Familia se defineşte ca o uniune între un bărbat şi o femeie, au decis deputaţii

by “Deputaţii au votat marţi proiectul de revizuire a Constituţiei privind redefinirea familiei. Potrivit acestuia, familia este definită drept ]căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”. Era nevoie ca două treimi din numărul deputaţilor să voteze proiectul, pentru a fi considerat aprobat. Acum, proiectul – inițiat de Coaliția […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Deputaţii au votat marţi proiectul de revizuire a Constituţiei privind redefinirea familiei. Potrivit acestuia, familia este definită drept ]căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Era nevoie ca două treimi din numărul deputaţilor să voteze proiectul, pentru a fi considerat aprobat.

Acum, proiectul – inițiat de Coaliția pentru Familie – va merge în dezbatere și vot la Senat.

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, potrivit News.ro.

Coaliţia pentru Familie a strâns 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.”[1]

Astazi, in fata atacurilor venite din partea globalistilor/neomarxistilor/progresistilor la adresa valorilor nationale, trebuie sa ne pastram valorile nationale, iar una dintre aceste valori nationale este familia.

SURSE

  1. http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/familia-se-defineste-ca-o-uniune-intre-un-barbat-si-o-femeie-au-decis-deputatii-720511
  2. Foto: roncea.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro