Pământul gol, naziștii, tibetanii, atlanții, amiralul Byrd, Agartha și Shambala

by Ideea conform careia Pamantul este gol nu este una noua, ci este cunoscuta din vechime. Dupa cum veti vedea, citind acest articol, anticii cunosteau acest lucru, avand diverse profetii cu privire la civilizatia urmasilor atlanti din interior, care la un moment dat vor reveni la suprafata. De asemenea, veti […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Ideea conform careia Pamantul este gol nu este una noua, ci este cunoscuta din vechime. Dupa cum veti vedea, citind acest articol, anticii cunosteau acest lucru, avand diverse profetii cu privire la civilizatia urmasilor atlanti din interior, care la un moment dat vor reveni la suprafata.

Pamantul Gol

De asemenea, veti observa cum nazistii, au aflat ca, Pamantul este gol, in urma celebrelor expeditii din Tibet, organizate de catre organizatia Ahnenerbe, creata special pentru studierea si cercetarea fenomenelor din domeniul paranormalului, dar si a istoriei rasei ariene, si nu numai. Pentru ca cititorul sa aiba parte de o justa intelegere a lucrurilor, vor fi prezentate, treptat, niste aspecte istorice pentru a demonstra veridicitatea informatiilor.

Operatiunea Shambala: nazistii cautau o metoda de a ajunge la uriasii din Centrul Pamantului ! Intr-un final au reusit !

Lhasa, Expedition beim Empfang tibetischer Würdenträger

Lhasa, Expedition beim Empfang tibetischer Würdenträger

În primăvara anului 1938, cinci savanți germani membrii ai SS au participat la o expediție de cercetare în Tibet. Aproape uitat astăzi, acest eveniment a fost extrem de controversat în epocă și a continuat să îi fascineze decenii la rând pe amatorii de conspirații. Cele mai multe controverse și discuții nu au fost generate de rezultatele științifice, ci de contextul expediției – ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial – și de scopul acesteia, la întrebarea „ce au căutat naziștii în Tibet?”

De pe publicatia Historia aflam mai multe:

“Expediția a fost condusă de un personaj cu adevărat excepțional: Ernst Schäfer. Aventurier, vânător, cercetător, scriitor și membru SS, el a fost un fel de „Indiana Jones” nazist în carne și oase. Născut în orașul Köln, Schäfer a fost pasionat de mic de faună, crescând pasări, insecte, șerpi, pești, veverițe și multe altele animale mici. Camera lui arăta ca o mică menajerie, plină cu colivii, acvarii, terarii, folosite pentru a observa comportamentul animalelor. După ce a obținut diploma de liceu, în 1929, s-a înscris la Universitatea din Göttingen, unde a studiat zoologia, botanica și geografia, visând să calce pe urmele eroului său, geograful și exploratorul suedez Sven Hedin.

Ernst Schäfer a ajuns pentru prima dată în Tibet în 1931, după ce s-a alăturat unei expediții organizate de americanul Brooke Dolan. Născut într-o familie bogată din Philadelphia, Dolan era deja celebru în presa americană la numai 21 de ani, datorită expedițiilor sale de vânătoare în Asia. În expediția din 1931, Dolan și Schäfer au urcat pe fluviul Yangtze, în căutarea unui trofeu de vânătoare extrem de rar: ursul panda.

în 1935 a participat la o a doua expediție în Tibet, condusă tot de Brooke Dolan. De data aceasta, ei au pătruns mai adânc în interiorul țării, însă amenințarea permanentă din partea nomazilor Ngolok, care controlau zona, a condus la destrămarea expediției. Dolan a părăsit grupul și a mers mai departe singur, deghizat în negustor tibetan, iar Schäfer s-a întors în China, plutind în aval pe Yangtze, până la Shanghai.

Întors în Germania, Ernst Schäfer a publicat o carte, denumită Tibetul necunoscut, în care pleda pentru organizarea unei expediții științifice în tărâmul îndepărtat. Numeroasele articole de presă l-au transformat pe tânăr într-o celebritate și l-au adus în atenția lui Heinrich Himmler. În vara anului 1936, în timp ce Germania se pregătea pentru organizarea Jocurilor Olimpce de vară, Schäfer s-a întâlnit cu Himmler la Berlin și a obținut permisiunea de a organiza o expediție oficială în Tibet, sponsorizată de „Ahnenerbe” și compusă din savanți SS.

Ce au căutat naziștii în Tibet?

Discuția dintre cei doi nu a fost consemnată. Toate informațiile despre această întâlnire provin de la Ernst Schäfer, care le-a povestit anchetatorilor americani, după ce a fost capturat în 1945. Potrivit lui Schäfer, Himmler i-a mărturisit atunci câteva dintre convingerile sale originale: că Universul a fost format în urma unei bătălii cosmice între foc și gheață, că Pământul a fost populat odinioară de specii de uriași şi că iar rasa ariană a coborât direct din cer3. Schäfer le-a spus anchetatorilor săi că el nu împărtășea aceste idei, pe care le considera rizibile, deși putem să fim convinși că nu a râs în fața lui Himmler.

Misterioasa călătorie în Tibet a cinci oameni de știință germani, membrii ai SS-ului, în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial i-a fascinat pe contemporani. De-a lungul timpului au fost avansate numeroase explicații pentru această expediție, care de care mai fanteziste: s-a spus că ea ar fi avut ca scop descoperirea unei legături între Atlantida și prima civilizație a Asiei Centrale; că Schäfer ar fi crezut că Tibetul era leagănul omenirii, unde o castă de preoți crease un imperiu de cunoaștere mistică, numit Shambabla, al cărui simbol era svastica, roata budistă a vieții; sau că naziştii ar fi căutat o substanță secretă, care prelungea viața și putea fi folosită pentru atingerea unei stări superioare de conștiință4.

Din păcate pentru amatorii de conspirații, aceste ipoteze sunt false. Himmler, care se considera un mecena al științei germane, a înființat societatea „Ahnenerbe” pentru a studia originea rasei ariene, din care se trăgeau germanii puri. Arheologii germani au primit misiunea de a dezgropa preistoria ariană, fiind organizate numeroase expediții în acest scop, iar cea din Tibet a fost cea mai ambițioasă dintre acestea. Himmler a încercat în mod constant să influențeze activitatea oamenilor de știință, astfel încât aceștia să-și îndrepte atenția asupra subiectelor pseudo-științifice care îl interesau pe el. Cu toate acestea, se pare că Schäfer nu a fost interesat de această pseudo-știință, refuzând ferm să îi permită lui Edmund Kiss (un discipol al teoriei „Welteislehre”, enunțată de Hans Hörbiger) să se alăture expediției. Hörbiger susținea că Atlantida a fost distrusa de un mare potop cauzat de impactul dintre un corp ceresc de gheață și Pământ. Himmler a adoptat această teorie și credea că aceia care au scăpat din Atlantida au emigrat în Asia Centrală, unde au înființat o mare civilizație.

O expediţie care s-a născut greu

În decembrie 1937, Schäfer a realizat planul final al expediției, care avea ca destinație Tibetul de Est, cu acces din China. Schäfer a fost nevoit să facă însă anumite compromisuri în privința membrilor expediției și să accepte prezența antropologului Bruno Beger, adept al teoriei conform căreia indo-europenii şi-ar avea originea în Asia Centrală, o idee care a fost îndelung dezbătută în cercurile academice. Cu toate acestea, divergențele dintre Schäfer și Himmler s-au adâncit şi, în final, conducătorul SS-ului a cerut ca societatea „Ahnenerbe” să își retragă sprijinul și finanțarea pentru expediție.

Schäfer a reușit să strângă singur banii necesari, însă avea nevoie în continuare de sprijinul politic al lui Himmler. Acesta și-a dat acordul pentru expediție, cu condiția ca toți membrii să facă parte din SS. În afară de Schäfer și Beger, la expediție au mai luat parte Ernst Krause, entomolog, fotograf și operator video, Karl Wienert, geofizician, și Edmund Geer, expert în logistică, responsabil de transport și aprovizionare.

Situația politică din Asia de Est l-a obligat pe Schäfer să-și schimbe planurile iniţiale. După ce a aflat că nu exista nicio posibilitate de a ajunge în Tibet prin China, el nu a avut de ales, fiind nevoit să traverseze India, unde trebuia să negocieze cu autoritățile britanice. Prin urmare, Schäfer a plecat la Londra, în martie 1938, unde a obținut o importantă scrisoare de recomandare adresată lui Sir Aubrey Metcalfe, ministrul de externe britanic din India.

Tibetanii, fascinați de gadget-urile epocii

Cei cinci exploratori germani au plecat spre Calcutta în aprilie 1938 și au reușit să pătrundă în Tibet abia în luna decembrie, după ce permisiunea de intrare le fusese refuzată inițial, de două ori, fiind nevoiți să petreacă șase luni în micul regat Sikkim, din nordul Indiei. Spre uimirea tuturor, la granița tibetană n-au găsit nici bariere, nici paznici sau soldați. Doar un morman de pietre marca granița dintre cele două țări.
Ajuns în Lhasa, Schäfer a reușit să extindă permisul de ședere de mai multe ori, astfel că au putut să rămână în capitala tibetană timp de două luni. La scurt timp după sosirea lor au început vizitele oficiale, membrii expediției reușind să dezvolte în unele cazuri chiar relații de prietenie cu liderii locali, printre care și primul ministru Yapzhi Langdün, nepotul celui de-al 13-lea Dalai Lama. Antropologul Bruno Beger a avut o influență extrem de pozitivă asupra relațiilor membrilor expediției cu tibetanii. Având o oarecare pregătire medială, el a reușit să trateze cu succes bolile unor membrii ai aristocrației.

Un mare avantaj pentru expediție a fost reprezentat de faptul că fotografia nu era o noutate pentru tibetani. Dimpotrivă, se pare că fotografia a fost introdusă în Tibet încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar la momentul vizitei exploratorilor germani în Lhasa existau deja destul de mulți fotografi amatori entuziaști și chiar unii profesioniști. În afara unui singur incident, când un localnic a aruncat o piatră spre aparatul de fotografiat, Beger a raportat că nu au întâmpinat dificultăți în timp ce făceau fotografii.

Darurile oferite localnicilor de germani indică un mare interes în rândul tibetanilor pentru realizările tehnice ale Occidentului. Deoarece nu aveau suficiente articole tehnice pentru le oferi sub formă de cadouri, Schäfer a fost nevoit să dăruiască o parte din echipamentul expediției. Binoclurile Zeiss par să fi fost deosebit de populare printre miniștrii tibetani. De asemenea, Schäfer a oferit un radio Phillips, o cameră foto, un fonograf, un gramofon și a mai comandat alte cadouri din Calcutta și chiar din Germania.

Cel mai important eveniment din Lhasa și motivul principal pentru cererile repetate ale lui Schäfer de prelungire a permisiunii lor de ședere era „Monlam” (Festivalul de Anul Nou), care dura mai mult de trei săptămâni. Exploratorii au reușit să asiste la sărbătoare, iar Schäfer a oferit o descriere vie și extinsă a festivităților, în jurnalele sale, dar şi în cartea sa, Das Fest der weissen Schleier, dedicată acestui subiect. Mai mult, exploratorii au fost invitați să participe la „Gyalpo Losar”, a doua zi a Anului Nou tibetan, care este considerată o zi mai importantă decât ziua de Anul Nou în sine.

Pentru a obține, din partea guvernului tibetan, permisiunea de a vizita valea Yarlung, considerată „leagănul civilizației tibetane”, unde să găsesc numeroase mănăstiri și temple, Schäfer a mințit în legătură cu simbolul svasticii, susținând că acesta ar fi fost adus în Germania din vale, în urmă cu 5.000 de ani.

La un pas de moarte, în drum spre casă

Expediția s-a încheiat mai repede decât și-ar fi dorit exploratorii, după ce Schäfer a primit o scrisoare de la tatăl său, care îl anunța că războiul este iminent. Germanii au părăsit precipitat Tibetul și s-au îndreptat spre Calcutta, unde Schäfer a fost primit într-o audiență privată de lordul Linlithgow, viceregele Indiei, căruia i-a prezentat un raport detaliat despre expediția sa.

De la Calcuta, exploratorii s-au îmbarcat într-un avion British Airways, cu destinația Bagdad, însă au fost nevoiți să aterizeze de urgență la Karachi, din cauza unor probleme tehnice. La Bagdad au avut norocul să schimbe avionul și să zboare spre Atena cu o aeronavă Lufthansa. După aterizare au aflat că avionul British Airways, care a avut probleme tehnice la Karachi, s-a prăbușit în mare la Alexandria. O surpriză îi aștepta în Atena, un avion nou special, pus la dispoziție de guvernul german, pentru întoarcerea lor acasă în siguranță.

Indiferent de controversele stârnite și de problemele înfruntate, expediția condusă de Ernst Schäfer a fost un succes în ceea ce privește materialele științifice colectate. În urma expediției au fost strânse zeci de mii de fotografii și de pagini cu însemnări atente despre oamenii din Tibet, dar și despre floră și faună. Arhivele federale germane din Koblenz adăpostesc o colecție impresionantă de 17.000 de negative, din cele peste 20.000 realizate de membrii expediției5. Aceste imagini, care arată portretul Tibetului în perioada interbelică, sunt unice, având în vedere că membrii acestei expediții s-au interesat în mod amănunțit de fiecare aspect al vieții în Tibet, mergând de la guvernare și religie, până la cele mai intime aspecte ale vieții cotidiene.

Arestat după înfrângerea Germaniei, Schäfer a fost judecat la Nuremberg, însă a fost achitat, tribunalul considerând că nu a fost vinovat de crime de război. În decembrie 1949 el s-a mutat în Venezuela, împreună cu soția și cu fiicele sale, unde i s-a oferi un post de cercetător. Schäfer s-a întors în Europa în 1954. El a acceptat invitația regelui belgian Leopold al III-lea de a realiza un documentar despre Congo, proiect la care a lucrat câțiva ani. Împreună cu familia sa, Schäfer s-a întors în Germania, unde a obținut un post de curator la „Niedersächsisches Landesmuseum” din Hanovra. Exploratorul a murit în iulie 1992.”[1]

Profetia tibetana cu privire la Germania !

Nationalistul german, Jan Van Helsing (alias Jan Udo Holey), descrie in celebra sa carte „Cine conduce Planeta vol. 2″, aspectele secrete ale puterii secrete din interiorul celui de-al Treilea Reich impotriva Iluminatilor.

Profetia veche de mii de ani a “dGe-lugs-pa” (Bonetele Galbene), cea mai inalta loja tibetana – ne spune ca “Acoperisul lumii” (Tibet) va fi stramutat in “Tara muntelui de miazanoapte” – anume Germania. De aceea tibetanii l-au si primit pe Karl Haushofer (ca fondator al Societatii Thule din timpul celui de-al Treilea Reich) in loja lor. Tibetul a promis sprijin spiritual si practic la edificarea “Noului Imperiu al Luminii” de pe pamant, iar in Germania s-au infiintat in schimb primele colonii tibetane.

Calugarii tibetani ajutau din culise, alaturi de cavalerii templieri (ordinul marcionitilor si domnii de piatra neagra) la edificarea celui de-al Treilea Reich si la infiintarea “Societatii Thule” si a “Soarelui Negru” (cea mai inalta loja de atunci). Scopul urmarit de aceste loji era obtinerea autarhiei Germaniei fata de Iluminati. Aici intrau independenta fata de capitalul strain, precum si fata de titeiul din afara, interzicerea practicarii dobanzilor in activitatea bancara, iar ca masura de securitate-forta germana de munca, in loc de aur.

Tot calugarii tibetani au fost aceia care i-au sfintit la Wewelsburg, langa Detmold, pe copiii “Soarelui Negru”, despre care se spune ca ar fi fost inapoiati in Tibet de catre Rudolf Steiner. Asa cum aflam din documentele Societatii Vril, tot prin intermediul calugarilor s-a stabilit contactul cu arianii si aldebaranii. Daca ar fi sa dam crezare documentelor respective, aldebaranii sunt o rasa extraterestra din constelatia Taurului, aflata la o distanta de 68 ani lumina, care sustin ca ar fi colonizat planeta noastra cu rasa ariana.

Parte din rasa aceasta ar trai insa in centrul pamantului, unde s-ar fi retras in timpul uneia din erele glaciare-imperiul subpamantean este in general cunoscut sub numele de Agarthi(la germanici “Asgard),iar locuitorii sai sunt arianii. Dat fiind ca oamenii cu un oarecare grad de initiere intelesesera clar dupa tratatele de la Versailles, ca Aliatii planuiau un nou razboi impotriva Germaniei, prin care potrivit planului Morgenthau, poporul german urma sa fie starpit in intregime, Adolf Hitler, asa cum precizeaza in repetate randuri si in “Mein Kampf”, alcatuise un “Ultim Batalion”, pentru cazul in care Germania ar fi pierdut razboiul. Acest “Ultim Batalion”, a fost repartizat in diferite regiuni ale lumii sub forma de mici colonii.

Cele mai importante dintre acestea erau Neuschwabenland(Antarctica), Tibetul, Anzii, Groenlanda, insulele Canare, lantul muntos african, Irakul, Japonia si centrul subteran al pamantului. Iata ce spunea Fuhrer-ul in cuvantarea sa din 24.02.1945: “prevestesc astazi, patruns ca intotdeauna de credinta in poporul nostru victoria finala a Reich-ului german.”(Volkischer Beobachter,Berlin 27.02.1945,pag.2).Sau: “in razboiul acesta nu vor exista nici invingatori si nici invinsi, ci numai morti si supravietuitori, Ultimul Batalion va fi insa unul german”.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/loja-tibetana-dge-lugs-pa-bonetele-galbene-cei-care-l-au-sprijinit-pe-hitler-impotriva-iluminatilor.

Societatea secreta Thule !

„Ultima Thule” a fost capitala primului continent colonizat de arieni. Acesta se numea „Hyperboreea” si era mai vechi decat Lemuria si Atlantida (continente inghitite de apele oceanului, unde au existat candva mari civilizatii). În Scandinavia se gaseste o legenda referitoare la „Ultima Thule”, aceasta tara minunata din Marele Nord unde soarele nu apune niciodata si unde traiau stramosii rasei ariene.

conspiracy131118_nazis_560

Continentul „Hyperboreea” era situat in marea Nordului si a fost inghitit in timpul unei epoci glaciare. Se presupune ca locuitorii sai au venit din sistemul solar numit Aldebaran care este astrul principal din constelatia Taurului: ei masurau aproximativ patru metri, aveau pielea alba si erau blonzi cu ochi albastri. Nu cunosteau razboaiele si erau vegetarieni (Hitler de asemenea). Dupa pretinsele texte din Thule, hyperboreenii erau foarte avansati in tehnologia lor si s-ar fi servit de „Vril-ya”, masini zburatoare carora le zicem astazi OZN-uri. Gratie exsistentei a doua campuri magnetice rotite invers, aceste discuri zburatoare erau capabile de levitatie, ar fi atins viteze enorme si faceau manevre surprinzatoare in timpul zborului, performante pe care le observam astazi la OZN-uri.

Ei au utilizat forta Vril ca potential energetic, adica drept carburant (Vril=eter, sau prana, chi, forta cosmica, orgon… Dar acest cuvant deriva de asemenea din „vri-IL” akkadian ceea ce inseamna „asemanator cu cea mai mare divinitate” sau „egal cu Dumnezeu”). Ei sustrageau deci energia (care nu costa nimic) din campul magnetic terestru, cum o fac convertizoarele cu tachioni ale comandantului Hans Coler sau otorul din „spatiu quantic” dezvoltat de Oliver Crane.

Atunci cand continentul Hyperboreea a inceput sa se scufunde, locuitorii sai au sapat tunele gigantice in scoarta terestra cu masini mari si s-au stabilit sub regiunea Himalaya. Acest regat subteran se numeste „Agartha” sau „Agarthi”, si capitala sa se numeste „Shamballah”. Persii numeau acest regat subteran „Ariana” sau „Arianne”, tara deorigine a arienilor.

Suveranul acestui regat era „Rigden Iyapo”, regele lumii, iar reprezentantul sau pe Terra ar fi dalai-lama. Haushofer era nelinistit ca acest regat subteran de sub Himalaya era locul de origine al rasei ariene. El sustinea ca avea proba obtinuta in timpul numeroaselor sale calatorii in Tibet si in India.

Semnul distinctiv al lui Thule era zvastika cu bratele indreptate spre stanga.

Conform spuselor lama tibetanilor si lui Dalai-Lama in persoana, oamenii numiti agarthieni exista si astazi. Regatul subteran, care este pomenit in toate scrierile orientale, s-ar fi raspandit de-a lungul mileniilor sub toata suprafata Terrei cu centre imense sub Sahara, sub muntii Matto Grosso si sub muntele Santa Catarina in Brazilia, sub Yucatan in Mexic, sub muntele Shasta in California, in Anglia, in Egipt si in Cehia si Slovacia.

Hitler spera sa gaseasca intrarile regatului subteran al Agarthei si de a intra in contact cu urmasii „oamenilor-zei” arieni din Aldebaran-Hyperboreea. În legendele si traditiile acestui regat subteran, se spune, intre altele, ca va fi pe planeta noastra un razboi mondial devastator (al treilea) care se va sfarsi datorita cutremurelor de pamant si altor catastrofe naturale inclusiv inversarea polilor care vor antena moartea a 2/3 din omenire. Dupa acest „ultim” razboi, diferitele rase din interiorul Terrei se vor reuni din nou cu supravietuitorii de pe suprafata planetei si vor introduce „Varsta de Aur” milenara (era Varsatorului).

Hitler dorea sa creeze o „Agarhta” sau „Ariana” pe suprafata Terrei cu rasa stapanilor arieni si acest loc trebuia sa fie Germania. În timpul celui de-al treilea Reich, au avut loc doua mari expeditii SS in Himalaya pentru a gasi intrarile in regatul subteran. Alte expeditii au avut loc in Anzi, in muntii Matto Grosso si Santa Catarina in Brazilia, in Cehoslovacia si in Anglia. Unii au afirmat ca oamenii din Thule credeau ca independent de sistemul tunelelor si oraselor subterane, Terra era gaunoasa, cu intrari mari, una la polul Nord si alta la polul Sud. Se refereau la legile naturii: microcosmosul si macrocosmosul. Fie ca era vorba de o celula de sange, de o celula a corpului sau de un miez si o cavitate inconjurata de un invelis, „corona radiata”, viata se petrece deci in interior. Oamenii din Thule au concluzionat ca Terra trebuia sa fie constituita deci dupa acelasi principiu. Chiar druzele confirma asta, caci sunt cavitati stancoase care au o viata proprie, adica mineralele si cristalele, se gasesc in
interior.

În consecinta, Terra ar putea fi gaunoasa si ea, ceea ce ar corespunde, de altfel, spuselor lama tibetani si lui dalai-lama si ea ar trebui sa aiba un miez, un soare central care confera interiorului sau un climat regulat si o lumina solara permanenta.

Societatea secreta Vril !

„În 1871 Edward Bulwer Lytton a creat noţiunea de Vril în romanul „S.F.” (n.r. S.F. = adevar socant pentru oameni) – Rasa care va veni (în original – The coming Race). Vril este un cuvânt tibetan ce poate fi tradus ca forță vitală, forța vieții sau energia vitală însă și că vibrație. Elena Blavatschi a preluat acest concept și l-a folosit în teoriile ei ocultiste și teozofice. Vechile civilizații considerau Vril drept cea mai înaltă formă de energie din Univers, toate celelalte tipuri de energie fiind doar manifestări secundare ale acestei forțe supreme. Energia Vril are în anumite locuri de pe planetă o concentrație mai puternică, numită „vortex de energie”.

La nord de ecuator, direcția de rotație a vortexului se realizează în sensul opus acelor de ceasornic, iar la sud de ecuator, în sensul acelor de ceasornic. În anul 1919, membrii unei grupări continuatoare a Ordinului Templierilor au înfiintat organizația Vril (germană: Vril Gesellschaft) cu sediul în localitatea Ramsau din Germania (lîngă granița cu Austria). Membrii societății Vril aveau să intre în contact cu cei din Societatea Thule (Thule Gesellschaft) care a fost punctul de origine al partidului nazist. Unii membrii ai organizației Thule devenind mai apoi importante personaje în partidul nazist.

Aproape toate relatările referitoare la Thule Gesellschaft, după cum este numită societatea in limba germană, îl consideră pe baronul Rudolf von Sebottendorff drept fondatorul ei. Nu există nici o indoială că von Sebottendorff a fost implicat in crearea acestei societăţi secrete. Mai mulţi membri susţin că cel de-al doilea co-fondator al societăţii a fost Karl Haushofer şi că, in realitate, acesta a fost fondatorul principal, deşi a preferat să păstreze o anumită discreţie asupra acestui lucru.

Întreaga poveste are în centru acest personaj foarte puţin cunoscut: Karl Haushofer. La începutul secolului, Haushofer a fost ataşat militar la Tokyo, iar abilitaţile sale lingvistice l-au ajutat să puna bazele viitoarei Axe. În plus, a petrecut o lungă perioadă în Tibet, unde a devenit membru al preoţimii Bon. Cunoscuţi şi sub numele de Mantalele Galbene din Tibet, comunitatea Bon reprezenta o religie şamanistă ce a precedat apariţia budismului tibetan, fiind considerată a fi sursa tuturor religiilor tibetane.

Haushofer a avut şi o carieră militară deosebită. Capacitatea sa profetică în funcţia de general a ramas legendara în timpul Primului Razboi Mondial, ajutându-l sa câstige în luptă. În timp ce îşi comanda trupele pe front nu a fost rănit niciodată şi a reuşit sa îşi desfăşoare soldaţii cu o precizie remarcabilă în mijlocul celor mai haotice situaţii. A fost un militar extrem de decorat şi foarte admirat. Rudolph Hess, cel care avea să devina fuhrer adjunct al partidului nazist, a servit sub generalul Haushofer şi a fost foarte impresionat de geniul acestuia.

După Primul Război Mondial, Haushofer a început să pună în practica directivele primite în Tibet (pe cale spirituală sau naturală). După ce şi-a luat doctoratul, chiar înainte de declanşarea Primului Război Mondial, dr. Haushofer a inaugurat o nouă materie, intitulată Geopolitica.

Rudolph Hess, şi-a căutat fostul general pe care l-a admirat atât de mult pe timpuri şi a devenit un student pasionat al noii materii. Se spune despre Hess că ar fi fost complet vrajit de capacitatea intelectuală şi ocultă a profesorului său. În octombrie 1918, un anume Adolf Schicklgruber (Hitler era numele de fată al mamei lui), se face remarcat prin talentul lui oratoric. Rudolph Hess l-a auzit vorbind şi a rămas foarte impresionat. Era convins că are de-a face fie cu un mesia, fie cu un nebun, dar nu era încă sigur în ce categorie trebuie să -l încadreze.

Hess a recunoscut marile calităţi de lider ale lui Hitler şi i l-a prezentat lui Haushofer. Astfel, cei trei au devenit prieteni. Haushofer a fost atât de impresionat de acesta încât s-a decis să facă din el un mesia german. Hitler a fost condamnat la nouă luni de închisoare, după episodul din 1923 iar Hess şi-a afirmat loialitatea întorcându-se în Germania şi acceptând sa împartă aceeaşi celulă cu el. Haushofer i-a vizitat în timpul acestei perioade şi a contribuit probabil cu cel puţin un capitol la lucrarea de căpătâi a lui Hitler, Mein Campf. Când Hitler a ieşit din închisoare, Haushofer l-a învaţat cum să se îmbrace, cum să se poarte, pavându-i practic drumul către succes.

Între timp societatea Vril a căpătat amploare şi a fost rebotezată Vril-Gesellschaft, integrand alte trei societăţi importante din Germania: – Lorzii Pietrei Negre, o emanaţie a Ordinului Teuton creată in anul 1917, – Cavalerii Negri, o filială a Societăţii Thule, şi – Soarele Negru, identificată mai tarziu cu elita SS-ului lui Heinrich Himmler.

Ordinul Soarelui Negru: loja elitei celui de-al Treilea Reich !

„Soarele Negru (societate care iniţial a purtat numele DHvSS – Die Herren Vom Schwarten Stein) era o organizaţie secretă în interiorul Societăţii Thule, deţinând supremaţia asupra celorlalte. SS-ul a fost creat iniţial ca unitate de protecţie a lui Hitler cu mult inainte de a deveni o unitate militară. Eu cred că absolut toti ofiterii SS de grad inalt pot fi incluşi pe lista membrilor “Soarelui Negru”, SS-ul fiind mai mult decît o organizaţie militară de elită, un veritabil cult. Cine studiaza istoria nazistă işi dă rapid seama că cele două concepte, Thule şi Soarele Negru sunt în centrul puterii naziste.

În mod tradiţional “SS” este tradus prin Schutzstaffel, care înseamnă detaşament al gărzilor. În realitate “SS” provine de la Schwarze Sonne care înseamnă Soarele Negru în limba germană. Asta nu înseamnă că orice soldat care purta o uniformă SS era membru al Schwarze Sonne, ci ca runele SS afişate pretutindeni aveau o semnificaţie secretă , care se referă la Soarele Negru. Ca regulă generală, despre Soarele Negru se cunosc foarte puţine lucruri, dar conceptul de Thule poate fi găsit în numeroase limbi şi culturi.
Maria Orsic

În timp ce Societatea Thule a sfârșit prin a se orienta îndeosebi asupra unei agende materialiste și politice, Societatea Vril s-a focalizat de la bun început asupra „lumii de dincolo” (aspectelor transcendente).

Este posibil ca Societatea Vril să nu fi reușit să atingă performanțele pe care le-a avut dacă nu ar fi existat un medium pe nume Maria Orsic. Cunoscută și că Maria Orsitsch s-a născut în Viena la 31 Octombrie 1895. Tatăl sau Tomislav, era imigrant din Zagreb iar mama sa, Sabiene Orsic era din Viena. În tinerețe Maria Orsic s-a alăturat mișcării naționaliste germane ce dorea alipirea Austriei cu Germania. În 1919 s-a mutat la Munchen unde a intrat în contact cu societatea Thule și Vril. Despre Maria Orsitsch, Traute Lafrenz, Sigrun, Gudrun şi Heike. se spune că erau foarte frumoase și că aveau părul lung, un semn care avea să devină distinctiv pentru membri societătii Vril. Totodată aceste femei dețineau puteri superanaturale ce le permitea să între în contact cu anumite entități sau ființe extraterestre.

Datorită calităţilor ei excepţionale de medium, Maria a fost pusă repede în legătură cu membrii societăţii secrete Thule şi curând după aceea ea şi-a creat propriul ei cerc împreună cu Traute A. şi alţi prieteni din Munchen, formând aşa-numita Alldeutsche Gesellschaft für Metaphysik , care a fost primul nume oficial al societăţii Vril. Pentru identificare, membrii organizaţiei ( Vrilerinnen ) purtau un disc, pe care erau reprezentate chipurile a două dintre cele cinci femei mediumi: Maria şi Sigrun.

În decembrie 1919 s-a organizat o întâlnire secretă între membrii marcanţi ai celor trei societăţi principale ezoterice care activau atunci pe teritoriul Germaniei (Thule, Vril si Soarele Negru), într-o cabană din apropierea localităţii Berchtesgaden. Cu acea ocazie Maria Orsic a arătat celor prezenţi transcrierile unor mesaje telepatice pe care ea le primise într-un limbaj secret al vechilor Cavaleri Templieri germani, ce îi era complet necunoscut.

Maria Orsic a prezentat două seturi de transcrieri ale mesajelor primite în timpul stărilor de transă: primul era cel în limbajul secret al Templierilor, iar al doilea set de mesaje era scris într-un limbaj inteligibil, despre care ea a sugerat că ar putea fi o limbă antică orientală. În scurt timp s-a dovedit că acest al doilea set de informaţii transmise pe cale telepatică era în limba sumeriană. Mesajul a fost tradus cu ajutorul misterioasei femei medium din societatea Vril, care era cunoscută doar sub numele de Sigrun. Tot ea a ajutat mai apoi la descifrarea imaginilor mentale percepute de Maria Orsic, ce descriau o navă de zbor de formă circulară.

La prima vedere, am fi tentaţi să credem că această tehnologie a aparatelor de zbor i-a interesat foarte tare pe nazişti. În realitate, Hitler era mult mai preocupat de armele convenţionale, ale căror efecte puteau fi dovedite intr-o perioadă relativ scurtă de timp. Se spune că orice tehnologie care avea nevoie de mai mult de un an pentru a fi testată era respinsă de Hitler…cel puţin asta este varianta oficială.

Extraterestrii din Aldebaran !

Într-o şedinţă transă la care au fost prezenți și unii membri marcanți ai societății Thule, Maria Orsic a intermediat spontan contactul cu reprezentanţii civilizaţiei extraterestre din sistemul Aldebaran de la care primise instrucţiunile tehnice pentru construcţia navei interstelare.

Potrivit Mariei Orsic numele acelei civilizaţii extraterestre era Sumi, membrii ei aparţin unei rase umanoide, care colonizase pentru un timp scurt planeta noastră în urmă cu aproximativ 500 000 de ani. În conformitate cu informațiile transmise în stare de transă, ea a firmat că ruinele antice din Larsa, Shurrupak şi Nippur din Iraq au fost construite de către ei. Supravieţuitorii Potopului au devenit mai apoi primii arieni şi în acest fel s-a realizat rezonanţa cu membrii societăţilor germane din acea vreme, care aveau la bază rudimente ale ideilor și concepțiilor acelor culturi antice.

Reprezentanţii societăţii Thule care se aflau în acele momente în cameră s-au arătat sceptici în legătură cu revelaţiile Mariei Orsic, manifestându-şi neîncrederea şi solicitând dovezi suplimentare chiar în timp ce aceasta se afla în transă. Atunci mediumul a început să aştearnă pe hârtie anumite semne ciudate şi caractere nemaivăzute, care mai apoi au fost identificate ca aparţinând vechii scrieri sumeriene, care a fost precursoarea și sursa culturii babiloniene de mai târziu.

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/societatile-secrete-vril-thule-si-soarele-negru-ale-celui-de-al-treilea-reich.

Existenţa unor deschizături la cei doi poli este o ipoteză rezonabilă, căci puterea forţei centrifugale în perioada de formare a pământului trebuie să fi fost mult mai mică aici decât în restul pământului !

Cercetătorii afirmă că după latitudinea de 70-75 de grade nord şi sud, pământul începe să se curbeze, creând nişte deschizături către interiorul pământului. Trecerea se realizează atât de lin încât navigatorii care au pătruns din greşeală în aceste regiuni nu şi-au dat seama că avansează către interiorul pământului până când nu le-au apărut în faţă nişte regiuni necunoscute, care nu figurau pe hartă. 

-285927 documentul-tinut-secret-de-nazisti-care-arata-ce-se-afla-in-mijlocul-pamantului-285928

Deschizăturile au un diametru estimat la 2500 de kilometri şi sunt înconjurate de un inel magnetic. Sunt înconjurate aproape non-stop de nori, iar spaţiul aerian este restricţionat prin lege. Atunci când exploratorii aflaţi în căutarea polului nord sau a celui sud ajung în dreptul acestui inel magnetic, acul busolei arată în jos şi ei cred că se află deasupra polului.

pamantul gol - vedere din satelit

În realitate, nu se află decât în regiunea inelului magnetic ce înconjoară polul. Aceiaşi cercetători afirmă că lumina şi căldura din interiorul pământului provin de la un „soare” central. Marshall B. Gardner, unul din cei mai cunoscuţi susţinători ai teoriei pământului gol, credea că acest „soare” a fost creat chiar de nucleul fierbinte al planetei în perioada de formare a pământului, la fel ca în imaginea cometei lui Donati.

Pe de altă parte, dacă acceptăm faptul că pământul este gol în interior, rezultă că şi celelalte planete din sistemul nostru solar sunt goale, căci se supun aceloraşi legi. Oare câte civilizaţii trăiesc în interiorul acestor planete, în timp ce oamenii caută viaţa doar la suprafaţa lor?

Stiinta actuala nu poate raspunde la unele intrebari

Alte întrebări la care susţinătorii liniei oficiale de gândire nu pot răspunde sunt următoarele:

1. de ce se formează aisbergurile din apă dulce, în condiţiile în care la poli nu ar trebui să existe decât apă sărată? De unde provine toată vegetaţia descoperită în interiorul acestor aisberguri? 

2. De ce susţin toţi exploratorii care s-au aventurat dincolo de polii magnetici ai pământului faptul că vremea se încălzeşte din ce în ce mai tare şi că gheaţa începe să dispară? 

3. De ce migrează iarna anumite animale şi păsări la nord de cercul polar (de pildă, elanii)? 

Viziunea convenţională a ştiinţei nu poate răspunde la aceste întrebări, în timp ce susţinătorii teoriei interiorului gol al pământului pot.

Există râuri cu apă dulce care curg în afară ieşind din interiorul pământului. Această apă dulce, care duce cu ea fragmente de vegetaţie şi polen, îngheaţă, dând naştere aisbergurilor din apă dulce într-o regiune în care nu ar trebui să existe decât apă sărată.
Există cărţi care redau în mult mai multe detalii dovezile referitoare la interiorul gol al pământului decât pot face eu în această lucrare. O sinteză excelentă a acestor dovezi apare în cartea doctorului Raymond Bernard, pe care v-o recomand cu căldură.

Amiralul Richard Byrd o sursa de informatie !

Una din călătoriile faimoase către interiorul pământului a fost cea a amiralului Richard E. Byrd, un personaj binecunoscut în marina Statelor Unite. Acesta a zburat „din greşeală” către interiorul pământului pe la Polul Nord, în anul 1947, pe o distanţă de 3000 de kilometri dincolo de polul magnetic, iar pe la Polul Sud în anul 1956 pe o distanţă de 4000 de kilometri dincolo de polul magnetic.

El a numit ţinutul pe care l-a descoperit: „acel continent minunat apărut din senin” şi „pământul tuturor misterelor”. În anul 1947, Byrd şi pasagerii săi au transmis prin radio că zboară către interiorul planetei, văzând cum gheaţa este înlocuită treptat de pământ, lacuri şi munţi acoperiţi cu copaci.

Ei au descris existenţa unor animale ciudate care semănau cu mamuţii şi forme de relief care nu apar pe nici o hartă a pământului. După publicitatea care i s-a făcut iniţial, toate informaţiile referitoare la expediţia lui Byrd au fost cenzurate, iar exploratorul a murit în anul 1957, la numai un an după excursia sa în Antarctica.

Doi ani mai târziu, în decembrie 1959, redactorul revistei Farfurii zburătoare, Ray Palmer, a publicat un număr în care a povestit descoperirile amiralului Byrd, dar când a sosit camionul de la tipografie, a descoperit că revista sa lipsea. Palmer a sunat la tipografie, dar i s-a spus că nu au primit nici o comandă de transport pentru publicaţia sa.

Când le-a cerut să retipărească ediţia, i s-a răspuns că plăcile tipografice erau deteriorate şi că acest lucru nu mai era posibil (ce vrajeala ieftina). Palmer credea că OZN-urile nu vin din spaţiul exterior, ci din centrul pământului, şi că aşa se explică soarta nefericită a acelei ediţii a revistei sale.

Personal, cred că ar putea avea dreptate, şi nu este exclus ca epopeea indiană antică Ramayana să descrie venirea lui Rama ca emisar al Agarthei într-o farfurie zburătoare.
Legendele referitoare la rasa conducătoare din interiorul pământului, formată din oameni blonzi cu ochii albaştri, se regăsesc în toate culturile antice, inclusiv în China, Tibet, Egipt, India, Europa, cele două Americi şi Scandinavia.

În cartea sa, “Paradisul regăsit”, sau leagănul rasei umane, William E. Warren sugerează că oamenii provin de pe un continent tropical aflat în regiunea arctică, un ţinut în care soarele nu apune niciodată şi unde locuia o rasă de zei care trăiau mai mult de o mie de ani fără să îmbătrânească. Warren consideră că acest ţinut străvechi este totuna cu Hiperboreea de care vorbeau grecii antici.

Eschimoşii, a căror origine ar putea fi chiar popoarele din interiorul pământului, au legende care vorbesc de o insulă paradisiacă aflată la nord, un ţinut mirific în care soarele nu apune niciodată, în care nu există întuneric, dar nici o lumină supărătoare, un loc în care oamenii trăiesc mii de ani în pace şi armonie. Regăsim acelaşi mit la irlandezi.

Legenda spune că în timpul marelui cataclism geologic şi al inundaţiilor produse la suprafaţa pământului, lemurienii şi atlanţii s-au refugiat în interiorul pământului. Platon vorbeşte de existenţa unor „tuneluri mai late sau mai înguste care făceau legătura între Atlantida şi interiorul pământului”.

Tot el îl descrie pe marele conducător care „locuieşte în centru, în ombilicul pământului… cel care explică religiile întregii umanităţi”.
Scriitorul roman Gaius Plinius Secundus, cunoscut mai ales sub numele de Pliniu, se referă şi el la oamenii din interiorul pământului care au fugit din Atlantida, dar şi la legendele referitoare la nişte locuitori subterani numiţi „troglodiţi”, care ar fi ascuns în tunelurile lor o comoară străveche. Poveştile de acest fel abundă în toate culturile.

Există nenumărate dovezi că pământul este gol şi că în interiorul lui trăiesc civilizaţii avansate ! Aceste teme se regăsesc în întreaga istorie a umanităţii, îndeosebi în tradiţiile şi culturile din antichitate !

La ora actuală, oamenii au devenit într-o asemenea măsură marionetele celor care îi guvernează încât sunt dispuşi să ridiculizeze pe oricine ar încerca să-i convingă de faptul că interiorul pământului este gol. La urma urmei, nu contrazice acest lucru ce spun acei oameni de ştiinţă atât de inteligenţi? Ba da, la fel cum îi contrazicea pe timpuri afirmaţia că pământul este rotund, şi nu plat.

Cine analizează acest subiect îşi dă seama cât de subţiri sunt argumentele oamenii de ştiinţă care încearcă să stabilească „realitatea” lor indiscutabilă.
Ei nu au putut pătrunde decât la câţiva kilometri în interiorul scoarţei pământului, iar teoriile lor în ceea ce priveşte centrul planetei sunt – aşa cum le spune numele – simple teorii.

Sunt suficiente câteva întrebări pentru ca linia oficial acceptată de gândire să se prăbuşească la fel ca un castel din cărţi de joc. Spre exemplu, mişcarea de rotaţie a planetei în jurul axei sale dă naştere unei forţe centrifugale care aruncă materia către exterior, la fel ca centrifuga unei maşini de spălat, care rămâne întotdeauna goală în centru.

Cum ar fi fost posibil ca această materie să rămână în centrul planetei în perioada în care aceasta se afla în stare gazoasă şi apoi lichidă, înainte să se solidifice? Această concluzie este împotriva oricărei logici şi a tuturor legilor fizicii.
Cercetătorii conceptului de „pământul gol în interiorul său” susţin că scoarţa planetei noastre nu are o grosime mai mare de 1500 de kilometri. În rest, centrul pământului este gol. Oamenii pot trăi la fel de bine pe partea opusă a scoarţei pământului, aşa cum trăim noi la suprafaţa ei.

Dacă vă întrebaţi cum poate fi posibil acest lucru, gândiţi-vă că oamenii care trăiesc în Australia nu cad de pe pământ, deşi trăiesc cu capul în jos faţă de cei din emisfera nordică. Forţa care îi menţine pe pământ este gravitaţia. Aceasta funcţionează la fel de bine şi în cazul celor care trăiesc în interiorul pământului. Forţa gravitaţiei îi atrage pe oameni către masa de materie, lucru valabil în egală măsură pentru cei care trăiesc la suprafaţa pământului şi în interiorul lui.

Centrul forţei gravitaţiei nu este centrul planetei, ci este situat la circa 750 de kilometri sub suprafaţa scoarţei, adică la jumătatea acesteia, acţionând în mod egal asupra ambelor părţi ale acesteia.
Aşa cred unii cercetători că arată interiorul planetei noastre. Ea este goală în centru, având un soare central şi o apă care curge între cele două deschizături polare.

Forţa gravitaţiei este aceeaşi de ambele părţi ale scoarţei, atrăgând în egală măsură particulele de materie către masa centrală.

Interiorul pământului !

Între altele, naziştii credeau că pământul este gol şi că intrările în interiorul acestuia sunt situate la poli. Diferiţi cercetători susţin că ei şi-au creat chiar o bază subterană în Antarctica, spre sfârşitul războiului, care continuă să funcţioneze şi astăzi. Date fiind dovezile pe care le-am văzut, nu am nici o îndoială că pământul este gol în interior, sau cel puţin că există mari spaţii în interiorul planetei noastre în care trăiesc civilizaţii foarte avansate.

Într-un fel, putem spune că pe planeta noastră trăiesc trei categorii de oameni. Scriitorul Jules Verne a fost un iniţiat de rang înalt al reţelei de societăţi secrete, având conexiuni cu Societatea Teozofică, Ordinul Golden Dawn şi Ordinul Templierilor Orientali.
De aceea, el ştia mult mai multe lucruri decât publicul larg. Multe din romanele sale de science-fiction se bazau pe fapte reale.

De pildă, el a descris cele două luni ale planetei Marte încă din anul 1877, înainte ca acestea să fie identificate de astronomi (în mod oficial). Nici celebrul său roman, O călătorie în centrul pământului, nu este în întregime o ficţiune. El ştia că, în esenţă, povestea este adevărată. Susţinătorii ideii că pământul este gol în interior afirmă că apele oceanelor se scurg în interiorul pământului pe la poli, formând în centrul acestuia o mare imensă, deasupra căreia luminează un soare interior central, care asigură lumina şi căldura necesare vieţii.

Am revăzut recent filmul făcut după romanul lui Jules Verne şi am constatat că centrul pământului este imaginat în acelaşi fel. Interesant mi se pare faptul că singurele obstacole cu care se confruntă eroii lui Jules Verne sunt nişte reptile uriaşe găsite în oraşul scufundat al Atlantidei.

Există speculaţii (susţinute de foarte multe dovezi) că dinozaurii au supravieţuit cataclismului de acum 65 de milioane de ani refugiindu-se în interiorul pământului, îndeosebi în dreptul polului sud. Unul din cei care au sugerat această posibilitate este paleontologul Tom Rich, care lucrează la muzeul Victoria din Australia şi care a descoperit în anul 1987 fosile ale unui dinozaur polar într-un tunel săpat în sudul statului Victoria, într-un loc cunoscut sub numele de Golful Dinozaurului.

Fiind un iniţiat de rang înalt, Jules Verne cunoştea aceste lucruri.
De aceea, romanele sale de „ficţiune” (la fel ca numeroase alte opere literare şi filme făcute după ele) exprimă mult mai multe adevăruri decât am fi tentaţi să credem. Un exemplu elocvent în această direcţie sunt filmele lui Steven Spielberg, îndeosebi cele din seria Indiana Jones, dar şi Jurassic Park, în care oamenii de ştiinţă manipulează ADN-ul pentru a crea nişte dinozauri reptilieni.

Propria mea convingere este că ADN-l uman a fost folosit pentru a crea liniile genealogice reptilo-umane.
Schiţă a cometei lui Donati făcută în anul 1853, care arată cum masa de materie dezintegrată este aruncată în afară de forţa centrifugală, ajungând să „se rotească pe o orbită” în jurul unei surse centrale de energie.

În acest fel, interiorul rămâne gol, la fel ca hainele din centrifuga unei maşini de spălat, care se adună la exterior, lăsând interiorul gol. Nu cumva acelaşi proces s-a întâmplat şi în perioada în care s-a format pământul?

Agartha – Civilizatia din Centrul Pamantului !

Totdeauna ma uimeşte faptul că, deşi lucruri despre care am fost învăţaţi că sunt adevărate se dovedesc mai târziu ca fiind false, unii dintre noi rămân “blocaţi” pe ideea veche, greşită. Majoritatea dintre noi acceptăm ca adevărate lucrurile despre care suntem învăţaţi, doar pentru că toată lumea crede în ele.

Dacă îndrăzneşti să “mergi împotriva curentului”, dacă pui la îndoiala veridicitatea axiomelor trâmbiţate oficial, cel mai adesea te alegi cu epitete specifice. De exemplu, dacă ieşi din tiparele religioase, atunci eşti numit “sectant”; dacă ai o altă părere decât cea oficială despre ordinea ştiinţifică, eşti categorisit ca “visător” – în cel mai bun caz; dacă nu eşti de acord cu părerile politice, devii extremist, neo-nazist, comunist; Societatea noastră are câte o etichetă pentru fiecare tip de nonconformism.

Ştiinţa ne spune unde sunt polul nord şi polul sud: acolo unde toate meridianele se întâlnesc într-un singur punct, adică la pol. Şi totuşi, nu este curios faptul că până acum, nici-o expediţie nu a reuşit să ajungă până la poli? Studiind mostre din scoarţa pământului luate de la diferite adâncimi, putem spune că amantul este solid – cel puţin până la anumite adâncimi.

Mai ştim că temperatura straturilor interne ale Pământului creşte odată cu adâncimea – cel puţin până la nivelul la care s-a ajuns. De aceea, cu toţii presupunem că Pământul este plin, până chiar şi în mijlocul lui. Vă rog să reţineţi: presupunem.

Azi se presupune că formarea planetelor duce invariabil la acest model de “planetă plină”, ca o sferă solidă. Astronomii şi fizicienii cred că gazele se condensează gradat până ce se ajunge la forma de sferă solidă. Cu toate acestea, există şi alte posibilităţi. Pun pariu că nu le cunoaşteţi.

Un studiu simplu al forţei centrifuge ar putea să ne înveţe pe toţi o nouă modalitate de formare a Pământului. Cu toţii suntem de acord că planeta se învârte în jurul axei sale (aşa se succed zilele şi nopţile). Cate Malone, autor al unui interesant articol intitulat “Pământul gol” (în sensul că nu este plin), arată că “forţa centrifugă determină forma uşor turtită (la poli) a planetei” (care deci nu este o sferă perfectă).

Ca să vedem procesul de formare a planetei, ne îndreptăm atenţia asupra maşinii de spălat cu storcător centrifugal. Rufele din centrifugă (care pentru viitoarea planetă sunt de fapt gazele şi particulele solide şi lichide) sunt aruncate spre exterior aşa încât centrul rămâne gol. Centrul nu se mişcă.

Aşa cum Pământul nu s-a oprit niciodată din rotaţia sa, la fel această maşină de spălat nu încetează să se rotească. Ce se întâmplă deci cu toate rufele din centrifugă dacă maşina nu se opreşte niciodată? Se vor înghesui spre centru ca să umple golul format? Niciodată. Vor continua să rămână la periferie, iar centrul va fi gol.

Multe popoare păstrează încă în folclor legende despre fiinţe din interiorul Pământului, aşa cum este cazul marilor insule paradisiace din nord prezente în obiceiurile populare scandinave, sau al poveştilor despre elfi, troli, pitici şi giganţi din folclorul Rusiei şi al eschimoşilor.

Toate astea ne arată faptul că ideea unui Pământ gol nu este deloc nouă. În anul 1909, ghizii eschimoşi folosiţi de amiralul Peary în expediţia sa credeau că scopul călătoriei era descoperirea “marelui popor” din nord, din care ei s-au format. Există nenumărate anomalii sau situaţii ciudate în toate înregistrările primilor exploratori care s-au aventurat în Arctica sau Antarctica.

Majoritatea celor care au pornit spre nord, în secolul 19, descriu mări de apă dulce şi o climă mai caldă cu temperaturi obişnuite, pe măsură ce înaintau spre pol. De asemenea, se fac referiri la nori de praf, zone întinse de zăpadă în care au găsit polen, păsări şi animale care migrează spre nord pentru iarnă, iar în blocurile de gheaţă au găsit vegetaţie şi chiar mamifere – considerate dispărute (cum este mamutul) – îngheţate.

Chiar şi aisbergurile sunt anomalii pentru că sunt făcute din apă dulce în zone în care cantitatea de precipitaţii este sub 5 cm anual. Descoperirile făcute de dr. Frederick Cook şi amiralul Peary în 1908 şi 1909 au fost considerate neconcludente. Nu s-a putut demonstra că vreunul dintre ei au ajuns la polul nord.

Aşa cum afirmă dr. Raymond Bernard în cartea sa “Pământul gol”[3], o asemenea confirmare este cu adevărat imposibilă. Este deja cunoscut pentru toată lumea că polii magnetici nu coincid cu polii geografici. Dacă Pământul ar fi plin, atunci aceştia ar coincide.

Aceasta diferenţiere evidentă între polii magnetici şi cei geografici nu poate fi explicată de modelul Pământului plin, ca o sferă solidă. Explicaţia devine însă clară dacă avem în vedere existenţa deschiderilor polare (adevărate găuri în crusta planetei) care fac posibilă poziţionarea polilor magnetici undeva spre marginea acestor deschideri, aşa cum este în realitate.

 

În imaginea alăturată (realizată de satelitul ESSA-7 la 23 noiembrie 1968) se vede foarte clar deschiderea de la Polul Nord (în centrul imaginii). Bernard afirmă că motivul pentru care nimeni nu a ajuns până acum la polul nord sau sud este unul simplu. “Polii magnetici şi cei geografici nu coincid pentru că polii geografici se afla <<în spaţiu>> şi nu pe suprafaţa planetei”. Aceasta datorită deschiderilor de la poli.

Shambala – un loc din Centrul Pamantului identic cu Agartha !

În tradițiile tibetane budiste și indiene budiste, Șambala sau Shambala (scris, de asemenea, Shambhala sau Shamballa; tibetană: བདེ་འབྱུང་; Wylie: bde ‘byung, pron. De-jung) este un regat mitic ascuns undeva în interiorul Asiei. Acesta este menționat în diverse texte antice, inclusiv Kalachakra Tantra, precum și în textele antice ale culturii Zhang Zhung care a precedat budismul tibetan din vestul Tibetului. Scripturile Bön vorbesc despre un ținut numit Olmolungring.

Indiferent de baza sa istorică, treptat-treptat Shambala a ajuns să fie văzută ca un ținut pur budist, un regat fabulos a cărei realitate este vizionară sau spirituală la fel de mult ca cea fizică sau geografică. Acesta a fost forma sub care mitul Shambalei a ajuns în Occident, unde a influențat căutătorii spiritualii budiști dar și pe cei care nu erau budiști; și, într-o anumită măsură, a influențat cultura populară în general.

Shambala este, în concepția unor autori mistici, un centru secret de unde este guvernată planeta noastră. Termenul este cunoscut deja din tradiția orientală. Acest centru mistic ar fi ascuns undeva în interior Asiei sau nu s-ar afla pe pământ, ci într-o lume paralelă invizibilă. Din acea dimensiune tainică, ființele din Shambala pot vedea ce se petrece pe planeta noastră, putând interveni în anumite situații critice, pentru a ajuta orice ființă umană sau spre a corecta în bine destinul planetei.

Intamplarile uluitoare ale amiralului Richard Byrd cel care a ajuns in Centrul Pamantului in cautarea nazistilor, pe care i-a gasit !

Cele mai recente expediţii care au mers până dincolo de polii magnetici şi care au fost date publicităţii au fost conduse de amiralul Richard E. Byrd (din Marina SUA) în 1947 şi 1956. Ca şi celelalte expediţii conduse de Byrd (din anii 1930), acestea au rămas învăluite în mister. În jurnalul de bord şi înregistrările radio de comunicare cu echipa sa, amiralul Byrd declara în 1947 că a ajuns într-o altă lume, aflată dincolo de polul nord geografic.

În timpul expediţiei din Antarctica din 1956, s-a declarat la diverse posturi de radio din SUA că “pe 13 ianuarie, câţiva membri ai echipei americane au realizat un zbor de 4320 km de la baza McMurdo Sound (aflată la 640 km vest de Polul Sud şi au survolat o zonă aflată la 3680 km dincolo de pol”. Iar pe 13 martie 1956, Byrd declara public că, “această expediţie a descoperit un nou tărâm”.

Mulţi americani îşi amintesc cu emoţie declaraţiile de presă de după expediţiile amiralului Byrd. Încoronat ca cel mai mare explorator al lumii, declaraţiile lui Byrd despre noul tărâm au trezit un mare interes general. Dar, la fel de repede, orice informaţie despre Byrd a dispărut. La radio nu se mai făcea nici-un fel de comentariu, aşa încât, la scurt timp, subiectul a dispărut din atenţia publicului. Oare amiralul Byrd chiar descoperise un nou tărâm? Un tărâm care să confirme o altă viziune asupra planetei decât cea oficială?

Extras din jurnalul Amiralului Byrd !

Aceasta este o transcriere a jurnalului aflată pe o bandă audio şi a fost obţinută de la “Hollow Earth Society” din Australia. Si pentru mai multe informatii va recomand cartea lui Tim R. Swartz, “Calatoria secreta a amiralului Byrd dincolo de poli”[4].

“Trebuie să scriu aceste rânduri în secret şi fără lumină. Este vorba despre zborul meu în Arctica din 19 februarie 1947. Există situaţii când omul trebuie să accepte ascunderea adevărului. Nu am libertatea de a face cunoscută următoarea relatare pe care o scriu acum. Probabil că nu va ajunge niciodată la ochii publicului, dar eu trebuie să-mi fac datoria pentru ca cineva să poată citi aceste rânduri, atunci când va veni timpul. Să sperăm că lăcomia unora care-i exploatează pe ceilalţi nu va sta în calea adevărului.”

Jurnal de bord – tabăra arctică, 19 februarie 1947 !

“Dedesubt, peste tot, numai gheaţă şi zăpadă. Am observat o uşoară coloraţie spre galben. Este dispersată după un model liniar. Modific direcţia de zbor pentru a observa mai bine această coloraţie. Există de asemenea şi o nuanţă roşu-purpurie a gheţurilor.

Am încercuit această zonă de două ori şi am revenit la direcţia iniţială. Am verificat din nou poziţia avionului la tabăra de bază. Am transmis mai departe îngrijorarea mea în legătură cu ciudatele nuanţe ale zăpezii de sub mine. Atât compasul magnetic cât şi giroscopul încep să tremure şi să se zdruncine. Nu mai putem să ne conducem după aparatele de zbor.

Măsor direcţia folosind compasul optic (după soare) şi totul pare în regulă. Manetele de control răspund foarte greu la comenzi, se mişcă foarte încet. Nu se mai văd însă gheţuri. În depărtare se disting munţi. Au trecut 29 de minute de zbor şi acum se văd foarte clar munţii, nu este o iluzie.

Nu am mai văzut astfel de munţi, sunt foarte mici. Schimb altitudinea la 900 metri. Întâlnesc iarăşi turbulenţe puternice. Trecem peste micii munţi şi continuăm spre nord. Dincolo de munţi se vede un mic râu. O vale prin mijlocul căreia curge un râu. Nu ar trebui să existe aici nici-o vale înverzită. E ceva anormal în toată povestea asta. Ar trebui să vedem numai gheaţă şi zăpadă. Din lateral se văd păduri pe versanţii munţilor. Instrumentele au luat-o razna. Giroscopul se învârte înainte şi înapoi fără nici-o regulă”.

Reduc altitudinea la 425 de metri şi fac un scurt viraj la stânga ca să văd mai bine valea de sub mine. Este verde şi are iarbă deasă. Lumina de aici pare diferită. Nu se mai vede soarele. Mai facem un viraj la stânga şi punem ochii pe un fel de animal mare aflat în vale. Pare că este un elefant. Ba nu, seamănă mai mult cu un mamut. Este incredibil, şi totuşi se află chiar aici. Reduc altitudinea la 300 de metri şi iau binoclul ca să vad mai bine animalul. E clar – un mamut. Raportez acest lucru la tabăra de bază”.

“Dau peste şi mai multe dealuri înverzite. Termometrul exterior indică o temperatură de 23 grade Celsius. Ne continuăm zborul. Acum sistemele de navigare par în regulă. Nu pot să cred! Dau să contactez tabăra de bază. Aparatul radio nu funcţionează. Peisajul este mult prea nivelat decât în mod normal. În faţa vedem ceea ce pare un oraş! Este imposibil!!!”

“Avionul pare foarte uşor şi se clatină. Sistemul de navigare refuză să funcţioneze. Dumnezeule, din lateral şi din spate se apropie nave ciudate! Au forma de disc şi parca radiază ceva din ele. Sunt atât de aproape încât le văd însemnele!”.

“Este un tip de swastika. Fantastic! Unde ne aflăm de fapt? Ce s-a întâmplat? Încă o dată verific sistemul de navigare. Nu răspunde nici acum. Suntem prinşi într-un fel de “plasă” invizibilă. Din aparatul de radio se aud pocnete şi apoi se aude o voce în engleză cu un uşor accent nordic sau germanic. Mesajul este: “Bine ai venit Amirale pe domeniul nostru. Te vom ateriza în exact şapte minute. Relaxează-te, eşti pe mâini bune”.”

“Îmi dau seama că motoarele avionului nostru s-au oprit. Avionul este controlat din afară şi acum ia un viraj. Acum începe faza de aterizare şi avionul coboară ca şi cum ar fi într-un lift invizibil. La atingerea solului avionul abia tresare. Fac o ultima însemnare în jurnalul acesta de bord. Se apropie de avion câţiva bărbaţi. Sunt înalţi şi au părul blond. În depărtare se vede un oraş din care pulsează raze de lumina de culorile curcubeului.”
“Nu ştiu ce se va întâmpla acum, dar nu văd nici-un fel de arme la cei care se apropie de noi. Aud o voce care îmi spune pe nume (cu accent german) şi-mi cere să deschid trapa avionului. Mă conformez.”[4]

Aici se termină jurnalul amiralului Byrd. Ceea ce urmează a povestit [amiralul Byrd] din memorie pentru că nu a mai scris în jurnal restul experienţei sale – şi veţi vedea de ce.

Pe scurt, iată ce s-a mai întâmplat în continuare:

1. Byrd şi ajutorul său de radiocomunicaţii, care se află cu el în avion, au fost luaţi şi duşi spre oraşul luminos care părea că este făcut din cristal.

2. La sosire, cei doi sunt separaţi iar Byrd este luat pentru a se întâlni cu “Stăpânul” care l-a informat că a ajuns în “lumea dinlăuntru” şi că să nu-i fie frică – mai târziu îl vor duce înapoi la suprafaţa planetei.

3. “Stăpânul” i-a declarat lui Byrd: “Ne-aţi trezit interesul atunci când aţi detonat primele explozii atomice de la Hiroshima şi Nagasaki în Japonia. Chiar în acele momente alarmante ne-am trimis vehiculele zburătoare (flugelrads – germ.) la suprafaţa planetei ca să vedem ce aţi făcut.” A continuat să vorbească despre 1945 şi a spus că au încercat să se întâlnească cu americanii dar au fost întâmpinaţi cu ostilitate. De fiecare dată când încercau, americanii trăgeau în ei şi le atacau vehiculele.

4. “Stăpânul” a explicat ca “nu avem nici-un viitor dacă vom continua cu nebunia atomică… şi că nu există nici-un răspuns în armele noastre, nici certitudini în ştiinţa noastră şi că atunci când se va declanşa războiul cel mare, nu va mai exista nici-o floare pe pământ iar toate oraşele omului vor fi nivelate, totul într-un imens haos.”
5. După aceasta discuţie despre cataclismele generate de om, Byrd şi-a luat rămas-bun de la “Stăpân” şi s-a întors la avion împreuna cu ajutorul său. Imediat au fost duşi la suprafaţa planetei în acelaşi mod în care au fost aduşi. Ei aveau însă un mesaj de avertizare foarte clar despre calea omenirii. Un mesaj pentru noi.

Intamplarile uluitoare ale amiralului Byrd, care a ajuns in Centrul Pamantului !
Acesta a fost invins de catre membrii Soarelui Negru ai Noii Germanii, in ultima ofensiva a Aliatilor !
Aproximativ 13 ore a zburat amiralul Byrd catre Centrul Pamantului !

Mesajul pe care l-a primit Byrd de la nazistii din Centrul Pamantului:

“Lasati-ne in pace si intoarceti-va la baza voastra. Daca vreti sa vizitati baza noastra cu ganduri prietenoase, va vom intampina, bineinteles, in pace. Caci noi, nu va mai suntem dusmani. Avioanele si armele noastre sunt superioare celor pe care le detineti si nu v-as sfatui, sa trageti in noi. Daca vreti sa luptati cu noi, nu aveti nici o sansa. Trebuie sa va mai amintesc ca, acum va aflati pe teritorii controlate de Noua Germanie? Practic va aflati in spatiul nostru aerian.”

Comandatul Byrd, a ascultat, dar n-a raspuns. Cand germanul a terminat, Byrd, a dat ordinul: ‘Foc de voie!’ Abia daca ordinul sau a fost executat, cand cerul a parut sa explodeze. Aparatele ‘Falcon’, care au fost atinse de razele laser ale farfuriilor zburatoare s-au prabusit, echipajele murind pe loc. Din tunuri antiaeriene camuflate, se emiteau necontenit raze rosii, subtiri precum creioanele. Un martor american, al carui avion fusese nimerit de o astfel, de raza a spus: ‘Raza ne-a tras in jos. Pilotul nostru a pierdut controlul asupra aparatului. Trebuia sa zburam in jos. Aceia care au mai apucat, au sarit cu parasuta.’

Amiralul Byrd, a trebuit sa vada cum intreaga sa escorta se prabuseste. Deodata, s-a auzit iar vocea comandantului german, prin difuzor: ‘Comandante Byrd, sunteti nebun. V-ati sacrificat proprii oameni. V-am avertizat. Parasiti imediat aceasta tara si sa nu mai veniti niciodata.’ Byrd, a avut un soc. Miller a luat controlul asupra aparatului si a virat pe cursul care ducea in sus, spre libertate. Byrd, indeplinise ordinul de a-i gasi pe nemti. El a intrat in pestera leilor tineri, dar nu a fost un Daniel.

Scena care a urmat, in timp ce avioanele americane cadeau la sol, nu seamana deloc cu o aterizare fortata pe un teritoriu dusman. Supravietuitorii americani, care au fost prinsi de germani, au fost interogati in 1977, pentru a confirma versiunea germana asupra evenimentelor. Germanii au inceput imediat o actiune de salvare. Unele dintre avioanele americane, nu erau asa grav avariate, echipajele putandu-se salva usor. Membrii lor s-au predat germanilor, au fost dezarmati si li s-au comunicat ca nu au de-a face cu niste inamici.

Germanii au stins rapid focul si au incercat sa elibereze cativa membri ai echipajului, care ramasesera blocati. Au supravietuit 26 de americani. Ei au fost ingrijiti de medici si sanitari, in timp ce ambulantele ii duceau la cele mai apropiate spitale din Neu-Berlin (capitala germanilor din Centrul Pamantului). La spitale ranaile lor au fost cusute, fracturile puse in atele etc. S-a facut tot posibilul ca americanilor sa le fie bine. Acei membri ai echipajului care nu suferisera rani grave, au fost adusi in oras.

Se pare ca cel de-al Treilea Reich n-a capitulat de fapt niciodata, ci numai Wehrmacht-ul german sub conducerea lui Donitz. Cat despre Wehrmacht, acesta semnase un acord de incetare a focului, nu insa si un tratat de pace. Dupa cum veti vedea, acordul de incetare a focului a fost incalcat in repetate randuri de catre aliati, in 1946-47 si 1958, cand acestia au lansat operatiunile “High Jump” (1946-1947) “International Geophysical Year” (1957-1958). Asadar, starea de razboi dintre Iluminati si membrii Reich-ului german, respectiv membrii “Soarelui Negru” exista si astazi !

Se pare deci ca Reich-ul german continua sa existe si astazi, la fel de bine ca si atunci, si ca guvernele actuale ale Poloniei, Austriei si al Republicii Federale Germania n-ar fi decat niste guverne supleante, viabile, fie pana cand va fi incheiat un tratat de pace de catre conducerea reala a Reich-ului (nu de cancelarul Kohl ori Angela Merkel), fie pana cand Reich-ul german isi va intra pe deplin in drepturi. Cel putin asa a decis Curtea constitutionala federala din Karlsruhe, ultima data la 31 iulie 1973:

“Constitutia – nu doar o teza de drept international si a dreptului de stat – porneste de la ideea ca Reich-ul german a supravietuit prabusirii din 1945 si ca nu a pierit nici in urma capitularii, nici datorita exercitarii unei puteri de stat straine Germaniei prin intermediul fortelor de ocupatie, si nici ulterior, aceasta realitate rezulta din preambul, conform art. 16, art. 23, art. 116 si art. 146 din Constitutie. Aceeasi realitate corespunde si jurisdictiei Curtii constitutionale federae, pe care o respecta Senatul.

Reich-ul german continua sa existe (Curtea constitutionala 2,226 (277); 3,288 (3190); 5,85 (126); 6,309, 336, 363), detine la fel ca inainte putere juridica, dar lipsindu-i forma organizatorica si indeosebi organele institutionalizate, el nu are si putere de actiune ca stat unitar.”

O asemenea apreciere a Curtii constitutionale nu poate sa se bazeze, evident, decat pe faptul ca aliatii nu au reusit nici pana acum sa infranga cel de-al Treilea Reich (de fapt nici nu au vrut). Aceasta mai ales daca avem in vedere dainuirea statului de drept german, drept continuator al Reich-ului, in Antartica (600.000 kmp) si in Argentina (colonie germana mai sus de San Carlos de Bariloche, 10.000 mile patrati = mai mare decat jumatate din Elvetia).

 

Mai multe pe larg aici -> http://www.departamentul-zero.ro/intamplarile-uluitoare-ale-amiralului-byrd-care-a-ajuns-in-centrul-pamantului.

11 martie 1947 – noi intamplari !

După întoarcerea lui Byrd în SUA, a descris (ca la orice misiune) ceea ce s-a întâmplat pe parcurs şi a adăugat în jurnalul său ceea ce urmează: ” Tocmai m-am întâlnit cu o echipă de la Pentagon. Mi-am prezentat descoperirea şi mesajul primit de la “Stăpân”. Totul s-a înregistrat. Ei l-au contactat pe Preşedinte. Sunt reţinut acum de câteva ore. Mai exact şase ore şi 39 de minute. Sunt anchetat intens de către forţe ostile şi o echipă medicală. E un coşmar. Sunt încarcerat sub strictă supraveghere conform celor mai înalte regulamente de siguranţă internaţionala ale SUA. Am primit ordin să nu divulg nimic din mesajul primit de la “Stăpân”. Incredibil! Mi s-a reamintit că sunt militar şi că trebuie să mă supun ordinelor.”

24 decembrie 1956

“Ultimii ani de după 1947 nu au fost deloc buni. Aceasta este ultima însemnare în acest jurnal. În încheiere trebuie să spun că în toţi aceşti ani am păstrat secret mesajul pe care l-am primit aşa cum s-a ordonat, deşi a fost împotriva valorilor şi moralei mele. Acum presimt venirea unei lungi nopţi pentru mine, dar acest secret nu va muri odată cu mine, ci va triumfa, aşa cum adevărul triumfă totdeauna. Este singura speranţă pentru omenire. Am văzut cu ochii mei şi m-a făcut să devin liber. Mi-am făcut datoria faţă de acest monstruos complex militaro-industrial. De acum încolo lunga noapte despre adevărul Arcticii va lua sfârşit, soarele strălucitor al adevărului va răsări din nou, iar toţi cei care se află în întuneric vor eşua în planurile lor. Pentru că am văzut cu ochii mei acel tărâm de dincolo de poli, centrul marelui necunoscut”. Amiralul Richard E. Byrd, Marina Statelor Unite. A fost atins Polul Nord?

O parte esenţială a viziunii despre Pământul gol este absenţa Polului Nord. Nu este un punct pe suprafaţa sa, ci o întreagă mare cu ape calde care conduce treptat spre interiorul Pământului. Poate părea foarte “obraznică” această afirmaţie, şi poate că nu vă convine deloc, dar haideţi să vedem câteva probe în acest sens.

Primul lucru demn de semnalat este faptul că busola o ia razna dincolo de cercul polar. Cel mai umil şi renumit explorator norvegian, dr. Fridtjof Nansen, şi-a pierdut încrederea în instrumentele sale în expediţia lui către Polul Nord, şi a recunoscut sincer că habar nu are unde se găsea în tot acest timp.

Februarie 1895

După ce a coborât din nava Fram, Nansen a luat-o spre nord – pentru a ajunge la pol – cu o sanie plină de provizii şi s-a întors mai târziu prin Spitzbergen trecând prin Ţinutul Franz Joseph. Din 29 martie 1895 până în primăvara anului 1896 Nansen a fost complet dezorientat!

A admis că după ce a călătorit prin regiunile foarte reci, vremea s-a schimbat şi s-a încălzit mult. Mai exact, temperatura creştea odată cu noile adieri ale vântului ce veneau dinspre nord. El spunea că odată soarele a devenit insuportabil de puternic! Nansen a făcut măsurători sonore ale apei şi a descoperit că apa era din ce în ce mai caldă la adâncime.

De unde venea această apă caldă? El a întâlnit animale care, după ştiinţa modernă, nu aveau ce căuta acolo. Pe 22 aprilie 1895, Nansen scrie: “Am fost foarte surprins ieri dimineaţă când am văzut urmele unui animal în zăpadă. Era vorba de o vulpe, şi mergea înspre est. Urmele erau proaspete. Ce caută o vulpe aici? Erau semne clare că nu-i lipsea hrana.

Eram în apropiere de ţărm? M-am uitat în jur, dar a fost ceaţă toată ziua şi e posibil să fi fost aproape de ţărm fără să-l fi văzut. În orice caz: un mamifer cu sânge cald – la paralela 85! Înainte să ne îndepărtăm, am dat peste o altă urmă de vulpe care ducea în aceeaşi direcţie cu prima. Nu pot să-mi dau seama cu ce se hrănesc animalele astea aici, probabil că au învăţat să pescuiască crustacee din ochiurile de apă. Dar de ce să se îndepărteze de coastă? Asta mă intrigă cel mai mult. Au luat-o razna? Nu prea cred.”

O alta sursă de informare este Marshall B. Gardner care a scris “O călătorie spre interiorul Pământului” în care îl citează pe dr. Nansen în legătură cu eschimoşii.

Iată ce spune Nansen:

“Eschimoşii spun că au venit din interiorul Pământului, dar locul exact nu au putut să-l numească atunci când au fost întrebaţi de norvegieni de unde vin.”

Gardner citează din al doilea volum scris de Nansen “În ceaţa nordului”: “Deja am spus că numele norvegian Skraeling dat eschimoşilor probabil a fost utilizat la început ca să desemneze zâne sau creaturi mitice. Mai mult, atunci când islandezii au dat peste eschimoşi in Groenlanda, i-au numit troli, care este un termen vechi ce desemnează diverse fiinţe supranaturale”.

O poveste norvegiană !

Willis George Emerson aminteşte în cartea sa biografică “Zeul de fum”, o poveste norvegiană. Este vorba despre doi pescari, tată şi fiu, care pescuiau cu barca lor în oceanul nordic. O furtună puternică îi aduce până la marginea deschiderii polare nordice. Era în 1829.

Timp de doi ani, Olaf Jansen (fiul) povesteşte că au trăit în interiorul Pământului împreuna cu locuitorii acelor tărâmuri, care erau buni şi curtenitori, înalţi de 3,5 metri. Apoi Jansen a spus că au ieşit din interiorul Pământului pe la deschiderea sudică. Numele cărţii vine de la faptul că Ofaf a descris soarele interior ca având o aparenţă difuză.

Tabloul complet !

O descriere completă şi corectă a planetei noastre este deci următoarea: planeta Pământ este ca un balon, ca o minge goală în interior, care are două deschideri polare având un diametru de 2300 km (aflate la nord şi la sud) şi care au marginile curbate ce fac posibilă trecerea de pe o suprafaţă pe cealaltă aşa cum face o furnică când trece de pe o parte a frunzei – pe cealaltă. Grosimea peretelui planetar variază între 1.100 si 1.300 km, fiind mai mare spre poli. În centru se afla un soare interior cu un diametru de 1300 km care răspândeşte o lumină difuză.

Să examinăm fotografiile alăturate, care au fost realizate cu ajutorul sateliţilor la momente diferite de timp. Zona Polului Nord este marcată pe ambele imagini cu un dreptunghi roşu. Se observă foarte clar existenţa deschiderii polare, care nu poate fi confundată cu formaţiunile noroase fiindcă este prezentă constant, în aceeaşi zonă şi în aceeaşi formă, în ambele fotografii. Aceste dovezi foarte rare care au reuşit să scape controlului strict impus de cei care au puterea mondială, arată că Pământul este în realitate gol. Acest adevăr nu mai poate fi ascuns.

O mulţime de lucruri vin în sprijinul acestui adevăr. De exemplu, când s-a stabilit ca o echipă de reporteri şi cameramani britanici de la BBC să facă o vizită în Antarctica, ei s-au confruntat cu o serie de probleme. Deşi planul iniţial, întocmit cu grijă cu mult înainte, includea un zbor direct din Africa de Sud spre Antarctica (care includea şi o survolare a aşa-numitei “Zone de inaccesibilitate”), au trebuit să facă unele modificări de ultim moment.

Au fost forţaţi să călătorească mai întâi spre America de Sud. Odată ajunşi acolo, au descoperit că singurul zbor comercial care făcea curse spre Antarctica era operat de o companie americană, care transporta grupuri de 20 – 30 de persoane la baza americană McMurdo Station. Însă aceste zboruri se desfăşurau numai în lunile de vară, iar atunci când – în sfârşit – au ajuns la bază, britanicii au fost trataţi cu ostilitate de către americani!

Un alt fapt interesant este că, datorita “lipsei de sateliţi” de deasupra Antarcticii, toate rapoartele şi prognozele meteo pentru aceasta zonă erau realizate de la baza americana McMurdo Station. Acesta este însă un mod clar de îngrădire a scurgerilor de informaţii şi a posibilelor dovezi fotografice pe care un satelit aflat deasupra Polului Sud le-ar putea furniza, aşa cum s-a întâmplat în cazul deschiderii polare de nord.

Dar monopolul american asupra Antarcticii a mers chiar mult mai departe. A fost semnat un recent acord între mai multe state interesate, ca să nu se înceapă nici-o prospecţiune geologică sau de altă natură în Antarctica, aceasta incluzând atât mineralele cât şi petrolul.

Nenumărate dovezi vin şi din Rusia unde se găseşte aproape constant fildeş aparţinând mamuţilor, mai ales în zonele nordice extreme situate dincolo de cercul polar. De sute de ani comercianţii vând astfel de “relicve” care se pare că abundă în acele zone. Dar acest fenomen este legat de un altul, poate mai uluitor: mamuţi întregi au fost găsiţi congelaţi în blocuri de gheaţă în Siberia şi alte regiuni situate dincolo de cercul polar. Unii dintre ei mai aveau încă în gură smocuri de iarbă verde.

Există astăzi dovezi care arată că acest perete al Pământului nu este solid şi plin de materie aşa cum se spune, ci seamănă mai degrabă cu un parmezan plin de peşteri şi tunele subterane care se interconectează; unele dintre aceste tunele conduc către lumea interioară, către interiorul Pământului.

Nu pot să mă abţin şi mă gândesc acum la celebra poveste a lui Jules Verne intitulată “O călătorie spre centrul Pământului” scrisă în 1864. Acolo este descris atât de clar acest lucru, încât parcă autorul cunoştea în detaliu acele realităţi. Trebuie să amintesc aici şi uluitoarea similitudine între “povestea” aceluiaşi Jules Verne, “De la Pământ la Lună” (1865) şi prima misiune americană spre Lună (Apollo 11 – 1969).

Cele doua evenimente seamănă atât de mult încât aproape se identifică, deşi se afla la o distanţă de mai mult de un secol; datele furnizate de autorul francez în povestirea sa, coincid în proporţie de 99 % cu cele ale misiunii americane. Ca să nu mai vorbim de uluitoarea poveste “20.000 de leghe sub mări” în care se prezintă primul submarin, Nautilus.

Oare Jules Verne a avut acces la aceste adevăruri? Ipoteza coincidenţelor este exclusă. Dar aceasta nu este totul. Falia tectonică San Andrea din California, SUA, este în centrul atenţiei şi ne poate oferi câteva informaţii uluitoare. Încă din 1950, guvernul american a trimis numeroase misiuni de cercetare a topografiei submarine a coastei de vest a SUA, concentrându-se asupra Californiei.

În timp ce cartografiau zona, echipele au descoperit că placa continentală californiană este garnisită cu multe caverne şi pasaje uriaşe; unele sunt atât de mari încât un submarin poate naviga prin ele. După un timp, s-a descoperit că unele dintre ele se întindeau până sub statele Utah şi Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic şi s-a pierdut.

Cele mai şocante informaţii descoperite cu această ocazie: cea mai mare parte din California pur şi simplu pluteşte pe ocean, sprijinindu-se de câţiva “stâlpi” naturali formaţi de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prăbuşirii unora dintre aceşti stâlpi de susţinere, care provoacă şi cutremurele în zonă.

Pentru cei care încă au rămas adepţii falsurilor repetate de ştiinţa oficială, le ofer următoarele întrebări:

1. Se poate dovedi că vreun explorator a atins aşa-numiţii poli Nord sau Sud?

2. Dacă nu există paralelă dincolo de latitudinea 86 (grade), atunci cum poate cineva să ajungă la pol (care se afla teoretic la latitudinea de 90 grade)?

3. De ce vânturile nordice sunt din ce în ce mai calde pe măsură ce se avansează în Arctica?

4. De ce, dincolo de latitudinea 83 grade nord, există mare deschisă (dezgheţată) şi curenţi calzi de aer?

5. Odată atinsa paralela 82, de ce acul busolei devine brusc agitat şi inutil?

6. De ce curenţii calzi de aer menţionaţi anterior aduc mai mult praf decât orice alt curent similar de pe Pământ?

7. Dacă nu există râuri care curg din interiorul planetei spre a se vărsa în oceanul arctic, de ce la poli există atâtea aisberguri formate din apă dulce?

8. Care este explicaţia faptului că în aceste blocuri de gheaţă şi în apă se găsesc seminţe şi plante tropicale?

9. De ce milioane de păsări şi animale migratoare se îndreaptă spre nord, dincolo de cercul polar, în timpul iernii?

10. De ce vântul care vine dinspre nordul extrem aduce cu el mai mult polen şi petale de flori decât o face orice alt curent de aer de pe Pământ?
11. De ce acest polen adus de vânt colorează vizibil starturile de zăpadă pe suprafeţe întinse?

Dar Pământul nu este singurul corp ceresc gol în interior. Numeroase fotografii ale altor planete şi sateliţi naturali (inclusiv Luna) demonstrează acest lucru prin forma şi adâncimea craterelor formate la impactul cu diverşi meteoriţi. Mai mult, unele dintre ele, vizibile ca mici găuri negre, nu sunt decât pasaje şi tunele de trecere spre interiorul planetelor respective.

O serie întreagă de cercetări s-au făcut în acest sens. S-a concluzionat că modelul matematic care este cel mai credibil pentru a reda structura unei planete este chiar acesta: planetele sunt goale în interior. De altfel, recentele cutremure care au rezultat ca urmare a tragediei din Sud Estul Asiei, cauzate de un cutremur de 9 grade pe scara Richter, demonstrează ca peretele planetei încă mai vibrează şi produce astfel cutremure şi în alte zone.

Leonard Euler, matematicianul de geniu al secolului 18, a demonstrat pe baza unui model matematic că Pământul este gol în interior şi că în centrul acestui gol se află un mic soare. Dr. Edmund Halley, celebrul descoperitor al cometei ce-i poarta numele, şi Astronom Regal în Anglia secolului 17, era convins că Pământul este gol. La începutul anilor 1820, americanul John Cleeves Symmes nu a reuşit să obţină de la guvern sprijin pentru expediţia sa spre interiorul Pământului. El şi-a expus ideile despre Pământul gol, afirmând că planeta este locuită în interior şi că dispune de două deschideri aflate la poli.

Recente fotografii ale planetei Marte demonstrează că, în timpul verii marţiene, una dintre calotele polare se micşorează foarte mult, în timp ce cealaltă creste (datorită iernii). Unele dintre fotografii arată că zona glaciară polară (pe timpul verii) se restrânge atât de mult încât lasă să se vadă un perimetru (margine) circular negru, care nu este altceva decât deschiderea polară.

Aşa cum e de aşteptat, soarele interior al planetei Marte asigură acolo o climă mai caldă decât există pe suprafaţa exterioară a planetei, astfel încât la cele două deschideri polare se formează mase compacte de nori datorită întâlnirii între aerul cald din interior şi cel rece din exterior.

Aşa se explică şi variaţia mare a suprafeţelor glaciare polare ale lui Marte, de-a lungul anului marţian (care este de două ori mai lung decât cel pământean). Prin urmare, pe timpul verii marţiene, calota polară dispare total, iar ceea ce se vede nu este decât o masă compactă de nori care însă nu acoperă total deschiderea polară către interiorul planetei şi lasă să i se vadă marginea.

Nu în ultimul rând, Aurora Boreală şi Aurora Australă sunt formate datorită interacţiunii particulelor fotonice emise de soarele interior cu vântul solar exterior (trimis de Soarele sistemului nostru solar) şi care ajunge în zona polară. Aceasta explică şi prezenţa aurorelor pe alte planete sau sateliţi care nu au atmosferă (cum este Luna). Într-adevăr, aurorele polare au fost observate nu numai pe Pământ, dar şi pe Marte, Lună, Jupiter.

În cele ce urmează vom face o scurtă descriere a lumii interioare a planetei, aşa cum reiese din mărturiile celor care au ajuns acolo !

Oamenii de acolo sunt mândri de mentalitatea şi cunoştinţele lor superioare, mai ales că ne depăşesc în creativitate. Sunt foarte avansaţi tehnologic şi dispun de multe invenţii simple şi foarte utile.

De exemplu, afirmă că vehiculele lor zburătoare (pe care noi le numim OZN-uri) folosesc energie liberă (sau gratuită), referindu-se la energia spaţiului, care este prezentă pretutindeni (spre deosebire de noi care folosim ca energie combustibili concentraţi în anumite zăcăminte).

Sunt cu mii de ani mai avansaţi decât noi, atât în ştiinţă cât şi în artă, pictură, sculptură. De asemenea, agricultura, sănătatea şi alte asemenea domenii sunt complet diferite de ale noastre, ei obţinând în acest sens rezultate excepţionale.

Locuitorii interiorului planetei afirmă că ei trăiesc într-o deplină armonie unii cu alţii, au tot ce le trebuie şi nu există sărăcie şi nici poliţie sau războaie. Mai spun că ei cunosc orice limbă de pe Pământ iar secretele oricărui guvern al nostru sunt bine cunoscute de ei.

Locuiesc acolo dinainte de Potop şi afirmă că biblia noastră a fost profund modificată de către cei care vor să-şi menţină puterea actuală. Dispun de înalte capacităţi telepatice şi sunt urmaşii civilizaţiei Atlantidei. Ne sfătuiesc să renunţăm complet la armele nucleare.

Ei sunt capabili să nu permită să fie vizitaţi de către cei care sunt nesinceri sau vor să profite de pe urma lor. Cum însă actuala putere de la suprafaţă se află în mâinile unor guverne militariste şi lacome, o întâlnire oficială cu ei în viitorul apropiat este foarte improbabilă.

În comparaţie cu locuitorii din interiorul Pământului, noi, cei de la suprafaţă suntem nişte barbari, iar civilizaţia noastră este doar o stare de barbarism mecanic. Ne-au avertizat că până când nu vom renunţa complet la războaie, la armele nucleare, la sărăcie şi la exploatarea omului de către om, până când nu vom ajunge la o societate bazată pe echitate, adevăr şi dreptate, nu vom fi vrednici să fim contactaţi de lumea interioară care se află pe un nivel social, ştiinţific şi moral mult mai înalt decât al nostru.

Acum in cautarea Agarthei…

Vechile scrieri ale chinezilor, egiptenilor, indienilor sau ale altor popoare, precum si legendele eschimosilor vorbesc despre marea deschidere din nord si despre un popor avansat, care traieste intr-o tara misterioasa numita Agartha. Acesta este numele general ce defineste lumea din interiorul Pamintului, precum si toate coloniile, capitala fiind Shambala, aflata in interiorul Muntelui Meru, in Tibet.

Cum e in Agartha ?

Teritoriul secret al Agarthei are o populatie de 20 de milioane de suflete; aici nu exista inchisoare, iar politia este asigurata de capii de familii. Milioane de dwija (de doua ori nascuti) si yoghini locuiesc in suburbiile divizate simetric in constructii subterane.

Deasupra lor se afla Trinitatea: Brahatma, caruia ii este incredintata Autoritatea, Mahatma, caruia i s-a incredintat Puterea, si Mahanga, caruia i s-a incredintat Organizarea.

Deasupra trinitatii se afla 12 membri ai Initierii Supreme, apoi un alt grup, format din 22 de persoane, imagine a celor 22 de principii ale Verbului, cu ajutorul carora Dumnezeu a creat lumea. Urmeaza apoi cei 365 bagwanda (cardinali), dupa numarul celor 365 de zile ale anului.

Agartha nu a fost intotdeauna o imparatie subterana.

Sute de ani mai tirziu, la inceputul secolului al XX-lea, Ferdinand Ossendowski, scriitor rus de origine poloneza, a hotarit sa intreprinda o periculoasa calatorie in cautarea miticului regat.

Dupa ce a strabatut platouri aride si zone dezolante, ajuns pe malurile Amurului, Ossendowski a aflat de la niste calugari despre existenta regatului cunoscut sub numele de Agartha, ai carui locuitori erau atotputernici.

Calugarii l-au condus in adincuri, unde Regele Lumii apare doar in rare ocazii, pentru a face miracole sau pentru a pronunta profetii. Iata ce scria Ossendowski in cartea sa Animale, oameni, zei (1924): Imparatia Agarthei se intinde prin tuneluri subterane, in toate partile lumii, iar cei care locuiesc aici se afla sub autoritatea Regelui Lumii.

Capitala Agarthei este inconjurata de orase in care locuiesc mari preoti, iar palatul Regelui Lumii este inconjurat de temple, unde locuiesc guru, care controleaza fortele vizibile si invizibile ale lumii si care detin in miinile lor controlul asupra vietii si mortii. In ciudate vehicule, necunoscute noua, ei sint capabili sa strabata cu viteza incredibila tunelurile subterane, care separa un oras de altul.

Agartha a intrat in subteran cu 6.000 de ani in urma. Dupa Ossendowki, Agartha nu ar fi fost intotdeauna subterana, ea devenind astfel cu 6.000 de ani in urma, pentru a-i proteja pe inteleptii sai de curiozitatea unei lumi pervertite. Conform teoriei sale dezvoltate ulterior, Ossendowski spune ca aceste teritorii nu trebuie confundate cu cele din interiorul Pamintului gol. Conform viziunii sale, este vorba despre doua lumi subterane, una situata mai la suprafata, iar cealalta in interiorul gol al Terrei.

Ce spunea “teoria” Pamintului gol !

Indrazneata teorie a Pamintului gol a fost elaborata pentru prima oara de William Reed si expusa in cartea Fantoma polilor, aparuta in anul 1906. Aceasta teorie fost dezvoltata ulterior de Marshall B. Gardner, in lucrarea O calatorie in interiorul Pamintului, aparuta in anul 1920. Cei doi americani au ajuns independent la concluzii similare, sustinind ca in interiorul Terrei traieste o populatie numeroasa, cu un grad de civilizatie deosebit de dezvoltat.

Deschideri ce conduc spre interiorul Pamintului !

Bazindu-se pe o serie de documente ale lui William Reed, Marshall B. Gardner, Huguenin sau Ray Palmer, precum si pe revelatia amiralului Byrd, Bernard a enuntat citeva concluzii, care la data respectiva au generat un mare scandal:

a) In realitate, nu exista nici un Pol Nord sau Sud, ci numai deschideri largi, care conduc spre interiorul gol al Pamintului;
b) OZN-urile provin din acest interior gol;
c) Interiorul Pamintului este incalzit de un soare central, care este sursa aurorelor boreale. Aici este un climat subtropical, nici rece, nici cald;
d) Exploratorii polari au vazut cu ochii lor ca animalele se deplasau spre nord in cautarea hranei. Ei au vazut aici pasari tropicale si animale, ce in mod obisnuit au nevoie de caldura, au vazut fluturi, ba chiar si tintari.

Totul are legatura cu Agartha !

Desigur ca lista intrebarilor ramase fara raspuns poate continua, dar un lucru este sigur: acela ca toate aceste explicatii au o legatura cu legendarul Tarim al Apelor Albe, cu Agartha.

Teoria Pamintului gol, care sustine ca in interiorul Pamintului exista o concavitate, ce are ca puncte de contact cu suprafata exterioara cei doi poli, poate deschide perspective nebanuite vreodata, nici chiar de neobositii exploratori, porniti in cautarea miticei Agartha: aceea ca civilizatia din care facem parte nu este singura pe Pamant.

Agartha – un adevar socant !

Desi multi dintre noi gasesc ca ideea unui Pamant gol in interior este mai degraba una ridicola, de vreme ce informatii bazate pe fundamente stiintifice sunt la indemana oricui in prezent, teoria care exploateaza aceasta varianta dateaza din vechime si nu este proprie unui singure civilizatii.

Teoria Pamintului gol este lansata la sfirsitul secolului trecut. Potrivit acesteia in interiorul Terrei exista de fapt o concavitate, ce are sapte puncte de contact cu suprafata exterioara, doua fiind cei doi poli.

Datorita imaginilor luate de NASA, cu ajutorul satelitilor spatiali ESSA, pot fi vazute deschiderile polare:
– nordica, cu un diametru de 1400 de mile; – sudica, cu un diametru de 1300 de mile.

Un ocean urias descoperit in interiorul Pamantului…

Acesta exista sub Asia de est si e de marimea Oceanului Arctic… Descoperirea a fost facuta de Michael Wysessian, seismolog la Washington State University, din St. Louis si Jesse Lawrence de la University of California, San Diego – unexplained mysteries.com

Încă din anul 1950, in timp ce cartografiau zona, echipele de cercetare a topografiei submarine din SUA au descoperit că placa continentală californiană este garnisită cu multe caverne şi pasaje uriaşe; unele sunt atât de mari încât un submarin poate naviga prin ele. După un timp, s-a descoperit că unele dintre ele se întindeau până sub statele Utah şi Nevada! Unul dintre submarinele nucleare care cercetau cavernele a fost avariat puternic şi s-a pierdut.

Cele mai şocante informaţii descoperite cu această ocazie: cea mai mare parte din California pur şi simplu pluteşte pe ocean, sprijinindu-se de câţiva “stâlpi” naturali formaţi de aceste caverne submarine, iar falia San Andreas este rezultatul prăbuşirii unora dintre aceşti stâlpi de susţinere, care provoacă şi cutremurele în zonă – banatulsarbesc.wordpress.com.

Generalul de brigada dr. Emil Strainu, directorul centrului de studii Psihotronice si Ufologice, consilier al Parlamentului României în probleme neconventionale si asimetrice, afirma (in Adevar/Fictiune- January 7, 2010 ) urmatoarele:

“- Una din cele mai mari descoperiri care s-au realizat anul acesta si care deocamdata este vehiculata numai în cercurile stiintifice este aceea ca sub continentul american se gasesc de la 3 la 5 tuneluri (ca un fel de pesteri subterane inundate) care strabat continentul sud-american de la est la vest si de la vest la est. Gânditi-va ca pleci cu un submarin din Los Angeles si iesi cu el la Florida fara sa mai ocolesti Canalul Panama.
– Nu se cunoaste exact în acest moment natura lor. Aceste canale sunt foarte mari. Numai pe un singur canal poate merge linistit un submarin Trident si, mai mult decât atât, sa se poata întâlni si cu un altul.
– Trebuie stiut ca în prezent si în perioada urmatoare vom fi marcati de o serie de dezvaluiri despre contactul cu ipoteticele civilizatii extra-Terra. Parerea anumitor consilieri din guverne importante ale lumii, ale unor consilieri stiintifici ce se afla pe lânga UNESCO, ONU, Uniunea Europeana si altele spun ca toate aceste informatii nu fac decât sa pregateasca omenirea pentru o recunoastere care v-a fi evidenta si care se v-a produce într-o perioada de timp foarte scurta. În ultimii doi, trei ani, am vazut filme si poze mult mai “specatculoase” decât cele care au fost date public, dar care nu sunt date în circulatie. M-as referi acum la filmul si pozele facute despre intråndul de la Polul Sud care sunt facute din sateliti. Toate statele care au sateliti si au avut ca zona de cercetare Polii, au putut fotografia si filma acest intrând care este o realitate! Faptul ca nu este deocamdata recunoscut, probabil ca serveste unor interese.
– În primul rând se vorbeste de o asa-zisa lume interioara – atestata ca exista! Sa-i zicem un tarâm interior.
– Este locuit acest tarâm interior?- Aici vin semnele de întrebare. Calcule gasite care apartin expeditiei americanului Richard Byrd, nenumaratele dezvaluiri care s-au facut în urma expeditiilor germane facute acolo si multe altele confirma faptul ca acolo exista o prezenta. Ar fi vorba tot de o prezenta umana, poate ca e vorba de o anumita parte a civilizatiei de pe pamânt care s-a retras acolo, iar altii spun ca este o prezenta de un alt tip. Este probabil ca acolo sa fie vorba de conservarea unui anumit biotop terestru. Deocamdata exista multe ipoteze.”

Nikolai Roerich – Himalayas Abode of Light, rus de origine, indian prin adoptie, pictor mistic si vizionar, la sfirsitul anilor 1920 Nikolai Roerich (1874-1947) a intreprins o lunga expeditie in Asia Centrala, cautand un anumit punct din partea de nord a Tibetului, unde spera sa gaseasca intrarea in Agartha si Regatul Shambalei- Teritoriul de sub Karakorum.

In cartea sa Himalayas Abode of Light (1947), el povesteste: “Imi amintesc ca, in timp de traversam Karakorum, un servitor ladackh mi-a spus ca sub noi se afla numeroase cavitati subterane, unde se gasesc tot felul de comori si unde locuieste un popor minunat, ce ignora pacatele lumii.

Apropiindu-ne de Hotan, sub copitele cailor se simtea golul, iar ghidul continua sa ne povesteasca despre torentii care pazesc intrarea in Agartha si despre faptul ca cei impuri, care se apropiau de intrarea in Agartha, mureau otraviti de emanatiile de gaze toxice.”

Dar ce legatura ar putea exista intre Roerich si Agartha?

In cartea sa “Sfidarea Timpului”, Sorin Stefanescu isi exprima opinia ca Roerich ar fi intrat in legatura cu invatatii din stravechile locasuri de cultura asiatice, devenind un fel de purtator de cuvint al acestora pe linga guvernele marilor puteri. Asa se explica faptul ca, la un moment dat, revenind dintr-un periplu solitar, calare pe un ponei, Roerich a pronuntat o ciudata profetie:

“Stelele manifesta o noua evolutie, iar Focul Cosmic se va apropia din nou de Pamint. Umanitatea va fi supusa unor noi incercari. Dar asa cum Lumina devoreaza intunericul, operele Raului vor fi distruse, iar Stapinul erei noi se va manifesta in toata splendoarea Sa”.

Roerich si-a mai adus si o contributie insemnata la constituirea Ligii Natiunilor, conceptind Flamura Pacii, un steag alb cu trei puncte rosii amplasate intr-un cerc si care a capatat numele de Crucea Rosie a Culturii, steag destinat sa apere monumentele culturale.

Nu se poate să nu ne amintim de celebra poveste a lui Jules Verne intitulată “O călătorie spre centrul Pământului” scrisă în 1864. Acolo este descris atât de clar acest lucru, încat parcă autorul cunoştea în detaliu acele realităţi.

Insusi Hitler a imbratisat ideea unui Pamant Gol. In 1942, in plin razboi, Hitler a comandat o expeditie secreta. Insotiti de fizicianul Heinz Fisher, militarii au debarcat pe insula Rugen din Marea Baltica.
Dupa moartea lui Hitler, multi nu au vrut sa creada intr-un final banal al unuia dintre cele mai marete destine ale omenirii, convinsi fiind ca acesta nu s-a sinucis si ca, impreuna cu aghiotantii sai, s-a strecurat in adancurile Pamantului, unde au trait cu totii fericiti pana la adanci batraneti.

Contra – amiralul R. E. Byrd a efectuat intre anii 1947 si 1956 zboruri la Polul Nord si la Polul Sud.
Aici, conform spuselor amiralului Richard E. Byrd ( primul om care a zburat deasupra Polului Nord) la 2300 de mile dincolo de Polul Nord ar exista o intrare catre centrul Terrei, ar locui o civilizatie umana mult mai evoluata * Cei care po39u Pamantul s-au mutat in subteran acum 100.000 de ani * Un razboi care a avut loc atunci a distrus suprafata Terrei si a creat deserturile.

Intr-un interviu pe care l-a acordat in 1947, Byrd declara ca la 2300 de mile dincolo de Polul Nord a intalnit o zona cu clima foarte calda, cu vegetatie, cu munti, lacuri si rauri.

Byrd, un explorator celebru, mai presus de orice banuiala, si-a notat foarte precis in jurnal despre ceea ce a intalnit in aceasta zona. “Oamenii care locuiesc aici comunica prin telepatie. De fapt, ei nu traiesc la suprafata. Sub pamant, la cateva mile adancime exista un oras foarte mare, cu milioane de locuitori, care oras se numeste Agartha. Exista sub pamant mai multe orase, in mai multe parti ale globului, dar Agartha este cel mai important dintre ele.”, scria Byrd in jurnalul sau secret.

Aceste file din jurnalul exploratorului au fost date publicitatii de Virgil Armstrong, fost agent CIA.

Armstrong sustine ca Byrd a locuit in Agartha vreme de aproape o luna si ca descrie civilizatia subterana ca “fiindu-ne net superioara noua”.Fostul agent CIA a adaugat ca imediat dupa descoperirea jurnalului lui Byrd,filele referitoare la Agartha au fost declarate secret de serviciu si s-a dispus ca in zona intrarii in orasul subteran sa fie amplasate baze militare americane care sa nu lase sub nici o forma intrusii sa patrunda.

Tot Armstrong a mai dezvaluit ca Guvernul SUA a stabilit relatii cu Marele Consiliu al Agarthei. Mai mult ca farfuriile zburatoare care apar pe cerul planetei sunt mijloace de transport ale locuitorilor lumii subterane, iar o parte din tehnologia de fabricare a lor a fost dezvaluita Pentagonului, “avionul invizibil fiind o urmare a acestor cunostinte avansate”.
Uneori gandesti; alteori te intrebi de ce gandesti. Atunci intra in joc ratiunea. Ocult, magie,religie…nu sunt atat de diferite pe cat crezi.

Amiralul Richard E. Byrd s-a nascut la 25 octombrie 1888 la Winchester, in Virginia. In mai 1926 devine primul om care a zburat deasupra Polului Nord, iar in noiembrie 1929, primul om care a zburat deasupra Polului Sud. Intre 1928-1955 a facut 11 expeditii geografice la poli. Pe data de 19 februarie 1947 a plecat spre Polul Nord pentru a fotografia aurora boreala.

Vazand ca nu se intoarce, cei din baza l-au dat disparut. Byrd a revenit la 11 martie 1947 si a descris “Pamantul de dincolo de Pol-Agartha”. Ca o coincidenta, amiralul Richard E. Byrd avea sa moara exact dupa 10 ani, la 11 martie 1957. A fost ridicat la rangul de amiral in 1950, iar in 1952 a primit Medalia de Onoare din partea Guvernului SUA. De asemenea, unul dintre crucisatoarele Flotei SUA a fost botezat cu numele lui. Asadar, e exclus ca Byrd sa fi fost doar un nebun care sa fi avut halucinatii la Polul Nord.

Revenind la agentul Armstrong, acesta a mai dezvaluit cateva elemente ale jurnalului lui Byrd: “Amiralul descrie pe larg ca in orasele subterane locuiesc oameni cu trasaturi delicate, care au mii de ani de viata, dar care varsta nu le marcheaza trasaturile.

Cei din Agartha cunosc secretul nemuririi trupului. Dupa ce considera ca au trait destul, ei sunt cei care-si aleg momentul cand sa se retraga din viata. Femeile lor nasc doar o data, sau de doua ori indelungul vietii, iar gestatia dureaza doar trei luni. Ele nasc in temple, in bazine speciale cu apa. Nasterea are loc fara dureri.”

Ce mai spune Armstrong: “Atlantii se inteleg prin telepatie, iar lemurienii vorbesc o limba – maru – care e radacina comuna a sanscritei si ebraicii. Acum, cele doua civilizatii traiesc in pace si armonie. Ele sunt conduse de un Consiliu Suprem, format din 12 persoane, 6 barbati si 6 femei.

Orasele sunt luminate artificial si au o atmosfera controlata, mult mai pura decat cea la suprafata. Aglomerarile urbane sunt structurate pe mai multe niveluri. Locuitorii din subteran se deplaseaza intre orase cu ajutorul unor vehicule de mare viteza (aproximativ 3000 de mile pe ora), care plutesc.” Ramane de vazut ce-i adevarat din toate acestea, oamenii de stiinta considerand ca fotografia luata din satelit ar fi un prim pas pentru aflarea adevarului

Raymond Bernard – O lume ascunsa (1969) !

Ideea unei lumi inedite a inflacarat mintile multora. Doctorul Raymond Bernard a scris cartea “Pamantul Gol”, dupa care a initiat constructia unei asezari in America de Sud, hotarat fiind sa descopere posibile intrari care sa il angajeze in calatoria vietii lui. Mai tarziu, acesta a disparut fara urma intr-una din pesterile Amazonului, iar adeptii lui au fost convinsi ca si-a atins scopul.

Referindu-se la discretia absoluta in legatura cu misiunile lui Byrd, cunoscutul geofizician american Raymond Bernard arata in cartea sa O lume ascunsa (1969): “Descoperirea amiralului Byrd constituie astazi un secret international de prim rang. Dupa ce Byrd a anuntat prin radio descoperirea facuta si dupa scurte notite aparute in presa, toate stirile ulterioare in legatura cu subiectul respectiv au fost indepartate cu grija de agentiile guvernamentale”.

Bazindu-se pe o serie de documente ale lui William Reed, Marshall B. Gardner, Huguenin sau Ray Palmer, precum si pe revelatia amiralului Byrd, Bernard a enuntat citeva concluzii, care la data respectiva au generat un mare scandal:

a) In realitate, nu exista nici un Pol Nord sau Sud, ci numai deschideri largi, care conduc spre interiorul gol al Pamintului;
b) OZN-urile provin din acest interior gol;
c) Interiorul Pamintului este incalzit de un soare central, care este sursa aurorelor boreale. Aici este un climat subtropical, nici rece, nici cald;
d) Exploratorii polari au vazut cu ochii lor ca animalele se deplasau spre nord in cautarea hranei. Ei au vazut aici pasari tropicale si animale, ce in mod obisnuit au nevoie de caldura, au vazut fluturi, ba chiar si tintari. Polul Nord magnetic – o linie lunga de 1.500 km.

Exista legende, gravuri, ba chiar sculpturi foarte vechi care descriu Agartha. Astfel, se spune ca, sub pamant, pe intreg globul exista cam 100 de orase, dintre care cel mai mare este Agartha.

Lumea subterana este cunoscuta si ca Shamballa si Agarha. Locuitorii acestei lumi, spun documentele, au parasit lumea de la suprafata acum 100.000 de ani, in urma catastrofalului razboi dintre atlanti si lemurieni, cele doua mari civilizatii care stapaneau Pamantul.

Razboiul ar fi descris in cele doua lucrari Ramayana si Mahabharata. In urma acestui razboi, datorita armelor foarte puternice folosite, ar fi rezultat zone desertice ca Sahara, Gobi, pustietatile din Australia si SUA, locuri unde ar fi fost aglomerarile urbane ale atlantilor si lemurienilor.

Atmosfera la suprafata era de nerespirat, asa ca supravietuitorii conflictului s-au retras sub pamant. Conform acestor teorii, oamenii de la suprafata ar fi urmasii celor care au refuzat sa se retraga in orasele subterane si care, intre timp, s-au salbaticit.

Cele mai puternice orase subterane:

POSID – primul refugiu al atlantilor, cu intrare in zona Matto-Grosso, cu populatie de 1,3 milioane de locuitori;
SHONSHE – refugiul uigurilor, o ramura a lemurienilor, intrare in Himalaya, 3,5 milioane locuitori;
RAMA – langa Jaipur, in India, 1 milion de locuitori;
SHINGWA – la granita dintre China si Mongolia, cu 1,5 milioane de locuitori;
TELOS – langa Mount Lassen, California, cu 1,5 milioane locuitori. Orasele se afla la adancimi variind intre 1,5 si 2 mile sub scoarta terestra.

Atat scrierile sumeriene cat si Biblia vorbesc despre un ”Adanc al apelor”, o ”Lume inferioara”, o ”Lume subterana” etc. Textele mesopotamiene vorbesc despre Tinutul Minelor declarand ca acesta era un tinut muntos, cu platouri vaste acoperite cu iarba si stepa (de aici nefilimii si uriasii – odraslele lor- extrageau metale, in special aur, necesar pe planeta Eris/Nibiru – n.a), cu o vegetatie luxurianta… era, deci, un tinut luminos, toate textele declarau acest lucru, scaldat in permanenta de razele soarelui.

Vechile scrieri ale chinezilor, egiptenilor, indienilor sau ale altor popoare, precum si legendele eschimosilor vorbesc despre marea deschidere din nord si despre un popor avansat, care traieste intr-o tara misterioasa numita Agartha. Acesta este numele general ce defineste lumea din interiorul Pamintului, precum si toate coloniile. Unii sustin ca Shambala, aflata in interiorul Muntelui Meru, in Tibet este capitala acestei lumi.

Tara Apelor Albe din legendele rusesti, localizata pe undeva in Asia Centrala, in apropierea Lacului Lobnor, a atras atentia cneazului Vladimir al Kievului. In anul 987, acesta a organizat o adevarata expeditie sub conducerea parintelui Sergius, care auzise despre fascinanta tara la o manastire de pe Muntele Athos. Au trecut insa anii, si expeditia si membrii ei au fost dati uitarii. In anul 1043, la Kiev si-a facut aparitia un batrin, care declara ca este parintele Sergius, care revenise din expeditia de mult uitata.

“Mitologia romana” de Romulus Vulcanescu vorbeste despre civilizatia din Centrul Pamantului !

Referiri similare se regasesc in traditiile romanilor. In cartea “Mitologia romana” Romulus Vulcanescu in capitolul “Pamantul muma” vorbeste despre lumea alba (in care traiesc oameni), din care fac parte si Ostroavele albe.

“Acesti urici locuiau la marginea lumii intr-un Ostrov alb sau in mai multe Ostroave albe din albia Apei Sambetei. Ostroavele rohmanilor sau blajinilor s-au ridicat din Apa Sambetei in conditiile cosmogonice ale ridicarii pamantului din apele primordiale.

Ceea ce inseamna ca in conceptia mitica ostroavele simbolizeaza pamanturi neintinate, iesite in stare pura din Apa Sambetei, care la randul ei este o apa sacra, numai ca gradul ei de sacralitate tine de impuritatea ei progresiva in directia Iad. Dupa o legenda straveche, Apa Sambetei izvoraste dintre radacinile bradului cosmic si inconjoara pamantul de 7 sau 9 ori si se varsa in Iad.

La izvoarele ei este pura si sus pe pamant e un panaceu universal. Pe masura ce inconjoara pamantul, gradul ei de puritate scade, iar cand intra in Iad clocoteste in flacari. De Pastele blajinilor, in unele sate, pe malurile apelor curgatoare se puneau in blide de lemn coji de oua, faramituri de cozonac si lumanarele carora li se dadea drumul pe apa, ca sa ajunga pe Apa Sambetei in Ostroavele Albe la rohmani sau blajini, ca sa serbeze si ei Pastele.. …..Uricii albi tineau multe posturi albe si se imbracau in alb, semn al puritatii lor sufletest. ….La romani doliul alb pentru batrani (codalbi) s-a mentinut pana in vremea noastra in unele sate din Baragan si Carpatii estici.”

Maura Anghel despre Paştele Blajinilor !

Paştele Blajinilor, Paştele Morţilor sau Lunea Morţilor este o sărbătoare po39ră cu dată mobilă, dedicată spiritelor strămoşilor. Rădăcinile acestei sărbători vin din timpurile precreştine, când strămoşii noştri erau păgâni. Despre aceasta ne mărturisesc şi o mulţime de legende din tezaurul folcloristic al neamului nostru.

Blajinii (Rohmanii sau Rugmanii) sînt reprezentări mitice ale primilor oameni de pe pămînt. Se spune că Blajinii trăiesc sub pămînt, pe Tărîmul Celălalt, dincolo de Apa Sîmbetei. Se spune că ei au luat parte la facerea lumii şi că susţin stîlpii de sprijin ai pămîntului.

Imaginaţi ca oameni blonzi şi socotiţi urmaşii lui Set (al treilea fiu al lui Adam şi al Evei), Blajinii duc o viaţă cuvioasă şi lipsită de griji, întemeiată pe virtute şi pe incapacitatea de a face rău. Bărbaţii se întîlnesc cu femeile o dată pe an, la Paştele Blajinilor, pentru a procrea. Băieţii sînt crescuţi de mame pînă merg în picioare şi pot să se hrănească, după care trăiesc în izolare, împreună cu bărbaţii. Blajinii sînt credincioşi, buni la suflet, blînzi şi înţelepţi, incapabili de a face rău, duc o viaţă austeră, cu posturi severe.

În popor se crede că locuiesc pe malurile unor rîuri mari sau lîngă ostroave sau la hotarul cu Raiul şi că în ţara lor este mereu cald. Blajinii nu ştiu să calculeze sărbătorile, de a căror sosire sînt anunţaţi de către oameni. Ei ştiu că este Paştele atunci cînd văd că sosesc pe Apa Sîmbetei coji de ou roşu aruncate special de gospodine pe ape în vinerea sau sîmbăta din Săptămîna Patimilor.

Cînd văd cojile de ou în ţara lor îndepărtată, ei serbează Paştele, iar oamenii prăznuiesc Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor. În această zi credincioşii depun ofrande pe morminte, împart pomeni, întind mese în cimitir, lîngă biserică sau în cîmp, la iarbă verde.

Documentar : călătorie Către Pământul Gol in Interior (2005) !

Un documentar interesant care abordeaza pentru prima data, intr-un mod coerent, teoria Pamantului Gol In Interior. Se face o trecere in revista a istoriei, mitologiei si folclorului pe aceasta tema. Se ridica la fileu intrebari provocatoare, incitante, care pe mine, cel putin m-au facut mai sceptic referitor la teoria oficiala.

Pana la urma ce stiu cu adevarat oamenii de stiinta despre centru pamantului? Nu fac altceva decat sa speculeze. Au credinte si dogme, dar nici o dovada clara ca Pamantul are un miez de fier topit. Cele mai adanci foraje nu au depasit cativa zeci de km. Crusta Pamantului are aprox 6000 km (diametrul Pamantului este de 12 756 km. De ce am desconsidera alte teorii si credinte? De ce am crede doar dogmele si credintele religiei numite Stiinta?

SURSE

1. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-au-c-utat-nazi-tii-n-tibet

2. Jan Van Helsing in cartea „Cine conduce Planeta vol. 2″

3. Dr. Raymond Bernanrd in cartea sa, “Pamantul gol”.

4. Tim R. Swartz in cartea sa, “Calatoria secreta a amiralului Byrd dincolo de poli”

5. David Icke – “Secretul Suprem”.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro