştrii sau secretarii de stat.
Despre al 42-lea preşedinte, Bill Clinton, se ştie că face parte din gruparea masonică  De Molay, că din 1989 este membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CRE), membru la al Comisiei Trilaterale şi al Grupului Bilderberg.

Despre al 43-lea preşedinte, George W. Bush se ştie că este membru al grupării masonice satanice Skull&Bones. Despre proaspăt alesul preşedinte american, cel de-al 44-lea, Barack Obama se vehiculează deja ideea că are gradul 32 în Ritul Scoţian şi că a fost iniţiat în francmasoneria Prince Hall.”[1]

Presedintii SUA sunt inruditi genetic cu monarhii Marii Britanii si ai Frantei

Burke’s Peerage, este o organizatie creata in 1826 de catre genealogistul John Burke, ca o publicatie istorica genealogiei familiilor regale si nobiliare, organizatia fiind cunoscuta mai precis ca „Burke’s Peerage, Baronetage & Knightage”. Publicatia a continuat apoi cu fiul lui John Burke, care a fost Sir Bernard Burke. Sa nu va uimeasca faptul ca acesta are titlul onorific nobiliar „Sir” care este un vechi nume al unei zeitati anunnaki sumeriene, foarte apropiate zeitei Ninhursag, experta medicala din cadrul stravechilor reptilieni Anunnaki.

“Obsesia genetică

Liderul Anunnaki numit Enki, Stăpânul Pământului”, nu era cel care conducea misiunea Anunnaki pe această planetă, după cum relatează tăbliţele sumeriene. El era cel mai mare fiu al conducătorului suprem al acestei specii, An sau Anu, care vizita mult mai rar pamantul, spun traducerile. Dar fratele mai mic al lui Enki, Enlil, a fost numit comandant al misiunii, deoarece mama sa l-a considerat mai pur din punct de vedere.

genetic decât femeia cu care a fost conceput Enki. Consemnările spun că aceasta era cauza numeroaselor conflicte dintre fraţi, care aveau să degenereze în războaiele din sânul Anunnaki, şi care a antrenat uriaşul conflict dintre diferitele lor facţiuni din rândul oamenilor, după cum descrie Vechiul Testament. Cercetătorii cunosc prea bine că, deşi Iluminaţii convin asupra unui plan general de control global, există şi în rândul lor diferite conflicte de grup, precum şi familii care caută să fie în vârful ierarhiei puterii.

Ceea ce nu este deloc surprinzător, având în vedere că Iluminaţii reprezintă paravanul Anunnaki, iar reţeaua de societăţi secrete este instrumentul lor de manipulare subtilă a omenirii şi de introducere a planurilor lor de dictatură planetară printr-un guvern mondial, bancă centrală mondială, armată mondială şi populaţie căreia i-au fost implantate cipuri electronice. Aceste facţiuni interne ale Anunnaki, şi deci ale Iluminaţilor, sunt încă în război între ele. Un cercetător i-a descris astfel pe Iluminaţi: „Sunt ca nişte spărgători de bănci. Sunt toţi de acord asupra jafului, dar se ceartă pe împărţirea prăzii.” Aceştia sunt Anunnaki şi descendenţii lor.

Din diverse motive, Anunnaki au renunţat la controlul deschis în favoarea manipulării prin descendenţii din spatele scenei şi acoperirea ca fiinţe umane. Poate că unii dintre ei au sesizat că numărul oamenilor creşte şi devin din ce în ce mai greu de controlat, astfel încât manipularea subtilă a părut să fie singura opţiune, mai ales când disputele lor interne au ajuns la o perioadă de haos, aşa cum este descris în tăbliţe.

„Conform traducerilor lui Sitchin, şeful misiunii, Enlil, a fost alarmat de creşterea demografică şi se sugera chiar fabricarea unei mari catastrofe geologice de către Anunnaki pentru reducerea populaţiei (asemănător politicii Iluminaţilor de astăzi prin război, foamete şi boli)- Pe de altă parte, decizia Anunnaki de a se retrage în umbră ar putea fi de asemenea şi efectul unei intervenţii externe, deoarece este clar că există numeroase grupuri extraterestre cu diferite planuri pentru care această planetă prezintă un mare interes.

Indiferent de cauză, Anunnaki au intrat în subteran, la propriu şi la figurat, folosind anumiţi descendenţi hibrizi să le facă treaba murdară pe scena umană prin „dreptul divin al regilor” (şi preşedinţilor, bancherilor etc.) Superioritatea lui Enlil faţă de Enki poate fi apreciată prin prisma motivaţiei genetice.

Anunnaki sunt teribil de ierarhici, iar ierarhia este decisă în baza descendenţei şi a geneticii. Exact aceeaşi temă este urmată şi de descendenţii „umani” care deţin puterea încă din zilele de glorie ale Sumerului. In întreaga istorie, dreptul de a domni a fost decis de descendenţă. Timp de mii de ani acest lucru s-a petrecut la scenă deschisă, dar astăzi se face prin manipulare subtilă şi prin intermediul reţelei de societăţi secrete pe care eu le numesc Iluminaţi. Prin combinaţiile genetice ale omenirii, trăsăturile Anunnaki s-au răspândit în întregul genom. Dar anumiţi descendenţi erau special însămânţaţi de către conducerea „regală” Anunnaki pentru a fi prima linie care să conducă omenirea din partea lor şi a planurilor lor. Acesta este motivul combinaţiei obsesive dintre familiilor conducătoare timp de mii de ani. Textele sumeriene îi numesc pe aceşti descendenţi „regali” Anunnaki ca AB-GAL, „Stăpânii Cunoaşterii” şi „Cej 7 inţelepţi”, cu aluzie la cei 10 preoţi-regi de dinainte de Potop. Altfel spus, Atlantida şi Lemuria.

Ei erau înfăţişaţi cu trupuri asemănătoare peştilor, Urn era însuşi Enki sub un alt nume al său, Oannes. peştele simbolizează natura amfibiană a zeilor, fapt are concordă cu ipoteza existenţei extraterestrilor „amfibieni de pe Sirius. Aceşti descendenţi „regali” şi-au menţinut genele Anunnaki prin combinaţie, iar alţii au continuat să fie însămânţaţi în acest scop chiar de atunci; de aici rezultă poveştile oamenilor forţaţi să întreţină relaţii sexuale sau inseminaţi artificial de către entităţi ne-umane. Consemnările sumeriene povestesc că hibrizii încrucişaţi Anunnaki au fost primit titluri regale în „Epoca de Aur” şi în întreg Imperiul Sumerian. Acestea au avut loc, spun tăbliţele, când Anu şi-a revărsat „puterea” (mai târziu rega-litatea) asupra oamenilor prin crearea de descendenţi care să conducă pentru „zei”.”

Regalitatea (lb. engl. kingship) înseamnă de fapt înrudire (lb. engl. kin-ship). Acesta este, de fapt, adevăratul înţeles al vechii teme a „dreptului divin al regilor”, dreptul de a conduce, dat de istoria genetică. Dar acesta nu este deloc un drept divin sau dumnezeiesc. Este dreptul dat de „zei”, Anunnaki, de a domni conform planurilor lor. In realitate, cele mai multe lupte dintre regi şi regine de diferite descendenţe pentru a domni în unele ţări erau continuări ale luptelor interne pentru supremaţia în interiorul civilizaţiei Anunnaki. Aceasta se aplică, de exemplu, dinastiilor Stuart şi Tudor din Anglia, luptelor dintre descendenţii din Anglia şi Scoţia şi cele din afaceri bancare, politice şi mass-media.

în urmă cu 30 de ani, cercetătorul John A. Keel scria despre aceste subiecte:

„In toate aceste legende mai există o temă care apare cu regularitate: cea în care zeii-regi se împerecheau cu femeile pământene, începând astfel o nouă linie genealogică. Tradiţia susţine că sângele albastru regal era de fapt, la început, sânge albastru la propriu, poate ca rezultat al acestei încrucişări. Chiar şi astăzi unele familii regale suferă de hemofilie (şi alte boli rare ale sângelui)

…Această stăpânire (a planetei) era transmisă la moştenitorii umani, timp de mii de ani, câteva familii deţinând practic frâiele întregii planete. S-au căsătorit între ei şi au reuşit să menţină sistemul până în timpuri moderne. Deşi sistemul regal a degenerat încet, el nu s-a prăbuşit decât în 1848.”

Toti presedintii americani sint inruditi cu familiile regale europene!

Dar controlul acestor descendenţi doar a părut că a intrat în colaps. Ei au trecut de la puterea evidentă prin domnie regală la controlul subtil prin intermediul politicii, băncilor, afacerilor şi al mass-mediei. In Anexa I de la sfârşitul cărţii îi vei cunoaşte pe câţiva dintre cei mai renumiţi conducători şi descendenţii lor, începând cu liderii din Sumer, Egipt, Babilon şi Grecia. Aceştia făceau parte din sau erau succesorii Imperiului Sumerian şi se bazau pe aceeaşi cunoaştere, cultură şi ierarhie genealogică a „zeilor”.

Urmărind această descendenţă de-a lungul mileniilor, descoperim că toţi cei 43 de preşedinţi ai Statelor Unite până la George W. Bush, familiile regale engleze, inclusiv Casa de Windsor, sunt toţi responsabili de crearea şi impunerea unor religii, cum ar fi Martorii lui Iehova sau Biserica Mormonă. Dintre cei 43 de preşedinţi americani, începând cu primul în 1789, 34 au legături genetice cu Charlemagne, cel mai faimos monarh al actualei Franţe şi un personaj important al Iluminaţilor şi al descendenţilor lor.22 In ultimele săptămâni ale campaniei prezidenţiale din anul 2000* acea „biblie a sângelui albastru” a genealogiei regale şi aristocrate, Burke’s Peerage, a confirmat tema pe care o subliniez aici.

Cu 4 ani în urmă, când Bill Clinton îl înfrunta pe Bob Dole, Burke’s Peerage confirma că acel candidat care avea cele mai multe gene regale europene, câştigase fiecare mandat prezidenţial din istoria americană. Clinton şi George W. Bush au continuat acest lanţ neîntrerupt. într-un raport al agenţiei Reuter din 17 octombrie 2000, Burke’s Peerage confirma că atât George W. Bush, cât şi „adversarul” său Al Gore aveau descendenţe regale, dar Bush era „mai albastru”. Doar prin cunoaşterea liniei sale genealogice şi a evenimentelor din spatele scenei, am putut prezice cu 3 ani înainte de alegerile din 2000 că George VV. Bush va fi următorul preşedinte al Statelor Unite.

Bush este rudă apropiată cu fiecare monarh european înscăunat sau nu, inclusiv cu regele Albaniei, având legături de rudenie cu fiecare membru al familiei regale britanice. Este văr de spiţa a 13-a cu Regina Mamă (reptiliană pură) şi cu fiica ei, Regina Elisabeta, inclusiv cu moştenitorul tronului, prinţul Charles. Bush este urmaş direct al lui Henric III şi al surorii lui Henric VIII, Măria Tudor, care a fost şi soţia lui Ludovic XI al Franţei.

Este şi urmaş al lui Charles II al Angliei. Harold Brooks-Baker, director al Burke’s Peerage, spunea: „Este clar că Gore şi Bush au un număr neobişnuit de legături genealogice regale şi nobile.” Neobişnuit doar pentru cei care nu cunosc povestea. „De fapt, niciodată în istoria Statelor Unite doi candidaţi la preşedinţie nu au avut atâtea legături regale.”23 Brooks-Baker spunea că întotdeauna existase un „factor regal” la cei care au aspirat la Casa Albă, începând cu George Washington, Thomas Jefferson, Franklin şi Theodore Roosevelt, Ronald Reagan, care se lăudau toţi cu legături de sânge albastru.

El spunea că Al Gore, văr al fostului preşedinte Richard Nixon, este un descendent al lui Edward I cu legături directe cu Sfântul Imperiu Roman prin împăraţii Ludovic II, Charles II şi Ludovic I. Aceasta îl face, prin urmare, descendent direct al lui Charlemagne, împăratul din secolul VIII.24 Aceste legături cu Charlemagne arată că Al Gore se înrudeşte cu George W. Bush!”[2]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx/http/files/rss/www.yogaesoteric.net/www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5715
  2. David Icke – Copiii Matricei, pag. 146-148
  3. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro