O savantă germană de renume explică într-un mod plin de bun-simţ de ce existenţa lui Dumnezeu nu este nicidecum incompatibilă cu ştiinţa modernă

by “Profesorul Antony Flew, un savant remarcabil ce a străbătut orizonturile filosofiei și ale științei, era inițial cunoscut ca fiind unul dintre cei mai renumiți filosofi atei ai lumii. În urmă cu 50 de ani, la Oxford, el polemiza despre existența lui Dumnezeu cu scriitorul britanic C.S. Lewis, fiind de […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Profesorul Antony Flew, un savant remarcabil ce a străbătut orizonturile filosofiei și ale științei, era inițial cunoscut ca fiind unul dintre cei mai renumiți filosofi atei ai lumii. În urmă cu 50 de ani, la Oxford, el polemiza despre existența lui Dumnezeu cu scriitorul britanic C.S. Lewis, fiind de neclintit în ideea că nu este posibil ca Dumnezeu să existe.

Este cu atât mai semnificativ pentru noi toți că ulterior atât viziunea, cât și înțelegerea sa s-au întors practic la 180 de grade, astfel încât acesta a admis în cele din urmă că, în realitate, el s-a înșelat. Inspirata sa reorientare către Dumnezeu este cu atât mai semnificativă cu cât această modificare fundamentală a punctului său de vedere nu a fost nicidecum o convertire de natură religioasă, sau o urmare a vreunui eveniment marcant care să îl fi impactat brusc, prin vreo experiență de natură mistică.

Dimpotrivă, transformarea viziunii sale s-a produs ca urmare a înțelegerii profunde a noilor descoperiri științifice uluitoare ce au apărut în biochimie și în studiul ADN-ului, și care nu puteau fi trecute cu vederea.

Progresele științifice recente dezvăluie, acum mai mult decât oricând, complexitatea uluitoare a lumii fizice, iar aceasta nu face doar improbabil, ci face chiar imposibil ca toată această „complexitate integrată” să fi răsărit dintr-un așa-zis simplu hazard, ori din înșiruirea aleatorie de reușite și de eșecuri din cadrul procesului evolutiv.

Cu alte cuvinte, orice explicație pertinentă și plină de bun-simț pentru apariția și existența unei astfel de „complexități integrate” este în mod implicit necesar să recunoască în prealabil existența unui Creator plin de o înțelepciune și de o inteligență neegalabilă, care nu este nimeni altul decât tocmai Dumnezeu Tatăl.

Experiența ulterioară a profesorului Antony Flew a avut virtutea de a deschide calea unei înțelegeri superioare în lumea științifică modernă. Astfel, un alt savant de vârf a ajuns recent să explice cu argumente competente și pline de bun-simț de ce știința modernă nu mai poate ignora sau nega la nesfârșit existența lui Dumnezeu.

În conversația despre Dumnezeu și despre noua fizică pe care Barbara Drossel, profesor de fizică teoretică la Universitatea din Darmstadt, Germania, a avut-o cu reporterul Nigel Bovey, aceasta afirmă în mod categoric și profund semnificativ: „Dumnezeu este și rămâne cea mai plauzibilă explicație a existenței universului și a tuturor manifestărilor sale misterioase!”

Vă oferim în continuare spre lectură acest interviu inspirat și profund semnificativ, ce a fost realizat la începutul anului 2016:

Nigel Bovey: Doamnă profesor, ce este fizica teoretică?

Barbara Drossel: Este vorba despre acel tip de fizică în care se operează nu atât prin intermediul experimentelor de laborator, cât mai ales cu foaia și creionul în față, sau prin intermediul modelelor computerizate. Fizica teoretică se focalizează asupra analizei matematice și computerizate pentru a explica de ce și cum se petrec anumite fenomene observabile.

Nigel Bovey: De ce ați ales să studiați științele exacte?

Barbara Drossel: Aveam cam 13 ani când am decis că vreau să devin om de știință. La vârsta aceea am început, sau cel puțin am încercat, să citesc teoria relativității a lui Einstein. Îmi plăcea să citesc literatură științifico-fantastică, iar profesoara de matematică și de fizică era femeie. Ea a fost un model pentru mine. Știința mi se părea fascinantă, înțelegerea naturii fiind atât de împlinitoare! În tot ceea ce am făcut și fac sunt mânată de dorința sinceră de a înțelege adevărul cel esențial.

Nigel Bovey: Ca om de știință, lucrați cu legile naturii și cu legile universului. Care considerați că este originea acestor legi ale naturii și ale universului?

Barbara Drossel: În opinia mea, legile naturii şi legile universului au funcționat încă de la începuturile a tot ceea ce există. În general, atunci când mă refer la toate acestea, de regulă le numesc legi universale.

Nigel Bovey: Cât de stabile considerați că sunt aceste legi universale?

Barbara Drossel: Legile fizicii nu reprezintă o reflectare exactă și completă a legilor naturii. Legile fizicii, așa cum le cunoaștem noi, oamenii, sunt o idealizare, o aproximare a legilor naturii. Această aproximare funcționează foarte bine, dar nu putem neglija faptul că aceste legi ale fizicii au o validitate limitată. De exemplu, legile lui Newton au o serie de limite evidente în universul cuantic sau în legătură cu viteza relativistă și distanțele cosmice. Dar pentru scopurile de zi cu zi ale vieții omului, legile lui Newton funcționează foarte bine, pentru că legile fizicii sunt, în cel mai bun caz, aproximări bine adaptate într-un anumit context. Tocmai de aceea, consider că noi, oamenii, ar trebui să fim mult mai prudenți atunci când ne bazăm doar pe ele în ceea ce privește elaborarea viziunii noastre ample asupra întregii lumi.

Având în vedere faptul că aceste legi ale fizicii sunt doar aproximări ale unor legi mult mai cuprinzătoare, nu ar trebui să le învestim cu o autoritate care, în realitate, le depășește capacitatea de cuprindere. În acest sens, oamenii și-au construit deja o viziune mecanicistă asupra lumii, pornind tocmai de la generalizarea nejustificată a viziunii pe care o oferă legile fizice ale lui Newton. Apoi, pe această bază eronată, oamenii au ajuns să afirme, ieșind bineînțeles din cadrul specific de aplicabilitate al legilor lui Newton,că totul în acest Univers se desfășoară în mod determinist. Însă, ulterior, apariția mecanicii cuantice și a teoriei moderne a haosului au demonstrat că natura este mult mai puțin predictibilă decât au presupus anterior savanții, pornind de la generalizarea viziunii mecaniciste newtoniene.

Știința veritabilă nu neagă nicidecum existența lui Dumnezeu

Nigel Bovey: Este oare la fel ca și în cazul acelor religii sau crezuri religioase care tind să își bazeze teologia pe o teorie științifică particulară, cu toate că sistemul lor de convingeri și de credințe nu ar trebui să se rezume la viziunea ce este generată de o anumită teorie științifică?

Barbara Drossel: Înainte de toate, este necesar să privim cu mult discernământ pentru a sesiza care este raportul între concluziile științifice, pe de o parte, şi interpretările filosofice ori religioase, pe de altă parte.

Mulți intelectuali materialiști pretind că inexistența lui Dumnezeu ar fi o concluzie științifică, sau că dacă o anumită idee științifică este adevărată, atunci Dumnezeu nu ar putea să existe. Cei care avansează astfel de afirmații lipsite de fundament sunt de fapt niște oameni lipsiți de onestitate care, cel mai adesea, sunt incapabili să ajungă la o înțelegere justă. În realitate, știința veritabilă nu neagă nicidecum existența lui Dumnezeu. De asemenea, în niciun caz știința nu afirmă inexistența lui Dumnezeu. Aserțiunile de acest gen sunt doar niște extrapolări defectuoase și superficiale ale adevărurilor științifice.

Astfel de afirmații hazardate nu sunt decât niște interpretări limitate ori, alteori, niște pseudo-generalizări exclusiviste și cel mai adesea dogmatice ale adevărurilor ştiinţei. Tocmai de aceea, fiecare dintre noi ar trebui să fim mult mai prudenți atunci când ne gândim să ne structurăm viziunea pe care o avem asupra lumii și a universului pornind de la legile fizicii. Interpretarea eronată și neadecvată a acestor legi ale fizicii poate conduce la convingeri greșite sau chiar la perpetuarea unor dogme care denaturează adevărul și care dau naștere la fel de fel de prejudecăți limitatoare, paralizante.

Nigel Bovey: Care este modelul teoretic preferat de dumneavoastră cu privire la originea universului?

Barbara Drossel: În studiile mele mă bazez pe modelul Big-Bang-ului, urmat de expansiune, de formarea atomilor de hidrogen, a stelelor şi a galaxiilor, acum vreo 13 miliarde de ani. Aceasta este explicația științifică pe care o accept şi care este, pentru mine, un important sprijin în înțelegerea Universului. Ca și creștină, eu cred că Dumnezeu a creat universul și că toate legile naturii vin de la El. Eu consider că Dumnezeu este sursa primară a tot și a toate cele care există. Unii oameni de știință privesc universul și descoperă cu uimire și minunare că acesta pare a fi acordat în final în mod perfect tocmai pentru ca viața să fie posibilă pe planeta Pământ.

De exemplu, astronomul Royal Martin Rees argumentează că universul este așa cum este tocmai datorită a șase valori numerice ce sunt prezente în legile naturii. Alții au sugerat că dacă universul e acordat, ar trebui în mod necesar să existe un „Acordor înțelept și foarte subtil” și că acesta este tocmai Dumnezeu.

Ca răspuns la acest principiu, astronomul Fred Hoyle, care era ateu, a spus că această viziune sună ca o „lucrare plănuită”. Însă tot el a recunoscut ulterior că „cineva” trebuie să o fi plănuit, şi acela este, în cele din urmă, tot Dumnezeu. Pentru mine, cea mai naturală explicație este că Dumnezeu a creat încă de la început universul în așa mod încât să existe viața şi umanitatea, deci numai El a creat toate condițiile care să facă posibile toate acestea.

Nigel Bovey: Ştiinţa ne spune că elementele chimice care susțin viaţa s-au format în stele. Marele Big-Bang e datat în termeni de miliarde de ani, în timp ce viața pe Pământ este datată într-un interval mult mai scurt. De ce considerați că a durat așa de mult până la apariția vieții pe planeta Pământ?

Barbara Drossel: Dumnezeu are la dispoziție foarte mult timp. În realitate, am descoperit că Dumnezeu are tot timpul din lume! Într-adevăr, El este totodată și dincolo de timp. Procesele complexe pe care le-a inițiat la un moment dat sunt de așa natură, că este nevoie de miliarde de ani ca o stea să își ardă tot hidrogenul, și apoi e necesară următoarea generație de stele, și poate chiar o a treia generație. Timpul nu este deloc o limită pentru Dumnezeu în tot ceea ce există în acest Univers.

Nigel Bovey: Am putea oare noi concluziona doar pe baza argumentului „acordării fine și subtile” că există cu adevărat Dumnezeu?

Barbara Drossel: Nu neapărat. Acest raționament al acordării subtile pline de înțelepciune nu este neapărat o dovadă căreia să nu îi poată fi găsite contra-argumente într-o dezbatere intelectuală. De altfel, cei sceptici nu duc aproape niciodată lipsă de tot felul de contra-argumente. Însă, într-adevăr, nu există o știință anume care să concluzioneze că Dumnezeu există numai pentru că universul ne apare a fi acordat într-un mod extrem de fin. Dar aceasta este o interpretare filosofică foarte convingătoare, ce apare ca urmare a observării acestei acordări fine, fiind mai degrabă un argument de bun-simț decât o demonstrație ce este realizată pe cale rațională.

Nigel Bovey: În ce măsură oamenii de știință atei folosesc noțiunea de universuri multiple sau, altfel spus, noțiunea de multivers, ca explicație a prezenței vieții pe planeta Pământ? În felul în care înţeleg realitatea, ei nu neagă, de fapt, posibilitatea existenței unui Creator al universului?

Barbara Drossel: Dacă pornim de la premisa că nu există Dumnezeu, atunci legile materiei și legile naturii ne apar ca fiind realitatea ultimă. Tocmai de aceea, nu este neapărat nenatural să concluzionăm că există un multivers. Este periculos să atribuim motive altor persoane, dar cred că unii oameni îl folosesc ca alternativă la ideea existenței lui Dumnezeu.
Eu nu pot exclude complet ipoteza existenței multiversului, doar că în acest moment nu cred că este plauzibilă. Și deocamdată nu văd niciun motiv realist pentru care ar trebui neapărat să presupunem că există.

Nigel Bovey: Noii atei din prezent pretind nu doar că legile naturii sunt realitatea ultimă, dar și că acestea sunt singura realitate existentă. Din această opinie ei trag apoi concluzia că nu există Dumnezeu. Are noimă acest mod de a gândi al acestor oameni?

Barbara Drossel: Noii atei consideră că afirmațiile ştiinţifice sunt singurele afirmații adevărate. Dar, în realitate, ceea ce este esenţial este faptul că o asemenea pretenţie în sine, pe care ei o avansează în mod axiomatic, nu poate fi dovedită ştiinţific. Promotorii noului ateism nu pot aplica metodele ştiinţifice pentru a justifica această afirmație. Acest fapt este în mod evident contradictoriu și incoerent. În realitate, viziunea lor asupra lumii este mult prea simplistă și restrânsă.

Nigel Bovey: În ce măsură Big-Bang-ul a avut neapărat nevoie de cineva care să îl genereze?

Barbara Drossel: Din punct de vedere științific există multe alte posibilități logice, multe dintre ele fiind situate dincolo de știință. Ceea ce noi, oamenii de știință, putem spune cu certitudine este doar faptul că acel eveniment s-a petrecut, și că de fapt nu știm absolut deloc de ce. Desigur, am putea spune că „cineva” sau „ceva” a făcut ca totul să se petreacă astfel. Am putea spune că acel ceva este un substrat, cum ar fi un vid cuantic, care a cauzat Big-Bang-uri peste tot. Am putea chiar să spunem că a existat un ciclu continuu de Big-Bang-uri. Când teoria Big-Bang-ului a fost prima dată sugerată, mulți oameni de știință au respins-o, pentru că ei credeau că Universul este etern, pentru că ei erau convinși că nu există Dumnezeu, și credeau că legile fizicii acționau în eternitate. Aceasta era atunci pentru ei teoria stării stabile, însă aceasta a avut destinul cu care se confruntă toate teoriile: cu timpul, ea a fost apoi depășită.

Nigel Bovey: Ca specialistă în domeniul fizicii teoretice, puteți dovedi afirmații matematice. Teoria multiversului nu a fost demonstrată încă. Pornind de la această premisă, puteți dovedi că există Dumnezeu?

Barbara Drossel: Fizica teoretică este o abordare empirică a lumii. Numai acele aspecte care pot fi testate și dovedite se încadrează în fizică. Singurul domeniu în care putem aduce dovezi este ramura matematicii cunoscută că logică, unde o dovadă înseamnă că am dedus ceva din ipotezele de la care am pornit. În matematică există axiome așa cum sunt, spre exemplu, cele din geometrie. Odată ce le-am acceptat, putem dovedi multe alte afirmații prin deducții logice, în care elementele răspunsului sunt deja conținute în ipoteza de bază. În realitate, Dumnezeu nu este nicidecum subiectul cercetării ştiinţifice sau al dovezilor matematice, așa că nu Îi putem dovedi existența cu aceste mijloace.

Conștiința noastră poate înțelege legile naturii tocmai pentru că Dumnezeu vrea ca noi să Îi înțelegem ideile Sale dumnezeiești

Nigel Bovey: Dacă nu dispunem de o dovadă covârșitoare, ce motive avem să credem că Dumnezeu există?

Barbara Drossel: Cred că sunt suficient de multe motive bune, înțelepte și pline de bun-simț pentru ca fiecare dintre noi să credem în existența lui Dumnezeu. Din punct de vedere filosofic, sunt trei modalități prin care fizica ridică anumite întrebări mai profunde. În primul rând, se naşte întrebarea: „De ce există, de fapt, legile naturii?”. Explicația înțeleaptă și perfect naturală ar fi tocmai pentru că există în prealabil un Legiuitor.

În al doilea rând, putem formula întrebarea: „De ce sunt conştiinţele noastre capabile să înţeleagă aceste legi?”. Pentru mine, răspunsul simplu, plauzibil și perfect convingător este că Dumnezeu a vrut ca noi să Îi înțelegem ideile esențiale dumnezeiești.

În al treilea rând, ne putem întreba: „De ce universul este structurat în așa fel încât în el poate să apară și să se manifeste viața?”.

Noi știm că, spre exemplu, constantele fundamentale din fizică este necesar să aibă valorile foarte precise pe care le au, altfel totul s-ar prăbuși. O explicație pur materialistă ar fi că universul nostru este unul dintre multele universuri, în care coeficienții diferă. Eu găsesc totuși în teism o explicație mult mai plauzibilă. Din punct de vedere spiritual și moral, există posibilitatea cunoașterii profunde a existenței binelui absolut și a răului, a adevărului dumnezeiesc și a frumuseții.
În plus, mai există și multe dovezi istorice.

Credința mea profundă se bazează pe ființa lui Iisus și pe Adevărul pe care El l-a revelat în Evanghelii. Eu cred că aceste mărturii despre viața lui Iisus, în special cele despre înviere, sunt adevărate și din punct de vedere istoric. Apoi, mai este experiența formidabilă a nenumărați oameni care, de-a lungul istoriei, și-au transformat în totalitate viața în urma întâlnirii rodnice, bulversante, pe care au avut-o cu Dumnezeu. Dacă astfel de fapte uluitoare ce sunt adeseori miraculoase nu ar fi bazate pe o realitate spirituală, asemenea realități care le-au transformat acelor oameni viața ar fi complet inexplicabile și de neînțeles.

Nigel Bovey: Ştiinţa ne spune că o mare parte din lumea în care trăim funcționează în moduri care sunt invizibile. Credeți că a cere cuiva să creadă într-un Creator atotputernic și nevăzut ar putea fi, analogic vorbind, comparabil cu a-i cere să creadă în existența evidentă, dar nevăzută a energiei electrice?

Barbara Drossel: În această analogie există câteva similarităţi, dar şi câteva diferenţe fundamentale, care nu pot fi neglijate. În primul rând, aspectele care sunt investigate prin metodele științifice sunt calitativ diferite de întrebările fundamentale despre Dumnezeu. Scriitorul C. S. Lewis a spus cândva că el crede în Dumnezeu așa cum crede că Soarele a răsărit, și aceasta nu numai pentru că el vede soarele, dar și pentru că, în lumina Soarelui, el poate vedea alte obiecte. Credința deplină în Dumnezeu conferă atât de mult sens atât de multor aspecte ale existenței, încât nu poate fi deloc neglijată de către cel care este atent la felul în care decurge viața în ansamblul ei.

Nigel Bovey: Domeniul dumneavoastră principal de cercetare și de studiu este fizica statistică. Privind din perspectiva acestei ramuri a științei, considerați că noi suntem aici în mod intenționat, sau că suntem produsul unui eveniment întâmplător?

Barbara Drossel: Din punct de vedere științific, un proces ce implică mult hazard și doar câteva reguli are adeseori efecte precise. De fapt, există hazard și reguli în spatele multor modele din natură. Putem prezice aceste modele de evoluție ale naturii. Chiar dacă procesul evoluției include mult hazard și chiar dacă ar avea un caracter aleatoriu, nu putem neapărat să pretindem că rezultatul ar fi putut fi cu mult diferit. Sunt câteva aspecte care pur şi simplu este necesar să se petreacă. Când un eveniment se petrece, cum s-ar spune, „din întâmplare”, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu a vrut să se petreacă așa. Însă acest tip de explicație este formulată de la un alt nivel de cunoaștere și de înţelegere a vieţii şi a realităţii existente.

Nigel Bovey: Putem spune că hazardul și scopurile divine nu sunt neapărat legate?

Barbara Drossel: Hazardul este doar aparent, și el este implicat în procesele biologice. De exemplu, un anumit ovul plus un anume spermatozoid m-au făcut pe mine să exist, și nu pe sora mea. Într-o anumită accepțiune, suntem cei ce suntem – și nu cineva diferit – și s-ar putea spune că am apărut „din hazard”. Totuși, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu nu ne-a dorit. El a dorit umanitatea ca întreg şi ne iubește pe fiecare în parte după cum merităm. Noi suntem făcuți ca indivizi ai societății care sunt capabili să iubească, care cunosc valorile dumnezeiești și care caută un sens adevărat al vieții. În adâncurile sufletelor noastre, fiecare dintre noi tânjim după un rost superior dumnezeiesc și după accesul real la starea de eternitate.

Nigel Bovey: Stephen Hawking lucrează în prezent la elaborarea unei „teorii a totului” care, în viziunea lui, ar unifica cele patru forțe fundamentale ale naturii. Dacă o asemenea teorie ar apărea vreodată, considerați că aceasta ar sprijini afirmația că știința are la dispoziție toate răspunsurile?

Barbara Drossel: O teorie unificatoare grandioasă ar spune că interacțiunea particulelor elementare determină orice altceva ce se petrece la nivel material în univers. Însă asta nu ar însemna nicidecum că Dumnezeu nu există, ci că, dacă există un Dumnezeu personal, ar trebui să interfereze cu acțiunea particulelor și a forțelor, şi cumva să introducă apoi forţe adiţionale, ori că El ar fi trebuit să îşi programeze toate acţiunile viitoare în chiar starea iniţială a Universului. Eu nu cred că o asemenea teorie va fi în curând găsită. În general, o astfel de teorie ar putea fi doar o viziune foarte reducționistă asupra complexității realității. În plus, oare de ce este necesar ca particulele și forțele fundamentale ale electro-magnetismului şi ale gravitaţiei să reprezinte realitatea cea mai importantă? Aceste particule n-ar fi ceea ce sunt dacă universul nu ar fi avut simetriile, legile conservării și gradele de libertate pe care observăm că le are. Putem spune că întregul determină părțile, și nu invers. Eu am o viziune complet diferită de cea a ştiinţei.

Nigel Bovey: În filmul intitulat Teoria totului, Stephen Hawking afirmă faptul că în prezent cosmologia a devenit un fel de religie a ateilor intelectuali. Care este opinia dumneavoastră?

Barbara Drossel: Consider că orice teorie științifică poate fi făcută să devină aproape o religie. Un astfel de proces de conversie de la teorie la religie nu se petrece în prezent doar cu cosmologia. Am remarcat că așa ceva s-a petrecut deja și cu „teoria complexității”. Deoarece universul are în mod indubitabil o dimensiune spirituală, există întotdeauna un anumit sentiment al venerației și chiar al minunării ce însoţeşte contemplarea lui. Însă existența și experimentarea plenară a acestui simț al minunării nu implică nicidecum o contradicție între știință și credința în Dumnezeu. Întrebarea fundamentală despre existența lui Dumnezeu, întrebarea esențială despre realitatea ultimă și despre bazele a tot restul este complet diferită de orice fel de teoretizare ştiinţifică.

Nigel Bovey: Noii atei susțin că evoluția omului este prin definiție atee și că, în consecință, ea suplinește nevoia existenței unui Creator.

Barbara Drossel: O asemenea viziune atee nu este nicidecum una științifică. Este doar evoluționism, așadar este doar o teorie, o viziune parțială și limitată a unui grup de oameni care au decis să gândească într-un anume mod și care au o anume viziune asupra vieții. Ştiinţa spune că tot ceea ce conţine viaţă are o origine comună şi că s-a dezvoltat pe parcursul unui proces de durată. Teoria evoluției se preocupă de modul în care speciile s-au transformat și au evoluat de-a lungul timpului. De unde oare să fi apărut concluzia că această viziune ar fi incompatibilă cu credința în Dumnezeu? În realitate, pentru cel inteligent nu există nicio contradicție aici.

Afirmațiile noilor atei sunt doar niște simple presupuneri. Ele nu au niciun fel de fundament științific, ci doar se folosesc cu abilitate de argumentul apartenenței la ştiinţă pentru a conferi o aparență de credibilitate. În realitate, afirmaţiile noilor atei nu sunt cu adevărat ştiinţă, ci poate cel mult o simplificare extrem de aproximativă a adevărurilor şi a metodologiei ştiinţifice. Aceste afirmaţii se bazează pe trunchierea semnificaţiei reale a multora dintre adevărurile ştiinţei. Eu cred că există numeroase motive bune, inteligente și pline de bun-simț pentru ca fiecare dintre noi să credem în existența lui Dumnezeu.

În realitate, credința în Dumnezeu conferă așa de mult sens atât de multor aspecte ale vieții noastre, încât este aproape de neconceput să trăim toată viața fără a avea din plin o mare credință în Dumnezeu.”[1]

SURSE

  1. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=10916
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro