Ingenioasele coduri secrete, din antichitate și până în zilele noastre

by Oamenii au căutat dintotdeauna să comunice cu ajutorul codurilor secrete. De la egipteni la hackheri, iată o scurtă trecere în revistă a celor mai geniale invenţii, ce permit criptarea oricărui tip de informaţie. Scrierile antice, gravurile cuneiforme, hieroglifele egiptene, pictogramele aztece sau mayaşe sunt purtătoarele unor mesaje încă nedescifrate. […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Oamenii au căutat dintotdeauna să comunice cu ajutorul codurilor secrete. De la egipteni la hackheri, iată o scurtă trecere în revistă a celor mai geniale invenţii, ce permit criptarea oricărui tip de informaţie.

Scrierile antice, gravurile cuneiforme, hieroglifele egiptene, pictogramele aztece sau mayaşe sunt purtătoarele unor mesaje încă nedescifrate. Mii de articole, cărţi şi opere de artă ascund mesaje codificate. Odată cu Internetul, steganografia (din grecescul steganos, impenetrabil, şi grafos, scriere) revine în actualitate. Această noţiune a fost inventată în secolul trecut de francezul Alphonse Bertillon (1853 – 1914), părintele antropometriei – metodă de identificare a criminalilor cu ajutorul amprentelor digitale.

Steganografia este arta de a ascunde o informaţie într-un text, într-o partitură muzicală, într-o secvenţă video sau într-un desen oarecare. Ea face parte din panoplia modalităţilor de comunicare utilizate de pictori, scriitori sau poeţi, dar şi de ocultişti, de spiritele evoluate sau de savanţi. Este o tehnică complementară criptografiei care include desene, sunete şi imagine video, ce va rămâne mult timp apanajul monarhilor, al spionilor de înaltă clasă, al negociatorilor şi al bancherilor internaţionali.

De câteva generaţii, această artă foarte veche părea căzută în desuetudine. Însă Internetul, tehnica video şi muzica modernă au readus-o în actualitate. Nimic mai potrivit decât o steganogramă pentru a păcăli cenzura sau pentru a transmite mesaje codificate iniţiaţilor, ascunzându-le privirilor celorlalţi. Reţeaua Web oferă milioanelor de navigatori pe Internet posibilitatea de a străluci în acest domeniu totodată util şi ludic. Iar hacherii, aceşti piraţi fără scrupule dar adeseori geniali, care fac ravagii prin cele mai securizate reţele, sunt redutabili „spărgători de coduri”, capabili să se infiltreze în calculatoarele cele mai bine protejate, pentru a semăna dezordine, pentru a implanta unii viruşi inventaţi de ei sau pentru a organiza un jaf cât se poate de real prin metode virtuale. Şi, în amintirea trecerii lor pe acolo, ei lasă cel mai adesea o steganogramă, tot aşa cum Arsene Lupin lăsa câte o carte de vizită.

Criptografia în antichitate
Dacă Ieremia la evrei, Iulius Cezar la romani au folosit procedee criptografice simple, alte personaje celebre ale antichităţii au pus la punct tehnici mult mai rafinate.
* Herodot (484-425 î. Hr.) prevestea că Histiaeus a trimis un sclav cu un mesaj fără importanţă către Aristogoras din Milet, după care a trimis încă un sclav pe urmele primului, cu porunca să-l radă pe cap pe primul. Craniul tatuat al primului mesager conţinea de fapt adevăratul mesaj, care consta în ordinul de război al grecilor contra perşilor.

* Vechii egipteni au inventat cerneala simpatică din suc de lămâie. Documentul respectiv, supus de destinatar flăcării unei lămpi cu ulei, îşi revela întreg conţinutul. La curtea faraonului, Marele Preot îi însemna pe copiii regali în spatele urechii cu un semn distinctiv şi de neşters, numai de el ştiut, conţinând numele şi data naşterii prinţului. Aceasta le permitea detectarea autorilor unor eventuale substituţii.

* În Spania, eforii (cei mai importanţi cinci magistraţi) comunicau cu ajutorul unui sistem criptografic secret constând în rularea pe un cilindru de bambus, numit scytal, a unei benzi de piele ale cărei margini trebuiau să coincidă exact. Mesajul care trebuia transmis era înscris pe rânduri succesive paralele cu axa suportului. După aceea se derula banda care prezenta o succesiune de litere, aparent fără sens. Banda de piele era încredinţată unui mesager care o purta în jurul taliei, ca centură. Cu ajutorul unui cilindru de bambus de acelaşi diametru, destinatarul putea descifra foarte uşor mesajul.
* Pe vremea persecuţiei romane, primii creştini foloseau intens steganografia pentru a comunica între ei, pentru a-şi semnala prezenţa sau pentru a semnna sau autentifica un document. Astfel, cuvântul grecesc ikhthus (peşte), acrostih al lui „Iesous Christos Theou Uios Soter” (Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul), a devenit simbolul lui Iisus. De aceea regăsim acest simbol adeseori ascuns în operele de artă, în fresce şi pe morminte datând din acea perioadă.

Cum au pierdut francezii bătălia de la Roncevaux

Împăratul Carol cel mare (742-814 e.n.) transmitea mesaje cavalerilor săi şi inspectorilor regali cu ajutorul unui cod foarte simplu, bazat pe Biblie. Fiecare reprezentant al împăratului primea, la punerea sa în funcţie, o copie a cărţii sfinte identică cu cea a monarhului, caligrafiată cu multă atenţie de călugării de la scriptoriumul de la Aix-le-Chapelle. Mesajul cifrat conţinea o suită de numere corespunzând capitolului, versetului şi locului cuvântului utilizat.

În campanie, trupele lui Carol cel Mare corespondau cu ajutorul unui cod sonor foarte precis, al cărui suport era olifantul, un corn sculptat în fildeş de elefant. Sunetul modulat al instrumentului purta până la distanţe mari ordinele cavalerilor împăratului. Înfrângerea de la Roncevaux a fost rezultatul unei duble erori în acest sistem. Pe de o parte, cavalerul însărcinat să decodifice pentru Roland ordinele împăratului a folosit o Biblie oarecare, împrumutată de la o mănăstire din apropiere, ale cărei pagini nu corespundeau, evident, cu cele ale Bibliei de referinţă – şi astfel mesajul imperial s-a dovedit a fi de neînţeles. Pe de altă parte, avangarda armatei lui Roland a interpretat greşit sunetul îndepărtat al cornului care le dădea ordinul de atac. De fapt, cavalerul care era de strajă, tulburat de interferenţa sunetului cu ecoul munţilor, nu a înţeles mesajul şi a sunat retragerea în locul ofensivei prevăzute. Astfel a fost pierdută bătălia de la Roncevaux, una din cele mai celebre înfrângeri ale armatei franceze.

Semnătura secretă a lui Leonardo

Leonardo da Vinci (1452-1519), faimosul geniu al Renaşterii, a deprins de tânăr obiceiul de a scrie cu mâna stângă şi invers, pentru a-şi ascunde notiţele de curiozitatea anturajului său. Iluştrii săi corespondenţi şi intimii cunoşteau codul şi îi citeau notiţele cu ajutorul unei oglinzi. Pentru unele documente destinate să rămână secrete, el folosea o dublă criptografie, intercalând „momeli” între litere sau între cuvinte. Ştiind că mulţi îl imitau, Leonardo îşi ascundea în operele sale semnătura „Leonardus Vinci Academia”, caligrafiată după acelaşi procedeu, dar inversată. Datorită acestei steganograme, un celebru expert din Florenţa a recunoscut cu certitudine autenticitatea unei opere controversate a maestrului italian.

Codul lui Platon a fost decriptat

O serie de „mesaje secrete” ascunse în câteva dintre cele mai celebre texte scrise de Platon au fost descoperite de un reputat profesor universitar din Marea Britanie.

Textele lui Platon au fost analizate şi dezbătute în ultimii 2.000 de ani de cele mai luminate minţi ale omenirii, însă, potrivit unei descoperiri recente, se pare că operele celebrului filosof grec nu şi-au dezvăluit încă toate secretele. În opinia profesorului Jay Kennedy, una dintre cele mai importante teorii ale lui Platon este ascunsă în textele sale: „«Operele lui Platon» au jucat un rol major în apariţia culturii occidentale, însă ele sunt misterioase şi se încheie prin ghicitori. În Antichitate, mulţi dintre discipolii lui au declarat că operele sale conţin o serie de coduri secrete, însă această teorie a fost respinsă de savanţii din epoca modernă. Este o poveste veche şi lungă, însă eu am reuşit să sparg acest cod. Am dovedit faptul că operele sale conţin într-adevăr coduri şi simboluri, iar descifrarea lor va conduce la descoperirea filosofiei secrete a lui Platon.” Profesorul a descoperit faptul că frazele, cuvintele şi temele folosite de Platon sunt despărţite de intervale regulate în scrierile sale, iar acestea coincid cu spaţiile dintre cele 12 note muzicale ale portativului grec.

Bacon a anticipat limbajul informaticii

Francis Bacon (1561-1626), filosof şi om politic englez, a inventat diverse coduri secrete. La o jumătate de secol după moartea sa, regele Iacob al II-lea le-a folosit pentru a comunica în siguranţă cu partizanii săi catolici şi cu ambasadorul său la curtea Franței, unde şi-a găsit refugiu. Bacon pusese la punct un sistem de codificare pe bază binară formând „cvintete”, ce prefigurau octeţii limbajului informaticii. Tehnica sa consta în utilizarea diferenţelor dintre caracterele tipografice (minuscule sau majuscule), de exemplu pentru a masca un mesaj ascuns într-un text aparent anodin sau într-o suită de litere fără semnificaţie.

Războiul mesajelor

În timpul primului război mondial, spionii fracezi şi germani rivalizau în viclenie pentru a transmite informaţiile la cartierele lor generale. Una din metode era de a codifica mesajele în codul Morse într-un desen sau o imagine oarecare. Trebuie să remarcăm că alfabetul Morse sonor este folosit şi astăzi de prizonierii din închisori. Au fost utilizate chiar desene făcute de copii ascunzând informaţii secrete, cum ar fi cel realizat de micuţa Ana (a cărei mamă era funcţionară la cartierul militar general), în care firele de iarbă erau grupate conform alfabetului Morse şi transmiteau următorul mesaj: „Podul va fi distrus la data de cinci martie.”

Între 1935 şi 1945, războiul radio a vehiculat o mulţime de mesaje criptate. Radio Londra difuza, de exemplu, fraze enigmatice ca: „Epaminonda este mort”, „Morcovii sunt lichidaţi” sau „Şaliapin cântă la Paris”. Fiecare ascundea o informaţie sau un ordin către una din formaţiunile combatante ale Franţei. Aceasta a fost în aceeaşi perioadă în care germanii au creat tehnica micropunctului care permitea ascunderea, sub punctuaţia unui text oarecare, a unor informaţii pe care receptorul mesajului le redescoperea mărindu-l. Micropunctul a fost înlocuit apoi de microfilmul care putea fi ascuns sub timbrul unui plic, de exemplu Alan Turing, matematician englez de geniu, a inventat o maşină automată pentru decriptarea mesajelor cifrate prin spargerea codului lor secret. Acest procedeu le-a permis englezilor să cunoască în avans ordinele amiralilor germani către comandanţii submarinelor aparţinând Marinei germane de război.

Muzica și matematica

Profesor Eduard Minasian afirmă, într-un articol semnat de dânsul, că „în secolul XVIII, filozoful raţionalist Leibnitz (1646 – 1716) scria: «muzica este un exerciţiu aritmetic secret, iar cel ce se ocupă de ea nu-şi dă seama că se ocupă de numere!»

Cam în aceeaşi perioadă, marele compozitor german, Johann Sebastian Bach (1685 – 1750) avea o fascinaţie pentru jocurile cu note muzicale şi cu numere. De exemplu, el şi-a cifrat, prin coduri muzicale, semnătura şi unele din compoziţiile sale. În vechea notaţie muzicală germană, B înseamnă Si-bemol, iar H înseamnă Si-becar, deci Bach şi-a putut scrie numele pe note: „Si-bemol, La, Do, Si-becar”. O altă criptare folosită de Bach se baza pe ştiinţa numerelor, Gematria (diferită de geometrie). Atribuind fiecărei litere din alfabet un număr corespunzător, A=1, B=2, C=3 etc., se obţine BACH=14 şi J.S.BACH=41 (deoarece I şi J erau aceeaşi literă în alfabetul german din acea vreme).”

Manipularea subconştientului prin mesaje codificate

Codificarea este folosită din plin şi în domeniul media ca şi în cel al afacerilor. Cinema-ul şi televiziunea permit astăzi vehicularea mesajelor subliminale indecelabile de către ochi, dar înregistrate de către creier. Practic, aceasta se realizează adăugând un al 25-lea cadru celor 24 care se succed de obicei într-o secundă. Astfel, responsabilii cu propaganda pentru un guvern sau firmele de publicitate acţionează asupra spectatorului imprimându-i în subconştient ideea de a vota pe cutare candidat politic sau, respectiv, de a cumpăra un anume produs, nu mai bun decât altele. Deşi interzisă în statele democratice, această practică este tot mai des folosită de media. Unele concerne internaţionale plătesc sume colosale pentru a-şi putea difuza mesajele în întreaga lume în mod subversiv şi „invizibil”.

În schimb, au fost şi cazuri în care unele companii au fost destabilizate de un cod secret. Astfel, firma americană Procter&Gamble, lider mondial în materie de detergenţi, a fost constrânsă, la începutul anilor ’90, să-şi schimbe logo-ul aniversării sale centenare.

Logo-ul aniversar al firmei Proter&Gamble

Un zvon pretindea că figura lunară a logo-ului conţinea, în părul şi în barba bătrânului, numărul satanic 666 ceea ce ar fi însemnat că produsele acestei firme sunt diabolice. A urmat o campanie uriaşă de denigrare şi boicot, ceea ce a făcut ca Procter&Gamble să reacţioneze, pentru a evita o scădere dramatică a vânzărilor. În data de 10 iulie 1991, compania a anunţat că va redesena logo-ul, eliminând buclele din barba şi din părul personajului simbolic.

Un cercetător din Washington, Fred C. Boyle, a afirmat că desenatorul primului logo al firmei a introdus în mod voit „semnătura diavolului” în desenul său, ca să se răzbune pentru modicitatea sumei pe care o primise. Stranie răzbunare…

Iată deci că nu există domeniu în care omul să nu fi încercat să ascundă anumite mesaje. Comunicarea oscilează astfel între lizibil şi secret, ca şi cum omul s-ar teme să spună prea puţin sau prea mult…

SURSE

  1. Revista Misterelor nr. 59
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro