Francmasoneria și Noua Ordine Mondială

by Cavalerii Templieri – simbolistica, putere, dominatie si control “De-a lungul miilor de ani care s-au scurs, liniile genealogice reptiliene pur-sânge şi hibride au creat o reţea fantastică de societăţi secrete prin intermediul cărora îşi pun în practică Agenda. Marea majoritate a oamenilor nu sunt conştienţi de această forţă de […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Cavalerii Templieri – simbolistica, putere, dominatie si control

“De-a lungul miilor de ani care s-au scurs, liniile genealogice reptiliene pur-sânge şi hibride au creat o reţea fantastică de societăţi secrete prin intermediul cărora îşi pun în practică Agenda. Marea majoritate a oamenilor nu sunt conştienţi de această forţă de coordonare care le manipulează guvernele şi vieţile.

În următoarele trei capitole voi arăta cum a preluat această reţea controlul asupra instituţiilor puterii regale, politice şi religioase, creând în final Statele Unite. Această aparentă „supraputere” nu este decât o marionetă în mâinile Frăţiei Babiloniene din Londra.

Trei dintre cele mai importante societăţi secrete au devenit public cunoscute în secolul XII. Ele există şi astăzi şi numără printre membrii lor oameni de vârf din politica globală, sistemul bancar, cel economic, armată şi mas-media. Este vorba de Cavalerii Templieri, Cavalerii Vindecători[1] ai Sfântului Ioan din Ierusalim şi Cavalerii Teutoni. Cavalerii Vindecători şi-au schimbat numele de mai multe ori. Iniţial s-au numit Cavalerii din Rodos, iar la ora actuală sunt cunoscuţi sub numele de Cavalerii de Malta în varianta „romană-catolică” şi Cavalerii Sfântului Ioan din Ierusalim în varianta „protestantă”. Şeful oficial al Cavalerilor de Malta este Papa, iar cartierul lor general se află la Roma.

Sediul Cavalerilor Sfântului Ioan se află la Londra, iar şeful lor oficial este regele sau regina Angliei. La cel mai înalt nivel, cele două aripi (cea catolică şi cea protestantă) reprezintă de fapt una şi aceeaşi organizaţie. Cavalerii Templieri au apărut cam la aceeaşi dată, în anul 1118 (sau cu patru ani mai devreme), fiind cunoscuţi la început sub numele de Soldaţii lui Christos. Templierii sunt înconjuraţi de mister şi de multe zvonuri contradictorii, dar se ştie că şi-au consacrat ordinul „Mamei lui Dumnezeu”. Ei au folosit imaginea lui Christos ca acoperire, aşa că Mama lui Dumnezeu a fost considerată Maria, mama lui Iisus, dar în limbajul societăţilor secrete reptilo-ariene expresia „Mama lui Dumnezeu” este un simbol al lui Isis, mama fecioară a Fiului egiptean al lui Dumnezeu, Horus, şi respectiv soţia zeului solar Osiris.

La rândul ei, Isis nu este decât un alt nume al reginei Semiramida, cea care apare în trilogia Nimrod-Semiramida-Tammuz. Isis/Semiramida mai este cunoscută sub multe alte nume, în funcţie de regiune, cultură şi ţară. Printre acestea se numără: Barati, Diana, Rhea, Minerva, Afrodita, Venus, Hecate, Iuno, Ceres, Luna şi foarte multe altele. Se spune că toate simbolizează luna sau energia feminină în diferitele ei ipostaze. Sediul Lojii Marii Mame a francmasoneriei engleze (Marea Mamă = Semiramida/Isis) se află pe Great Queen Street din Londra (Great Queen = Semiramida/Isis). În final, toate aceste nume au fost inspirate pornind de la Ninkharsag, „Zeiţa Mamă” Anunnaki din care au rezultat liniile genealogice hibride reptilo-umane. Zeii antici, precum Nimrod/Osiris şi nenumăratele nume sub care este cunoscut acesta, simbolizează puterea soarelui sau energia masculină. Aceasta este cunoaşterea secretă pe care s-a întemeiat Ordinul Cavalerilor Templieri. Sursa reptilo-feniciană din care s-au inspirat poate fi văzută pe blazonul lor: crucea roşie pe un fundal alb. Crucea de foc a fost întotdeauna simbolul solar al fenicienilor şi al liniilor genealogice. Ea figurează inclusiv pe steagul englez actual.

Încă de la prima apariţie a acestui ordin, templierii s-au înconjurat de cele mai sfidătoare minciuni. Ei au pretins că s-au format pentru a-i proteja pe pelerinii care călătoreau în Ţara Sfântă, deşi în primii nouă ani nu au existat decât nouă asemenea cavaleri. Mare protecţie, ce să zic! Nu trebuie să fii un geniu ca să-ţi dai seama că acest pretext a fost doar o perdea de fum menită să ascundă o altă realitate. Se pare că ei s-au format de fapt ca aripă militară şi de protecţie a unei alte societăţi secrete numită Ordinul Sionului, devenită mai târziu Prioria Sionului. Cuvântul „Sion” vine de la Siona, numele sanscrit (arian) al… soarelui. Şi iarăşi ajungem de unde am plecat.

Cartea Sângele sfânt, Graalul sfânt afirmă că printre marii maeştri ai Prioriei Sionului s-a numărat la un moment dat Leonardo da Vinci, care a fost sponsorizat de familia de bancheri Medici, aparţinând Nobilimii Negre veneţiene. Tot ei l-au sponsorizat mai târziu şi pe Cristofor Columb. Printre cei mai importanţi sponsori şi susţinători ai primilor templieri s-au numărat St Bernard, fondatorul Ordinului Cistercian, şi familia franceză St Clair, care s-a stabilit ulterior în Scoţia, sub numele de Sinclair, odată cu invazia normandă asupra Marii Britanii condusă de William Cuceritorul, din 1066. Clanul St Clair/Sinclair este de origine reptiliană, iar marele secret pe care îl ascundeau de fapt templierii era chiar Agenda reptiliană.

Primul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri a fost Hughes de Payens, care a fost ales în anul 1124. Acesta era un nobil francez (al cărui nume înseamnă chiar: arian) aliat cu contele de Champagne şi însurat cu o femeie scoţiană de sorginte normandă pe nume Catherine St Clair. Primul centru sau „preceptoriu” templier în afara Ţării Sfinte a fost construit pe domeniul St Clair din Scoţia. Un alt nume care s-a numărat printre primii templieri a fost cel al lui Fulk, conte de Anjou, care a fost tatăl lui Geoffrey Plantagenet şi bunicul regelui Angliei Henry II. Henry a fost cel care a sponsorizat clădirea faimoasei Abaţii Benedictine din Glastonbury, în vestul Angliei, într-un loc considerat sacru din cele mai vechi timpuri.

La vârf, templierii erau înrudiţi cu Cavalerii de Malta, legături care se păstrează până astăzi. Există numeroase legende care povestesc cât de mult se urau între ele aceste două ordine, şi cu siguranţă au existat perioade de conflict şi zâzanie. La vârf, ele nu reprezentau însă decât ramuri diferite ale aceleiaşi organizaţii, al cărei scop suprem era implementarea Agendei reptiliene. În iunie 1099, cruciaţii creştini au dat o nouă „lovitură” glorioasă în numele Domnului, invadând Ierusalimul şi măcelărindu-i pe turcii sarazini şi pe iudeii care trăiau acolo. Această lovitură de maestru a redeschis porţile „Oraşului Sfânt” în faţa pelerinilor creştini, care au început să sosească în număr din ce în ce mai mare prin porturile Jaffa, Tyre şi Acre.

Tyre a fost unul din marile centre feniciene. Cavalerii Vindecători au creat în Ierusalim lanţul de hanuri Amalfi, pentru a asigura adăpost şi mâncare vizitatorilor. În timp ce prestigiul şi averea lor creşteau, ei au alcătuit o ramură militară, care a primit binecuvântarea papală în anul 1118, adică exact în anul în care cei nouă cavaleri au pus bazele Ordinului Templier, sosind în Ierusalim pentru a-i „proteja” pe pelerini.

Templierii au primit găzduire într-un sediu de lângă Muntele Templului, locul în care se presupunea că a existat Templul lui Solomon. Unii cercetători cred că templierii au descoperit o comoară de mare valoare, fie documente, fie mari cantităţi de aur, făcând săpături sub Muntele Templului. Oricare ar fi adevărul, cert este că după anul 1126, evenimentele au luat o turnură foarte rapidă. Marele Maestru Hugh de Payens a părăsit Ierusalimul şi a început să adune adepţi pentru a extinde ordinul. El s-a întors în Franţa, unde s-a întâlnit cu St Bernard, apoi cu Abatele de Clairvaux, şi l-a luat cu el pe unchiul templier al lui Bernard, Andre de Montbard. Bernard i-a elogiat în faţa papei Honarius II, iar templierii s-au înfiinţat formal la data de 31 ianuarie 1128, prin Conciliul de la Troyes.

Într-adevăr, numele acestui Conciliu provine de la Troia, marele centru reptilo-arian din Asia Mică, ce a inspirat şi numele Londrei. Templierii făceau parte din aceeaşi grupare de interese, deşi mulţi dintre membrii ordinului aflaţi pe poziţii inferioare nu ştiau neapărat acest lucru. În afara crucii roşii feniciene, printre simbolurile lor s-au mai numărat steagul alb şi negru (alcătuit din două pătrate), craniul şi oasele încrucişate, şi turnul de veghe. Toate aceste simboluri pot fi regăsite de-a lungul secolelor în organizaţiile Frăţiei, inclusiv în cele moderne. Podeaua oricărui templu francmason este pavată cu dale (pătrate) albe şi negre, căci francmasonii nu sunt altceva decât templierii sub un alt nume. Multe biserici şi catedrale, precum Westminster Abbey şi Notre Dame de Paris, au podelele pavate cu aceleaşi dale albe şi negre, o dovadă în plus că Biserica creştină nu reprezintă decât o acoperire pentru Frăţia Babiloniană.

Mulţi ofiţeri de poliţie, inclusiv cei din Statele Unite şi din Marea Britanie, au pătrate albe şi negre pe uniformă, ca semn că sunt controlaţi de francmasoni şi de templieri. Craniul şi oasele încrucişate simbolizează – printre altele – ritualurile de magie neagră pe care le-a folosit Frăţia încă din cele mai vechi timpuri. Aceste ritualuri dezgustătoare, care implică de multe ori chiar sacrificii umane, continuă să fie practicate şi la ora actuală. Dacă priviţi blazonul papal sau al Vaticanului, veţi constata că domul Bazilicii Sfântul Petru şi cheile încrucişate ale lui Petru alcătuiesc de asemenea un craniu şi două oase încrucişate.

Toţi sunt o apă şi-un pământ. Nu este exclus ca această temă comună să fie inclusiv explicaţia pentru care, atunci când a compus Evangheliile, familia Piso a numit locul în care a fost crucificat Iisus: Golgota, care înseamnă „locul craniului”. O altă organizaţie secretă a Frăţiei Babiloniene este Societatea Skull and Bones[2], cu sediul pe drumul care leagă campusul Universităţii Yale de New Haven, în Connecticut, SUA. Este vorba de o societate sinistră, ai cărei membri, alcătuiţi numai din familiile Elitei, sunt băutori de sânge şi practică ritualuri satanice.

Cel mai faimos membru al ei la ora actuală este George Bush Sr., fostul preşedinte al Statelor Unite şi un reptilian care îşi schimbă forma. În plus, este unul din cei mai mari traficanţi de droguri din SUA, un satanist, pedofil şi ucigaş în serie. Voi argumenta detaliat aceste acuzaţii într-un capitol ulterior. Simbolul Turnului de Veghe apare inclusiv pe însemnul organizaţiei Martorii lui Iehova, indicând că aceasta este o organizaţie a Frăţiei care îşi amăgeşte milioanele de membri că este o organizaţie creştină. Unul din fondatorii acesteia a fost Charles Taze Russell, un francmason de rang înalt, îngropat sub o piramidă.

La numai un an după ce au fost creaţi oficial în urma Conciliului de la Troyes, templierii au cunoscut o expansiune incredibilă. Ei au căpătat o constituţie papală, o avere uluitoare, terenuri şi 300 de recruţi din rândurile nobilimii, obligaţi să îşi cedeze întreaga avere la intrarea în ordin. Aşa se face că în scurt timp, templierii au devenit proprietari de pământului în Franţa, Anglia, Scoţia, Spania şi Portugalia, extinzându-se în numai zece ani şi în Italia, Austria, Germania, Ungaria şi Constantinopole. Existau preceptorii şi sate, cătune şi ferme templiere, împrăştiate în întreaga Anglie.

Ori de câte ori veţi vedea numele Temple (n.n. Templu) într-un loc englezesc (spre exemplu Templecombe), puteţi fi sigur că este o fostă locaţie templieră. Sediul central al ordinului era la Londra, pe un teren pe care se află la ora actuală High Holborn, iar în anul 1161 templierii s-au mutat într-un nou templu londonez, numit şi astăzi Temple Bar. Aici mai poate fi văzută încă biserica originală, de formă circulară (specifică templierilor), în care există câteva morminte ale membrilor ordinului. În poziţia cea mai importantă, chiar în centrul culoarului principal, se află statuia unei reptile înaripate.

Printre proprietăţile templierilor se numărau de asemenea Strand Street şi o mare parte din actuala Fleet Street, care a fost până recent sediul industriei naţionale a presei britanice scrise. Simbolul tabloidului naţional, The Dayly Express, găzduit până recent pe Fleet Street, este un cavaler cu un scut care poartă blazonul templierilor: crucea roşie pe un fundal alb. Proprietăţile templierilor se întindeau până spre râul Tamisa, unde îşi aveau propriile lor docuri. În timpul domniei reginei Victoria, Frăţia a ridicat un obelisc pe malul Tamisei, chiar în acest punct, plasând câte un sfinx de fiecare parte a sa. Obeliscul provine din oraşul egiptean On sau Heliopolis (Oraşul sau Locul Soarelui), fiind cunoscut astăzi sub numele de Acul Cleopatrei (vezi secţiunea cu ilustraţii).

Obeliscul reprezintă un simbol străvechi, egiptean-arian, al soarelui, sub forma energiei masculine sau a falusului. Astfel de simboluri pot fi văzute în multe locuri, fiind deghizate de multe ori ca monumente în amintirea eroilor căzuţi în războaie, dar sunt plasate în realitate de francmasonerie. V-aţi întrebat vreodată de ce ar trebui să aibă un monument închinat memoriei soldaţilor căzuţi un obelisc? Şi de ce credeţi că monumentul închinat lui Washington din centrul capitalei Statelor Unite reprezintă un obelisc uriaş? Pentru un motiv cât se poate de simplu: la fel ca toate simbolurile şi formele geometrice sacre, obeliscurile atrag şi generează energie, pe vibraţia pe care o reprezintă. Îmi amintesc de un moment în care am urcat treptele din piatră ale unui obelisc uriaş situat lângă Podul Hebden din Anglia, când am simţit o energie sexuală masculină uriaşă pretutindeni în jurul meu.

M-am întrebat ce Dumnezeu se întâmplă, până când mi-am amintit unde mă aflu… în interiorul unui penis uriaş! Energia pe care o manifestă orice simbol este specifică formei acestuia, căci simbolurile nu reprezintă decât manifestarea fizică a gândurilor care le-au creat. De altfel, aceşti indivizi nu îşi aşează simbolurile unde vrei şi unde nu vrei numai ca să se amuze. O fac pentru că îi ajută să rezoneze cu anumite câmpuri energetice, pe frecvenţa vibraţiei pe care o doresc. Desigur, ele afectează inclusiv gândurile şi sentimentele celorlalţi oameni care se află în preajma lor.

Pe aceleaşi proprietăţi din Londra ale templierilor se află şi sediul profesiei juridice britanice. Un jurist nu poate deveni avocat decât dacă „vine la Barou (n.n. Bar în limba engleză)” – adică la Temple Bar, intrând în Templul Interior, în cel Mijlociu sau în cel Exterior. Am discutat cu tot felul de oameni care au avut de-a face cu aceste organizaţii şi aceştia mi-au spus că sunt cu adevărat sinistre. Aşa este. Dacă vrei să controlezi oamenii, trebuie să controlezi mai întâi legea, respectiv cine poate şi cine nu poate fi pus sub acuzaţie.

Nu întâmplător, poliţia şi sistemul juridic britanic sunt împănate de francmasoni. Toate aceste posesiuni ale templierilor, vechi de secole, sunt situate chiar în inima Londrei, acolo unde se află City-ul londonez, Casa Parlamentului şi Palatul Buckingham; pe scurt, chiar perimetrul din care este controlată lumea întreagă, cel puţin la nivel operaţional, alături de Paris şi de Vatican. De altfel, cel de-al doilea sediu important al templierilor a fost chiar Parisul. La fel ca în cazul Londrei, şi în acest oraş există un obelisc egiptean vechi de 3200 de ani şi situat într-o poziţie cheie, în Place de la Concorde. Cu numai un minut înainte de a suferi accidentul de maşină din anul 1997, în tunelul Pont de L’Alma, prinţesa Diana a trecut chiar pe lângă acest obelisc.

Pe la mijlocul secolului al XII-lea, templierii deveniseră instituţia aflată pe locul doi în planul bogăţiei şi al influenţei, după Biserica Romană. Aveau propria lor flotă (pe care flutura steagul cu imaginea craniului şi a oaselor încrucişate) şi propriile lor centre financiare în Paris şi Londra. Aşa a început crearea actualului sistem bancar, care a transformat umanitatea în sclavii unor „bani” inexistenţi. La fel ca şi băncile naţionale, şi ei împrumutau „bani” care nu existau, percepând dobânzi, în cel mai pur stil al Frăţiei Babiloniene. Există un caz bine documentat în care se arată că templierii percepeau o dobândă de 60% pentru ultima rată a împrumutului. Unul din planurile promovate de templieri era crearea unor State Unite ale Europei. Acest vis străvechi s-a împlinit în secolul nostru, fiind implementat de fraţii lor în arta manipulării. Crearea Uniunii Europene, cu banca şi moneda ei unică, reprezintă unul din pilonii centrali ai Agendei Frăţiei.”

Un aspect al cunoaşterii avansate moştenite de templieri era cel referitor la reţeaua de linii magnetice şi energetice ale pământului, cunoscute sub nume precum liniile dragonului sau meridiane. Cele mai importante locuri sacre din lume sunt plasate în punctele de intersecţie ale mai multor asemenea linii, unde se creează vortexuri imense de energie. Dacă realizezi un ritual de magie neagră şi un sacrificiu uman într-unul din aceste locuri, energia malefică rezultată va fi transportată de-a lungul liniilor de forţă care emană din vortex, fiind pompată în întreaga reţea. În acest fel, întreaga stare energetică a câmpului magnetic a pământului, în care trăim cu toţii, este afectată. Dacă acest câmp energetic se încarcă cu vibraţia fricii, oamenii vor fi predispuşi să simtă mult mai uşor această emoţie.

Iar forţa cu ajutorul căreia este controlată lumea la ora actuală este chiar frica. Cea mai importantă armă de care a beneficiat Frăţia Babiloniană de la creaţia sa şi până astăzi a fost manipularea fricii. Nimic nu limitează mai mult potenţialul creator al omului de a-şi exprima propriul sine decât frica. De aceea, este de înţeles de ce atâtea biserici creştine au fost construite pe locurile sacre păgâne de altădată şi de ce se realizează atâtea ritualuri satanice sub acoperişul acestor biserici, la adăpostul întunericului. Cei care au finanţat construirea marilor catedrale gotice din Europa, între anii 1130-1250, au fost templierii, cu cunoaşterea lor ezoterică avansată.

Stilul gotic îşi are originea în arta ariană practicată în Orientul Apropiat-Mijlociu. Printre catedralele gotice finanţate şi concepute de templieri s-au numărat Westminster Abbey, York Minster din Nordul Angliei, Chartres din Franţa, nu departe de Paris, şi Notre Dame, chiar în centrul Parisului. Notre Dame (Doamna Noastră: Isis/Semiramida/Ninkharsag) a fost construită pe un loc sacru închinat pe vremuri zeiţei Diana, iar catedrala din Chartres a fost construită pe un alt loc sacru din vechime, în care se adunau cândva druizii din întreaga Europă. Faimoasa capelă a Colegiului Kings din Cambridge, care are la bază simbolul cabalist al Arborelui Vieţii, este considerată una din ultimele mari construcţii gotice din Anglia. Se pare că forma sa este inspirată de catedrala din Albi, construită în secolul al XIV-lea în regiunea din sudul Franţei Languedoc.

Aceasta a fost unul din primele centre ale templierilor şi ale catarilor. În secolele XII-XIII, principala religie din sudul Franţei era religia catară, care conţinea numeroase informaţii ezoterice şi punea la îndoială multe dogme ale Bisericii Romane. Frăţia Babiloniană a trimis semnale de alarmă la Roma, unde se afla marioneta sa, papa Inocenţiu III, care i-a distrus pe catari printr-o „cruciadă” infernală, marcată de torturi şi arderi pe rug, care a culminat cu asediul asupra Castelului catar de la Montsegur din anul 1244. În treacăt fie vorba, doresc să menţionez că folosirea figurilor de reptile numite gargui pentru decorarea bisericilor şi catedralelor creştine s-a răspândit foarte mult în această perioadă.

Notre Dame din Paris este literalmente acoperită cu astfel de gargui (vezi secţiunea de ilustraţii), multe dintre ele fiind reprezentări în miniatură ale figurilor în formă de reptilă găsite în interiorul şi în jurul piramidelor mayaşe, şi în alte locuri din Mexic. Preşedintele mexican Miguel De La Madrid spunea că mayaşii au fost una din rasele cu care s-au încrucişat reptilienii în formă de „iguane”.

Atât catedrala din Chartres cât şi Notre Dame au fost centre ale adorării Madonei Negre, o altă obsesie a templierilor. Cultul Madonei Negre nu are legătură cu Maria, mama lui Iisus, deşi aceasta era impresia pe care încercau să o lase templierii. În realitate, era vorba de adorarea reginei Semiramida şi a lui Isis/Barati. Egiptenii o reprezentau pe Isis îmbrăcată în alb în ipostaza ei binevoitoare şi în negru în ipostaza ei negativă. Madona Neagră era tot una cu Isis/Barati cea Neagră sau cu regina Semiramida, care era cunoscută în Babilon sub numele de Madona.

Madona Neagră simbolizează folosirea negativă a energiei feminine a „lunii”, în timp ce Soarele Negru simbolizează folosirea negativă a energiei masculine a soarelui. Aceeaşi expresie desemnează însă şi centrul galactic în jurul căruia gravitează soarele şi sistemul nostru solar de-a lungul orbitei sale de peste 26.000 de ani. Spre exemplu, calul alb era un simbol solar al fenicienilor. Lui îi corespunde calul negru, care reprezintă în sistemul inversat de simboluri ale Frăţiei Babiloniene folosirea malefică a energiei solare.

Calul negru este simbolul băncii Lloyds din Marea Britanie, una din organizaţiile principale ale Frăţiei. Statuile Mariei cu pruncul Iisus în braţe din bisericile creştine oglindesc întocmai felul în care o portretizau egiptenii pe Isis cu pruncul Horus în braţe. St Bernard era în mod evident un adept al cultului zeiţei şi s-a născut la Fontaines, lângă Dijon, unul din centrele adorării Madonei Negre. Templierii i-au împărtăşit această pasiune şi şi-au construit propriile lor biserici în formă circulară, indicând astfel principiul feminin. Folosirea pe scară largă a domului sau a „pântecului” de către Frăţie are de asemenea legătură cu acest principiu, printre altele.

Sistemul de convingeri intitulat generic New Age a căzut adeseori în capcana credinţei că energia feminină este întotdeauna bună, în timp ce energia masculină nu este la fel de bună, pornind de la starea actuală a lumii, în care predomină energia masculină. În realitate, lumea în care trăim este dominată de ambele energii, dar în formele lor extreme. Nu vorbesc acum de trupurile bărbaţilor şi ale femeilor, ci de energiile masculine şi feminine, pe care cele două sexe au potenţialul de a le manifesta.

Dacă un bărbat îşi suprimă polaritatea feminină, el devine un „macho”, căpătând convingerea că singura manieră de a fi un „bărbat adevărat” constă în a fi dominant şi agresiv. Această formă extremă a energiei masculine este ilustrată perfect de soldaţii înarmaţi şi agresivi, gata oricând să te calce în picioare. Impresia că lumea în care trăim este dominată de energia masculină este dată de imaginile cu care suntem bombardaţi zilnic de programele de televiziune, în care nu vedem decât forme extreme ale acestei energii. De fapt, chiar acesta este şi scopul manipulării. Forma negativă extremă a energiei feminine nu este mai puţin prezentă, dar se ascunde în culise, punând la cale evenimentele şi conflictele de care are nevoie forţa masculină extremă pentru a se manifesta în public.

Altfel spus, aceasta este energia pe care nu o vedem (ceea ce nu înseamnă că nu există), energia cu care operează agenţii Frăţiei Babiloniene şi pe care aceştia o simbolizează prin nume ca Semiramida, Isis şi celelalte. Ei ştiu foarte bine că energia feminină este forţa creatoare, fără de care nici chiar soarele nu ar putea exista, după cum obişnuiau să spună egiptenii. La fel ca orice altă formă de energie, şi forţa feminină este neutră în sine. Ea poate fi folosită în scopuri creatoare sau malefice, dar pentru asta trebuie să o stăpâneşti mai întâi. Aşa se explică simbolismul feminin care abundă în toate creaţiile Frăţiei. Aceasta nu doreşte să suprime energia feminină în sine, ci doar expresia ei pozitivă, echilibrată.

Catedralele gotice şi bisericile creştine sunt pline de simboluri solare, astrologice, sexuale şi ale zeiţei. Porţile gotice uriaşe şi încrustaţiile din jurul lor reprezintă ilustraţii simbolice ale vulvei, multe având chiar un simbol al clitorisului în partea de sus a arcului. Ferestrele sunt construite după acelaşi model, îndeosebi cele în formă de trandafir ale catedralelor gotice orientate cu faţa către vest, considerată direcţia sacră a zeităţilor feminine. Pe alte biserici medievale s-au descoperit sculpturi care prezintă călugări şi preoţi care fac sex cu tinere fete şi care poartă pe cap măşti în formă de animale. Cu asta se ocupă sataniştii chiar şi în zilele noastre.

Simbolurile sheela-na-gig din vechile biserici, în special cele din Irlanda, reprezintă femei goale cu picioarele larg deschise, iar în interiorul altarelor s-au descoperit simboluri falice din piatră. Doamne, ce-ar crede vicarul dacă ar şti? Vasele în formă de scoică pentru „apa sfinţită” reprezintă alte simboluri ale zeiţei. De fapt, bisericile au fost construite integral ca nişte simboluri ale pântecului feminin. Pânzele de păianjen şi decoraţiile complicate din catedralele gotice (şi nu numai) se referă de asemenea la energia feminină a „zeiţei”, la forţa creatoare, intuitivă, care ţese soarta întregii lumi.

Din acest simbolism s-au născut legendele Femeii-Păianjen ale nativilor americani şi numele unor locuri sacre precum Spider Rock (n.n. Stânca Păianjenului) din Arizona. În cartea sa, Zodiacul secret, Fred Gettings prezintă mozaicul în formă de zodiac de pe podeaua din marmură a bisericii gotice din San Miniato, Florenţa, care datează din anul 1207. Gettings sugerează că biserica a fost construită cu scopul de a surprinde rezonanţa cu o conjuncţie rară a lui Mercur, Venus şi Saturn în semnul Taurului, la sfârşitul lunii mai a acelui an. Astrologia a fost practicată de la începutul istoriei cunoscute, fiind o artă foarte importantă pentru templieri, predată în şcoala din Chartres. Atunci când se duc la biserică, creştinii habar nu au că intră într-un „sanctuar păgân”, dar exact asta fac.

Templierii au avut relaţii strânse cu majoritatea monarhiilor vremii, mai puţin în Franţa. Datorită averii lor uriaşe, ei erau „proprietarii” tuturor regilor care păreau atotputernici, la fel cum Frăţia de astăzi este „proprietara” tuturor guvernelor naţionale. Templierii erau foarte apropiaţi de regele Henry II al Angliei, sponsorul catedralei din Glastonbury. Interesant este că faimoasa ceartă a lui Henry cu arhiepiscopul de Canterbury, Thomas Becket, s-a sfârşit prin venirea a doi cavaleri din Franţa, care l-au asasinat în interiorul catedralei, în anul 1170. Fiul lui Henry, Richard Inimă-de-Leu, era el însuşi templier, deşi nu recunoştea oficial acest lucru.

El s-a folosit de preceptoriile şi de vasele templierilor, iar când a fost nevoit să fugă din Anglia ca să scape de ameninţările fratelui său John, a făcut-o deghizat în templier. A fost protejat de ordin şi s-a îndreptat către Ţara Sfântă, unde a luptat împotriva musulmanilor sarazini. Richard a vândut Ciprul (un fost centru fenician) templierilor şi s-a implicat în negocierile dintre aceştia şi corespondentul lor islamic, o societate secretă numită Asasinii. La ora actuală, acest cuvânt este folosit pentru a descrie un ucigaş. De fapt, el derivă din metodele cu totul particulare ale Asasinilor de a conduce prin răspândirea terorii şi a fricii. Se spune că asasin înseamnă „cel care utilizează haşişul”, căci se foloseau de acest drog pentru a atrage tineri nevinovaţi, convingându-i să ucidă în numele lui „Dumnezeu”, asigurându-şi astfel un loc în Paradis. O altă origine posibilă a termenului ar putea fi cuvintele hass (a distruge) şi asana (a pune capcane).

Asasinii au provocat un război terorist internaţional din cartierul lor general situat în munţii Alamut sau Cuibul Vulturilor, din Persia (Asia Mică/Turcia). În acest loc s-au descoperit elemente de ceramică decorate cu pentagrame şi cu simbolul vulvei feminine. În plus, ei purtau tunici albe şi eşarfe roşii. Asasinii, care continuă să existe şi astăzi, în forme uşor diferite, au apărut dintr-o sectă fondată în anul 1090 de un persan pe nume Hassan Sabah (o altă posibilă sursă a numelui lor), exact în perioada în care apăreau templierii, Cavalerii Vindecători şi Cavalerii Teutoni.

Templierii şi Asasinii au colaborat de minune, deşi păreau că se află în tabere diferite. Această metodă a funcţionat dintotdeauna, fiind aplicată şi astăzi cu acelaşi succes: opinia publică este amăgită să creadă că dacă două tabere se află în război sau în conflict deschis, ele trebuie să fie neapărat duşmane. Dacă vrei să controlezi rezultatul unui joc, trebuie să controlezi ambele tabere. Pentru a reuşi acest lucru, trebuie mai întâi să îi convingi pe oameni că cele două tabere au lideri şi scopuri diametral opuse. Una din cele mai eficiente metode de manipulare ale Frăţiei constă în infiltrarea tuturor taberelor posibile, controlând astfel rezultatul final.

Templierii erau foarte pricepuţi la acest joc. În timp ce îl escortau pe Richard Inimă-de-Leu către tabăra cruciaţilor, ei îl sprijineau din plin de fratele şi marele rival al acestuia, regele John. Templierii au fost forţa care a dus la semnarea Magna Carta-ei în anul 1215, graţie eforturilor lui Aymeric de St Maur, Marele Maestru al templierilor din Anglia şi cel mai apropiat sfătuitor al regelui John. Magna Carta a îngrădit multe din prerogativele regelui, dându-le astfel o putere şi mai mare templierilor şi conducându-i şi mai departe pe drumul către împlinirea marelui obiectiv al Agendei de a introduce „democraţia”, respectiv acea închisoare socială deghizată în libertate (înlocuirea controlului deschis cu cel sub acoperire). Eu nu susţin că toţi templierii aveau neapărat intenţii malefice. La fel cum se întâmplă însă în toate aceste societăţi secrete, în interiorul lor există diferite nivele de cunoaştere, cu diferite agende.

Scriitorul şi cercetătorul francez Jean Robin a ajuns la concluzia că Ordinul Templului era alcătuit din şapte cercuri exterioare, în care adepţii erau învăţaţi mistere „minore”, şi trei cercuri interioare în care ei erau învăţaţi „marile” mistere. Exact la fel stau lucrurile şi în cazul francmasoneriei şi al societăţilor secrete actuale. Marea majoritate a membrilor acestora nu au nici o idee despre ceea ce ştiu cei din vârful piramidei şi despre agenda lor reală.

Deşi erau atât de bogaţi, templierii erau scutiţi de taxe şi impozite (la fel ca fundaţiile Frăţiei din zilele noastre). Aveau propriile lor curţi şi controlau monarhi, oameni influenţi, afaceri şi ţări întregi. Metoda lor era de a-şi manipula „ţintele”, aducându-le într-o poziţie de dependenţă, de regulă prin şantaj sau îndatorare. În continuare, le puteau dicta orice doreau de la ele. Istoria se repetă. Edward I a împrumutat de la templieri sume mari de bani, iar regii Ioan şi Henry al III-lea erau datori vânduţi faţă de ei. La un moment dat, Henry şi-a plătit datoriile militare cu Bijuteriile Coroanei. Aceasta este o altă tehnică folosită de Frăţia Babiloniană inclusiv în zilele noastre. Ea manipulează războaiele, împrumută cu bani toate taberele, şi în final scot profituri uriaşe de pe urma ororilor pe care le-au creat în secret.

Tot ea împrumută apoi ţările pentru a-şi reface societăţile, îndatorându-le şi mai tare şi ţinându-le şi mai ferm sub controlul său. Războiul este un instrument „minunat”, care îi permite să înlăture lideri incomozi şi să modifice graniţele în conformitate cu Agenda pe care o au. Dacă doriţi să înţelegeţi mai bine acest mecanism, priviţi cele două războaie mondiale din secolul XX. Întreaga poveste este explicată în detaliu în cartea lui David Icke „Şi adevărul vă va face liberi”. Bijuteriile Coroanei din perioada regelui John erau păstrate în Templul din Londra al templierilor, care a funcţionat pe post de trezorerie în timpul acestui rege, cât şi al regilor Henry II, Henry III şi Edward I.

Templierii colectau impozitele pentru papă şi pentru Coroană, plus impozitul numit zeciuială. Erau o organizaţie privată cu o agendă secretă, care aduna impozitele de la populaţie în numele altor persoane, o parte însemnată din acei bani fiind păstraţi pentru sine ca dobândă la împrumuturile masive acordate lor. Se spune că erau neîndurători cu rău platnicii. Aceste metode sunt folosite şi astăzi în întreaga lume. Cât despre faimoasele jurăminte de castitate şi sobrietate, acestea era în cea mai mare parte ipocrizie curată. Una din expresiile consacrate pentru beţie în Anglia medievală era: „a bea ca un templier”. Când era însă vorba de afaceri serioase şi de bani mulţi, erau la fel de neîndurători cu ai lor ca şi cu populaţia exterioară. La fel se petrec lucrurile şi astăzi, atunci când diferiţi membri ai Frăţiei sau lacheii acestora ies afară din rând. În Franţa, centrul templier din Paris era trezoreria regală, iar monarhia franceză le era datorare vândută.

Se pare că unul din regii francezi, Philippe IV (cunoscut sub numele de Philippe cel Frumos) s-a săturat şi s-a decis să îi distrugă pe templieri în octombrie 1307. Cel puţin, aceasta este versiunea oficială. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate, şi au avut implicaţii serioase asupra evenimentelor mondiale care au urmat. Voi recapitula pe scurt aceste lucruri.

[1] N. Tr. Textual: Knights Hospitaller.

[2] Textual: “Craniu şi Oase”.

În anii de dinainte de sosirea în forţă a templierilor din Franţa, campania împotriva englezilor a lui Robert de Bruce fusese dezastruoasă. El a fost forţat să se refugieze în munţii Perthshire, iar apoi în Argyll. De aici, s-a îndreptat către Kintyre şi către nordul Irlandei.
Bruce avea legături foarte strânse cu Ulster-ul şi deţinea pământ în această regiune. Titlul său, de conte de Carrick, poate fi văzut şi astăzi în numele din această parte a Irlandei, de pildă în Carrickfergus. Populaţia din Ulster are legături politice şi de sânge vechi cu scoţienii, îndeosebi cu cei din vestul Scoţiei, deşi manipulările i-au făcut să se lupte de multe ori cu aceştia. Până în zilele noastre, principala temă de conflict sunt neînţelegerile dintre irlandezi (catolici) şi irlandezo-scoţienii (protestanţi) care s-au mutat în Ulster din Scoţia. Aceste conflicte sunt încurajate şi manipulate de Frăţie prin oamenii infiltraţi de aceasta în cele două tabere. Cu ajutorul familiilor nobile irlandeze, Bruce s-a întors în Scoţia în 1307, anul masacrului templierilor din Franţa, şi s-a trezit luptându-se împotriva unui nou rege englez, Edward II, care l-a înlocuit la tron pe Edward I. Campania lui Bruce a prins putere datorită sprijinului şi armelor furnizate de templierii din Franţa şi a culminat în bătălia de la Bannockburn, de lângă Stirling Castle, purtată în Ziua Sfântului Ioan Botezătorul (Ziua lui Nimrod), 24 iunie 1314. Scoţienii au reuşit să-i respingă pe englezi după o zi de lupte, prin sosirea unei forţe de călăreţi „necunoscuţi” care le-au sărit în ajutor. Din motive rămase neexplicate până astăzi, englezii au intrat în panică şi au luat-o la fugă, văzând aceste întăriri neaşteptate. Cu siguranţă, ca să genereze o asemenea reacţie, trebuia ca noile batalioane să fie trupe de elită şi să fie uşor de recunoscut. Templierii îndeplineau ambele condiţii, aşa că soldaţii „necunoscuţi” nu puteau fi alţii decât ei – războinicii atât de temuţi ai cruciadelor, care s-au regrupat în Scoţia. Victoria de la Bannockburn avea să asigure independenţa Scoţiei pentru următorii 289 de ani. Printre cei care au luptat împreună cu Bruce în acea zi s-a numărat şi Sir William St Clair of Rosslyn. După moartea lui Bruce din anul 1329, a început dinastia Stuart. În timpul merovingienilor, regii francezi numeau şambelani ai palatului care să sprijine monarhia şi începând din perioada regelui David I, Scoţia a adoptat şi ea acest sistem. Şambelanii erau numiţi stewarzi regali şi poziţiile lor au devenit ereditare. Mai târziu, numele lor s-a schimbat în Stewart, care s-a transformat apoi în Stuart. La fel ca în cazul merovingienilor, aceşti stewarzi regali ereditari au sfârşit prin a deveni ei înşişi linia genealogică regală. Procesul a început după ce fiica lui Bruce s-a măritat cu Walter the Steward sau Stewart. După moartea lui Bruce, primul copil rezultat din această căsătorie a devenit Robert II al Scoţiei, primul rege din dinastia Stuart.
Una din creaţiile templierilor dezmembraţi din punct de vedere oficial a fost Ordinul Jartierei, primul ordin cavaleresc, introdus de Edward III în anul 1348 şi condus şi la ora actuală de monarhia britanică. Acest ordin este o altă instituţie a Elitei Frăţiei Babiloniene şi este consacrat „Fecioarei Maria, adică lui Semiramida/Ninkharsag. În timpul lui Edward, întrunirile ordinului se făceau într-o cameră specială a Castelului Windsor, în jurul unei mese creată după modelul celei din legenda Regelui Arthur. Castelul Windsor este construit pe un vortex energetic extrem de puternic, considerat sacru, şi este locul în care satanistul şi reptilianul Henry Kissinger a fost făcut cavaler de regină. Aceasta susţine deschis Agenda Frăţiei şi una din cele mai importante instituţii prin care operează este Ordinul Jartierei. Numele lui Edward III era Windsor, şi când actuala familie regală s-a decis în timpul Primului Război Mondial să îşi schimbe numele german într-unul englezesc, din raţiuni de public relations, ea a ales numele de Windsor, după cel care a fondat acest ordin cheie al Frăţiei. Însemnul Ordinului Jartierei este un colier de trandafiri roşii intercalaţi între 26 de verigi de aur, care îi simbolizează pe cei 26 de cavaleri, împărţiţi în două grupuri de câte 13. Ordine similare au apărut şi în Franţa, sub nume precum Ordinul Stelei, Ordinul Lânii de Aur şi Ordinul Sfântului Mihail. Francmasonii actuali nu sunt decât templierii şi membrii Prioriei Sionului de altădată sub un alt nume, iar Biserica lui Iisus sau iezuiţii are la bază aceeaşi structură ca şi templierii şi s-a înfiinţat cu acelaşi scop. Iezuiţii şi Cavalerii de Malta sunt societăţi secrete care deţin şi manipulează cunoştinţe ezoterice secrete, deşi la suprafaţă pretind că sunt romano-catolici şi „creştini”. Ei fac la ora actuală exact ce au făcut templierii în vremea cruciadelor, controlând împreună cu gradele superioare ale francmasoneriei Vaticanul, pe papă şi întreaga biserică romano-catolică. Cu alte cuvinte, ei controlează simultan ambele tabere, atât cunoaşterea ezoterică ascunsă cât şi Biserica, ce condamnă această cunoaştere, afirmând că este opera diavolului. În acest fel, ei patronează întregul joc, care se apropie de sfârşit, dacă nu ne vom trezi la timp. Un exemplu evident al acestei afirmaţii este ceea ce s-a petrecut după măcelul templierilor ordonat de papalitate. În anul 1312, toate pământurile şi toate proprietăţile templierilor au fost dăruite de papă „rivalilor” acestora, Cavalerii Vindecători ai Sfântului Ioan, numiţi ulterior Cavaleri de Rodos, iar la ora actuală Cavaleri de Malta (ramura catolică) şi Cavalerii Sfântului Ioan (ramura protestantă). În realitate, ambele tabere reprezentau aceeaşi forţă, la fel ca şi Cavalerii Teutoni. Cu toţii erau implicaţi în aceleaşi operaţiuni, inclusiv bancare, şi foloseau aceleaşi metode lipsite de scrupule pentru a-şi atinge ţelurile. Timp de mai bine de 200 de ani, până la mijlocul secolului al XVI-lea, cavalerii vindecători şi templierii au făcut parte dintr-un ordin mixt. De altfel, nici chiar după dispariţia templierilor, foarte multe pământuri şi proprietăţile lor nu au fost preluate de cavalerii vindecători, deşi le-au fost oferite.
Templierii şi-au restabilit influenţa în Franţa pe la jumătatea secolului al XV-lea, sub numele de Gărzi Scoţiene. Când Robert de Bruce a fost instalat ca rege necontestat al Scoţiei, el a semnat un pact cu Charles IV al Franţei, refăcând astfel „vechea alianţă”, după cum era cunoscută. Acest lucru nu este deloc surprinzător, dacă ţinem seama de faptul că liniile genealogice care controlau Scoţia, inclusiv Bruce şi Sinclair-ii, au venit din Franţa şi din Flandra. În anul 1445, regele Charles VII a creat prima armată de-sine-stătătoare din Europa după templieri. De fapt, aceasta era alcătuită chiar din templieri, căci mândria armatei lui Charles era Compania Scoţiană, care mergea în frunte la toate paradele militare. Chiar mai puternică şi mai influentă era însă Garda Scoţiană de elită, alcătuită din 33 de soldaţi, număr ezoteric extrem de semnificativ, care va apărea mai târziu în cele 33 de grade ale ritului scoţian al francmasoneriei. Garda Scoţiană avea misiunea de a-l păzi pe rege, mergând până acolo încât membrii ei dormeau chiar în dormitorul acestuia. Să sperăm că nu toţi 33! Ori de câte ori garda trebuia mărită, se adăugau multipli de 13, un alt număr ezoteric care ţine cont de legile numerologiei, aflat la loc de cinste în rândul templierilor. Comandanţii Gărzii Scoţiene deveneau automat membri ai unei societăţi secrete numită Ordinul Sfântului Mihail, care şi-a creat mai târziu şi o ramură în Scoţia. Un alt secret al manipulării actuale constă în faptul că oameni care operează sub o anumită „mască” fac simultan parte şi din altele, uneori chiar foarte multe la număr, care slujesc însă aceeaşi Agendă. Ca de obicei, Garda Scoţiană (templierii) stăpânea la perfecţie această tehnică a Calului Troian. Ei s-au infiltrat şi au preluat controlul asupra administraţiei Franţei în calitate de „consilieri” şi „ambasadori”. Charles era marioneta lor, iar numele acestor membri de elită ai Gărzii Scoţiene ne sunt deja cât se poate de familiare: Sinclair, Stuart, Hamilton, Hay, Montgomery, Cunningham, Cockburn şi Seton. Acestea au fost familiile care au venit în Scoţia din Franţa şi Flandra, putând să-şi stabilească arborele genealogic până în perioada zeilor Anunnaki. Ei au preluat puterea asupra Scoţiei, iar acum se regrupau în Franţa. Garda Scoţiană a fost o altă grupare care a deţinut cunoaşterea secretă şi a acţionat în favoarea Agendei templiere, practicând inclusiv ritualurile satanice de care au fost acuzaţi templierii. Nu s-a schimbat nimic, decât numele. Un membru actual al familiei Montgomery le-a spus autorilor cărţii Templul şi loja că pe vremea Gărzii Scoţiene s-a format un ordin în care toţi membrii de sex masculin ai familiei Montgomery erau automat eligibili. Numele acestuia era Ordinul Templului. O altă denumire sub care aveau să reapară mai târziu templierii este francmasoneria de rit scoţian.
Tot din această reţea făcea parte şi Casa de Lorraine din regiunea situată la graniţa dintre nordul Franţei şi Germania. Cel mai important membru al acesteia a fost ducele de Lorraine cunoscut ca Rene d’Anjou, născut în anul 1408. El a devenit mare maestru al Prioriei Sionului la vârsta de zece ani, sub tutela unchiului său, Louis, cardinal de Bar, până la împlinirea vârstei de 20 de ani. Familia acestuia era una dintre cele mai importante linii genealogice reptiliene. Printre titlurile lui Rene d’Anjou se numărau: conte de Provence (în regiunea Rennes-le-Chateau), conte de Guise, duce de Anjou, rege al Ungariei, rege al oraşului Napoli şi al Siciliei, rege al Aragonului, Valenciei, Majorcăi şi Sardiniei, şi titlul simbolic de rege al Ierusalimului. Acesta din urmă este extrem de important pentru Frăţie. La ora actuală, titlul de rege al Ierusalimului urmează să-i revină reptilianului Karl von Habsburg, al cărui nume echivalează din punct de vedere numerologic cu 666. Una din fiicele lui Rene d’Anjou s-a măritat în anul 1445 cu regele Henry IV al Angliei şi a jucat un rol important în Războiul celor două Roze, în care trandafirul roşu al lui Henry de Lancaster s-a încrucişat cu cel alb al lui York, în anul 1455. Rene d’Anjou avea conexiuni cu toată lumea şi a fost o figură clasică a Frăţiei, aflată în centrul unei reţele vaste în formă de pânză de păianjen. Cu titlu de exemplu, două din numele faimoase ale istoriei cu care a avut legături au fost Cristofor Columb şi Ioana d’Arc. La un moment dat, el chiar s-a folosit de Cristofor Columb, iar semnificaţia enormă a acestei operaţiuni vă va deveni clară cât de curând. Din câte se pare, Ioana d’Arc s-a născut ca supus al lui Rene d’Anjou în ducatul Bar. Potrivit istoriei oficiale, în anul 1429 ea şi-a anunţat „misiunea divină” de a salva Franţa de invadatorii englezi şi de a se asigura că Charles va deveni rege al Franţei, lucru care s-a şi întâmplat (el a devenit regele Charles VII). Ioana d’Arc a cerut o audienţă la socrul lui Rene d’Anjou, iar când întâlnirea a avut loc, Rene a fost de faţă…

Pentru a-şi împlini misiunea, le-a spus ea celor doi, potrivit versiunii oficiale, avea nevoie de un cal, de Rene şi de „câţiva oameni de ispravă care să o ducă în Franţa”. Istoricii care au ţinut cronica vieţii lui Rene sugerează că acesta a părăsit-o pe Ioana pentru a se întâlni cu Charles şi că a fost de partea ei în victoriile pe care le-a obţinut împotriva englezilor, în urma cărora Charles a ajuns pe tronul Franţei. Ei nu ţin cont de oscilaţiile lui din anii 1429-1431, când Ioana d’Arc s-a aflat la apogeul puterii sale militare. În cele din urmă, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug de Inchiziţie sub acuzaţia de vrăjitorie şi dovezile indică cu claritate că întreaga poveste oficială nu este altceva decât o altă perdea de fum. Nu ştiu cine poate să creadă că o fată tânără provenită dintr-o pătură săracă a bătut la poarta atotputernicilor aristocraţi, iar aceştia nu numai că au primit-o, dar au şi susţinut-o să declanşeze un război împotriva Angliei. Da, sigur! Cel care s-a aflat de la bun început în spatele campaniei militare a fost Rene d’Anjou, povestea Ioanei d’Arc nefiind decât un basm (creat după legenda „Fecioarei din Lorraine”) menit să ascundă din nou realitatea.
Rene d’Anjou a fost responsabil de apariţia crucii de Lorraine (două linii orizontale care intersectează o linie verticală). Simbolul crucii duble avea să fie folosit mai târziu de anumite grupări ale bisericii creştine şi el stă la originea expresiei: a fi double-crossed (n.n. textual: tras în piept, păcălit) sau manipulat. Acest simbol a fost adoptat mai târziu de Frăţia reptiliană, şi la ora actuală poate fi văzut pe logo-ul gigantului petrolier Exxon, controlat de directorii americani de ramură al Frăţiei, familia Rockefeller. Rene d’Anjou era foarte versat în cunoaşterea ezoterică şi era un adept al legendei regelui Arthur şi a Graalului. Averea sa uriaşă şi conexiunile din Italia i-au permis să strângă relaţiile cu Nobilimea Neagră şi cu celelalte familii aristocratice. A încurajat traducerea cunoaşterii egiptene şi greceşti străvechi în limbile europene, care avea să stea la baza declanşării Renaşterii. La curtea lui Rene d’Anjou se afla şi un astrolog pe nume Jean de Saint-Remy, şi, potrivit mai multor surse, tot el a fost bunicul celui mai faimos medium-astrolog al tuturor timpurilor, Nostradamus. Această ipoteză pare logică, întrucât în secolul XVI Nostradamus a fost foarte apropiat de Casa de Lorraine şi de Casa de Guise (din aceeaşi familie), în perioada în care cele două case au declanşat un val de asasinate împotriva rivalilor lor, în încercarea nereuşită de a pune mâna pe tronul Franţei. De altfel, chiar numele lui îi trădează originea. Numele real al lui Nostradamus a fost Michel de Notre Dame: Mihai al Doamnei Noastre. Autorul şi cercetătorul francez Gerard de Sede, care se pare că avea contacte în interiorul Frăţiei, a declarat că Nostradamus a fost un agent al Caselor de Lorraine şi de Guise, folosindu-şi poziţia de astrolog la curtea Franţei pentru a manipula în numele acestora. De Sede sugerează în continuare că multe din faimoasele „catrene” ale lui Nostrdamus nu erau neapărat predicţii, cât mesaje, cifruri, tabele ale timpului, instrucţiuni şi o prezentare simbolică a unor evenimente şi grupuri din trecut. El susţine că Nostradamus a fost antrenat mult timp în Lorraine în artele ezoterice, înainte de a fi trimis la curtea duşmanilor acestei case, şi că în această perioadă a avut acces la o carte străveche, pe învăţătura căreia şi-a bazat întreaga operă. Nu este de mirare că a fost considerat un astrolog strălucit, căci ştia lucruri pe care puţini oameni au avut vreodată privilegiul să le cunoască. În treacăt fie spus, Gerard de Sede afirmă şi el că linia genealogică merovingiană este de sorginte extraterestră, lucru care i-a atras condamnarea unanimă, dar eu sunt de părere că a avut perfectă dreptate. În cel mai rău caz, a fost o linie genealogică „regală” posedată şi controlată de reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni.
În secolele XVI-XVII, un val de evenimente au accelerat brusc implementarea Agendei Frăţiei. Dimensiunile şi influenţa reţelei subterane de societăţi secrete au continuat să crească, astfel încât a devenit posibilă trecerea la o nouă etapă a planului de preluare globală a puterii. Rene d’Anjou a fost unul din jucătorii cheie care au stat în spatele Renaşterii, prin faptul că a permis şi a orchestrat – cu ajutorul contactelor sale din Italia, şi în special din Florenţa – traducerea, publicarea şi distribuirea lucrărilor greceşti, egiptene şi gnostice străvechi, inclusiv cele ale lui Platon şi Pitagora. Explozia artistică şi culturală care s-a produs a transformat viaţa claselor privilegiate ale Europei, iar puterea Bisericii a fost pusă la grea încercare. Ea a permis, între altele, înrolarea unui număr mult mai mare de oameni influenţi în reţeaua societăţilor secrete. Presiunea asupra establishment-ului bisericii a crescut şi mai mult după publicarea Manifestelor Rozicruciene între anii 1614-1616, documente elaborate de un grup secret de iniţiaţi din Germania şi Franţa. Aceştia au afirmat că lumea se va transforma cu ajutorul cunoaşterii ezoterice şi au prezis o nouă eră a libertăţii religioase şi politice. Biserica catolică şi Sfântul Imperiu Roman erau aspru înfierate. Şi totuşi, Ordinul Roza-Crucii sau Rozicrucienilor nu era o apariţie nouă pe scena europeană. După toate aparenţele, el a fost fondat cel puţin din vremea faraonului Thothmes III, în secolul XV î.Ch. Sigiliul personal al acestui faraon este folosit ca logo de literatura rozicruciană modernă. Un alt argument se referă la legăturile dintre rozicrucieni şi Curtea Regală a Dragonului din Egiptul antic. Cercetătorii moderni cred că manifestele au fost scrise de ezoteristul german Johann Valentin Andrea, mare maestru al Prioriei Sionului. O altă voce influentă a gândirii rozicruciene a fost Robert Fludd, marele maestru care i-a precedat lui Andrea la conducerea Prioriei Sionului.

Moştenirea lui Bacon
Unul din cele mai importante personaje din această perioadă a fost rozicrucianul Francis Bacon. Influenţa sa a fost absolut colosală. A fost marele maestru al rozicrucienilor din Anglia, a jucat un rol determinant în crearea francmasoneriei, a fost „părintele” ştiinţei moderne şi poate chiar autorul real al operelor lui Shakespeare. Era de asemenea membru al unei societăţi secrete numite Ordinul Coifului, consacrat adorării zeiţei înţelepciunii, Palas-Atena, ilustrată adeseori cu un coif pe cap şi purtând o suliţă în mână. Cercetători de talia lui Manly P. Hall, celebrul istoric francmason, nu au nici o îndoială că Bacon s-a născut dintr-o legătură amoroasă a reginei Elisabeta I („regina-fecioară”) cu amantul ei Robert Dudley, conte de Leicester. Francis a fost crescut de Nicholas şi Anne Bacon, şi a devenit cel mai influent om din ţară, atât la vedere cât şi sub acoperire. A purtat titlul de viconte de St Albans şi a fost Lord Cancelar al Angliei. Dacă Bacon a fost într-adevăr fiul Elisabetei I (El-lizard-birth), înseamnă că avea sânge reptilian, ceea ce ar explica rapida sa ascensiune în planul politicii şi al societăţilor secrete. A lucrat prin intermediul unor canale discrete, printre care Inns of Court, centrul profesiei juridice controlată de Frăţie cu sediul în Temple Bar (Baroul londonez), situat pe fostele teritorii ale templierilor din centrul Londrei. Epoca lui Bacon a fost extrem de agitată şi plină de conflicte, căci Frăţia şi-a propus să folosească Biserica pentru răspândirea războaielor şi a haosului. Unul din fruntaşii Frăţiei a fost de pildă Martin Luther, un produs al societăţilor secrete germane şi un rozicrucian. Sigiliul personal al lui Luther era trandafirul şi crucea. În anul 1517, acest profesor de teologie de la Universitatea din Wittenberg a enumerat 95 de plângeri împotriva Vaticanului, arătând că acestea vindea absoluţiuni cu scopul de a strânge bani pentru construcţia Bisericii Sfântului Petru. Luther a fost excomunicat, dar a ars Decretul Bisericii şi alte exemplare ale Legii acesteia, după care şi-a lansat propria biserică luterană. Aşa a apărut creştinismul protestant, care a deschis calea unor conflicte fără precedent în Europa. Catolicii şi protestanţii s-au luptat între ei pentru a stabili care versiune a aceluiaşi nonsens prevalează asupra celeilalte. Amuzant este faptul că rozicrucienii militau pentru libertate politică şi religioasă, dar una din principalele lor marionete, Martin Luther, s-a opus cu înverşunare ambelor idealuri. El ura gândirea liberă şi cercetările bazate pe un spirit deschis. Într-una din predicile sale, a afirmat că adepţii săi ar trebui să scuipe pe raţiune, căci aceasta este târfa diavolului, mâncată de lepră, şi ar trebui ţinută închisă în toaletă. Încântător! Iată un citat din opera lui Luther:
„Dacă iubirea este susţinută în dauna credinţei, ea trebuie condamnată să ajungă în abisul iadului… Este mai bine dacă un tiran păcătuieşte de o sută de ori împotriva poporului pe care îl guvernează, decât dacă poporul păcătuieşte o singură dată împotriva tiranului care îl conduce… La fel cum fundul are nevoie de o mamă de bătaie, mulţimea are nevoie de o guvernare prin forţă”.
Vorbeşte în numele tău, dragă! O versiune la fel de arogantă şi de extremistă a creştinismului protestant s-a născut în Franţa, unde este cunoscută sub numele de calvinism, după numele creatorului său, Jean Calvin. Peste timp, ea avea să stea la baza mişcării puritane atât de influentă în America de Nord (unde a fost impusă de ocupaţia europeană). Biserica Protestantă a ajuns în Anglia pentru că regele Henry VIII îşi dorea un fiu şi un moştenitor, iar prima sa soţie, Catherine de Aragon, nu i-a putut „produce” decât o fiică. Henry dorea să divorţeze de ea, dar papa Clement VII a refuzat să îi accepte divorţul. La vremea respectivă, Henry era un catolic devotat, cel puţin în ochii publicului, iar papa îi acordase titlul de Apărător al Credinţei. Culmea ironiei face ca acest titlu (acordat de un papă catolic) să fie păstrat şi astăzi de monarhii britanici, deşi între timp au devenit capii bisericii protestante! Nu poţi să nu te distrezi! Lezat de refuzul papei de a-i accepta divorţul, Henry şi-a convocat parlamentul şi i-a poruncit să creeze o Biserică Anglicană, independentă de Roma. A devenit el însuşi şeful noii Biserici prin Legea Supremaţiei, emisă în anul 1534, şi a declanşat un măcel sângeros împotriva catolicilor. Lui Henry i-a urmat la putere unicul său fiu, Edward, dar după ce acesta a murit la vârsta de 15 ani, a fost înlocuit de fiica lui Henry, Mary. Aceasta era o catolică ferventă, care şi-a câştigat pe bună dreptate titlul de „Mary cea Sângeroasă”, din cauza măcelului furibund declanşat împotriva protestanţilor. Mary şi-a asigurat domnia prin execuţia rivalei sale, Lady Jane Grey, „regina celor şase zile”. După moartea lui Mary a urmat legendara domnie a reginei Elisabeta I, fiica lui Henry VIII şi a Annei Boleyn. Elisabeta şi-a executat rivala, pe Mary Stuart a Scoţiei, după care a restabilit supremaţia Bisericii Anglicane, în fruntea căreia s-a auto-numit. A poruncit la rândul ei o epurare a catolicilor, care i-a atras titlul de „Elisabeta cea Sângeroasă”. Simpatică familie!

Acesta a fost mediul social în care a apărut Francis Bacon, ca iniţiat de rang înalt în cunoaşterea ezoterică, sub domnia celei care probabil îi era mamă, Elisabeta I, iar apoi a succesorului acesteia, James I, regele scoţian care a unit monarhia engleză cu cea scoţiană, odată cu încoronarea sa din anul 1603 ca prim monarh al ambelor ţări. Bacon a fost cel care, împreună cu Robert Fludd, marele maestru al Prioriei Sionului, a supervizat traducerea acelei versiuni a Bibliei supranumită „a regelui James” (rămasă în vigoare până astăzi), o carte care are cel puţin 361 de greşeli de traducere, conform unui studiu efectuat în anul 1881. Dat fiind că Bacon era un om educat şi extrem de inteligent, este greu de crezut că traducerea Bibliei ar fi putut conţine atâtea greşeli dacă nu s-ar fi dorit acest lucru. Între altele, Bacon a eliminat cele două Cărţi ale lui Macabei, ostile societăţii secrete a nazarinenilor, o creaţie a Frăţiei în perioada miticului Iisus. Francis Bacon este numit „părintele” ştiinţei moderne, de tip „asta este singura lume care există şi alta nu mai este”, care se concentrează exclusiv asupra nivelului fizic al existenţei. De ce a sprijinit el cu atâta ardoare această variantă a „ştiinţei”, în condiţiile în care era un iniţiat avansat al cunoaşterii ezoterice şi cunoştea adevărul? Cu siguranţă, ceva nu este în ordine, cu atât mai mult dacă ţinem seama că şi ceilalţi doi „părinţi” ai ştiinţei moderne, Isaac Newton şi Robert Boyle, erau iniţiaţi la fel de avansaţi şi maeştri ai Prioriei Sionului. Aşadar, Francis Bacon a fost un iniţiat de rang înalt al cunoaşterii secrete, implicat prin intermediul rozicrucienilor şi al altor societăţi secrete în divizarea Bisericii Creştine, în rescrierea Bibliei, dar şi în crearea „ştiinţei moderne”, care a spulberat multe din dogmele de bază ale creştinismului. În mod evident, el a aţâţat cele două tabere una împotriva celeilalte, creând astfel un mediu nou, care să permită implementarea unei alte Agende, invizibilă pentru publicul larg. Perioada care a urmat a fost caracterizată de carnagii în masă, atât în rândul catolicilor cât şi în cel al protestanţilor, timp în care „dogmele” ştiinţifice aflate într-o afirmare continuă săpau ambele credinţe de la rădăcină.
Tot sub influenţa lui Bacon şi cu sprijinul unor magicieni precum John Dee şi Sir Francis Walsingham a fost creată reţeaua de spioni englezi care au împânzit întreaga Europă şi care a devenit cunoscută mai târziu sub numele de Serviciul Secret Britanic. Acesta a fost creat de liniile genealogice reptiliene ale Frăţiei Babiloniene, şi după modelul său au fost create mai târziu şi celelalte servicii secrete din Statele Unite şi din restul Imperiului Britanic, care sunt active astăzi mai mult ca oricând. CIA a fost creată de membrii elitei serviciilor secrete britanice, în timpul preşedinţiei masonului de grad 33 Harry S. Truman, omul care a ordonat oficial aruncarea bombei atomice asupra Japoniei. Principalul său sfătuitor a fost Bill Donovan, şeful predecesorului CIA, Oficiul pentru Servicii Strategice (OSS), în care nu au lucrat decât cavaleri templieri, dacă este să ne luăm după Bill Cooper, un fost agent al serviciilor secrete ale marinei SUA. Pentru a extinde reţeaua de spioni, Walsingham a fost numit ambasador în Franţa, şi nu am fost deloc surprins atunci când un agent al serviciilor secrete franceze mi-a spus că aceste servicii şi cele britanice reprezintă de fapt aceeaşi organizaţie. Asasinarea prinţesei Diana a putut fi muşamalizată mult mai uşor în acest fel. La vârf, toate serviciile secrete din lume sunt societăţi secrete ezoterice, ai căror membri practică magia neagră şi care au drept unic scop implementarea aceleiaşi Agende: obţinerea controlului la nivel mondial. John Dee a fost astrologul reginei, mare maestru al rozicrucienilor, magician negru şi agent al serviciului secret recent creat. Se pare că avea un exemplar din Cartea lui Enoh, care l-a ajutat să creeze, împreună cu mediumul Edward Kelley, un limbaj scris pe care cei doi l-au numit „cifrul enohian”, de comunicare cu îngerii – adică cu reptilienii. Dee îşi semna rapoarte sub indicativul 007, identic cu cel al lui James Bond, celebrul personaj creat în secolul XX de un alt agent al serviciilor secrete britanice, Ian Fleming, prieten bun cu magicianul negru Aleister Crowley. Dee a călătorit prin întreaga Europă, manipulând pe toată lumea, strângând informaţii şi ungând mecanismul noii reţele de agenţi secreţi. Una din ţintele sale a fost Boemia, întrucât era unul din apropiaţii împăratului Rudolf II din dinastia reptiliană Habsburg, un ocultist de renume. Dee a fost una din vocile influente care au orchestrat politica de expansiune britanică ce avea să conducă la formarea Imperiului Britanic. Odată, pe când se afla în Praga, el i-a dat împăratului Rudolf II un manuscris ilustrat scris într-un cod secret, pretinzând că este o lucrare a lui Roger Bacon (Roger, nu Francis), călugărul franciscan care a trăit în secolul XIII şi care a stârnit o agitaţie atât de mare în rândul bisericii prin ideile sale. Acestea includeau profeţii despre inventarea microscopului, a telescopului, automobilului, submarinului, avionului, şi convingerea că pământul este rotund, nu plat. În anul 1912, acest manuscris a fost cumpărat de un anticar american pe nume Wilfred Voynich, motiv pentru care a rămas cunoscut sub numele de Manuscrisul Voynich. Când Voynich a trimis copii ale documentului experţilor epocii, aceştia au declarat că marea majoritate a celor o sută de plante ilustrate în manuscris nu sunt de pe planeta noastră. Unele ilustraţii arătau ca un ţesut privit la microscop, iar altele prezentau sisteme stelare şi constelaţii. Cei mai buni spărgători de coduri din serviciile secrete ale Statelor Unite au încercat în timpul celor două războaie mondiale să descifreze ceea ce au numit „cel mai misterios manuscris din lume”, dar nu au reuşit. William Romaine Newbold, profesor la Universitatea Pennsylvania, a pretins în anul 1921 că a reuşit să descifreze o parte din manuscris. Iată un fragment din textul obţinut de el:
„Am văzut într-o oglindă concavă o stea în formă de melc între ombilicul lui Pegas, brâul Andromedei şi capul Cassiopeei”.
Această descriere este corectă, la fel ca şi ilustraţia nebuloasei Andromedei, dar acestea sunt prezentate dintr-un unghi care nu poate fi vizibil de pe pământ! Acest manuscris este doar un exemplu al cunoaşterii la care a avut acces de mii de ani Frăţia, în timp ce cealaltă aripă a sa, religia, a menţinut masele într-o ignoranţă neagră. În cercul lui John Dee şi Francis Bacon se aflau toate figurile majore din societatea elisabetană, inclusiv Sir Walter Raleigh. Nu este exclus ca Francis Bacon să fi fost cel care a transmis o parte din cunoaşterea secretă „celor care aveau urechi de auzit”, prin cifrele şi imaginile simbolice care abundă în piesele de teatru atribuite lui William Shakespeare. La fel ca autorii Vechiului şi Noului Testament, sau cei ai legendelor Regelui Arthur, şi el era un iniţiat de rang înalt, care cunoştea mijloacele de comunicare a secretelor prin intermediul codurilor şi semnificaţiilor ascunse. Manly P. Hall susţine că Bacon indică faptul că el a fost adevăratul autor al anumitor opere prin diferite coduri. Numărul său ezoteric era 33, iar pe una din paginile primei părţi a piesei lui Shakespeare, Henric al IV-lea, numele de „Francis” apare de 33 de ori. La fel ca rozicrucienii şi majoritatea societăţilor secrete, şi Bacon folosea filigranul pentru a-şi transmite simbolurile. Printre acestea se numărau trandafirul şi crucea, precum şi nenumăraţi struguri – simbol al viţei de vie, deci al liniilor genealogice. Bacon a folosit de asemenea simbolismul Tarotului în codurile sale, inclusiv numerele 21, 56 şi 78, care marchează diviziunile în pachetul cărţilor de Tarot. Într-un folio shakesperian din anul 1623, numele creştin al lui Bacon apare de 21 de ori, la pagina 56. Expresia Rota Mundi apare frecvent în primele manifeste ale Frăţiei Roza-Crucii. Dacă rearanjăm literele din Rota obţinem Taro, numele antic al cărţilor de Tarot. Shakespeare a rămas legendar sub numele de Bardul. Un bard era un iniţiat druidic al cunoaşterii secrete. Cealaltă explicaţie a cuvântului este, potrivit Dicţionarului Concis al Limbii Engleze: „… felie de şuncă pusă pe o bucată de carne înainte de a o prăji”! Cu siguranţă, nu aceasta este semnificaţia atribuită lui Shakespeare! Faimosul Globe Theater din Londra, în care se jucau piesele lui „Shakespeare”, a fost construit după principiile geometriei sacre, iar ultima sa piesă, Furtuna, include nenumărate simboluri rozicruciene. Nu este exclus ca piesele lui „Sshakespeare” să fi fost scrise de un alt iniţiat care trăia în societatea elisabetană: Edward De Vere, cel de-al 17-lea conte de Oxford, care se încadrează de asemenea perfect profilului, mulţi considerându-l pe el adevăratul autor, nu pe Bacon.
Ideea că cele mai faimoase piese de teatru din lume au fost scrise de un analfabet din Stratford-upon-Avon pe nume William Shakespeare este de-a dreptul ridicolă. La fel ca atâtea alte „adevăruri” unanim acceptate, ea nu rezistă la cea mai elementară cercetare. „Bardul” Shakespeare a crescut în Stratford, un orăşel fără o şcoală capabilă să transmită copiilor un nivel atât de înalt de cunoaştere. Părinţii săi au fost analfabeţi, şi el însuşi nu a manifestat un interes deosebit pentru studiu. Şi totuşi, piesele au fost scrise de cineva cu o cunoaştere foarte profundă asupra lumii, care nu putea fi acumulată decât prin citirea foarte multor cărţi şi prin experienţa acumulată direct în călătorii personale prin lume. Shakespeare nu dispunea de o bibliotecă (şi, oricum, nu ar fi citit cărţile nici dacă ar fi avut-o), şi nu a părăsit niciodată ţara. În schimb, Bacon avea exact acest tip de bibliotecă şi a călătorit enorm, inclusiv în majoritatea locurilor descrise în aceste piese. De unde putea Shakespeare să dobândească cunoştinţele de franceză, italiană, spaniolă, daneză, latină şi greacă veche ce transpar din piesele sale? Răspunsul este simplu: de nicăieri, căci nu avea astfel de cunoştinţe. În schimb, Bacon şi De Vere cunoşteau perfect aceste limbi. Fiica lui Shakespeare, Judith, era analfabetă, neputând-şi scrie nici măcar numele la vârsta de 27 de ani. Pare neverosimil ca un om care scria atât de elocvent să nu-şi fi învăţat fiica nici măcar să se semneze. Nu s-au păstrat decât şase mostre ale scrisului de mână al lui Shakespeare, din care trei sunt semnăturile de pe testamentul său. Expertiza lor grafologică arată un om nefamiliarizat cu scrisul şi o mână ghidată probabil de altcineva. Testamentul său face referire la patul său preferat şi la o bijuterie de argint, dar nu aminteşte nimic de drepturile de autor ale vreunor opere literare! Peste toate, nu există nici un portret autentic al lui Shakespeare. Diferenţele care există între portretele făcute de alţi artişti arată un singur lucru: că aceştia habar nu aveau cum arată el. Şi totuşi, puterea condiţionării şi a acceptării liniei oficiale atrage milioane de oameni din toată lumea la Stratford, pentru a vizita casa celui care nu a scris piesele lui Shakespeare! Acesta este doar un exemplu mărunt al manierei în care basmul oficial numit „istorie” ne condiţionează comportamentul curent şi modul de percepţie. Oare ce alte fapte „istorice” mai există care nu sunt adevărate? Păi, cam toate! În spatele pieselor lui Shakespeare s-a ascuns aceeaşi mână invizibilă care a manipulat toate evenimentele istorice demne de a fi reţinute: societăţile secrete ale Frăţiei. Atitudinea acestui grup a fost sintetizată perfect chiar de Bacon/De Vere în cuvintele rostite de vrăjitoarele din piesa MacBeth: „Adevărul este o minciună şi minciuna este adevăr”. Iată ce scrie despre Bacon istoricul francmason Manly P. Hall:
„A fost un rozicrucian. Unii afirmă chiar că a fost cel mai important rozicrucian. Dacă nu a fost cumva chiar Ilustrul Părinte C.R.C. la care fac referire manifestele rozicruciene, a fost cel puţin un iniţiat de rang înalt al Ordinului… Acei entuziaşti care se străduiesc de ani de zile să demonstreze că Sir Francis Bacon a fost adevăratul „Bard din Avon” ar fi câştigat de mult timp dacă ar fi subliniat unicul aspect care contează: că Sir Francis Bacon, iniţiatul rozicrucian, a introdus în piesele shakespeariene învăţăturile secrete ale Frăţiei R.C. şi ritualurile Ordinului Francmason, al cărui adevărat fondator a şi fost”.
Ritualurile şi simbolurile francmasoneriei erau practicate în Egiptul antic, şi chiar în perioade mai vechi. Cunoaşterea geometriei, numerelor şi formelor sacre, este extrem de veche, provenind după toate aparenţele chiar de dinainte de ultimul cataclism. Artificierii sau Arhitecţii lui Dionisos, o societate alcătuită din iniţiaţi ai misterelor lui Bahus/Dionisos (Soarelui) şi al cărei rol a fost să conceapă clădirile şi monumentele publice, sunt cunoscuţi de cel puţin 3000 de ani, dacă nu mai mult. Aceşti arhitecţi iniţiaţi au fost cei care au conceput marile clădiri din Constantinopole, Rodos, Atena şi Roma, inclusiv templul zeiţei Diana şi centrul mondial al cultului acesteia de la Efes, considerat una din minunile lumii antice. Arhitecţii lui Dionisos erau asociaţi cu o societate secretă numită Ionienii (de la insula Iona din Scoţia), despre care se crede că au fost cei care le-au comandat templul Dianei. Sub alte nume, Arhitecţii lui Dionisos şi iniţiaţii şcolii de mistere Frater Solomonis au construit marile catedrale creştine finanţate de cavalerii templieri. Sculpturile de pe catedrala Notre Dame din Paris abundă de însemne rozicruciene şi masonice, inclusiv compasuri, echere şi alte instrumente de zidărie; din păcate, o bună parte din acestea au fost distruse în timpul Revoluţiei Franceze. Arhitecţii lui Bahus/Dionisos erau împărţiţi în comunităţi conduse de maeştri şi străjeri, la fel ca masoneria modernă. La un moment dat, ei s-au stabilit în Israel, unde sunt asociaţi de unii cercetători cu esenienii, secta egipteană de la care ne-au rămas Manuscrisele de la Marea Moartă. Bahus/Dionisos (două nume ale aceleiaşi divinităţi) reprezintă un simbol al Soarelui, născut dintr-o fecioară pe data de 25 decembrie. Esenţa legendei şi „istoriei” francmasoneriei are în centrul ei construirea simbolicului Templu al Regelui Solomon din Ierusalim. Eroul francmasonilor este Hiram Abiff, „fiul văduvei”, după cum îl numesc ei. De fapt, este un alt simbol. În Egipt, Horus (Tammuz) era numit uneori fiul văduvei Isis.

Crearea francmasoneriei in secolele XVI-XVII

Crearea francmasoneriei în secolele XVI-XVII a centralizat multe din temele, agendele şi organizaţiile pe care le-am descris în acest capitol. Am făcut aici legătura dintre rozicrucienii şi templierii din Anglia, precum Bacon, cu templierii veniţi din Franţa lui Filip cel Frumos, iar apoi cu întoarcerea acestor în Franţa, sub forma Gărzii Scoţiene. Am stabilit totodată legătura care există între aceştia şi Prioria Sionului. Personajul care a încarnat cel mai bine toate aceste conexiuni a fost regele James I al Scoţiei, care i-a urmat pe tronul Angliei reginei Elisabeta, devenind James I al Angliei şi Scoţiei. Acesta a fost unicul copil al lui Mary, regina Scoţiei. Sângele Stuarţilor, înrudit cu reptilienii merovingieni, se afla acum simultan pe tronul Angliei şi al Scoţiei. Sub patronajul lui James, cunoaşterea ezoterică scoţiană, cea a templierilor şi cea rozicruciană a lui Francis Bacon şi a altora au putut fuziona într-o singură organizaţie, numită francmasoneria. Tot aici a intrat şi cunoaşterea Casei reptiliene de Lorraine, o altă linie genealogică înrudită cu regele James. Acest individ a reuşit să reunească toate liniile şi toate cunoaşterile. Aşa se explică de ce numele de „James” şi „St James” apare atât de des în titlurile companiilor, organizaţiilor şi locaţiilor Frăţiei. De pildă, ambasadorul american la Londra este cunoscut în limbajul diplomatic ca ambasador la Curtea Regelui St James. În imediata apropiere a Casei Parlamentului Britanic se află Piaţa St James, unde se află sediul Partidului Conservator; cel al celui mai mare sindicat din Marea Britanie, Sindicatul Transportatorilor; o clădire aflată în proprietatea liniei genealogice reptiliene scoţiene Keswick (despre care vom vorbi mai pe larg ceva mai încolo); iar în centrul ei se află o uriaşă biserică circulară dedicată Sfântului James (Nimrod).
Unul din primele acte pe care le-a făcut regele James al Angliei şi Scoţiei a fost să îi acorde titlul de cavaler lui Bacon. Mai târziu, James l-a numit pe acesta Avocat-General, Lord Păstrător al Marelui Sigiliu, iar în anul 1618 Lord Cancelar şi Baron Verulam. Mai târziu, Bacon a fost pus sub acuzare, fiind învinuit de fapte de corupţie, şi s-a retras din viaţa publică. În primii ani ai domniei regelui James ar fi putut exista condiţii minunate de repunere în circulaţie a cunoştinţelor ezoterice ale lumii antice, suprimate atâta vreme, dacă aceasta ar fi fost adevărata motivaţie a organizaţiei căreia îi aparţineau atât Bacon cât şi James. Ca de obicei însă, lucrurile s-au petrecut exact pe dos. James l-a folosit pe Bacon pentru a publica varianta Bibliei ce îi poartă astăzi numele, ocazie cu care s-a lansat într-un şir nesfârşit de acuzaţii la adresa „vrăjitorilor şi vrăjitoarelor”, adică a oamenilor neiniţiaţi care foloseau şi transmiteau mai departe cunoaşterea ezoterică. Mai mult decât atât, el a declanşat o campanie criminală de ucidere a lor, omorând mii de oameni, şi chiar a scris o carte în care a explicat cum pot fi identificaţi aceştia şi cum trebuie procedat cu ei. De ce a procedat în acest fel, de vreme ce motivaţia oficială a schimbărilor care se petreceau în Europa era protejarea şi chiar punerea în circulaţie a cunoştinţelor ezoterice? Pentru un motiv cât se poate de simplu: nu acesta a fost scopul real. Era important ca oamenii care puteau sprijini Frăţia să creadă că aceasta este motivaţia sa, dar când a fost vorba să facă ceva concret, ea a luat-o în direcţia opusă. Ierarhia grupurilor pe care le-am descris mai sus nu a dorit niciodată să facă publice cunoştinţele sale. Ei nu doresc decât să se folosească de ea şi să acumuleze mai multă putere la nivel global. Sincer să fiu, m-am cam săturat să tot aud cum francmasonii, templierii, rozicrucienii, Bacon şi compania, au fost protectorii cunoaşterii, în condiţiile în care n-au ştiut cum să o ascundă mai bine, ori de câte ori condiţiile au permis acest lucru. Totul este praf aruncat în ochi. Aceşti oameni ştiu că cunoaşterea înseamnă putere dacă tu o ai şi alţii nu, aşa că ultimul lucru pe care şi-l doreşte această ierarhie, inclusiv la ora actuală, este o populaţie informată. Vrăjitorii şi vrăjitoarele din întreaga Europă, adică mediumii şi clarvăzătorii, au fost arşi, înecaţi, închişi şi torturaţi din ordinul unor oameni ca regele James şi Matin Luther, deşi aceştia erau iniţiaţi care foloseau aceeaşi cunoaştere ca şi „vrăjitorii şi vrăjitoarele”. Dintotdeauna, au existat două curente subterane ale cunoaşterii: unul al oamenilor obişnuiţi, care şi-au transmis în secret această cunoaştere, inclusiv sub forma miturilor şi basmelor, pentru a evita răzbunarea establishment-ului religios şi politic, şi celălalt al Frăţiei Babiloniene, care nu doreşte această cunoaştere decât pentru sine, pentru a controla şi manipula establishment-ul politic şi religios. De aceea, cunoaşterea oamenilor care nu fac parte din rândurile ei este atacată continuu de organizaţiile Frăţiei. Circa 250.000 de oameni au fost ucişi în acele timpuri sub acuzaţia de „vrăjitorie”, din care 30.000 numai în Insulele Britanice.
Mişcarea francmasonă avea să devină un fel de loc central de întâlnire şi coordonator al diferitelor elemente ale reţelei Frăţiei. W. Wynn Westcott, fondatorul Ordinului Hermetic (şi satanic) al Golden Dawn, ştia foarte bine care sunt adevăratele fundamente ale francmasoneriei, căci avea legături strânse cu aceasta. El a scris în lucrarea sa, Masonul magic, că francmasonii derivă din esenieni, evreii farisei (leviţi), şcolile străvechi ale misterelor din Egipt şi Grecia antică, Vehm-Gerichte din Westphalia, în Germania, colegiile romane, Compagnon-ii francezi şi rozicrucieni. Istoria oficială (şi incorectă) afirmă că francmasoneria s-a născut din lojile zidarilor care au lucrat la marile catedrale şi biserici medievale, care cunoşteau principiile geometriei sacre. După construirea catedralelor gotice, aceştia ar fi păstrat legături strânse cu templierii. Activitatea lor era însă deja în declin, încă din perioada regelui Henry VIII. Departe de a mai clădi alte catedrale, Henry şi-a propus să prade mânăstirile, fraternităţile şi breslele, pentru a strânge banii de care avea atâta nevoie. Pentru a supravieţui, breasla zidarilor a început să-şi deschidă porţile în faţa ne-masonilor, oameni proveniţi din alte profesii, oameni de afaceri, negustori, proprietari de terenuri şi aristocraţi. Ea s-a transformat astfel în francmasonerie, iar noii veniţi au preluat rapid frâiele puterii interioare. Aceasta este istoria oficială. În realitate, structura subterană a Frăţiei Babiloniene / rozicrucienilor / templierilor şi-a creat propria sa şcoală de iniţiere, cu scopul de a transmite cunoaşterea secretă câtorva aleşi, continuând să o menţină astfel în afara circuitului public. Breasla zidarilor nu a fost nici o clipă altceva decât o acoperire.
Francmasoneria s-a născut în Scoţia, din rândul liniilor genealogice pe care le cunoaştem, în special cea a reptilienilor St Clair/Sinclair. Sediul acestora se afla la Rosslyn sau Roslin Castle, la sud de Edinburgh, într-o regiune consacrată pentru tradiţia templieră. La fel ca toate familiile din aceste linii genealogice, Sinclair-ii şi-au schimbat periodic numele, pentru a-şi ascunde astfel originile. Atunci când a părăsit Normandia, venind împreună cu Wilhelm Cuceritorul în Anglia, linia de care vorbim se numea St Clair. Ajunşi în Scoţia, membrii acesteia şi-au schimbat numele în Sinclair. Cinci din cei nouă St Clair care au participat la bătălia de la Hastings din anul 1066 erau veri primari cu Wilhelm, iar unul dintre ei s-a instalat în Scoţia, unde a fondat dinastia scoţiană a familiei. Istoria oficială a familiei spune că aceasta şi-a luat numele de St Clair după martiriul unei pustnice pe nume Clare. În realitate, erau nordici veniţi din Scandinavia care au ocupat Normandia, dar adevărata lor origine era similară cu cea a rasei albe ariene şi reptilo-ariene care a coborât din Munţii Caucaz şi din Orientul Apropiat. Fundaţiile Capelei din Rosslyn au fost puse în anul 1446, iar lucrarea a fost terminată în 1480. Construcţia abundă de simboluri ezoterice şi francmasone, fiind un fel de altar al Frăţiei. Familia Sinclair avea conexiuni extinse cu reţelele secrete din Franţa, Lorraine şi Guise, dar şi cu cele din Scandinavia, Danemarca şi fostul centru financiar al Frăţiei, Veneţia. Membrii ei erau implicaţi din cap până în picioare în reţeaua reptiliană. Unul dintre aceştia a vizitat chiar America, împreună cu veneţianul aparţinând Nobilimii Negre Nicolo Zeno, cu un secol înainte de descoperirea oficială a acestui continent de către Cristofor Columb. Unul din simbolurile pe care le găsim la Capela Rosslyn este zeul păgân al vegetaţiei, sau „Omul Verde”. Tim Walace-Murphy scrie în istoria oficială a Capelei Rosslyn că Omul Verde poate fi identificat cu Tammuz, zeul babilonian care a murit şi a înviat din morţi şi unul din aspectele lui Nimrod. Tammuz este ilustrat adeseori cu faţa verde. La fel şi alte divinităţi, printre care Osiris, soţul-frate al lui Isis. Povestea lui Robin Hood cu costumul său verde are la bază legenda Omului Verde. În legenda originală, Robin Hood a apărut ca un fel de „spiriduş”, fiind cunoscut şi sub numele de Robin cel Verde, Robin din Pădurea Verde sau Robin Goodfellow (n.n. textual: Băiatul cel Bun). Varianta sa shakespeariană, Puck din Visul unei nopţi de vară, prezida riturile sexuale şi de fertilitate din timpul solstiţiului de vară. Pe data de 1 mai, MayDay, obişnuia să se practice în Anglia ceremoniile May Pole. May Pole este un simbol falic consacrat zeiţei sexualităţii şi fertilităţii, iar în ziua respectivă toate fecioarele din sat erau considerate Regine ale lui May (echivalente ale Semiramidei). Multe dintre ele intrau în pădurea verde pentru a fi iniţiate sexual de tineri care jucau rolul lui Robin Hood sau Robin Goodfellow. Copiii care se năşteau de multe ori la nouă luni de la acest ritual au stat la originea unor nume atât de frecvent întâlnite astăzi, precum Robinson sau Robertson (n.n. textual: fiul lui Robin sau fiul lui Robert). Povestea lui Robin Hood a fost o altă fabulă simbolică menită să păstreze memoria ritualurilor păgâne în mijlocul creştinismului rigid. La Rosslyn se obişnuia transpunerea în scenă a unei piese intitulate Robin Hood şi Little John, jucată de ţigani şi de alţi actori voiajori. Pentru o vreme, Sir William Sinclair a devenit protectorul ţiganilor, atunci când Parlamentul scoţian a adoptat o lege care îşi propunea ştergerea lor de pe suprafaţa pământului. Ţiganii provin din Egipt şi deţin o anumită cunoaştere ezoterică, pe care o transmit din generaţie în generaţie şi o poartă din loc în loc. Aşa se explică de ce au fost atât de persecutaţi şi de hărţuiţi, până când marea majoritate a cunoaşterii lor s-a pierdut.
Cel mai înalt rit al francmasoneriei mondiale sunt cele 33 de grade (nivele de iniţiere) numite ritul scoţian. Numele acestui rit provine de la acea ţărişoară din nordul Insulelor Britanice numită Scoţia deoarece aici s-au instalat multe din liniile genealogice venite din Franţa şi din Flandra, urmate mai târziu de templieri, în perioada lui Filip cel Frumos. La ora actuală, templierii au ieşit din nou la suprafaţă, sub numele de francmasonerie. Celălalt curent puternic al „maşinăriei” este ritul York, de la care şi-a primit numele oraşul New York, centrul francmasoneriei mondiale până în zilele noastre. Unii cercetători cred că Prioria Sionului şi-a disputat controlul asupra ritului scoţian şi a ritului York cu templierii, atunci când aceştia au trecut din nou Canalul Mânecii pentru a fonda francmasoneria din Franţa. Poate că este adevărat, dar nu trebuie să uităm că, la vârf, toate acestea reprezintă aceeaşi organizaţie unică. Influenţa templierilor poate fi văzută şi la ora actuală în gradele ritului York. Gradul cel mai înalt în acest rit este gradul cavalerilor templieri, urmat de gradul cavalerilor de Malta şi de gradul crucii roşii. Oricum, gradele oficiale nu reprezintă decât ceea ce vor aceştia să recunoască. Deasupra acestor nivele se află ceea ce numesc eu gradele Illuminati, despre care foarte puţini oameni au auzit. Ce să mai vorbim de iniţierea în ele. Marea majoritate a francmasonilor nu trec niciodată de primele trei grade (cele inferioare), aşa-numitele „grade albastre” folosite ca acoperire pentru asigurarea respectabilităţii organizaţiei şi ascunderea adevăratei Agende, pe care majoritatea membrilor nu o cunosc. În secolul XIX, şeful Jurisdicţiei Sudice a ritului scoţian al francmasoneriei a fost Albert Pike, considerat un „zeu” francmason în America. Statuia sa este înălţată chiar în centrul capitalei SUA, Washington DC. Iată ce scrie acesta în cartea sa francmasonă, Morală şi dogmă:
„Gradele albastre nu reprezintă decât curtea exterioară a templului. Iniţiatul pe aceste nivele află o parte din simboluri, dar interpretarea acestora este în mod intenţionat falsă. Scopul nu este ca el să o înţeleagă, ci doar să îşi imagineze că o înţelege”.
Altfel spus, adepţii din gradele inferioare sunt ţinuţi în mod deliberat în întuneric, fiind alimentaţi cu informaţii false. Aceasta este structura clasică a oricărei societăţi secrete, în care numai gradele supreme ştiu ce se întâmplă cu adevărat. Marea majoritate a membrilor nu află decât mituri. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, Războiul de 30 de ani dintre protestanţi şi catolici a transformat Europa într-o vale a plângerii şi a morţii. La un moment dat, au existat temeri că mişcarea protestantă va fi învinsă, iar tirania Romei reinstaurată. Anglia a devenit un paradis pentru cauza protestantă, în special sub domnia casei regale Stuart, care nici măcar nu era creştină. Diviziunea pe care au creat-o protestanţii în sânul Bisericii şi diminuarea puterii Romei au convenit Frăţiei. Insulele Britanice au devenit nucleul gândirii ezoterice din Europa, iar crearea francmasoneriei nu a făcut decât să unească toate aceste curente într-o singură structură. În mod natural, ea avea să devină rapid un instrument perfect de manipulare politică şi economică, membrii săi lucrând pe diferite fronturi pentru implementarea aceleiaşi Agende. Scopul lor în această perioadă a fost de a reduce puterea monarhiilor din Europa şi de a le înlocui cu sisteme politice astfel concepute încât să poată fi mai uşor controlate de către Frăţie. Această structură politică era cunoscută din perioada Sumerului şi a Babilonului, şi este cea care există la ora actuală. În întreaga Europă au izbucnit o serie de războaie civile, în urma cărora monarhiile au fost înlăturate de la putere sau au devenit simple marionete în mâinile adevăraţilor păpuşari. În urma Războiului Civil dintre 1642-1646, din Anglia, regele şi francmasonul Charles I Stuart a fost învins, şi mai târziu executat. Monarhia britanică a fost suspendată pentru o scurtă perioadă de timp, fiind înlocuită de un Lord Protector, Oliver Cromwell, şi el francmason. La prima vedere, poate părea ciudat şi contradictoriu, dar lucrurile sunt mult mai simple. Singura motivaţie a Frăţiei este implementarea Agendei. Dacă acest lucru presupune înlocuirea unui francmason şi a unui Stuart care nu implementează Agenda cu un alt francmason mai devotat, foarte bine. Sfârşitul linii genealogice a Stuarţilor nu este atât de important pe cât s-ar părea. Elitei Frăţiei şi a reptilienilor nu-i pasă cine sunt cei care îi implementează Agenda, atât timp cât cineva face acest lucru, iar liniile genealogice cele mai influente nu sunt neapărat şi cele mai faimoase. De cele mai multe ori, personajele cu adevărat influente lucrează în culise, acolo unde se află adevărata putere. Stuarţii au corespuns o vreme, dar nimeni nu este indispensabil cauzei, iar la vremea respectivă structurile puteau deja conduce ţările prin intermediul societăţilor secrete şi al mai multor fruntaşi. Era puterii singulare a monarhului se terminase. Aşa s-au petrecut lucrurile inclusiv în Regatul Unit, după decapitarea lui Charles I. Chiar şi după restaurarea monarhiei, Carol al II-lea a rămas o marionetă în mâinile Frăţiei, care primea ordine de la aceasta la fel cum le primise la vremea sa Oliver Cromwell, atunci când le-a permis „evreilor” (arienilor) să se întoarcă în Anglia în anul 1655, pentru prima oară după expulzarea lor de către Edward I din anul 1290. Aşa cum spuneam mai devreme, aceasta era perioada în care Nobilimea Neagră din Amsterdam se pregătea să îşi instaleze omul, pe Wilhelm de Orania, pe tronul britanic.
Toate aceste evenimente se întrepătrund cu o precizie remarcabilă întrucât au fost coordonate din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni, care poate privi cu uşurinţă în dimensiunea noastră. Biserica creştină a fost divizată în facţiuni rivale şi violente de către rozicrucianul Martin Luther, proces care a condus apoi la apariţia unei ramuri protestante încă şi mai extremistă, numită calvinism, cunoscută ulterior sub numele de puritani. Fondatorul acesteia, Jean Calvin, se numea de fapt Jean Caum şi era din Noyons, Franţa, unde a fost educat la colegiul controlat de Frăţie College du Montagu. Tot aici a fost educat cândva Ignatius de Loyola, fondatorul „catolic” al Societăţii lui Iisus – iezuiţii. Caum s-a mutat la Parsi, iar apoi la Geneva, în Elveţia, unde a devenit cunoscut sub numele de Cohen. Acest nume provine de la cuvântul „preot” şi se leagă de şcolile misterelor egiptene. În Geneva a fost creată (de către el sau de altcineva) filozofia numită calvinism. Caum şi-a schimbat din nou numele, în Calvin, pentru a fi mai uşor acceptat de către englezi, care au devenit principala ţintă a noii religii (creată în realitate de aceeaşi sursă ca şi cele de dinaintea ei). Calvinismul era religia care trebuia să slujească intereselor Frăţiei în următoarea etapă a planului. El se focaliza rigid asupra celor zece porunci ale lui „Moise” şi asupra textelor din Vechiul Testament (desigur, înţelese cât mai literal cu putinţă, nu simbolic). Scopul era crucial: până acum, religia creştină respinsese percepţia de dobânzi la împrumuturile acordate. Acum, când bancherii Nobilimii Negre încercau să preia controlul asupra Angliei, o ţară creştină, folosindu-se de aristocraţia aparent „creştină”, a sosit vremea ca această regulă să înceteze, iar perceperea dobânzilor să devină norma general acceptată. De aceea, calvinismul a sprijinit această practică şi una din cele mai mari beneficiare a fost Elveţia, ţara în care a fost conceput acest complot şi care a devenit centrul sistemului bancar mondial. Un alt rol al calvinismului a fost de a insista asupra arderii pe rug a vrăjitoarelor, continuând să scoată astfel din circulaţie cunoaşterea secretă. Nobilimea Neagră dorea ca omul lor, Wilhelm de Orania, să fie aşezat pe tronul Angliei, scop în care a fost necesară înlăturarea de la putere a lui Charles I, pe care l-au şi decapitat în anul 1649. Calvinismul a fost folosit pentru crearea unei stări de agitaţie împotriva monarhiei. Astfel a apărut Oliver Cromwell, francmason şi calvinist deopotrivă, care şi-a jucat rolul în noul conflict manipulat de aceeaşi putere, ce a condus la Războiul Civil Englez dintre roialişti şi „capetele rotunde”…

Pe data de 3 septembrie 1921, o publicaţie a Lordului Alfred Douglas numită Plain English (n.n. cu sensul de: a vorbi pe şleau, a spune lucrurilor pe nume) a prezentat conţinutul corespondenţei care a stat la baza complotului ce avea să conducă la decapitarea lui Charles I. Textul afirma că documentele fuseseră găsite la Sinagoga din Mulheim de un anume L.A. Van Valckert. Erau scrise în limba germană şi erau considerate pierdute din timpul războaielor lui Napoleon. O scrisoare adresată de Oliver Cromwell lui Ebenzer Pratt la data de 6 iunie 1647 spune:
„În schimbul acestui sprijin financiar voi susţine revenirea evreilor în Anglia. Acest lucru este imposibil atât timp cât Charles rămâne în viaţă. Charles nu poate fi executat fără un proces, iar la ora actuală nu există motive adecvate pentru aşa ceva. De aceea, recomand ca Charles să fie asasinat. Nu doresc să am nimic de-a face cu numirea asasinului, dar sunt dispus să contribui la scăparea lui”.
Răspunsul lui Ebenezer Pratt a venit la data de 12 iulie 1647:
„Vă vom acorda ajutorul financiar de îndată ce Charles va fi înlăturat de la putere şi evreii vor fi reprimiţi în Anglia. Asasinarea lui Charles este prea periculoasă. De aceea, ar trebui să i se dea posibilitatea să încerce să scape. În acest fel, se creează premisele judecării şi execuţiei lui. Sprijinul acordat va fi masiv, dar este inutil să discutăm condiţiile până când nu va începe procesul lui Charles”.
Publicarea acestui text a fost atât de şocantă încât reţeaua Frăţiei a dispus încarcerarea Lordului Alfred Douglas, sub pretextul unei calomnii publicate în aceeaşi revistă la adresa lui Winston Churchill. Mi-e greu să înţeleg cum ai putea calomnia un satanist de talia lui Churchill. Corespondenţa dintre Cromwell şi Pratt a prezis exact felul în care s-au derulat evenimentele. Pe data de 12 noiembrie 1647, lui Charles I i s-a permis să evadeze, ba chiar să se „ascundă” pe insula Wight, la sud de Anglia, locul în care scriu acest capitol. Charles a fost recapturat, şi tocmai când Parlamentul părea să fie dispus să îi cruţe viaţa, Cromwell, devenit între timp Lord Protector, i-a demis pe toţi parlamentarii dispuşi să semneze actul de graţiere. Istoria numeşte ceea ce a mai rămas din Parlamentul Britanic: „Parlamentul fracturat”. Cromwell a ordonat un alt proces, căci le promisese susţinătorilor săi din Amsterdam că Charles va fi executat. Documentul de punere sub acuzare a fost redactat de Isaac Dorislaus, agentul în Anglia al Manasseh ben Israel, unul din numeroşii finanţatori din Amsterdam ai „revoluţiei” lui Cromwell. Rezultatul procesului a fost decapitarea publică a lui Charles, urmată de permisiunea acordată de Cromwell „evreilor” să se întoarcă în Anglia. Repet ce am mai spus: aceştia nu sunt cu adevărat evrei, ci reprezentanţi ai ierarhiei financiare a Nobilimii Negre şi ai Frăţiei, care se ascund în spatele termenului de „evrei” şi care îi manipulează fără milă pe marea majoritate a celor care se auto-denumesc „evrei”. După moartea lui Cromwell din anul 1661, mulţi din adepţii săi calvinist-puritani au fugit în America pentru a scăpa de „persecuţiile religioase” care au urmat după reinstaurarea monarhiei sub Charles II. Aceştia au fost fanaticii religioşi care au măcelărit populaţia nativă sub stindardul lui „Dumnezeu”. Pentru a-l aduce la sentimente mai bune pe Charles, bancherii din Amsterdam ai Nobilimii Negre au fost nevoiţi să provoace un crah financiar în Anglia. În cele din urmă s-a semnat un „tratat de pace” între Olanda şi Anglia, în anul 1667, prin care Wilhelm de Orania (Nobilimea Neagră) s-a însurat cu Mary, fiica Ducelui de York. Când Charles II a murit în anul 1685, pe tronul Angliei a venit Ducele de York, sub numele de James II. Tot ce mai avea acum de făcut Frăţia era să îl înlăture de pe tron, pentru ca omul lor să poată ajunge în sfârşit regele Angliei. Membrii săi au început să-i mituiască pe cei mai influenţi susţinători ai regelui James II, şi primul care a muşcat momeala a fost John Churchill, reptilianul duce de Marlborough. Documentele arată că Churchill a încasat o mită în valoare totală de 60.000 de lire sterline (o sumă fabuloasă în acele zile) de la reprezentanţii unor familii olandeze şi spaniole precum Sir Solomon de Medina şi Antonio Machado. Un alt cercetător, Eustace Mullins, afirmă că suma reală a fost mai degrabă de 350.000 de lire.
John Churchill, duce de Marlborough, a fost unul din strămoşii primului ministru Sir Winston Churchill, cel care a guvernat Anglia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Conexiunea dintre clanul Churchill şi Frăţie continuă până în zilele noastre. Nora lui Sir Winston, Pamela, s-a măritat cu americanul Averell Harriman, unul din cei mai mari manipulatori ai Frăţiei din secolul XX, despre care am vorbit pe larg în lucrarea Şi adevărul vă va face liberi. Pamela Harriman, care fusese măritată anterior cu fiul lui Winston, Randolph, a devenit foarte influentă în cadrul Partidului Democrat American, fiind considerată una din principalele forţe care au stat la baza alegerii lui Bill Clinton ca preşedinte al SUA. A fost răsplătită de acesta prin numirea ei ca ambasador al SUA la Paris (unul din oraşele cheie ale Frăţiei), unde a şi murit în anul 1997, la vârsta de 76 de ani. Fiul ei, numit de asemenea Winston, este membru în Parlamentul Britanic şi foarte apropiat de Rothschild-zi. Înainte de a se mărita cu Averell Harriman, Pamela Churchill s-a întâlnit cu Elie de Rothschild. În anul 1995, familia Churchill a primit 12,5 milioane de lire sterline din banii Loteriei Naţionale, în urma vânzării unei părţi din „discursurile către naţiune” ale lui Winston Churchill din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aceste discursuri au fost cumpărate din bani publici de către National Heritage Memorial Board, al cărui preşedinte era… Lord Jacob Rothschild. Doar o coincidenţă, nu vă faceţi probleme! Atât familia Churchill cât şi clanul Harriman sunt linii genealogice hibride. Unul din strămoşii Pamelei Hariman a conspirat cu familia Percy, strămoşii lui George Bush, în încercarea de a arunca în aer Casa Parlamentului prin aşa-numitul Complot al Prafului de Puşcă, condus de Guy Fawkes, care a avut loc pe data de 5 noiembrie 1605. După ce a devenit o Harriman, Pamela a început să reprezinte aripa „democrată” a Frăţiei, în timp ce familia Bush, asociaţi şi parteneri apropiaţi de afaceri cu Harriman-ii, reprezintă aripa „republicană” a aceleiaşi organizaţii. Ambele aripi au răspuns apelului stăpânului comun, care dorea să se asigure că nici în Statele Unite, la fel ca în toate celelalte ţări, nu există decât un singur partid. Cei din familia Bush sunt prieteni apropiaţi ai Windsor-ilor, lucru care nu ar trebui să-i surprindă pe cititorii care au citit până acum această carte, căci toţi sunt reptilieni care îşi schimbă forma. Atât Bush cât şi asociatul său, neobositul manipulator global al Frăţiei Henry Kissinger, au fost înnobilaţi de regina Elisabeta II.
Versiunea modernă a francmasoneriei s-a extins rapid de la obscurul său început din vremea templierilor şi a altor iniţiaţi ai misterelor. Marea Lojă a Angliei – centrul reţelei – a apărut formal la data de 24 iunie 1717, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, o zi sacră pentru cavalerii templieri şi o referire evidentă la Cavalerii Sfântului Ioan din Ierusalim (sau Cavaleri de Malta). Ioan Botezătorul este sfântul patron al francmasonilor şi al templierilor, căci numele babilonian al lui Ioan era Oannes, care corespundea aceluiaşi Nimrod. Şase sau şapte ani mai târziu a urmat crearea Marii Loji Irlandeze. Multe din lojile militare apărute în regimentele din armata Marii Britanii sunt susţinute de loja irlandeză, nu de cea engleză. Clanurile scoţiene au introdus francmasoneria în Franţa (unde locuiau fraţii lor de sânge). Nu îl voi menţiona în această privinţă decât pe Andrew Michael Ramsey, tutorele pretendentului scoţian din familia Stuart la tronul Angliei, prinţul Charlie. Ramsey s-a născut în Scoţia prin anii 1680 şi era prieten apropiat cu Isaac Newton, marele maestru al Prioriei Sionului. A fost membru în elita multor organizaţii, inclusiv într-un fel de societate rozicruciană numită Filadelfienii (numită după oraşul din care a fost orchestrat Războiul American pentru Independenţă), şi în ordinul cavaleresc francez Sfântul Lazăr. Multe din aceste grupuri de elită le dădeau iniţiaţilor nume ezoterice, iar numele lui Ramsey era „Chevalier” (n.n. „Cavalerul”, în limba franceză). A jucat un rol important în răspândirea francmasoneriei şi este amintit frecvent în cercurile francmasone pentru două versiuni ale aceluiaşi discurs pe care l-a ţinut în decembrie 1736 şi respectiv martie 1737. Acesta a rămas cunoscut sub numele de Oraţiunea lui Ramsey şi prezintă o parte din istoria francmasoneriei. Ramsey confirmă că această organizaţie derivă din şcolile antice ale misterelor închinate Dianei, Minervei şi lui Isis (Semiramidei). El afirmă că francmasoneria în varianta ei modernă îşi are originile în Ţara Sfântă, în perioada Cruciadelor (a templierilor) şi nu a avut nimic de-a face cu breasla zidarilor. Ramsey arată că „ordinul nostru” (templierii) a fuzionat cu cel al Cavalerilor Sfântului Ioan din Ierusalim (de Malta), şi că din acel moment, „lojile noastre au luat numele de Lojile Sfântului Ioan”. Cu sprijinul activ al lui Ramsey, francmasoneria din Franţa a realizat o fuziune extrem de importantă cu iacobinii, devenind cunoscută ca Francmasoneria Marelui Orient. Există reţele ale Marelui Orient şi în alte ţări, precum Brazilia şi Portugalia. Numele de Marele Orient este legat chiar de Orientul Mijlociu, ritualurile sale fiind inspirate din cele ale cultului lui Zoroastru din Persia, al lui Ishtar şi Tammuz (Semiramida şi Nimrod) din Babilon, al Demetrei, Persfenonei şi lui Dionisos din Grecia, al Afroditei şi al lui Adonis din Siria, al lui Isis şi Osiris din Egipt, şi al lui Mithra din Persia. Marele Orient francez a fost forţa care s-a ascuns în spatele Revoluţiei Franceze, pe care a manipulat-o şi a coordonat-o în totalitate. Din punctul de vedere al Frăţiei, aceste „revoluţii” nu au nimic de-a face cu libertatea, ci exclusiv cu implementarea Agendei sale de cucerire a controlului la nivel global. Celebrul strigăt al revoluţionarilor francezi: „Libertate, egalitate, fraternitate!” este un moto francmason.”[1]

Dezvaluirile unor francmasoni

1. Albert Pike – mason de grad 33 si suveran pontif

Albert Pike, decedat în 1891, a fost una dintre cele mai de seamă personaje ale masoneriei mondiale. Cele mai celebre tituluri ale sale erau acelea de Suveran Mare Comandor al Consiliului Suprem al gradului 33 şi Suprem Pontif al Masoneriei Universale. In cartea sa „Morală şi Dogmă”, scrisă in anul 1888 pentru masonii cu grade superioare, el arată cum sunt induse în eroare nivelurile inferioare:

„Gradele Albastre nu sunt decât curtea exte-rioară sau porticul Templului. Iniţiatului îi sunt înfăţişate o parte din simboluri, dar el este intenţionat indus în eroare de false interpretări. Nu este cazul ca el să le înţeleagă, ci doar să creadă că le înţelege… Adevărata lor semnificaţie este rezervată doar Adepţilor, Prinţii Francmasoneriei.”

2. Jim Shaw fost mason de grad 33

Jim Shaw, fost mason de gradul 33, dezvăluie „meşteşugul” în cartea sa, „The Deadly Deception” (n.tr. înşelăciunea mortală) (Huntington House Inc., Lafayette, Louisiana, 1988).

El descrie cum masoneria se bazează pe aceleaşi piramide compartimentate. La bază sunt cele 3 grade cunoscute drept Gradele Albastre de care cei mai mulţi masoni nu trec niciodată, ca şi de cele 33 de grade ale Ritului Scoţian sau cele 10 grade ale Ritului de York. Chiar cei care deţin cele mai înalte astfel de grade nu ştiu care sunt adevăratele secrete, decât dacă fac parte din puţinii aleşi (liniile genealogice hibride). Shaw afirmă că a fost surprins când un mason de gradul 33 i-a spus că „promova”, după care a părăsit templul pe o „altă uşă”. Oficial nu există un grad superior celui 33.

Jim Shaw spune că există două categorii de francmasoni. Unii doar participă la întruniri şi nu se obosesc să înţeleagă ritualul, iar ceilalţi fac toată munca, dar se mulţumesc să citească fără să înţeleagă exact sensul cuvintelor: dar mai există totuşi un al treilea gen: cei puţini care ştiu adevărul şi care controlează de fapt masoneria şi cunosc ce ritualuri şi iniţieri trebuie într-adevăr realizate. Shaw mai confirma din experienţa sa cum francmasonii îşi manipulează confraţii indiferent de poziţiile pe care le aleg.

Shaw spune:

„…de remarcat modul în care pereţii sunt deco-raţi cu tot felul de şerpi lungi şi mari. Multe grade ale Ritului Scoţian includ reprezentări ale şerpilor pe care i-am recunoscut în decorarea acestor pereţi.”

La serviciu, directorul său de departament, un confrate mason, l-a sfătuit să candideze pentru un anume post. Shaw nu se simţea calificat pentru slujba respectivă şi credea că nu va trece de testul scris.3 Numai insistenţele şefului său mason l-au convins. La examen, a văzut cu uimire că mai erau doar doi alţi candidaţi pentru postul dorit. Subiectele de pe foaia lui erau foarte uşoare şi le-a terminat repede, dar a observat că celorlalţi doi li se păreau mult mai dificile şi prin urmare nu au terminat testul la timp. Shaw a primit postul. De ce? Pentru că nu a dat acelaşi test ca şi ceilalţi. Când a părăsit masoneria, lucrurile au luat o altă întorsătură. Şefii nu îl mai sprijineau, şi asta în cel mai fericit caz. Acesta este doar un exemplu semnificativ al modului în care Iluminaţii şi societatea lor secretă îşi aşază oamenii în poziţii-cheie. Este uimitor cât de uşor este să-ţi duci la îndeplinire planurile atunci când oamenii tăi:

(a) sunt în poziţii-cheie de decizie

(b) au puterea de a-i alege pe cei din poziţii importante, aflaţi sub conducerea lor.

De exemplu: îl controlezi pe şeful poliţiei care, la rândul lui, poate numi şefii subordonaţi de departament. El introduce politica Iluminaţilor şi îşi alege subordonaţii importaţi din rândul iniţiaţilor din societatea secretă. Aceştia pot numi oameni în departamentele lor şi aleg evident iniţiaţi din societatea secretă. Şi aşa mai departe. De îndată ce controlezi omul din vârful organizaţiei, se construieşte piramida. Guvernele sunt structurate şi ele după acelaşi principiu.

Sensuri si… iar sensuri

Până şi masonii din gradele 32 şi 33 sunt induşi în eroare dacă nu fac parte din descendenţi. Jim Shaw afirmă că simbolurile sunt interpretate diferit chiar de către masoni, existând astfel două sensuri ale acestora: cel exoteric pentru iniţiaţii inferiori, şi cel ezoteric pentru cei superiori. Dar există şi un al treilea, adevărul, rezervat doar elitei de iniţiaţi descendenţi şi celor care trec dincolo de nivelurile oficiale ale societăţilor secrete – cei din gradele neoficiale ale Iluminaţilor. Shaw afirmă că masoneria adoră natura, Soarele şi Luna, prin simbolul falusului. El spune că falusul reprezintă Soarele în uniune sexuală cu Pământul feminin, pentru a aduce o noua viaţă.

La un anumit nivel este adevărat, dar mult prea puţin. Să luăm ca exemplu simbolul masonic, pătratul şi compasul (Figura 29). Acestea sunt aşezate mereu deasupra scaunului (tronului) Maestrului Adorator, care este amplasat la est în Templele Masonice, direcţia răsăritului. Shaw mărturiseşte că masonilor de grad inferior li se spune că pătratul trebuie să le reamintească să fie cinstiţi în relaţiile cu toţi oamenii (scuză-mă că râd). Iar compasul este pentru a învăţa să-şi „circumscrie” pasiunile şi să-şi controleze dorinţele. Poate că francmasonul pedofil si criminal in serie George Bush a lipsit de la acea întrunire.

Shaw mărturiseşte că „adevăratul” înţeles le este revelat abia mai târziu, şi anume că falusul masculin al Soarelui impregnează Pământul feminin, simbolizat ca pătrat.8 Din nou acest lucru este adevărat d4oar la un anumit nivel, dar la cele mai înalte niveluri ale Iluminaţilor compasul şi pătratul reprezintă impregnarea care perpetuează descendenţii. Simbolul V şi A al Reginei Victoria şi al prinţului german Albert, ambii descendenţi reptilieni, ca şi litera G din sigla francmasonilor, reprezintă acelaşi lucru.

Toate aceste simboluri şi coduri ale societăţilor secrete au un sens pentru iniţiaţii de grade inferioare, unul pentru cei de grade superioare şi altul pentru cei care ajung pe cele mai înalte niveluri ale Iluminaţilor (adevărata interpretare). In „jurămintele de sânge” (numite „Obligaţie”), iniţiatul acceptă de bună voie să fie torturat şi chiar ucis, în cazul în care revelează „secretele”. Astfel se menţine compartimentarea în cadrul căreia nivelurile superioare nu dezvăluie „secretele” nivelurilor inferioare. De fapt, recunoaşte Jim Shaw, nici la nivelul gradului 33 nu afli nimic valoros.

Adevăratele chestiuni există deasupra nivelurilor oficiale, şi doar câţiva masoni ajung acolo. Francmasoneria este o hazna de înşelătorie şi ipocrizie, iar jurămintele făcute către societăţile secrete şi către „fraţii” iniţiaţi întrec cu mult orice jurământ făcut vreodată ţării sau poporului ca preşedinte, prim-ministru, membru al Congresului sau Parlamentului, poliţist sau judecător. Jim Shaw scrie:

„Masonul jură să păstreze secretele altui mason pentru a-1 proteja, chiar dacă aceasta implică ascunderea dovezilor unui delict. în unele grade trădarea şi crima sunt exceptate. Dar în gradele superioare nu sunt excepţii de la această promisiune de tăinuire a adevărului.

Obligaţiile, dacă e să dăm crezare învăţăturilor masonice, pot cere unui mason să depună mărturie falsă, sperjur sau (în cazul unui judecător) să dea un verdict greşit pentru a proteja un frate mason.”

3. Leo Zagami fost mason de grad 33 din Loja Propaganda Due (P2)

„Leo Zagami a fost, până de curând, membru al Francmasoneriei, având gradul 33. Aparţinând aşa-zişilor “Iluminaţi” italieni prin tradiţia familiei sale, el a fost iniţiat în anumite secrete oculte încă din copilărie şi a fost membru în diferite loji secrete italiene şi britanice. Fiind un privilegiat al lojii Propaganda Due, ar fi trebuit să urmeze la conducerea acesteia, dacă nu s-ar fi retras din masonerie. Acest interviu ne introduce în lumea societăţilor secrete şi confirmă încă o dată, din interior, planurile “Iluminaţilor” de a instaura Noua Ordine Mondială, care se referă de fapt, la un stat global de tip fascist.

Datorită poziţiei şi educaţiei sale, Leo Zagami a avut acces la cele mai întunecate secrete ale Francmasoneriei şi “Iluminaţilor”. El a fost martor la ritualuri satanice de magie neagră, experimente de control mental şi tortură, care se petrec frecvent în interiorul lojilor masonice. El s-a hotărât să părăsească Francmasoneria şi a început să facă dezvăluiri zguduitoare privind adevărata faţă a acestei secte satanice.

A fost apoi hărţuit, ameninţat, răpit şi torturat. A început să îşi publice dezvăluirile pe Internet, iar pagina de web i-a fost închisă. A continuat însă să facă aceste dezvăluiri, pe care le publică acum pe pagina de web “Illuminati Confessions”.
http://www.illuminaticonfessions.webfriend.it/index.htm.
În afară de intenţia sa de a face aceste dezvăluiri pentru ca planurile criminale ale Francmasoneriei mondiale să poată fi stopate, el consideră şi că aceasta este, în cazul său, strategia care îi oferă cele mai multe şanse de supravieţuire. Vă prezentăm transcrierea unui interviu cu Leo Zagami postat pe Internet, accesibil de exemplu aici:
http://www.illuminati-news.com/2007/0720a.htm
sau aici: http://www.illuminaticonfessions.webfriend.it/index.htmNoua Ordine Mondială, fascism deghizat

Leo Zagami: Numele meu este Leonard Zagami, am 37 de ani şi aceasta este povestea mea. Conform tradiţiei familiei mele, am devenit pe parcursul vieţii membru al mai multor societăţi secrete, fiind implicat în ceea ce se numeşte Noua Ordine Mondială. Noua Ordine Mondială este, pentru anumiţi indivizi, o modalitate de a introduce în toată lumea fascismul, iar pentru a face aceasta ei vor să folosească mijloace tehnologice (de exemplu microcipurile) pentru a putea supraveghea întreaga populaţie şi pentru a controla toate aspectele vieţii noastre. Totul este în mâinile “Fratelui cel mare” – Big Brother – inclusiv poliţia, poliţia militară, serviciile secrete civile şi militare. În acest moment, toate aceste instituţii nu slujesc interesele naţiunilor, ci sunt în slujba corporaţiilor care se ocupă cu menţinerea acestei mari afaceri, împreună cu anumite familii importante şi anumite bănci care sunt implicate. Întrebare: Cum puteţi dovedi existenţa acestei Noi Ordini Mondiale?Leo Zagami: Vă pot vorbi despre aceasta din experienţa mea personală. Am fost “iniţiat” pe data de 13 aprilie 1993, în Roma. Era o perioadă mai neobişnuită în acea perioadă în Italia, deoarece izbucnise un scandal al lojii P2 (Propaganda Due) şi întreaga francmasonerie era în criză. Marele maestru Giulliano di Bernardo, care acum este marele maestru al Academiei “Iluminaţilor” din Roma, tocmai părăsise Loja francmasonică italiană Marele Orient şi forma Marea Lojă Regulară a Italiei, care era singura recunoscută de Marea Lojă Unită a Angliei.Eu am fost “iniţiat” de către prinţul Alliata di Monreale, care este un aristocrat italian şi a cărui familie avea legături de sute de ani cu familia mea. Decedat acum, acesta era Şeful Ordinului Masonic al Sabiei şi al Vulturului, din care am ajuns să fac si eu parte. Tot el m-a îndrumat către ceea ce urma să devină, în anul 1999, Loja Monte Carlo, un fel de Comitet Executiv Masonic. Acesta urma să reunească persoane aparţinând tuturor riturilor masonice şi societăţilor secrete, pentru a lucra deasupra tuturor, ca o suprastructură în structura “iluminaţilor”, cu baza în Monte Carlo. Ezio Giunchiglia, care era trezorierul lojii P2, avuse acest plan. Poziţia lojii P2 era foarte importantă, deoarece aceasta avea legături cu Banca Vaticanului şi cu domnul Marcincus, un personaj important, care era implicat în scandalul Băncii Vaticanului. De acest scandal, care a explodat acum mai bine de 20 de ani, era legat şi numele lui Roberto Calvi, care a sfârşit asasinat sub podul Blackfriars în 1982. Propaganda Due este o lojă masonică de propagandă

Propaganda Due este o lojă veche, care există de mai bine de 100 de ani, încă de pe vremea lui Garibaldi. În anii ’60, ea a intrat sub conducerea lui Licio Gelli, care a primit-o de la CIA, cu scopul de a controla prin această lojă toate “vip”-urile italiene care nu doreau ca numele lor să apară pe lista masonică oficială. Propaganda Due folosea o listă de rezervă secretă, a cărei componenţă nu era făcută publică. Astfel, loja P2 avea ca membrii şi reprezentanţi ai Lojii Ecleziastice (loja francmasonică din interiorul Vaticanului).În P2 activau mulţi membri ai Lojii Ecleziastice, iar loja funcţiona ca o monedă de schimb între iezuiţi şi planurile pe care le aveau americanii din CIA în cadrul operaţiunii Gladio (gladius=sabie, Gladio=operaţiune clandestină după cel de-al Doilea Război Mondial, promovată de serviciile secrete italiene si de NATO, pentru a contracara o eventuală invazie sovietică în Italia. În timpul Războiului Rece, aproape toate ţările din Europa Occidentală organizau operaţiuni de “rămânere în urmă” sub controlul NATO. Existenţa operaţiunii Gladio a fost recunoscută de fostul prim-ministru italian Giulio Andreotti în data de 24 octombrie 1990. Operaţiunea Gladio a fost acuzată de a fi intenţionat să influenţeze politica internă, prin folosirea “strategiei fricii”). În cadrul P2 erau înscrişi scriitori, jurnalişti, muzicieni, oameni care puteau să promoveze scopul lojii în lume, deoarece aceasta, după cum îi spune şi numele, era şi este o lojă masonică de propagandă. În templele masonice fotografia lui Bush şi imaginea lui Satan, sunt aşezate una lîngă alta În lojile OTO (Ordo Templi Orientis) din Moscova, fotografia lui Bush şi imaginea lui Satan sunt alăturate, iar membrii acestui cult masonic le aduc omagii amândoura; s-ar putea spune că ei sunt fericiţi că George Bush este un personaj malefic. Intenţia acestei secte satanice este aceea de a crea un imperiu, de aceea există şi salutul “Heil Imperium”. Când mergeam la diverse loji, oamenii obişnuiau să ne salute cu “Heil Imperium”, deoarece P2 devenise un imperiu. Deşi loja fusese distrusă de scandal, elementele care supravieţuiseră şi Comitetul din Monte Carlo erau în continuare foarte puternice, având în continuare foarte mulţi oameni implicaţi. Săbiile masonice (prezentate în film) – Boaz (B) şi Iachin (Y) – le-am folosit pentru a primi primul şi al doilea nivel în masonerie. Mai există apoi simbolul compasului si al pătratului care semnifică uniunea părţilor sexuale masculine şi feminine. Mai jos se văd iniţialele MB; pătrăţelele din imagine reprezintă pavajul lojii Mach Benak (MB), care este ultima fază (n.n. mach benak înseamnă „carnea părăseşte osul”) în care este iniţiat un maestru mason pentru a recunoaşte alt maestru mason.Aceasta este o sabie masonică ce poate fi folosită pentru diverse acţiuni în cadrul lojii, în timpul unei iniţieri. Mai există banderola şi emblema de Mare Ofiţer, căci eu am fost Mare Ofiţer în Londra, iar aceasta este medalia din Londra. Atunci când iniţiam un nou mason utilizam aceste accesorii. Dacă era suficient de supus, putea primi şi o medalie. Aceasta este o medalie pentru venerarea maeştrilor, de la reuniunea Marelui Orient al Italiei din data de 12 -13 noiembrie 1994. Când ajungi la un grad înalt în masonerie afli de existenţa puterii oculte

Francmasonii încep la nivelul inferior, ca instituţie caritabilă. După ce treci de primele trei grade, intri într-un rit care poate fi Ritul Scoţian sau oricare altul, în funcţie de locul în care te afli în lume. Pe parcurs, atingi grade din ce în ce mai mari, alăturându-te şi având activitate într-o lojă mare, în calitate de ofiţer. Ajungând apoi Mare Ofiţer, conducător al unui întreg grup de francmasoni, devii tot mai conştient de faptul că începi să ai contact cu anumite forţe oculte din spatele scenei. Ele influenţează politica, religia şi toate acele subiecte care nu ar trebui să fie discutate în francmasonerie, dar care, de fapt, sunt discutate în secret. Chiar şi în Ritul Scoţian, de la un anumit nivel în sus, este permisă abordarea temelor politice. Noi doream, în Comitetul de la Monte Carlo, să realizăm un echilibru între membrii organizaţiei Opus Dei, care exercită o influenţă specială în această epocă – mulţi dorind să li se asocieze – şi ceilalţi membri ai francmasoneriei şi ai altor societăţi secrete.

Opus Dei şi satanismul

Pentru mine, experienţa cu Opus Dei a fost destul de interesantă. Obişnuiam să particip la reuniunile “Iluminaţilor” care se ţineau la sediul central al Opus Dei în Bologna, Villa Leone. Propietarului, Carlo Maria Baserga, nu îi era frică să ne arate adevărata lui faţă, deoarece noi eram “băieţii cei răi”. Acesta era cunoscut ca fiind un excentric şi ieşea adeseori cu iubitul său cel tânăr, să ia prânzul.

Toate aceste întâlniri între satanişti şi luciferici aveau loc la sediul central al organizaţiei Opus Dei şi acest lucru mi se pare foarte semnificativ (n.n. Opus Dei este o organizaţie secretă din interiorul Bisericii Catolice).

În aceasta perioadă, organizaţia Opus Dei este mai puternică decât masoneria, mai ales în Italia şi mulţi francmasoni au legitimaţie dublă, pentru ambele grupări. Înscrierea în organizaţia Opus Dei este o afacere foarte bună, care aduce foarte mulţi bani, deoarece majoritatea membrilor ei sunt afacerişti.

Conflictele fac jocurile “iluminaţilor”

Eu, prin faptul ca mă expun în felul acesta, prin dezvăluirile pe care le fac, probabil că nu voi mai putea avea niciodată în viaţa mea o slujbă într-una din marile corporaţii. Este foarte greu pentru mine să-mi duc existenţa, deoarece mă finanţez singur, nu am pe nimeni care să mă susţină, în timp ce îi avertizez pe oameni asupra unui duşman pe care de obicei ei refuză să admită că există. Dacă eşti ocupat să ai grijă de familie, de copii, de slujbă, este dificil să te mai focalizezi şi asupra unei Conspiraţii Globale, este dificil să te opreşti, chiar şi numai pentru un moment, din ceea ce faci şi să te gândeşti la asta. Exact asta urmăresc ei: ca noi să nu gândim. Atunci când gândim, începem să devenim periculoşi.

Iluminaţii au făcut experimente de-a lungul anilor, în special în ceea ce priveşte controlul minţii şi „strategia fricii”. P2 este o lojă foarte importantă, deoarece aplică această strategie a fricii (fiind implicată şi în afacerea Gladio). Această operaţiune (Gladio) este o operaţiune care s-a aflat în spatele conflictului aparent dintre comunişti şi fascişti, aşa cum alte conflicte ulterioare dintre comunişti şi Europa Occidentală au avut rolul de a ascunde alte jocuri murdare ale “iluminaţilor”. “Iluminaţii” inventează întotdeauna conflicte pentru a-şi ascunde propriile jocuri de interese. Astăzi este vorba despre conflictul dintre creştini şi musulmani, mâine probabil vor inventa un conflict între pământeni şi extratereştri.

Întrebare: Daţi-mi câteva exemple de francmasoni care sunt activi în politica mondială.

Leo Zagami: George H. Bush, tatăl, împreună cu fiul său, George W. Bush, ambii iniţiaţi în ordinul Skull & Bones, John Kerry, iniţiat în acelaşi ordin. Kissinger, care aparţinea lojii P2 din Monte Carlo şi care este în continuare o persoană foarte influentă. Gordon Brown (n.n. primul ministru al Marii Britanii) şi Tony Blair (n.n. fostul prim-ministru al Marii Britanii). Se hotărâse ca Gordon Brown să fie prim-ministru, când eu eram la Loja Kirby. În octombrie-noiembrie 2003 eu deja ştiam că Gordon Brown va deveni prim-ministru. Masonii s-au folosit de Tony Blair o perioadă de timp, atât cât au avut nevoie, pentru ca apoi să se debaraseze de el, înlocuindu-l cu altcineva, care li se părea mai potrivit. Loja Kirby este o lojă fondată de Banca Angliei şi de aceea majoritatea membrilor ei sunt bancheri. Am aparţinut şi acestei loji o perioadă de timp.

Masoneria engleză şi Noua Ordine Mondială

Mentorul meu, prinţul Alliata mi-a spus că din cauza faptului că francmasoneria italiană este divizată în mai multe ramuri, cel mai bun lucru pe care l-aş putea face, ar fi să merg în Anglia şi să devin membru al Marii Loji Unite a Angliei, pentru a-mi stabiliza poziţia.

Loja Kirby 2818 are o istorie lungă şi bogată. A fost o experienţă interesantă pentru mine să mă alătur acestei loji pentru o vreme. Chiar dacă am fost şi membru al unor loji italiene pentru perioade mai mari de timp (cum ar fi Loja Minerva, Loja Garibaldi), totuşi am considerat experienţa mea în Londra ca fiind una dintre cele mai importante. Acolo am aflat despre faptul că Noua Ordine Mondială are în Londra unul din cele mai importante centre ale sale.

Aceasta este diploma mea de Mare Maestru Absolut de grad 33 al Ritului Egiptean Antic şi Primitiv, de gradele Memphis95 şi Misraim90, diplomă semnată de Dr. Nicholai Friswhol cu ocazia oratoriului de la Oslo.

Ordinele “cavalereşti” şi serviciile secrete

Cei care manipulează totul sunt de obicei familiile de “iluminaţi” pe care le susţine Vaticanul. Cei care vor să înfiinţeze Noua Ordine Mondială sunt “cavalerii” recunoscuţi de Vatican: Cavalerii Sfântului Graal, Cavalerii de Malta, Cavalerii Sf. Ion. Aceşti “cavaleri” fac toţi parte din serviciile secrete americane, CIA, MI6, MI5 în Anglia. Cei care aparţin şi serviciilor secrete au “loialitate dublă”; deşi ar trebui să fie loiali ţării lor, ei fac totuşi jurăminte de loialitate faţă de “Ordinul Sfânt” din care fac parte. Aceste “Ordine Sfinte” sunt sub controlul Papei şi al numeroşilor lideri ai săi.

Există multe ordine cavalereşti în afara Vaticanului, care controlează multe ramuri ale aristocraţiei: în Anglia – Ordinul Regal al Jartierei, care conţine membri ai tuturor liniilor genealogice aristocratice europene, care sunt toate, mai mult sau mai puţin, înrudite între ele; în Austria, de exemplu, există Ordinul Cavalerilor Teutoni.

Putem spune că toate aceste ordine cavalereşti funcţionează ca o structură invizibilă militară, pe care o pot vedea numai cei care cunosc semnificaţia diferitelor simboluri folosite în francmasonerie tocmai în acest scop. Francmasoneria înglobează oameni din toate aceste ordine cavalereşti şi ea a luat fiinţă ca o necesitate de a implica şi nivelurile mai joase ale societăţii vestice în structura piramidală a Iluminaţilor.

Aşa se explică faptul că în Marea Britanie există aproape 500.000 de francmasoni, deci nu putem vorbi de o societate de elită, ci de o mare societate cu O Singură Elită, care există în centrul ei şi care o conduce.”

4. Manly Palmer Hall – istoric si mason de grad 33

Manly Palmer Hall era recunoscut ca savant în domeniile ca religia, mitologia, misticismul și ocultismul.

În 1934 Manly P. Hall a fondat „Philosophical Research Society” în Los Angeles Califonia, dedicată găsirii soluțiilor problemelor umane. PRS susține ca nu are o formă de sectă și este intr-un totul pentru educație, politică și control ecleziastic, programele societății susține întegrarea într-un sistem de instrucțiuni a informațiilor de filosofie, religie și știință.

În 1973 Manly P. Hall a fost recomepensat cu gradul masonic 33º, onoare conferită de catre Supremul Consiliu al Ritului Scoțian), într-o ceremonie susținută la PRS în data de 8 Decembrie.

„În îndelungata sa carieră, petrecându-și mai mult de 17 ani în activități ale domeniului public, Hall a ținut peste 7500 de discursuri în Statele Unite și în strainatate, fiind autor a peste 150 carți și eseuri.

Francmasonerie Manly Palmer Hall scria:

„Francmasoneria reprezintă o frăție în frăție, o organizație exterioară care ascunde în rândurile ei o frăție interioară a celor aleși… prima parte este vizibilă, cealaltă nu este vizibilă. Societatea vizibilă este o camaraderie splendidă, alcătuită din persoane «libere și acceptate», care s-au reunit pentru a se dedica promovării unor cauze etice, educaționale, fraterne, patriotice și umanitare. Societatea invizibilă este o frăție secretă și nobilă, ai cărei membri se dedică trup si suflet slujirii unui arcanum arcandrum, adică unui secret sacru”.

Satanism

Manly Palmer Hall din lucrarea sa „Învățatura secretă a tuturor timpurilor” scria: „Șarpele este simbolul și prototipul Salvatorului Universului, care răscumpară lumile dezvăluindu-se în fața creaturii și dăruindu-i atât binele cât și răul”. Deasemenea George Oliver, la rându-i mason, în lucrarea sa „Sings and Symbols”, este de părere că „Șarpele este considerat pe plan universal ca fiind simbolul legitim al Francmasoneriei”

5. Albert MacKey – doctor, istoric si mason de grad 33

Deloc întâmplător, termenul de „înşelare/amăgire (n.n. hoodwink în original)” este definit astfel de istoricul dr. Albert MacKey, francmason de grad 33 şi cel mai important istoric al francmasoneriei din secolul XIX, în lucrarea sa, „Enciclopedia francmasoneriei”:

„Simbol al secretului, tăcerii şi întunericului în care trebuie păstrate misterele artei noastre de privirile nevrednice ale profanilor”.

6. Un magnat mason de grad 33 pe patul de moarte face dezvaluiri incendiare despre planul masonilor

„Pus faţă în faţă cu moartea un mason de rang înalt care face parte din grupul ultrasecret Bilderberg a vrut să-şi despovăreze sufletul şi s-a destăinuit unui pastor american.

El i-a spus acestuia câteva din evenimentele pe care întreaga planetă la va înfrunta în 2012. Înainte ca planeta să fie condusă de gruparea satanică intitulată „Noua Ordine Mondială” vom fi conduşi de către chinezi.

Însă rasa galbenă nu este decât o marionetă în mâinile Iluminaţilor care se vor folosi cu viclenie de acest paravan pentru a-şi duce la îndeplinire planurile.

În câteva puncte vă vom prezenta sinteza discuţiei pe care masonul a avut-o cu pastorul Lindsey Williams.

1. Atacul Iranului va fi paravanul începerii unui nou conflict militar de proporţii, care va duce la izbucnirea Celui De-al Treilea Război Mondial. În această luptă vor intra mai multe ţări ale globului şi în felul acesta noua conflagraţie mondială se va generaliza făcând milioane de victime.

2. Dolarul american va ajunge la pământ în 2012 . Totodată, la scurt timp după aceea, şi celelalte valute vor fi aproape complet lipsite de valoare, deoarece „Iluminaţii” şi Francmasoneria mondială vor introduce o nouă Monedă Unică globală. Această nouă Monedă Unică globală va apărea la scurt timp după ce atât dolarul american, cât şi moneda euro vor cădea. Lumea aşa cum o ştim acum va fi complet diferită până la sfârşitul anului 2012. „Să urmăriţi să cumpăraţi aur sau argint, deoarece preţul acestor metale rare va atinge în curând preţuri astronomice, aşa cum nu au existat niciodată până în prezent!”, a spus masonul.

„În cel mai scurt timp, chinezii şi China vor fi cei mai puternici”. China va fi unealta docilă prin care se va urmări întronarea la nivelul acestei planete a Noii Ordini Mondiale. Atât liderii, cât şi populaţia Americii vor fi reduşi la un statut inferior, care poate fi asemănat cu statutul actual al Lumii a Treia.

3. Aurul şi argintul vor fi şi vor rămâne singurele valori pe care oamenii se vor mai putea baza. Se va intra într-o stare de depresiune economică şi atunci vom deveni cu toţii foarte săraci, în cel mult doi ani de acum încolo. Fie că vrem, fie că nu vrem, mulţi dintre noi vom fi obligaţi să îmbrăţişăm modul ţărănesc de viaţă, pentru că nu vom mai putea să locuim la oraş, datorită sărăciei în care ne vom afla.

4. În următoarele câteva luni petrolul va atinge cotaţia de 200 de dolari pe baril.

5. Dacă aveţi ipotecă, achitaţi-o acum sau vindeţi-vă casa pentru a vă putea permite să plătiţi integral suma pentru o altă locuinţă, chiar dacă cu banii rezultaţi din vânzare o să cumpăraţi doar o garsonieră. Asiguraţi-vă încă de pe acum că locuinţa voastră, chiar umilă, este achitată integral, căci în curând milioane de oameni îşi vor pierde casele.

6. Actualmente China deţine 90% din toate mineralele rare ale pământului şi utilizează felurite componente pentru tehnologii, pentru arme, etc. etc. Puţini ştiu că la ora actuală China produce 80% dintre componentele armelor pentru armata SUA. Este incredibil, dar adevărat. La ora actuală SUA se află la mila Chinei!

7. Elitele aşa-zişilor „iluminaţi” alcătuiesc guvernul negru din umbră. Împreună cu globaliştii, ele doresc să declanşeze o criză de mari proporţii în Orientul Mijlociu în următoarele câteva luni.

Banca Goldman Sachs împreună cu City Bank şi FMI se focalizează deja asupra Iranului. Aceste bănci se dedau la felurite manevre murdare din culise cu scopul de a paraliza financiar Orientul Mijlociu înainte ca trupele NATO ce vor fi comandate de către elita aşa-zişilor „iluminaţi” să atace.

Trebuie, de asemenea, să fiţi conştienţi de faptul că SUA şi Europa au vândut de curând computere virusate Iranului, iar aceasta a fost o lovitură mârşavă în mod abil premeditată.

8. O declaraţie năucitoare: „De curând, „iluminaţii” au decis că trebuie să ne descotorosim cât mai repede de Dumnezeu şi de tot ceea ce se manifestă prin El pe această planetă, pentru a întrona neîntârziat Noua Ordine Mondială„.
Acest magnat a spus că „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) înseamnă, înainte de toate, perversitate multiplă şi totală care trebuie să fie acceptată ca un mod normal de viaţă de către toţi locuitorii acestei planete. Homosexualitatea, drogurile, pedofilia şi sexul animalic, abject şi lipsit de afectivitate sau iubire trebuie să predomine în cel mai scurt timp pe această planetă. Pentru aceasta, „iluminaţii” au decis că mai întâi trebuie să implementeze, pe tot globul, toate formele de perversiune, urmărind să îi năucească pe oameni şi să îi facă să nu îi mai intereseze iubirea, care trebuie, în viziunea lor satanică, să fie înlocuită doar cu sexul. Ei se gândesc să acţioneze în modul acesta abject şi pervers deoarece şi-au dat seama că nu îl pot aduce pe „Mesia Diavolului” („Devil’s Mesia”) acolo unde va exista un popor drept, care crede în Dumnezeu şi care respectă în continuare valorile spirituale şi morale„.

9. Cei care s-au autointitulat „iluminaţii” fac presiuni pentru a institui o aşa-zisă religie unică a lumii (One World Religion) şi pentru aceasta creează organizaţii fantomă cum ar fi Consiliul Naţional al Bisericilor, care este finanţat din umbră chiar de către aceste organizaţii satanice masonice, cum ar fi fundaţiile evreilor Rockfeller, Carnegie şi Ford.”

7. Albert Vigneau fost maestru mason de grad 33 în Marea Lojă a Franţei, fondator şi membru al mai multor loji franceze

„Albert Vigneau a fost maestru în Marea Lojă a Franţei, fondator şi membru al mai multor loji franceze. În 1934 a părăsit masoneria şi a scris o carte intitulată „Loja masonică – revelaţiile unui fost francmason” în care dezvăluie rolul pe care această sectă satanică l-a jucat în timpul celei de-a treia Republici franceze.
Contextul socio-politic al vremii este unul extrem de tulbure. Anul 1934 a însemnat pentru Franţa „Afacerea Stavinsky” şi cele mai ample şi violente mişcări de stradă din Europa interbelică. Două milioane de francezi au luat atunci cu asalt sediile Camerei Deputaţilor şi ale unor loji masonice. Un adevărat război civil care a culminat cu căderea guvernului. Evenimentele s-au precipitat odată cu moartea în condiţii suspecte a lui Alexander Stavisky. Acesta fusese anchetat de mai multe ori pentru fraudă, însă de fiecare dată cercetările fuseseră stopate datorită protecţiei de care se bucura din partea unor oameni politici şi înalţi demnitari din guvernul francez. Odată cu arestarea lui Gustave Tissier, directorul unei bănci populare, s-a descoperit că acesta pusese în circulaţie bancnote false în valoare de 235 de milioane de franci la comanda lui Stavisky. Ancheta declanşată cu această ocazie a dus la descoperirea unei ample reţele infracţionale din care făceau parte poliţişti, oameni de presă şi din justiţie, politicieni şi membrii ai guvernului, care erau totodată şi francmasoni. În condiţiile în care multe persoane sus-puse aveau interesul ca Stavisky să tacă şi să nu le dezvăluie complicitatea, acesta este găsit mort într-o vilă din Chamonix. Ziarele scriu: „Stavisky s-a sinucis, trăgându-şi un glonţ de la 3 metri. Se pare că avea braţul cam lung!”
În urma acestor descoperiri, se declanşează pe 6 februarie 1934 ample mişcări de stradă. Milioane de francezi iau cu asalt clădirea Camerei Deputaţilor şi sediul masonic din strada Cadet. Autorităţile intervin în forţă pentru a înăbuşi manifestaţiile, bilanţul este de 17 morţi şi peste 2000 de răniţi. Masoneria este profund discreditată şi ruptă în două. O parte din membri vrea să se dezică de „fraţii” implicaţi în afacerea Stavisky, cerând o asanare morală şi foarte necesară a masoneriei. O altă parte se declară partizanii lui Stavisky. Se organizează un Convent extraordinar al Marii Loji Naţionale a Franţei care are ca rezultat excluderea a 637 de membrii şi 705 demisii. Cei excluşi sunt însă exact cei care au demascat corupţia din masonerie şi s-au ridicat împotriva lui Stavisky. Printre ei se află Albert Vigneau şi Amédée Dunet, fost secretar al Marii Loji
Naţionale a Franţei. Acesta din urmă publică un articol intitulat: „Cum s-a amestecat mafia masonică în scandalul Stavisky”. Rolul jucat de masonerie în această afacere este cert, din moment ce toţi oamenii politici implicaţi sunt masoni, şi însuşi Stavisky era finanţatorul mai multor loji şi al campaniilor electorale ale unor partide, după cum dezvăluie Albert Vigneau în cartea sa.
Masonii sunt minţiţi încă de la început
„Am fost dezamăgit chiar din primul an de când am intrat în masonerie, scrie el. Mi-am dat repede seama că acela care dorea să intre în această societate era minţit încă de la început, ea fiindu-i prezentată drept ceea ce nu este, adică o societate de oameni liberi, cu bune moravuri şi o judecată sănătoasă, care caută să cunoască adevărul în toate domeniile: moral, filozofic, ştiinţific, economic. Minciuni! Eu, care sunt mason cu ştate vechi, fondator de loji, o spun clar şi răspicat: toate acestea sunt minciuni. Atelierele masonice nu sunt locuri în care se dă o iniţiere filozofică, unde „facem oameni demni de a se numi oameni, cetăţeni conştienţi şi luminaţi”, aşa cum se pretinde în publicaţiile lor de propagandă. Nu. În Atelierele masonice principalele ocupaţii sunt intrigile politice, anticlericalismul şi laicitatea în sensul peiorativ al acestui cuvânt. Este ceea ce masonii numesc „a lupta cu erorile, cu ficţiunile”. Pentru majoritatea francmasonilor însă patria este o eroare, Dumnezeu este o ficţiune.
Am sperat multă vreme să pot reforma acest mediu corupt. Am luptat fără să mă descurajez împotriva relei voinţei care mă înconjura, dar nu am reuşit să ies victorios. Nu am reuşit decât să îmi fac numeroşi duşmani şi poate doar unul sau doi prieteni.
I-am avertizat pe fraţi că îi voi demasca pe cei implicaţi în afacerea Stavisky. Au început atunci să curgă împotriva mea plângeri peste plângeri la Consiliul federal al Marii Loji a Franţei. Vroiau să mă pună pe mine sub acuzaţie. Iar la puţină vreme s-a organizat o întrunire extraordinară în cadrul căreia s-a decis excluderea mai multor masoni, adevăraţi patrioţi, prin violarea tuturor tradiţiilor şi regulamentelor masonice. Printre aceştia mă aflam şi eu. Astfel, loja a dovedit că pentru patrioţi are alte regulamente decât pentru masonii părtaşi la afacerea Stavisky. ”
Intrigi politice şi anti-spirituale sub paravanul sinistrelor jurăminte masonice
În cartea sa, Albert Vigneau povesteşte în detaliu cum a fost iniţiat în masonerie, redă sinistrele jurăminte pe care le-a depus şi apoi cum şi-a dat seama că a fost minţit, fiindu-i speculate cele mai frumoase idealuri.
„Jur şi promit în prezenţa Marelui Arhitect al Universului şi a acestei respectabile adunări de masoni, în mod solemn şi sincer, să nu revelez niciodată nici unul din misterele francmasoneriei care îmi vor fi încredinţate, decât unui mason legitim sau într-o lojă regular constituită. Dacă nu voi repecta acest jurământ, pedeapsa va fi să mi se taie gâtul, să mi se smulgă limba şi să fiu îngropat în nisipul mării, pentru ca fluxul şi refluxul să mă ducă într-o uitare eternă…”
„După ce am fost acceptat în masonerie, continuă el, eram un participant asiduu. „Ornam” de 2-3 ori pe lună coloanele lojei de care aparţineam şi făceam numeroase vizite şi în alte ateliere. Trebuia doar să merit „mărirea de salariu” pe care o primisem în urma intrării în masonerie. Ceea ce mă uimea cel mai tare era faptul că, pentru o societate care se vroia iniţiatică se punea foarte puţin problema iniţierii, în timp ce timpul era petrecut în intense discuţii privind probleme sociale, antireligioase şi politice, cu toate că articolul 23 din Constituţia Marii Loji era clar: „este interzis în mod expres să se provoace sau să se înceapă în lojă discuţii politice şi religioase.” Eram mason, acest gând mă îmbăta precum vinul.
Am atins gradul 3 şi mi s-a spus că aparţineam unei „omeniri superioare”. Începeam astfel să înţeleg ceea ce acum mă scandalizează. La opt luni după intrarea în masonerie am fost primit calfă, am îndeplinit „cinci călătorii” în cadrul cărora mi s-au dat toate „uneltele” necesare acestui nivel şi am putut să contemplu „Steaua sclipitoare” pe care oricum o mai contemplasem la fiecare întâlnire de vreme ce ea strălucea tot timpul, fiind un bec electric aprins în templu. Şi aşa am ajuns la vârsta de cinci ani. După încă 14 luni am fost admis ca
Maestru, am cunoscut „salcâmul” şi mi s-a spus că am şapte ani şi ceva. Prima oară când m-am îmbrăcat cu însemnele de Maestru am avut impresia că într-adevăr sunt altfel decât omenirea „profană” (termen cu care masonii îi numesc la propriu pe cei din afara masoneriei n.n.).

Făceam parte dinte ei, iniţiaţii, cei care primiseră lumina, care cunoaşteau secretele naturii şi Cosmosului (sic). Noi, iniţiaţii, ştiam că suntem independenţi de Creator a cărui operă imperfectă trebuia să o desăvârşim, cădea în sarcina noastră să construim Templul Umanităţii, nu mai aveam nevoie pentru aceasta de Dumenzeu, fie el şi Marele Arhitect al Universului. De altfel loja din care făceam parte se debarasase de acest personaj demodat şi îl mutase de tot în magazia unde se ţineau tot felul de lucruri inutile. ”
„Venerabilul nostru de la acea vreme era fratele François Martin, chiar cel care mă sfătuise şi mă protejase la intrarea mea în masonerie. Simţeam faţă de el o admiraţie profundă, iar el mă numea cu emoţie „fiul meu”.
Dar şi această iluzie se sfârşi repede. Împotriva lui se formase un grup în lojă. De ce? Motivele nespuse: gelozie, ambiţie, invidie… Motivele de faţadă: fratele Martin îl vizitase pe Gaston Vidal, subsecretar de stat pe vremea Blocului Naţional. I s-au făcut o sumedenie de reproşuri pentru această vizită. Şi evident cei mai indignaţi erau chiar cei doi fraţi care râvneau cel mai mult la sceptrul lojei, adică fratele Lagorgette şi fratele Voogt. Lagorgette, politician barbar, adusese cu el în lojă spiritul arivist şi deviza: să parvii, să parvii, să parvii…. Spera să obţină şi în masonerie, ca şi în societate un post de comandă şi pentru aceasta utiliza orice mijloace. Într-o seară, în timpul unei „ţinute” furtunoase (termen masonic utilizat pentru a desemna întâlnirile n.n.) Martin vorbea despre doi fraţi care îl vizitaseră pe Gaston Vidal pentru a intra cu ajutorul acestuia în graţiile unui personaj important şi a-i cere acestuia protecţie, decoraţii, etc. Strigăte indignate, urlete furioase din partea celor doi fraţi menţionaţi, un limbaj total lipsit de respect faţă de Venerabilul lojii care era înjurat. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina acest tablou – o lojă în ţinută solemnă care îşi insultă venerabilul cu un limbaj de mahala. „Sunteţi un hoţ! ” striga unul dintre ei. „Fiind membru al Comisiei de Control al Asociaţiei Republicane a foştilor luptători l-aţi ajutat pe trezorier să fugă cu banii asociaţiei. Sunteţi un hoţ! ” Ieşeau astfel la iveală tot felul de lucruri. Oh, frate Martin, dumneavoastră care într-un mod atât de curajos aţi luat în public apărarea masoneriei atunci când ne-am întâlnit prima dată. Dumneavoastră care mi-aţi vorbit cu atâta pasiune de cele mai înalte virtuţi masonice….Toleranţă! Fraternitate! Cinste! Nu! Mai degrabă ambiţie! Rea credinţă! Minciună. După această seară memorabilă, mi-am pierdut o jumătate din iluziile legate de masonerie! ”
Masoneria dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi
„Dacă ar trebui să vă povestesc toate scandalurile şi intrigile din lojă, ar rezulta un volum întreg şi foarte gros. În loja Jean Jaures ţinutele aveau ca subiecte socialismul, comunismul, anarhia, antireligia. În loja „Les amis du progrès” fratele Lebey a declarat în timpul unei ţinute: „creştinismul este responsabil de toate nenorocirile omenirii”. O bună parte din şedinţe, şi ţin să subliniez aceasta, erau consacrate multiplelor intrigi ale masoneriei,” scrie Albert Vigneau.
„În cartea sa satirică Diavolul încălţat, Le Sage povesteşte că diavolul a ridicat într-o noapte acoperişurile caselor din Madrid, descoperind astfel secretele intime ale fiecărei locuinţe. De s-ar putea face la fel şi cu lojile! Să ridicăm şi noi acoperişul templului şi să aruncăm un ochi în Atelierele acestei masonerii albastre, atât de active şi nefaste. Masoneria este antireligioasă, antipatriotică şi se ocupă în mod ilegal de politică. O afirm cu tărie. Marele Orient respinge fără îndoială ce se spune împotriva lui. A publicat chiar o broşură cu titlul: „Documentele timpului prezent!”, care sunt în realitate documentele timpului trecut. O cărţulie drăguţă, plină de poze care incită curiozitatea şi sunt instructive, al căror text este în mod savant, redactat de Andre Lebey, om de litere şi fabricant de pipe. Dar de ce se adăposteşte Marele Orient Francez în spatele masoneriei engleze? Căci trebuie să ştiţi că masonii englezi nu se amestecă niciodată cu cei francezi, iar aceasta fratele Lebey a uitat să o precizeze. În această broşură sunt publicate fotografii cu monarhii Marii Britanii ca şi cum ei ar face parte din Marele Orient francez. ”
„Marea Lojă şi Marele Orient sunt corupte în mod iremediabil, ele l-au izgonit pe Dumnezeu din templele lor, sunt precum o maşină care separându-se de motorul ei pretinde acum că poate merge singură.
Visam la o masonerie creştină şi filozofică. Nu ştiam însă care este puterea Marii Loji a Franţei şi cât de bogată este ea în crearea de iluzii, speram să îmi pot realiza acest vis frumos. Aşa că am fondat Loja Eleusis. Mi-am împărtăşit proiectele câtorva masoni cu care mă înţelegeam şi care erau la fel de dezamăgiţi de masonerie ca şi mine. Mi-am dat apoi repede seama că pentru o mare parte dintre ei, ceea ce îi determinase să facă acest pas erau mai cu seamă ambiţiile şi ranchiunile lor exagerate. Doar trei sau patru dintre ei mi-au dovedit o adevărată prietenie. Aşadar, toţi aceştia au fondat alături de mine „respectabila lojă Eleusis” faţă de care au arătat apoi o totală lipsă de respect. Aceşti oameni nu erau răi, unii aveau calităţi, însă atmosfera lojilor riscă să îi corupă chiar şi pe cei mai buni. De ce? Pentru că ea dezvoltă în fiinţele umane slăbiciuni pe care le prezintă drept mari calităţi. În masonerie, umilinţa este înlocuită de mândrie şi orgoliu, caritatea este înlocuită de urmărirea intereselor de grup, iar în locul sentimentelor religioase, aceasta dezvoltă raţionalismul. Nu există respect pentru celelalte fiinţe umane, şi cu atât mai puţin respect faţă de femei – masonii nu au deloc aşa ceva. Adulterul este ceva curent în lumea lor, ar trebui numai să îi auziţi cum vorbesc despre femei…
Am ales numele de Eleusis în amintirea misterelor antice, însă am uitat că Misterele Greciei antice duceau la divin, pe când cele din strada Puteaux unde se afla loja noastră, operau în sens contrar. Cu mari eforturi loja mea a fost recunoscută şi instalată oficial, însă din acel moment a fost în mod fatal pierdută. Opera pe care mi-o dorisem să fie una bună s-a dovedit a fi total contrariul, ceva nefast. Am făcut rău, dorind să fac bine.”
„Masonii pângăresc tot ceea ce ating şi cum sunt nişte teribili „ating tot”, vai de ţara în care puterea lor creşte. Masonii lucrează în societatea noastră precum termitele. Elemente de dezintegrare, aceşti aşa-zişi constructori sunt în realitate distrugători, ei omoară suflete. ”
Asasinatele în scop politic sunt perfect justificate pentru masoni
„Să facem acum o scurtă întoarcere în timp, pe vremea preşedintelui Etienne Alexandre Millerand (n.n. preşedinte al Republicii Franceze între 1921-1924), care a demisionat din funcţie. Într-o seară eram într-una din lojile Marelui Orient şi îl ascultam pe unul din membrii Consiliului Ordinului. Referindu-se la demisia preşedintelui, el a făcut atunci o declaraţie de un mare cinism: „Masoneria poate să se mândrească cu faptul că a reuşit o faptă de arme.”
Acest membru al Consiliului Ordinului ne-a povestit apoi un mare secret: Millerand a fost determinat să plece prin intermediul unor fraţi masoni de la Sureté (n.n. Siguranţa franceză) şi al unui medic mason care avea uşile deschise la palatul Elysee. Acesta a avut o întrevedere între patru ochi cu Millerand în cadrul căruia i-a dat de înţeles că, dacă nu pleacă de bună voie, atunci i s-ar putea petrece vreo nenorocire…”
„Referitor la acest aspect, continuă Albert Vigneau, îmi aduc aminte că mă aflam, cu vreo 15 ani în urmă, în loja Jean Jaures, care avea în acea seară pe lista de discuţii tema: „Trebuie să aprobăm sau să dezaprobăm asasinatele politice?” La această întrebare fratele Fabius de Champville, grad 33, membru al Consiliului federal, figură marcantă a Partidului Radical socalist, a luat cuvântul pentru a emite o opinie care, dat fiind statutul lui, este aceea a unui mason model şi este reprezentativă pentru masonerie:
„Din punct de vedere religios şi filozofic nu putem admite crima politică. Dar când este vorba de a apăra regimul republican consider că totul este permis. N-aş ezita să folosesc în unele cazuri o otravă care nu lasă urme, spre exemplu. Într-un caz de acest gen ne putem folosi şi de hipnoză. Vom dirija un braţ criminal către cel pe care vrem să îl lovim. Fraţilor, poate vă îndoiţi de teoriile mele, dar ştiţi desigur că eu sunt şi preşedintele Societăţii Magnetice Franceze. De la distanţă, putem acum să ne facem stăpâni pe o conştiinţă sau pe o voinţă pentru a le pune astfel în slujba răzbunării noastre.”
Mişcările anti-masonice nu sunt atât de ineficiente pe cât vor masonii să credem
„La ce bun să combaţi francmasoneria din moment ce nu o poţi stopa, se vor întreba cei mai pesimişti. Francmasoneria este precum hidra cu 100 de capete; ştim că e imposibil să omori acest animal diabolic. Aceste raţionamente ale pesimiştilor sunt absurde pentru cei care i-au auzit pe masoni cum discută despre aceste lucruri în lojă. Anumite articole sau reviste izolate nu îi impresionează prea mult. Dar nu este la fel cu cele care atrag un număr mare de oameni, cum este cazul „Cuvântului liber” (publicaţie a vremii n.n.).
Există şi masoni vechi care având curaj au îndrăznit să demaşte Marea Mincinoasă şi au revelat aspecte secrete precum comploturile masonice împotriva statului şi a bisericii. Aceşti masoni au avut curajul să acţioneze aşa după ani de zile în care au fost înşelaţi.
Spre exemplu, Amedé Dunet a făcut revelaţii de cel mai mare interes care au fost publicate de ziarul „Le Jour” din 7 şi 14 mai 1934 cu privire la mafia masonică şi jocurile fraţilor în privinţa sistemului asigurărilor sociale.
Articolul din 7 mai începe aşa: „De fiecare dată când izbucneşte un scandal la conducerea ţării, puteţi paria că masonii sunt eroii principali ai poveştii respective. Acest lucru îl spuneam şi pe vremea când făceam parte din masonerie.

Eram ascultat cu politeţe, informaţiile mele erau notate şi apoi se spunea pe la colţuri: „Dunet ăsta e un pesimist.” Şi Dunet, pesimistul, care vorbeşte acum despre lucruri pe care le cunoaşte foarte bine, continuă: este foarte uşor de demonstrat că afacerile Route (trafic de decoraţii), American Foreign Oil, Gazette de France, Oustric etc. îşi au sursa în masonerie. L-am urmărit foarte atent pe Stavisky şi banda sa, dar „pesimismul” meu a fost întrecut de realitate.”
Cele trei scopuri secrete ale masoneriei: distrugerea creştinismului, crearea statului planetar, pervertirea familiei prin “emanciparea” femeilor şi copiilor
„În şedinţa din 11 octombrie 1934, în cadrul căreia am fost huiduit de fraţii prezenţi, scrie Albert Vigneau, pentru că am îndrăznit să vorbesc despre ateismul şi materialismul din masonerie, fratele Offner a luat cuvântul şi a spus: „Nu fac parte din Consiliul Ordinului, dar vreau să le vorbesc fraţilor. Noi masonii suntem superiori oricărei religii şi suntem toleranţi, cu excepţia Bisericii Catolice, căreia îi declarăm un război pe viaţă şi pe moarte. Noi nu suntem însă pentru violenţa imediată. Trebuie să lucrăm în secret. Dacă nu ar exista secretul, imediat ce se va afla ceva despre proiectele noastre, toată munca ne va fi năruită. Ascunzându-ne, vom putea lucra nestingheriţi şi deodată totul va exploda precum o bombă, dar atunci va fi prea târziu pentru duşmanii noştri. Din păcate, unele din lucrurile pe care ei le-au aflat despre noi sunt prea exacte şi prea bine documentate. ”
Tot Albert Vigneau publică o scrisoare, redactată pe o hârtie ce poartă antetul Camerei Deputaţilor, scrisă de parlamentarul şi masonul Rucart: „Am putut deja constata că avem multe idei comune şi mă bucur că îmi confirmaţi acest lucru. Am considerat mai ales că mandatul de parlamentar este un instrument suplimentar pentru a lucra la Marea Operă.” Ce este Marea Operă a masonilor, aflăm în continuare.
„Am fost convocat de marele maestru în persoană, fratele Jacques Marechal care m-a întrebat: „Dumneavoastră aţi scris acea scrisoare domnului Chastanet, spunându-i că doriţi să ţineţi în lojă conferinţe cu privire la comunităţile religioase din Franţa?
– Da, frate, eu sunt acela.
– Din punct de vedere al logicii pure, aveţi fără îndoială dreptate. Din punct de vedere masonic însă, nu. Domnule Vigneau, nu cunoaşteţi marile secrete ale francmasoneriei. Nu uitaţi că vă vorbeşte un grad 33, membru al Supremului Consiliu. Mai este necesar să vă spun că printre scopurile secrete ale francmasoneriei se află decreştinizarea Franţei?
Supriza mea s-a transformat în stupoare, căci domnul Marechal avea reputaţia unui om tolerant, care respectă tradiţia. Iar ceea ce spunea acum era exact pe dos faţă de ce i se povestea candidatului la intrarea în masonerie.
Atunci Marele Maestru mi-a reamintit care sunt scopurile masoneriei:
• Să răzbune moartea templierilor (n.n. Ordinul Templierilor a fost desfiinţat în mod brutal de Biserică în secolul XIV, iar Marele Maestru al templierilor, Jacques de Molay, a fost ars pe rug pe 18 martie 1314. Din acest motiv ziua de 18 martie are o semnificaţie deosebită pentru masonerie, iar Biserica este considerată răspunzătoare pentru moartea templierilor). Cu această misiune sunt însărcinaţi masonii de grad 30, cavaler Kadosh.
• Să distrugă frontierele pentru a stabili statul universal, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 32, Sublim Prinţ al Secretului Regal (n.n. acest stat universal planetar este acelaşi lucru cu „Noua Ordine Mondială” către care ţinteşte fenomenul actual de globalizare).
• Să suprime familia tradiţională prin emanciparea femeilor şi copiilor după morala laică, misiune cu care sunt însărcinaţi cei de grad 33, Suveran Mare Inspector General.
Stupoarea mea era fără margini, iată deci care erau principiile reale ale masoneriei. […] Din acel moment am rupt orice legătură cu această societate criminală care a recurs la toate mijloacele posibile pentru distrugerea creştinismului în lume şi a sentimentului naţional în Franţa. Consider că este de datoria mea, cunoscând aceste lucruri, să le demasc, să denunţ acţiunile sale periculoase şi perfide, dorindu-mi în cel mai sincer mod ca fiinţele care s-au rătăcit în acest mediu masonic să îşi dea seama cât mai repede de aceasta şi să îl părăsească.”

8. Maurice Caillet, „venerabil” dintr-o lojă franceză timp de 15 ani, in care acesta dezvăluie câteva secrete ale Masoneriei într-o carte publicată recent in Franta cu titlul: „Am fost mason” (LibrosLibres)

„Continuam publicarea interviului luat lui Maurice Caillet, „venerabil” dintr-o lojă franceză timp de 15 ani, in care acesta dezvăluie câteva secrete ale Masoneriei într-o carte publicată recent in Franta cu titlul: „Am fost mason” (LibrosLibres). Materialul este preluat de pe siteul catholica.ro:

„- Aţi putea spune unui necunoscător cum sunt eu care sunt principiile Masoneriei?- Masoneria, în toate ascultările sale, propune o filozofie umanistă, preocupată în primul rând faţă de om şi consacrată pentru căutarea adevărului, deşi afirmă că acesta este inaccesibil. Refuză orice dogmă şi susţine relativismul, care plasează toate religiile pe unul şi acelaşi plan, în timp ce din anul 1723, în Constituţiile lui Anderson, se pune pe ea însăşi pe un plan superior, ca şi „centru de unire”. Din asta se deduce un relativism moral: nici o normă morală nu are în sine o origine divină, deci definitivă, intangibilă. Morala ei evoluează în funcţie de consensul societăţilor.

– Cum se inserează Dumnezeu în Masonerie?- Pentru un mason, însuşi conceptul de Dumnezeu este special, ca în ascultările numite spiritualiste. În cel mai bun dintre cazuri el este marele arhitect al universului, un Dumnezeu abstract, dar numai un fel de „Creator-maestru ceasornicar”, cum îl defineşte păstorul Desaguliers, unul din fondatorii Masoneriei speculative. Acestui mare arhitect i se fac rugăciuni, dacă-mi permiteţi expresia, pentru ca să nu intervină în chestiunile oamenilor, şi nu este nici citat în Constituţiile lui Anderson.

– Şi conceptul de mântuire?- Ca atare el nu există în Masonerie, cu excepţia existenţei pe planul pământesc: este elitarismului iniţierilor succesive, chiar dacă acestea pot fi considerate că aparţin domeniului animismului, conform lui Rene Gučnon, mare iniţiat, şi lui Mircea Eliade, mare expert în religii. Este şi căutarea unui bine care nu se specifică în nici un loc… Dat fiind faptul că morala evoluează în sinceritate, care, aşa cum ştim cu toţii, nu este sinonim cu adevărul.

– Care este raportul Masoneriei cu religiile?- Este foarte ambiguu. În linie de principiu, masonii proclamă cu fermitate o toleranţă specială faţă de toate credinţele şi ideologiile, cu un gust foarte marcat faţă de sincretism, adică o coordonare mai puţin coerentă a diferitelor doctrine spirituale: este veşnica gnosis, subminare a adevăratei credinţe. Pe de altă parte, viaţa lojelor, ce a fost viaţa mea timp de 15 ani, revelează o animozitate deosebită faţă de autoritatea papală şi faţă de dogmele Bisericii Catolice.”

9. Mozart – compozitor si mason in loja „Zur gekrönten Hoffnung” asasinat ca a facut dezvaluiri impotriva masoneriei

„În vara anului 1791, după ce compusese mare parte din Flautul fermecat, Mozart primeşte vizita unui personaj enigmatic care îi comandă un Recviem. Avea să moară patru luni mai târziu, în condiţii pe care mulţi le-au considerat suspecte – şi de aici o legendă care a crescut vreme de două secole, culminând cu Amadeus, piesa lui Peter Shaffer, după care Forman a făcut filmul de mare succes.

H.C. Robbins Landon, unul dintre cei mai celebri specialişti în Mozart, dă la o parte vălul mitic ţesut în jurul morţii compozitorului şi urmăreşte în detaliu ultimele sale luni de viaţă, reconstituind cu multă fineţe o epocă şi o lume muzicală – şi ne demonstrează că adevărul e mai straniu şi mai interesant decât mitul.

Pe 30 septembrie 1791 are loc la Viena premiera operei Flautul fermecat, compusă de Mozart pe un libret de Schikaneder (actor, cântăreţ şi director al Freyhaustheater, care a găzduit spectacolul). Amândoi erau francmasoni, iar opera e plină de simboluri masonice. (Nota editurii)

Trebuie să fi existat motive foarte puternice pentru ca Mozart şi Schikaneder să încalce această regulă a tăcerii [impusă de francmasonerie]. Şi, dacă am ajuns la acest subiect, e locul să spunem că s-a lansat cu mult timp în urmă ipoteza reluată încă mai hotărât de trei medici germani (într-o carte intitulată Moartea lui Mozart, publicată în 1971, unde ei folosesc efectiv cuvintele „crimă rituală”) că masonii l-au ucis pe Mozart. Există două lucruri care fac ca această teorie – considerată foarte atrăgătoare în anumite cercuri chiar şi astăzi – să fie nu doar improbabilă, ci imposibilă. Primul este că nimeni nu l-a omorât pe Schikaneder, care era la fel de vinovat de „trădarea secretelor masonice” ca şi Mozart. Schikaneder a trăit până la ceea ce era pe atunci o vârstă înaintată, 61 de ani, murind în 1812 (nebun, e adevărat, dar masonii nu puteau fi vinovaţi pentru asta, întrucât au încetat oficial să existe în 1795, iar moartea lui Schikaneder a survenit şaptesprezece ani mai târziu.) Al doilea motiv este la fel de convingător, dacă nu şi mai convingător: loja lui Mozart, Zur gekrönten Hoffnung, a organizat un serviciu comemorativ pentru compozitorul său, a tipărit principalul discurs rostit cu acea ocazie, precum şi cantata masonică (K.623), compusă de Mozart chiar înainte de a muri.

Trebuie să fi existat un alt motiv pentru care lui Mozart şi lui Schikaneder li s-a permis să aleagă un subiect de operă ce glorifica masoneria. Este o problemă pe care mulţi cercetători fie au neglijat-o, fie au înţeles-o greşit, dar care poate fi rezolvată prin examinarea dosarelor masonice ţinute de poliţia austriacă în acea perioadă. Pericolul acut era acela că francmasoneria din Austria se afla pe punctul de a dispărea – cât de acut se poate judeca pe baza faptului că masonii şi-au închis de bunăvoie lojile în 1794, iar în 1795 un împărat nou şi tânăr a interzis toate societăţile secrete, inclusiv, desigur, masoneria. Motivul pentru care masonii s-au pomenit brusc în acest pericol a fost presupusa lor implicare în Revoluţia Franceză şi iacobinism, ca şi într-o mişcare similară din Austria, pe care poliţia secretă – pe bună dreptate, s-a dovedit – a bănuit-o.

Această adoptare a ideilor revoluţionare datează dinainte de anul 1789, începutul Revoluţiei Franceze: în deceniul anterior, majoritatea americanilor de seamă care s-au rupt de Anglia şi şi-au declarat independenţa fuseseră masoni, de pildă Franklin, Washington, Jefferson (care a redactat Declaraţia de Independenţă, ce suna extrem de masonic) etc. Acest lucru era cunoscut nu doar de membrii francmasoneriei din Europa, ci şi de suverani şi de poliţia lor. În 1789, mulţi dintre membrii importanţi ai acelor grupuri ce se declarau în favoarea unui guvern republican în Franţa erau masoni. Dar, până la urmă, masoneria a dispărut în timpul Terorii: Marele Orient din Paris şi-a închis porţile în 1791, iar până în 1794 francmasoneria din Franţa a încetat practic să existe. Mulţi dintre masonii francezi au dorit un guvern republican, dar în 1789 cu siguranţă nu au avut idei de regicid în adâncul inimii lor. Dimpotrivă, mulţi masoni de seamă erau aristocraţi şi/sau membri în guvernul regal. Astfel, când un mason curajos a reuşit să reconstituie Marele Orient în 1795, a descoperit că majoritatea membrilor săi erau morţi.

La Viena, când se punea în scenă Flautul fermecat, Leopold al II-lea privea cu teamă crescândă evenimentele din Franţa, iar această teamă devenea groază aproape paranoică în intensitatea sa, în mintea poliţiei secrete şi a altor membri ai guvernului austriac. La începutul domniei sale, Leopold al II-lea nu era nicidecum duşmanul masoneriei, iar contele Zinzendorf a auzit chiar că Leopold a fost membru al ordinului rozicrucian al principelui suveran din Italia – un lucru ce nu poate fi, desigur, confirmat sau infirmat. În orice caz, organizaţii precum Illuminati, Respectarea strictă, Fraţii asiatici, Masonii Sfântului Ioan şi chiar (dacă e adevărat că făcea parte din el) fostul său ordin rozicrucian, toate li se păreau acum mult mai periculoase împăratului şi consilierilor săi.

Au existat numeroase încercări de a-l convinge pe Leopold al II-lea să reformeze francmasoneria, fără s-o desfiinţeze. Una sugera cum „putea fi combătut pericolul sistemului francez în cadrul lojilor masonice“ şi voia să creeze o federaţie (Bund) cetăţenească folosind trei oameni din Pesta (Budapesta), sub numele „Ordinul lui Leopold”. Scopul ordinului era de a-i educa pe cetăţeni să fie mândri de statutul lor şi să lupte împotriva puterii excesive deţinute de nobilime. Un secretar pensionar de provincie, pe nume Anton Feldhofer, a scris un memorandum cu privire la francmasonerie pe 15 august 1790, în care afirma categoric că „roata greşelilor actuale şi a revoluţiilor din Europa este acţionată de frăţia masonilor”. Feldhofer voia nu să desfiinţeze, ci să reformeze masoneria. „Deci, nu să se dizolve această societate cu totul, ci să i se impună nişte limite, astfel încât să devină inofensivă pentru Maiestatea Sa, pentru Stat şi pentru toţi supuşii săi.” Feldhofer credea că „patenta masonică” instituită de Iosif al II-lea în 1785 nu mergea destul de departe pentru a-i aduce pe masoni sub control strict.

În faţa unei asemenea suspiciuni şi ostilităţi, cum avea să fie masoneria protejată? Cum aveau să fie prezentate marelui public măreţia şi universalitatea ei? Cei doi masoni, Mozart şi Schikaneder, au hotărât să scrie prima operă masonică – Flautul fermecat. Abili, ei au tratat întregul subiect în două moduri: cu demnitate, iubire şi respect – ca nişte fraţi autentici –, dar şi cu umor, şi chiar cu o notă de satiră maliţioasă. S-a spus întotdeauna că figura lui Sarastro îl avea ca model pe marele om de ştiinţă Ignaz von Born, maestrul lojii lui Haydn Zur wahren Eintracht. Dar Born avea şi defecte omeneşti – era vanitos şi prea puţin tolerant faţă de alte idei decât ale sale (care se ştie că erau înţelepte şi influente). Când a preluat noua lojă, înfiinţată la 12 martie 1781, a intenţionat s-o transforme într-un fel de societate de ştiinţe şi, în câţiva ani, a făcut din ea loja de elită a Vienei, având ca membri scriitori, oameni de ştiinţă, clerici catolici şi protestanţi, funcţionari guvernamentali – şi pe Joseph Haydn, care a aderat în februarie 1785. Aceasta era cu aproximativ şase luni înainte ca Iosif al II-lea să dea celebrul şi devastatorul decret pentru masoni (11 decembrie 1785), prin care încerca o centralizare a lor şi o limitare a puterilor deţinute de ei. A fost, de fapt, aşa cum s-a observat mai sus, începutul sfârşitului marii perioade a masoneriei din Austria (şi începutul căderii lojii lui Born şi, până la urmă, a lui Born ca mare maestru mason; el a părăsit ordinul în 1786, loja sa fiind desfiinţată în ajunul Crăciunului din 1785). Born a trăit până în iulie 1791, tocmai când Mozart introducea noua sa operă în catalogul lui tematic (cu excepţia uverturii şi a marşului preoţilor, care au fost terminate abia înainte de prima reprezentaţie din septembrie).

Dacă, aşa cum susţine legenda romantică, Born a fost consultat în legătură cu detaliile operei şi dacă ştia că Sarastro avea să-l simbolizeze pe el însuşi ca esenţă a toleranţei, înţelepciunii şi dreptăţii, nimeni nu va putea spune vreodată. Dar există câteva detalii ale caracterului lui Sarastro care nu stârnesc tocmai simpatie şi care nu sunt cu siguranţă masonice: el are sclavi; spune că sclavul lui, maurul Monostatos, are un suflet la fel de negru ca pielea (discriminare rasială, am spune astăzi); îl condamnă la şaptezeci şi şapte de lovituri la tălpi. Iar atribuirea misiunii de a o păzi pe Pamina lui Monostatos, ajutându-l aproape s-o violeze pe când ea dormea, nu e tocmai gestul unui maestru înţelept.

Mozart şi Schikaneder nu şi-au asumat prea multe riscuri. Ideile de bază ale masoneriei sunt prezentate cu mare simpatie, iar Mozart a fost clar la înălţime în scenele care glorifică Iluminismul (In diesen heil’gen Hallen, O Isis und Osiris, marşul preoţilor şi mai ales imensele orizonturi din corul final, Heil sey euch Geweihten!). Dar Sarastro, ca şi Born, nu e perfect şi nu se încearcă ascunderea laturii antifeministe a masonilor (un aspect pe care şi Leopold al II-lea îl considera ridicol). Masoneria şi-a avut informatorii şi trădătorii ei, mai ales după „Patenta” lui Iosif din 1785; Sarastro îl are pe Monostatos. Dar publicul din septembrie 1791 a plecat acasă cu sentimentul că masonii erau întruchiparea Iluminismului iosefinian – şi, în plus, o mare parte din operă a fost o distracţie veritabilă. Era acolo câte ceva pentru toată lumea; cunoscătorii, ca şi negustorii, au plecat profund satisfăcuţi. Masonii puteau spera că ordinul a fost poate chiar salvat de la pieire. Dar asta nu s-a întâmplat; în 1794, masoneria din Austria a încetat să existe.”

10. Dezvăluirile lui Franz Bardon despre macabrele ritualuri ale lojii FOGC – Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur

„O oribilă grupare masonică activa în anii treizeci şi, după unele dezvăluiri, mai activează şi astăzi. Formată din 99 de importanţi oameni politici şi de afaceri, ea caută să acapareze putere şi bani prin invocarea unor entităţi demoniace. Pacturi semnate cu sânge, ritualuri macabre practicate la Solstiţiul de vară. Admiterea unor noi membrii doar prin tragerea la sorţi a morţii unuia dintre cei existenţi. Atacuri de natură paranormală pentru anihilarea celor care se opun planurilor lor.

Cel care a atras atenţia asupra acestei oribile grupări masonice a fost Franz Bardon, considerat unul dintre cei mai mari ocultişti moderni şi încarnarea unei fiinţe superioare, a cărei misiune era trezirea spirituală a oamenilor. Între anii 1920 şi 1930 el a ţinut mai multe reprezentaţii pe teritoriul Germaniei în cadrul cărora demonstra publicului existenţa planurilor subtile cu ajutorul extraordinarelor sale capacităţi paranormale. În acea perioadă era cunoscut sub numele de Frabato – de la FRAnz BArdon Troppau Opava (Opava fiind oraşul în care se născuse, iar Troppau numele german al aceleiaşi localităţi).

De-a lungul vieţii sale, Franz Bardon s-a confruntat cu multe piedici, mai ales din partea lojii masonice Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur şi a naziştilor. A fost în repetate rânduri ameninţat cu moartea, arestat, torturat şi chiar închis într-un lagăr nazist timp de trei ani şi jumătate. Cu puţin timp înainte de terminarea războiului, în 1945 a fost condamnat de nazişti la moarte. Chiar înainte de executarea sentinţei, închisoarea unde era întemniţat a fost bombardată şi el a reuşit să scape, fiind salvat de sub ruine de câţiva tovarăşi de detenţie. A stat ascuns până la sfârşitul războiului, apoi a reuşit să ajungă în oraşul său natal, pe teritoriul de azi al Cehiei.

În iulie 1958, cu puţin timp înainte de a muri, Franz Bardon i-a încredinţat secretarei sale Otti Votavova planul unei cărţi auto-biografice şi misiunea de a o publica după moartea sa. Manuscrisul, finalizat de Votavova şi corectat de un apropiat de-al său, Dieter Ruggeberg, a fost publicat abia în 1979 sub titlul „Frabato Magicianul”. În această carte sunt descrise pentru prima oară acţiunile malefice ale grupării ultra-secrete Ordinul Francmasonic al Centurionului de Aur (în limba engleză Freemasonic Order of the Golden Centurion – FOGC).

În Epilogul acestei cărţi, Dieter Ruggeberg face câteva completări privind legăturile dintre loja FOGC şi nazişti care explică de ce aceştia din urmă îl vânaseră cu atâta înverşunare pe Bardon:

„În cele ce urmează, aş dori să dezvălui câteva lucruri pe care Otti Votavova le ştia direct de la Franz Bardon. Astfel, Adolf Hitler a fost membru al lojii 99. Î n afară de asta, Hitler şi câţiva dintre prietenii săi intimi au fost membri ai „Ordinului Thule”, reprezentând instrumentul extern al unui grup de puternici practicanţi ai magiei negre din Tibet, care foloseau membrii acestui ordin pentru a-şi atinge scopurile. Pentru a se camufla, Hitler avea o mulţime de dubluri care îl reprezentau în diferite ocazii.

Din pricina neglijenţei lui Wilhelm Quintscher (Rah Omir Quintscher), discipolul şi prietenul lui Bardon, care nu a ars corespondenţa sa cu acesta, deşi fusese rugat să o facă, Bardon a intrat în atenţia naziştilor din ce în ce mai mult. El a fost arestat împreună cu Quintscher. În timp ce erau biciuiţi, Quintscher n-a mai rezistat, şi-a pierdut controlul şi a rostit o formulă kabalistică; imediat după aceasta, cei care îl torturau au paralizat pe dată, complet. Mai târziu, după ce a anulat efectul formulei, el a fost împuşcat din răzbunare.

Lui Franz Bardon i s-au oferit poziţii înalte în cel de-al treilea Reich de către Adolf Hitler, cu condiţia să-l ajute să câştige războiul folosindu-se de puterile sale magice. Mai mult, Franz Bardon urma să-i dezvăluie lui Hitler adresele celorlalte 98 din 99 de loje, răspândite în întreaga lume. Când a refuzat să colaboreze, el a fost expus celor mai nemiloase torturi. Printre altele, făceau operaţii pe trupul lui, pe viu, fără să folosească narcotice. Gleznele i le-au strâns cu inele de care erau atârnate bile foarte grele din metal.[…] După război, Franz Bardon a aflat, cu ajutorul puterilor sale magice, că Adolf Hitler îşi găsise scăparea peste hotare. De teama s ă nu fie recunoscut, acesta îşi făcuse numeroase intervenţii chirurgicale faciale”.

Ordinul francmasonic al centurionului de aur

Informaţii despre această lojă erau cunoscute şi în gruparea Ordo Templi Orientis (OTO) a lui Aliester Crowley – cel care îşi spunea „Bestia” – şi ulterior în gruparea „Fraternitas Saturni”, desprinsă din OTO. Guido Wolther (numit şi Master Daniel) care a fost multă vreme conducătorul Fraternitas Saturni şi care avea gradul 33 a făcut în 1960 dezvăluiri uluitoare despre ritualuri de magie neagră ale FOGC, care confirmă şi completează dezvăluirile lui Franz Bardon din 1958.

„Jurământul celor 25 de ani a expirat, iar acum limba mea nu mai este pecetluită şi pot dezvălui anumite lucruri” şi-a început Guido Wolther confesiunea. „Membrii acestei «asociaţii magice» nu sunt în mod cert nişte catolici pioşi. Sunt absolut sigur şi afirm cu cea mai mare certitudine: da, a existat o lojă FOGC şi s-ar putea să mai existe şi astăzi. Dar din anumite motive nu vreau să spun mai mult despre aceasta. Nu pentru că aş tremura de frică, ci din loialitate fraternă pentru membrii ei, pe care nu îi pot numi din motive evidente. Până la urmă, să nu uităm că vorbim despre 99 de bărbaţi situaţi la cele mai înalte niveluri în politică şi finanţe. Însă ceea ce mi se permite să spun despre această lojă voi spune.

Numărul membrilor ei este de trei ori 33, adică 99. Sunt deci 99 de grade şi fiecărui grad îi este alocat un număr. Cel de-al o sutelea loc este ocupat de demonul lojii cu care fiecare membru face un pact semnat cu sânge. În momentul admiterii, neofitul semnează că la moartea sa, averea pe care o are va aparţine lojii. Nu există titluri speciale, ci doar aceste numere. Marele Maestru are numărul 99, nu unu. De la 1 la 33 sunt ucenicii, de la 34 la 66 calfele şi de la 67 la 99 maeştrii.

Ţinuta pentru ucenici (de la 1 la 33) este următoarea: la întâlnirile festive şi regulare robă, şorţ cu margine albastră şi inelul lojii. La ritualuri magice se adaugă o mantie albastră. Pe lângă robă şi mantie, ei mai poartă o mască albastră care le acoperă jumătatea superioară a feţei.

Gradele de la 34 la 66 (calfele) poartă robă, şorţ cu margine roşie, două rozete, eşarfă şi bijuterii la gât. La ritualurile magice au mantii roşii cu şnur auriu şi inelul lojii.

Gradele de la 67 la 99 (maeştrii) poartă robe, şorţuri cu margine roşie şi neagră, trei rozete aurii, eşarfă, bijuterii la gât şi inel. În plus ei au şi spadă. În timpul ritualurilor magice au mantii negre şi şnur auriu. Marele Maestru are dreptul să poarte mantie aurie şi mască aurie. Măştile celorlaţi maeştrii sunt negre. „Strângerea de mână” specifică este aceeaşi pentru toate cele 99 de grade şi constă în strângerea reciprocă a încheieturilor”.

Intenţia lor este să avanseze cât mai mult în grad şi să acumuleze cât mai multă influenţă, putere şi bani. Regula de bază este respectarea strictă a cuvintelor Marelui Maestru. Cei care vor să fie admişi trebuie să fie membrii ai lojilor masonice regulare şi să aibe un nivel de cunoştinţe magice foarte mare. Ei trebuie să fie persoane influente în viaţa publică, independente din punct de vedere economic sau cel puţin să aibe prieteni influenţi. Se vede că nu este foarte uşor să ajungi în acest cerc.

După admitere, fiecărui membru i se alocă un aşa numit demon subordonat. După aceasta urmează pactul cu demonul lojii, care este pecetluit cu sânge. Opiniile sunt divergente, dar pot să spun cu certitudine că loja venerează în mod obişnuit doi demoni. Primul este Belphegor şi celălalt este Ashmodeu, după cum menţionează şi Quintscher. Orice magician expert în evocări ştie că lucrurile nu merg prea uşor cu aceştia doi, întrucât sunt foarte şmecheri, brutali şi însetaţi de sânge în adevăratul sens al cuvântului. Primul lucru pe care îl învaţă neofitul este ritualul de adorare al acestor doi demoni, la fel ca şi metoda prin care pot fi chemaţi şi evocaţi.”

Viaţa sau moartea membrilor FOGC sunt decise de bile

În ciuda faptului că unii autori precum Adolf Hemberger pretind că FOGC nu este o grupare masonică, pe motiv că gradele sale nu au nume, descrierea lojii arată o structură tipic masonică. Există aceleaşi trei niveluri numite ucenic, calfă şi maestru ca în masonerie. Aceleaşi ritualuri satanice de adorare, membrii poartă şorţul masonic, iar pe emblema lojii apar cele două coloane prezente în orice templu masonic, totul fiind dominat de o imensă reptilă (!).

Iată cum descrie Adolf Hemberger gruparea: „În 1840 lângă Munchen, în Germania a fost fondată o lojă având ca membrii oameni de afaceri, industriaşi şi cetăţeni cu poziţii sociale înalte. Această lojă a existat până în 1933. Din gruparea secretă nu puteau face parte decât 99 de bărbaţi. În mod similarr cu ruleta rusească (practicată şi în cadrul Ordinului Asasinilor care a activat la trecerea dintre secolele XIX şi XX în Europa Centrală) la fiecare cinci ani, dacă între timp nu murea vreunul dintre membrii, se organiza un ritual în seara zilei de 23 iunie. (Pe 23 iunie este un moment astrologic de mare importanţă – Solstiţiul de vară, cu semnificaţie creştină, fiind ajunul sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, n.n.). Acest candidat la moarte este sacrificat demonului lojii în schimbul serviciilor aduse. Candidatul era ales prin tragere la sorţi şi cel sortit morţii trebuie să se sinucidă în timpul întrunirii bând o otravă letală. În urma sacrificiului este acceptat un nou membru căruia i se alocă imediat un loc, un număr şi un demon subordonat lui, fiind iniţiat în aceeaşi zi în tehnicile de magie neagră ale lojii. Fiecare membru este legat de demonul lojii printr-un pact pecetluit cu sânge.

Guido Wolther face o descrierea mai detaliată a desfăşurării sângerosului ritual: „Din cinci în cinci ani sunt admişi noi membrii. Aceasta înseamnă în mod evident că pentru a intra un nou membru, unul dintre cei 99 trebuie să dispară, din moment ce numărul membrilor rămâne constant, iar această dispariţie trebuie „aranjată” cumva. Toţi membrii, inclusiv Marele Maestru participă atunci la un ritual. Într-un săculeţ negru sunt puse 99 de bile din care 98 sunt albe şi una este neagră. Dacă Marele Maestru trage bila neagră are dreptul să refuze de trei ori această bilă. Este oricum puţin probabil ca Marele Maestru să tragă de trei ori consecutiv bila neagră. Bardon pretinde că acest lucru s-a petrecut cu câţiva ani înainte de preluarea puterii de către Hitler în Germania”.

„Loja FOGC a acţionat mereu în culise, continuă Guido Wolther. Mulţi dintre membrii săi au devenit în timpul războiului membrii ai Wermacht, alţii au ajuns de partea Aliaţilor. Unii au murit în război, dar opt dintre ei au supravieţuit şi s-au reunit la Munchen în 1947 la fostul sediu. Semnele, simbolurile, cuvintele şi sigiliile demonilor alocaţi fiecărui membru au fost încredinţate unui tânăr soldat din Marina Germană şi apoi mie, care le-am salvat şi le-am păstrat în secret, dar nu le voi dezvălui. Oricum dacă FOGC ia în vizor pe cineva, această persoană ar trebui să îşi facă ultima rugăciune.”

Atacurile paranormale telepatice pentru a-şi elimina oponenţii

„Loja utilizează şi atacurile parapsihologice telepatice cu ajutorul unui aparat numit tepafon” scrie Adolf Hemberger. Acelaşi lucru îl dezvăluie şi Franz Bardon în Frabato Magicianul descriind cum a fost utilizat acest aparat împotriva lui şi cum fusese omorât de la distanţă unul dintre membrii care trădase secretele lojii prin provocarea unui infarct:

„Înainte de toate, loja era constituită din mari capitalişti care aveau grămezi de bani, adunaţi prin aplicarea metodelor oculte, doar în intenţia de a acumula un capital frumuşel în scurt timp. Fuseseră întotdeauna gata să facă orice pentru a-şi atinge scopul. Viaţa unui om nu însemna nimic pentru ei şi întotdeauna ştiau să exploateze în favoarea lor aşa-zisa „jurisdicţie”.[…]

Loja organiza reprezentaţii de ocultism doar ca să demonstreze că acesta era o înşelătorie. Ştiau foarte bine că răspândirea filosofiei oculte ar aduce cu sine o nouă ordine în societate, ceea ce ar fi constituit un obstacol în tot ce întreprindeau. Mai mult, exista pericolul să fie recunoscuţi de ocultiştii cu activitate pozitivă şi, ca urmare, să fie descoperiţi.[…]

Printre secretele Lojii FOGC se număra şi capacitatea de a face pe oricine să adoarmă, de a se trezi din nou, de a îmbolnăvi, de a ţine în viaţă sau de a ucide, după bunul lor plac. Membrii conducerii dobândiseră această abilitate şi ştiinţă printr-un pact cu diavolul. Puteau influenţa orice persoană neantrenată, prin metodele lor magice, aceasta neavând nici o şansă de a cunoaşte cauza influenţei la care era supusă. Frabato era un caz special pentru Lojă, fiindcă era familiarizat cu practicile oculte de orice fel. Ei hotărâră să scape de Frabato printr-un asalt magic.

După o scurtă discuţie, Secretarul merse în camera cu echipament, aducând un aparat pe care îl numeau tepafon. Acest dispozitiv a fost plasat în mijlocul camerei. Era un aparat emiţător de raze magice ale morţii pe orice distanţă şi constituia cea mai puternică armă a Lojii FOGS, strict confidenţială. Dacă o fotografie sau o mumie a unei fiinţe ori a unui animal era plasată în focarul razelor sale, nu numai fizicul era afectat, dar chiar şi entitatea astrală. Acest instrument putea distruge orice fel de material, de la orice distanţă şi de orice categorie. Mai mult, acesta servea la transmisia de energie, ceea ce constituia o realizare a ştiinţei moderne. În afară de asta, orice fel de idee (sugestie) putea fi transmisă cu ajutorul lui. În sfârşit, se puteau declanşa, cu ajutorul acestui dispozitiv, otrăvirea, precum şi maladiile nervoase, care ar fi putut pune în dificultate şcolile de medicină. O fotografie sau un obiect personal era de obicei suficient pentru a intra în contact cu persoana ce urma a fi influenţată, distanţa neavând nici o importanţă.

Marele Maestru fixă fotografia lui Frabato în focarul razelor tepafonului şi aprinse combustibilul, un amestec preparat cu alcool. În acelaşi timp, fraţii formară un cerc magic în jurul aparatului pentru a intensifica elementul focului pe plan fizic, prin telepatie. Frabato, la început, nu sesiză atacul Lojii asupra sa. Începuse să se plimbe prin cameră neliniştit, încercând să afle cauza căldurii care creştea în corpul său. Îşi dorea să-i ţină piept, dar căldura deja se amplificase, sângele aproape fierbându-i în vine. Deşi încerca să reziste, nu putea să-şi influenţeze organismul cu ajutorul spiritului. În această situaţie disperată, Frabato îl rugă pe Dumnezeu să-l ajute şi să-l inspire. Deodată, Frabato auzi o voce în timpul invoacaţiei sale, „Apă, multă apă!” Frabato îşi scufundă mâna stângă în apă, simţindu-se mai uşurat, iar în scurt timp claritatea şi forţa gândurilor îi reveniră, putând în scurt timp să-şi utilizeze capacitatea de clarviziune şi realiză că atacul venea din partea Lojii FOGC. Cât timp a emis raze tepafonul, Frabato continua să le devieze în apă, iar după o oră fraţii lojii desfăcură, în sfârşit, cercul magic, mutând fotografia din focar şi stingând flacăra. Fraţii lojei erau satisfăcuţi de ceea ce făcuseră şi aşteptau deja cu nerăbdare ştirile de a doua zi, care anunţau moartea binecunoscutului magician. Şedinţa se încheie. A doua zi, Marele Maestru al Lojei FOGC a rămas consternat să afle că Frabato nu murise. Merse grabnic la casa Lojii şi îşi propusese să ceară ajutorul tuturor entităţilor demoniace şi satanice pentru a-l omorî pe Frabato.”

Existenţa unor astfel de aparate prin intermediul cărora sunt amplificate anumite gânduri este confimată. Există numeroase cazuri de utilizare a unor aparate radionice, psihotronice şi a telepatiei în scopuri criminale.

Loja FOGC este doar una din încrengătura de ordine şi loji ale Francmasoneriei mondiale. Dacă în cazul unor alte loji, pentru masonii de ranguri mici, satanismul sectei malefice a Francmasoneriei nu este evident, pentru alte loji, cum este cea prezentată în acest articol sau pentru sinistra Skull and Bones, nici măcar cei mai naivi admiratori ai masoneriei nu pot să pretindă că nu înţeleg că masoneria practică satanismul.”[2][3]

Jahbulon – demonul la care se inchina francmasonii

„Francmasoneria îl venerează pe Lucifer – Satan

Francmasoneria a susţinut mereu că se închină Marelui Arhitect pe care îl prezintă ca fiind Dumnezeu. Afirmaţiile unor francmasoni importanţi, simbolurile utilizate în ritualurile şi emblemele masonice demonstrează că masoneria este o sectă satanică şi că acest Mare Arhitect nu este Dumnezeu Tatăl, ci Satan-Lucifer.

Albert Pike a fost şi este încă una din cele mai proeminente figuri masonice ale Ritului Scoţian, iar ideile sale au fost de multe ori catalogate drept sataniste. Cu toate acestea în numărul din ianuarie 1990 al revistei New Age Magazine, editată de aripa din Charleston SUA a Ritului Scoţian, lucrarea cea mai importantă a lui Albert Pike – „Morală şi dogmă”, scrisă în 1871 – este prezentată ca fiind „un ghid masonic pentru viaţa de zi cu zi.” (1) Într-un alt jurnal masonic publicat pe Internet, aparţinând tot Ritului Scoţian (Scottish Rite Journal) găsim următoarele elogii la adresa lui Albert Pike, care demonstrează ce rol important joacă acesta şi astăzi în cadrul Ritului: „Cândva fratele Mark Twain observa că se poate stabili caracterul unui popor după caracterul oamenilor sau evenimentelor pentru care acesta ridică monumente. Acest lucru este probabil adevărat. În cazul lui Albert Pike este. Numele său a fost atribuit unor şcoli, străzi, burse, vitralii, loji masonice, unui parc şi chiar unui parfum pentru bărbaţi.” (2)

Acest citat semnificativ ne face să realizăm cât de mult şi-au pus amprenta „valorile” masonice asupra societăţii moderne. Îngrijorător, dat fiind ce idei propovăduia Albert Pike. Francmasonii se apără încercând să îl prezinte pe Albert Pike drept un personaj marginal, puţin citit şi cunoscut. Cum se face atunci că acestui personaj atât de „puţin important” pentru francmasonerie i s-a ridicat drept memorial, loc în care este şi înmormântat, House of Temple (foto) din Washington DC, adică exact sediul central al Consiliului Suprem de grad 33 al Ritului Scoţian? Parafrazând citatul de mai sus am putea spune că putem cunoaşte natura francmasoneriei după persoanele căreia îi ridică monumente.

În iulie 1889 Albert Pike trebuia să participe în calitate de Suveran Pontif al Francmasoneriei Universale (un rang foarte înalt în francmasonerie) la Convenţia Supremului Consiliu de la Paris, unde urma să se găsească soluţia pentru o dispută dintre lojile franceze şi cele engleze. Conflictul izbucnise pe marginea unei probleme cheie, aceea a zeităţii sau divinăţii căreia i se închină masonii. Francezii considerau că nu trebuie să existe alt Dumnezeu decât omul sau omenirea, concepţie care a dat naştere apoi unui nou curent cultural, impus sub numele de umanism. Englezii nu erau de acord şi susţineau necesitatea existenţei unei componente religioase.

Albert Pike avea rolul de a concilia cele două tabere, gradul înalt pe care îl deţinea permiţându-i să cunoască natura adevăratei „zeităţi” căreia i se închinaseră fără să ştie masonii dintotdeauna. Întrucât sănătatea nu îi permitea să facă drumul până în Franţa, Albert Pike a trimis o scrisoare din care au fost reproduse fragmente în publicaţiile masonice ale vremii, atât în Franţa cât şi în Anglia. Iată ce scria el: „Ceea ce trebuie să spuneţi mulţimii este că îl venerăm pe Dumnezeu, dar că este vorba de acel Dumnezeu care este adorat fără nici un fel de superstitiţie. Pentru voi însă, Suverani Mari Inspectori Generali (adică gradul 33 în Ritul Scoţian n.n) vom spune aşa, şi aşa veţi repeta iniţiaţilor de grad 32, 31 şi 30: religia masonică trebuie să fie menţinută de către toţi iniţiaţii gradelor înalte în puritatea doctrinei luciferice.[…] Adevărata şi pura religie filozofică (masonii îşi spuneau şi filozofi n.n.) este credinţa în Lucifer, egalul lui Dumnezeu.” (3)

Un monstru oribil îşi ţese plasa în jurul Pământului

Oricât s-a strădui masonii să dezmintă sau să ascundă teribilul adevăr dezvăluit de la cel mai înalt nivel al francmasoneriei de Albert Pike, simbolurile, ritualurile şi efectele acţiunilor lor îi trădează. În mod cert cea mai mare parte a masonilor sunt doar o masă de manevră pentru cei aflaţi la nivelele înalte care cunosc natura fiinţei pe care o slujesc şi în mod deliberat îi atrag şi pe alţii în această imensă înşelăciune. Acesta este, evident, satanism.

De-abia la nivelul gradului 13 din ritul scoţian, numit Arca Regală masonii primesc dovada explicită că venerează un demon, un monstru oribil. La acest grad li se revelează numele şi înfăţişarea Marelui Arhitect. Iată ce a descoperit Iuri Lina: „Realitatea din spatele scenei se arată a fi complet diferită pe măsură ce urci în grad. În ţările creştine francmasoneria este zugrăvită într-o haină creştină, în ţările islamice într-una musulmană, etc. În realitate ordinul venerează o altă fiinţă, pe Marele Arhitect al Universului, numit Jahbulon (foto) a cărui natură seamănă foarte mult cu cea a lui Lucifer. Doar după ce ajunge la gradele înalte, francmasonul este informat că Marele Arhitect al Universului este numit Jahbulon. La gradul Royal Arch este revelată înfăţişarea lui. El are corp de păianjen şi trei capete, unul de pisică, al doilea de broască şi al treilea de om.” (4)

Cercetătorul englez Stephen Knight a realizat un interviu cu 57 de francmasoni care trecuseră de gradul 13. Aceştia au răspuns fără probleme la toate întrebările până când s-a ajuns la subiectul Jahbulon şi au fost întrebaţi „Şi cu Jahbulon cum e?” „În acel moment, relatează autorul, situaţia a devenit tensionată, au încercat să schimbe subiectul, nu au vrut să mai continue interviul sau au spus minciuni jenante.” (5)

E de înţeles deci de ce francmasonii evită să vorbească despre acest subiect. Ei venerează un demon îngrozitor, a cărui reprezentare este o cumplită pervertire a Treimii divine. Acest păianjen cu trei capete îşi întinde plasa peste întreaga planetă pentru a prinde în capcana sa cât mai multe suflete. De aceea deasupra uneia din cele două coloane care stau la intrarea în orice templu masonic se află un glob pământesc prins într-o plasă. Acelaşi simbol apare şi pe steagurile unor organizaţii mondiale de origine masonică ca o expresie a capcanei masonice planetare actuale.

Demoni pe frontispiciul masoneriei britanice

Simboluri sataniste apar pe clădirile cele mai importante ale masoneriei. Sediul central al Marii Loji Unite a Angliei din Londra, numit Masonic Hall, leagănul francmasoneriei mondiale moderne poartă chiar deasupra intrării o emblemă masonică (foto) pe care a răspândit-o apoi în întreaga lume. Aceeaşi emblemă serveşte drept firmă şi pentru un restaurant (foto) din apropiere destinat masonilor. Pe aceasta din urmă se vede şi mai clar că fiinţele care ţin scutul din mijloc au aripi de înger şi copite în loc de picioare, ca şi cum ar fi demoni.

Sub aceşti îngeri cu copite, adică îngeri decăzuţi se află următoarea inscripţie definitorie pentru doctrina francmasonică: „Audi, Vide, Tace” adică „Auzi, Vezi şi Taci” sau mai precis păstrează secretul indiferent de ceea ce vezi şi auzi în interiorul francmasoneriei. Acest motto este o formă prescurtată a unui proverb latin „Audi, vide, tace, si vis vivere (remanere) in pace” – „auzi, vezi şi taci dacă vrei să trăieşti/să fi lăsat în pace”. Semnificativ, putem spune şi perfect ilustrat de faptul că toţi cei care nu tac cu privire la adevărata natură a masoneriei nu sunt lăsaţi să trăiască în pace.

A fost nevoie ca francmasoneria să îşi creeze în jur această veritabilă conspiraţie a tăcerii tocmai din cauza naturii sale satanice, pentru a-şi ascunde oribilul secret. Dacă ar fi doar o organizaţie de caritate şi întrajutorare aşa cum vrea să pară, ar mai fost necesare jurămintele teribile pe care le impune membrilor săi pentru ca aceştia să păstreze tăcerea? „Jur că nu voi revela niciodată secretul francmasonilor decât unui frate de lojă şi în prezenţa venerabilului mare maestru. În caz de abatere mă supun la următoarea pedeapsă: limba mea să fie smulsă, inima mea străpunsă, iar corpul meu zdobit şi transformat în cenuşă pentru a fi aruncată în vânt”… aşa sună unul din jurămintele depus de un mason.

Asemenea „jurăminte” pot aparţine numai unei organizaţii diabolice. Iar faptul că ele nu sunt doar o figură de stil este demonstrat din plin de moartea în condiţii suspecte a unor persoane care au trădat francmasoneria. (6)

Mai sunt multe lucruri de spus pe marginea acestui subiect, întrucât toate simbolurile şi ritualurile masonice sunt puternic încărcate de această semnificaţie satanică. În toate scrierile masonice vom găsi timpul măsurat în Anno Lucis nu în Anno Domini-care ia ca an zero naşterea lui Isus Christos. Anno Lucis se obţine adăugând 4000 de ani la Anno Domini, astfel că anul 2006 devine anul 6006. Masonii dezmint faptul că îşi măsoară până şi timpul raportat la Lucifer, susţinând că Lucis înseamnă lumină, şi că ar fi vorba de lumina cunoaşterii care este ceva bun.

Care este natura acestei lumini putem vedea în ilustraţiile masonice alăturate în care este prezentat într-o formă simbolică ritualul de iniţiere în primul grad. În partea de sus a ambelor desene se află Soarele şi Luna, însă nu Soarele – care a fost dintotdeauna asociat cu Dumnezeu Tatăl luminează loja ci o altă lumină, cea a unei stele. Steaua care răsare strălucitoare şi marchează începerea unei noi ere, Noua Ordine Mondială este un simbol central în masonerie. Această stea strălucitoare este Luceafărul de dimineaţă, numit aşa de astronomii din vechime tocmai pentru este ultima stea care rămâne pe cer dimineaţa concurând lumina Soarelui, exact aşa cum Lucifer, numit şi „fiul dimineţii” se consideră egalul lui Dumnezeu.

Vedem deci cum încă de la primii paşi în masonerie totul se învârte în jurul unor concepte şi doctrine luciferico-satanice. Ceea ce uită însă francmasonii şi cei care îi conduc este că în cele din urmă lumina Soarelui devine atât de puternică încât oricât de strălucitor ar fi putut părea la un moment dat Luceafărul, în cele din urmă acesta dispare cu totul. Puterea sa nu este decât una trecătoare, iar lumina care îl face să strălucească nu este decât o palidă reflectare a luminii Soarelui. La fel se va petrece şi cu francmasoneria, care a reuşit temporar să îşi ţeasă plasa în jurul acestei planete, dar care după cum se exprima un bine cunoscut autor de dezvăluiri (4) „poartă în ea sămânţa propriei autodistrugeri” prin chiar venerarea unei fiinţe care se opune ordinii divine. „[3]

Reptilienii Anunnaki reprezinta simbolul Jahbulon !

Blazonul Casei Regale britanice numita Windsor (fosta Saxa-Coburg-Gotha-Battenberg)

10155599_692782204119399_6712235071744267321_n

Pe acest site, cei mai vechi cercetatori in domeniul conspiratiilor, ati observat, dupa cum am prezentat, ca liniile genealogice ale Iluminatilor, au inceput in Sumer, fiind create de Anunnaki, desemnand astfel pe copiii lor, cei din familiile regale, sa conduca in numele lor. Printul Nicholas de Vere von Drakenberg, recunoaste aceste aspecte, in cartea sa „Mostenirea Dragonului – istoria secreta a liniilor genealogice regale”. Oricine, se uita cu atentie la blazoanele familiilor regale, or sa vada pe multe dintre ele, niste reptile inaripate.

Ritualurile profund sataniste din cadrul masoneriei de la prima intiere pana la ultima!
Juramantul masonic pe care un initiat il depune in fata „fratilor” prin care isi da acordul sa fie torturat si ucis, daca cumva va revela secretele fratiei lor.

Juramantul francmasonic

„Jur, in numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor, sa nu divulg niciodata secretele, semnele, cuvintele, invataturile sau practicile francmasoneriei si sa pastrez tacere vesnica asupra lor.

Fagaduiesc si jur sa nu tradez niciodata nimic din acestea, nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi, nici sa pun pe altcineva sa scrie, sa litografieze, sa graveze, sa tipareasca ceva, sa nu dau in vileag in vre-un fel ceea ce mi s-a descoperit pana in aceasta clipa sau ce mi se va descoperi in viitor. Daca nu ma voi tine de cuvant, ma oblig sa ma supun la urmatoarea pedeapsa:
– sa mi se arda buzele cu fier inrosit;
– sa mi se taie o mana;
– sa mi se smulga limba din gura;
– sa mi se reteze gatul;
– cadavrul meu sa fie spanzurat in loja in timpul primirii unui nou frate, iar dupa aceea sa fie ars iar cenusa aruncata in vant.”

Evenimentul Zilei – Nr. 1466 – 22 aprilie 1997

Arhitectii Anunnaki-lor ce construiesc Noua Ordine Mondiala!

Albert Pike, decedat în 1891, a fost una dintre cele mai de seamă personaje ale masoneriei mondiale. Cele mai celebre tituluri ale sale erau acelea de Suveran Mare Comandor al Consiliului Suprem al gradului 33 şi Suprem Pontif al Masoneriei Universale. In cartea sa „Morală şi Dogmă”, scrisă in anul 1888 pentru masonii cu grade superioare, el arată cum sunt induse în eroare nivelurile inferioare:

„Gradele Albastre nu sunt decât curtea exte-rioară sau porticul Templului. Iniţiatului îi sunt înfăţişate o parte din simboluri, dar el este intenţionat indus în eroare de false interpretări. Nu este cazul ca el să le înţeleagă, ci doar să creadă că le înţelege… Adevărata lor semnificaţie este rezervată doar Adepţilor, Prinţii Francmasoneriei.”

Sensuri si… iar sensuri

Până şi masonii din gradele 32 şi 33 sunt induşi în eroare dacă nu fac parte din descendenţi. Jim Shaw afirmă că simbolurile sunt interpretate diferit chiar de către masoni, existând astfel două sensuri ale acestora: cel exoteric pentru iniţiaţii inferiori, şi cel ezoteric pentru cei superiori. Dar există şi un al treilea, adevărul, rezervat doar elitei de iniţiaţi descendenţi şi celor care trec dincolo de nivelurile oficiale ale societăţilor secrete – cei din gradele neoficiale ale Iluminaţilor. Shaw afirmă că masoneria adoră natura, Soarele şi Luna, prin simbolul falusului. El spune că falusul reprezintă Soarele în uniune sexuală cu Pământul feminin, pentru a aduce o noua viaţă.

La un anumit nivel este adevărat, dar mult prea puţin. Să luăm ca exemplu simbolul masonic, pătratul şi compasul. Acestea sunt aşezate mereu deasupra scaunului (tronului) Maestrului Adorator, care este amplasat la est în Templele Masonice, direcţia răsăritului. Shaw mărturiseşte că masonilor de grad inferior li se spune că pătratul trebuie să le reamintească să fie cinstiţi în relaţiile cu toţi oamenii (scuză-mă că râd). Iar compasul este pentru a învăţa să-şi „circumscrie” pasiunile şi să-şi controleze dorinţele. Poate că francmasonul pedofil si criminal in serie George Bush a lipsit de la acea întrunire.

Shaw mărturiseşte că „adevăratul” înţeles le este revelat abia mai târziu, şi anume că falusul masculin al Soarelui impregnează Pământul feminin, simbolizat ca pătrat.8 Din nou acest lucru este adevărat d4oar la un anumit nivel, dar la cele mai înalte niveluri ale Iluminaţilor compasul şi pătratul reprezintă impregnarea care perpetuează descendenţii. Simbolul V şi A al Reginei Victoria şi al prinţului german Albert, ambii descendenţi reptilieni, ca şi litera G din sigla francmasonilor, reprezintă acelaşi lucru.

Toate aceste simboluri şi coduri ale societăţilor secrete au un sens pentru iniţiaţii de grade inferioare, unul pentru cei de grade superioare şi altul pentru cei care ajung pe cele mai înalte niveluri ale Iluminaţilor (adevărata interpretare). In „jurămintele de sânge” (numite „Obligaţie”), iniţiatul acceptă de bună voie să fie torturat şi chiar ucis, în cazul în care revelează „secretele”. Astfel se menţine compartimentarea în cadrul căreia nivelurile superioare nu dezvăluie „secretele” nivelurilor inferioare. De fapt, recunoaşte Jim Shaw, nici la nivelul gradului 33 nu afli nimic valoros.

Adevăratele chestiuni există deasupra nivelurilor oficiale, şi doar câţiva masoni ajung acolo. Francmasoneria este o hazna de înşelătorie şi ipocrizie, iar jurămintele făcute către societăţile secrete şi către „fraţii” iniţiaţi întrec cu mult orice jurământ făcut vreodată ţării sau poporului ca preşedinte, prim-ministru, membru al Congresului sau Parlamentului, poliţist sau judecător. Jim Shaw scrie in cartea sa „Inselactiunea Mortala” (The Deadly Deception):

„Masonul jură să păstreze secretele altui mason pentru a-l proteja, chiar dacă aceasta implică ascunderea dovezilor unui delict. în unele grade trădarea şi crima sunt exceptate. Dar în gradele superioare nu sunt excepţii de la această promisiune de tăinuire a adevărului. Obligaţiile, dacă e să dăm crezare învăţăturilor masonice, pot cere unui mason să depună mărturie falsă, sperjur sau (în cazul unui judecător) să dea un verdict greşit pentru a proteja un frate mason.”

Catafalcul, sicriul, scheletul – decoruri sataniste in templele masonice

Loja este denumirea pe care masonii o dau atât „celulelor” fracmasoneriei, cât şi locului unde ei se reunesc (aşa-zisul „templu” sau „atelier”). Este locul unde se desfăşoară sinistrele ritualuri masonice, se iau hotărârile şi se iniţiază neofiţii. Fracmasonul I. T. Ulie, care numără 54 de ani de viaţă în sânul odioasei frăţii, vorbeşte astfel despre lojă: “Condiţia esenţială este ca orice local de lojă să fie cât mai ferit de curiozitatea profanilor. Ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor, căci ar oferi accesul privirilor profane. Secretul este prima caracteristică a ordinului. În zilele când nu se ţin şedinţe, se vor deschide seara ferestrele pentru curăţenie şi aerisirea locului”… Această scurtă descriere pune în evidenţă una dintre cele mai bizare caracteristici ale masoneriei: păstrarea strictă a secretului. Ce şi de ce păzesc cu atâta străşnicie francmasonii? Modul în care este alcătuit templul masonic vorbeşte de la sine.

Loja se compune din trei camere:
1. Vestibulul (zisă şi sala paşilor pierduţi, parviz), în limbajul nostru un fel de anticameră;
2. Camera de reflecţie (camera obscură sau de chibzuinţă);
3. Loja propiu-zisă (Templul sau Atelierul).
De afară se pătrunde în antreu. Este primul loc unde începe să se simtă stranietatea masoneriei. La uşă sunt două butoane de sonerie, dintre care unul cunoscut numai membrilor lojei, fiind bine ascuns vederii; altul vizibil pentru profani.

Planul lojii

Camera de reflecţie se află totdeauna departe de templu, pentru ca la prima primire a profanului acesta să nu vadă cumva interiorul macabru al templului. Este vecină cu vestibulul de unde, prin mecanismul secret ce-l posedă loja, se poate acţiona în camera “de chibzuinţă”, regizând o atmosferă lugubră: se vorbeşte prin gura unui craniu, se mişcă un schelet şi se urmăresc mişcările profanilor.

Clanţa dinăuntru se scoate ca profanul să nu poată ieşi singur de aici; pentru siguranţă se închide uşa cu zăvor pe dinafară. Stranietatea acestui test de început sugerează fără nici un dubiu caracterul satanic al “misterelor” în care iniţiază masoneria. Şi înţelegem mai bine de ce francmasonul Ulie spune că “ferestrele nu se vor deschide niciodată în timpul lucrărilor”; ar ieşi la lumină oribilele lor secrete.

Decorul acestei încăperi este unul satanist. În ea se află un catafalc cu trei trepte, un sicriu fără capac în care se găseşte un schelet, o masă şi un scaun simple de lemn, tubul secret prin care se vorbeşte, mecanismul secret cu ajutorul căruia se mânuieşte scheletul, fereastra secretă prin care ochiul pervers al masonului versat urmăreşte mişcările profanului. Pereţii, uşa şi ferestrele sunt tapisate în negru. Scrise cu alb, pot fi citite următoarele inscripţii ameninţătoare:

“Dacă te aduce aici curiozitatea, retrage-te!”
“Dacă eşti capabil a te preface… tremură, te vom decoperi.”
„Dacă sufletul tău a simţit frica… nu mai înainta.”
„Dacă te temi a fi luminat asupra defectelor tale… nu te vom primi.”
„Dacă vrei onoruri şi distincţii nu-ţi vom da.”
„Dacă stărui, vei fi purificat, vei ieşi din abisul întunericului vei vedea lumină.”
Pe sicriu stă scris: „Vezi că sunt schelet uscat, spune acum tu muritor, ce sunt… rege sau cerşetor!”

Vestibulul este, aşa cum am mai spus, camera de unde se mânuiesc instrumentele în camera obscură.
Loja, cea mai importantă sală a sediului, trebuie să fie cât mai impunătoare, pentru a impresiona cât mai mult. Strivit de grandoarea oribilă a locului sau aţâţat de impulsul puterii luciferice, neofitul este o pradă uşoară pentru suflul malefic ce hrăneşte masoneria.

Loja este aranjată în felul următor:
La Răsărit (Orient) se află tronul cu 3-5 trepte al „venerabilului” (Marele maestru) al Lojei. În spatele venerabilului este platforma pentru vizitatori (la maleficele întruniri nu pot fi primiţi în vizită decât masonii). De o parte şi de alta, în faţa tronului sunt locurile secretarului şi marelui orator, pe tronuri cu 2-3 trepte. În mijlocul templului este altarul lojei (pe un tron cu trei trepte), înconjurat de trei lumini aranjate în formă de triunghi.

Pe partea de Nord şi Sud se află câte o coloană, numite Jakin şi Boaz, în dreptul cărora se înşiruie supuşi „fraţii”; în dreptul celor două coloane se află primul şi al doilea supraveghetor, aşezaţi pe tronuri cu două trepte, executorii ordinelor Marelui Maestru.

În încăpere se mai află o piatră brută (reprezentându-l pe neofit înainte de iniţiere) şi o piatră cioplită (înfăţişându-l „purificat” conform straniei metode masonice, după ridicarea din coşciug), trei ciocane pentru venerabil şi cei doi supraveghetori; obiecte simbolice folosite în ciudatele ritualuri: un glob terestru, două echere, bande negre pentru iniţiere, şorţuri din piele, cordoane, un buzdugan (pentru maestrul de ceremonii), o sabie mare pentru venerabil, 24 săbii simple pentru ceilalţi, două urne pentru votat cu bile (albe şi negre), o portavoce pe masa venerabilului, trunchiul văduvei (un sac) pentru colecta de bani, sacul de propuneri (pentru diverse chestiuni), un triunghi cu un ochi în mijloc, un sicriu cu capac, un catafalc cu trei trepte pentru sicriu, tavanul înstelat. Pereţii sunt tapisaţi cu roşu sau negru. Fiecare persoană şi obiect din cele descrise mai sus are un rol bine determinat în funcţionarea mecanismului masonic.

Venerabilul conduce lucrările ajutat de supraveghetor. La inaugurarea unei loji venerabilul spune: „lumină misterioasă şi divină… foc sacru… inima universului… principiu etern al lumii şi al fiinţelor… simbol al M.A.A.U., luminează spiritul nostru, întăreşte inimile noastre şi împlântă în noi focul dătător de viaţă masonică…”

Şi mai departe: „În gloria M.A.A.U., în numele Marelui Maestru al ordinului şi în virtutea puterilor conferite mie: Declar noul templu…….. consacrat virtuţii şi propagării realei şi liberei societăţi a fracmasonilor.”

Cele 33 de grade ale Ritului Scotial Antic si Acceptat !

Am tot scris impotriva masoneriei, nu ma voi opri niciodata, iar in acest articol va voi prezenta cele 33 de grade masonice, cunoscute oficial, dar si alte aspecte ale lor. Aceste 33 de grade masonice fac parte din Ritul Scotian Antic si Acceptat. Ritul Scotian Antic si Acceptat e cel mai raspandit rit masonic din lume, dar totodata si cel mai puternic. Motivul pentru care se foloseste termenul „Scotian” se datoreaza faptului ca Rozicrucienii, fratii masonilor, pretindeau  ca spatiul lor sacru al Ordinului lor se afla in Abatia Kilwining, din Scotia, fiind in acelasi timp un taram important al Iluminatilor.

Aceste ordine masonice, provenite de la precursorii lor, care au fost Cavalerii Templieri, nu reprezinta decat una din multele tentacule ale societatilor secrete, care o data cu scurgerea miilor de ani, liniile genealogice ale reptilienilor Anunnaki, au intrat in Europa, prin celebrul trib semit numit „Thuatha de Danaan”, trib, pe care Printul Nicholas de Vere von Drakenberg, il defineste in cartea sa „Mostenirea Dragonului – istoria secreta a liniilor genealogice regale”, drept „tribul dragonilor”, referindu-se simbolic la genealogia reptiliana a monarhilor care conduceau acest trib.

Nu este greu de inteles ce se intampla, zeii Anunnaki, n-au facut decat sa-si camufleteze prezenta, lasand pe descendentii lor directi, adica familiile regale, care nu sint altceva decat „fii lor”, dupa cum am mai prezentat pe acest site, iar Printul Nicholas de Vere, a recunoscut asta, in cartea sa, mai sus prezentata.

Etienne Morin, a creat la Fort-Royal, in Scotia, o loja scotiana. Morin, a fost considerat de mult „Patriarhul Ritului Scotian”, cel care a avut „Patenta” in anul 1761. De aici au inceput prelucrarile Constitutiilor statelor „democratice”, Constitutii care am vazut, ca au diverse brese in continutul lor, care permit dezumanizarea si inrobirea oamenilor, de catre politicieni, bancheri etc. Acest Rit este condus de catre un Consiliu Suprem. In Europa, exista 11 obediente, ce practica primele trei grade (oficial).

Iata cele 33 de grade masonice !

Lojă Simbolică (Loji Albastre):

1. Ucenic
2. Calfă
3. Maestru

Loja Perfecțiunii:

4. Maestru al Secretului
5. Maestru Perfect
6. Secretar Intim
7. Magistrat și Jude
8. Intendent al Clădirii
9. Maestru Ales al Celor Nouă
10. Ilustru Ales al Celor Cincisprezece
11. Sublim Cavaler Ales (Prinț Ameth)
12. Mare Maestru Arhitect
13. Cavaler al Arcului Regal al lui Solomon
14. Mare Ales
15. Mason Sublim și Perfect

Capitul Rozacruce:

16. Cavaler al Orientului sau al Spadei
17. Prinț al Ierusalimului
18. Cavaler al Orientului și Occidentului
19. Cavaler Rozacruce

Consiliul Kadoshilor:

20. Mare Pontif
21. Mare Maestru al Tuturor Lojilor Simbolice
22. Patriarh Noahit
23. Prinț al Libanului
24. Șef al Tabernacolului
25. Prinț al Tabernacolului
26. Cavaler al Șarpelui de Bronz
27. Prinț al Îndurării
28. Cavaler Comandant al Templului
29. Cavaler al Soarelui
30. Mare Cavaler Scoțian al Sf.Andrei
31. Cavaler Kadosh

Consistoriul:

31. Mare Inspector Inchizitor Comandor
32. Sublim Prinț al Secretului Regal și Mare Suveran
33. Suveran Mare Inspector General

Ritul Scotian Antic si Acceptat in Romania !

Ritul Scotian Antic si Acceptat a fost instalat in Romania, in 1922 de catre o delegatie a Francmasoneriei Franceze. La data de 11 noiembrie 2006, Marele Orient de Rit Scotian Antic si Acceptat din Romania s-a constituit regular in urma unui Convent care a avut loc la Cluj-Napoca.

12 semne masonice folosite de masoni pentru a se recunoaste cu alti „frati”, dar si pentru a transmite mesaje !

Cei care ati studiat adanc istoria neagra a masoneriei, in mod special ritualurile profund negative ale masonilor, ati inteles, ca totul se face la intuneric pentru ca „profanii” sa nu aiba acces, iar pedepsele aplicate tradatorilor sint printre cele mai aprige, rareori cand un astfel de tradator nu este asasinat. In cadrul acestui articol profund anti-mason si „profanic”, asa cum l-ar cataloga fratii de loja intre ei, expune nu mai mult, nu mai putin, decat 12 semne masonice facute de „frati” in fata presei, atunci cand vorbesc, iar aici ma refer indeosebi la politicieni.

Asadar, pagina whale.to[1] o publicatie din domeniul conspiratiilor ne prezinta o compilatie de simboluri masonice, iar dupa ce le voi prezenta aici, le veti identifica usor in presa. Aceste semne au fost descrise pe larg intr-o carte germana numita „Fraimauresignale in der Presse” (n.tr. „Semne masonice in presa”,1997), scrisa de anti-masonul Johannes Rothkranz. Acest autor denumeste lojile masonice drept „Sinagoga lui Satan”, iar termenul „sinagoga” reprezinta un simbolism prin care demonstreaza, ca multi conspirationisti, cum lojile masonice nu sint altceva decat organizatii controlate de puterea sionismului evreiesc, al marilor familii evreiesti Rockefeller, Rothschild, Warburg si Oppenheimer.

Cele 12 semne semne sint urmatoarele:

1) Semne cu arătătorul
2) Semnul „OK” 3) Pumnul
4) Piramida
5) Jocul mâinii
6) Mâna pe inimă
7) Strângerea de mână
8) Ridicarea privirii
9) Privirea pe deasupra ochelarilor
10) Mâna la ochelari
11) Mâna la cravată
12) Mâna la gât.

Publicatia online, Yogaesoteric.net[3] ne expune pe larg tot secretul masonic al acestor simboluri:

„Nu v-aţi întrebat niciodată de ce presa e plină de poze oribile din punct de vedere al calităţii fotografice, deşi vorba aceea, ziarele şi agenţiile de presă angajează fotografi profesionişti? Nu v-aţi gândit niciodată că poate fotografii şi redactorii le poartă pică acelor personalităţi pe care le fotografiază în ipostaze ridicole, penibile, inestetice? Prin pozele de presă abundă ochelarii căzuţi pe nas sau fluturaţi în aer, degetele pe nas sau la ochi sau fluturând aiurea, pumni încleştaţi, priviri nostalgice îndreptate către cer, degete întinse în altă direcţie decât privirile. Poze disproporţionate numai ca să încapă şi mâinile gesticulând.  Ciudăţenii şi urâţenii. Sunt pure „întâmplări”? Nuuuu. Aceste poze penibile sunt intenţionat realizate şi selectate, pentru că reprezintă semnale masonice.

Francmasoneria mondială comunică prin intermediul semnalelor şi ordinelor transmise prin presă

Cu cât studiem mai mult semnalele masonice, cu atât mai izbitoare apare evidenţa incontestabilă a realităţii lor. Oricât ar părea de paradoxal sau incredibil, francmasonii îşi transmit continuu, pe sub nasul nostru, ordine şi semnale secrete! Cum fac ei asta? Cu ajutorul presei. Deoarece toate marile concernuri şi agenţii de presă sunt finanţate de masoni, ele sunt foarte strict controlate de aceştia. Din acest motiv (cu foarte puţine excepţii) nu găsim în presă dezvăluiri despre masonerie şi planurile sale sinistre, dar în schimb găsim din plin mesaje şi semnale pentru „fraţii iniţiaţi” în „tainele” masoneriei. Aceste mesaje sunt transmise prin fotografii în care „fraţii” fac anumite semne specifice. Grupajele de portrete precum cel alăturat sunt o modalitate comună de introducere a semnalelor masonice.

În ciuda propagandei cu care vrea să îi prostească pe cei creduli, francmasoneria este o sectă satanică (lucru evident dacă îi analizăm simbolurile, ritualurile şi protocoalele) al cărei scop este dominarea întregii planete. Organizarea piramidală a acestei secte face ca doar francmasonii de rang înalt să cunoască exact toate planurile criminale pe care le-au conceput înaintaşii lor şi pe care ei le pun cu obstinaţie în practică. Ceilalţi sunt racolaţi în numele unor „idei esoterice” sau interese materiale şi sociale şi, în naivitatea lor, îşi imaginează că nu fac rău nimănui prin participarea la ritualurile şi conspiraţiile acestei secte. Aceasta este însă o păcăleală sinistră pentru că nimeni nu se poate sustrage consecinţelor karmice, altfel spus, legii cauzei şi a efectului.

Principalele instituţii şi poziţii ale puterii sunt în mâinile masoneriei

Aşa cum o dovedesc din plin semnalele masonice transmise prin presă, francmasoneria controlează principalele instituţii, posturi politice şi funcţii publice, începând desigur cu marile finanţe, continuând cu preşedenţia majorităţii statelor, armatele şi marile concernuri economice şi ajungând până la domeniul cultural şi religios.

Nu mai este pentru nimeni o taină că fostul Papă a fost mason de rang înalt, iar noul Papă, Benedict al XVI-lea, s-a prezentat de la început cu semnale masonice. Desigur vă amintiţi din articolele noastre despre Osho că Joseph Alois Ratzinger (numele laic al actualului papă) pe când era cardinal este cel care a comandat şi a militat pentru exterminarea lui Osho. În acest colaj de imagini prezentat pe prima pagină a cotidianul Ziua, cel mai ostentativ pro-masonic ziar din România, patru noi fotografii ale noului Papăîi lămuresc pe „fraţii masoni” din România că noul Papă va continua construcţiile masonice începute de precedentul. Toate  cele patru imagini au semnale masonice evidente.

Prin urmare, problema care derivă direct este următoarea: principalii lideri din politică, justiţie, economie, finanţe etc. fac parte dintr-o organizaţie secretă care le cere să fie fideli înainte de toate regulilor francmasonice. Pentru toţi aceştia interesele, regulile, ordinele şi directivele masonice sunt mult mai importante decât legile sau interesele propriei ţări. La intrarea în masonerie, se cere membrilor să jure că vor respecta secretele şi regulile masonice şi vor fi înainte de toate fideli lojilor şi „fraţilor masoni”.

Propaganda masonică vrea să ne convingă de latura pozitivă a acestei fraternităţi malefice internaţionale. Nu vă lăsaţi păcăliţi de abilitatea lor oratorică! Cum ar fi posibil ca în atât de multe situaţii delicate de politică externă, finanţe sau economie, „fraţii” din afară să ofere soluţii conforme interesului naţional? Pentru masoni nici nu există interes naţional! Contează numai planurile lor mârşave, subordonarea faţă de sectă şi propriile lor interese.

Această reţea insidioasă a împânzit tot globul. Indiferent de provenienţă, masonii de pretutindeni comunică între ei prin limbajul universal al imaginilor. Semnalele şi ordinele masonice trasmise prin imaginile de presă îi informează rapid şi precis pe toţi masonii despre anumite obiective şi planuri, despre rangul diferitelor personaje, despre direcţii de urmat etc.

Principalele semnale masonice

Semnalele şi ordinele masonice sunt transmise prin mass-media, inclusiv prin televiziune, dar în special în presa scrisă, prin intermediul fotografiilor, al comentariilor fotografiilor şi al articolelor alăturate. Uneori este vorba de comenzi foarte precise, dar de cele mai multe ori aceste semnale indică:
– apartenenţa unei anumite persoane la masonerie;
– susţinerea unui anumit proiect sau a unei persoane de către masonerie;
– combaterea unei anumite persoane sau a unei idei, în diferite conjuncturi;
– uneori aceste semnale sunt o „semnătură” masonică pentru a da de ştire „fraţilor” de pretutindeni că anumite acţiuni sunt ticluite de masonerie sau sunt pe placul masoneriei mondiale;
– anumite mesaje pot cere sprijinul sau ajutorul, sau pot disimula anumite ştiri.

Într-un articol anterior am prezentat 12 semnale masonice clasice: 1) Semne cu arătătorul
2) Semnul „OK” 3) Pumnul 4) Piramida  5) Jocul mâinii 6) Mâna pe inimă 7) Strângerea de mână 8) Ridicarea privirii 9) Privirea pe deasupra ochelarilor 10) Mâna la ochelari 11) Mâna la cravată 12) Mâna la gât.

În general, toate aceste semne arată fie apartenenţa persoanei respective la masonerie, fie faptul că este susţinută de masonerie în realizarea unor anumite proiecte. Există aici o excepţie delicată, dar importantă: dacă persoane care nu au fost niciodată prezentate cu semnale masonice apar subit cu aceste semnale atunci când suferă un accident, atentat sau campanie de denigrare, semnul este de fapt semnătura masonilor, ca să ştie cu toţii cine a autorul acelui atac.

Deşi am identificat aceste 12 semnale diferite, nu trebuie să ne imaginăm că fiecare dintre ele are o semnificaţie univocă. Argumentul cel mai simplu este acela că atunci persoanele care nu poartă ochelari nu ar putea transmite anumite mesaje. Unele semne apar mai rar decât altele, şi analizând diferite fotografii putem deduce, de exemplu, că semnul „OK” în varianta realizată cu ambele mâini este rezervat masonilor de rang înalt aflaţi în misiuni foarte importante.

Pumnul, atunci când este agitat în aer, indică impunerea unui proiect. Mai ales atunci când pe fundal apare un alt simbol masonic, ca de exemplu stelele din steagul Uniunii Europene, este clar pentru „fraţii” sectei satanice că li se ordonă să vină în sprijinul acelui proiect. Dintre toate cele 12 semne, ultimele două: mâna la cravată şi mâna la gât sunt folosite de francmasoni pentru a cere ajutor „fraţilor” atunci când se află în anumite conjuncturi dificile. Fotografia alăturată a însoţit un articol în care se vorbeşte de anchetarea liberalului Dinu Patriciu în legătură cu afacerile Petromidia. „Fraţii masoni” din presă şi justiţie sunt chemaţi să îi sară în ajutor.

În rest, textul care însoţeşte poza sau textul articolului ne pot da indicaţii despre scopul semnalelor.

Cum sunt realizate fotografiile-semnal?

Un element cheie în transmiterea semnalelor şi ordinelor masonice este realizarea fotografiilor-semnal. Pentru aceasta fotografii fie sunt ei înşişi iniţiaţi, fie sunt solicitaţi de către redactori să surprindă personajele în ipostaze dinamice, gesticulând, pe baza unor modele. Francmasonii de rang mai înalt (nu toţi ucenicii) sunt învăţaţi, uneori chiar de către redactori (pentru fotografiile realizate în studio) ce gesturi să realizeze. Redactorii care decid ce fotografii se publică sunt cu certitudine iniţiaţi. Nu întâmplător, editorii şi redactorii, care se lasă atât de rar fotografiaţi, apar cu semnale masonice. Alături, masonul declarat Sorin Roşca Stănescu execută simultan 3 gesturi-semnal, ca să priceapă şi „fraţii” cei mai grei de cap că Ziua ştie ce zice despre masonerie mai mult decât orice alt ziar. Cele trei semnale sunt: privirea peste ochelari, mâna la cap (variantă a gesturilor cu arătătorul pe faţă şi cu mâna la ochelari) şi pixul ţinut în mâna stângă (diferite obiecte ţinute ostentativ în mână sunt de fapt variante ale gestului cu mâna la ochelari).

Fotografii pândesc cu răbdare momentul când personajul ales gesticulează. Următoarea dată când vă uitaţi la televizor la o conferinţă de presă a unui personaj important precum Primul Ministru sau Guvernatorul Băncii Naţionale, urmăriţi cu atenţie să sesizaţi momentul în care se declanşează blitz-urile fotografilor. Veţi remarca faptul că, atunci când vorbitorul gesticulează, este vizibil faptul că se fac foarte multe fotografii pentru a surprinde momentul. Atunci când vorbitorul nu reuşeşte să strecoare aceste semnale, fotografii recurg şi la trucuri, dintre care cel mai simplu este fotografierea de jos, aşa încât să se „improvizeze” ridicarea privirii, ca în fotografia alăturată cu Dan Voiculescu.

Un alt truc clasic este montarea fotografiilor. Chiar dacă personajele nu gesticulează, sau dacă nu gesticulează destul de elocvent, montajul poate să strecoare bizare degete întinse care sunt cu certitudine semnale masonice. În montajul alăturat, candidatul la Primăria Capitalei din partea PSD, Marian Vanghelie, altminteri prolific în gesturi masonice, este însoţit de un index din audienţă, care nu e clar către ce arată. Putem privi acest montaj, în cazul lui Vanghelie, ca pe o explicitare evidentă a semnalului masonic, tocmai pentru că personajul în cauză nu economiseşte niciodată gesturile… Bucureştenii îşi amintesc cu siguranţă afişele lui Vanghelie din campania electorală: fie că se scărpina în cap sau arăta cu indexul un lighean, semnalul masonic era mereu acolo! Observaţi aici şi cât de disproporţionat este montajul fotografic, special pentru a atrage atenţia.

În al doilea montaj, procurorul şef Amariei realizează un gest mai puţin evident. Observăm că fotografia este distorsionată ca să îi cuprindă şi mâinile care realizează gestul „piramidei”, într-o variantă mai puţin obişnuită. În scena din fundal, unul dintre personaje face un ostentativ gest cu mâna întinsă şi indexul orientat spre Amariei. Acesta întăreşte semnalul masonic. Motivul acestui colaj? Procurorul-şef Amariei tocmai s-a compromis printr-un flagrant care într-un stat de drept i-ar aduce destituirea. De aceea masonii sunt relativ discreţi în transmiterea semnalului masonic, dar montajul arată clar celor „iniţiaţi” că Amariei se bucură în continuare de susţinerea masonilor, indiferent de conţinutul aparent dur al articolului. O dovadă în plus că este un colaj-semnal: data scrisă pe fotografie este 2003, deşi a apărut în presă în aprilie 2005. S-au folosit cu siguranţă fotografii mai vechi.

Cum deosebim gesturile fireşti de semnalele masonice?

Recapitulând, semnalele masonice sunt gesturi comune. Pe marea lor majoritate probabil că fiecare dintre noi le realizăm de mai multe ori în fiecare zi. Atunci, de ce au fost alese ca semnale masonice? Tocmai pentru a nu atrage atenţia cititorului neavizat! Cum identificăm aceste gesturi ca semnale masonice în anumite fotografii? Mai ales atunci când ele sunt nejustificate sau nu sunt însoţite de o mimică asociată, ele sunt semnale. Atunci când gestul este explicabil în context, nu este vorba neapărat de un semnal masonic.

De exemplu, pentru un vorbitor volubil ca Traian Băsescu, care gesticulează tot timpul, nu trebuie să ne gândim imediat că toate semnele cu mâna pe care le face sunt semnale masonice. Fotografia alăturată (dreapta), care l-a surpins pe preşedintele ţării într-o ipostază tipică pentru el, este coerentă din punct de vedere al gesturilor şi mimicii feţei. Vorbitor pasionat, Băsescu este prins în discurs şi gesticulează mai tot timpul. Cu atât mai uimitor este faptul că, deşi gesticulează mai tot timpul, marea majoritate a fotografiilor din presă nu redau această gestică. În ceea ce-l priveşte pe Adrian Năstase (stânga), un personaj mai degrabă introvertit, gestul nu este însoţit şi de mimică. Deci în acest colaj, deşi aparent ambele personaje pot părea că fac semnale masonice, în realitate numai în cazul lui Adrian Năstase este vorba cu certitudine de un semnal masonic. Acest colaj a apărut exact în această formă în presa între cele două tururi de scrutin ale alegerilor din noiembrie-decembrie 2004.

Dacă ne referim însă la fotografia alăturată, unde Corneliu Vadim Tudor, un alt vorbitor pasionat, face un gest cu pumnul, lucrurile nu mai sunt la fel de clare. Gestul cu pumnul poate părea un gest spontan care însoţeşte discursul înflăcărat. Pentru a elimina orice dubiu, titlul articolului este „Pumnul lui Vadim”. Aici semnul cu pumnul este doar un semn masonic de recunoaştere, nu impune vreun proiect anume, pentru că nu este vorba de nici un proiect. O dovadă în plus: conţinutul articolului nu are nici cea mai mică legătură cu titlul: „Pumnul lui Vadim”.

La polul opus, pe 14 martie 2005 am avut ocazia să urmărim în direct la Realitatea TV o conferinţă de presă a actualului Ministru de Finanţe, Ionuţ Popescu, un personaj mult mai rezervat. Subiectul conferinţei de presă: întreruperea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional. Timp de 20 minute Ionuţ Popescu (dreapta în fotografie) a vorbit liniştit, cu mâinile aşezate cuminţi pe pupitru. A gesticulat o singură dată, cel puţin aşa s-a văzut pe ecran. Oare de ce fotografiile publicate în presa de a doua zi surprind exact acest gest, care seamănă cu semnul pumnului? Cu siguranţă, pentru a-i asigura pe fraţii masoni că, în ciuda aparentelor probleme cu FMI, situaţia este sub control. Probabilitatea de a surprinde „întâmplător” acel gest singular în fotografii este aproape nulă!

Aveţi obiecţii? Vă oferim răspunsuri!

Poate încă mai credeţi că totul este o scorneală… Dacă acestea sunt gesturi obişnuite şi comune, de ce le interpretăm neapărat ca semnale masonice? Pentru că aceste gesturi sunt fireşti în viaţa de zi cu zi, dar sunt anormale pentru o fotografie! Orice om, atunci când este fotografiat, din reflex coboară mâinile şi ia o atitudine cât de cât fotogenică. Luaţi chiar acum albumele dumneavoastră foto sau câteva fotografii realizate cu familia şi prietenii. Deloc surprinzător, nu veţi vedea mâini agitate, degete pe faţă, ochelari pe nas, mâna la gât… Eventual dacă astfel de gesturi apar, ele se auto-explică prin context, într-un instantaneu animat în care personajele gesticulează într-un moment de efuziune. Dar acestea sunt cazuri rarisime. Iar dacă din greşeală faceţi o astfel de fotografie, în general aveţi tendinţa să o consideraţi un rebut şi să o puneţi undeva la coada albumului (dacă totuşi o puneţi), în nici un caz nu vă făliţi cu ea!

Dacă aveţi la îndemână un aparat foto, surprindeţi-vă un prieten sau o rudă cu rugămintea de a-i fotografia. Veţi remarca, deloc surprinzător, că persoana respectivă îşi redresează ţinuta, închide gura, coboară mâinile, îşi scoate ochelarii dacă sunt ochelari de citit sau şi-i reaşează corect pe nas. Şi vă priveşte în faţă, nu se uită la tavan. Deci…

Da, toate semnalele masonice sunt gesturi fireşti, dar nu pentru o fotografie!!! Tocmai aceasta este ingeniozitatea procedeului. O poză-semnal de calitate trebuie să fie elocventă din punct de vedere al semnalului transmis pentru „fraţii iniţiaţi” dar nebătătoare la ochi pentru ceilalţi.

Poate consideraţi că gesturile-semnal apar în fotografii pentru ca acestea să fie dinamice şi expresive. Nu este neapărat aşa, pentru că chipul uman este deosebit de expresiv. Nenumărate stări şi nuanţe pot fi transmise prin mimică şi gestică, fără ostentaţia semnelor speciale. Reproducem mai jos două colaje speciale, în care trei personaje celebre: Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană sunt prezentate în diferite ipostaze, mai întâi normale (fără semnal, în stânga) şi apoi cu semnale masonice (în dreapta). Observaţi că imaginile normale (stânga) sunt suficient de variate şi expresive, pe când cele din dreapta, acum când deja începem să ne „trezim”, ne apar de-a dreptul ciudate sau măcar inutil încărcate, forţate.

Încă un argument care ţine de estetica şi profesionalismul fotografiilor. Observaţi cât de disproporţionate şi urâte sunt fotografiile din grupajul următor. Toate transmit semnale masonice şi toate sunt prost încadrate, dezechilibrate, urâte dincolo de orice limită. Noul papă arată chiar sinistru aici, în nici un caz ca o figură sacerdotală în contact cu tainele divine. Emil Constatinescu, Vladimir Voronin, Mugur Isărescu şi Ion Iliescu par a avea mâini mai mari decât restul corpului. Pe rândul de jos, în dreapta, preşedintele Franţei, Jaques Chirac, este însoţit de o foarte stranie mână fluturând. Pe rândul al doilea, în stânga, Ionuţ Popescu, actualul Ministru de Finanţe, pare că îşi caută ochelarii. Această fotografie este atât de ostentativă ca şi semnal încât nu e deloc reuşită din acest punct de vedere. Totuşi, diferite ziare au reluat-o din nou şi din nou, poate ca să îi lămurească şi pe „fraţii masoni” mai recalcitranţi, din vechea guvernare, ca actuala direcţie este cea dorită de sectă [francmasonerie]. Pe rândul de sus, dreapta, lui Ovidiu Muşetescu pare că i-a intrat o muscă în ochi, pe când generalul Sorescu (stânga jos) pare un şcolar prins cu lecţia neînvăţată. Oricum, cea mai gogonată este imaginea premierului Tăriceanu, centru jos. Probabil fotograful era lungit la sol când a luat acest instantaneu.

Masonerie românească… Ca’n Caragiale!
(cacofoniile nu sunt intenţionate sau întâmplătoare, ci inevitabile)

Am avut ocazia să analizăm mii de fotografii de presă, atât din presa autohtonă cât şi din cea occidentală, mai versată şi mai disciplinată în ale masoneriei. Această experienţă ne-a convins încă o dată că, la modul profund, spiritul românesc respinge masoneria ca pe o tumoare de neînţeles pentru spontaneitatea sa intrinsecă. Chiar şi atunci când intră în masonerie, românii rămân inevitabil personaje demne de atenţia lui Caragiale. Sau mai degrabă, credem noi, tocmai intrând în masonerie românii noştri devin nişte Farfuridi, Pristanda, Caţavencu.
 
În unitatea de granit cenuşiu a „Frăţiei Satanice Mondiale” care este Francmasoneria, „rămurica” românească este o „fluşturatică pată de culoare”. Unde altundeva în lume s-a mai auzit ca o lojă să fie declarată instituţie de interes naţional finanţată prin urmare de la buget? Unde se mai încaieră în orgolii şi-şi spală rufele în public „distinsele loji”, recurgând la arbitrajul presei? Nicăieri. Precum nu am mai găsit altundeva în peisajul presei o astfel de amestecătură în ceea ce priveşte fotografiile-semnal masonice.

Dacă în presa germană sau britanică, de exemplu, fotografiile-semnal sunt folosite cu cumpătare şi inteligenţă, media românească aruncă în joc aceste fotografii aproape fără nici o noimă, cu orice ocazie. Un lucru e clar pe baza acestora. Cam toate personajele importante din viaţa politică, economică şi culturală a României au păşit în interiorul „frăţiei” satanice a masoneriei. În ceea ce priveşte interpretarea semnalelor, abundenţa fotografiilor-semnal nu ne ajută prea mult. Această sui-generis „logoree”, această ostentaţie în afişarea semnalelor indică desigur lipsa de maturitate şi disciplină a masonilor români. Ceea ce ne face să fim optimişti. Poate că  nu e totul pierdut pentru poporul român.”[3]

Simbolistica masonica de pe bancnota de un dolar !

Primele bancnote din istorie au aparut in China, inca din secolul al VII-lea, insa folosirea lor s-a raspandit abia in secolele X-XI, in timpul dinastiei Song. Negustorii de ceai incheiau tranzactiile mari cu bilete din hartie, ca sa evite sa transporte cantitati mari de metale pretioase.Aceste bilete garantau ca emitentul se obliga sa plateasca o anumita suma, in moneda reala (metale pretioase), la o data ulterioara sau la ordin, recunoscand practic o datorie. In timp, odata cu retragerea metalelor pretioase din sistemul monetar, detinerea fizica a aurului pentru tranzactii a inceput sa fie descurajata, iar bancnotele care putea fi convertite ulterior in valoarea lor nominala au devenit mijlocul favorit de plata.

Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, odata cu introducerea sistemului de mangement monetar Bretton Woods, multe state au renuntat la convertibilitatea in aur, in schimbul dolarului american, care, la randul lui, putea fi schimbat in metal pretios. Din cauza deficitului comercial si bugetar al SUA in timpul razboiului din Vietnam, state ca Germania sau Elvetia au parasit sitemul Bretton Woods. In 1971, Richard Nixon, presedintele Statelor Unite, a eliminat convertibilitatea dolarului american in aur. De atunci, monedele fluctueaza liber una fata de cealalta.

Primele bancnote de un dolar au fost tiparite in Statele Unite in 1862, in format mare, 189×79 mm. Portretul din partea stanga a bancnotei este al lui Salmon P. Chase, Secretarul Trezoreriei in timpul presedintelui Abraham Lincoln. Initial, bancnotele erau tiparite de banci private, care trebuiau sa cumpere securitati guvernamentale, un fel de obligatiuni care garantau valoarea biletului emis. Din 1877, acestea sunt tiparite de guvernul federal si, in prezent, sunt garantate de cele douasprezece banci regionale care fac parte din Sistemul Federal de Rezerve al SUA.”[4]

10 simboluri ascunse pe bancnota de un dolar !

„1.Paianjenul

Foarte multi cred ca ei pot vedea un paianjen mic in locul bufnitei. Sa nu uitam ca inaltii masoni, atunci cand au fost intrebati „si cu jahbulon cum e ?”, au refuzat sa vorbeasca. Jahbulon fiind o zeitate monstruoasa sau reptiliana, caci reptilienii nu prea mai sint un secret.

rsz_xdfcgvyhbnjkm

2. Bufnita

rsz_owlnjewfbewi

In coltul din dreapta al bancnotei de un dolar e un scut care inconjoara cifra 1, iar in coltul stang al scutului se poate vedea o creatura mica. Unii zic ca este o bufnita si ca este un simbol masonic. Altii spun ca bufnita e facuta ca sa arate ca bancnota nu e contrafacuta. Iar unii spun ca nici macar nu e o buftina.

3. Fata Forever Alone

forever-alone3r23223r2r2 - Copy - Copy

Fata Forever Alone este populara pe internet din 2009. Fanii acestei fete triste au realizat ca o pot gasi pe bancnota de un dolar. Daca te uiti atent la pirmadia pe randul al treilea de jos, pe una dintre caramizi in dreapta o vei gasi si tu.

4.Shiva

rsz_dolapoza

Shiva, zeul hindus cunoscut ca si distrugatorul, este situat pe spatele bacnotei. Pe fiecare parte a bacnotei in stanga jos, intre ONE si cifra 1, se gaseste o figura care ar putea fi considerata Shiva, cu parul in coc, asa cum e reprezentat in mod traditional.

5.Numarul 13

ifwhf89w3 - Copy - Copy

Acest numar semnifica cele 13 colonii fondatoare, dar 13 octombrie a fost data cand Cavalerii Templieri au fost macelariti din ordinul lui Philip cel Frumos. Masina in care se afla Printesa Diana de Wales a lovit stalpul al 13-lea. Se pot vedea: 13 trepte la piramida, 13 stele deasupra vulturului, 13 dungi verticale si 13 dungi orizontale pe scut, 13 frunze si 13 fructe de padure pe ramura de maslin si vulturul tine de asemenea 13 sageti.

6. Crucea malteza

crucea malta y3278328732

In partea de sus stanga a bancnotei, in spatele cuvantului ONE si a numarului se poate vedea crucea malteza. Aceste cruce este simbolul cavalerilor din Malta si al insulei Malta. Crucea are opt colturi si are forma de 4 V-uri fiind unite prin varf. Desingul este preluat de la crucea folosita la prima cruciada.

7. Steluta

rsz_zertfvgyb

Daca te uiti pe bancnota de un dolar vei vedea imediat dupa serie o steluta mica care se foloseste in carti ca nota de inlocuire. Aceasta apare atunci cand doua bancnote sunt printate cu aceeasi serie, pe una dintre ele se adauga steluta dupa serie. Bancnotele cu steluta sunt foarte cautate de colectionari si fiind foarte rare pot avea o valoare mare.

8. MDCCLXXVI

rcvgbh

La baza piramidei se gaseste MDCCLXXVI. Aceste litere reprezinta anul 1776 si este scris cu numere romane. Fondatorii au dorit ca anul sa fie printat pe dolarul american deoarece cand America si-a castigat independenta a fost considerat inceputul unei noi ere.

9. Litera marcata

lireaaaa67a7a

Pe partea stanga a bancnotei exista un cerc in care se afla o litera mica. Probabil te-ai uitat de multe ori la aceasta litera fara sa stii ce simbolizeaza. Aceasta litera marcheaza banca federala in care a fost printata. Uite o lista cu care poti descoperi unde a fost printata bancnota ta: Boston – A, New York – B, Philadelphia – C, Cleveland – D, Richmond – E, Atlanta – F, Chicago – G, St. Louis – H, Minneapolis – I, Kansas City – J, Dallas – K, San Francisco – L.

10. Ochiul

thr eye 1234242342

Un simbol poate nu atat de ascuns la vedere, dar ochiul de deasupra piramidei de pe bacnota americana a fost intotdeauna cel mai mare mister. Piramida reprezinta cele 13 colonii fondatoare si e neterminata pentru a arata extindera statului, dar nimeni nu stie ce simbolizeaza mai exact ochiul inconjurat de lumina. O teorie zice ca ar reprezenta ochiul lui Dumnezeu, iar alta spune ca e ochiul francmasonilor, oricum dolarul este dovada ca majoritatea fondatorilor erau francmasoni.”[5]

SURSE

  1. David Icke – “Secretul Suprem”.
  2. David Icke – “Copiii Matricei”.
  3. Yogaesoteric.net
  4. http://www.caplimpede.ro/francmasonerie-sau-mesaje-secrete-descifrarea-exacta-a-simbolurilor-de-pe-bancnota-de-un-dolar/
  5. http://www.biztop.ro/zece-simboluri-ascunse-de-pe-dolarul-american/
  6. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro