Directorul CIA, Mike Pompeo, este deranjat de dezvăluirile Wikileaks: “WikiLeaks se comportă ca un serviciu de informații ostil și se exprimă ca un serviciu de informații ostil”

by “WikiLeaks este un “serviciu de informații ostil” (șeful CIA) Directorul CIA a catalogat joi site-ul WikiLeaks drept un “serviciu de informații ostil”, estimând că acesta reprezintă o amenințare la adresa democrațiilor și face jocul dictatorilor, conform France Presse. În prima sa intervenție publică de la numirea sa în februarie […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“WikiLeaks este un “serviciu de informații ostil” (șeful CIA)

Directorul CIA a catalogat joi site-ul WikiLeaks drept un “serviciu de informații ostil”, estimând că acesta reprezintă o amenințare la adresa democrațiilor și face jocul dictatorilor, conform France Presse.

În prima sa intervenție publică de la numirea sa în februarie la conducerea Agenției Centrale de Informații (CIA), Mike Pompeo și-a focalizat atenția pe site-ul specializat în publicarea documentelor confidențiale și alte surse de astfel de date, cum ar fi Edward Snowden, fost contractor al NSA (Agenția Națională de Securitate).

Toate acestea, în opinia sa, reprezintă una dintre principalele amenințări pe care trebuie să le înfrunte Statele Unite ale Americii.

“WikiLeaks se comportă ca un serviciu de informații ostil și se exprimă ca un serviciu de informații ostil. El și-a incitat simpatizanții să se integreze în CIA pentru a obține informații”, a afirmat Pompeo, într-un discurs susținut la Center for Strategic and International Studies, un think-tank din Washington.

Site-ul “se concentrează în mod covârșitor asupra SUA, căutând în același timp sprijin din partea țărilor și organizațiilor antidemocratice”, a spus el.

“Este timpul ca WikiLeaks să fie luat în considerare pentru ceea ce este cu adevărat și anume un serviciu de informații ostil nonstatal, care de multe ori este ajutat de actori de stat ca Rusia”, a insistat Mike Pompeo.

Chiar dacă site-ul creat de australianul Julian Assange publică documente secrete din întreaga lume, el și-a câștigat notorietatea în principal în urma unor dezvăluiri legate de SUA, notează în acest context AFP.

În 2010, el a postat online 251.000 de corespondențe clasificate ale ambasadelor americane și, în plină campanie prezidențială anul trecut, a publicat documente ale Partidului Democrat, în defavoarea candidatei democrate Hillary Clinton.

Potrivit serviciilor de informații americane, acest ultim set de documente a făcut parte dintr-un complot rusesc menit să înlesnească victoria candidatului republican Donald Trump.

CIA a fost ea însăși recent afectată în mod direct de scurgeri de informații prin intermediul WikiLeaks despre tehnicile sale de piratare informatică.

Mike Pompeo a spus că Assange, care se prezintă drept un justițiar, în realitate îi ajută pe inamicii Statelor Unite. “Assange și simpatizanții săi fac astăzi front comun cu dictatorii. Desigur, ei încearcă în zadar să se acopere pe ei și acțiunile lor, insistând că doresc protejarea libertății și a vieții private. În realitate, ei nu-și apără decât celebritatea”, a afirmat directorul CIA.

Cu toate acestea, el nu a comentat laudele adresate lui Assange de Donald Trump, înainte de alegerea acestuia în fotoliul de la Casa Albă. Pompeo nu a făcut referire nici la menționarea sa de către WikiLeaks într-un tweet împotriva Partidului Democrat. Pe atunci, el făcea parte din Comisia pentru informații a Camerei Reprezentanților, amintește AFP.

AGERPRES/(AS — autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)”[1]

Uite cine vorbea! CIA este, de fapt, o organizatie terorista a carei istorii este plina de crime. CIA s-a implicat de-a lungul deceniilor in atentate teroriste, in asasinate la comanda, experimente de control mental si multe altele. Directorul CIA este omul lui Donald Trump. La investirea in functie, multi au considerat ca “directorul CIA va fi altfel”. Iata ca nu este, ci este tot un globalist ca si Presedintele SUA, Donald Trump.

SURSE

  1. https://www.agerpres.ro/externe/2017/04/14/wikileaks-este-un-serviciu-de-informatii-ostil-seful-cia–08-44-33
  2. Foto: Pablo Martinez Monsivais/AP

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather
Departamentul Zamolxe România (DZR)

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro