Georgy Lukacs – Terorismul Cultural

by “Georg Lukacs a fost fiul unui bancher ungur bogat. Şi-a început viaţa politică lucrând ca agent al Internaţionalei Comuniste. Cartea sa, Istorie şi conştiinţă de clasă, i-a adus recunoaşterea ca al doilea teoretician marxist de frunte după Marx. Lukacs considera că, pentru ca o nouă cultură marxistă să ia […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Georg Lukacs a fost fiul unui bancher ungur bogat. Şi-a început viaţa politică lucrând ca agent al Internaţionalei Comuniste. Cartea sa, Istorie şi conştiinţă de clasă, i-a adus recunoaşterea ca al doilea teoretician marxist de frunte după Marx.

Lukacs considera că, pentru ca o nouă cultură marxistă să ia fiinţă, cultura existentă trebuia să fie desfiinţată. Acesta afirma: „Am văzut distrugerea revoluţionară a societăţii ca reprezentând singura şi unica soluţie pentru contradicţiile culturale ale epocii” şi „O asemenea răsturnare de proporţii mondiale a valorilor nu poate avea loc fără anihilarea vechilor valori şi crearea unora noi de către revoluţionari.”

Devenind vicecomisar pentru cultură sub regimul bolşevic al lui Bela Kun, în Ungaria anilor 1919, Lukacs a lansat ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de „Terorism cultural”. Ca parte a acestui terorism cultural, el a iniţiat un program radical de educaţie sexuală în şcolile ungureşti.

Copiii unguri erau instruiţi în teme precum „iubirea liberă”, raporturile sexuale, natura „arhaică” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei şi irelevanţa religiei, care privează omul de toate plăcerile. Femeile erau, de asemenea, instigate la revoltă împotriva normelor sexuale ale vremii. Campania „Terorismului cultural” iniţiată de Lukacs a fost precursoarea a ceea ce „corectitudinea politică” va genera mai târziu în şcolile americane.

În 1923, Lukacs şi alţi intelectuali marxişti afiliaţi Partidului Comunist german au fondat Institutul de Cercetări Sociale la Universitatea Frankfurt, din Germania. Institutul, care a devenit cunoscut ca Şcoala de la Frankfurt, a fost plănuit după Institutul Marx-Engels din Moscova. În 1933, când naziştii au venit la putere în Germania, membrii Şcolii au luat calea exilului. Cei mai muţi au plecat în America.

Membrii Şcolii de la Frankfurt au condus numeroase studii despre credinţele, atitudinile şi valorile care, în viziunea lor, au determinat instaurarea naţional-socialismului în Germania.

Studiile Şcolii de la Frankfurt au combinat analiza marxistă cu psihanaliza freudiană pentru a contesta bazele culturii occidentale, incluzând valori precum creştinismul, capitalismul, autoritatea, familia, patriarhalitatea, ierarhia, moralitatea, tradiţia, înfrânarea sexuală, loialitatea, patriotismul, naţionalismul, ereditatea, etnocentrismul, convenţia şi conservatorismul.

Aceste abordări critice cunoscute, în general, sub denumirea de „teorie critică”, sunt reflectate în lucrări ale reprezentanţilor Şcolii de la Frankfurt, precum: Evadarea din libertate şi Dogma lui Christ, de Erich Fromm, Psihologia de masă a fascismului, de Wilhelm Reich şi Personalitatea autoritară, de Theodor Adorno.

Personalitatea autoritară, publicată în 1950, a avut o influenţă substanţială asupra psihologilor şi sociologilor americani. Premisa de la care pornea cartea era că prezenţa în societate a creştinismului, a capitalismului şi a familiei patriarhal-autoritare au creat un caracter predispus la prejudecată rasială şi fascism.

Personalitatea autoritară a devenit un ghid de campanie naţională împotriva oricărui gen de prejudecată şi discriminare, bazat pe teoria că, dacă aceste tendinţe malefice nu vor fi eradicate, un al doilea Holocaust ar putea lua fiinţă pe continentul american. Această campanie a furnizat, la rândul ei, o bază pentru corectitudinea politică.

Teoria critică a înglobat subteorii al căror ţel era să desfiinţeze fărâmă cu fărâmă elemente definitorii ale culturii existente: teoria matriarhală, teoria androginităţii, a personalităţii, a autorităţii, a familiei, a sexualităţii, teoria rasială, teoria legală şi teoria literară. Pusă în practică, teoria critică urma să fie utilizată în scopul răsturnării ordinii sociale dominante şi al declanşării revoluţiei sociale. Pentru a atinge aceste obiectiv, teoreticienii critici ai Şcolii de la Frankfurt au înţeles că sistemul tradiţional de credinţe şi structura socială existentă vor trebui anihilate şi apoi înlocuite.

Structura socială patriarhală va fi înlocuită cu modelul matriarhal; credinţa că bărbatul şi femeia sunt diferiţi şi au în esenţă roluri distincte va fi înlocuită cu teoria androginiei; concepţia că heterosexualitatea este normală va fi schimbată cu opinia că homosexualitatea este, în egală măsură, „normală”.

Ca o stratagemă menită să conteste valoarea intrinsecă a bărbaţilor albi heterosexuali, teoreticienii critici au deschis calea antagonismelor rasiale şi sexuale ale troţkiştilor. Leon Troţki credea că oamenii de culoare oprimaţi ar putea alcătui avangarda unei revoluţii comuniste în America de Nord. El i-a acuzat pe muncitorii albi de prejudecăţi faţă de muncitorii de culoare şi i-a instruit să se solidarizeze cu cei din urmă în declanşarea revoluţiei.

Ideile lui Troţki au fost adoptate de mulţi studenţi iniţiatori ai mişcării contraculturale din 1960, care au încercat să îi avanseze pe revoluţionarii de culoare în poziţii de conducere în cadrul mişcării. Studenţii revoluţionari au fost, de asemenea, influenţaţi în mod hotărâtor de ideile lui Herbert Marcuse, un alt membru al Şcolii de la Frankfurt.”[1]

SURSE

  1. Traducere de Irina Bazon pentru rostonline.org
  2. Foto: wikipedia.org
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro