Istoricul Ioan Scurtu, dat în judecată de Forumul Democrat al Germanilor din România pentru un articol în care ar fi arătat legăturile dintre organizația pe care a condus-o Iohannis și o grupare înființată de naziști în 1940. Iată articolul

by “Istoricul român Ioan Scurtu este dat în judecată de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), după ce reputatul cercetător a scris un articol în care arăta legăturile dintre FDGR și Grupul Etnic German, o grupare din interbelic. Articolul incriminat este „Schimbarea la față a Grupului Etnic German” […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Istoricul român Ioan Scurtu este dat în judecată de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), după ce reputatul cercetător a scris un articol în care arăta legăturile dintre FDGR și Grupul Etnic German, o grupare din interbelic.

Articolul incriminat este „Schimbarea la față a Grupului Etnic German” publicat în ziarul Cotidianul pe 15 februarie.
FDGR vrea daune morale de 75.000 lei, deoarece pârâtul ar fi folosit cu „rea-credință dreptul la liberă exprimare” și ar fi mințit în legătură cu trecutul Grupului Etnic German, informează Cotidianul.
Iată articolul:

Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România

Prin decretul-lege din 21 noiembrie 1940 – semnat de generalul Ion Antonescu, conducătorul statului român și președintele Consiliului de Miniștri, și de Mihai Antonescu, ministrul Justiției -, a luat ființă Grupul Etnic German din România, organizație care avea la bază ideologia național-socialistă promovată de Adolf Hitler.
Grupul Etnic German și-a creat diverse organizații (inclusiv de femei și de tineret), precum și formațiuni paramilitare etc. Se cuvine menționat faptul că, din ianuarie 1941, singurul partid politic din România acceptat de Ion Antonescu a fost Partidul Muncitoresc Național-Socialist German (NSDAP), care făcea parte din Grupul Etnic German. Toate celelalte partide erau dizolvate încă din 30 marie 1938.
Considerându-se reprezentantul tuturor germanilor din România, GEG a desfășurat o amplă activitate de promovare a politicii lui Adolf Hitler. Conducătoarea femeilor din cadrul GEG afirma, la 2 martie 1941, că „misiunea și scopul” organizației erau „cuprinderea tuturor fetelor și femeilor germane etnice care trăiesc în România, de la vârsta de 21 de ani, educarea lor și alinierea lor la modelul femeilor și mamelor germane național-socialiste”. Un alt document, din 15 martie 1942, aprecia că „Grupul Etnic German din România dispune de arme și muniții”, avea structuri paramilitare și alte organizații, iar ceea ce le unește „este ideea educării și transformării membrilor în național-socialiști autentici”. În acest spirit, Grupul Etnic German a asigurat participarea unui mare număr de etnici germani din România (după unele cifre, circa 70.000) în SS, trupe de elită ale Reich-ului hitlerist.
Numeroase documentele atestă faptul că GEG a acționat pentru însușirea a cât mai multor bunuri, mai ales imobiliare, inclusiv evreiești, pe care le-a trecut în proprietatea sa.
După ruperea alianței cu Germania, la 23 august 1944, România a trecut de partea Națiunilor Unite. Articolul 14 din Convenția de Armistițiu, semnată de România cu Uniunea Sovietică, Regatul Unit al Marii Britanii și Statele Unite ale Americii la 12 septembrie 1944, prevedea: „Guvernul român se obligă să dizolve imediat toate organizațiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât și orice alte organizații care au desfășurat propagandă ostilă Națiunilor Unite și în special Uniunii Sovietice, nepermițând în viitor existența unor astfel de organizații”.
Conformându-se acestei prevederi, guvernul României a decis, la 7 octombrie 1944, dizolvarea Grupului Etnic German. Decretul-lege, semnat de regele Mihai, prevedea: „Statul român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparținând Grupului Enic German din România”.
Articolul 5 din Tratatul de pace, semnat la Paris în ziua de 10 februarie 1947, de România cu Puterile Aliate și Asociate (URSS, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, SUA, Australia, Republica Sovietică a Belorusiei, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Republica Socialistă a Ucrainei și Republica Sud-Africană), prevedea: „România, care în conformitate cu Convențiunea de armistițiu a luat măsuri pentru dizolvarea tuturor organizațiilor de tip fascist pe teritoriul român, fie ele politice, fie militare sau paramilitare, precum și alte organizațiuni făcând o propagandă ostilă Uniunii Sovietice sau oricăreia dintre celelalte Națiuni Unite, nu va îngădui în viitor existența și activitatea unor organizațiuni de această natură care au drept scop lipsirea poporului de drepturile sale democratice”.
După 1989, s-a înregistrat o ciudată schimbare la față a Grupului Etnic German din România. Minoritatea germană a constituit Forumul Democrat al Germanilor din România, prin care participă la viața politică a țării. La 26 februarie 2007, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, reprezentat de președintele său, a adresat Judecătoriei Sibiu cererea de chemare în judecată a municipiului Sibiu, reprezentat prin primarul municipiului Sibiu și Consiliul Local al municipiului Sibiu, cerând „să constatați calitatea de succesor în drepturi al organizației noastre față de Grupul Etnic German”. Acțiunea era „motivată și fundamentată pe legislația cu caracter reparatoriu din România”, apreciind că Grupul Etnic a fost desființat „în mod abuziv de vechiul regim”.
Primarul municipiului Sibiu chemat în judecată era, din 1990, Klaus Iohannis, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România. Cu alte cuvinte, subalternul și-a dat în judecată șeful. În același timp, respectivul președinte al organizației Sibiu a dat în judecată Consiliul Local al municipiului Sibiu din care făcea parte. Că a fost o înțelegere politică se vede cu „ochiul liber”. Primarul Sibiului, reprezentantul statului român care deținea proprietățile revendicate, a formulat o întâmpinare prin care „lasă la aprecierea instanței soluția ce va pronunța în cauză”. La rândul său, Consiliul Local al municipiului Sibiu nu a avut nicio reacție, deși era dat în judecată chiar de un membru al său. În mod firesc, primarul ar fi trebuit să ceară respingerea cererii prin care Forumul Democratic se declara continuatorul unei organizații hilteriste, interzisăprin acte internaționale. Nici judecătoarea care a instrumentat cazul nu a găsit de cuviință să se informeze (dacă nu știa) și să constate ce fel de organizație a fost Grupul Etnic German. Este limpede că printr-un șir de complicități politice – președintele organizației Sibiu, primarul municipiului Sibiu, președintele Consiliului județean, judecătoarea de caz – s-a ajuns la sentința civilă din 28 mai 2007, prin care instanța a hotărât: „Admite cererea formulată de petentul Forumul Democrat al Germanilor” și constată „calitatea de succesor în drepturi al reclamantului față de Grupul Etnic Germa”.
Astfel, justiția românească – despre care se spune că este corectă și neinfluențată politic – a luat o decizie unică în Europa: reabilitarea unei organizații hitleriste. Pe această bază, au fost retrocedate clădiri ale unor grădinițe, gimnazii, licee și alte instituții publice, care – pentru a-și putea continua activitatea – a trebuit să semneze contracte de închiriere, plătind sume consistente Forumului Democrat German, succesorul Grupului Etnic German.
Este interesant de semnalat că niciun partid politic și niciun parlamentar, dar nici Institutul Național pentru Studierea Holocaustului și nici Federația Comunităților Evreiești din România, nu au găsit de cuviință să protesteze și să ceară anularea acestei decizii stupefiante.
Sper că, în calitate de președinte al României, Klaus Iohannis va face o cerere de anulare a sentinței din 28 mai 2007, pentru a nu lăsa să planeze asupra țării noastre acuzația că a contribuit la reabilitarea unei organizații național-socialiste.”[1]

SURSE

  1. http://www.activenews.ro/stiri-politic/Istoricul-Ioan-Scurtu-dat-in-judecata-de-Forumul-Democrat-al-Germanilor-din-Romania-pentru-un-articol-in-care-ar-fi-aratat-legaturile-dintre-organizatia-pe-care-a-condus-o-Iohannis-si-o-grupare-infiintata-de-nazisti-in-1940.-Iata-articolul-144671
  2. Foto: activenews.ro

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro