În toată istoria lor, românii au fost trădaţi, înşelaţi şi furaţi!

by “Încet-încet, în lumina logicii şi a bunului simţ ştiinţific, dar mai ales pe baza noilor descoperiri arheologice şi a dovezilor rătăcite sau poate că intenţionat dosite de răuvoitori prin cotloanele unor biblioteci, istoria se rescrie, adică îşi croieşte drumul drept şi neted al opiniilor unor specialişti de rang internaţional […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Încet-încet, în lumina logicii şi a bunului simţ ştiinţific, dar mai ales pe baza noilor descoperiri arheologice şi a dovezilor rătăcite sau poate că intenţionat dosite de răuvoitori prin cotloanele unor biblioteci, istoria se rescrie, adică îşi croieşte drumul drept şi neted al opiniilor unor specialişti de rang internaţional spre cugetele şi inimile însetaţilor de adevărul gol-goluţ.

Şi astfel noi, românii, aflăm cu justificată mândrie că pe meleagurile României de azi (practic pe tot teritoriul traco-dacic, întins până departe la sudul Dunării şi dincolo de Tisa) s-a constituit o civilizaţie atât de avansată (vezi tăbliţele de la Tărtăria, cu un avans de 2000 de ani în faţa celor sumeriene, precum şi cuptoarele metalurgice din care se obţinea fier cu puritatea foarte aproape de sută la sută, dovada fiind făcută de cuiele dacice neatacate de rugină), încât străinii entuziasmaţi de cele descoperite, nu pregetă să afirme ba că acest buric al Pământului (în localitatea Valea Vişeului din nordul Maramureşului se poate vedea borna ce indică centrul continentului) se constituie în însăşi axa Universului (evident, universul moral-spiritual al omenirii) şi că civilizaţia strămoşilor noştri, unici în istorie şi prin milenara lor statornicie, reprezintă prima fază a faimoasei civilizaţii vedice, ba susţin cu tărie că celţii, germanii şi latinii au purces din Tracia pelasgică situată pe cursul inferior al Dunării, îndemnându-ne totodată să nu dăm crezare poveştilor de adormit copiii cu romanizarea integrală înfăptuită de nişte veterani-colonişti proveniţi din Asia Mică, ei înşişi cunoscătorii unei latine aproximative, pe care o vorbeau doar atunci când n-aveau încotro.”[1]

Mai multe pe larg aici -> http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/01/25/in-toata-istoria-lor-romanii-au-fost-tradati-inselati-si-furati/?utm_campaign=shareaholic&utm_medium=facebook&utm_source=socialnetwork

SURSE

  1. http://www.ziarulnatiunea.ro/2016/01/25/in-toata-istoria-lor-romanii-au-fost-tradati-inselati-si-furati/?utm_campaign=shareaholic&utm_medium=facebook&utm_source=socialnetwork
  2. Foto: Internet

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro