Experimentul Philadelphia

by “Experimentul Philadelphia a fost demarat de Marina Americană în anul 1931 în scopul obţinerii invizibilităţii navelor maritime faţă de radare. Acest proiect a fost condus iniţial, din martie 1932 până în 1943, de către genialul Nikola Tesla, care însă nu a dorit să mai continue datorită comportamentului lipsit de […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Experimentul Philadelphia a fost demarat de Marina Americană în anul 1931 în scopul obţinerii invizibilităţii navelor maritime faţă de radare. Acest proiect a fost condus iniţial, din martie 1932 până în 1943, de către genialul Nikola Tesla, care însă nu a dorit să mai continue datorită comportamentului lipsit de scrupule al conducerii militare.

La coordonarea proiectului a venit atunci dr. John von Neumann, cel care ulterior avea să devină părintele calculatorului electronic modern. Au fost realizate mai multe cercetări şi teste pe o navă de război, numită Eldrige. Apoi, în cadrul testului principal, din 12 august 1943, nava Eldrige a devenit invizibilă pentru radar, iar după cca. 1 minut s-a produs o străfulgerare şi nava a dispărut din port, după care a apărut la 400 mile distanţă, pentru 15 minute, în docul Norfolk, după care a dispărut şi de acolo, rămânând în hiperspaţiu.

După aproape patru ore ea a reapărut în portul Philadelphia, însă cei care au văzut-o au înţeles imediat ca se produsese un dezastru. Unii dintre membrii echipajului au apărut cu părţi ale corpului amestecate cu oţelul pereţilor şi al punţilor, alţii apăreau şi dispăreau intermitent, iar alţii păreau să ardă, fără însă a se combustiona.

În timpul dispariţiei navei, doi dintre oamenii de ştiinţă îmbarcaţi (fraţii Duncan şi Edward Cameron), care erau fizicieni însărcinaţi cu pornirea şi oprirea generatoarelor au sărit peste bord. Dar, surpriză: nu au căzut în apa portului Philadelphia ci pe iarba bazei militare Montauk din Long Islands.

Apariţia lor era aşteptată de către poliţia militară, au fost introduşi într-un complex subteran unde i-a întâmpinat nimeni altul decât dr. Von Newman, care era cu 40 de ani mai în vârstă, şi i-a anunţat că se află în anul 1983. Von Newman le-a explicat celor doi că fuseseră absorbiţi în hiperspaţiu prin intermediul câmpurilor create de echipamentele generate de o maşină a timpului aflată în baza Montauk şi care a interferat cu câmpurile generate de experimentul din Philadelphia.

Ceea ce se petrecuse era că aceste două experimente asupra timpului s-au cuplat unul cu cealâlalt şi au creat o gaură în hiperspaţiu care a aspirat nava Eldrige. Von Newman le-a spus că s-a creat o bulă în hiperspaţiu care creşte într-un mod foarte periculos şi de aceea este stringent necesar să fie trimişi înapoi în timp pe nava Eldrige şi să distrugă generatoarele, ceea ce fraţii Cameron au şi făcut, însă, după îndeplinirea acestei sarcini, Duncan a sărit din nou peste bord ajungând în anul 1983. Prin tehnologia realizată în cadrul Proiectului Montauk se creează veritabile scurtături între oricare două puncte din spaţiu-timp prin aşa-numita metodă a „găurii albe şi a găurii negre”.

În cartea sa „Experimentul Philadelphia şi alte conspiraţii OZN”, precum şi în mai multe interviuri pe care le-a acordat, unul dintre oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, dr. Alfred Bielek, aduce o serie de detalii uimitoare despre aceste evenimente. El relatează că în anul 1931, Nikola Tesla i-a oferit posibilitatea preşedintelui de atunci al SUA, Theodore Roosevelt, să comunice cu două grupări extraterestre prin intermediul unei aparaturi speciale proiectate chiar de către Tesla.

Primul grup cu care Roosevelt a luat legătura au fost Pleiadienii, care şi-au oferit ajutorul, dar numai în condiţiile în care oamenii ar fi renuţat la proiectele războinice. Al doilea grup a fost cel intitulat „Kumorash Kun”, sau prescurtat „grupul K”, care spre deosebire de primul grup, s-a oferit să furnizeze guvernului SUA un ajutor ce includea şi anumite proiecte militare.

Roosevelt s-a hotărât atunci să colaboreze cu cel de-al doilea grup. 5e pare că ulterior, în urma acestei colaborări, s-a ajuns în cele din urmă să fie influenţate anumite decizii şi proiecte guvernamentale. Printr-o astfel de influenţă a fost luată decizia ca pe data de 12 august 1943 să fie realizat proiectul strict secret ce avea să rămână cunoscut ca „Experimentul Philadelphia”.

Implicaţiile proiectului erau cu mult mai mari decât simpla obţinere a invizibilităţii, totul fiind de fapt dirijat din umbră de către extratereştrii din „grupul K”. Dezvăluirile lui Al Bielek arată că de fapt Proiectul Philadelphia a fost menit din start, prin influenţa exercitată de către aceşti extratereştri, să fie conexat prin anumite legături spaţio-temporale cu o secvenţă desfăşurată în viitorul de atunci, al datei de 12 august 1983, mai exact cu anumite operaţiuni ce se desfăşurau în cadrul aşa-numitului „Proiect Phoenix”.

Al Bielek afirmă că există mai multe mărturii foarte concludente care susţin faptul că acest proiect, Phoenix, a fost operaţional între anii 1975 şi 1983 şi el a reprezentat un fel de etapă superioară a Proiectului Philadelphia având drept scop dezvoltarea tehnologiei necesare călătoriilor în timp. Tehnologia folosită s-a bazat pe efectul pe care dr. Carl Sagan îl numea „găuri de vierme în hiperspaţiu”, iar proiectul realizării călătoriilor în timp a fost încununat de succes.

Mai multe persoane au fost trimise atât în viitor cât şi în trecut şi au fost realizate chiar şi înregistrări video. Însuşi Al Bielek relatează faptul că într-o astfel de experienţă a reuşit să aducă o revistă Life din anul 1983 în anul 1943. Călătorii în timp erau aduşi de multe ori înapoi chiar cu o milisecundă înainte de momentul plecării, iar memoria le era de obicei ştearsă. Informaţii detaliate despre aceste aspecte puteţi citi în cărţile seriei „Proiectul Montauk”, scrise de Preston Nichols şi Peter Moon.

Ulterior a fost înţeles faptul că motivul pentru care aceşti „K” au avut interesul să facă această conexiune între Proiectul Philadelphia şi Proiectul Phoenix a fost acela de a crea o „fisură” în continuumul spaţiu-timp, cu o durată de 40 de ani, pentru a permite intrarea în zona Pământului a unor nave spaţiale ce veneau dintr-o altă dimensiune şi care aparţineau extratereştrilor din rasa „micii cenuşii”.

Datele de 12 august din 1943 şi 1983 nu au fost alese întâmplător, ci pentru că ele corespundeau cu anumite condiţii energetice cu totul particulare ale bioritmului Pământului, fără de care întreaga operaţiune nu putea fi realizată. „Micii cenuşii” au reuşit astfel să se infiltreze în număr mare în zona planetei noastre şi – aşa cum menţionam anterior-câteva dintre navele lor este foarte probabil că au fost doborâte de armata americană, situaţie ce are legătură cu celebrele prăbuşiri ale unor OZN, raportate între anii 1947 -1948.

Al Bielek relatează că în anul 1953, următorul preşedinte al SUA, Dwight Eisenhower, chiar a avut o întâlnire guvernamentală strict secretă cu „micii cenuşii”, întâlnire la care a fost stabilit un acord comun de non-interferenţă şi în care s-a stabilt că extratereştrii vor oferi SUA tehnologie foarte avansată şi în schimb li se va permite să realizeze câteva experimente genetice pe animale şi chiar pe oameni, precum şi accesul în 75 de baze subterane care urmau să fie construite în colaborare umano-extraterestră. Construcţiile bazelor situate la mare adâncime (DUB – Deep Underground Bases) au început în anul 1959 şi foarte mulţi cenuşii s-au adăpostit acolo. Acordul de non-interferenţă nu a

ţinut însă mult timp pentru că în câţiva ani a devenit evident faptul că extratereştrii au început să nu îl mai respecte.
Proiectul Pegasus a continuat descoperirile legate de aparatul numit „cronovizor”, ce a fost inventat în anii ’50 ai secolului trecut de către o echipă de 12 oameni de ştiinţă reunită în jurul unui călugăr italian, Pellegrino Ernetti, care era totodată un savant genial, specialist în fizică cuantică. Din această echipă au mai făcut parte Enrico Fermi (laureat al Premiului Nobel), precum Braun (părintele programului spaţial al SUA).

Cronovizorul, pe care Vaticanul a urmărit să îl menţină în cel mai mare secret, este un dispozitiv care captează prin rezonanţă frecvenţele armonice superioare remanente ale oricărui eveniment care a avut loc în trecut. Aceste armonice nu dispar complet niciodată, ci rămân într-o dimensiune superioară a realităţii (cunoscută ca „akasha tattva” în ştiinţa ezoterică orientală), ca un fel de „ecou”.

Aceste frecvenţe sunt convertite printr-o aparatură specială putându-se astfel reconstitui imaginile şi sunetele oricărui eveniment care a avut loc chiar şi cu sute sau mii de ani în urmă. Cercetările legate de cronovizor au fost continuate de oamenii de ştiinţă de la DARPA (Deferise Advanced Research Projects Agency), care au adăugat noi descoperiri ce au derivat în primul rând din tehnologia extraterestră obţinută prin inginerie inversă.

philadelphiaexperiment

A fost astfel obţinută o tehnologie capabilă să creeze vortexuri (tuneluri) în continuumul spaţiu-timp, prin care sunt posibile nu doar vizualizarea unor evenimente din trecut, ci şi din viitor şi chiar teleportarea fizică în acele coordonate.

Această tehnologie a fost dezvoltată printre altele şi ca o eventuală posibilitate de salvare a „elitelor” în cazul unei catastrofe care ar putea afecta planeta noastră. În acest scop au fost pregătite deja – ca alternativă – baze secrete pe planeta Marte, aşa cum am menţionat anterior.

Unul dintre cei care au făcut dezvăluiri importante despre acest proiect în cadrul mai multor emisiuni televizate din Statele Unite, Canada şi Mexic este avocatul american Andrew D. Basiago, care a fost implicat în Proiectul Pegasus între anii 1968 -1972.”[1]

SURSE

  1. Marvin White – “Istoria interzisa a omenirii”.
  2. Foto: Internet
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro