Initiativa de Aparare Strategica (SDI) a SUA

by La 23 mai 1983, presedintele american, Ronald Reagan, a declarat ca SUA va dezvolta o protectie globala impotriva rachetelor balistice intercontinentale (ICBM). Aceasta protejare trebuie sa fie impenetrabila, pentru ca nici o racheta sa nu explodeze pe pamant american. Acest obiectiv s-a dovedit a fi cel mai scump proiect […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

La 23 mai 1983, presedintele american, Ronald Reagan, a declarat ca SUA va dezvolta o protectie globala impotriva rachetelor balistice intercontinentale (ICBM). Aceasta protejare trebuie sa fie impenetrabila, pentru ca nici o racheta sa nu explodeze pe pamant american.

Acest obiectiv s-a dovedit a fi cel mai scump proiect de inarmare din lume, cu toate ca de la bun inceput a fost sortit esecului. Acest proiect se gaseste in analele istoriei sub numele de “Star Wars” (n.tr. “Razboiul Stelelor”) sau “Initiativa de Aparare Strategica” (n.tr. Strategic Defense Initiative – SDI).

Cei mai multi oameni de stiinta au sustinut de la inceput ca “Star Wars” este irealizabil. Pana la inceputul anilor ’90, SUA a alocat circa 25 miliarde de dolari pentru SDI. La un an dupa ce SDI a fost facut cunoscut, au fost date misiunile de cercetare si realizate concepte de aparare.

strategic_defense_initiative_political_cartoon_by_o0starrieskye0o-d6j71aj 8f38c40d0f6a258cdfface2ba059ea09.400x527x1 star-wars-strategic-defense-initiative-debates-in-congress-larry-pressler-hardcover-cover-art sdi-image02

Au fost analizate toate posibilitatile, pentru a gasi metode de realizare a sarcinilor propuse. Aceste concepte au in vedere sapte puncte de aparare. Cele mai importante momente intr-o explozie nucleara sunt: Boost-Phase, Post Boost-Phase si Mid Course-Phase precum si faza de aparare termica.

Boost-Phase: in timpul aceste faze, racheta necesita trei pana la cinci minute, pentru a transporta incarcatura nucleara la o inaltime de 200 km. Strategii SDI sunt de parere ca in timpul aceste faze, cele mai multe rachete trebuie doborate. Patru tipuri de aparare s-au dovedit a fi deosebit de eficiente in acest scop: laserul chimic, razele cu particule, armele electromagnetice, laserul Roentgen.

Laserul chimic: o arma chimica cu laser foloseste energia dezvoltata in reactiile chimice, pentru a fi indreptata spre o tinta. Oamenii de stiinta SDI au vrut sa faca statii laser in cosmos. Problema principala in aceasta privinta este ca sunt foarte voluminoase si plasarea lor pe orbita este dificila.

In afara acestor lucruri, o astfel de arma necesita o energie de circa 25 MW pentru a distruge o racheta. Actualmente, cele mai puternice lasere experimentale produc o energie de 400.000 W. Mai mult, statiile-laser ar cuprinde armele anti-satelit (ASAT).

O alta metoda de aparare prin laser ar fi sistemul de oglinzi pozitionat in cosmos, sistem ce intensifica razele laser emise de la sol si este indreptat inspre rachetele care se apropie in zbor. Dezavantajul acestui concept este pierderea de energie caucaza de razele laser, cand patrund in straturile inferioare ale atmosferei.

Razele cu particule: armele cu raze cu particule se bazeaza pe faptul ca particulele subatomice distrug in marea lor energie circuitul electric al rachetelor sau a altor obiecte de zbor. Aceste efecte sunt cunoscute din experienta acceleratiei patriculelor. In atmosfera Pamantului exista astfel de particule cu energie mare in campuri magnetice.

Dupa cum se pare, actualmente in Alaska se intreprind eforturi pentru a face aceste particule folositoare efectelor mentionate anterior. O alta posibilitate pentru dezvoltarea unei arme cu raze cu particule ar fi ca in urma unui laser, ce trece prin atmosfera, sa se emita o raza cu particule, ce distruge obiectivul.

Armele electromagnetice: armele electromagnetice folosesc energia cinetica a proiectilelor. In institutele secrete de cercetare s-a dorit atingerea unei viteze a proiectilului de 72.000 km/ora.

Dar dezvoltarea sistemelor de directie si deplasare a unor mase reduse pentru astfel de proiectile, ce rezista la acceleratia initiala si dezvoltarea unui necesar de energie de ordinul sutelor de megawati de electricitate pentru o arma electromagnetica sunt probabil problemele cel mai greu de rezolvat.

Laserul Roentgen: acestea au fost poate cele mai eficiente arme realizate in cadrul SDI. Un astfel de laser este, de fapt, o bomba atomica plutitoare. Un satelit repereaza obiectul zburator si declanseaza dupa aceea o reactie termo-nucleara, prin care razele Roentgen eliberate sunt focalizate pe obiectul zburator si il distrug.

Cea mai mare problema pentru securitatea acestor sisteme de arme ramane factor sovietic. Este absolut posibil sa se ia masuri mult mai ieftine decat sa se creeze aceste arme. Sovieticii au realizat si testat in anii ’80 arme ASAT, ce puteau distruge satelitii americani.

Mai mult, inamicul putea realiza materialele ce produceau un efect de camuflare a armelor energetice sau reducereau timpul de zbor din Boost-Phase, pentru a scurta perioada de reactie a inamicului. In cazul in care s-ar fi reusit distrugerea tuturor rachetelor atomice in spatiul cosmic, ramane totusi amenintarea avioanelor si submarinelor. Putere atomica de distrugere a acestei arme ar fi indeajuns de mare pentru a nimici SUA.

Fireste, acest fapt era cunoscut militarilor si oamenilor de stiinta de la SDI. Dupa parerea doctorului, Edward Teller, este un echilibru instabil ce se bazeaza pe balanta ororilor. Un echilibru care, dimpotriva, s-ar baza pe o aparare impenetrabila, ar fi stabil in sine.

Doctorul Teller spera ca in anul 2000, din banii alocati scopurilor strategice, 95% sa fie dati apararii si doar 5% ofensivei. Dupa laserul Roentgen, doctorul Teller a propagat Brilliant Bebbels. Doctorul Lowel Wood a dezvoltat ideea acestui sistem de aparare in laboratoarele Livermore National.

Prin Brillian Bebbels se intelege un sistem alcatuit din circa 1000 pana la 4000 de sateliti autonomi, aflati la o inaltime de aproximativ 400 km si avand o durata de functionare de zece ani, ce localizeaza imediat rachetele lansate deja, dupa aceea indreapta proiectilul spre tinta si o distrug.

Doctorul Gregory Canavan si doctorul Edward Teller scriau in 1990 in revista stiintifica “Nature” un articol in care prezentau Brillian Bebbels ca o varianta de aparare a anilor ’90.

Unul dintre acesti sateliti cantareste doar 50 kg si nu este mai mare decat o masa de scris. Toate componentele electronice si computerele au fost micsorate pentru spatiul de acolo. In partea cu ilustratii a cartii este prezentat un test al unui Brillian Bebbels.

Responsabilii politici spera ca prin SDI vor fi multe realizari in scopuri civile, pentru a putea revitaliza piata americana. Acum, economia americana este asaltata de produsele asiatice, ieftine, din sectorul electronic.

Pe de alta parte, se stia cu siguranta ca Uniunea Sovietica nu poate participa cu sistemul ei politic la un astfel de program si de aceea ar putea fi intrecuta. Dupa destramarea Uniunii Sovietice, in 1993, presedintele Bill Clinton a schimbat numele SDI-ului in Ballistic Missile Defense Organization (BMDO), fara a face reduceri si pe plan financiar.

Trecerea de la SDI la BMDO semnifica o atitudine fata de prietenii si fostii dusmani ai SUA, adica aceea de participare la BMDO. Noi inamici par a fi doar dictatorii din tarile lumii a treia si asteroizii din cosmos (n.n. si farfuriile zburatoare ale nazistilor, intraterestrilor si extraterestrilor).

Misiunea “Clementine II”, in valoare de 120 milioane de dolari consta in trimiterea unui satelit, care se va indrepta spre trei asteroizi, se va trage asupra lor cu rachete mici, precis directionate, iar impactul va fi observat de la o departare sigura.

Atunci se vor obtine mai multe informatii cu privire la alcatuirea asteroizilor. La aceasta misiune iau parte Comendamentul Fortelor Spatiale, laboratorul Air Force Philips din Albuquerque, New Mexico si laboratorul Lawrence Livemore din California.

Doctorul Edward Teller este de parere ca asteroizii care trec pe langa Pamant si ar putea sa se ciocneasca cu el, trebuie sa fie anihilati cu arme atomice. Oamenii de stiinta care colaboreaza la acest proiect considera ca un astfel de asteroid cu un diametru de 100 metri poate fi deviat de la cursul de coliziune cu Pamantul prin impactul a 20-30 tone de TNT.

Dupa cum se pare, conceptul BMDO exclude laserul Roentgen, razele cu particule si armele electromagnetice. Interesant este ca in paralel cu SDI au fost dezvoltate si alte arme exotice de atac si aparare. Acestor asa-zise “arme neletale” li s-a acordat de la inceputul anilor ’90 o tot mai mare prioritate de catre Pentagon.

Dupa cum vom arata in urmatoarele randuri, printre aceste arme sunt unele care, ipotetic, pot actiona impotriva OZN-urilor – acesta fiind adevarul motiv al crearii Initiativei de Aparare Strategica (SDI).

Dupa asa-zisa cadere a celui de-al Treilea Reich, in 1945, in toata lumea au fost observate sute de farfurii zburatoare. Era OZN-urilor a luat amploare in 1947. In 1947, Aliatii au declansat operatiunea High Jump (n.tr. “Marele Salt”) impotriva nazistilor retrasi in Antarctica, iar amiralul Richard Byrd a ajuns, din greseala, tocmai in Centrul Pamantului, unde i-a gasit pe nazisti, acestia fiind aliati cu civilizatia arianilor, care traieste acolo de mii de ani.

Intoarcerea amiralului Richard Byrd in SUA, dupa ce a pierdut confruntarea initiata impotriva Reich-ului, a provocat o unda de soc printre Iluminati, acestia punand in aplicare o serie de operatiuni prin care au fost construite o serie de baze asa-zis “stiintifice” la poli pentru a urmari indeaproape fiecare miscare a nazistilor, operatiunea numindu-se “International Geophysycal Year”, fiind pusa in aplicare in 1958. Despre aceste puteti citi pe larg in cartea lui Jan Van Helsing – “Organizatia Secreta Soarele Negru – loja elitei celui de-al Treilea Reich”.

Arme anti-materie

Conceptul de arme neletale nu este nou. De la inceputul anilor ’80, administratia Reagan si-a intarit interesul pentru armele electromagnetice. Multe dintre acestea s-au desfasurat sub Initiativa de Aparare Strategica si erau finantate din banii acesteia.

Multi cercetatori cred ca SDI avea doar rolul de paravan, in spatele caruia erau create arme energetice teleghidate si arme cu pulsatii de microunde. In octombrie 1993, ministrul apararii de atunci, Les Aspin, a anuntat ca Pentagonul va efectua un studiu in legatura cu tehnologiile neletale.

Doctorul Aldric Saucier este un om de stiinta al Comandamentului Defensivei Balistice, cu o experienta indelungata in cercetarea spatiului cosmic. In 1993, doctorul Saucier a afirmat in fata Comitetului Guvernamental pentru Operatiuni ca cel putin jumatate din bugetul SDI este repartizat proiectelor clasificate.

El confirma ca milioanele de dolari sunt jonglati de la un proiect la altul. Din 1993, firmele care lucreaza la proiectele SDI profita de programele neletale. In noiembrie 1993, doctorul John Alexander, a organizat la Universitatea “Johns hopkins” o conferinta despre armele electromagnetice.

La aceasta conferinta a participat elita industriei armelor de inalta tehnologie, iar doctorul Edward Teller a fost invitat in calitate de gazda-prezentator. Pe langa armele energetice folosite impotriva oamenilor, au fost create si unele care pot fi indreptate impotriva aparatelor, avioanelor si vehiculelor.

Aceste tehnologii includ arme cu pulsatii de microunde de inalta frecventa (arme HPM) si arme cu pulsatii electromagnetice (arme EPM), ce pot intrerupe circuitele electrice, punand astfel in pericol avioanele si autovehiculele.

Doctorul John Alexander este privit drept “parintele defensivei militare neletale”. In timpul liber este interesat de fenomenele paranormale si OZN-uri. In revista “Aviation Week & Space Technology” din 24 ianuarie 1993, doctorul Alexander a dat de inteles ca in SUA s-au creat actualmente arme anti-materiale, ce pot opri curentul electric dintr-un oras intreg, pentru a putea anihila cu usurinta trupele rebele.

Un interes deosebit s-a manifestat pentru armele cu pulsatii electromagnetice (armele EPM), deoarece sunt avantajoase pentru misiunile Fortelor Speciale. Pulsatiile electromagnetice actioneaza repede, curat, foarte eficient si sunt invizibile.

Ipotetic, aceste arme ar putea fi folosite si impotriva OZN-urilor. In lucrarea “UFO-Nahbegegnungen” s-a aratat ca OZN-urile pot ioniza aerul din jurul lor. Acesta este un indiciu ca propulsarea OZN-urilor se bazeaza pe curent electric si campuri magnetice.

De aceea, pulsatiile electromagnetice ale armelor HPM si EMP ar putea tulbura sau anula sistemele electrice ale OZN-urilor. In cele ce urmeaza, vrem sa ne ocupam de stadiul de dezvoltare al pulsatiilor electromagnetice (EMP) din acea perioada.

Arme pe baza de impulsuri electromagnetice

In ultimii douazeci de ani au fost realizate diverse proiecte de cercetare, ce investigau efectele campurilor electromagnetice intensive asupra aparatelor electrice, pentru a putea fi contracarate.

In acest scop au fost create simulatoare de impulsuri electromagnetice. Aceste simulatoare produc impulsuri foarte scurte, intense, de campuri electromagnetice, ce se manifesta in special in jurul simulatorului.

Activitatile principale includ efectele impulsurilor productive ale microundelor, asa-numitele impulsuri High Power Microwave (HPM), pe cercuri de distributie circumscrise si fotocelule. Aceste energii eliberate reproduc partea de raze neionizate, ce se ridica in atmosfera dupa o explozie atomica.

Energia electromagnetica neionizata produsa de un simulator de impulsuri, este asemanatoare unei declansari de energie electromagnetica, produsa de o descarcare electrica in atmosfera. Campurile electromagnetice obtinute prin impulsuri electromagnetice pot tulbura sau distruge circuitul electric prin aparatele electrice, computere, dispozitive tehnice, sisteme de lupta dirijate si legaturi telefonice.

Ca urmare a SDI si a programelor de arme neletale, au fost create impulsuri electromagnetice, care pot fi utilizate si ca arme. Daca ne gandim ca un avion, care in raza de actiune a impulsurilor electromagnetice, nu mai are nici o sansa de redresare, deoarece nu-i mai functioneaza aparatele electronice, ne putem inchipui de ce armata arata un astfel de interes fata de armele pe baza de impulsuri electromagnetice.

Testarile cu simulatoarele de impulsuri electromagnetice, care au avut loc in 1989, in Chesapeake Bay, in apropiere de Annapolis, sunt inconjurate de incidente misterioase. Multi locuitori din acea zona au observat, din 1987, o crestere masiva a numarului de elicoptere militare negre.

Printre aceste elicoptere se numara si un aparat de tipul Chinook. La scurt timp, aceasta regiune a fost survolata si de obiecte zburatoare neidentificate. Mai multi martori au vazut obiecte de zbor stralucitoare, care se deplasau in mod neconventional.

Unele elicoptere se invarteau deasupra locuintelor, astfel incat multi oameni se simteau hartuiti la acestea. Intrebarile puse delegatului imputernicit de Congres, Tom McMillen, nu au dat rezultate multumitoare. Se pare ca activitatile OZN si aparitiile elicopterelor negre au legatura cu testele secrete ale marinei.

Cercetatorii au aflat ca marina americana efectuase un proiect cu numele EMPRESS. In spatele acronimului EMPRESS se afla denumirea “Electromagnetic Pulse Radiation Environment Simulator for Ships”. Aceste teste cu impulsuri electromagnetice au fost efectuate in Chesapeake Bay pe o nava prezentata in sectiunea cu fotografii a cartii.

Uneori, martorii raporteaza ca obiectele de zbor neidentificate plutesc mai mult timp deasupra unui pod peste golf. “Foundation on Economic Trends” si alte organizatii au dat in judecata ministerul american al apararii, deoarece se temeau ca aceste testari aduc pagube mediului inconjurator.

Opozantii impulsurilor electromagnetice au pierdut procesul, iar armata a reluat testele dupa doua saptamani. Punctele de cercetare ale marinei din apropiere se afla un in stare de alarma pe perioada testarilor.

In iulie 1988 au fost observate, din nou, OZN-uri deasupra golfului Chesapeake. Interesant este ca organizatiei de cercetare a OZN-urilor MUFON i s-au trimis cele mai multe rapoarte despre observarea de OZN-uri in perioada 22-24 iulie 1988. Dupa cum s-a aflat in timpul anchetei, exact la acel moment, la 04:00 dimineata, au fost efectuate testarile cu impulsuri electromagnetice.

In afara de acestea, pe data de 24 iulie, la ora 04:35, s-a produs o catastrofa aviatica, ce are probabil legatura cu testarile impulsurilor electromagnetice. In acelasi timp, doi tineri zburau cu un aparat Cessna 182 de la Kent Island de-a lungul podului din golf catre o plaja estica.

La cinci minute de la decolare, aparatura avionului s-a dereglat si aceasta s-a prabusit. Ambii barbati au scapat cu viata din accident. In apropierea locului prabusirii se afla nava EMPRESS. A doua zi, mai multe ziare scriau pe larg despre acest incident.

Autoritatile federale nu au reusit sa gaseasca motivul dereglarilor. Examinarea resturilor avionului au aratat ca motorul era absolut intact. Legatura cu testarile impulsurilor electromagnetice este facuta de momentul si locul accidentului, precum si de brusca anulare totala a comenzilor avionului.

Totusi, nu se poate dovedi ca Cessna 182 a zburat prin conul de influenta al impulsurilor electromagnetice. Intrucat au fost observate OZN-uri si elicoptere in apropiere de podul din golf, mai multi cercetatori banuiesc ca testarile cu impulsuri electromagnetice nu au fost efectuate intamplator in acel loc si ca OZN-urilor erau adevaratul scop al acelor testari. Intrucat proiectele despre impulsuri electromagnetice sunt extreme de secrete, nu este usor sa se afle cate ceva despre ele.

Chris Terraneau a fost implicat intre 1987 si 1989 in construirea unei arme pe baza de impulsuri electromagnetice de inalta performanta. A declarat ca o arma HPM este compusa din doua sectiuni: un asa-numit generator Marx, care produce impulsuri de tensiune si electronice, si un dispozitiv de antene Magnetron.

Impulsurile electrice produse de generatorul Marx sunt transformate in microunde Magnetron. Electronii care pleaca de la un catod sunt imprastiati printr-un camp magnetic pe un plan in forma de bucla, intre anod si catod. Prin catod se intelege un electrod pe care se inregistreaza o tensiune electrica sau o descarcare electrica negativa.

Anodul este un electrod la care se inregistreaza o tensiune electrica pozitiva. Frecventa acestui aparat corespunde frecventei undelor electromagnetice de ordinul centimetrilor.

Arma HPM, la care a lucrat Chris Terraneau, a fost dusa cu un camion la zona de testare Cibola. Aceasta regiune pentru experimente se afla in desert, in apropiere de Yuma, Arizona. La testul HPM, energia microundelor de circa 4,5 GHz a fost transmisa de o antena cu diametrul de 3,3 m.

Antena se afla la cativa decimetri deasupra camionului. Personalul si echipamentul au fost protejate prin masuri de securitate. Aceste masuri trebuiau sa aiba in vedere iradierea ce pornea de la Magnetron si antena.

In fata camionului s-a stabilit o zona de siguranta in forma de con, lunga de 800 m si larga de 12 grade. Partea activa a undelor electromagnetice se largea cu un unghi de sase grade. De la o distanta de circa 30 m, s-a masurat in centrul razei o putere de 10 W/cm patrat.

Chris Terraneau nu a fost de fata personal la testarile armei HPM. Insa echipa de testare i-a povestit ca aparatele electronice au fost distruse cu usurinta. Printre aceste aparate se numarau computere, ceasuri digitale si alte obiecte electronice, precum si mine de teren militare.

Chris Terraneau a auzit ca armata a fost foarte multumita de versiunea pentru camion a armei HPM. La putin timp dupa ce a parasit echipa de cercetare, colegii sai au fost mutati la corporatia General Atomics. De la acel moment, cercetarea HPM/impulsuri electromagnetice s-a desfasurat in si mai mare secret si a fost mai bine finantata.

In cele ce urmeaza, vrem sa ne indreptam, din nou, atentia asupra cazului lui Leah Haley, pentru a investiga daca armele cu impulsuri electromagnetice si cele HPM pot fi intr-adevar folosite impotriva obiectelor de zbor neidentificate.

Armele pe baza de impulsuri electromagnetice folosite impotriva OZN-urilor

Daca ne gandim la circumstantele testelor EMPRESS, suntem indreptatiti sa speculam ca testarile impulsurilor electromagnetice au fost indreptate impotriva OZN-urilor. In cazul in care o parte a armatei armericane stie ca OZN-urile sunt reale, rapesc cetateni si mutileaza animale, este usor de inteles ca cei responsabili dezvolta metode defensive pentru ca pe viitor sa se poata apara de intrusii nedoriti.

Impulsurile electromagnetice, mocroundele de inalta frecventa sau razele cu particule ar fi armele potrivite pentru acest lucru. Pe de alta parte, cu aceste sisteme de lupta armata ar putea intra cu relativa usurinta in posesia OZN-urilor, pentru a le putea studia in amplasamente militare secrete.

Testarile impulsurilor electromagnetice legate de OZN-uri sunt prea putin pentru a dovedi aceasta ipoteza. Daca ar exista martori care sa confirme atacul cu impulsuri electromagnetice asupra unui OZN, ne-am apropia mai mult de adevar.

Persoana de care ne-am ocupat in capitolul anterior, Leah Haley, care a fost rapita si de OZN-uri si de armata, ar putea fi un astfel de martor. Fie constient, fie sub hipnoza, Leah isi aminteste de o experienta traumatizanta, foarte ciudata.

Isi aduce aminte ca se afla la bordul unui OZN si era examinata de fiinte mici, albe, asemanatoare extraterestrilor mici si gri. Leah isi aminteste vag ca a vazut din aer o nava de razboi si apa. Brusc a simtit o smucitura puternica, a cazut pe spate si s-a lovit cu capul de ceva tare.

Cand si-a revenit, Leah se afla pe o plaja cu nisip. OZN-ul era intr-o parte a plajei. Dupa aceea, Leah a simtit in jurul ei o intensa activitate militara. Auzea zgomote de elicoptere si vedea avioane ce zburau deasupra capului. Mai mult, Leah a vazut un soldat cu masca de gaze pe fata, ducand pe umar un extraterestru. Crede ca la acel moment creatura traia inca.

Dupa aceea isi aminteste ca a fost dusa cu o barca pe o nava de razboi. Are impresia ca extraterestrul a fost luat cu un elicopter. Cand a fost adusa pe punte, a vazut un alt extraterestru, care, dupa cum descrie ea, era de asemenea in viata.

Nu stie ce s-a intamplat cu ceilalti extraterestri, pentru ca ea vazuse la bordul OZN-ului patru fiinte. Probabil ca fiintele de pe plaja si cele de pe vas erau aceleasi. Probabil elicopterul adusese extraterestrii la bordul navei.

Leah isi aminteste plaja foarte bine. Nisipul era albicios, iar apa era linistita si verzuie. Isi aminteste forma dunelor de nisip. Cercetarile au aratat ca zona descrisa de ea seamana cel mai bine cu plajele de la Gulf Breeze din Florida.

Leah s-a dus de cateva ori in acea zona si a cautat locul prabusirii. Cand, impreuna cu cercetatorii MUFON, Donald Ware si Bob Reed, a ajuns pe plaja in apropiere de baza aeriana, Eglin, au gasit o zona ce corespundea descrierilor lui Leah.

Ca urmare a investigatiilor au vazut o antena ciudata si niste aparate in spatele unei zone imprejmuite apartinand bazei aeriene. Prin contactele lor militare, Donald Ware si Bob Reed au aflat ca ciudata antena era o arma cu impulsuri electromagnetice.

Leah a reusit sa faca niste poze cu aceste ciudate aparate, incluse in sectiunea cu fotografii a cartii. Daca se da crezare renumitului ziar “Aviation Week & Space Technology” se obtin alte dovezi ca aviatia militara testeaza si utilizeaza impulsuri electromagnetice in aceasta regiune.

In acest ziar, care este pe post de purtator de cuvant al aviatiei militare, s-a scris ca baza de aviatie militara, Eglin, testeaza arme cu impulsuri electromagnetice si ca acestea pot provoca prabusirea avioanelor. Dupa un timp, cand Leah si sotul ei au vrut sa revina la locul unde s-au facut pozele, au fost alungati de soldati.

Chris Terraneau a vorbit cu un inginer, care a construit un generator pentru o arma cu impulsuri electromagnetice. Domeniul de lucru al aparatului construit de el este cuprins intre cativa MHz si 100 MHz. Forma exoticului transformator de impulsuri electromagnetice este de electrod sferic, aflat in centrul antenei.

Acesta i-a mai spus lui Chris Terraneau ca DIA a constatat cu cativa ani mai inainte ca armele cu impulsuri electromagnetice sunt mai bune decat cele HPM, deoarece lucreaza pe spectru de frecventa mai larg decat armele HPM.

Este mai greu pentru inamic sa-si protejeze aparatura electronica de impulsurile electromagnetice. La o arma HPM este mai usor sa se gaseasca metoda defensiva, deoarece se cunoaste exact frecventa.

Conform informatorului lui Terraneau, cel mai mare generator de impulsuri electromagnetice se afla la baza aeriana, Kirtland, in New Mexico. Acesta a lucrat pentru DIA si aparatul sau emitea impulsuri de circa 400 nanosecunde.

Simulatorul HPM la care a lucrat, Chris Terraneau, producea impulsuri de 20 nanosecunde. La intrebarea daca astfel de impulsuri electromagnetice pot provoca si prabusirea unui OZN, informatorul spune ca nu stie daca astfel de arme sunt folosite impotriva OZN-urilor.

Mai spune ca in acest caz ar fi absolut posibil ca impulsul electromagnetic sa interactioneze cu campul electromagnetic emanat de OZN, care astfel s-ar putea prabusi.

Interesant este ca Ballistic Missile Defense Organization (BMDO) testeaza in baza aeriana, Englid, reflectoare telescopice, care pot repera rachete balistice. Aceste telescoape sunt de tipul reflectoarelor si sunt alcatuite din miliarde de fragmente hexagonale, aflate sub control computerizat.

O raza laser masoara turbulentele atmosferice aflate in raza de actiune a oglinzilor si rearanjeaza segmentele prin computer. Cu acest telescop se poate indrepta foarte usor o racheta asupra unei tinte in zbor. Chris Terraneau a vazut un mic model al unui telescop in cladirea firmei care produce sistemele de doborare a tintelor pentru BMDO.

Acesta este de parere ca modelul arata exact ca antena din fotografiile lui Leah Haley. Sistemul de doborare a tintelor este mobil, putand fi deplasat cu un camion special.

Daca experientele lui Leah Haley au fost reale, este posibil ca armata sa inregistreze OZN-uri cu sistemele create pentru BMDO si sa incerce sa le doboare cu impulsurile electromagnetice. Problema este ca in pozele lui Leah Haley se vad doar aceste sisteme, iar arma cu impulsuri electromagnetice se afla la subsol.

Ufologul David Spencer a cerut datele aparitiilor de la MUFON dintre 1987 si 1994. A aflat ca in zona Gulf Breeze, Florida, aparitiile OZN sunt mai dese si aceasta zona pare a fi un loc preferat al OZN-urilor. Chiar daca experientele lui Leah Haley sunt greu de crezut, armata americana pare a fi in posesia unor arme care fac sa sune real scenariul descris de Leah.

SURSE

  1. Helmut Lammer si Marion Lammer – “OZN – Operatiuni Secrete”.

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro