Julian Assange, fondator Wikileaks, despre CIA: “Este un act de incompetenţă devastatoare să creezi un asemenea arsenal şi să îl păstrezi în acelaşi loc”

by “Agenţia Centrală de Informaţii din SUA suferă de o „incompetenţă devastatoare”, afirmă fondatorul site-ului pentru transparenţă WikiLeaks, Julian Assange, după ce organizaţia sa a dezvăluit o serie de documente despre tehnicile de spionaj cibernetic utilizate de CIA. „Este un act de incompetenţă devastatoare să creezi un asemenea arsenal şi […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Agenţia Centrală de Informaţii din SUA suferă de o „incompetenţă devastatoare”, afirmă fondatorul site-ului pentru transparenţă WikiLeaks, Julian Assange, după ce organizaţia sa a dezvăluit o serie de documente despre tehnicile de spionaj cibernetic utilizate de CIA.

„Este un act de incompetenţă devastatoare să creezi un asemenea arsenal şi să îl păstrezi în acelaşi loc”, a declarat Julian Assange, potrivit cotidianului Le Figaro, într-o conferinţă de presă organizată prin videotelefon din Ambasada Ecuadorului în Londra, unde s-a refugiat din 2012.

Site-ul pentru transparenţă WikiLeaks a dezvăluit marţi 8.761 de documente secrete ale CIA. Potrivit unor documente, Agenţia Centrală pentru Informaţii din Statele Unite (CIA) a dezvoltat sisteme care pot intercepta conversaţiile prin intermediul televizoarelor şi smartphone-urilor. De asemenea, CIA ar utiliza Consulatul american din oraşul german Frankfurt pentru dezvoltarea unor softuri de spionaj şi pentru lansarea de atacuri cibernetice în Europa, Orientul Mijlociu şi China.

Julian Assange a declarat că WikiLeaks va oferi companiilor care dezvoltă sisteme de securitate informatică date din documentele CIA pentru a le ajuta să remedieze vulnerabilităţile, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Hackerii CIA par să profite de unele deficienţe ale produselor antivirus, arată documentele dezvăluite de WikiLeaks, enumerând o serie de sisteme de protecţie, precum Comodo, Kaspersky, Avira, AVG, F-Secure şi Bitdefender. Însă un schimb de mesaje dezvăluit de WikiLeaks sugerează, potrivit agenţiei The Associated Press, că sistemele de securitate cibernetică furnizate de Bitdefender ar bloca tentativele de spionaj ale CIA.”[1]

SURSE

  1. http://www.flux24.ro/scandalul-cia-wikileaks-video-conferinta-a-lui-julian-assange/
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro