Operațiunea Gladio (1947-1983) – CIA, MI6 și NATO au comis atentate teroriste

by „Operatiunea Gladio a fost un nume-paravan pentru sute de atentate cu bomba realizata de serviciile secrete occidentale si NATO in Italia, Europa de Vest, Orientul Mijlociu, America Latina si Asia. Din 1947 pana in 1981, presedintii italieni au recunoscut public ca Operatiunea Gladio viza uciderea de civili nevinovati, iar […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

„Operatiunea Gladio a fost un nume-paravan pentru sute de atentate cu bomba realizata de serviciile secrete occidentale si NATO in Italia, Europa de Vest, Orientul Mijlociu, America Latina si Asia. Din 1947 pana in 1981, presedintii italieni au recunoscut public ca Operatiunea Gladio viza uciderea de civili nevinovati, iar apoi erau invinuiti adeptii stangii si comunistii.

Pe 22 noiembrie 1990, Parlamentul European a adoptat o rezolutie care condamna activitatile Operatiunii Gladio. Fostul sef al serviciilor secrete italiene a recunoscut, de asemenea, public actiunile Operatiunii Gladio. De asemenea, fostul premier al Italiei, Giulio Andreotti a iesit public si a demascat Operatiunea Gladio. Multe alte tari au dat publicului documente legate de Gladio. Este cunoscut faptul ca atat guvernul SUA, cat si alte guverne occidentale au vizat trenuri, autobuze, scoli.

De multe ori au fost vizate autobuze scolare, stiindu-se faptul ca imaginile copiilor morti vor indigna oamenii si ii vor pregati sa renunte la libertatile lor. Un atentat cu bomba extrem de sangeros la o gara centrala din Bologna, Italia, din dimineata lui 2 august 1980 a ucis 35 de oameni si a ranit mai mult de 200, facand ca anumiti oficiali italieni sa rupa tacerea si sa inceapa dezvaluirea unei mici parti din malefica operatiune.”[1]

Operațiunea Gladio

„Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de Vest via NATO, CIA a creat după al doilea război mondial, o rețea de armate secrete „în spatele liniilor” (Stay-behind). Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea organizațiilor de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire Steag fals.

Cea mai renumită dintre acestea, prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea Gladio (gladius=sabie) care a funcționat în Italia.

În Italia, la sfârșitul anilor `70, serviciile secrete s-au folosit de Operațiunea Gladio pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mișcarea socialistă italiană care, la vremea respectivă, deținea un loc important în Parlament.

Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990 de către fostul premier italian Giulio Andreotti care a confirmat că „armata italiană din spatele frontului numită Gladio” a existat începând cu 1958 cu aprobarea guvernului italian.

Nașterea Operațiunii Gladio

Unitatea italiană a armatei din spatele frontului, Operațiunea Gladio, a fost organizată în 1950 de generalul Giovannni de Lorenzo, șeful Serviciului Militar Italian de Informatii (SMIF). Operațiunea Gladio a funcționat în cadrul Serviciului de Informații al Forțelor Armate (SIFAR), și era formată din 1000 de oameni în mare parte anticomuniști, luptători de guerilă și spioni, foști membri ai poliției secrete a lui Mussolini. O bază de antrenament a fost stabilită în Sardinia și un număr mare de arme și muniție a fost ascuns în nordul Italiei. [1]

Începând cu 1970, comunismul lua amploare în Italia iar guvernul a apelat la strategia de „creare a tensiunilor” folosind rețeaua Gladio și atacul preventiv asupra comuniștilor.

Acțiunile Gladio

Operațiunea Gladio a fost implicată în anul 1964 în lovitura de stat italiană când generalul Giovanni De Lorenzo a forțat miniștrii socialiști să părăsească guvernul.

Piazza Fontana

La 12 Decembrie 1969 o bombă a explodat la Banca Națională Agrara din Piazza Fontana, Milano ucigând 17 și rănind alți 88. În după amiaza aceleiași zile, alte trei bombe au explodat în Milano și Roma. [2]

Asasinarea lui Aldo Moro

Aldo Moro care a îndeplinit funcția de prim ministru în perioadele 1963-1968 și 1973-1976, a fost ucis în 1978 în timp ce era încă politician în cadrul Partidului Creștin Democrat. A fost răpit în drum spre Parlament unde urma să inaugureze noul guvern pentru care negociase să fie susținut de Partidul Comunist Italian începând cu 1947.

La scurt timp după moartea lui Moro, jurnalistul italian Mino Pecorelli, și-a exprimat în 1978 suspiciunea că moartea lui Moro ar fi avut legatură cu Operațiunea Gladio. El a afirmat că moartea lui Moro se datorează unei „super-puteri lucide”. La un an după moartea lui Moro, Pecorelli a murit împușcat la Roma.

Exploziile de la Bologna

În dimineața zilei de 2 August 1980, o bombă a explodat la Gara Bologna unde au murit 80 persoane și au fost rănite mai mult de 200. În 1988, patru extremiști de dreapta au fost condamnați la închisoare pe viață. Alți doi acuzați au fost condamnați pentru devierea investigațiilor.

Raport asupra Operațiunii Gladio

Guvernul italian a elaborat în 2000 un raport de 300 pagini asupra Operațiunii Gladio. În examinarea absenței arestărilor celor implicați direct în atentatele teroriste din Italia, raportul afirma: „aceste masacre, aceste explozii, aceste acțiuni militare au fost promovate, organizate sau susținute de persoane din interiorul instituțiilor de stat italiene precum și de persoane în legatură cu serviciile secrete americane”.”[2][3]

Un document excepţional: Rezoluţia Parlamentului European despre “Operaţiunea Glado”, care arată foarte clar că unele servicii secrete europene, CIA şi NATO au fost implicate în cazuri grave de terorism! Ce dovadă mai bună decât asta vreţi?

„Există încă o mulţime de cititori sceptici care nu cred că serviciile secrete ar putea fi implicate în organizarea şi susţinerea atentatelor teroriste. Ar putea fi ele implicate în atentatele teroriste de la Paris din 13 noiembrie 2015? Deocamdată nu am probe concludente, dar, în schimb, istoria recentă arată că da. Şi, în acest articol, am să fac apel la evenimente din ultimii 35 de ani.

Şi am să încep cu data de 2 august 1980, atunci când în gara din Bologna (Italia) a avut loc un atac terorist de mare amploare, care a omorât 85 de oameni. Autorităţile italiene au dat vina atunci pe organizaţia teroristă “Nucleai Armati Revoluzionari”, dar aceasta întotdeauna a negat că ar avea vreo legătură cu atentatul terorist. Până la urmă, adevărul a ieşit la suprafaţă şi astfel a apărut scandalul “Gladio”, când s-a aflat că exista o reţea de servicii secrete, care în timpul anilor ‘60, ‘70 şi ‘80 s-a ocupat de atacuri teroriste pe tot cuprinsul Europei. În spatele reţelei Gladio, se afla diverse servicii secrete europene, NATO şi CIA, serviciul secret extern al Statelor Unite.

În anul 1990, mai precis în 22 noiembrie 1990, Parlamentul European a avut curajul să propună şi să adopte o rezoluţie care demasca reţeaua teroristă “Gladio”, creată şi susţinută de serviciile secrete. Citez din această rezoluţie (o puteţi găsi pe site-ul eur-lex.europa.eu, la pagina 16):

Rezoluţie asupra Afacerii Gladio

Parlamentul European:

a) Având în vedere descoperirea de către mai multe guverne europene cu privire la existența de 40 de ani a unei organizaţii clandestine şi paralele, ce execută operaţiuni armate în mai multe state membre ale Comunității,

b) Întrucât de peste 40 de ani această organizație a scăpat de toate controalele democratice și a fost condusă de serviciile secrete ale statelor în cauză, în colaborare cu NATO,

c) Temându-se de pericolul ca o astfel de rețea clandestină să fi putut interveni ilegal în afacerile politice interne ale statelor membre, sau poate încă o fac,

d) Întrucât, în anumite state membre, serviciile militare secrete (sau ramuri necontrolate ale acestora) au fost implicate în cazuri grave de terorism și crimă organizată, după cum reiese din diverse anchete judiciare,

e) Întrucât aceste organizații au funcţionat și continuă să funcționeze complet în afara legii, deoarece acestea nu fac obiectul niciunui control parlamentar și de multe ori chiar şi cei din puterea guvernamentală sunt ținuţi în întuneric cu privire la aceste aspecte,

f) Întrucât diverse organizații “Gladio” au la dispoziţia lor resurse militare, care le conferă un potențial de acţiune necunoscut, punând astfel în pericol structurile democratice ale țărilor în care operează sau au operat,

g) Întrucât există o mare îngrijorare că operaţiunile lor nu sunt supuse nici unei forme de control democratic și sunt clandestine într-un moment când cooperarea comunitară mai mare în domeniul securității este un subiect constant de discutii,

Parlamentul UE:

1. Condamnă crearea rețelelor clandestine operaționale şi manipulatoare și solicită o anchetă completă cu privire la natura, structura, obiectivele și toate celelalte aspecte ale acestor organizații clandestine sau ale oricăror grupuri desprinse, cu privire la utilizarea lor pentru a interfera ilegal în afacerile politice interne ale țărilor în cauză, cu privire la problema terorismului în Europa și posibila coliziune dintre serviciile secrete ale statelor membre sau ale țărilor terțe;

2) Protestează puternic faţă de posibilitatea ca anumite forţe militare ale SUA și NATO să fi încurajat crearea în Europa a unei rețele clandestine de informații și operaţiuni;

3) Invită guvernele statelor membre să demonteze toate rețelele paramilitare militare clandestine;

4) Invită organele judiciare din țările în care prezența unor astfel de organizații militare a fost constatată pentru a elucida pe deplin compoziția și modul de operare și pentru a arăta acţiunile pe care le-au luat pentru a destabiliza structura democratică a statelor membre;

5) Solicită tuturor statelor membre să ia măsurile necesare, dacă este necesar, prin crearea comisiilor parlamentare de anchetă, pentru a întocmi o listă completă a organizațiilor active în acest domeniu, şi, în același timp, de a monitoriza legăturile cu serviciile de informații ale statului respectiv și legăturile lor, dacă este cazul, cu grupările teroriste;

6) Invită Consiliul de Miniștri de a furniza informații complete cu privire la activitățile acestor servicii secrete;

7) Invită comisia sa competentă să ia în considerare o audiere pentru a clarifica rolul și impactul organizației “Gladio”, precum și a altor organisme similare;

8) Încredințează președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei, Consiliului, Secretarului General al NATO, guvernelor statelor membre și guvernului Statelor Unite.

Această rezoluţie din 1990 a Parlamentului European este un act excepţional, pentru că e prima dată în istorie când un organism oficial internaţional recunoaşte că terorismul este creat şi întreţinut de serviciile secrete. Rezoluţia Parlamentului European arată clar că “serviciile militare secrete (sau ramuri necontrolate ale acestora) au fost implicate în cazuri grave de terorism și crimă organizată” şi că “anumite forţe militare ale SUA și NATO să fi încurajat crearea în Europa a unei rețele clandestine de informații și operaţiuni“. Ceea ce documentul oficial european vrea să spună este acela că CIA şi NATO a creat structuri clandestine militare, care au susţinut activităţi de terorism pe teritoriul Europei.

Ce s-a întâmplat în 1990, după adoptarea acestei rezoluţii? S-au destructurat aceste reţele clandestine? Probabil că nu. Probabil că ele au fost “coafate”, redenumite, restructurate, dar scopul a rămas acelaşi: cel puţin influenţarea, dacă nu crearea atacurilor teroriste, pentru a menţine populaţia în teroare, pentru a se oferi serviciilor secrete mai mulţi bani şi mai multă putere şi pentru a “fura” libertăţile oamenilor. Se pare că uităm prea repede istoria apropiată, iar rezoluţia Parlamentului European este un act excepţional, care dovedeşte atât de multe.

 

Rezolutie PE 1

Rezolutie PE 2

„[4]

„Cum a devenit Europa o colonie a SUA în timpul războiului“Armatele secrete ale NATO” e un documentar care arata modul in care NATO a fost si e folosită ca politie politica, care planifica si recurge la terorism pentru a mentine dominatia SUA asupra Europei, si pentru a elimina miscarile anti-capitaliste. În Italia, o bază americană a fost locul unde s-a planificat un atentat terorist împotriva populaţiei civile, cu scopul de a acuza mişcarea anti-capitalistă de terorism.

Deşi prezintă fapte care nu pot fi negate şi care au fost comise de NATO, documentarul îşi pastrează un discurs apologetic, justificând actele de terorism şi politica dusă de NATO, încercând să mascheze motivele ideologice ale alianţei – de menţinere a capitalismului, apelând inclusiv la trupe de şoc fasciste. Documentarul e în linie cu propaganda NATO referitoare la Razboiul Rece, însă faptele pe care le prezintă au avut loc şi trebuie cunoscute şi înţelese în contextul motivului pentru care există NATO, care s-a dovedit a fi o alianţă de impunere, mentinere şi extindere a imperiului american.

Studii recente au scos la lumină faptul că în timpul războiului rece, în Europa, au existat armate secrete. Aceste grupări para-militare au fost formate şi coordonate de NATO (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord) şi au fost organizate şi conduse de serviciile secrete ale armatelor din ţările occidentale în strânsă colaborare cu serviciul secret al SUA, CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) şi cu serviciile secrete britanice SIS şi MI6.

Mercenarii NATO au fost antrenaţi de Beretele Verzi din SUA şi de paraşutiştii britanici (SAS). Aceşti soldaţi clandestini ai NATO au dispus de depozite de arme, şi iniţial au fost antrenaţi pentru a preveni „o invazie” a Europei de către Uniunea Sovietică (acesta pare să fi fost mai degrabă un pretext la care a recurs SUA , pentru că nici azi nu e recunoscut faptul că Stalin a propus occidentalilor să lase Germania unificată dar să îşi retragă bazele militare din Europa de vest, propunerea sa fiind refuzată).

Extrase din „Armatele secrete ale NATO”, de Daniele Ganser

Reţeaua internaţională clandestină a NATO a funcţionat în ţările europene din NATO – Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania şi Turcia – dar şi în ţări neutre cum ar fi Austria, Finlanda, Suedia şi Elveţia.

Existenţa acestor armate de mercenari ai NATO a rămas un secret bine păstrat în timpul războiului rece până în anii 1990, când o falangă a reţelei internaţionale a fost descoperită în Italia. Primise numele de cod “Gladio,” care în latină înseamnă pumnal cu dublu tăiş.

Deşi armatele secrete ale NATO au fost „cel mai bine ascuns şi cel mai incriminator secret militar şi politic după al doilea război mondial”, guvernul italian, criticat din toate părţile, a promis să dezmembreze armata secretă de pe teritoriul său.

Italia a insistat să spună că armate clandestine au existat şi în alte ţări din Europa occidentală. Această acuzaţie s-a dovedit a fi corectă şi investigaţii ulterioare au scos la iveală că, în Belgia, armata secretă a NATO avea numele de cod SDRA8, în Danemarca se numea Absalon, în Germania TD BDJ, în Grecia LOK, în Luxemburg Stay-Behind (armata din spatele frontului), în Olanda I&O, în Norvegia ROC, în Portugalia Aginter, în Elveţia P26, în Turcia contra-gherilă şi în Austria OWSGV. Armate secrete ale CIA şi NATO au existat şi în Franţa, Finlanda, Spania, Suedia, dar nu e cunoscut cum se numeau.

După al doilea război mondial, ideea de a crea armate secrete s-a bazat pe teama de o „invazie comunistă”, sau de ajungerea partidelor comuniste la putere în Europa de vest. Reţeaua a fost concepută de serviciile secrete britanice (SOE), create de Winston Churchill în 1940.

După crearea NATO în 1949, comitetul secret al ofiţerilor armatelor din vest, care au creat armatele de mercenari NATO, a fost integrat în NATO, în secret, şi începând din 1951, a funcţionat ca departament de planificări clandestine (CPC). Pe lângă CPC, un al doilea centru de comandă secret, numit comitetul clandestin aliat (ACC), a fost creat în 1957 la ordinele comandamentului suprem aliat al forţelor NATO din Europa (SACEUR). Această structură militară a fost de fapt o acoperire pentru coordonarea de către SUA a armatelor secrete de mercenari folosite în Europa de vest, întrucât SACEUR, de-a lungul istoriei NATO, a fost în mod tradiţional condus de un general american care răspundea doar în faţa Pentagonului şi care îşi avea biroul în sediul NATO din SHAPE, în Mons, Belgia.

ACC se ocupa inclusiv de elaborarea de directive pentru reţelele de mercenari, şi de organizarea bazelor secrete de antrenament în Marea Britanie şi Statele Unite. Pe timp de război, ACC urma să se coordoneze cu SHAPE. Potrivit fostului director al CIA, William Colby, „acesta a fost un program de maximă importanţă”.

Pentru a se asigura că nu vor recruta decât mercenari anti-comunişti, CIA şi MI6 selectau oameni de dreapta şi conservatori. Foşti terorişti de dreapta au fost recrutaţi fără nici o reţinere.

Judecătorul italian Felice Casson a descoperit că o armată secretă a NATO opera în Italia chiar şi în vara lui 1990, coordonată din Roma. A făcut această descoperire când a dat peste documente în arhivele serviciilor secrete ale armatei care dovedeau că terorişti de dreapta au comis atentate teroriste, sub coordonarea NATO, în Italia. Concluzia sa a fost că “în Italia existau în mod evident legături între NATO şi operaţiuni teroriste.”

NATO a antrenat, sponsorizat şi comandat acte de terorism. Acestea au fost comise împotriva populaţiei civile din Italia de către terorişti de dreapta şi care lucrau pentru NATO. În acea vreme sediul NATO era în Paris, şi tot de acolo funcţiona şi CPC. Numai anumiţi ofiţeri NATO aveau voie în birourile CPC care era coordonat de MI6 şi de CIA.

Arthur Rowse spune într-un articol despre Gladio că „În tratatul iniţial al alianţei din 1949, există o clauză secretă care impune oricărei ţări ca, înainte de a fi primită în alianţă, să îşi stabilească deja o autoritate naţională de securitate pentru a lupta cu comunismul folosind clandestin cetăţeni-cadre.”

Preşedintele SUA Truman şi cancelarul german Adenauer au semnat un protocol secret între SUA şi Germania când Berlinul a intrat în NATO, în mai 1955, care obliga autorităţile din Germania de vest să se abţină de la orice acţiune legală împotriva teroriştilor de dreapta sau fascişti.

CPC a fost format din ordinul comandantului suprem al forţelor NATO din Europa şi era interfaţa între comandamentul suprem al NATO al puterilor aliate în Europa (SHAPE) şi serviciile secrete ale ţărilor membre ale alianţei. Statele Unite împreună cu Marea Britanie şi Franţa au dominat CPC şi în interiorul unui aşa-zis comitet executiv şi lucrau împreună cu SACEUR, care a fost întotdeauna controlat de SUA. La întâlnirile acestor organizaţii însărcinate cu coordonarea armatelor secrete participau mereu oficiali de rang înalt din CIA şi de la Pentagon. „Directiva SHAPE” era denumită doctrina alianţei de formare, antrenare, înarmare şi coordonare a „gladiatorilor în Europa”, adică a mercenarilor nazişti ai NATO.

Creată în 1947, cu doi ani înainte de formarea NATO, principala misiune a CIA în timpul războiului rece a fost de a combate comunismul pe tot globul prin operaţiuni secrete şi de a promova influenţa şi interesele Statelor Unite.

„Prin operaţiuni secrete,” preşedintele SUA Richard Nixon a declarat, „vreau să spun acele activităţi care, deşi implementează programele oficiale şi politicile SUA, sunt planificate în aşa mod şi executate în aşa manieră că mâna guvernului SUA nu este vizibilă iar persoanele care le execută par a fi neautorizate.”

CIA împreună cu forţele speciale ale SUA au participat la războaie silenţioase şi nedeclarate în America Latină pentru a influenţa evoluţiile politice şi militare de pe acest continent, precum şi din multe alte zeci de ţări, inlcusiv prin participarea directă în răsturnarea preşedintelui ales al Guatemalei, Jakobo Arbenz, în 1954 (care se opunea intereselor United Fruit), numeroasele tentative de lovituri de stat şi de asasinat împotriva lui Fidel Castro în Cuba, inclusiv la invazia din 1961, asasinarea lui Ernesto Che Guevara în Bolivia în 1967, răsturnarea şi asasinarea preşedintelui socialist, ales, al Chile, Salvador Allende, cu scopul instalării unui regim de teroare fascistă (numit „miracol al pieţelor” de către Hayek şi M.Friedman) condus de dictatorul Augusto Pinochet în 1973, sponsorizarea gherilelor Contras în Nicaragua după revoluţia sandinistă din 1979.

În afara Americilor, CIA a participat la numeroase operaţiuni secrete în Asia şi Africa, printre care cele mai răsunătore au fost răsturnarea guvernului Mossadegh din Iran în 1953, sprijinirea terorii albe în Africa de sud în operaţiunea de capturare a lui Nelson Mandela, încarcerat în 1962, sprijinirea reţelei teroriste Al Qaeda a lui Osama Bin Laden în Afghanistan în timpul invaziei sovietice din 1979 şi ulterior asasinarea sa, sprijinirea lui Pol Pot, liderul kmerilor roşii, din interiorul bazelor militare din Cambogia în urma înfârngerii SUA în Vietnam în 1975.

Între 1918 şi 1920, Londra şi Washington au participat la teroarea albă, de partea dreptei,şi au finanţat 10 intervenţii militare împotriva URSS. Războiul este văzut de cei mai mulţi din vest ca un război împotriva comunismului purtat de guvernele Occidentale. În timpul acestui război, Londra şi imperiul Statelor Unite domina lumea cum nici un alt imperiu nu a mai făcut-o vreodată în istorie. Amiralul Stansfield Turner, directorul CIA din 1977 până în 1981, a refuzat în mod categoric să răspundă la întrebări legate de Gladio.

Anglia şi Green Berets din SUA au torturat oameni, pe care i-au capturat, timp de 30 de ani în fiecare operaţiune în care au fost implicate, din Kenya până în Irlanda de Nord (în Irlanda de Nord, MI5 au recurs inclusiv la violarea de minori pentru a distruge rezistenţa irlandezilor), Oman, Vietnam, Yemen, Cipru şi multe alte ţări.

Britanicii şi CIA au creat armate secrete inclusiv în Suedia, nu doar în ţările NATO. Unul dintre comandanţii Gladio, Reinhold Geijer, un fost militar care a fost recrutat în 1957 pentru Gladio. Allan Francovich a mai făcut un documentar despre CIA, în 1980, ‘On Company Business’ care a dezvăluit activităţile criminale ale CIA. În alt documentar, ‘The Maltese Double Cross’, din 1995, Francovich a dezvăluit legătura dintre prăbuşirea în 1988 a avionului comercial Pan Am zborul 103 deasupra Lockerbie şi doborârea accidentală a unui avion comercial iranian Iran Air 655 de către aviaţia SUA de pe portavionul USS Vincennes, tot în 1988.

CIA a încercat să infiltreze o armată secretă în China. După războiul din Korea, CIA a încercat să obţină controlul asupra unor ţări din Estul Europei şi în acest sens a folosit armatele secrete ale NATO.

În minţile războinicilor de la Casa Albă, prin urmare, al doilea război mondial nu s-a terminat în 1945, ci a continuat în surdină, în secret, pe măsură ce serviciile secrete au devenit instrumentul dominant al puterii în stat.

CIA a fost creată în 1947 pentru a fi braţul secret al Casei Albe, odată cu „Consiliul Naţional de Securitate” (NSC), care era un fel de „Gestapo american”, format din preşedinte, ministrul de externe, cel al apărării, directorul CIA, şeful trupelor armate. NSC era cea mai puternică organizaţie din Washington. Cum tendinţa era să concentreze toată puterea, au urmat abuzurile. NSC acţiona adesea în afara oricăror legi. NSC a oferit baza „legală” pentru operaţiunile secrete ale SUA şi pentru războaiele secrete ale CIA împotriva altor ţări, stabilind că asta era datoria CIA.

Operaţiunile secrete înseamnă activităţi legate de propagandă, război economic, atacuri preventive, sabotaj, atacuri cu bombe, extrageri de personal, acţiuni ostile împotriva unor state, inclusiv asistenţă şi antrenarea unor mişcări clandestine subversive, trupe paramilitare, trupe de şoc, de gherilă, şi mai ales sprijin.

În primii 5 ani după al doilea război mondial, în SUA deja începusese să se extindă un puternic complex al serviciilor secrete care opera legal atât în SUA cât şi în afara SUA .În acest scop, George Kennan l-a ales pe Frank Wisner să fie primul comandant al departamentului de operaţiuni secrete al CIA. Wisner era un avocat care lucra pe Wall Street, crescut în Mississippi şi care în timpul celui de-al doilea război mondial a comandat trupele de şoc ale precursorilor serviciilor secrete americane în Bucureşti şi Istanbul. Wisner şi alţi ofiţeri de rang înalt din aceste structuri erau „bărbaţi albi,care proveneau din familii aristocrate şi foarte bogate… şi care moşteniseră mentalitatea tradiţională britanică cu privire la oamenii de culoare sau la alte popoare din lume,” adică erau autoritari. Spiritul pe care l-au impus celor care erau selectaţi pentru aceste operaţiuni secrete era agresiv, entuziast, secretos şi lipsit de orice moralitate. Wisner a devenit arhitectul principal al reţelelor de armate secrete din Europa de vest. Wisner a deprins prima dată ce înseamnă operaţiuni secrete în timpul celui de-al doilea război, în Iugoslavia, unde a fost implicat în subminarea comuniştilor. În primul an, Wisner avea deja 300 de oameni trimişi în 7 baze în Europa de vest, care participau la numeroase operaţiuni clandestine. 3 ani mai târziu, în 1951, numărul lor era de 10 ori mai mare, aveau 47 de baze în afara SUA, 3.142 de agenţi în alte ţări şi un buget care a sărit de la 4,7 milioane de dolari la 82 de milioane de dolari pe an.

Allen Dulles, care a devenit şeful CIA în 1953, era convins că operaţiunile secrete erau „un instrument formidabil” de a combate comunismul şi de a promova clandestin interesele SUA în alte ţări. Aceste operaţiuni erau planificate, coordonate şi executate prin NATO. Pentagonul participa cu forţe speciale în războiul secret împotriva comuniştilor din Europa de vest.

În America Latina, sediul operaţiunilor secrete era în Panama, iar în Asia de sud est sediul acestor forţe speciale a fost stabilit pe insula Okinawa, pe teritoriul Japoniei. După ce scandalul Gladio din Italia a izbucnit în 1990 s-a aflat că Gladiatorii au fost antrenaţi în tabere de antrenent ale grupului 10 al forţelor speciale în Bad Tolz din Germania şi că Gladiatori europeni din numeroase ţări au făcut parte din programe de antrenament speciale pe care le-au primit din partea US Green Berets, la Fort Bragg în State. Aici erau antrenaţi şi de CIA.

Împreună cu Wisner, directorul CIA Dulles a organizat răsturnarea preşedintelui iranian Mossadeh în 1953, şi lovitura de stat pentru răsturnarea preşedintelui socialist al Guatemalei din 1954.

După ce a format armate de mercenari ai NATO în Scandinavia Gladio networks in Scandinavia, William Colby a fost transferat în 1953 la staţia CIA din Roma pentru CIA pentru a combate comunismul în Italia şi pentru a promova Gladio. În 1959, Colby a fost trimis din Italia în Saigon şi de acolo a condus operaţiuni secrete împotriva Vietnamului. Printre ele, şi operaţiunea Phoenix a CIA, care avea scopul de a distruge organizaţiile clandestine ale Vietcong şi de a lichida fizic pe cei care făceau parte din ele. În 1974, Colby a fost promovat de Nixon şef al CIA, dar a fost obligat să demisioneze în 1976 în urma scandalului Watergate, care mediatic a fost folosit pentru a acoperi represiunea sângeroasă şi teroristă dusă de FBI, de poliţie şi de guvernul SUA.

Colby a fost urmat la şefia CIA de George Bush Senior, numit de Ford.

Bush a continuat războaiele secrete, şi în mandatul lui Reagan a fost promovat vicepreşedinte SUA. Din această poziţie a sponsorizat trupele morţii Contras în Nicaragua. Pentru „a vinde” atacarea Irakului, a fost fabricată o operaţiune de propagandă pentru a stârni ura şi dorinţa de răzbunare din partea americanilor. O fată de 15 ani prezentată ca ‘Nayirah’ a depus mărturie, plângând, în faţa comisiei pentru drepturile omului din Congresul SUA, pe 10 octombrie 1990 şi a povestit cum atunci când s-a oferit să fie asistentă medicală într-un spital din Kuweit a fost martora atrocităţilor comise de soldaţii irakieni. A spus că după invadarea Kuweitului, soldaţii irakieni au atacat un spital şi au luat bebeluşi din incubatoare „aruncându-i pe podeaua rece să moară de frig”.

Această poveste a creat un val de furie în opinia publică din SUA, iar preşedintele Bush a repetat-o în fiecare discurs despre Irak, minţind că 312 de bebeluşi au murit în acest mod. Amnesty Internaţional a dus o campanie de popularizare şi credibilizare a acestei minciuni. Abia după război, s-a aflat că totul a fost inventat. Fata nu a muncit niciodată în Kuweit, şi de fapt era fiica ambasadorului Kuweitului în Statele Unite

În 2003, SUA au invadat din nou Iraqul sub pretextul „războiului împotriva terorii”, Iraqul e şters de pe hartă acum, sistematic. În 2001, Bush jr a minţit că Saddam ar fi fost implicat în atentatele din 11 septembrie din SUA.

Mafia siciliană, aliata CIA

Agentul CIA Victor Marchetti a explicat că „mafia este unul dintre elementele pe care CIA le foloseşte pentru a controla Italia şi face asta pentru că natura mafiei este anti-comunistă.”

Încă din al doilea război deja, Earl Brennan, şeful biroului din Italia al serviciului secret al marinei SUA, OSS, a sfătuit ministerul de justiţie din SUA să reducă pedeapsa de 50 de ani pentru şeful mafiei Charles ‘Lucky’ Luciano ca să poată stabili o colaborare cu el: în schimbul eliberării sale, Luciano a oferit armatei SUA o listă cu toţi mafioţii importanţi din Sicilia, care au sprijinit ulterior Statele Unite când armata SUA a acostat în Sicilia în 1943.

Aceşti fascişti nu au fost folosiţi de CIA doar ca să strângă informaţii, aşa cum a minţit directorul adjunct al CIA, Ray Cline, într-un documentar despre Gladio. Aceşti fascişti au fost susţinuţi şi promovaţi de SUA în posturi cheie de putere în statul italian.

SUA au format Partidul Dreptei creştine DCI, „format din colaboratori, monarhişti şi fascişti declaraţi”. Alice de Gasperi din acest partid al dreptei a fost făcut premier şi din 1945 până în 1953 a condus 8 guverne. „N-a avut loc nici un proces de îndepărtare a fasciştilor, după al doilea război, prin urmare vechea birocraţie fascistă a supravieţuit.” Prinţul Valerio Borghese, poreclit ‘Prinţul Întunericului’, a fost printre cei mai infami fascişti recrutaţi de Statele Unite.

Prin urmare, CIA a format armate secrete de mercenari, împreună cu britanicii, şi a pompat milioane de dolari în partidul de dreapta. În acelaşi timp,socialiştii au fost ţintele unor campanii de denigrare sinistre. CIA a folosit cele mai murdare „şmecherii” împotriva lor. Această tactică de a alege ţinte specifice pentru a fi distruse cu scopul de a-i promova pe candidaţii dreptei a dat roade, dreapta a obţinut 200 de locuri în Parlament, adică 48%.

Preşedintele Statelor Unite Harry Truman a fost deosebit de încântat şi s-a convins că armatele secrete sunt indispensabile politicii externe a SUA. În mult discutata sa „Doctrină Truman” din martie 1947, a susţinut că „SUA vor refuza să recunoască orice guvern impus asupra unei naţiuni prin forţă de către o putere străină”, şi a declarat că politica externă a SUA se baza pe „dreptate şi pe justiţie” fără a face „vreun compromis cu forţele răului”.

Este clar că dacă SUA nu puteau impune partidul al dreptei,armatele secrete ar fi declanşat un război civil, la fel cum au făcut în Grecia în aceeaşi perioadă.

Crearea NATO a fost precedată de formarea cu numai câteva zile înainte, pe 30 martie 1949, a primului serviciu miliar în Italia, în strânsă colaborare cu CIA. Unitatea clandestină a fost plasată în ministerul apărării şi a fost numită SIFAR, generalul Giovanni Carlo a fost numit primul ei director. În timpul primei republici, SIFAR în mod repetat a manipulat politica italiană prin departamentul său ‘ Biroul R’, şi a fost cea care a condus armata secretă Gladio în Italia.

Philipp Willan un expert în servicii secrete a declarat că SIFAR de la bun început a fost organizat pe baza unui protocol strict secret impus de SUA care a însemnat în realitate „o reală şi totală renunţare la suveranitatea Italiei.”

Potrivit acestui protocol, întocmit de NATO, SIFAR avea obligaţia să dea CIA orice informaţie iar CIA avea dreptul de a superviza, apropa şi respinge selectarea personalului SIFAR. De fapt SIFAR funcţiona ca departament extern al CIA. Paulo Taviani, ministerul italian al apărării între 1955 şi 1958, a spus în timpul investigaţiilor Gladio că „serviciile secrete italiene erau conduse şi finanţate de „băieţii din Via Veneto”, adică de agenţii CIA staţionaţi în ambasada SUA din Roma.

Gladio au fost antrenaţi de CIA în Marea Britanie şi în preajma alegerilor din 1958. În 1966, Generalul Allavena a fost înlocuit la şefia SID de generalul Eugenio Henke. În 1967, Allavena s-a alăturat grupării ‘Propaganda Due’, pe scurt P2, iar şefului ei Licio Gelli i-a trimis în dar alte copii ale celor 157.000 de dosare secrete. Gelli a făcut parte din cămăşile negre ale lui Mussolini. Când Ronald Reagan a devenit preşedinte al SUA în 1981, Gelli a fost mândru când i s-a rezervat un loc în primul rând al ceremoniei de inaugurare de la Washington. Era omul Washington-ului în Italia.

Practic, P2 era un guvern paralel al Italiei, finanţat şi susţinut de Statele Unite, şi avea armata sa personală şi secretă, finanţată tot de SUA,mercenari din Gladio. Tragedia Italiei a atins punctul culminant în timpul mandatului lui Nixon când dreapta politică a răspândit atentatele teroriste, vărsarea de sânge şi panica în Italia, aducând ţara pe marginea războiului civil.

Teroriştii de dreapta au pus bombe în spaţii publice. Bomba care a explodat în gara din Bologna a provenit de la o unitate Gladio a mercenarilor NATO şi aceasta a fost cea mai vizibilă legătură dintre terorismul de dreapta, CIA şi NATO.

Vărsarea de sânge sponsorizată de CIA a dus la între 1969 şi 1987 a dus la asasinarea a 491 de civili şi la rănirea şi mutilarea pe viaţă a alte 1.181 de oameni doar în Italia.

Ambasadorul SUA în Franţa, Jefferson Caffrey, îi trimitea telegrame panicate în fiecare săptămână preşedintelui SUA Truman. La iniţiativa SUA, trupele de şoc din Londra, SAS, au format o armată secretă care urma să obţină controlul asupra Franţei într-o operaţiune care se numea ‘Plan Bleu’ (Planul Albastru). SAS a conlucrat în acest scop cu nou creatul serviciu secret al Franţei Direction Generale des Etudes et Recherches (DGER) şi împreună au format o armată secretă de mercenari în nordul Franţei.

Această armată a răspândit apoi celule în toată Franţa. Când scandalul Gladio a izbucnit în 1990, s-a aflat că gladiatorii francezi s-au antrenat în Anglia şi în Spania, în Munţii Pirinei, în Corsica şi pe insula Sardegna. Cele mai bine brutale unităţi ale Gladio francez au fost folosite în războaiele coloniale din Vietnam şi Algeria. În Algeria au dus un război secret între 1954 şi 1962, cei trimişi acolo făcând parte din trupele de şoc ale paraşutiştilor. 300 în total, cei mai mulţi trimişi în Algeria direct din Vietnam după ce Franţa a pierdut colonia în urma bătăliei de la Dien Bien Phu.

Unul dintre cei mai cunoscuţi mercenari Gladio era din trupele de şoc ale paraşutiştilor, unitatea a 11-a, era Yves Guerain-Serac, care fusese şi în războaiele din Corea şi Vietnam şi mai târziu a fost implicat şi în operaţiunile împotriva comuniştilor din Portugalia. Vincenzo Vinciguerra a declarat că Serac era un strateg al terorii.

Spre anii 60, mercenarii NATO deveniseră un fel de stat în stat în Franţa. Armatele secrete ale CIA şi NATO fost implicate şi în loviturile de stat din Grecia din 1967 şi din Turcia în 1980. CIA şi directorul ei, Allen Dulles, împreună cu soldaţii mercenari ai NATO din Franţa şi cu Pentagonul din Washington au susţinut lovitura de stat împotriva lui de Gaulle.

Generalul Challe executa ordinele CIA. Înainte de lovitura de stat, pe 12 aprilie 1961, în Madrid a avut loc o întâlnire clandestină la care au participat agenţi ai CIA şi conspiratorii din Algeria. În timpul acestei întâlniri, americanii şi-au exprimat furia că politica lui de Gaulle. Agenţii CIA le-au dat asigurări generalilor pucişti că dacă îl îndepărtează pe de Gaulle de la putere, Washingtonul va recunoaşte noul guvern algerian în 48 de ore.

De Gaulle, într-adevăr încerca în diverse moduri şi strategii să facă Franţa şi Europa mai puţin dependentă de SUA şi de NATO, şi a fost furios când a aflat de josnicia CIA. În noiembrie 1961 soldaţii OAS omorau în voie în Algeria. OAS era susţinut puternic de serviciile secrete şi de armată şi aşa a putut să extindă războiul secret din Algeria în Franţa: l-au asasinat pe primarul din localitatea din sudul Franţei exact când acolo aveau loc negocieri între guvernul Franţei şi FLN.

1.000 de atentate comise de teroriştii NATO în Spania

În Spania, atacurile dreptei au luat formă unui război brutal, care a durat 3 ani şi care a dus la 600.000 de morţi. În Spania, pe 19 iulie 1936, un grup de conspiratori din armată, conduşi de generalul fascist Franco au dat o lovitură de stat pentru a îndepărta de la putere guvernul al lui Manuel Azana.

Washington-ul l-a răsplătit pe Franco permiţându-i să devină un oligarh clasic. Dictatorul spaniol şi-a mărit averea, şi-a consolidat puterea personală şi a transformat Spania într-o piramidă de privilegii şi corupţie. Generalii săi aveau averi de milioane din afaceri dubioase, ofiţerii îşi primeau şi ei partea, şi tot aşa până la cei de jos din sistemul ierarhic.

Întreaga structură a puterii militare a fost cooptată de Caudillo iar supravieţuirea ei depindea de el.

Aparatul serviciului secret al armatei s-a extins masiv fără ca cineva să-l mai poată controla şi a participat la trafic de arme, trafic de droguri, a torturat.

Dictatura lui Franco a avut nu doar un singur ministru al apărării, ci trei: unul pentru armată, unul pentru aviaţie şi unul pentru marină. Fiecare dintre ei avea propriul său serviciu secret. Comandantul unit al forţelor armate avea şi el propriul său serviciu secret care era condus direct de Franco. Ministerul de interne avea două servicii secrete, Direction General De Seguridad (DGS) şi Guardia Civil.

În 1990 s-a aflat că numeroase segmente din serviciile secrete spaniole lucrau direct cu CIA şi au coordonat şi condus o armată secretă Gladio, situată în Las Palmas în insulele Canare. Această bază a fost creată în 1948, şi a fost operaţională inclusiv în anii 1970. Instructori SUA, diplomaţi britanici şi consulul Olandei au fost implicaţi în conducerea acestei armate.

Armata secretă din Spania a colaborat cu cea din Franţa şi Belgia. Amiralul Carrero Blanco, a coordonat aceste operaţiuni împreună cu CIA, şi în octombrie 1968 a creat o nouă unitate specială pentru a duce războaie secrete, numită OCN, în interiorul SIAEM. Aceasta armată secretă avea misiunea de a face poliţie politică. Dictatura lui Franco a fost un paradis pentru mulţi terorişti de dreapta care participau la războaiele secrete în Europa.

CONCLUZIE

Strategia pusă în aplicare de Washington şi Londra împotriva Europei pentru a bloca accesul socialiştilor la guvernare a dus la de teroare şi umilire şi la abuz. Gladio şi reţelele secrete ale NATO aruncă o lumină diferită asupra chestiunii suveranităţii Europei. E clar că în Europa divizată de războiul rece, brutalitatea şi teroarea a fost folosită pentru a controla populaţiile de ambele părţi ale „cortinei de fier”.

Aceste armate secrete împreună cu serviciile secrete ale armatelor statelor NATO au monitorizat şi au spionat şi au răspândit propaganda anti-comunistă.

Cele mai violente operaţiuni ale sale au dus la masacre, comise de terorişti de dreapta, la lovituri de stat şi atentate teroriste, în Belgia, Italia, Franţa, Portugalia, Spania, Grecia, Turcia. Cele mai multe dintre aceste operaţiuni teroriste sponsorizate de state s-au bucurat de încurajarea şi protecţia din partea înalţilor oficiali guvernamentali şi ofiţeri din Europa şi din SUA.

Armatele secrete ale NATO

În afară de marea armată oficială internaţională, NATO mai are şi alte “armate secrete”, care acţionează în diverse ţări, cu acordul tacit al guvernelor respective. Unul dintre scopurile acestor mici armate “de culise” este provocarea de atentate teroriste, în primul rând, pentru a menţine o atmosferă de tensiune şi de teamă, iar apoi – pentru a arăta cu degetul înspre alţi “vinovaţi”. Această informaţie şocantă a fost dezbătută pe larg de către Daniele Ganser, un profesor elveţian de istorie contemporană al Universităţii Basel, în cartea sa intitulată chiar “Armatele secrete ale NATO”. Volumul a suscitat deja vehemente polemici la nivel internaţional.

Operaţiunea “Steaguri false”

Astfel, profesorul elveţian susţine că, la puţin timp de la terminarea celui de-al doilea război mondial, şi în special în perioada Războiului Rece, au fost înfiinţate mai multe structuri secrete ale NATO, echipate, finanţate şi antrenate de CIA şi de serviciul secret britanic MI6. Iniţial, aceste structuri au avut rolul de a combate forţele armate ale Uniunii Sovietice în caz de război. Mai târziu, însă, activitatea lor s-a diversificat, astfel că au ajuns să organizeze atentate teroriste chiar pe teritoriul ţărilor aliate din Europa de Vest, beneficiind de tăcerea complice a autorităţilor. Scopul principal al acestor atacuri a fost acuzarea organizaţiilor de stânga din statele respective, ştiut fiind faptul că Statele Unite au respins întotdeauna orice idee de socialism sau comunism. “Strategia tensiunii”, dar şi operaţiunea “Steaguri false”, au fost sintagmele folosite de NATO pentru a descrie şi a justifica actele teroriste puse în practică. Tensiunea şi teama întreţinute la nivel mondial au fost şi sunt nişte arme redutabile, susţine Ganser, pentru că permit manipularea fără probleme a cetăţenilor oricărei ţări.

Andreotti a recunoscut existenţa structurii Gladio

Numele generic al “armatei secrete” NATO a fost “Stay Behind”, dar cele mai importante structuri clandestine au fost ceea ce s-au numit “Clandestine Planning Committee” (CCP) şi “Allied Clandestine Committee”, care au acţionat pe teritoriul unor ţări vest-europene, printre care s-au numărat Italia, Franţa, Belgia, Spania, Portugalia, Luxemburg, Germania. Spre exemplu, în Italia, la sfârşitul anilor `70, serviciile secrete s-au folosit de “armata din culise” NATO cu numele de cod “Gladio”, pentru a pune la cale atentate prin care să discrediteze mişcarea socialistă italiană care, la vremea respectivă, deţinea un loc important în Parlament. De-abia la începutul lui 1990 fostul premier italian Giulio Andreotti a recunoscut existenţa structurii Gladio, iar judecătorul Felice Casson, care ancheta circumstanţele producerii unui atentat (la Peteano), a descoperit adevărul: acesta nu fusese comis de militanti extremişti de stânga, aşa cum se susţinea oficial, ci de un anume Vincenzo Vinciguerra, un extremist de dreapta, membru al Gladio. Deşi la începutul anilor `90 oficiali ai NATO şi diverşi lideri politici au anunţat că aceste structuri au fost dezactivate, profesorul Ganser este de părere că ele îşi continuă nestingherite activitatea şi astăzi, cel mult cu titulatură schimbată. Un argument în acest sens îl constituie faptul că, în perioada menţionată, Parlamentul European a adresat un protest atât lui Bush senior, cât şi organizaţiei NATO. Demersul a rămas până în ziua de azi fără niciun răspuns.

Acuzaţii reciproce în Germania

Pe tema structurilor secrete NATO, în Germania a avut loc un adevarat duel oficial între socialişti (la putere în anii `90) şi creştin-democraţi (CDU). Când primii au strigat în gura mare că este un “ruşinos scandal national”, creştin-democraţii au răspuns că şi ei pot dovedi faptul că socialiştii, în frunte cu Willy Brandt, au luat parte la această “conspiraţie a armatelor secrete”. De acuzaţii mascate a avut parte, mai recent, şi actualul cancelar german Angela Merkel. Când a vrut să reproşeze Statelor Unite că închisorile secrete, dar şi tratamentul prizonierilor de la Guantanamo sunt ilegale, administraţia Bush i-a răspuns imediat că este mai bine să păstreze tăcerea asupra acestor subiecte delicate, cu atât mai mult cu cât serviciile secrete germane au contribuit la declanşarea războiului din Irak.

Atentate regizate la cel mai înalt nivel

În lucrarea profesorului Ganser un loc aparte îl deţin unele atentate din Iran şi Egipt, care au fost atribuite, în varianta oficială, comuniştilor iranieni şi, respectiv, musulmanilor. Adevărul a fost cu totul altul: în 1953, premierul iranian Mohammed Mossadeq a fost înlăturat de la putere cu ajutorul agenţilor MI6 si CIA. Ulterior s-a aflat că lovitura de stat a fost orchestrată de agentul CIA Kermit Roosevelt, nepotul fostului preşedinte american Theodore Roosevelt. Miza acestor războaie de culise a fost, de fapt, controlul rezervelor de petrol. Cât priveşte atacurile comise în Egipt şi atribuite musulmanilor, în ceea ce s-a numit “afacerea Lavon”, s-a dovedit că autorii lor au fost agenţi ai Mossadului, care urmăreau ca trupele britanice să nu plece din Egipt, garantând astfel securitatea Israelului.

Europa va pierde în faţa Americii

În fine, istoricul elveţian mai este de părere că pretinsele războaie împotriva terorismului pornesc, de fapt, de la dorinţa de a controla cele mai importante rezerve de petrol şi gaz. În această sfidare reciprocă geostrategică, Uniunea Europeana va pierde în faţa Statelor Unite, tocmai pentru că acestea controlează (neoficial) structurile NATO, inclusiv pe cele secrete.

Or, dacă America pune mâna pe aceste rezerve, este de presupus că nu le va da pe gratis ţărilor europene, ci chiar la un preţ piperat. Statele Unite vor specula faptul (ştiut de foarte puţine persoane) că producţia de petrol din Europa (în special cea din Marea Britanie şi Norvegia) este în declin. Şi atunci, prin mijloace mai mult sau mai puţin oficiale şi legale, America îşi va impune propriile condiţii.”[5][6][7]

Documentar „Terrorstorm – manipularea terorista globala” !

Operatiunea „Gladio” – documentar realizat de BBC in 1992 !

SURSE

  1. Alex Jones in documentarul „Terrostorm – istoria terorismului sponsorizat de stat”.
  2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Opera%C8%9Biunea_Gladio
  3. http://cultural.bzi.ro/operatiunea-gladio-6876
  4. http://www.lovendal.ro/wp52/un-document-exceptional-rezolutia-parlamentului-european-despre-operatiunea-glado-care-arata-foarte-clar-ca-unele-servicii-secrete-europene-cia-si-nato-au-fost-implicate-in-cazuri-grave-de-tero/
  5. Daniele Ganser – „Armatele secrete ale NATO”
  6. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx/files/www.osce.org/content.aspx?lang=RO&item=5215
  7. http://dantanasescu.ro/2011/07/27/operatiunea-gladio-terorismul-european-finantat-de-sua.html
  8. Foto: Extras din Rezolutia Parlamentului European
  9. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro