Descoperirea de la Rennes-le-Chateau

by In 1989, preotul Berenger Sauniere a gasit patru pergamente scrise de mana intr-o coloana de altar goala din biserica sa, construita in secolul al XII-lea la Rennes-le-Chateau, in sud-vestul Frantei. Pergamentele erau ascunse intr-un tub de lemn. Doua contineau un arbore genealogic din anul 1244, anul in care ultima […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

In 1989, preotul Berenger Sauniere a gasit patru pergamente scrise de mana intr-o coloana de altar goala din biserica sa, construita in secolul al XII-lea la Rennes-le-Chateau, in sud-vestul Frantei. Pergamentele erau ascunse intr-un tub de lemn. Doua contineau un arbore genealogic din anul 1244, anul in care ultima fortareata a catharilor din Mosegur, la cativa kilometri distanta de Rennes-le-Chateau, a cazut in mainile Inchizitiei.

Celelalte documente erau harti si texte in franceza si latina, partial codate. Cateva dintre coduri erau mai simple. Un concept codat era REX MUNDI, care inseamna “regele lumii” in latina. Preotul satului a fost chemat la Paris pentru a prezenta pergamentele conducatorilor Bisericii.

Sauniere a devenit in curand incredibil de bogat. Vaticanul l-a sustinut in ciudat faptului ca si-a neglijat responsabilitatile de preot si congregatia voia ca el sa fie inlocuit. Pana la moartea sa, in 1917, a risipit milioane de franci pe picturi, antichitati si portelanuri fine.

A construit un castel si un turn, Tour Magdala, precum si o casa mare si luxoasa. A decorat intrarea bisericii cu urmatorul text remarcabil: TERRIBILIS EST LOCUS ISTE (n.tr. Acesta este un loc teribil.). A plasat o statuie a lui Baphomet la intrarea in biserica.

A petrecut mult timp la Paris si s-a asociat, printre altii, cu compozitorul Claude Debussy, care era atunci Marele Maestru Francmason. Scopul principal al Francmasoneriei moderne este sa construiasca Noua Ordine Mondiala; cei care nu fac parte din aceasta organizatie sunt doar sclavi.

Acesti sclavi se afla la periferie si sunt tratati in conformitate cu cele mai crude notiuni al modurilor antice de gandire. Noul Templu ar deveni, de asemenea, o macelarie unde chiar si fiintele umane ar fi sacrificate.

Conform istoricului francez, Gerard de Sede, astrologul Michel de Nostradame, numit Nostradamus (1503-1566) era un agent secret al unei retele internationale de emisari. Lucra pentru Francois de Guise, ducele de Lorraine si Charles de Guise, cardinalul de Lorraine, dupa cum scrie Gerard de Sede in “Signe: Rose+Croix”.

Ca astrolog al curtii, Nostradamus a fost initiat in tot felul de secrete pe care le folosea spre avantajul sau. Multe dintre profetiile sale nu au fost deloc profetii, ci mesaje criptice, planuri, orare, instructiuni si concepte pentru actiuni din societatea secreta.

Nostradamus a dat de inteles ca viitorii conducatori vor fi din Languedoc (Ordinul Cavalerilor Templieri). El a vazut intamplator o carte despre magie in manastirea din Orval, in Belgia de astazi, carte pe care mama vitrega a lui Godefroy de Bouillons o donase. Cartile lui Nostradamus au fost publicate, de asemenea, in Orval, in timpul loviturii masonice din 1789 si in timpul lui Napoleon.

Descoperirea de la Rennes-le-Chateau – Cavalerii Templieri

Merovingienii au revenit în atenţia opiniei publice în anii din urmă, datorită mai multor cărţi care au încercat să rezolve misterul unui micuţ cătun din vârful unui munte situat în Longuedoc, în sudul Franţei, numit Rennes-le-Chateau. Acesta a fost unul din cele mai importante centre ale Prioriei Sionului, alte templierilor, catarilor şi multor altor organizaţii care deţineau „cunoaşterea”. Locul a fost cândva populat de celţi, proveniţi din cimerieni şi sciţi, care au venit din Orientul Apropiat şi din Munţii Caucaz. Pornind de la unul din triburile acestora, Renne-le-Chateau a fost numit Rhedae.

Druizii au făcut din el un loc sacru, căci este una din regiunile terestre cu o putere magnetică imensă. Pe la sfârşitul anilor 60, în Biblioteca Naţională din Paris a fost descoperit un document de provenienţă incertă, numit Şarpele Roşu sau Le Serpent Rouge. Acesta conţinea genealogia merovingienilor, două hărţi ale Franţei din perioada merovingiană şi un plan al St Suplice, centrul romano-catolic pentru studii oculte din Paris. St Suplice a fost construit pe ruinele unui templu al lui Isis/Semiramida, fiind inclusiv locul în care sunt înmormântaţi regii merovingieni.

Documentul Le Serpent Rouge a fost datat 17 februarie 1967, iar fişa de depozit de la Biblioteca Naţională a fost datată 18 februarie 1967. În cele din urmă, s-a demonstrat că documentul este un fals, adevărata dată la care a fost depozitat fiind 20 martie. La momentul respectiv, toţi cei trei presupuşi autori ai documentului, Pierre Feugere, Louis Saint-Maxent şi Gaston de Koker, au murit la mai puţin de 24 de ore unul de celălalt, respectiv pe datele de 6, 7 şi 8 martie. Lucrurile devin însă şi mai ciudate, căci s-a dovedit în final că cei trei nu erau de fapt autorii documentului. Se crede că cineva s-a folosit de numele lor, ceea ce sporeşte şi mai mult misterul. Între cele trei morţi subite şi data depozitării documentului la bibliotecă au trecut exact 13 zile. Cea de-a 13-a pagină a documentului include câteva poeme scurte în proză, corespunzând fiecărui semn al zodiacului, dar prezintă 13 semne zodiacale.

Cel de-al 13-lea este numit Ophiuchus (Stăpânul Şarpelui) şi este situat între semnul Scorpionului şi cel al Săgetătorului. Cel mai important număr al templierilor era 13 şi el va deveni din ce în ce mai relevant pentru povestea noastră, pe măsură ce vom continua. Personal, am crezut dintotdeauna că la origini au existat 13 semne zodiacale. Textul intitulat Le Serpent Rouge prezintă şi o versiune a basmului Frumoasei Adormite în care prinţesa (energia feminină) este condamnată să doarmă până când prinţul cel frumos va sosi să o trezească. Această poveste este de asemenea foarte relevantă pentru numărul 13, din motive pe care le voi explica ulterior. Le Serpent Rouge confirmă între altele că Maria Magdalena este doar un simbol al lui Isis. Iată ce spune textul în această direcţie:

„… În timpuri mai vechi, unii o numeau ISIS, regina energiei benefice, VENIŢI LA MINE, VOI, CEI ÎMPOVĂRAŢI ŞI SUFERINZI, ŞI EU VĂ VOI DA ODIHNĂ, alţii o numeau. MAGDALENA, la fel ca faimosul vas cu balsam vindecător. Dar iniţiaţii îi cunosc adevăratul nume: NOTRE DAME DES CROSS”.

Energia feminină şi liniile genealogice reptiliene sunt transmise mai departe pe linie maternă, iar de la opera lui Ninkharsag şi Enki această energie a fost simbolizată de Maria, Isis şi Semiramida, dar a fost cunoscută şi sub numele de Diana. Prinţesa Diana a fost asasinată într-un străvechi altar merovingian pentru sacrificii, închinat chiar zeiţei Diana. Maşina prinţesei s-a izbit de cel de-al 13-lea stâlp de susţinere, făcându-se praf. Peştera Sainte-Baume din sudul Franţei este considerată mormântul catolic oficial al Mariei Magdalena. În realitate, în timpul perioadei romane această peşteră era un centru de adorare a zeiţei Diana Lucifera – Diana Purtătoarea de Lumină sau Iluminatoarea.

Exact acest nume i l-a dat Mariei Magdalena Jacobus de Voragine, arhiepiscopul dominican al Nobilimii Negre din Genova. Un alt aspect interesant se leagă de faptul că atunci când templierii din întreaga Franţă au fost arestaţi şi torturaţi de către Filip cel Frumos în anul 1307, cei din regiunea Rennes-le-Chateau, care include de asemenea Le Bezu, le Valdieu şi Blanchefort, au fost lăsaţi în pace. Această zonă avea o importanţă foarte mare pentru templieri, care aveau legături cu familia Blanchefort, a cărei reşedinţă era Chateau de Blanchefort, situat la numai trei kilometri de Rennes-le-Chateau. Unii cercetători cred că templierii şi-au îngropat cea mai mare parte a aurului lângă Rennes-le-Chateau.

Cu siguranţă, o treime din totalitatea proprietăţilor lor din Europa se afla cândva în regiunea Languedoc. La vremea lor, romanii considerau şi ei această zonă ca fiind sacră, adorându-şi aici zeii păgâni. Până în secolul VI, Rennes-le-Chateau devenise un oraş înfloritor cu o populaţie de 30.000 de oameni, capitala nordică a imperiului vizigot, care s-a răspândit apoi către sud, trecând Pirineii în Spania. Vizigoţii erau o populaţie germanică sau teutonă, din rândul căreia s-au născut mai târziu Cavalerii Teutoni, care au apărut simultan cu cei templieri. Vizigoţii au fost strămoşii cimerienilor şi ai sciţilor, două populaţii albe provenite din Caucaz. Ei sunt cei care au invadat Roma pornind din Europa Centrală, punând astfel capăt Imperiului Roman.

Un străvechi castel vizigot numit Chateau d’Hautpoul supravieţuieşte încă la Rennes-le-Chateau, având şi un turn al alchimiştilor. Alchimia este ştiinţa care permite transformarea omului inferior în spirit pur, dar are şi o altă semnificaţie, aceea de transformare a metalelor inferioare în aur. Teoria alchimiei a fost creată de iniţiatul grec Aristotel, care afirma că la baza lumii fizice se află ceea ce el a numit materia primară. Aceasta este o energie ne-fizică, pe care nu o poţi vedea sau atinge. Aristotel credea că materia primară se manifestă în forme fizice prin cele patru elemente: Pământul, Apa, Focul şi Aerul. Acestea diferă unele de celelalte, dar toate sunt legate între ele prin calităţile uscăciunii, umezelii, căldurii şi frigului. Fiecare element are două din aceste patru calităţi, din care una este dominantă.

Astfel, Pământul este rece şi uscat, calitatea dominantă fiind uscăciunea. Apa este rece şi umedă, calitatea dominantă fiind răceala. Focul este fierbinte şi uscat, calitatea dominantă fiind căldura. Aerul este fierbinte şi umed, calitatea principală fiind umezeala. Ideea alchimiei este că un element se poate transforma într-un alt element pornind de la calitatea pe care o au în comun. De pildă, focul se poate transforma în aer prin intermediul căldurii, calitate pe care o împărtăşesc ambele elemente. Substanţele sunt alcătuite din elemente, şi dacă poţi transforma un element în altul, vei putea transforma inclusiv substanţele din care sunt alcătuite aceste elemente. Spre exemplu, plumbul poate fi transformat în aur. Se crede că ar exista un praf secret necesar acestei transformări, care a devenit cunoscut sub numele de Piatra Filozofală.

Familia d’Hautpoul a fost considerată păstrătoarea unor asemenea secrete. Atunci când vorbeşte de cel de-al 13-lea semn al zodiacului, Ophiucus, documentul Le Serpent Rouge spune: „Plumbul elementar al cuvintelor mele ar putea conţine aurul cel mai pur”. Timp de 500 de ani, Rennes-le-Chateau s-a aflat în proprietatea conţilor de Razes şi a devenit un centru important al catarilor. Odată cu distrugerea acestora, puterea sa a intrat în declin. O epidemie de ciumă şi atacurile bandiţilor catalani i-au desăvârşit decăderea, astfel încât Rennes-le-Chateau s-a transformat dintr-un oraş înfloritor într-un cătun. Astăzi este un loc de o mare frumuseţe şi înconjurat de mult mister, de unde pot fi văzuţi munţii şi văile din jur. La prima vedere, l-ai putea considera un paradis terestru, dacă nu ar exista o vibraţie energetică foarte neplăcută. Personal, am experimentat o senzaţie profund malefică în acest loc.

Structurile geometrice fantastice ale acestei zone care reunesc munţi, locuri sacre şi biserici, au fost identificate în vremea noastră de oameni ca Henry Lincoln, un cercetător-pionier al misterelor de la Rennes-le-Chateau, sau de cei doi autori ai cărţii Genisis şi Geneset, David Wood şi Ian Campbell. Zeiţa Isis este menţionată în nişte documente vechi găsite la Rennes-les-Bains, o localitate situată la mică distanţă de Rennes-le-Chateau, iar în ultimul secol a fost descoperită o statuie a lui Isis în apropiere de sat. Wood şi Campbell sugerează că Rennes-le-Chateau şi Rennes-les-Bains s-ar traduce prin Regina Casei şi Regina Apelor – nume date de egiptenii din antichitate zeiţelor Nephthys şi Isis.

Regiunea din jurul satului Rennes-le-Chateau este una din cele mai importante în structura energetică a pământului, motiv pentru care a atras atenţia tuturor celor care ştiau acest lucru în antichitate, inclusiv cum să controleze această energie enormă. Lumea modernă nu a aflat de povestea satului Rennes-le-Chateau decât după filmele de televiziune ale BBC-ului, regizate de Henry Lincoln, şi după cartea acestuia, Sfântul sânge, Sfântul Graal, scrisă în colaborare cu Michael Baigent şi Richard Leigh. Cartea a fost inspirată de povestea lui Berenger Sauniere, care a devenit preot al bisericii Sfintei Maria Magdalena din Rennes-le-Chateau, în anul 1855.

Sauniere s-a născut în apropiere, la Montazels. Biserica se afla într-o stare de degradare foarte avansată şi povestea spune că în anul 1887 el s-a apucat să facă principalele reparaţii în interior, împreună cu doi muncitori. Cei trei au descoperit lângă altar o lespede pe care au ridicat-o. Pe partea interioară, aceasta avea gravată imaginea a doi bărbaţi pe un cal. Acest simbol a fost primul sigiliu al templierilor. Lespedea a devenit cunoscută sub numele de Piatra Cavalerilor şi poate fi văzută la muzeul din sat.

Dându-şi seama că ar putea descoperi ceva de valoare, Sauniere şi-a continuat singur munca. Marea revelaţie s-a produs atunci când a desfăcut altarul şi a descoperit în interiorul unuia dintre piloni nişte tuburi din lemn sigilate cu ceară. În interiorul acestora se aflau mai multe manuscrise scrise codificat. După ce şi-a consultat superiorii din Carcassonne, el s-a dus la Paris, la centrul pentru studii oculte al bisericii romano-catolice numit Saint-Suplice, aflat deasupra unui fost loc sacru de adorare a lui Isis/Semiramida.

Documentele au fost studiate de experţi în texte medievale, grafologi şi experţi în coduri. Până în prezent, cercetările au indicat că documentele lui Sauniere conţin o genealogie datată 1244 (anul în care catarii au fost măcelăriţi la Montsegur), care a confirmat supravieţuirea linii genealogice merovingiene, o altă genealogie merovingiană de la 1244 la 1644, şi încă două genealogii alcătuite în jurul anului 1780 de abatele Antoine Bigou, un fost preot al Rennes-le-Chateau şi capelan personal al familiei Blanchefort. Personal, nu cred nici o clipă că asta este tot ce a descoperit Sauniere. Cu siguranţă, documentele care ar fi contat cu adevărat nu ar fi fost făcute niciodată publice, şi nu este exclusă nici ipoteza ca Sauniere să nu fi găsit nici un fel de document. Poate că totul este doar o perdea de fum menită să ascundă adevărata realitate.

Prioria Sionului a avut grijă să „scape” nişte exemplare ale celor două documente Bigou, prin anii 60. Această organizaţie a apărut la Troyes, în Franţa, oraşul fondat de francii sicambrieni (merovingienii), în care au apărut oficial şi templierii. Prioria Sionului a apărut simultan cu templierii, Cavalerii de Malta şi Cavalerii Teutoni, dar a avut legături extrem de strânse numai cu templierii. Există însă cercetători care cred că adevăratele origini ale Prioriei Sionului sunt mult mai vechi. Marii maeştri ai acestei organizaţii sunt numiţi Nautonnier sau Navigatori. Lista tuturor marilor maeştri dintre anii 1188-1918 este prezentată în nişte documente numite Dosarele Secrete, care reprezintă texte publicate particular şi depozitate la Biblioteca Naţională din Paris.

Printre aceşti mari maeştri s-au numărat: Marie şi Jean de Saint-Clair; Leonardo da Vinci; Sandro Boticelli, un alt artist italian şi prieten al lui da Vinci; Nicolas Flamel, faimosul alchimist medieval; filozoful Robert Fludd; Isaac Newton, cel care a „descoperit” legea gravitaţiei şi care a jucat un rol major în crearea „ştiinţei” de tip „această-lume-este-tot-ce-există”; Robert Boyle, un prieten apropiat al lui Newton şi un alt fondator al „ştiinţei” moderne; şi Jean Cocteau, scriitorul şi artistul francez contemporan. Alţi doi mari maeştri, aflaţi în funcţie în timpul lui Sauniere, au fost scriitorul şi poetul francez Victor Hugo, şi prietenul său, compozitorul Claude Debussy, un mare maestru al Ordinului rozicrucian. Una din cele mai faimoase opere a lui Debussy este o dramă merovingiană.

Un mare maestru mai recent pare să fie Pierre Plantard de Saint-Clair, care, potrivit documentelor prezentate de cartea Sfântul sânge, Sfântul Graal, este un descendent al lui Dagobert II şi al dinastiei merovingiene. Dagobert a fost moştenitorul merovingian trimis în exil în Irlanda pe vremea când era copil. S-a întors şi şi-a preluat coroana, dar a fost în cele din urmă asasinat. Se presupune că fiul său ar fi supravieţuit. După părerea mea, Pierre Plantard i-a păcălit pe autorii cărţii Sfântul sânge, Sfântul Graal, iar ideea că linia genealogică a merovingienilor ar fi totuna cu linia genealogică a lui Iisus este lipsită de fundament. În realitate, ea nu are nimic de-a face cu Iisus. Motivul pentru care se fac atâtea referinţe cu privire la Arcadia în legătură cu Rennes-le-Chateau este că regiunea spartană Arcadia a fost legendarul cămin al lui Zeus şi al titanilor, liniile genealogice reptiliene din Troia.

Aceasta este adevărata origine a acestor linii genealogice, nu Iisus, care nici măcar nu a existat. Pierre Plantard, care cunoaşte foarte bine acest adevăr, dar nu doreşte ca el să fie cunoscut şi de opinia publică, s-a născut în anul 1920 şi a editat o revistă în Franţa ocupată de nazişti (cu aprobarea acestora), în anul 1942, numită Calea unui tânăr cavaler. De fapt, era un jurnal al unei societăţi masonice-cavalereşti cu sediul la Paris numită Ordinul Alfa-Galates, al cărei mare maestru a devenit Plantard la vârsta de 22 de ani. Cu greu putem aveam încredere în cuvântul unui om cu o asemenea iniţiere.

La St Suplice, preotul rural Berenger Sauniere s-a întâlnit cu abatele Bieil, directorul general al seminarului, şi cu nepotul acestuia, Emile Hoffet. Acesta din urmă l-a prezentat unui cerc de prieteni ezoterici, care l-au întâmpinat cu căldură, printre care se numărau faimoasa cântăreaţă de operă Emma Calve şi Claude Debussy, marele maestru al Prioriei Sionului şi al rozicrucienilor. Sauniere şi Calve au devenit foarte apropiaţi, şi cântăreaţa l-a vizitat pe preot la Rennes-le-Chateau. Calve s-a aflat chiar în centrul mişcărilor oculte din Franţa, unul din prietenii ei apropiaţi fiind marchizul Stanislas de Gualta, fondatorul unei variante moderne a Ordinului Roza-Crucei, rozicrucienii.

Aproape toţi marii maeştri ai Prioriei Sionului au legături cu rozicrucienii. Un alt prieten apropiat al lui Calve era Jules Bois, un satanist notoriu şi asociat al unui alt satanist, MacGregor Mathers. Încurajat de Bois, Mathers a înfiinţat societatea secretă ocultă britanică numită Ordinul Golden Dawn. Cel mai cunoscut membru al acesteia avea să devină mai târziu satanistul Aleister Crowley. Membrii Ordinului Golden Dawn au fost implicaţi atât în relaţia cu naziştii, cât şi în cea cu satanistul, druidul şi primul ministru britanic Sir Winston Churchill. Salutul cu braţul ridicat al naziştilor (Heil Hitler) era de fapt un ritual păgân al Ordinului Golden Dawn. Un alt membru faimos al Golden Dawn a fost poetul W.B. Yeats, un prieten al lui Claude Debussy. Atunci când a descris societatea ideală, Yeats a sintetizat perfect scopurile Frăţiei Babiloniene:

„… o civilizaţie aristocrată în forma sa desăvârşită, ierarhizată până în ultimele detalii, cu petiţionari adunându-se dimineaţa la porţile marilor oameni, cu o mare bogăţie acumulată în mâinile unui număr mic de oameni, în care toată lumea depinde de aceşti câţiva, mergând până la împărat, care este un zeu ce depinde de un alt zeu mai mare. Inegalitatea ar trebui să domnească pretutindeni, ca lege, în familii, la Curtea imperială, etc.”

Aceasta este chiar viziunea plănuită pentru rasa umană de reptilieni. Dacă Sauniere şi prietenii săi se învârteau în cercul Emmei Calve, avem cu siguranţă de-a face cu activităţi sataniste. Eu nu spun că Sauniere era el însuşi un satanist, pentru că nu cunosc cu precizie acest lucru, dar este cert că se învârtea în nişte cercuri sataniste. Alţi vizitatori faimoşi ai lui Sauniere la Rennes-le-Chateau au fost secretarul francez de stat pentru cultură şi arhiducele Johann von Habsburg, vărul lui Franz-Josef, împăratul Austriei. Habsburgii, una din cele mai importante linii genealogice reptiliene, au condus Sfântul Imperiu Roman timp de 500 de ani, până la destrămarea acestuia din anul 1806. Cu siguranţă, Prioria Sionului, linia genealogică merovingiană şi Rennes-le-Chateau sunt piese principale în această reţea mai largă care reprezintă subiectul cărţii de faţă.

Printre cele mai importante loji masonice din lumea modernă se numără Marea Lojă Alpină din Elveţia. Unul din membrii acesteia este Henry Kissinger, unul din cei mai activi slujitori ai reptilienilor (fiind el însuşi unul dintre ei) de pe planeta noastră. Este implicat în manipularea globală la cel mai înalt nivel (vezi Şi adevărul vă va face liberi) şi este indubitabil un satanist. Marea Lojă Alpină a publicat (deşi acum contestă acest lucru) o lucrare intitulată Descendenţii merovingieni şi enigma regiunii vizigote Razes. Razes este vechiul nume al regiunii din jurul satului Rennes-le-Chateau.

Cartea a fost publicată la început în germană şi tradusă apoi în franceză de un anume Walter Celse-Nazaire, un pseudonim creat din numele sfinţilor cărora le este consacrată biserica din Rennes-les-Bains. Se pare că secretele păstrate în regiunea Rennes-le-Chateau şi Longuedoc sunt foarte importante pentru aceşti oameni. Compozitorul Richard Wagner a folosit mai multe nume din regiunea Rennes în operele sale, iar în opera Valkiriile regăsim tema unui personaj condamnat la somnul etern în ruinele unui castel vrăjit. Există multe castele vrăjite aflate în ruină în jurul satului Rennes-le-Chateau, iar Castelul Walhalla care apare în opera lui Wagner este situat pe meridianul Parisului, la numai câţiva kilometri de sat.

Renne-le-Chateau 9782879018287

Adolf Hitler, care era obsedat de magia neagră, obişnuia să spună că dacă doreşti să-i înţelegi pe nazişti, trebuie să-l înţelegi mai întâi pe Wagner. Există o legendă care spune că Wagner însuşi l-a vizitat pe Sauniere la Rennes-le-Chateau. Jules Verne, autorul de „science-fiction”, a fost şi el un iniţiat de rang înalt care cunoştea numeroase secrete. Cartea sa, Castelul din Carpaţi, include o serie de nume unice din regiunea Rennes-le-Chateau, iar unul din personajele dintr-o altă carte a sa, Clovis d’Ardentor, este Căpitanul Bugarach – numele unui munte de lângă Rennes-le-Chateau cunoscut de localnici sub numele de muntele magnetic. Clovis a fost şi numele unuia din primii regi merovingieni. Există o fermă în apropiere de Rennes-les-Bains numită Jouanne, un alt nume folosit de Jules Verne pentru unul din personajele sale.

Întors în Rennes-le-Chateau după vizita sa la Paris, Sauniere a început să cheltuiască o adevărată avere, cu mult peste posibilităţile financiare ale unui preot sărac de la ţară. De unde a apărut această bogăţie subită? El şi-a construit lângă biserică o casă pe care a numit-o Villa Bethania, numai pentru el şi pentru angajata sa, Marie Denarnaud. În imediata apropiere a construit un turn de veghe, deasupra unei stânci de unde pot fi văzuţi munţii şi văile din întreaga regiune. A dat acestui turn numele de La Tour Magdala, afirmând că acesta reprezintă o bibliotecă.

David Icke spune ca:

„Am vizitat acest turn şi mă îndoiesc de această destinaţie. Există într-adevăr în interiorul lui o cameră mică ce conţine câteva cărţi, dar cu greu am putea-o numi „bibliotecă”. Cert este că locul unde a fost construit corespunde perfect cu unul din punctele pentagramei din structura geometrică identificată de Wood şi Campbell. Numele de Magdala înseamnă turn de veghe, care reprezintă la rândul lui unul din simbolurile Frăţiei Babiloniene pentru Maria Magdalena (energia feminină, Isis, Semiramida). De remarcat că el reprezintă şi simbolul Martorilor lui Iehova, o altă religie-închisoare creată de fruntaşi ai Frăţiei cum ar fi francmasonul de rang înalt Charles Taze Russell. Toate aceste societăţi secrete şi toate aceste religii sunt legate între ele.

Sauniere a cheltuit sume mari de bani pe cumpărarea unor obiecte de artă şi antichităţi, a plătit construirea unui turn de apă pentru nevoile satului şi a cheltuit o avere pentru a construi un nou drum care să ducă din Rennes-le-Chateau în vârful muntelui, înlocuind cărarea îngustă şi nesigură de dinainte. În plus, a început să corespondeze cu oameni din întreaga Europă. Dar mai presus de toate, şi-a transformat biserica cu banii recentei sale averi. Aceasta a fost complet restaurată şi împodobită cu statui ciudate şi cu simboluri ezoterice. La intrarea în biserică a scris în limba franceză: „Acest loc este teribil”. Chiar la intrare se află o statuie demoniacă ce prezintă o versiune particulară a diavolului.

Este vorba de Asmodeus, despre care legenda spune că a fost forţat de regele Solomon să ajute la construirea templului său din Ierusalim. Printre posesiunile lui Sauniere s-a descoperit şi o pictură a lui Asmodeus înlănţuit. Vitraliul uneia din ferestrele bisericii o prezintă pe Maria Magdalena ungând picioarele lui Iisus. Există de asemenea o statuie a Mariei Magdalena cu un craniu la picioare (simbolul ritualurilor templiere). Podeaua bisericii este pavată cu dale pătrate albe şi negre, la fel ca orice templu mason. Interiorul bisericii este decorat cu simbolul crucii şi al trandafirului, inspirat chiar de Sauniere.”

Acesta este simbolul societăţii secrete a rozicrucienilor, ale cărei origini se pierd în negura timpului. Există artefacte templiere găsite la Paris şi în Cipru care prezintă acelaşi simbol. Trandafirul este asociat cu adorarea zeiţei şi cu simbolismul sexual. Romanii numeau trandafirul Floarea lui Venus (Venus = Semiramida). „Prostituatele sacre ale lui Venus” purtau această floare la butonieră, ca semn distinctiv. În misterele sexuale ale lui Venus, nimic din ce era sub rosa, adică „sub trandafir”, nu trebuia să le fie revelat celor neiniţiaţi. Atunci când era folosită ca simbol al energiei feminine, Fecioara Maria era cunoscută sub numele de Trandafir, Tufiş de Trandafiri, Ghirlandă de Trandafiri sau Trandafir Mistic. Numele de Rose (n.n. trandafir, roză) ar putea proveni de la Eros, simbolul iubirii sexuale.

Rozicrucienii fac parte integrantă din reţeaua Frăţiei, la fel ca şi iezuiţii. Fratele lui Sauniere, Alfred, era iezuit. Custodele muzeului din Rennes-le-Chateau mi-a spus că este posibil ca Sauniere să fi fost un membru al Ordinului rozicrucian, şi aş fi surprins să aflu că nu a fost. Pe mormântul său din curtea bisericii se află o cruce şi un trandafir roşu. Trandafirul roşu pe un mormânt poate indica fie că cel care s-a stins a dus o viaţă exemplară, fie că s-a sfârşit prematur. Când Pierre Plantard de Saint-Clair, marele maestru al Prioriei Sionului, a vizitat Rennes-le-Chateau, el a fost văzut executând o ceremonie stranie la mormântul lui Sauniere. Desigur, superiorii ierarhici şi-au pus întrebări privind averea subită a lui Sauniere, dar când ar fi trebuit să fie investigat, cel care l-a sprijinit a fost însuşi papa.

Sauniere colabora în secret cu doi preoţi locali, abatele Boudet de la Rennes-les-Bains şi abatele Gelis de la Coutaussa. Cele două sate se află foarte aproape de Rennes-le-Chateau. Există dovezi care atestă că Boudet, un prieten al bunicului lui Pierre Plantard, le-a plătit lui Sauniere şi fratelui iezuit al acestuia sume mari de bani. Toţi trei beneficiau se pare de o sursă inepuizabilă de lichidităţi. În anul 1897, prietenia lor a fost zdruncinată de un conflict între Sauniere şi Boudet, marcat de asasinarea sângeroasă a lui Gelis, care se retrăsese complet din viaţa publică, trăind încuiat în casă, de teamă pentru viaţa sa. Se pare că avea toate motivele.

A fost înjunghiat de cineva pe care îl cunoştea şi în care avea încredere, căci i-a deschis uşa, iar alarma pe care a instalat-o nu a funcţionat. În pofida morţii sale violente şi a luptei aprige care i-a precedat, corpul său a fost lăsat să zacă pe podea într-o poziţie aproape rituală. În biserica sa din Coutaussa se află simbolurile familiare de-acum ale ghearelor de leu, strugurilor şi viţei de vie, precum şi o variantă a Stelei lui David (steaua cu şase colţuri) în care cele două triunghiuri se suprapun, în loc să se intersecteze în poziţia normală. Acelaşi simbol a fost găsit şi pe eticheta unei cărţi a lui Sauniere.

Pe mormântul lui Gelis, marcat cu o cruce malteză/templieră, se află cuvântul Asasin, iar piatra funerară este împodobită cu un trandafir, simbolul rozicrucienilor şi al morţii premature. Sauniere a murit în anul 1917, în urma unui atac cerebral. Atacul s-a produs pe data de 17 ianuarie 1917, o dată extrem de semnificativă pentru Frăţia Babiloniană, căreia îi corespunde sărbătoarea St Suplice. Sauniere şi-a dus documentele descoperite la biserica St Suplice din Paris. Misteriosul document numit Le Serpent Rouge conţine un plan al St Suplice. St Suplice a fost construit în anul 1645 potrivit legilor geometriei sacre, pe ruinele unui templu al lui Isis, şi a devenit sediul societăţii Compagnie du Saint-Sacrement, o acoperire a Prioriei Sionului.

În sfârşit, Victor Hugo, mare maestru al Prioriei Sionului, s-a însurat la St Suplice. Le Serpent Rouge a fost datat 17 ianuarie, dată care corespunde casei astrologice a capricornului sau a caprei, a cărei ipostază negativă (ţapul) este Bafomet şi Ţapul din Mendes, simbolul satanismului şi al templierilor (vezi Figura 21). Imaginea derivă din sacrificarea simbolică a unui ţap de către israeliţi în onoarea Privitorului (reptilian) Azazel, simbolizat şi de pentagrama inversată sau „capul de ţap”. Se spune că Nicholas Flamel, un alt mare maestru al Prioriei Sionului, ar fi reuşit prima sa transmutare alchimică în după-amiaza zilei de 17 ianuarie. Pe data de 17 ianuarie 1775 a fost dezvelită la Bruxelles o statuie a lui Charles de Lorraine, mare maestru al Prioriei Sionului şi al Ordinului Cavalerilor Teutoni.

Dacă vi se pare că toate acestea sunt simple coincidenţe, vă propun să nu subestimaţi importanţa datelor precise pentru Frăţia Babiloniană. Fiecare fracţiune de secundă are o vibraţie diferită de cea precedentă, căci câmpul magnetic al pământului se modifică subtil din cauza influenţei soarelui şi a mişcării planetelor, şi fiecare număr şi combinaţie de numere îşi are propria sa semnătură vibratorie unică. Sauniere şi-a transferat toţi banii şi toate posesiunile pe numele îngrijitoarei sale, Marie Denarnaud, confidenta sa de-a lungul întregii perioade pe care am discutat-o mai sus. Se spune că aceasta i-ar fi transmis unui prieten:

„Oamenii din această regiune calcă pe aur fără să-şi dea seama… Cu ceea ce ne-a lăsat domnul am putea hrăni Rennes-ul timp de o sută de ani, şi tot ne-ar mai rămâne destul… Într-o zi am să-ţi spun un secret care te va face un om foarte bogat”.

Figura 21

Simbolul complex al forţei răului, Bafomet

Dar nu i-a transmis niciodată acest secret. Rennes-le-Chateau rămâne un loc atât de învăluit în secrete, care seamănă atât de bine cu „sala oglinzilor”, încât adevărul nu a reuşit să ajungă niciodată la oameni, deşi au trecut atâtea secole. În ultima vreme vălul a început însă să se ridice şi adevărul a început să iasă la iveală. Complicaţiile din povestea satului Rennes-le-Chateau (inclusiv a Frăţiei) se nasc datorită certurilor dintre diferitele facţiuni concurente care operează sub aceeaşi conducere centrală. Altfel spus, oameni despre care ştim sigur că sunt implicaţi sunt subminaţi sau ucişi de alţi oameni, despre care ştim la fel de sigur că sunt implicaţi. Acest lucru poate fi extrem de derutant dacă nu cunoşti regulile jocului.

Aceste lupte interne sunt inevitabile dacă ţinem cont de modul în care gândesc aceşti oameni, şi de multe ori servesc chiar scopurilor Frăţiei, căreia îi convine ca ele să se desfăşoare în arena publică, lăsând impresia unor disensiuni. Aceasta este regula haosului, a lui „divide et impera” (divide şi guvernează), de care au nevoie membrii Frăţiei pentru a-şi implementa Agenda prin manipulare. Când luptele interne pun însă în pericol întreaga Agendă, asupra căreia toţi sunt unanim de acord, respectiv controlul global al lumii, ierarhia superioară a Frăţiei strânge rapid rândurile. O asemenea luptă a izbucnit între Prioria Sionului şi ramura sa militară, cavalerii templieri, care a provocat destule conflicte în secolele care au urmat.

În anul 1187, templierii au pierdut controlul asupra Ierusalimului în faţa turcilor sarazini, probabil în mod intenţionat, după care au intrat în conflict cu foştii lor aliaţi şi maeştri oficiali, Prioria Sionului. Un an mai târziu s-au separat formal de aceştia printr-un ritual numit Tăierea Ulmului, ţinut la Gisors, un oraş de lângă coasta de nord a Franţei. Ordinul Sionului şi-a schimbat numele în Prioria Sionului şi a adoptat ca emblemă crucea roşie folosită de templieri. Prioria a adoptat şi titlul de Ordinul Adevăratei Cruci Roşii, L’Ordre de la Rose-Cross Veritas.

Cele două societăţi secrete au căzut de acord să acţioneze independent, dar Prioria dorea averea Templului, asupra căreia credea că are toate drepturile, şi probabil că s-a folosit de regele merovingian al Franţei, Filip cel Frumos, pentru a-şi atinge acest scop.

SURSE

  1. Juri Lina – “Arhitectii Inselaciunii”, pag. 43-44, Editura Lux Sublima, 2014.
  2. Gerard de Sede in “Signe: Rose+Croix”, Paris, 1977.
  3. David Icke – “Secretul Suprem”, Editura Daksha, 2006.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro