Miting pentru autonomie la Miercurea Ciuc cu militanti ai Garzii Maghiare. S-a scandat: ”Vrem autonomie”, ”Epurare etnica”

by Aproximativ 500 de etnici maghiari au participat sâmbătă, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la un miting pentru autonomie, organizat de Partidul Civic Maghiar, în care s-a citit o petiție adresată Guvernului Cioloș prin care se solicită modificarea Constituției României și includerea în legea fundamentală a principiilor formulate în Proclamația […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Aproximativ 500 de etnici maghiari au participat sâmbătă, în centrul municipiului Miercurea Ciuc, la un miting pentru autonomie, organizat de Partidul Civic Maghiar, în care s-a citit o petiție adresată Guvernului Cioloș prin care se solicită modificarea Constituției României și includerea în legea fundamentală a principiilor formulate în Proclamația de la 1 Decembrie 1918, scrie Agerpres.

autonomie

Pe platoul din fața Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, maghiari din Harghita, Covasna și Mureș, purtând în mâini steaguri secuiești sau ale Ungariei, au strigat sloganuri pro-autonomiste și împotriva Tratatului de la Trianon. De asemenea, unii dintre ei purtau pancarde pe care se pe putea citi, în română, maghiară și engleză, ‘Soluția — autonomia’, ‘Drepturi colective’, ‘Vrem autonomie, nu izolare’, ‘Epurare etnică în Europa’. Printre manifestanți s-au aflat mai mulți tineri îmbrăcați în negru, unii purtând însemnele organizației extremiste ungare ‘Garda Maghiară’.

Despre contextual istoric în care a avut loc Unirea de la 1918 a vorbit fostul deținut politic și deputat în Parlamentul României Nagy Benedek, iar când acesta s-a adresat și în limba română cu formula ‘dragi frați români în suferință’, a fost huiduit de participanți.

Programul mitingului a cuprins mai multe moment artistice, după care s-a dat citire, în limbile română, maghiară și engleză, a unei petiții adresate Guvernului Dacian Cioloș, în care manifestanții, ‘înainte cu trei zile de Ziua Națională a României’, supun atenției așteptările și obiectivele comunității maghiare. Aceștia cer includerea în Constituția României a principiilor formulate în proclamația de la Alba Iulia, făcând referire, cu precădere, la ‘alineatul unul al punctului trei, care prevede libertatea națională pentru toate popoarele conlocuitoare’.

În petiție sunt incluse cinci solicitări, despre care organizatorii au punctat că reprezintă ‘amendament la Proiectul de lege privind revizuirea Constituției’. În primele două puncte se arată că ‘România este stat suveran, indivizibil și național al românilor și al comunităților naționale autohtone conlocuitoare’, iar ‘comunitățile naționale istorice și autohtone din România sunt factori constituenți ai statului român’.

Se mai arată că proclamația de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, ‘este fundamentul moral istoric și juridic al egalității naționale și libertății naționale, etnice din România’ și că drepturile comunităților naționale autohtone din România ‘sunt garantate prin lege organică, în măsura și în funcție de voința legitimă exprimată a comunității, în spiritual Proclamației de la Alba Iulia, conform normelor și standardelor europene în materie și cu respectarea integrității teritoriale a României’.

Un alt punct pe care maghiarii din România doresc să fie inclus în Constituția României este acela conform căruia ‘comunitățile naționale istorice și autohtone recunoscute în România sunt acele comunități care conviețuiesc cu populația română de minimum 100 de ani, de pe timpul creării României moderne’.

Președintele Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, organizator principal al manifestării, a anunțat că petiția va fi înaintată Guvernului Cioloș și va fi trimisă și tuturor ambasadelor acreditate la București.

El a declarat presei că pledează pentru inițierea unui dialog pentru obținerea autonomiei și aceste demersuri vor continua până când vor avea sorți de izbândă.

Manifestarea de la Miercurea Ciuc s-a încheiat cu intonarea imnului de stat al Ungariei și a celui secuiesc. Secuii sunt încurajați de faptul că în fruntea României e un minoritar care nu respectă Ziua Națională, fiind cunosut faptul că Iohannis nu a organizat recepția de 1 Decembrie.

SURSE

  1. http://www.napocanews.ro/2015/11/miting-pentru-autonomie-la-miercurea-ciuc-cu-militanti-ai-garzii-maghiare-s-a-scandat-vrem-autonomie-epurare-etnica.html
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro