Manipularea prin Mass Media – Psihologia Persuasiunii

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Unele precizări şi definiţii: Manipularea – acţiunea prin care un actor social (persoană, grup, colectivitate) este determinat să gândească şi/sau să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, şi nu cu interesele sale; Persuasiunea – acţiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva să creadă, să gândească sau să facă un anumit lucru, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune şi distorsionând intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie.

Diferenţa dintre manipulare şi persuasiune constă în faptul că actorul social persuadat cunoaşte intenţia celui care foloseşte această tehnică pentru convingere, pe când în manipulare cel manipulat nu este conştient de intenţia celui care se foloseşte de acest proces de convingere. Manipularea constă în a intra prin efracţie în mintea cuiva pentru a-i forma o opinie sau a-i provoca un comportament, fără ca el să ştie că efracţia s-a produs.

Spre deosebire de violenţa fizică, instituind o interacţiune explicită, violenţa psihologică sau cognitivă pe care manipularea o implică îşi datorează întreaga eficacitate disimulării sale. Şi mecanismele tehnice de construcţie a mesajului manipulator relevă o dublă preocupare: cea de a identifica rezistenţa care le-ar putea fi opusă şi de a masca demersul în sine.

O acţiune este manipulatoare când: conţine intenţia de a schimba opinii; nu are la bază utilizarea forţei; lasă impresia libertăţii acţiunii celui care este manipulat; influenţează opiniile sau comportamentele celui manipulat. Propagandă – acţiune de răspândire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie, o concepţie, un partid politic etc., cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi. Ca tactici ale propagandei, menţionăm: tactica „oameni simpli; recomandarea; vagonul muzicanţilor; mormanul de argumente; transferul; generalităţile epatante; supranumirea.

Manipularea opiniei publice se face prin controlul conţinutului, modului de formulare şi prezentare a informaţiilor. În general, manipularea are la bază principiul transmiterii opiniei publice informaţii despre fenomenele pe care le doreşte cunoscute, în interpretarea manipulatorului, ceea ce înseamnă pur şi simplu managementul informaţiei.

Această tehnică constă în ascunderea informaţiei, răspândirea de informaţii false (dezinformarea) sau direcţionarea greşită astfel încât realitatea cu care avem de-a face şi forţele care ne modelează viaţa să nu poată fi înţelese pe deplin. Aceste perspective înşelătoare sunt proiectate asupra populaţiei prin diverse mijloace de comunicare, dar în primul rând prin televiziune, radio, filme artistice, ziare, reviste şi internet.

publicatii-site-uri-de-stiri-posturi-tv-romanesti-toxice-anti-romanesti-mass-media-manipuleaza-dezinformeaza-ascund-adevarul-2

Lingvistul nord-american Noam Chomsky a stabilit existenţa a “Zece strategii de Manipulare” prin mediile de informare în masa. Strategia diversiunii consistă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, printr-un potop continuu de distracţii şi de informaţii neînsemnate. Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului.

1. A distrage în permanenţă atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, captivată de subiecte fără importanţă adevărată. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără nici-un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme şi apoi, a oferi soluţii. Aceasta metodă se

mai numeşte şi „problemă – reacţie – soluţie”. La început, se creează problema, sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenţei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentul libertăţii.

3. Strategia „în degradeu”. Pentru ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată în mod progresiv, în „degradeu”, pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi au fost impuse din 1980 până în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia acţiunii cu date diferite. O altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca „dureroasă, dar necesara”, obţinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru că efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a nădăjdui „totul va merge mai bine mâine” şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, această manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici. Cea mai mare parte a publicităţii destinată marelui public foloseşte discursuri, argumente, personaje şi un ton absolut copilăresc, aproape debil, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ? „Dacă ne adresam unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani” analizează Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire. Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională şi, deci, simţul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoţionalului deschide accesul la subconştient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinţe, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi prostie. A face în aşa fel ca poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi robirea lui. Calitatea educaţiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slabă, încât prăpastia de neştiinţă, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie şi să rămână de neînţeles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate. A încuraja publicul sa creadă ca e „bine” să fii prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate, nişte dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovăţirea. A face omul sa creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente, sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimează şi se învinovăţeşte, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune.

10. A cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi. În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescânda între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute şi folosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, „sistemul” a ajuns la cunoaşterea avansată a făpturii omeneşti, fizic şi psihic. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decât el însuşi. Această înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decât ei înşişi.

Factorul hotărâtor care permite controlul eficient al mass-media şi folosirea ei drept instrument de propagandă este dreptul de proprietate de tip monopol al mijloacelor tehnice şi umane, precum şi al autorizaţiilor de care dispun un număr redus de instituţii specializate în acest domeniu. „Un număr de 1700 de ziare cotidiene din SUA sunt deţinute de mai puţin de 15 corporaţii, iar Time Inc. are aproximativ 40% din încasări. Cele trei mari reţele de televiziune ABC, CBS şi NBC încă deţin majoritatea audienţei”.

Acţiunea monopolului este consolidată prin mijloace de control adiţionale şi sisteme de siguranţă. „Conform dosarelor CIA, agenţia de ştiri a reţelei de televiziune ABC a fost folosită ca acoperire de către agenţii CIA încă din anii 1960”5. Prin anii 1990 a funcţionat şi la Bucureşti un post de televiziune din reţeaua ABC.

„Încă din anii ´50, mass-media americană era legată direct de CIA, agenţia furnizând informaţii ziariştilor, în schimbul propriilor lor informaţii procurate la nivel intern sau în afara ţării. Reporterii erau angajaţi de către CIA pentru a livra instrucţiuni şi bani contactelor şi pentru a urma linia trasată de agenţie în comunicatele lor. CIA a creat un program pentru agenţi ce urmărea dezvoltarea abilităţilor de reporter”.

„Natura” manipulării.

a. Manipularea psihologică este considerată acel tip de manipulare care afectează cunoaşterea alternativelor şi consecinţelor lor, a motivelor şi abilităţii de a raţiona, de a alege şi implementa alegerile.

b. Manipularea informaţională are loc atunci când Y acţionează astfel încât să-i afecteze lui X cunoaşterea alternativelor, alterându-i înţelegerea situaţiei. Ziarele au fost primul mijloc de informare de mare audienţă şi, evident, de manipulare a informaţiilor destinate publicului. Acestea au apărut în secolul al XVII-lea, iar în secolul al XIX-lea cele mai respectate exercitau o influenţă puternică asupra clasei mijlocii educate care forma “opinia publică”. Puterea enormă a mass-mediei, de influenţare a opiniei publice, provine din rolul pe care îl îndeplineşte – acela de a formula şi difuza pentru societate informaţiile, de a uşura, dar şi de a orienta percepţia socială a diverselor fenomene.

Războiul informaţional a intrat într-o etapă nouă odată cu apariţia mijloacelor tehnice moderne de difuzare informaţiilor, radio şi televiziune. Au fost lansate programe speciale de „război psihologic” axate pe mistificarea informaţională a transmisiilor şi subordonarea mesajelor acestora unor ţinte ideologice şi sociale precise.

Extinderea pe orizontală şi pe verticală a surselor de informare mass-media a făcut ca ştirile să se transmită ca un fel de publicitate. De asemenea, s-au rafinat metodele şi tehnicile de manipulare a consumatorilor de informaţii existând o serie de tehnici utilizate de către jurnaliştii-comentatori ai ştirilor în scopul formării opiniei necesare în rândurile publicului:

Pătrunderea în subconştient – jurnalistul redă părerea unor persoane, treptat transformând-o în părerea întregii societăţi. Cu ajutorul unui astfel de „reportaj” el exteriorizează anumite preferinţe politice.

Omiterea informaţiei – permite selectarea informaţiei în aşa fel, încât datele care nu sunt pe placul „unor persoane” să nu fie redate populaţiei. În astfel de cazuri jurnalistul prezintă materialul asupra unor dezbateri lăsând în umbră poziţia uneia dintre părţi. Atunci el transmite doar mesajul unui oponent, în special prin atitudini, emoţii şi limbaj.

Ultima replică – această tehnică are la bază comentariul final al jurnalistului. După ce jurnalistul anunţă problema propusă oponenţilor în cadrul dezbaterilor, el finisează mesajul cu citatul uneia dintre părţi, fie în formularea lui iniţială, fie modificat neesenţial. În asemenea cazuri, punctul de vedere al părţii oponente este totalmente ignorat.

Atac indirect – reporterul atacă nu o persoană concretă, ci doar adepţii lui sau mediul în care activează etc. Complimentul fals – jurnalistul face un compliment voalat despre abilităţile psihice sau intelectuale ale unei persoane politice, apoi începe să complimenteze activ pe adversarul său. Aceasta tehnică serveşte drept fundament, pe care se bazează „lauda” ulterioară a oponentului.

Critica falsă – presupune modelul inversat al tehnicii „complimentului fals”. Jurnalistul creează o serie aparent logică de diverse critici, alese după anumite criterii, spre exemplu critica a trei candidaţi electorali sau partide politice. Mai întâi el enumeră greşelile primului candidat, apoi numeşte defectele celuilalt candidat. Iar în final, când trebuie criticat cel de-al treilea candidat, jurnalistul intenţionat trece la alt subiect de discuţie.

Prototipul fals – jurnalistul prezintă viziunea unei persoane concrete, afirmând că această persoană vorbeşte în numele unui grup politic numeros. Astfel reporterul permite „prototipului fals” de a afirma în numele unei categorii considerabile a societăţii.

Sandwich-ul otrăvit – jurnalistul ascunde informaţia oportună pentru candidat între introducerea şi încheierea negativă. Acest mod de prezentare a informaţiei neutralizează părerea pozitivă, pentru a o face cât mai puţin sesizabilă.

Sandwich-ul dulce – modelul invers de prezentare a informaţiei negative, care este plasată între introducere şi încheiere cu scopul de a crea imaginea favorabilă candidatului şi/sau grupului politic.

Exagerarea unui detaliu – jurnalistul intenţionat exagerează un detaliu negativ.

Lupta psihologică în mass-media nu este o simplă propagandă între oponenţi, ci un adevărat război informaţional. Odată cu marginalizarea societăţii creşte posibilitatea ca aceasta să fie manipulată. Modelele de manipulare pot deveni tot mai primitive, deoarece interesul electoratului faţă de politică descreşte. Efectul este obţinut doar prin „semnale” de propagandă. Motivaţia ? Oamenii mereu rămân interesaţi de trei lucruri: bani străini, pat străin şi moarte străină !

Vânătoarea surselor mass-media. Doar în unele cazuri presei îi este interzis publicarea unor materiale, care pot dezavantaja anumite persoane sau grupuri. În situaţia în care apariţia acestor materiale a fost stimulată de către concurenţi, există posibilitatea de a afla despre existenţa lor de la reporterii prieteni. Apoi, de a elabora materiale de compromis sau de a încerca tărăgănarea publicării sau emiterea în direct a informaţiilor prin intermediul redactorilor simpatizanţi.

Dar nu în toate cazurile apariţia unor astfel de materiale este stimulată de către concurenţi. Având anumite posibilităţi operative este posibil în orice moment de a controla apariţia compromisurilor direcţionate nu doar contra oponenţilor, dar şi împotriva partidului pe care îl reprezinţi. Care este scopul? În afară de faptul că publicul adoră conflictele, jurnaliştii care au publicat informaţii neverificate şi sunt identificaţi ca fiind vinovaţi, devin mai dispuşi spre o colaborare remunerată.

Toate sursele mass-media sunt supravegheate. Banii sunt un mijloc ce permit realizarea unei colaborări cu jurnaliştii sau redactorii. De aceea, în campaniile electorale se apelează la serviciile unor persoane – specialişti în relaţii publice, care au drept scop stabilirea unor relaţii de prietenie cu jurnaliştii.

În ajunul alegerilor toţi candidaţii electorali au câte un jurnalist prietenos. Este nevoie doar de un singur reprezentant al unui ziar, post de televiziune sau radio pentru ca unele partide să primească informaţia necesară despre oponent înainte ca aceasta să fie publicată sau difuzată publicului pentru ca persoanele sus-numite să dispună de timp pentru a crea o strategie în caz de contraatac.

Nu există putere care să nu încerce să influenţeze toate mijloacele de informare: radioul, televiziunea, presa. Aceste încercări se fac nu doar prin forţă politică, dar şi prin mijloace de manipulare economică. Există cazuri, când un astfel de joc inconştient se soldează cu eşec. Unele surse mass-media sau chiar un media holding iese din jocul început şi intră în conflict direct cu autorităţile. Momentul schimbării poate fi fatal pentru autorităţi. Deoarece conflictul începe să evolueze fără implicarea surselor financiare, acestor surse mass-media le rămâne doar două posibilităţi de acţiune: emigrarea sau atacul mediatic.

Jim Keith7 arată că în SUA există o conlucrare obişnuită între mijloacele mass-media şi CIA. Se menţionează că multe agenţii de ştiri furnizează acoperire agenţilor CIA: New York Herald-Tribune, Saturday Evening Post, ziarele Scripps-Howard şi Hearst, Associated Press, United Press International, Sistemul de Difuzare Mutuală, Reuters şi Miami Herald. O altă modalitate de control a CIA se realizează prin deţinerea directă a unor mijloace mass-media menţionându-se că CIA deţinea în 1997 peste 50 de staţii de radio, agenţii de ştiri, reviste şi ziare, majoritatea aflându-se peste hotare. Multe agenţii de ştiri erau infiltrate de agenţi CIA, şi peste o mie de cărţi sponsorizate sau produse nemijlocit de CIA, au fost publicate de editorii americani.

O metodă directă de dirijare a informaţiei mass-media se referă direct la ziarişti. Aceştia sunt constrânşi să formuleze ştirile după cum sunt interesele companiei de presă la care lucrează. Nu există o libertate a convingerilor ziariştilor. Iată o declaraţie a unui ziarist făcută la o întâlnire a acestora, menţionată de Jim Keith: „În momentul de faţă al istoriei americane nu există o presă independentă în SUA. Şi voi şi eu, cu toţii ştim asta.

Nici unul dintre voi nu ar îndrăzni să-şi scrie propriile opinii sincere, căci dacă vreunul dintre noi ar avea curajul să facă aceasta se ştie de dinainte că asemenea cuvinte nu ar vedea lumina tiparului. Eu sunt plătit săptămânal pentru a nu-mi exprima opinia sinceră în ziarul la care lucrez.

Şi majoritatea dintre voi sunteţi plătiţi similar pentru acelaşi lucru, iar dacă vreunul dintre voi ar fi suficient de nebun să-şi scrie părerea sinceră, acesta ar ajunge pe străzi căutându-şi un alt loc de muncă. Dacă mi-aş permite să public vreo opinie sinceră şi adevărată la ziarul la care lucrez, în mai puţin de 24 de ore aş rămâne fără slujbă.

Treaba jurnaliştilor este să distrugă adevărul, să mintă deschis, să pervertească, să defăimeze, să-l mulţumească pe mamona, şi să-şi vândă ţara şi poporul pentru a-şi câştiga pâinea de zi cu zi. Şi ei şi voi, ştim cu toţii aceste lucruri, deci ce este cu această nebunie: să toastăm pentru o presă independentă?!.

Noi suntem instrumentele oamenilor bogaţi din spatele scenei. Noi suntem hopa Mitică, ei sunt cei care trag sforile iar noi dansăm. Talentele, potenţialul şi vieţile noastre sunt toate proprietatea altora. Suntem cu toţii nişte prostituate intelectuale”.

SURSE

  1. Gheorghe Coman – “Psihologia Cuantica”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro