Întâlniri stranii cu diverse specii extraterestre în fostul URSS

by “O întâmplare care a făcut înconjurul lumii s-a petrecut în orașul Voronej, URSS, în septembrie 1989. În parcul central al orașului se aflau peste 30 de persoane, copii și adulți, care au fost martorii la un eveniment OZN. Un OZN a aterizat în mijlocul parcului. Avea formă sferică, un […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

O întâmplare care a făcut înconjurul lumii s-a petrecut în orașul Voronej, URSS, în septembrie 1989. În parcul central al orașului se aflau peste 30 de persoane, copii și adulți, care au fost martorii la un eveniment OZN.

Un OZN a aterizat în mijlocul parcului. Avea formă sferică, un diametru de peste 15 metri și se sprijinea pe patru picioare.
Din OZN a ieșit o creatură înaltă de peste trei metri, îmbrăcat într-un costum argintiu, capul mic, de formă emisferică, așezat direct pe umeri, nu avea gât și care prezenta trei ochi. Ochiul din mijloc se rotea precum un radar.

La scurt timp, din OZN au coborât încă trei creaturi însoțite de un robot. Copiii au început să țipe, iar robotul a îndreptat un flash către unul dintre ei. Copilul a dispărut, sub privirile uluite ale mulțimii care se adunase. OZN-ul s-a ridicat de la sol și când a ajuns la o înălțime de 30 de metri, s-a auzit o bubuitură, după care OZN-ul a dispărut.

După câteva secunde, copilul care dispăruse a reapărut, era amețit și nu știa să răspundă ce s-a întâmplat cu el.
Pe locul aterizării rămăsese o adâncitură cu un diametru de 20 de metri și cu urmele celor patru picioare. După mărimea adânciturii OZN-ul avea peste 11 tone greutate.

În urma măsurătorilor care s-au făcut magnetismul și radioactivitate în zonă erau foarte ridicate. Cu câteva zile înainte de producerea incidentului de la Voronej, în localitățile limitrofe au fost observate OZN-uri care survolau zona.

Alte incidente asemănătoare au fost înregistrate în diferite zone ale URSS. Un incident s-a petrecut la granița ruso-chineză, în regiunea Altai.

În cursul nopții, un grănicer rus a dispărut din post. A fost dată alarma și au început căutările. După trei zile, grănicerul a fost găsit la o distanță de cinci kilometri, în stare de inconștiență. După ce și-a revenit el a susținut că a văzut o lumină puternică și că o forță l-a teleportat în interiorul unui OZN.

El a susținut că a văzut figuri umanoide fără față aplecate asupra lui și examinându-l. În cursul acestei investigații medicale avusese dureri groaznice. Superiorii lui l-au considerat bolnav psihic. El a fost internat într-un spital psihiatric. După o lună de zile, soldatul a murit din cauza unei boli galopante similare cu expunerea la radiații.

În aceeași perioadă, s-a petrecut un alt incident la o bază militară rusească din Kaliningrad. Unul dintre soldaţi care se afla în post a fost atacat de o creatură, înaltă de aproape trei metri.

alien21 ÎNTÂLNIRI STRANII CU DIVERSE SPECII EXTRATERESTRE ÎN FOSTUL URSS

Soldatul a tras mai multe gloanțe, au fost găsite 11 cartușe de Kalașnikov la locul faptei. În toată zona, iarba era strivită iar crengile copacilor rupte, semn că ceva cu mare viteză s-a ridicat de la sol. După ce și-a revenit, soldatul a povestit că a fost atacat de o creatură, după care nu și-a mai amintit nimic.”[1]

SURSE

  1. http://www.efemeride.ro/intalniri-stranii-cu-diverse-specii-extraterestre-in-fostul-urss
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro