Familiile regale – fiii zeilor Anunnaki

by “Pe scurt, o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică continuă), un fel de rasă în interiorul rasei, a fost creată în Antichitate în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Pe scurt, o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică continuă), un fel de rasă în interiorul rasei, a fost creată în Antichitate în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând întregul glob. Unul din instrumentele majore prin care a operat ea a fost crearea unor şcoli ale misterelor şi a unor societăţi secrete, pentru a-şi implementa cu ajutorul lor Agenda. Simultan, a creat instituţii precum religiile, care au ţinut într-o închisoare mentală şi emoţională masele largi, asmuţindu-le unele împotriva celorlalte prin tot felul de conflicte şi războaie. Ierarhia acestui trib închis nu este exclusiv masculină, o parte din poziţiile cheie fiind deţinute de femei. Totuşi, marea majoritate a poziţiilor cheie este deţinută de bărbaţi, motiv pentru care mă voi referi la acest grup sub numele de Frăţia. Dat fiind rolul excepţional pe care l-a jucat Babilonul antic în toată această poveste, am preferat să o numesc chiar: Frăţia Babilonului. În aceeaşi terminologie, am să numesc planul lor milenar de creare a „Marii Opere”: Agenda Frăţiei. Puterea de control pe care a atins-o la ora actuală Frăţia nu ar fi putut fi dobândită în câţiva ani, nici măcar în câteva decenii sau secole. Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mas-media – nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început. Agenda Frăţiei este un plan multimilenar, care a fost îndeplinit gradat, etapă cu etapă, pentru preluarea centralizată a controlului la nivel planetar.

Ierarhia genealogică aflată la vârful piramidei controlului şi oprimării umanităţii a trecut ştafeta din mână în mână, de-a lungul generaţiilor care s-au succedat, în special de la tată la fiu. Copiii acestor familii, aleşi să preia şi să ducă mai departe ştafeta, sunt educaţi încă de la naştere pentru a înţelege Agenda şi metodele de manipulare, pentru a transpune „Marea Operă” în realitate. Continuarea Agendei devine principala lor misiune în viaţă, care le este îndoctrinată de la cea mai fragedă vârstă. Când le vine rândul să intre în ierarhia Frăţiei şi să transfere mai departe ştafeta unei noi generaţii, ei sunt deja oameni profund dezechilibraţi, datorită modului în care au fost educaţi de mici. Sunt oameni cu o inteligenţă foarte ascuţită, dar complet lipsiţi de compasiune şi cu convingerea arogantă că au dreptul să conducă lumea şi să controleze masele ignorante pe care le consideră inferioare. Copiii Frăţiei care reprezintă o ameninţare pentru planurile acesteia (pe care le resping sau le încalcă) sunt trecuţi pe linie moartă sau chiar eliminaţi, astfel încât la nivelele superioare ale piramidei (şi implicit la cunoaşterea secretă care li se revelează acolo) să nu aibă acces decât cei absolut „siguri”. Câteva din aceste linii genealogice sunt cunoscute şi pot fi numite deschis, căci acţionează la vedere. Una dintre ele este casa regală de Windsor. Altele sunt: clanul Rothschild, toate familiile regale şi aristocratice din Europa, clanul Rockefeller, precum şi întregul Establishment de pe coasta de est a Statelor Unite care produce preşedinţi, mari oameni de afaceri, bancheri şi administratori. Adevărata cabală, cea care ocupă vârful ierarhiei şi care guvernează rasa umană din umbră, rămâne însă necunoscută marelui public. Este inevitabil ca un grup suficient de dezechilibrat pentru a încerca să obţină controlul asupra planetei să conţină diferite facţiuni care se luptă între ele pentru a pune mâna pe pârghiile supreme ale puterii. Frăţia nu face excepţie de la această regulă. Conflictele şi competiţia internă din această structură de putere sunt uriaşe. Cineva i-a descris pe aceşti oameni ca pe o bandă de tâlhari care pun la cale spargerea unei bănci, dar care se ceartă apoi asupra prăzii. Acest tablou mi se pare o descriere excelentă a Frăţiei. De-a lungul istoriei, diferite facţiuni din interiorul acesteia au declanşat războaie unele împotriva altora, încercând să cucerească puterea absolută. În final, ele îşi dau însă din nou mâna, sub imperiul dorinţei de a-şi duce la bun sfârşit marele plan, iar în momentele cheie îşi unesc toate eforturile pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă Agenda.

Dacă vă întrebaţi care este momentul în care a început toată această poveste a manipulării umanităţii şi a liniilor genealogice care orchestrează Marea Operă, ar trebui să ne întoarcem probabil în timp cu sute de mii de ani. Cu cât am studiat mai mult această problemă de-a lungul anilor, cu atât mai evident mi-a devenit faptul că originea liniilor genealogice şi a planului de preluare a controlului planetar nu are legătură cu planeta noastră, ci cu una sau mai multe rase provenite din alte sfere sau dimensiuni ale evoluţiei. Altfel spus, este vorba de extratereştri. Dacă mai aveţi încă îndoieli în privinţa existenţei vieţii extraterestre, vă supun atenţiei câteva cifre simple. Soarele nostru nu este decât una din cele circa 100 de miliarde de stele din această galaxie. Sir Francis Crick, laureatul premiului Nobel, afirmă că în universul nostru există aproximativ 100 de miliarde de galaxii, din care numai în galaxia noastră există cel puţin un milion de planete care pot susţine viaţa în forma pe care o cunoaştem noi. Gândiţi-vă la ce număr am ajunge dacă am extrapola aceste date la scara întregului univers, ca să nu mai vorbim de celelalte dimensiuni ale existenţei, aflate în altă gamă de frecvenţă decât cea percepută de simţurile noastre. Dacă am naviga cu viteza luminii (300.000 de kilometri pe secundă), ne-ar trebui 4,3 ani ca să ajungem până la steaua cea mai apropiată de sistemul nostru solar. Această cifră spune multe despre nivelul de îndoctrinare a oamenilor, cărora li s-a băgat în cap că viaţa extraterestră este o prostie, în timp ce ideea că viaţa a apărut exclusiv pe această planetă minusculă din univers este considerată o idee credibilă! Este suficient să examinăm structurile complexe care existau pretutindeni în lume în antichitate pentru a ne convinge că încă din acele vremuri pe pământ se afla o rasă avansată. Ni se spune pe toate canalele că în acele vremuri nu existau pe planeta noastră decât rase primitive (prin comparaţie cu umanitatea modernă şi cu nivelul tehnologic actual), dar această afirmaţie este de-a dreptul ridicolă. La fel ca în toate domeniile ştiinţei oficiale, estabilshment-ul istoricilor şi arheologilor inventează propriile sale teorii, le consideră fapte incontestabile şi ignoră dovezile copleşitoare care atestă că aceste teorii sunt greşite. Scopul acestor „oameni de ştiinţă” nu este de a educa, ci de a îndoctrina. Toţi cei care nu se conformează liniei oficial acceptate a istoriei sunt izolaţi de restul istoricilor şi arheologilor, care fie ştiu că slujbele, reputaţia şi fondurile pe care le primesc depind de susţinerea versiunii oficiale, fie pur şi simplu nu văd mai departe de lungul nasului. Acelaşi lucru este valabil în privinţa tuturor profesiunilor „intelectuale” şi educaţionale.

Pe întreaga planetă există structuri uluitoare clădite cu mii de ani în urmă, care nu ar fi putut fi create decât cu o tehnologie cel puţin egală cu a noastră (de multe ori superioară). La Baalbek, o localitate situată la nord-est de Beirut, în Liban, trei blocuri masive din piatră, fiecare cântărind 800 de tone (!), au fost mutate cu cel puţin 600 de metri şi poziţionate vertical, la baza unui zid stâncos. Povestea s-a petrecut cu câteva mii de ani înainte de Christos! Un alt bloc de piatră din apropiere cântăreşte aproximativ 1000 de tone (greutatea a trei avioane cu reacţie). Cum a fost posibil ca nişte greutăţi atât de mari să poată fi mutate în acele vremuri îndepărtate? Istoricii oficiali nu doresc să răspundă la asemenea întrebări, ştiind unde ar conduce răspunsurile. Cărui constructor modern i s-ar putea cere să facă aşa ceva? „Să fac CE!? ar striga el. Eşti nebun”. În Peru există misterioasele Linii Nazca. Oamenii acelor timpuri au înlăturat pământul colorat de la suprafaţă, scoţând la iveală un strat de pământ alb. Prin această metodă incredibilă au creat imagini uriaşe de animale, peşti, insecte şi păsări. Unele sunt atât de mari încât nu pot fi văzute în întregime decât de la 330 de metri altitudine! În mod evident, cunoaşterea care a permis construirea minunilor de la Nazca, Baalbek, Marea Piramidă de la Gizeh şi alte asemenea structuri uimitoare nu putea proveni decât de la o rasă avansată, care trăia în acele vremuri în mijlocul unei populaţii mult mai primitive. Textele din Vechiul Testament şi din alte lucrări, precum şi întreaga tradiţie orală a antichităţii, descriu această rasă sub denumirea de „zei”. Aud tot timpul diferiţi credincioşi creştini negând că Biblia pomeneşte ceva de „zei”. În realitate, Vechiul Testament abundă de asemenea referiri. Cuvântul „Dumnezeu” folosit frecvent în acest text este o traducere a unor expresii care însemnau „zei”, la plural (de pildă, Elohim şi Adonai). Nu este deloc greu de înţeles că fiinţele care puteau realiza opere tehnologice de o asemenea amploare erau privite în acele timpuri drept „zei” de către oamenii care nu puteau înţelege această cunoaştere avansată. Prin anii 30 (în secolul nostru), aviatorii americani şi australieni au aterizat în nişte zone îndepărtate din Noua Guinee pentru a aproviziona trupele din zonă. Băştinaşii, care nu văzuseră în viaţa lor un avion, au crezut că aceştia erau zei şi au făcut din ei nucleul unei noi religii. Cu atât mai dramatic trebuie să fi fost acest fenomen în lumea antică invadată de fiinţe venite din alte sisteme stelare sau dimensiuni, care au coborât pe pământ în navele lor infinit mai avansate decât tot ce există la ora actuală (cel puţin, conform versiunii oficiale!). Un influx tehnologic provenit din afara planetei sau dintr-o altă sursă ar fi singura explicaţie a marii majorităţi a „misterelor” pe care istoricii oficiali le tratează astăzi printr-o tăcere asurzitoare. Numai în acest fel pot fi explicate incredibilele trăsături ale construcţiilor antice, dar şi misterul inexplicabil al unor civilizaţii precum cea egipteană şi cea sumeriană (ţinutul Shinar de care vorbeşte Biblia), care au apărut la apogeul înfloririi lor şi abia ulterior au început să decadă, deşi cursul normal al evoluţiei ar fi fost să înceapă de pe un nivel inferior şi să avanseze lent, printr-un proces de învăţare şi acumulare de experienţe. Nu putem avea nici o îndoială că în acele vremuri s-a produs o infuzie de tehnologie avansată, care mai târziu s-a pierdut. În toate culturile lumii există texte şi legende străvechi care descriu „zeii” ce au adus cu ei această cunoaştere avansată. De pildă, numai în acest fel poate fi explicat misterul fenomenalelor cunoştinţe de astronomie pe care le deţineau popoarele din antichitate. Există nenumărate legende în întreaga lume care vorbesc de o Epocă de Aur a umanităţii, distrusă de un cataclism şi urmată de o „cădere a omului”. Iată cum a descris lumea de dinainte de „cădere” poetul grec Hesiod:

Oamenii trăiau la fel ca şi Zeii, fără vicii sau pasiuni, fără conflicte şi fără să muncească din greu. Trăind în armonie cu fiinţele divine (extratereştrii?), ei îşi duceau zilele în linişte şi pace, într-o societate fără inegalităţi, uniţi prin iubire şi respect reciproc. Pământul era mai frumos atunci decât astăzi, producând în mod spontan o mare varietate de fructe. Oamenii şi animalele vorbeau aceeaşi limbă şi conversau unii cu ceilalţi (în mod telepatic). Nu sufereau de bolile bătrâneţii, iar trecerea în lumile vieţii superioare se făcea lin şi fără durere, ca şi cum ar fi adormit.

Oricât de utopică ar părea această imagine, există nenumărate texte în toate culturile antichităţii care descriu lumea din acele vremuri îndepărtate în termeni similari. Noi nu vom putea recrea lumea de atunci decât dacă ne vom schimba felul de a gândi şi de a simţi. Cele mai explicite relatări privind rasa avansată se găsesc pe câteva zeci de mii de tăbliţe din lut descoperite în anul 1850 la circa 400 de kilometri de Bagdad, în Irak, de Sir Austen Henry Layard, un arheolog britanic care făcea săpături în ruinele Ninivei, capitala Asiriei. Locul este situat în apropiere de oraşul irakian modern Mosul. Au urmat apoi şi alte descoperiri în această regiune, care corespunde Mesopotamiei de altădată. Sursa primordială a acestei cunoaşteri nu erau asirienii, ci sumerienii, o populaţie despre care se crede că a trăit în această regiune între anii 4000 şi 2000 î.Ch. De aceea, mă voi referi în continuare la aceste tăbliţe din lut ca la Textele sau Tăbliţele Sumeriene. Deşi sunt considerate una din cele mai mari descoperiri arheologice din toate timpurile, la 150 de ani după scoaterea lor la lumină acestea continuă să fie ignorate de istoria şi de sistemele de educaţie convenţionale. De ce oare? Pentru un motiv cât se poate de simplu: demolează versiunea oficială asupra evenimentelor istorice. Cel mai faimos traducător al acestor tăbliţe este savantul şi autorul Zecharia Sitchin, un istoric care cunoaşte sumeriana, aramaica, ebraica şi alte limbi antice din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Acesta a studiat cu atenţie şi a tradus Tăbliţele Sumeriene, ajungând la concluzia că ele descriu extratereştri. Alţi cercetători afirmă că Sitchin s-a folosit de o variantă ulterioară a limbii sumeriene pentru a traduce una anterioară (mai veche), aşa că traducerea lui nu este corectă în proporţie de 100%. După părerea mea, principalele lui ipoteze sunt corecte, fiind sprijinite de numeroase alte dovezi şi relatări, dar mă îndoiesc că toate detaliile pe care le oferă sunt autentice. Am convingerea că o bună parte din interpretările lui Sitchin sunt îndoielnice, deşi sunt absolut de acord cu concluziile sale generale. Conform traducerii sale (confirmate de cele ale altor traducători), tăbliţele afirmă că civilizaţia sumeriană, din care derivă numeroase tendinţe ale societăţii moderne, a fost „un dar al zeilor”. Nu este vorba de nişte zei mitologici, ci de fiinţe concrete, care trăiau printre oamenii acelor timpuri. Tăbliţele îi numesc pe aceşti zei AN.UNNAK.KI (Cei care au venit din cer pe pământ) şi DIN.GIR (Cei Puri, coborâţi din rachetele lor zburătoare). Numele Sumerului era KLEN.GIR (Ţara Domnului Rachetelor Zburătoare, sau Ţara Celor care Privesc, conform traducerii lui Sitchin). Străvechiul text cunoscut sub numele de Cartea lui Enoh îi numeşte şi el pe zei „Privitorii”, la fel ca şi vechii egipteni. Expresia egipteană care îi desemnează pe zei este Neturu, care se traduce chiar prin „Privitorii”. Textele egiptene afirmă şi ele că zeii au venit în vasele lor celeste.

Tăbliţele afirmă că Anunnaki au venit de pe o planetă numită Nibiru, (Planeta Încrucişării), despre care Zecharia Sitchin crede că are o orbită eliptică de 3600 de ani, care începe undeva între Jupiter şi Marte şi se extinde foarte departe în spaţiul cosmic, dincolo de Pluto. Ştiinţa modernă a identificat un corp ceresc pe care l-a numit Planeta X, situată dincolo de Pluto şi despre care se crede că face parte din sistemul nostru solar. Pe de altă parte, o orbită eliptică ar fi extrem de instabilă şi greu de susţinut. Savanţii pe care i-am consultat şi în care am încredere cred că Sitchin s-a înşelat în privinţa teoriei sale despre Nibiru, deşi principalele teme susţinute de el pe marginea zeilor Anunnaki sunt corecte. Tăbliţele Sumeriene traduse de Sitchin descriu cum planeta Nibiru aproape că a provocat la începutul formării sistemului nostru solar distrugerea unei planete care exista cândva între Jupiter şi Marte. Sumerienii numeau această planetă Tiamat şi i-au dat porecla de „Monstrul Apelor”. Ei susţin că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter (numită astăzi Marea Brăţară a Benzilor) a apărut ca urmare a unei coliziuni între una din lunile lui Nibiru şi Tiamat. Textele continuă afirmând că rămăşiţele planetei Tiamat au fost aruncate pe o altă orbită, devenind în final planeta Pământ (vezi Figura 2). Numele sumerian al Terrei înseamnă „Cea Despicată”, căci coliziunea a produs o gaură mare în planeta originală. Este interesant de remarcat că dacă scoatem apa din Oceanul Pacific, ceea ce rămâne este o gaură imensă.

Figura 2

Sistemul solar şi locaţia centurii de asteroizi dintre Marte şi Jupiter. Deşi amănuntele diferă de la un text la altul, numeroase relatări din vechime sau mai moderne susţin că această centură reprezintă rămăşiţele unei planete (sau chiar o parte din ea).

Tăbliţele sunt relatări scrise ale unor tradiţii orale care vin dintr-o perioadă incredibil de veche, aşa că este greu de ştiut ce amănunte au fost adăugate sau omise. În plus, interpretarea lor trebuie să ţină cont de simbolismul specific limbajului vremii, care nu trebuie confundat cu adevărul literal. Personal, am anumite îndoieli legate de scenariul Nibiru-Tiamat, şi mai ales de perioada care i se atribuie. Există însă numeroase amănunte în aceste tăbliţe care pot fi dovedite la ora actuală, printre care se numără şi cunoştinţele de astronomie ale sumerienilor. Tăbliţele prezintă sistemul solar şi planetele sale, precizând corect poziţiile, orbitele şi mărimea acestora, lucru cu atât mai uimitor cu cât în prezent aceste date nu sunt cunoscute decât de 150 de ani, de când au fost descoperite anumite planete. De pildă, tăbliţele descriu natura şi culoarea planetelor Neptun şi Uranus într-o manieră care nu a putut fi confirmată decât în ultimii ani! Mai mult, imaginea lor i-a luat prin surprindere pe experţii moderni, care se aşteptau la altceva; şi totuşi, sumerienii ştiau cu câteva mii de ani înainte de Christos aceste lucruri pe care ştiinţa modernă „avansată” nu le-a descoperit decât foarte recent.

Încă şi mai uimitoare este descrierea creării lui homo sapiens de către Tăbliţele Sumeriene. Sitchin afirmă că Anunnaki au venit pe pământ cu circa 450.000 de ani în urmă, căutând aur într-o regiune din ceea ce numim astăzi continentul african. Principalele mine erau situate în actualul Zimbabwe, o zonă pe care sumerienii o numeau AB.ZU (depozitul adânc). Într-adevăr, anumite studii făcute de Corporaţia Anglo-Americană au scos la iveală dovezi impresionante ale unor săpături făcute în minele de aur în urmă cu cel puţin 60.000 de ani (mai probabil 100.000 de ani). Aurul extras de Anunnaki era trimis pe planeta de origine cu navele lor de la bazele situate în Orientul Mijlociu. După părerea mea, această poveste cu minele de aur trebuie să aibă şi alte explicaţii, fiind greu de crezut că acesta a fost singurul motiv pentru care Anunnaki au venit pe pământ (în caz că aveau într-adevăr nevoie de un motiv special). La început, continuă Sitchin, extracţia minereului de aur se făcea de către muncitori din rândurile Anunnaki, dar după o revoltă a minerilor, elita regală a zeilor a decis să creeze o rasă de sclavi care să facă această muncă. Tăbliţele descriu felul în care au fost combinate într-o eprubetă genele Anunnaki cu cele ale oamenilor pentru a crea astfel o rasă umană „actualizată” capabilă să facă munca de care aveau nevoie Anunnaki. Ideea unor copii creaţi în eprubetă trebuie să fi părut ridicolă în anul 1850, când au fost descoperite tăbliţele, dar la ora actuală ea a devenit realitate. Noile descoperiri ştiinţifice nu fac decât să confirme continuu subiectele descrise în Tăbliţele Sumeriene. Spre exemplu, cu circa 200.000 de ani în urmă s-a produs o perfecţionare bruscă şi inexplicabilă a formei fizice umane. Ştiinţa oficială păstrează tăcerea în jurul acestui subiect, singurul răspuns pe care s-a dovedit capabilă să-l ofere fiind: „veriga lipsă”. Există totuşi fapte istorice greu de contestat, care merită să fie clarificate. Peste noapte, forma fizică umană anterioară, cunoscută sub numele de homo erectus, s-a transformat în homo sapiens. Încă de la început, noii homo sapiens au fost capabili să vorbească într-un limbaj complex, iar mărimea creierului uman a crescut considerabil. Şi totuşi, un biolog de talia lui Thomas Huxley afirmă că astfel de schimbări nu se pot produce decât o dată la câteva zeci de milioane de ani. Homo erectus a apărut în Africa, acum 1,5 milioane de ani. Timp de mai bine de un milion de ani, forma fizică a oamenilor a rămas neschimbată, pentru ca, peste noapte, să apară homo sapiens. Cu circa 35.000 de ani în urmă s-a produs o nouă perfecţionare la fel de bruscă, în urma căreia a apărut homo sapiens sapiens, forma fizică pe care o avem şi astăzi. Tăbliţele Sumeriene dau numele celor doi oameni implicaţi în crearea noii rase de sclavi. Aceştia au fost un savant-şef pe nume Enki, Domnul Pământului (Ki = pământ) şi Ninkharsag, cunoscută şi sub numele de Ninti (Doamna Vieţii), din cauza cunoştinţelor ei avansate de medicină. Mai târziu i s-a spus Mammi, de unde provine şi cuvântul „mamă”. Ninkharsag este simbolizată în ilustraţiile mesopotamiene de o unealtă cu care se tăia cordonul ombilical. Aceasta seamănă cu o potcoavă şi era folosită în antichitatea îndepărtată. Ninkharsag a devenit mai târziu zeiţa-mamă în diferite religii, fiind cunoscută sub nume precum Regina Semiramida, Isis, Barati, Diana, Maria, şi multe altele, care au apărut în toată lumea din aceeaşi legendă primordială. Este ilustrată de multe ori ca o femeie gravidă. Iată cum descriu Tăbliţele Sumeriene crearea rasei de sclavi de către zeiţa-mamă:

Ei s-au închinat şi au rugat-o pe zeiţă,

Moaşa zeilor, înţeleapta născătoare [spunându-i]:

„Dă viaţă unei creaturi! Creează o rasă de lucrători!

Creează un lucrător primitiv, care să ducă jugul!

Lasă-l să ducă jugul lui Enlil

Şi să facă munca zeilor!

Enlil era comandantul Anunnaki, iar Enki era fratele său vitreg. Enki şi Ninkharsag au încercat multe variante până să descopere amestecul potrivit de gene. Ei au creat oameni cu tot felul de defecte şi hibrizi pe jumătate oameni, pe jumătate animale – tot felul de lucruri oribile, asemănătoare cu cele despre care circulă zvonuri că ar fi experimentate în bazele subterane extraterestre răspândite astăzi în lume. Nu este exclus ca însăşi povestea lui Frankenstein, monstrul uman creat în laborator, să fi fost inspirată de aceste evenimente, dar fiind că ea a fost scrisă de Mary Shelley, soţia marelui poet. Cei doi soţi erau iniţiaţi de rang înalt ai unei societăţi secrete aparţinând acestei reţele mondiale care controlează întreaga cunoaştere ezoterică de mii de ani. Tăbliţele mai afirmă că Enki şi Ninkharsag au descoperit în cele din urmă proporţia genetică justă, în urma căreia s-a născut primul homo sapiens, o fiinţă pe care sumerienii o numeau LU.LU (Cel născut dintr-un amestec). Numele biblic al acestui prim om este Adam. LU.LU era un amestec hibrid născut din fuziunea genelor lui homo erectus şi ale „zeilor”. Scopul experimentului de acum 2-300.000 de ani a fost să creeze un sclav, un fel de albină lucrătoare umană. A fost creată de asemenea şi o variantă feminină. Cuvântul sumerian pentru om era LU, iar rădăcina sa însemna sclav sau servitor, fiind folosită şi cu referire la animalele domestice. De altfel, aceasta a fost condiţia rasei umane începând din acele timpuri şi până astăzi. Cei care conduc planeta de mii de ani, la început deschis, iar la ora actuală sub acoperire, sunt Anunnaki. Traducerea greşită a Bibliei şi interpretarea literală a limbajului simbolic folosit în aceasta a condus la pierderea semnificaţiei originale a textului şi la povestea fantasmagorică a Genezei, aşa cum o cunoaştem astăzi. Geneza şi Exodul au fost scrise de clasa preoţească ebraică, cunoscută şi sub numele de leviţi, după ce aceştia au fost duşi în Babilon, în jurul anului 586 î.Ch. Babilonul se afla în fostul Sumer, aşa că babilonienii, şi implicit leviţii, cunoşteau vechile legende sumeriene. Leviţii nu au făcut altceva decât să sintetizeze aceste legende, dând astfel naştere primelor cărţi ale Vechiului Testament (Geneza şi Exodul). Sursa celor două texte este evidentă. Tăbliţele Sumeriene vorbesc de E.DIN (Sălaşul Celor Drepţi). Cuvântul este legat de numele sumerian al zeilor lor, DIN.GIR (Cei Drepţi din Rachete). În timp ce sumerienii vorbeau de Edin, Geneza vorbeşte de Grădina Edenului (Grădina lui Eden). Aici trăiau zeii, Anunnaki. Aceleaşi Tăbliţe Sumeriene vorbesc de regele Sargon cel Bătrân, care a fost descoperit pe vremea când era doar un bebeluş plutind pe râu într-un coş de răchită, după care a fost crescut de familia regală. Exodul vorbeşte de Moise, care a fost găsit de o prinţesă pe vremea când era copil, tot într-un coş plutind pe un râu, după care a fost crescut de familia regală egipteană. Iar lista acestor „coincidenţe” continuă la nesfârşit.

Vechiul testament este un exemplu clasic de reciclare religioasă a vechilor legende, care a dat naştere tuturor religiilor de mai târziu. De aceea, pentru a înţelege semnificaţia primordială a Genezei şi a legendei lui Adam, trebuie să ne raportăm la vechile poveşti sumeriene, pentru a afla cum s-a născut întreaga poveste. Geneza afirmă că „Dumnezeu” (zeii) l-a creat pe primul om, Adam, dintr-o mână de ţărână, după care a creat-o pe Eva dintr-o coastă a lui Adam. Zecharia Sitchin afirmă că traducerea expresiei „mână de ţărână” s-a făcut din cuvântul ebraic tit (biata mamă), derivat la rândul lui din cuvântul sumerian TI.IT, care înseamnă „ce conţine viaţa”. În realitate, Adam nu a fost creat dintr-un pumn de ţărână, ci din ceva ce conţine viaţa, adică din nişte celule vii. Termenul sumerian TI înseamnă atât coastă cât şi viaţă, iar traducătorii au făcut o nouă greşeală dându-i prima semnificaţie. La rândul ei, Eva (Cea care are viaţă) nu a fost creată dintr-o coastă, ci din acelaşi principiu care conţine viaţa: celulele vii. Potrivit sumerienilor, ovulul uman necesar pentru crearea lui Lulu/Adam a provenit de la o femeie din Abzu, în Africa, iar descoperirile cele mai recente din domeniul antropologiei atestă că homo sapiens a apărut pentru prima oară în Africa. În anii 80, Douglas Wallace de la Emory University din Georgia a comparat ADN-ul (matricea vieţii fizice) a 800 de femei şi a tras concluzia că acesta provine de la un singur strămoş de sex feminin. La rândul lui, după ce a examinat ADN-ul a 21 de femei cu structuri genetice diferite din diferite regiuni ale lumii, Wesley Brown de la Universitatea din Michigan a conchis că acesta provine de la o sursă unică, ce a trăit în Africa, acum 180-300.000 de ani. Acelaşi experiment a fost făcut de Rebecca Cann de la Universitatea din California, care a comparat ADN-ul a 147 de femei de origini rasiale şi geografice diferite, descoperind că moştenirea lor genetică este comună şi provine de la un singur strămoş care a trăit acum 150-300.000 de ani. Un alt studiu efectuat pe 150 de femei americane din linii genetice provenite din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu, inclusiv aborigene din Australia şi Noua Guinee, a tras concluzia că toate aveau acelaşi strămoş comun de sex feminin, care a trăit în Africa, cu 140-290.000 de ani în urmă. Personal, cred că rasa umană s-a născut din mai multe surse, nu doar din Anunnaki.

Tăbliţele Sumeriene şi legendele akkadiene ulterioare prezintă numele şi ierarhia zeilor Anunnaki. Ei îl numesc pe „Tatăl” zeilor AN, cuvânt care înseamnă cer. „Tatăl nostru care eşti în ceruri”? AN sau Anu la akkadieni stătea cea mai mare parte a timpului în cer, împreună cu soţia sa, Antu, şi nu vizita decât rareori planeta, pe care ei o numeau E.RI.DU (Casa din clădirea îndepărtată), cuvânt din care s-a născut mai târziu earth (n.n. „pământ” în limba engleză). Cel puţin aceasta este traducerea lui Zecharia Sitchin. Textul nu poate fi înţeles decât în sensul că Anu stătea cea mai mare parte a timpului în munţii înalţi din Orientul Apropiat, acolo unde se crede că exista „Grădina Edenului” sau reşedinţa zeilor, de unde nu făcea decât rareori vizite în câmpiile din Sumer. Unul din oraşele sumeriene se numea chiar Eridu. Tăbliţele afirmă că Anu şi-a trimis doi fii să guverneze pământul. Aceştia au fost Enki, cel despre care Tăbliţele afirmă că l-a creat pe homo sapiens, şi fratele vitreg al acestuia, Enlil. Cei doi aveau să devină mai târziu mari rivali, încercând să câştige controlul suprem asupra planetei. Enki, primul născut al lui Anu, îi era subordonat lui Enlil, din cauza obsesiei pentru puritate genetică a Anunnaki. Mama lui Enlil era sora vitregă a lui Anu, lucru care făcea ca Enlil să aibă gene mai apropiate de ale lui Anu decât Enki. Tăbliţele ulterioare descriu cum Anunnaki au creat linii genealogice care să guverneze umanitatea în numele lor. După părerea mea, acestea sunt familiile care continuă să controleze planeta până în zilele noastre. Tăbliţele Sumeriene descriu felul în care Anunnaki au creat regalitatea (pe care o numesc chiar Guvernarea lui Anu, conducătorul zeilor). Toate familiile Frăţiei sunt obsedate de puritatea sângelui şi a liniilor genealogice, încrucişându-se între ele fără să ţină cont de iubire. Familiile regale şi aristocratice din Europa sunt un exemplu perfect în această direcţie, la fel ca şi cele de pe coasta de est a Statelor Unite. Ele fac parte din acelaşi trib şi sunt înrudite genetic. Aşa se explică de ce familiile Frăţiei au fost obsedate dintotdeauna de încrucişarea genetică, exact cum sunt descrişi Anunnaki în Tăbliţele Sumeriene. Ele nu se încrucişează între ele din snobism, ci pentru a menţine o structură genetică ce le conferă anumite capacităţi, în special aceea de a construi nave cosmice şi de a se manifesta în alte forme. Voi oferi mai multe detalii ceva mai târziu.

Tăbliţele Sumeriene descriu felul în care oamenii au primit capacitatea de a procrea de la Enki, lucru care a condus la o adevărată explozie a populaţiei umane, care ameninţa să-i copleşească de tot pe Anunnaki, al căror număr nu a fost niciodată foarte mare. Anunnaki aveau numeroase conflicte şi războaie între ei, purtate cu arme de înaltă tehnologie. Facţiunile lui Enlil şi Enki se luptau pentru a obţine controlul. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că Enki era de partea umanităţii, dar după părerea mea ceea ce îşi doreau ambele grupări era să obţină controlul asupra planetei. Războaiele fratricide ale zeilor pentru supremaţie sunt descrise în traducerea lui Sitchin, dar şi în alte texte străvechi, precum Vedele indiene. Legendele sumeriene povestesc că fiii zeilor Anunnaki erau implicaţi tot timpul în aceste războaie. Este vorba de urmaşii lui Enki şi Enlil, cei doi fraţi vitregi care au devenit rivali. Este posibil ca una din bătăliile pe care le-au purtat între ei să fi fost cea care a distrus oraşele biblice Sodoma şi Gomora, localizate cel mai probabil în sudul Mării Moarte, unde nivelul radioactivităţii rămâne până astăzi cu mult peste media obişnuită. Biblia descrie momentul în care soţia lui Lot s-a uitat în spate şi a fost transformată într-un stâlp de sare. Făcând referire la textul sumerian original, Sitchin afirmă că pasajul trebuie tradus altfel: soţia lui Lot a fost transformată în vapori, imagine mai veridică în cazul unei explozii nucleare!

Fiii zeilor

Programul de încrucişare genetică al reptilienilor a început prin crearea unui hibrid Anunnaki-uman (Adam?), acum 200.000-300.000 de ani. Personal, am convingerea că au existat şi alte rase extraterestre care au făcut experimente de încrucişare genetică cu oamenii, dând naştere marilor profeţi şi altor fiinţe excepţionale, dar mă voi concentra în continuare exclusiv asupra experimentelor grupului reptilian, singurul interesat să controleze şi să manipuleze destinul oamenilor. Evident, cu cât ne îndepărtăm mai mult în timp, cu atât mai greu devine procesul de stabilire a faptelor reale, dar există suficiente dovezi care confirmă ceea ce s-a întâmplat în cele vremuri. Cu cât analizez mai mult această poveste, cu atât mai limpede îmi devine faptul că reptilienii au repetat pe pământ ceea ce au făcut iniţial pe Marte. Ei s-au infiltrat în rândurile populaţiei planetei prin încrucişări genetice, după care au preluat puterea. Am convingerea că atunci când au venit pe pământ, marţienii albi aveau deja linii genealogice mixte (reptiliene/ariene). Una din principalele locaţii în care s-au stabilit Anunnaki şi marţienii (sau arienii), în special în timpul şi imediat după cataclismul generat de Venus în jurul anului 4800 î.Ch., au fost munţii din Turcia, Iran şi Kurdistan. Acestea au fost locurile din care au invadat ei pământul după retragerea apelor. Ei sunt cei care au creat civilizaţiile avansate care au apărut „instantaneu” în câmpiile Sumerului, Egiptului, Babilonului şi în Valea Indului. Unul din centrele cele mai importante ale reptilienilor Anunnaki pare să fi fost situat în Munţii Caucaz, locaţie care va apărea în mod repetat în povestea noastră. Am bănuiala că în această regiune s-a desfăşurat un program masiv de încrucişare genetică, probabil subteran, în urma căruia a rezultat un număr mare de copii cu sânge mixt. Una din caracteristicile particulare ale acestei regiuni este numărul foarte mare de oameni cu Rh negativ (adică cu sânge rhesus negativ). De multe ori, copiii care au Rh negativ se învineţesc (albăstresc) imediat după naştere. De aici provine originea expresiei „cu sânge albastru” atribuită regalităţii şi aristocraţiei. Există o speculaţie care spune că sângele „albastru” (cu Rh negativ) atestă sorgintea marţiană, spre deosebire de sângele cu Rh pozitiv, care atestă o origine terestră. Majoritatea oamenilor care au Rh negativ sunt cei de rasă albă.

După toate aparenţele, genele draconienilor albinoşi „de viţă regală” au fost folosite pentru a crea liniile genealogice hibride ale monarhilor care au guvernat lumea din acele timpuri străvechi şi până astăzi. Aceştia erau semi-zeii de care vorbeau legendele antice, iar rolul lor era de a guverna lumea şi de a împlini Agenda stăpânilor lor reptilieni. Un lucru este cert: deşi Anunnaki s-au încrucişat cu multe rase terestre, rasa albă a rămas principalul vehicul pentru preluarea controlului asupra planetei, iar draconienii din vârful ierarhiei sunt albinoşi. Nu este de mirare că multe din creaţiile lor hibride au avut părul blond şi ochii albaştri. O schimbare majoră pare să se fi produs la scurt timp după cataclismele provocate de Venus, căci în timp ce cultura Ubaid (6000-5000 î.Ch.), care a trăit pe teritoriul Irakului de astăzi, adora zei care aveau forme de şopârle, sumerienii (5000-4000 î.Ch.), care au trăit în aceeaşi regiune, aveau deja zei cu forme umane. Cu siguranţă, există o legătură între această schimbare şi programul de încrucişare genetică din Munţii Caucaz. Elita hibrizilor Anunnaki-oameni a fost descrisă de sumerieni şi există numeroase alte relatări despre încrucişările extratereştrilor cu oameni, respectiv ale „zeilor” sau „oamenilor veniţi din cer” cu oamenii. Chiar în Biblie, există în Geneză un pasaj faimos care spune:

„Când numărul oamenilor de pe pământ a început să crească şi lor li s-au născut fiice, fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi s-au căsătorit cu cele pe care le doreau… Nefilimii au trăit pe pământ în acele zile – dar şi după aceea – când Fiii lui Dumnezeu s-au dus la fiicele oamenilor şi au avut copii cu ele. Aceştia au fost eroii din vechime, a căror faimă s-a păstrat până astăzi”.

Geneza 6:1-4

În viziunea lui Zecharia Sitchin, cuvântul Nefilim s-ar traduce prin „Cei care au coborât”, în timp ce alţii îl traduc prin „Cei căzuţi”. La fel, cuvântul „faimă” din acest pasaj al Genezei a fost tradus din cuvântul sumerian shem. Traducătorii Bibliei l-au asociat cu ideea de „nume” sau „renume”, dar Sitchin afirmă că adevărata semnificaţie a cuvântului shem este aceea de „vehicul din cer”. El susţine că provine de la rădăcina shu-mu, care înseamnă „cel care este un MU”, iar MU înseamnă navă spaţială. În acest caz, „eroii faimoşi” devin „oamenii care au coborât din vehiculele lor spaţiale”. Ei sunt cei care s-au încrucişat cu femeile pământene. După părerea mea, acest pasaj din Geneza biblică descrie încrucişarea dintre extratereştri sau intra-tereşti şi oameni, în urma căreia au rezultat hibrizii reptilo-umani. Expresia „Fiii lui Dumnezeu” provine din ebraicul bene-ha-elohim, a cărei traducere exactă este „fiii zeilor”. Primele progenituri ale acestor experienţe genetice au fost uriaşii de care vorbesc legendele şi există numeroase relatări în toată lumea despre apariţia acestor hibrizi. Practic, nu există rasă sau continent pe care să nu găsim o legendă despre uriaşi. Biblicul Goliat ar putea fi el însuşi un simbol al acestor oameni. Indienii americani au numeroase legende despre Poporul din Stele venit din ceruri pentru a se încrucişa cu femeile umane, iar Alex Christopher susţine că un numitor comun al tuturor răpirilor efectuate de reptilieni în Statele Unite este că oamenii răpiţi au legătură de sânge cu indienii americani. Vă reamintesc că indienii hopi afirmă că au venit la suprafaţa pământului de undeva din adâncuri. Există un text etiopian cu o vechime de câteva mii de ani, intitulat Kebra Nagast (Nagas erau „zeii-şerpi” ai indienilor din India, capabili să îşi schimbe forma la comandă), în care se vorbeşte deschis de mărimea uriaşă a copiilor născuţi în urma încrucişării genetice dintre oameni şi zei. Textul povesteşte cum: „… fiicele lui Cain care le-au conceput îngerilor (extratereştrilor) copii gigantici nu i-au putut naşte pe aceştia, aşa că au murit”. Pasajul continuă descriind naşterea prin operaţii de cezariană a unora dintre aceşti copii: „… după ce au spintecat burţile mamelor, aceştia au putut fi traşi de cordonul ombilical”. Străvechiul text ebraic Cartea lui Noe şi urmarea sa, Cartea lui Enoh, descriu naşterea stranie a unui copil neuman, care va deveni mai târziu Noe, celebrul om care a supravieţuit Marelui Potop. Relatarea acestei poveşti apare şi în Manuscrisele de la Marea Moartă, care au aparţinut comunităţii eseniene. Aceasta a trăit în Palestina acum 2000 de ani, iar textele sale conţin numeroase fragmente din Cartea lui Enoh. Copilul ciudat de care vorbesc aceste texte era fiul lui Lameh. El este descris ca o fiinţă neumană, care semăna mai mult cu „copiii îngerilor din ceruri”. Noe, copilul lui Lameh, avea pielea albă şi părul blond, iar ochii săi umpleau întreaga casă cu o „strălucire aidoma soarelui”. Descrierea unor fiinţe cu părul blond şi ochii albaştri, care luminau ca nişte lasere, corespunde misterioşilor „zei” care au apărut în toate culturile lumii. Lameh a întrebat-o pe soţia sa cine este tatăl copilului:

„Ascultă, m-am gândit în sinea mea că această concepţie s-a datorat Privitorilor şi Celor Sfinţi… precum şi Nefilimilor… iar inima mea se simte tulburată din cauza acestui copil”.

În Shahnemeh sau Cartea Regilor, legendara istorie a Iranului scrisă de poetul arab Firdowsi şi încheiată în anul 1010, acesta descrie naşterea unui copil pe nume Zal, fiul unei rege numit Sam. La fel ca în cazul lui Lameh, regele este îngrozit de înfăţişarea nepământeană a copilului, care avea un corp foarte mare, „strălucitor ca argintul”, cu părul alb ca al unui bătrân, „la fel ca zăpada”, şi cu o faţă strălucitoare ca soarele. Sam îşi numeşte fiul: un copil demoniac, adică un copil al daeva-şilor (Privitorilor). La fel ca şi Patriarhii din Vechiul Testament, iranienii aveau o aversiune faţă de copiii extrem de albi. Şi cine sunt fiinţele cele mai albe între toate, chiar albinoase? Rasa regală a draconienilor. Iată cum îl descrie pe Zal textul Shahnemeh:

„Nici o fiinţă umană de pe acest pământ

Nu ar fi putut da naştere unui asemenea monstru.

Trebuie să fie din rasa demonilor,

Deşi are formă şi faţă de om.

Chiar dacă nu este un demon, pare totuşi

Un animal prezentat la circ”.

Figura 5:

Imaginea străveche a caduceului, adoptat ca simbol de medicina modernă, dar care simbolizează multe alte lucruri. Nu este exclus să simbolizeze inclusiv dubla spirală a ADN-ului, sau poate o lungime de undă ori o frecvenţă particulară.

Mai târziu, Zal s-a însurat cu o prinţesă străină pe nume Rudabeh, fiica lui Mehrab, regele din Karbul şi descendent al regelui-şarpe Zahhak, despre care se spune că a domnit în Iran o mie de ani. Rudabeh aparţinea în mod evident unei rase reptiliene şi este descrisă ea însăşi ca fiind înaltă ca un copac, cu pielea ca fildeşul, etc. Altfel spus, avea trăsăturile familiare ale urmaşilor umani ai Privitorilor. Asemenea descrieri ale regilor Iranului şi ale altor monarhi din Orientul Apropiat sunt foarte numeroase, la fel ca şi compararea lor cu copacii, din cauza înălţimii lor extreme. S-ar părea că nu te puteai califica pentru a fi rege decât dacă aveai caracteristicile fizice ale nefilimilor sau ale Privitorilor. Fără nici o îndoială, de aici se trage „dreptul divin al regilor de a guverna” în virtutea sângelui lor regal, sistem care a continuat mai târziu şi în Europa. Chiar şi titlul britanic de nobleţe, „Sir”, conferit de regii Angliei unor supuşi aleşi de ei, provine de la o zeiţă-şarpe din vechime numită chiar Sir, care se înrudea cu zeiţa Anunnaki Ninlil sau Ninkharsag, descrisă în Tăbliţele Sumeriene. Soţul acesteia, Enlil, era supranumit Şarpele Splendid cu Ochi Strălucitori. Fratele său, Enki, ea cunoscut şi el ca om-şarpe şi avea drept emblemă doi şerpi înlănţuiţi, simbolul „centrului său spiritual” de la Eridu, dar şi al profesiei medicale moderne, cunoscut sub numele de caduceu (vezi Figura 5). Această informaţie provine din traducerea făcută de Zecharia Sitchin Tăbliţelor Sumeriene şi publicată în cărţile sale. Cu atât mai uimitoare mi se pare afirmaţia ulterioară a lui Sitchin că nu există nici o dovadă care să ateste existenţa unei rase a şerpilor, pe care mi-a transmis-o personal, sfătuindu-mă totodată să renunţ la cercetările mele în acest domeniu. Ideea că dovezile ar lipsi este de-a dreptul aiuritoare. Ce l-o fi determinat oare pe Sitchin să îmi spună aşa ceva? Se pare că se temea să nu ajung prea departe cu cercetările mele. Personal, nu am nici cea mai mică îndoială că Anunnaki şi Privitorii se referă la aceeaşi rasă reptiliană – „şerpii cu ochi strălucitori” de care vorbesc Christian şi Barbara O’Brien în lucrarea lor, Geniul celor puţini.

Autorul şi cercetătorul Andrew Collins afirmă că deţine o figurină din bronz care înfăţişează unul din zeii canaaniţi (o populaţie care a trăit în jurul anului 2000 î.Ch.). Aceasta are un gât şerpuitor şi un cap în forma glugii unei cobre, care se termină cu un cap de şarpe. De-a lungul miilor de ani care au trecut de la crearea acestor linii genealogice hibride, membrii acestora s-au integrat din ce în ce mai bine în rândul populaţiei generale, devenind din ce în ce mai puţin distincţi din punct de vedere fizic, dar structura lor genetică de bază rămâne aceeaşi, iar Frăţia deţine fişe genetice exacte care precizează cine are această structură genetică şi cine nu. În cartea lor, Geniul celor puţini, Christian şi Barbara O’Brien afirmă că dacă Anunnaki s-au încrucişat cu oamenii acum câteva sute de mii de ani, iar apoi din nou acum 30.000 de ani, rezultatul celei de-a doua încrucişări ar fi o structură genetică în proporţie de 75% Anunnaki şi 25% umană. Personal, înclin să cred că a mai existat o încrucişare mai recentă, după potopul provocat de Venus acum 7000 de ani. Desigur, aceste linii genealogice trebuie să aibă o structură genetică încă şi mai înclinată către cea reptiliană. Din rândul acesteia fac parte familiile care conduc lumea la ora actuală şi ea este cea care le permite membrilor lor să îşi schimbe forma între reptile şi oameni, după cum doresc. Între altele, aceşti oameni au capacitatea de a produce o stare hipnotică extrem de puternică, la fel ca un şarpe care îşi hipnotizează prada, şi cred că de aici se trage legenda „deochiului”. Aceasta este explicaţia reală a obsesiei faţă de păstrarea purităţii sângelui pe care o au familiile cu „sânge albastru” şi progeniturile lor. Încă din cele mai vechi timpuri, moştenitorii familiilor cu sânge albastru nu au acceptat să se însoare decât cu surori vitrege şi cu vere, exact aşa cum procedau Anunnaki, conform Tăbliţelor Sumeriene. Se pare că gena cea mai importantă se transmite pe linie feminină; de aceea, alegerea partenerei de sex feminin a fost întotdeauna vitală pentru aceşti hibrizi.

Este foarte important faptul că linia genealogică a „regelui-şarpe” a apărut în Iran, căci aceasta este regiunea (împreună cu Kurdistanul, Armenia, Turcia şi Munţii Caucaz) din care s-au răspândit aceste linii regale în întreaga lume. Un rus, cunoscător din interior al Frăţiei, mi-a spus că a existat un vortex masiv, un fel de poartă interdimensională, în Munţii Caucaz, prin care au intrat în dimensiunea noastră aceşti extratereştri. Această ipoteză ar explica foarte multe lucruri. Numele de Iran provine din mai vechiul Airy-ana sau Air-an, care înseamnă „Ţinutul Arienilor”. Chiar şi astăzi, în Kurdistan există două rase distincte, una măslinie, de înălţime medie şi cu ochi închişi la culoare, şi cealaltă mult mai înaltă, cu oameni albi, mulţi dintre ei cu ochi albaştri. Deloc întâmplător, naziştii au considerat că aceste trăsături corespund „rasei superioare” sau „rasei stăpânilor”, căci cunoşteau conexiunea şi istoria reptilienilor. În cartea sa, Din cenuşa îngerilor, Andrew Collins prezintă dovezi copleşitoare care atestă faptul că Grădina Paradisului (Edenului) a existat în munţii înalţi din această regiune (Iran-Kurdistan), şi, după cum ştim, unul din personajele centrale ale legendei acestei grădini este şarpele. De altfel, iranienii îşi numeau regii Mar, care înseamnă „şarpe” în limba persană. Să existe oare o conexiune inclusiv între Mar-te şi şarpe? Regii Iranului mai erau cunoscuţi şi sub numele de „descendenţii dragonului”. Personal, nu am nici o îndoială că reptilienii draconieni s-au încrucişat cu oamenii din rasa albă, dând naştere unor hibrizi. De altfel, există foarte mulţi oameni inclusiv la ora actuală care pretind că s-au încrucişat cu reptilienii. În jurul anului 2200 î.Ch., în Egipt a fost fondată Casa Regală a Dragonului, de către preoţii din Mendes. Tradiţia s-a păstrat până astăzi, 4000 de ani mai târziu, sub forma Curţii Regale şi Imperiale a Suveranităţii Dragonului, al cărui sediu modern se află în Marea Britanie. Unii oameni numesc această organizaţie secretă Frăţia Şarpelui. Primii regi ai Sumerului, Egiptului, iar mai târziu ai Israelului, erau unşi în timpul ceremoniei încoronării cu „grăsimea Dragonului”, care era de fapt grăsime de crocodil (considerat animal sacru în acele vremuri). Crocodilul era numit în Egipt messeh, de unde provine termenul ebraic de „Messia”, care înseamnă chiar „Cel uns”. Regii acestei linii succesorale erau numiţi „Dragoni”. Tot acest simbolism se leagă de faptul că aceste familii regale erau urmaşe ale hibrizilor reptilo-umani. Dacă mai multe regate se asociau pentru o bătălie împotriva unui duşman comun, ele îşi alegeau un rege al regilor, cunoscut sub numele de Marele Dragon sau… Draco. Faimosul titlu celtic de Pendragon nu reprezintă decât o variantă a acestei tradiţii. Însuşi cuvântul kingship (n.n. regalitate) provine din rădăcina kin (de acelaşi sânge), de unde s-a născut mai întâi kinship, adică înrudit genetic, iar apoi kingship. Pentru a evidenţia şi mai puternic această teză a înrudirii caselor regale cu reptilienii, menţionez că termenul egiptean pentru crocodil (messeh-ul sacru) era… Draco. El a devenit un simbol al Terapeuţilor Egipteni, o grupare al cărei echivalent în Israel au fost esenienii. Dinastia regală merovingiană a Franţei a avut un simbol asemănător: şarpele marin Bistea Neptunis. Ce mai, vorbim de acelaşi trib! Dacă veţi studia secţiunea ilustraţiilor, veţi găsi în ea o imagine străveche a unui zeu egiptean, aşa cum apare ea pe peretele templului din Saqquara. Acesta are o formă neumană, reptiliană, înzestrată cu aripi.

Nici în epoca noastră nu lipsesc relatările despre fiinţe blonde cu ochi albaştri şi cu privirea ca de laser. O prietenă din America mi-a povestit o experienţă care i s-a întâmplat tatălui ei pe la începutul anilor 70. La acea vreme, familia acestuia locuia în Turcia, iar el lucra la un post de ascultare al Serviciului de Contraspionaj American. Într-o noapte, s-a întors acasă într-o stare groaznică. Întrebat ce s-a întâmplat, tot ce a făcut a fost să murmure câteva cuvinte: „Lumea în care trăim nu este ce pare”. Deşi nu bea aproape niciodată, a cerut un whisky, apoi încă unul. Când s-a mai relaxat, i-a povestit fiicei sale de o conversaţie pe care a avut-o cu un pilot staţionat la o bază din Turcia. Pilotul i-a povestit că zbura pe deasupra Polului Nord, când dintr-o dată i s-au oprit motoarele şi toate sistemele electrice s-au blocat. Avionul a început să se prăbuşească, dar, spre uimirea lui, în muntele de sub el a apărut o deschizătură, în care avionul a intrat lin, fără să se strivească de sol. A urmat apoi o scenă demnă de un film cu James Bond. Pilotul a ieşit din avion întrebându-se ce naiba se petrece şi a fost întâmpinat de nişte oameni blonzi, foarte înalţi, cu pielea „de culoarea perlelor” şi ochii „albăstrui-mov”, care păreau să aibă un fel de electricitate. Privirile lor scânteiau ca nişte lasere. Purtau cu toţii halate albe (întâmplător sau nu, aceasta este forma sub care este prezentat „zeul” sud-american Quetzalcoatl), pe deasupra cărora atârna un lănţişor cu un medalion în formă de Cruce Malteză. Deşi memoria pilotului nu a înregistrat prea multe informaţii după prima întâlnire cu acei oameni cu „priviri scăpărătoare”, îşi mai amintea totuşi că a fost dus într-o cameră în care un grup din aceste fiinţe erau aşezate în jurul unei mese de conferinţă. În final, a fost dus înapoi la avionul său, care s-a înălţat vertical deasupra muntelui, după care motoarele şi instalaţiile electrice au pornit din nou. După ce aţi ascultat această descriere făcută de un pilot al Statelor Unite din zilele noastre, vă invit să citiţi felul în care îi descrie pe Privitori Cartea lui Enoh:

„Şi în faţa ochilor mei au apărut doi oameni foarte înalţi, aşa cum nu am mai văzut vreodată pe pământ. Feţele lor străluceau la fel ca soarele, iar ochii lor ardeau ca nişte felinare… Mâinile lor erau mai strălucitoare ca zăpada”.

Imaginea corespunde şi descrierilor din vechime referitoare la „zei”, care erau numiţi „cei strălucitori”. Cu siguranţă, istoria acestei planete arată cu totul altfel decât o cunoaştem noi, şi chiar în zilele noastre se petrec lucruri pe care marea majoritate a oamenilor nu le-ar putea crede niciodată. În interiorul şi în jurul pământului operează nu una, ci mai multe rase extraterestre, şi nu doar din această dimensiune, ci şi din altele. Persoanele răpite şi cercetătorii fenomenului OZN susţin că printre extratereştrii care interacţionează cu oamenii se numără inclusiv cei veniţi din Orion şi din Pleiade. Din câte mi-au povestit contactele mele din interiorul Frăţiei care i-au putut vedea pe extratereştri, cei din Orion reprezintă o rasă frumoasă, dar foarte crudă, care are un fel de alianţă cu reptilienii. În timp, am căpătat convingerea că îngerii de care vorbeşte Biblia nu erau altceva decât Privitori, reptilieni înaripaţi sau nu. Însuşi termenul de „fii ai zeilor” este tradus în Septuagint (varianta greacă a Vechiului Testament) prin cuvântul angelos –îngeri. Din cercetările mele a rezultat că există mai multe facţiuni ale reptilienilor: unele care au o atitudine mai pozitivă faţă de oameni şi altele care nu doresc decât să domine şi să controleze planeta. Ambele au devenit cunoscute sub numele de Privitori sau îngeri (cei din a doua categorie fiind îngeri căzuţi). Nu este exclus ca legenda Sfântului Mihail care a alungat balaurul (dragonul) pe pământ înaintea bătăliei finale şi cea a Sfântului George care a învins balaurul să fie legate de conflictul de lungă durată dintre adevăraţii marţieni albi şi reptilienii Anunnaki. Sfântul Mihail şi Sfântul George sunt doi eroi fenicieni, proveniţi exact din regiunea în care şi-au început Anunnaki programul de încrucişare genetică şi unde au operat multă vreme în mod deschis, ca reptilieni. În ultima carte a Bibliei, Cartea Revelaţiei (Apocalipsa), conexiunea dintre Satan şi şarpe este făcută explicit:

„Şi marele balaur a fost alungat, şarpele din vechime numit Diavol şi Satan, amăgitorul întregii lumi; el a fost alungat pe pământ, şi îngerii săi au fost alungaţi împreună cu el”.

„… Şi el a prins balaurul, şarpele din vechime care este Diavolul sau Satan, şi l-a izgonit pentru o mie de ani, aruncându-l în abis, unde l-a închis sub un lacăt greu, pentru ca să nu mai amăgească naţiunile pământului”.

Într-un fragment din Manuscrisele de la Marea Moartă tradus de un savant evreu, Robert Eisenman, există o descriere a unui privitor pe nume Belial (Bel?), numit Prinţul Întunericului şi Regele Răului. Acesta este descris ca având o înfăţişare înspăimântătoare, ca un şarpe cu faţa de viperă. În tradiţia ebraică, una din grupările angelice cele mai pure sunt Serafimii sau „şerpii aprigi”, iar descrierea Privitorilor se apropie destul de mult de cea a şerpilor. Tradiţia persană vorbeşte la rândul ei de o fiinţă pe care o descrie astfel: „şarpele din vechime umblând pe două picioare”. Exact această expresie apare în mod repetat şi în Cartea lui Enoh. Dacă ţinem cont de faptul că rasa regală draconiană este descrisă ca având o înălţime de până la patru metri, cu pielea extrem de albă, „mai albă ca zăpada”, descoperim aceeaşi imagine ca şi cea a copiilor gigantici descrişi în Cartea lui Enoh (şi nu numai) ca fiind hibrizi rezultaţi din încrucişarea oamenilor cu Privitorii. Copilul-hibrid descris în Cartea lui Enoh era chiar Noe. Dacă acest lucru este adevărat, toate popoarele care pretind că descind din Noe sunt de fapt urmaşe ale reptilienilor Anunnaki. În mitologia ebraică, Nefilimii sunt numiţi awwim, termen care înseamnă ruinători sau şerpi. În Manuscrisele de la Marea Moartă se spune că Noe arăta la fel ca şi „copiii îngerilor [căzuţi] din ceruri”, a căror concepţie se datora Privitorilor… şi Nefilimilor. În tradiţia ebraică, Eva este considerată mama ancestrală a Nefilimilor, fiind asociată cu cuvintele ebraice care înseamnă viaţă şi şarpe. În mitul Genezei din Vechiul Testament, Eva a fost tentată să muşte din fructul interzis de către un şarpe. Din capitolul 69 din Cartea lui Enoh aflăm că printre Privitorii care le-au revelat secrete ascunse oamenilor s-a numărat şi Gadreel, îngerul căzut care a tentat-o pe Eva. Cartea lui Enoh a fost dezavuată de Biserica Catolică, care nu a fost de acord cu credinţa primilor creştini în existenţa unor îngeri în carne şi oase şi a unor îngeri căzuţi care s-au încrucişat cu fiicele oamenilor. În realitate, scopul acestei dezavuări era să nu le permită maselor să înţeleagă adevărul. Pe de altă parte, francmasonii, care controlează la ora actuală Biserica Catolică (împreună cu alte organizaţii ale Frăţiei), l-au considerat întotdeauna pe Enoh unul din fondatorii lor legendari. Chiar şi numele de Enoh înseamnă „iniţiat”.

Tema îngerilor căzuţi care transmit secrete umanităţii apare atât în Cartea lui Enoh cât şi în numeroase alte lucrări. Printre aceşti revelatori de secrete se numără Azazel, care i-a învăţat pe oameni arta prelucrării metalelor, şi Shemyaza, cel care i-a învăţat artele magice. Aceste legende au stat la baza multor eroi care au apărut mai târziu, cel mai celebru fiind semizeul grec Prometeu, care a furat focul (cunoaşterea) zeilor şi l-a dăruit oamenilor (dar numai unei elite din rândul acestora). În Centrul Rockefeller din New York se află, deloc întâmplător, o statuie din aur a lui Prometeu. Reckefeller-ii sunt reptilieni pur-sânge, deci cunosc semnificaţia plenară şi ascunsă a legendei lui Prometeu. În treacăt fie spus, Privitorul numit Azazel stă la originea capului de ţap folosit în ritualurile satanice, dar şi a expresiei „ţap ispăşitor”. În Cartea Leviticului se spune că israeliţii obişnuiau să sacrifice doi ţapi de Yom Kippur, Ziua Ispăşirii. Unul îi era oferit lui Dumnezeu, iar celălalt lui Azazel. Preotul îşi punea ambele palme pe capul ţapului consacrat lui Azazel şi mărturisea păcatele oamenilor. Ţapul era dus apoi în sălbăticie  şi aruncat de pe o stâncă, simbolizându-l astfel pe îngerul căzut, Azazel, despre care se credea că este înlănţuit în sălbăticie – „abisul” din Cartea Revelaţiei. După părerea mea, acest „abis” este situat în regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni. De aici s-a născut străvechea temă a ţapului ispăşitor, simbolizată într-un fel de povestea lui Iisus. Capul de ţap al lui Azazel, îngerul căzut, este simbolizat prin pentagrama inversată a sataniştilor.

Detaliile acestor teme rămân să fie elucidate, căci mai sunt încă numeroase informaţii ascunse. Eu însumi am o serie de întrebări la care caut răspunsuri. Un lucru este însă cert: există câteva teme recurente – cea a raselor extraterestre care au vizitat de milioane de ani pământul, din motive diferite, şi cea a încrucişării lor cu oamenii, care a dat naştere diferitelor rase actuale. În trecutul îndepărtat au existat civilizaţii extrem de avansate din punct de vedere tehnologic, bazate pe această cunoaştere extraterestră, perioadă pe care strămoşii noştri o numeau Epoca de Aur. Acum 450.000 de ani au sosit pe pământ Anunnaki, o rasă reptiliană condusă de draconienii înaripaţi şi albinoşi. Aceştia au încercat să preia controlul asupra planetei. Este aproape sigur că la vremea respectivă ei ocupaseră şi controlau deja planeta Marte. Mult timp, Anunnaki şi-au arătat adevărata faţă, cea de reptilieni, până când, dintr-un motiv sau altul (posibil din cauza ostilităţii altor rase extraterestre sau a oamenilor), s-au decis să treacă sub acoperire. Altfel spus, şi-au propus să cucerească planeta chiar sub înfăţişarea de oameni. Acest plan a inclus un program de încrucişare care a dat naştere unor linii genealogice hibride, prin intermediul cărora puteau opera din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni. Reptilienii din cea de-a patra dimensiune îşi poartă înfăţişarea umană la fel ca pe o haină genetică. Atunci când corpul fizic moare, el se mută în altul, continuând să implementeze Agenda în timpul unei alte generaţii. Este ca şi cum ar purta şi ar schimba între ele mai multe costume spaţiale. Oamenii cu proprietăţi extrasenzoriale văd aceste creaturi sub forma unor reptilieni ascunşi în trupuri de oameni. Pentru a putea face acest lucru, au nevoie de trupuri cu trăsături genetice puternic reptiliene, motiv pentru care anumite familii ajung întotdeauna la putere. Ceilalţi reptilieni umani, cu sângele mai puţin pur, sunt posedaţi de o conştiinţă reptiliană din cea de-a patra dimensiune şi sunt văzuţi de persoanele cu proprietăţi extrasenzoriale ca nişte fiinţe umane peste care se suprapune imaginea unui reptilian. Această posedare este cu atât mai uşoară cu cât structura genetică a omului posedat conţine mai multe gene de reptilieni. Aşa se explică de ce Frăţia este atât de preocupată de fişele genetice ale membrilor săi, pe care le păstrează până în cele mai mici detalii. În acest fel, ei ştiu care oameni pot fi posedaţi mai uşor decât alţii. Pe de altă parte, reptilienii încearcă să influenţeze întreaga umanitate prin stimularea activităţii specifice creierului reptilian (partea cea mai primitivă a creierului), respectiv: gândirea ierarhică, agresivitatea, conflictul, diviziunea, lipsa compasiunii şi nevoia de ritualuri. Atunci când spun ritualuri nu mă refer numai la ceremoniile satanice sau de altă natură. Există tot felul de manifestări ale acestei nevoi, inclusiv repetarea aceluiaşi tip de comportament, zi după zi, săptămână după săptămână. Reptilienii s-au folosit de rasa albă ca principal instrument pentru cucerirea puterii globale, dar s-au încrucişat şi cu celelalte rase, inclusiv cu chinezii, japonezii, arabii şi evreii. În acest fel, ei pot controla oameni şi organizaţii aparent fără nici o legătură unele cu altele. Multe din poziţiile de vârf ale puterii mondiale sunt ocupate la ora actuală de reptilieni cu drepturi depline (extratereştri), care şi-au asumat o faţă umană, în timp ce majoritatea oamenilor nu au nici cea mai mică idee. Atunci când privim la televizor, vedem de multe ori oameni diferiţi, care ocupă poziţii diferite, dar care ajung la aceleaşi concluzii şi sunt de acord cu aceleaşi politici. Evident, aceste dezbateri par cât se poate de deschise şi de democratice. Dar dacă forţa care îi controlează pe toţi este aceeaşi? Ar însemna că ne aflăm în plină dictatură. Cum am putea face această deosebire dacă nu cunoaştem adevărul? Aceasta este lumea în care trăim, condusă de reptilieni în formă umană şi de familii de hibrizi create şi infiltrate de ei.

Cartea lui Enoh susţine că cei născuţi din sânge de Nefilim (hibrizii reptilo-umani) sunt predestinaţi, din cauza spiritului lor ancestral, „distrugerii, oprimării, atacurilor, războaielor şi ruinării eforturilor oamenilor de pe pământ”. Altfel spus, corpurile lor pot fi posedate de „spiritul lor ancestral”, respectiv de reptilienii din regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni. În Statele Unite există o organizaţie numită Fiii lui Jared (după numele tatălui lui Enoh). Membrii ei solicită declanşarea unui „război implacabil” împotriva descendenţilor Privitorilor, „care au dominat dintotdeauna umanitatea, din poziţiile lor de faraoni, regi şi dictatori”. În revista lor, Avocatul jaredit, ei îi condamnă pe Privitori, pe care îi numesc „super-gangsteri, o mafie celestă care guvernează lumea”. Mulţi oameni m-au întrebat cum este posibil ca membrii Elitei Frăţiei să verse atât de mult sânge, să provoace atâtea distrugeri şi suferinţă, fără să arate nici o emoţie. Se pare că cel puţin o parte din genetica reptiliană nu le permite acestora să simtă emoţiile la fel ca oamenii de rând. În schimb, îi predispune către cruzime. Această imagine corespunde perfect unor personaje precum George Bush, Henry Kissinger sau David Rockefeller, lucru care nu este de mirare, căci aceştia nu sunt decât exemple de reptilieni aflaţi la lucru în sfera umană.

Lucrurile pe care le-am dezvăluit în acest capitol îi vor uimi probabil până şi pe simpatizanţii care mi-au citit cărţile anterioare. Îi înţeleg, dar o experienţă vastă (şi uneori extremă) m-a învăţat să urmez cursul vieţii şi să mă las dus de el oriunde m-ar duce. Atunci când simt ritmul vieţii, eu încep să dansez. Atunci când îmi vorbeşte, îl ascult. Mă îndrept acolo unde mă duce muzica vieţii, oricât de incredibilă ar părea destinaţia şi indiferent de consecinţele pe care le-ar putea avea asupra vieţii mele personale. Celor nu au încercat încă acest lucru nu le pot spune decât că ar rămâne uimiţi în ce aventură se transformă subit viaţa, la ce cunoaştere îţi oferă acces atunci când te laşi dus de val şi renunţi să te mai războieşti cu ea, de teamă să nu pari diferit de marea majoritate. Cei mai mulţi oameni nu îndrăznesc să o apuce pe această cale din cauza minţii lor, care se opune ieşirii în afara convenţiilor general acceptate, de teama de a nu fi respinsă. Altfel spus, aceste persoane se tem de ce ar putea spune sau crede despre ei ceilalţi oameni. Cum am putea avea însă acces la inimaginabil, dacă nu învăţăm să gândim în termeni inimaginabili?

Putem spune oare că ştim totul, că nu mai există nimic de descoperit? Cu siguranţă, mai există destule lucruri care ne sunt necunoscute. Noi nu cunoaştem decât o mică părticică din imaginea de ansamblu. Şi care a fost forţa care ne-a adus până la actualul stadiu al cunoaşterii noastre? Au fost acei oameni care au îndrăznit să iasă în afara şabloanelor unanim acceptate ale epocii lor, gândind în termeni inimaginabili. Fără aceşti oameni, rasa umană nu ar fi putut evolua; nu ar face decât să se învârtească în cerc, trăind într-o închisoare perpetuă a minţii. Nu sunt departe vremurile în care spuneau: „Oamenii să zboare? Ridicol! Să călătorească cu o viteză mai mare decât cea a sunetului? Absurd! Să creeze copii în eprubetă şi să cloneze specii de animale şi chiar oameni? Imposibil!” Şi totuşi, toate aceste lucruri au devenit posibile din cauza celor care au avut curajul să gândească ceea ce era de neconceput, în timp ce masele îşi băteau joc de ei. Încercaţi şi dumneavoastră acest lucru, înainte de a uita complet că există şi această posibilitate. Gândiţi dincolo de limitele realităţii impuse de alţii.

Refuzul de a face acest lucru este închisoarea supremă, stagnarea mentală şi emoţională supremă, care permite controlul suprem. Pe scurt, este chiar maniera în care am fost controlaţi de când a început acest joc.”[1]

SURSE

  1. David Icke – “Secretul suprem”, volumul I, editura Daksha.
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro