Experiență paranormală traită de trei familii într-o zona de munte – ceața albastră, cavalerii fantomatici și poarta temporală

by Toţi cei ce am îndrăgit poveştile copilăriei am savurat efectiv celebrul basm „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Tărâmul tinereţii şi vieţii vejnice ne-a fascinat copilăria, iar pentru visători lucrurile nu s-au oprit aici. Există legende şi povestiri despre izvoare miraculoase cu „apă vie” ce se găsesc […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Toţi cei ce am îndrăgit poveştile copilăriei am savurat efectiv celebrul basm „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Tărâmul tinereţii şi vieţii vejnice ne-a fascinat copilăria, iar pentru visători lucrurile nu s-au oprit aici.

Există legende şi povestiri despre izvoare miraculoase cu „apă vie” ce se găsesc în mai toate zonele României. Mircea Eliade, în scrierile sale, face referiri la „porţi ale timpului” în unele dintre scrierile sale, dar lucrurile nu se opresc aici.

Pe vremea totalitarismului, se spune că un grup de cercetători găsiseră în Munţii Carpaţi mai multe izvoare cu proprietăţi miraculoase, dintre care unul ar fi fost chiar folosit de către Nicolae Ceauşescu.

Povestirile despre zonele cu anomalii temporale sunt legate de anumite locuri unde se produceau efectiv teleportări, istorisirile despre ciobani, turişti şi cercetători sau oameni simpli ce ajungeau subit în alt loc după ce păşeau într-o anumită locaţie (nu numai de la munte) abundă în anumite zone din România.

Personal, nu am avut parte de astfel de experienţe, dar în perioada cât am realizat emisiunea „Lumea Misterelor” împreună cu scriitorul Ion Ţugui, emisiune ce se difuza la postul de televiziune Tele 7abc, am primit mai multe relatări de la persoane de încredere şi care păreau deasupra
oricărei suspiciuni ce trecuseră prin astfel de întâmplări, experianţe extraordinare.

în continuare, spaţiul editorial fiind limitat, am să o redau pe cea care mi s-a părut a fi cea mai interesantă dintre cele pe care le-am primit şi investigat la acea vreme. întâmplarea a fost relatată de două persoane şi confirmată în urma investigaţiei de alte trei din grupul ce a făcut
obiectul straniei teleportări temporale.

La începutul anilor ’90, trei familii hotărăsc să petreacă un sfârşit de săptămână, de vineri până dumnincă seară, într-o zonă sălbatică de munte. Cele trei familii, un total de 11 persoane, s-au îmbarcat în trei autoturisme, două Aro 244 şi un M461, hotărâte să doarmă în corturi şi să
petreacă cele trei zile în aer liber, în sălbăticie, în mijlocul
naturii.

La iniţiativa unuia dintre participanţi, locul fusese ales cu grijă într-o zonă foarte sălbatică şi relativ greu accesibilă. După itinerariul rutier, partea de drum din zona muntoasă, conform relatării participanţilor, a fost foarte obositoare şi anevoioasă din cauza drumului foarte accidentat,
de mai multe ori maşinile trebuind să fie efectiv împinse manual sau trase cu cabestanul cu care era dotată una dintre ele.

Cunoscând unele date despre zona-ţintă, participanţii la mica expediţie se pregătiseră cu absolut orice le-ar fi trebuit ca pe parcursul celor trei zile de recreere în mijlocul naturii să nu aibă nevoie de absolut nimic. Ceea ce este interesant, este faptul că acasă, pe hartă, stabiliseră
locul de campare şi alte direcţii de drumeţie ce ar fi trebuit parcurse pe jos.

La sosirea cu foarte mare greutate în locul de destinaţie turiştii noştri de sfârşit de săptămână au fost întâmpinaţi de un cioban bătrân, care avea în grijă o mică turmă de capre. Aş vrea să subliniez încă de la început că localitatea cea mai apropiată se afla la vreo 30 de kilometri şi ciobanul
nostru, îmbrăcat sumar şi fără bagajele unui cioban obişnuit, nu-şi prea justifica prezenţa în acea zonă cu turma sa formată din vreo 20-30 de capre, răsfirate în jurul său şi care păşteau foarte voioase din vegetaţia abundentă de munte.

Intrând în vorbă cu ciobanul, turiştii erau efectiv fascinaţi de zona unde se aflau şi s-au interesat dacă în zonă era vreun izvor, având în vedere că turma avea nevoie de apă, ca şi ei de altfel. Deşi lăzile cu apă minerală erau intacte în maşină şi suficiente, se gândeau că o cură cu apă de izvor ar fi fost binevenită. începea să se însereze şi toţi au trecut la lucru
pentru a instala corturile în vederea nopţii ce se apropia.

Cele trei maşini şi cele şase corturi care au fost repede ridicate au fost aşezate în cerc, în centru făcându-se o groapă pentru focul de tabără. Erau pe un platou sălbatic, cu o privelişte fascinantă, iar aerul de munte te îmbăta prin puterea sa energetică.

Dar din acest moment au început să apară ciudăţeniile şi faptele bizare s-au succedat încontinuu până ce grupul va fi silit să părăsească în pripă zona respectivă. Dar să nu anticipăm. întregul grup observase că persoana ce dialoga cu bătrânul cioban, în vederea identificării unui posibil izvor,
era prins într-o discuţie interminabilă cu acesta şi care, în mod neaşteptat, devenise ceea de de regulă numim o dispută aprinsă, adică în contradictoriu.

Vădit iritat, cel ce discutase cu ciobanul a venit şi a comunicat grupului că ciobanul insista ca pe platoul respective să nu fie amplasată tabăra grupului de excursionişti. Realizând că aceştia nu vor să părăsească zona deşi primiseră indicaţii pentru amplasarea taberei în alte locaţii,
ciobanul îşi adună mica turmă şi părăsi zona, spunându-le celor prezenţi că nici nu le trece prin cap ce vor păţi.

Straniul avertisment a fost luat cu titlu de glumă deplasată, considerându-se probabil că bătrânul voia să păstreze pajiştea de pe platoul respectiv pentru caprele sale. Incidentul, ca să spunem aşa, a trecut neboservat şi bucuria focului de tabără, natura sălbatică şi cerul înstelat au adus tuturor bucurie şi linişte în suflet.

Târziu în noapte s-au retras sleiţi de puteri în corturi pentru odihnă, visând la chemarea naturii ce părea că le transmite efectiv energie vitală şi bună dispoziţie. Noaptea a trecut repede şi soarele dimineţii i-a chemat
la o nouă zi pe cărările muntelui. în timp ce unele dintre doamne făceau plajă, altele pregăteau micul dejun. Bărbaţii, cu spiritul de aventură mai pregnant, au început explorarea împrejurimilor.

în mod cu totul ciudat majoritatea celor prezenţi observaseră printre arbuşti şi vegetaţia din jur un soi de mici globuri scânteietoare, de la mărimea unei monede până la mărimea unei mingi de tenis, ce apăreau şi dispăreau cu intermitenţe.

Electricitate statică au spus unii, iluzii optice create de încărcătura de ozon a locului au spus alţii. Unul dintre participanţi, de profesie inginer aeronautic, şi-a dat seama imediat că platoul respectiv are o încărcătură energetică deosebită, constatând ulterior că busola arăta orice numai
direcţia nordului nu, învârtindu-se aleator, fară să conteze poziţia în care o ţineai.

Un alt membru al grupului care era geolog susţinea că platoul respectiv este caracterizat de o intensă anomalie geomagnetică. Ziua a trecut relativ repede, fară alte incidente, dar cei ce exploraseră împrejurimile spuneau că după 4-500 de metri de explorare în zona din prejurul platoului, deşi
mergeau radial faţă de tabără şi în direcţie opusă, în final
ajungeau tot în tabără.

Pentru liniştirea tuturor, pe fondul unei bune dispoziţii generale, s-a tras concluzia că toate cărările erau de fapt nişte cercuri secante la acel platou. Spre seară, brusc, vremea a început să se schimbe, nori negri adunându-se deasupra masivul muntos.

La lăsarea serii, a început o ploaie rece cu picături mici, ploaie de munte. După aproximativ o oră, ploaia a stat, norii lăsând locul unui cer înstelat minunat, ocazie cu care s-a confirmat încă o dată, după observarea stelară, că busola nu arăta nordul, ci poziţii aleatoare de pe cadran.
La un moment dat, dintr-o dată s-a lăsat un frig tăios şi a început un vânt foarte rece, care pe unii îi făcea să le clănţăne dinţii, apoi frigul a început să măture platoul.

După scurt timp, vântul s-a oprit şi o ceaţă grosă, albăstruie, de nu vedeai la doi metri, a cuprins întreaga zonă. Este momentul în care, conform spuselor martorilor, se produce incredibilul: ceaţa se ridică dintr-o dată ca la comandă şi, conform tuturor celor care aveau ceas, deşi
era ora 22.30, se face lumină ca în plină zi.

Câţiva dintre cei prezenţi se panichează şi se retarag în maşini, trei dintre bărbaţi rămân afară şi, privind împrejur, rămân efectiv pironiţi locului şi muţi de uimire. în partea stângă a muntelui, printre arbuşti, se profila un grup care, după aproximarea celor prezenţi, era constituit din câţiva zeci de călăreţi îmbrăcaţi în armuri, cu caii fornăind nervoşi, privind intens în faţă.

buzau5

în faţă, însemnând spre dreapta, toţi cei prezenţi au putut să observe şi să audă nechezatul cailor unui alt grup de călăreţi acoperiţi în zale şi blănuri cu coifuri strălucitoare, care agitau nervoşi nişte săbii înfiorător de mari.

Cei aflaţi în maşini au început să strige cu disperare la cei trei bărbaţi şi încercau la nesfârşit să pornească maşinile pentru a ieşi cât mai grabnic de pe platou pe drumul strâmt şi abrupt pe care veniseră.
în zadar. Nici un motor nu pornea, nu scoteau nici un sunet şi după ce cei trei bărbaţi au ajuns la maşini au început să se audă strigăte asurzitoare ce păreau a fi chemări la luptă din partea celor două grupuri înarmate
până în dinţi.

Un sunet asemănător cornului vânătoresc s-a auzit prelung şi cele două tabere au intrat pe platou, năpustindu-se cu ură una împotriva celeilalte. Două femei au leşinat, unul dintre bărbaţi, cum se va constata mai târziu, va trece printr-un preinfarct, starea celor prezenţi fiind caraterizată
prin două cuvinte: panică şi confuzie totală.

închişi în maşini, cei care mai erau încă valizi au asistat timp de câteva zeci de minute la o sângeroasă bătălie între cele două grupuri de luptători.
Conform relatării celor de la faţa locului, bătălia era de o cruzime înfiorătoare, cai şi călăreţi se înfruntau într-o bătălie cruntă pe viaţă şi pe moarte, sângele ţâşnind din trupuri stropea geamurile autovehiculelor, caii nechezau, iar capetele erau strivite sub loviturile buzduganelor sau zburau sub şuierul înspăimântător al câte unei săbii,
poiana era plină de sângele luptătorilor, pe iarbă, ici colo, se putea vedea câte un braţ tăiat sau câte un luptător în agonia morţii lângă calul său rănit.

Bătălia, ce depăşea scenariul oricăriu film prin cruzime şi intensitate, părea că nu se mai termină, cele două tabere fiind parcă perfect egale în forţă şi în dârzenia cu care luptau. Gândiţi-vă că toate acestea se petreceau pe acel platou la fel ca şi cum maşinile şi micuţa tabără a excursioniştilor noştri nici nu exista. în autoturisme se ajunsese la disperare, care în final dusese la ceea ce putem numi o stare psihică de perplexitate în faţa unei situaţii ireale şi total neprevăzute.

Când încleştarea părea că nu se mai termină, de undeva din munte s-a auzit din nou acel sunet prelung ca de corn vânătoresc, zdrăngănitul armelor, nechezatul cailor, îndemnurile la luptă ale participanţilor la bătălie au
început să se audă din ce în ce mai estompat şi cele două tabere, regrupându-se parcă, au dispărut în ropotul cailor în direcţii opuse, de unde veniseră.

în câteva momente, ceaţa a devenit din ce în ce mai deasă şi frigul mai pătrunzător, apoi, în timp ce ceaţa se ridica spre vârful muntelui, a început o ploaie torenţială ce a durat preţ de câteva minute, dar suficient de mult cât să pornească şuvoaiele din munte. Cerul a început să se lumineze şi dintr-o dată, ca la un semnal, motoarele celor trei autovehicule au pornit.

Panicaţi, superuimiţi, în stare generală de confuzie preţ de câteva minute, turişti nu au coborât din maşini, ale căror motoare duduiau sub ploaie. Femeile plângeau, iar bărbaţii încercau să-şi aprindă ţigările cu mâini tremurânde. Dar, ca într-un scenariu bine regizat, ploaia s-a oprit dintr-o dată, soarele cu razele sale binefăcătoare a apărut pe cer, iar din difuzorul radioreceptorului unei maşini s-a auzit vocea crainicei: „Aici
Radio Bucureşti, la semnalul următor va fi ora 7.00″.

Unii plângând, alţi râzând isteric, s-au dat jos în cele din urmă din maşini, s-au îmbrăţişat, au ţopăit ca nişte copii fericiţi că scăpaseră din ceva ce nu înţelegeau şi nu au înţeles nici până astăzi. Cineva din grup a scos un ţipăt, poiana era plină de urme de copite de cai. Din acel moment, într-o tăcere nefirească şi cu o rapiditate de nedescris, în mai puţin de 10
minute tabăra a fost demontată şi absolut toate materialele încărcate în maşini, apoi coloana s-a pus în mişcare, fără nici o comandă, fără nici un semnal, pe drumul de întoarcere.

Nimeni nu vorbea, toţi porniseră aparatele de radio portabile sau ale maşinii şi ascultau ştirile, de care se agăţau ca de nişte liane ce veneau din realitate. Drumul la întoarcere era incomparabil mai uşor, mergându-
se în coborâre şi la limita de viteză posibilă pe acel traseu accidental.
După aproximativ 5 kilometri, prima maşină a încetinit pentru că era cât pe ce să accidenteze două capre albe, care aveau o blană ca de lapte, urmate de o întreagă turmă şi de bătrânul cioban întâlnit cu o zi înainte, care îi salută şi dispăru după turma sa, printre copaci.

Apoi, ca la o comandă, şoferii au apăsat acceleraţia, sporind viteza şi neoprind decât în primul cătun de pe traseu. Aici au împărţi absolut toate alimentele rămase (care nu erau deloc puţine) unor copii ce păşteau vitele pe marginea drumului, sub privirile uimite ale unor adulţi contrariaţi de eveniment.

Au pornit din nou la drum şi pe itinerariul spre casă au comentat la nesfârşit cele întâmplate, neştiind cum să la catalogeze, de unde să le ia şi unde să le pună, ce interpretare să dea faptelor şi întâmplărilor petrecute. Un lucru era absolute sigur: nici unul dintre ei nu mai era cel dinainte o mutaţie, se realizase în sufletul lor un semn de întrebare ca un vierme uriaş care le răscolea creierul.

La o lună de la întâmplare, s-au hotărât de comun accord, sub acoperirea anonimatului, să povestească cele văzute. Toţi cei implicaţi în acest incredibil eveniment trăiesc şi astăzi, dar patru dintre ei, cei mai tineri, două cupluri, sunt stabiliţi în străinătate. La doi ani de la această întâmplare, familia ce poseda autoturismul M-461, însoţită de alţi prieteni îmbarcaţi în patru maşini de teren, a vrut să reconstituie itinerariul.

în timpul deplasării, la aproximativ 100 de kilometri de locaţia-ţintă, s-a produs un grav accident. Unul dintre autoturismele de teren, alunecând într-o prăpastie, a produs moartea şoferului şi rănirea gravă a altor doi pasageri, fapt ce a dus la anularea deplasării. Accidentul a fost interpretat ca un semn prevestitor, de rău augur, al faptului că zona respectivă nu mai trebuia deranjată.

Din datele pe care le am până în prezent, în zona respectivă nu a mai fost nimeni, dar respectiva locaţie a fost survolată din elicopter şi într-o primă etapă s-a stabilit foarte clar că regiunea are puternice anomalii geomagnetice, marcate cu puncte ce aveau încărcătură geopatogenă
şi biopsihopatogenă deosebit de puternică.

Poate că unele lucruri sunt hărăzite să fie cunoscute numai de anumiţi oameni, în rest ele trebuie lăsate în linişte, nederanjate, în echilibrul lor cosmic. Unele dintre aceste date prezentate mai sus au fost luate
în cercetare de către scriitorul Ion Ţugui, în dosarul numit de către el „înfruntarea nevăzută”, asupra căruia ştiu sigur că a făcut unele cercetări.

După dispariţia sa subită, nu cunosc ce s-a întâmplat cu aceste cercetări. Locul în sine rămâne un loc straniu, bântuit de întâmplări insolite, cu personaje ciudate, ce se leagă la nesfârşit de bizarul cotidian şi ancestral ce ne înconjoară pe toţi, dar pe care numai unii dintre noi suntem
în măsură, prin predestinare, să-l percepem şi să-l cercetăm.

SURSE

  1. Emil Strainu si Dan Farcas – “OZN – Extraterestrii pregatesc invazia”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro