David Rockefeller, mare susținător al Globalizării și Noii Ordini Mondiale, a murit la vârsta de 101 ani!

by Astazi, 20 martie 2017, David Rockefeller, mare susținător al Globalizării și Noii Ordini Mondiale, a murit la vârsta de 101 ani. “Fostul bancher David Rockefeller, cel mai vârstnic miliardar din lume, potrivit Forbes Magazine, și nepot al celebrului magnat John D. Rockefeller (1839 – 1937), a murit luni la vârsta […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Astazi, 20 martie 2017, David Rockefeller, mare susținător al Globalizării și Noii Ordini Mondiale, a murit la vârsta de 101 ani.

“Fostul bancher David Rockefeller, cel mai vârstnic miliardar din lume, potrivit Forbes Magazine, și nepot al celebrului magnat John D. Rockefeller (1839 – 1937), a murit luni la vârsta de 101 ani, relatează Reuters.

Bunicul său a fost legendarul magnat al petrolului John D. Rockefeller, iar mama sa, Abby, a fost o proeminentă patroană a artelor și cofondatoare a muzeului MoMa.

Locul nașterii sale din mijlocul cartierului Manhattan, unde familia sa deținea cea mai mare reședință privată din New York, a devenit mai târziu Muzeul de Artă Modernă (MoMA).

Cei cinci frați ai lui David Rockefeller au murit cu zeci de ani în urmă, iar în 2014 și-a incinerat unul dintre copii, decedat într-un accident de avion.

Forbes estimează averea lui Rockefeller la 3,2 miliarde de dolari — fiind ‘abia’ al 603-lea miliardar al lumii în topul averilor, dar suficient de bogat pentru a deține mai multe proprietăți și o mare colecție privată de artă.

Absolvent de Harvard, el obișnuia să doneze în fiecare an milioane de dolari.

El a mărturisit într-un interviu acordat revistei Forbes că a avut o viață minunată și că este convins că lucrurile materiale pot contribui la o viață plăcută dar, în mod fundamental, dacă nu ai prieteni buni și rude care contează pentru tine, viața va fi într-adevar goală și tristă, iar lucrurile materiale încetează să mai fie importante.”[1]

David Rockefeller nu si-a ascuns niciodata intentiile cu privire la Noua Ordine Mondiala.

„„Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială” – David Rockefeller, într-un discurs din 23 septembrie 1994, la un dineu al ambasadorilor ONU.

„Unii chiar cred că suntem parte a unei societăţi secrete ce lucrează împotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite ale Americii, mă caracterizează pe mine şi pe familia mea ca «Internaţionalişti» ce s-au raliat cu alte persoane din toată lumea pentru a edifica o structură mai integrată global şi politic (n.ed. Noua Ordine Mondială) – o lume – dacă vreţi să o numiţi aşa. Dacă aceasta este acuzaţia, atunci mă declar vinovat – şi sunt mândru de acest lucru!” – David Rockefeller în cartea Memorii (Memoirs, pag. 405, New York: Random House, 2002).

David Rockefeller este un puternic om de afaceri american, dar şi un propagandist al Globalizării (Noua Ordine Mondială). De asemenea, acesta este poreclit şi „Împăratul Petrolului” de către scriitorii de conspiraţii, întrucât el a fondat corporaţia petrolieră Standard Oil. Acesta este căsătorit şi are şase copii. Averea sa netă este estimată oficial la 2,2 miliarde de dolari. În realitate averea sa este cu mult mai mare decât este cea prezentată publicului.

Familia Rockefeller alături de Rothschild (Împăratul Aurului), Oppenheimer (Împăratul Diamantelor), de Bronfman (Împăratul Alcoolului și Țigărilor) şi Warburg sunt cei care alcătuiesc chintesenţa Illuminati-lor, iar aceştia, după cum vedeţi, nu se sfiesc să recunoască, deschis, în public, că-s duşmanii oamenilor. Toţi aceştia sunt cei care alcătuiesc cercul intim al Grupului Bilderberg, al cărui scop a rămas Guvernul Mondial.

În 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei (Chase National Bank). Pe atunci preşedinte era unchiul său, Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich, şi fratele mamei sale, Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank în 1955, acum denumită JPMorgan Chase.

În 1949 devine cel mai tânăr director al Council on Foreign Relations (Consiliului pentru Relaţii Externe), pe care îl stăpâneşte de atunci. A iniţiat planul Marshall.

Printre apropiaţii lui David Rockefeller se numără: familia Rothschild, generalul George C. Marshall, membrii familiei Ford, Bill Clinton, Henry Kissinger, Riley P. Bechtel (Bechtel Group), Gianni Agnelli (Fiat), John Loudon (Royal Dutch-Shell), C. Douglas Dillon, David Packard (Hewlett-Packard), familia Dulles, Katharine Graham (Washington Post), Brooke Astor (Astor family – Waldorf-Astoria Hotel), Peter G. Peterson (preşedintele Blackstone Group, fost preşedinte Council on Foreign Relations), Arthur Ochs Sulzberger Jr. (preşedintele New York Times).

Paul Volcker, un apropiat al familiei, a lucrat pentru banca sa, înainte de a deveni preşedinte al Federal Reserve. Banca sa are strânse legături cu World Bank. Trei dintre preşedinţii acesteia, John J. McCloy, Eugene R. Black Sr. şi George Woods au lucrat pentru el. James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei, fiind director al Rockefeller Foundation şi al altor organisme Rockefeller. De asemenea familia a găzduit pe proprietăţile sale numeroase întâlniri regulate cu guvernatori de bănci naţionale sau ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Un alt apropiat al familiei, Joseph Verner Reed Jr, a fost asistentul lui Eugene R. Black Sr. (al cărui tată a fost preşedintele Rezervei Federale). A dezvoltat legături apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) încă din anii ʼ50. Apropiaţi ai familiei Rockefeller: Allen Dulles, directorul Richard Helms, Archibald Roosevelt Jr., Kermit Roosevelt Jr., William Bundy.

În vara lui 1964 are o întâlnire de două ore şi jumătate cu Nikita Hrusciov. Apoi şi cu succesorul său, Leonid Brejnev. În 1965, Rockefeller şi câţiva oameni de afaceri au fondat Council of the Americas. Principalul lor proiect era North American Free Trade Agreement (NAFTA) despre care Henry Kissinger spunea: „NAFTA este o piatră de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale”.

În 1973 a fost creată la iniţiativa sa Comisia Trilaterală. Alţi membri fondatori au fost Alan Greenspan şi Paul Volcker, ambii foşti capi ai Federal Reserve. De asemenea şi Zbigniew Brzezinski, care a fost şi director. În mai 1973 Chase Manhattan Bank deschide la Moscova un birou în piaţa Karl Marx.

A fost președinte al Overseas Development Council of the US-USSR Trade and Economic Council, Inc. ce a fost fondat în 1973. L-a convins pe preşedintele Jimmy Carter să aprobe intrarea şahului Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, în SUA pentru spitalizare. Această acţiune a precipitat criza ostaticilor din Iran.

În ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale, formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: „Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta”. Bukovsky nu şi-a putut reţine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui d’Estaing: „Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Mastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat”.

În 1992, a fost desemnat să conducă Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfătuit Rusia în privinţa modernizării băncilor. În 2006 a format o echipă cu şefii de la Goldman Sachs pentru crearea Republicans Who Care. JPMorgan a anunţat în 2016 că l-a numit în board-ul său de consilieri internaţionali pe Anatoli Ciubais, fost vicepremier cunoscut drept unul dintre principalii artizani ai reformelor economice din Rusia. Ciubais este primul rus care se alătură consultanţilor JPMorgan. Este acţionar majoritar la Atlantic Richfield Petroleum and International Petroleum Corporation ce produce şi napalm. Edificator pentru ce are în cap sunt înseşi declaraţiile sale. În august 1973 într-un articol pentru New York Times se cita din spusele acestuia: „Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante şi de succes din istorie”.
Aceasta deoarece şi China le-a servit şi le serveşte drept laborator special de studiu pentru societatea de mâine dorită de ei.

La Consiliul de Afaceri al Naţiunilor Unite, 14 Sept. 1994, Rockefeller spunea: „Dar această fereastră de ocazii, în care putem construi o ordine mondială interdependentă, nu va fi deschisă pentru mult timp. Deja sunt forţe puternice care lucrează şi ameninţă să distrugă toate speranţele şi eforturile noastre de a ridica o structură rezistentă de interdependenţă globală.” Şi apoi cea mai celebră exprimare a sa: „Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”.

Sub impulsul lui David Rockefeller, Grupul Bilderberg se întruneşte pentru prima dată la Hotel de Bilderberg, de unde şi denumirea grupului, lângă Arnhem (Olanda), între 29 şi 31 mai 1954. Emblematic pentru scopul şi modalitatea de lucru a celor ce se întrunesc periodic la aceste întâlniri este declaraţia de la 5 iunie 1991 a fondatorului David Rockefeller (din partea Council for Foreign Relations), cu privire la prestaţia presei faţă de deciziile grupului Bilderberg: „Suntem recunoscători conducerilor publicaţiilor The Washington Post, The New York Times, Time Magazine şi altor mari publicaţii ai căror directori au participat la întâlnirile noastre şi au respectat promisiunea lor de discreţie pentru ultimii 40 de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să dezvoltăm planul nostru global dacă am fi devenit subiecţi ai luminilor presei în toţi aceşti ani, dar lumea este mult mai sofisticată şi mai pregătită acum să înainteze spre o guvernare globală…”
De menţionat că prima conferinţă Bilderberg din SUA, din 1957, a fost sponsorizată de Fundaţia Ford.

„Acum patriarh al celebrei familii Rockefeller, David a fost unicul fiu al lui John D. Rockefeller ‒ considerat la momentul respectiv cel mai bogat om din toate timpurile, cu o avere de 200 miliarde de dolari – şi nepotul magnatului petrolier John D. Rockefeller Jr., fondator de Standard Oil. Cei patru fraţi ai săi au murit adolescenţi şi foarte tineri. Banii familiei, care a fost şi este animată de sentimente filantropice, astfel că de-a lungul istoriei ei a donat mai mult de jumătate din avere diverselor proiecte, au construit şi sponsorizează în continuare universitatea din Chicago, Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale, Fundaţia Rockefeller (1913), a cărei menire este să promoveze progresul ştiinţific în toate ţările lumii. Întotdeauna, membrii clanului au susţinut oficial Partidul Republican, la fel şi fundaţia, fiind fervenţi anticomunişti.” Se pare că rolul acesta îl joacă Rockefeller. Multă lume spune că astăzi, familia Rockefeller reprezintă forţa bancară dominantă în Statele Unite.

Coleg de facultate cu John F. Kennedy

David Rockefeller s-a născut la New York, în reşedinţa de la numărul 10 din West 54th Str., pe atunci cea mai mare vilă din oraş. Mai târziu, edificiul a devenit, fiindcă familia l-a donat, sediul Muzeului de Artă Modernă din New York. David şi-a petrecut copilăria la proprietatea uriaşă a părinţilor săi de la Pocantico, unde Rockefellerii îşi primeau oaspeţii importanţi: amiralul Richard Byrd (ale cărui expediţii în Antarctica au fost finanţate de tatăl său) sau cunoscutul aviator Charles Lindbergh.

În 1936 a absolvit, în mod strălucit, Universitatea Harvard şi apoi a studiat un an la London School of Economics. Aici, l-a cunoscut prima oară pe John F. Kennedy, deşi amândoi învăţaseră la Harvard şi, culmea, David fusese o vreme iubitul lui Kathleen, sora viitorului preşedinte al Statelor Unite. În 1940, a obţinut doctoratul la Universitatea din Chicago, creată de familia sa în 1889. În acelaşi an, beneficiind de experienţă în administraţia centrală, a devenit secretar al primarului din New York, Fiorello La Guardia, fiind plătit simbolic pentru serviciile sale, cu doar „un dolar pe an”.

În 1943, fiind în stagiu militar, s-a înscris la Officer Candidate School şi a fost promovat căpitan în 1945. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial a luptat în Franţa (vorbeşte fluent franceza) în cadrul serviciului militar de informaţii şi în acelaşi timp era şi ataşat militar la Ambasada SUA de la Paris.

Carieră de bancher la Chase Bank

În 1946, David Rockefeller a devenit cel mai important bancher al familiei, unind Banco Rockefeller cu Chase National Bank, fiind asociat pentru mult timp, nu doar cu familia ci şi cu unchii săi, Abby şi Winthrop Aldrich, fraţii mamei. David a urcat toate treptele ierarhice şi în 1960 a devenit preşedinte al acestei instituţii bancare, transformată după mulţi ani în Chase Manhattan. Din 1969 şi până în 1980 a condus banca familiei cu talent şi mână de fier. A fost, până de curând, unicul mare acţionar.

Chase Manhattan a fost, în principiu, o bancă pentru clienţii corporatişti puternici din punct de vedere economic, ca de exemplu General Electric, care a devenit administrator al Rockefeller Center, unde a şi închiriat o mare parte din spaţiu. De asemenea, s-a străduit să asocieze banca sa cu industria petroliferă, pe care a finanţat-o datorită conexiunilor cu cu cei care conduceau companiile apărute din Standard Oil, şi în special cu ExxonMobil.

În 1960, sub conducerea lui David Rockefeller, s-a construit noul sediu central al băncii, situat în inima financiară a SUA, în Manhattan, pe strada Liberty, aproape în faţa FED, banca centrală a Americii. Cu 60 de etaje, a fost la acel moment edificiul bancar cel mai mare din lume, având şi cinci etaje subterane. Principalul competitor al Chase Bank, şi atunci şi acum, este City Bank din New York, divizie a holdingului Citigroup. National City a avut o statornică relaţie cu familia Rockefeller, încă de pe vremea bunicului lui David, William Rockefeller. James Stillman Rockefeller a fost chiar preşedinte al National City. În 1960, împreună cu şefii altor companii, au format Chase International Advisory Committee, care în 2005 avea 28 reprezentanţi din 19 state din întreaga lume, mulţi dintre ei, prieteni cu David, preşedinte al Comitetului până în 1999, an în care a părăsit postul. După fuziunea cu J.P. Morgan, Chase International a luat numele de International Council, şi printre cei mai reprezentativi membri sunt Kissinger, Riley P. Bechtel, Andre Desmarais şi George Shultz, actualul preşedinte.

În mandatul lui David, Chase Bank s-a extins internaţional, transformându-se într-un pilon al sistemului financiar mondial şi devenind banca principală a Naţiunilor Unite, cu aproximativ 50.000 de sucursale. Interesant este că în 1973 s-a deschis în Uniunea Sovietică prima sucursală a unei bănci americane, chiar în Piaţa Karl Marx, de lângă Kremlin. În acelaşi an, Rockefeller a vizitat China, şi în urma acestei călătorii lângă Chase Bank a apărut prima sucursală a Băncii Naţionale a Chinei în Statele Unite.

Tot în vremea preşedinţiei la bancă a lui David Rockefeller, instituția financiară a avut o relaţie excelentă cu Banca Mondială, toţi cei trei preşedinţi ai acesteia: John J. McCloy, Eugene Black şi George Woods lucrând anterior la Chase Bank, la fel ca şi Paul Volcker, înainte de a deveni preşedinte la FED. Relaţia lui Volcker cu Rockefeller a fost atât de bună, încât a renunţat la funcţia de la FED pentru a lucra la Rockefeller Group Inc., uriaşa companie a celebrei familii.

În Clubul Bilderberg, de la prima reuniune

Globalist convins, David Rockefeller a participat la reuniunea inaugurală a influentului grup Bilderberg. Au fost invitate atunci 130 de personalităţi din lumea academică, din mediul de afaceri şi din politică. Cea mai puternică organizaţie „vizibilă” implicată în conducerea lumii a avut întâia sa conferinţă în noaptea de 29 spre 30 mai 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek, Olanda, hotel de la care şi-a luat şi numele (prinţul Bernhard de Olanda ar fi cel care a fondat oficial Grupul de la Bilderberg). Deşi înfiinţat acum jumătate de secol, se cunosc foarte puţine informaţii exacte despre acest forum elitist. În context, nicio sursă, din păcate, nu e sigură, fiindcă nu există posibilitatea să fie verificată. De aceea prudenţa în afirmaţii este recomandabilă. Faptul că reuniunile au caracter absolut confidenţial şi că nu sunt mediatizate a făcut ca de mult timp clubul să fie considerat o societate secretă, în jurul căreia s-au ţesut tot felul de ipoteze.

Printre reproşurile care i se aduc se numără teama de a vedea o structură ce reuneşte un număr mic de persoane influente şi puternice, care ia decizii importante în politică şi în economie, fără niciun control democrat din partea altcuiva. După căderea imperiului sovietic ceea ce se reproşează acestui puternic grup de lobby este orchestrarea mondializării economiei. Rockefeller afirmă că Bilderberg nu-şi propune să rezolve dispute şi că participanţii sunt „liberi să se informeze despre ceea ce i-au auzit pe şefii lor de guvern”.

Creator şi finanţator al Trilateralei

Din cauza insatisfacţiei pe care a trăit-o în 1973, fiindcă i-a eşuat tentativa de a include Japonia în acest grup, David Rockefeller a creat Comisia Trilaterală, şi sub influenţa altor personaje politice importante. Astfel că la 1 iulie 1973, la Tokyo, într-o lume atunci bipolară, câţiva lideri ai Clubului Bilderberg, printre care David Rockefeller, Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski lansau Trilaterala, formată din Statele Unite, Europa şi Japonia. A devenit foarte activă, ajutată şi de o reţea puternică de influenţă, cu multiple ramificaţii. Adevărat cenaclu al elitei politice şi economice internaţionale, acest club exclusivist a suscitat controverse încă de la început, afirmându-se că şi Trilaterala şi Consiliul pentru Relaţii Externe au acelaşi finanţator – magnatul David Rockefeller, cel care ani de zile a avut contacte cu europenii!

Scopul Comisiei era să activeze forţele de vârf ale giganţilor industriali şi economici, adică ale SUA, Europei Occidentale şi Japoniei, şi să forţeze crearea definitivă a „noii ordini mondiale”. S-a speculat că oferă elitei venite din diferite direcţii ale masoneriei posibilităţi de întâlnire pentru colaborare secretă, creându-se o bază politică extinsă influenţei grupului Bilderberg. Astăzi, tot mai multe voci susţin că Trilaterala are sub control economia, politica, armata şi mass-media americane, reuşind şi performanţa de a aduce în interiorul consiliului director elita domnitoare din Japonia. Regrupând în jur de 300 de personalităţi dintre cele mai distinse şi influente – reprezentanţi ai Băncii Mondiale şi FMI, oameni de afaceri, politicieni, demnitari, „intelectuali” – din cele trei zone-cheie ale lumii, Triada s-a impus rapid ca un principal instrument al acordului dintre SUA, Europa şi Japonia, grijulie totodată să protejeze interesele companiilor multinaţionale şi să-i „lumineze” prin analizele sale pe conducătorii politici.

Comisia Trilaterală a devenit obiectul investigaţiilor întreprinse de o parte a mediilor de comunicare, când s-a descoperit că la sfatul lui David Rockefeller, Jimmy Carter numise 15 membri ai Trilateralei în posturi de consilieri la Casa Albă. E drept că după aceea cu toţii au renunţat la a face parte din Comisie. Pe deasupra, s-a descoperit şi că preşedintele Carter fusese membru al organizaţiei. Administraţia Clinton a avut 12 membri din Trilaterală, inclusiv Bill Clinton; de altfel, şi Gerald Ford şi George Bush Sr. au făcut parte din „trilateralişti“. În 1989, David Rockefeller a vizitat URSS, conducând o puternică delegaţie a Comisiei, din care nu lipseau Henry Kissinger, fostul preşedinte Giscard d’Estaing, fostul premier japonez Yasuhiro Nakasone. Discuţia cu Mihail Gorbaciov s-a axat pe integrarea Uniunii Sovietice în economia mondială. Informaţiile primite în urma unor astfel de întâlniri se transmit sub forma unor informări scrise, diferitelor persoane importante dar şi liderilor politici americani.

Reuniunile de familie, de două ori pe an

La Pocantico, proprietatea familiei întinsă pe 3.400 acri, Rockefeller are întâlniri formale cu oficiali ai Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional, dar şi cu lideri mondiali, regi, preşedinţi. Bineînţeles, toţi aceştia au trecut şi pragul reşedinţei magnatului, eleganta Hudson Pines, unde în 1986 Ronald Reagan a mărturisit că doar acasă la el se simte atât de bine. După moartea fraţilor săi John D. al III-lea în 1978, Nelson în 1979 şi Laurance în 2004, David a devenit atât şeful clanului Rockefeller, cât şi al Habitation 5600, biroul acestei familii cu şase generaţii, situat la etajele 54 şi 56 din Edificiul GE în Rockefeller Center.

Pe deasupra, firma oficial asociată la Rockefeller, Milbank, Tweed, Hadley & McCloy, îşi are sediul în clădirea centrală a JP Morgan Chase, fiind sfătuitorul privat al familiei – şi al Chase Bank ‒ încă de pe vremea lui John D. Jr., tatăl lui David Rockefeller. În general, coeziunea clanului se menţine şi prin reuniunile ţinute la Playhouse, de la proprietatea din Pocantico, programate în fiecare an, în iunie şi în decembrie. În 2000, David Rockefeller a vândut Rockefeller Center, al cărui beneficiar a fost Jerry Speyer, de la Tishman Speyer Properties.

Ulterior, s-a descoperit că David şi Speyer erau prieteni încă din vremea creării Muzeului de Artă Modernă, care a fost mai mult o asociaţie decât un acord financiar. În 2003, David Rockefeller a fost membru onorific al juriului care a selectat proiectele de la concursul pentru memorialul ce va fi amplasat în World Trade Center. Doi ani mai târziu, când împlinea 90 de ani, magnatul a donat 100 de milioane de dolari Muzeului de Artă Modernă şi 50 de milioane Universităţii Rockefeller, două din cele mai importante instituţii ale familiei.

Primul Rockefeller care şi-a scris memoriile

Printre hobby-urile lui David Rockefeller, unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisei „elite mondiale” care a pus la cale planurile globalizării, se înscrie şi interesul pentru entomologie şi navigaţie. Iahtul său îi este cel mai bun prieten pentru aşa ceva.

Din anii ’40 şi până în zilele noastre, bancherul a fost un prodigios creator de relaţii. Rolodex-ul din biroul său conţine peste 150.000 de vizite, cu informaţii personale despre personalităţile cele mai puternice din lume. Se estimează că averea sa este uriaşă, dar membrii familiei Rockefeller n-au agreat niciodată topurile în care era măsurată bogăţia lor.

Impresionanta colecţie de artă a magnatului cuprinde pictori de la impresionişti până la postmodernişti. Până în anul 2000, David Rockefeller şi alţi membri ai familiei au fost acţionari minoritari la ExxonMobil, companie desprinsă din Standard Oil.

În 2002, David Rockefeller şi-a publicat memoriile, fiind primul din cele şase generaţii ale clanului Rockefeller care şi-a scris autobiografia. E drept că pentru acest demers a avut nevoie de zece ani! El povesteşte, printre altele, cum a activat în serviciile secrete militare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dezvoltându-şi „abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi de influenţă”. Însă pasajul cel mai interesant din autobiografie se găseşte la pagina 405.

Rockefeller admite aici că face parte dintr-o conspiraţie secretă internaţională, care are ca scop globalizarea. „Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra instituţiilor politice şi economice americane. Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind «internaţionalişti» care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Da, aşa este, pledăm pentru globalizare.”

David Rockefeller este membru al multor societăţi secrete, după cum el însuși recunoaște:
„- Century Club (cunoscut și ca The Century Association), New York;
– Harvard Club of New York;
– River Club, New York;
– Knickerbocker Club, New York;
– Links Club, New York;
– University Club, New York;
– Recess Club, New York;
– Economic Club of New York;
– New York Yacht Club;
– Alfalfa Club, Washington;
– Bohemian Club, San Francisco – Rockefeller și fiul său, David Jr., sunt membri ai Stowaway Camp din Bohemian Grove;
– Să nu uităm şi de Grupul Bilderberg.””[2]

Bill Gates și David Rockefeller susțin public reducerea populației planetei prin vaccinuri

„Suntem oficial şapte miliarde de oameni, iar Pământul începe să dea semne de… oboseală. Suntem prea mulţi, spun minţile luminate care caută deja soluţii. Unii le-au şi găsit. Surprinzătoare şi înfricoşătoare este varianta propusă de multimiliardarul şi filantropul Bill Gates care vrea să ţină sub control creşterea populaţiei prin vaccinare.

“Lumea de azi are 6,8 miliarde de oameni, număr ce va ajunge până la aproximativ 9 miliarde. Acum, dacă facem o treabă foarte bună cu noile vaccinuri, cu serviciile medicale, cu serviciile de sănătate reproductivă, am putea, cel mai probabil, să reducem acest număr cu 10 sau 15%” a declarat Bill Gates.

Bill Gates este pasionat de vaccinuri. A finanţat programe de vaccinare pentru lumea a treia şi a investit sute de milioane de dolari în tehnologii de “castrare temporară”.

Nu întâmplător numele lui Gates s-a vehiculat când Guvernul Rwandei a anunţat, la începutul acestui an, că va controla rata natalităţii în ţară prin sterilizarea voluntară a bărbaţilor. Până în 2015, unul din şapte ruandezi va fi infertil.

Programul e finanţat de Fondul HIV/SIDA al Organitaţiei Naţiunilor Unite. O instituţie despre care un alt magnat  afirma că are soluţia pentru controlul demografic.

Bill Gates sau David Rockefeller nu sunt primii care militează pentru depopulare. Soţul reginei Elisabeta a II-a, Prinţul Philip, declara în august 1988 pentru Deutsche Press: “Dacă m-aş reîncarna, aş dori să revin pe pământ ca un virus ucigaş care să reducă populaţia umană.”

bill-gates-si-david-rockefeller-vaccinuri-reducerea-populatiei

Teoria infectării intenţionate a populaţiei cu un virus distrugător a provocat mişcări de masă în anii ’80 după descoperirea virusului HIV. A luat din nou avânt după ce moartea unui număr mare de oameni a fost asociată cu boli ca gripa aviară, gripa porcină sau boala vacii nebune.”[3]

David Rockefer – un sustinator al regimului comunist din China

China comunista reprezinta un model al Noii Ordini Mondiale, ca un fel de laborator unde se testeaza dezumanizarea si tratarea oamenilor ca niste animale. Acest sistem corupt comunist se bucura de lauda “democratilor” din Congresul SUA.

La data de 10 august 1973, intr-un articol scris de evreul David Rockefeller (globalistul nr. 1) pentru New York Times[4] acesta aproba si lauda in mod direct actiunile criminale ale marelui comunist Mao Tse Tung in timp ce sarbatorea sistemul lor de control si comanda.

Iata ce sustinea acesta:

“Indiferent de pretul pe care l-a avut Revolutia Chineza acesta cu siguranta a reusit nu numai sa produca administratii mai eficiente si specializate, dar de asemenea a nutrit o inalta moralitate si o comuniune a scopurilor. Experimentul social din China sub conducerea presedintelui Mao este unul dintre cele mai importante si de succes din istorie.”[4]

Familia Rockefeller, Noua Ordine Mondială şi Guvernul Mondial

„Vă propunem în cele ce urmează un istoric al activităţilor celebrei familii Rockefeller, al cărui singur scop faptic şi declarat a fost, este şi va fi construirea unui guvern mondial unic, a unei societăţi umane planetare ghidată de doctrina aşa-zişilor „iluminaţi” (nota 1), formulată acum peste 200 de ani, un imperiu global pregătit pentru a fi închinat antihristului ce va să vină. Evident, nu sunt singuri şi nici nu puteau realiza de capul lor totul.

Acţiunile lor nu s-au limitat la o uriaşă acumulare de capital din industria petrolieră şi sectorul bancar. Nu există domeniu de activitate de natură să strice valorile reale ale umanităţii în care să nu fie implicaţi (homosexualitate, eugenie, avorturi) şi nu au ratat, începând din secolul 19, niciuna din etapele edificării Noii Ordini Mondiale, aducându-și contribuţia în mod major şi uneori determinant (Liga Naţiunilor, finanţarea industriei naziste, ONU, Banca Mondială, FMI, UE). Au fondat şi/sau finanţat organisme financiare şi politice interne şi internaţionale aflate în vârful piramidei decizionale, ce sforăresc conducătorii naţiunilor şi sistemul economic mondial (Rezerva Federală, Consiliul pentru Relaţii Externe, Societatea Asia, Bilderberg, Consiliul pentru Populaţie, Comisia Trilaterală, Acordul Nord-American de Comerţ Liber (North American Free Trade Agreement – NAFTA), Grupul celor treizeci). Au fondat universităţi şi au finanţat centre de învăţământ, adevărate fabrici de pregătit marionete ascultătoare, fidele sistemului.

Vă recomandăm să citiţi cu atenţie și notele de la final, căci dezvăluie legăturile pe care Rockefellerii le au cu rudele, prietenii şi lucrătorii lor de nădejde şi scot la lumină activitatea elitelor.

În preambul, pentru o mai bună înţelegere a activităţii de păpuşerire generală, să facem însă o scurtă incursiune în istoricul ei:

Cămătăria

Această practică este o urâciune în faţa lui Dumnezeu, care a cerut de multe ori prin profeţii săi evrei interzicerea ei. Dar cum Mamona nu stă degeaba, mirajul îmbogăţirii prin acest mod i-a rătăcit din nefericire pe unii.

Unii din precursorii sistemului financiar bancar modern au fost templierii. S-a putut constata astfel cum cei ce sunt la butoanele acestuia nu doar strâng averi colosale, dar influenţează masiv politicul, pot declanşa războaie, pot determina însăşi cursul istoriei. Dar ei au fost doar deschizători de drum în acest domeniu şi nu aveau suficientă experienţă, astfel încât partea vizibilă a ordinului a sfârşit tragic. Dar cei interesaţi au avut ce învăţa şi au dedus că nu este suficient să poată influenţa puterea politică, trebuie ca însăşi vechea putere politică să fie înlocuită cu un sistem politic de tip marionetă. Mai mult, trebuie să distrugă inclusiv forţa bisericii.

Primul care a început punerea în practică a experienţei acelor deschizători de drum în domeniul financiar, bancar, politic a fost Mayer Amschel Rothschild (1744-1812), fondatorul imperiului bancar al familiei Rothschild, una dintre cele mai de succes familii din istorie. Numit iniţial Mayer Amschel Bauer, şi-a schimbat numele în Rothschild (în traducere „scutul roşu”).

Acesta, şi mai apoi fii săi, au creat un imperiu cu întindere europeană determinând explozia revoluţiei industriale pe continent; au influenţat dezvoltarea economică a sa pe direcţia deja cunoscută a folosirii combustibililor solizi, inclusiv dezvoltarea transporturilor, au modernizat şi stăpânit sistemul bursier, bancar, financiar, au influenţat direct politicul, au finanţat mereu ambele tabere ale unui război, au pus la punct un sistem continental de informaţii rapide etc. Desigur, ei au fost vârful unui ice-berg, partea vizibilă a unui sistem piramidal în care au fost ajutaţi de prieteni mai puţin vizibili societăţii.

În cele ce urmează vă prezentăm pe scurt evoluţia prietenilor familiei Rothschild din SUA.

După declararea independenţei, timp de peste un secol, preocuparea gigantului a fost extinderea teritorială la nivel nord american şi dezvoltarea economică. Fapte realizate relativ uşor, cumpărând un imens teritoriu ocupat de prietenii francezi iar în rest masacrând populaţia băştinaşă. Influenţa sa internaţională în acest timp a fost minimală.
Au apărut astfel câţiva giganţi în petrol, oţel, cărbune, căi ferate, bănci etc. Dar super-îmbogăţirea nu era pentru oricine. Cu cât dezvoltarea economică era mai mare, cu atât numărul celor „grei” era mai mic, dar aceştia deveneau mai influenţi şi mai bogaţi.

În aceste condiţii şi-a făcut apariţia pe această scenă unul din dominatorii ei majori:

John Davison Rockefeller (1839-1937) – a fondat în 1870, împreună cu fratele său William Rockefeller (1841-1922), mega colosul Standard Oil, strămoşul:
– Standard Oil of New Jersey (SONJ), redenumită Exxon, acum parte a ExxonMobil, corporaţie membră a Consiliului pentru Relații Externe (CFR);
– Standard Oil of New York, redenumită Mobil, acum parte a ExxonMobil;
– Standard Oil of California, redenumită Chevron, corporaţie membră a Consiliului pentru Relații Externe;
– Standard Oil of Indiana, redenumită Amoco, acum parte a British Petroleum, corporaţie membră a CFR;
– Standard Oil of Ohio sau Sohio, acum parte a British Petroleum;
– Anglo-American Oil Co., acum Esso UK;
– South Penn Oil Co., devenită Pennzoil acum parte Shell, corporaţie membră a CFR.

Este considerat a fi fost cel mai bogat om al tuturor timpurilor.
S-a căsătorit cu Laura Celestia („Cettie”) Spelman în 1864, având patru fete şi un băiat, John D. Rockefeller Jr.

Este de asemenea fondatorul Universității din Chicago şi al Universităţii Rockefeller în 1901, denumită iniţial Rockefeller Institute for Medical Research (Institutul pentru Cercetare Medicală Rockefeller), care a „produs” 23 de laureaţi ai premiului Nobel. În 1913 este creată Fundaţia Rockefeller.

John Davison Rockefeller Jr. (1874-1960) – fiul lui John D. Rockefeller – a scris în 1897 un studiu despre lucrarea lui Karl Marx Das Kapital (nota 2). Membru al societăţilor secrete Alpha Delta Phi şi Phi Beta Kappa. După terminarea studiilor devine director la Standard Oil şi mai apoi director şi la compania lui J. P. Morgan, U.S. Steel. (Vom reveni asupra lui.)

În 1930, banca familiei, Chase National Bank (acum JP Morgan Chase), devine cea mai mare din lume.

James Stillman (1850-1918) – împreună cu W. H. Harriman, Jacob Schiff şi William Rockefeller controla cele mai importante căi ferate (Texas and Pacific Railroad, Southern Pacific Railroad, International-Great Northern Railroad, Union Pacific Southern Railway, St. Louis, Brownsville and Mexico Railway, Mexican National Railroad) precum şi National City Bank of New York.
Fetele lui, Sarah Elizabeth Stillman şi Isabel Goodrich Stillman s-au măritat cu William Goodsell Rockefeller şi Percy Avery Rockefeller, fii asociatului, prietenului şi preşedintele Standard Oil, William Rockefeller.
Unul din descendenţii astfel rezultaţi, James Stillman Rockefeller, a fost preşedintele National City Bank of New York, acum Citibank dar a lucrat şi pentru Brown Brothers Harriman. Tot el a încorporat şi First National Bank.

David Rockefeller – în 1946, devine singurul bancher al familiei (Chase National Bank). Pe atunci preşedinte era unchiul său, Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich, şi fratele mamei sale, Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank în 1955, denumită acum JPMorgan Chase.
Banca joacă astfel rolul de rivală a National City Bank of New York, devenită First National City Bank, acum Citibank, parte a Citigroup. În fapt, National City a avut o lungă asociere cu familia Rockefeller. James Stillman Rockefeller şi David Rockefeller au fost înscăunaţi la conducerea celor doi giganţi în 1959, respectiv 1960. Curat „rivali”.

Revenind la începutul secolului, trecem în revistă „greii” acelor vremuri: Andrew Carnegie (1835-1919), magnatul Carnegie Steel Company, cumpărată în 1901 de J. P. Morgan şi transformată în colosul US Steel cu ramificaţii până în Europa centrală. După încheierea tranzacţiei s-a retras din afaceri. În 1910 a fondat instituţiile care îi poartă numele.

J.P. Morgan – John Pierpont Morgan (1837-1913) – a fost un adevărat gigant în bănci – finanţe – industrie. La începutul secolului al XX-lea, jurnaliştii de înaltă clasă, precum Lincoln Steffens şi Ida Tarbell, observau pentru prima dată faptul că America nu mai era condusă de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.

S-a născut într-o familie bogată – o familie de bancheri importanţi – şi şi-a început cariera în business-ul tatălui său, la vârsta de 19 ani. După Războiul Civil, Morgan a început să investească în căile ferate şi curând a ajuns să conducă industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit „morganizare”.

Programul său era compatibil cu cele ale marilor corporaţii, care doreau să înlăture competiţia prin formarea trusturilor şi monopolurilor. John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol – Standard Oil Company – care a adus ordine în industria petrolieră în care, la momentul respectiv, domnea haosul. Cu excepţia lui Andrew Carnegie, niciun alt capitalist din ţară nu deţinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriaşe. Aşa că marii capitalişti ajungeau, în cele din urmă, la J.P. Morgan şi alţi bancheri „extraordinari” de pe Wall Street.

Acesta a fost începutul Marii Crize Corporative din New York. Capitalişti puternici, precum Philip Armour – „regele” industriei alimentare pe atunci – şi Collis Huntington – „regele” industriei transporturilor, s-au mutat în New York în 1890 pentru a fi aproape de marile case de investiţii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, şi Kuhn & Loeb.

Până în 1895, New York ajunsese sediul principal al corporaţiilor din SUA. Aproape jumătate din milionarii americani locuiau în metropola New York. Morgan controla cartelul Wall Street, considerat în perioada respectivă (aşa cum este şi astăzi) „cea mai mare putere financiară din istorie”.

La începutul anilor 1900, în culmea puterii sale, Morgan domina 100 de corporaţii cu active de peste 22 miliarde USD. Un milard în aceea vreme echivala cu aproximativ 190 miliarde azi. Deci vorbim de aproximativ 4.200 de miliarde…
Printre ele se afla şi prima corporaţie care avea active de mai multe miliarde – U.S. Steel. Morgan a format acest imens trust al oţelului în 1901, din fabricile pe care le achiziţionase de la Carnegie.
A avut relaţii strânse de afaceri cu Nelson W. Aldrich şi familia Warburg.

Iată încă un exemplu de implicare a sa, pentru a înţelege mai bine nivelul afacerilor la care se lucra: General Electric Company, pe vremea când avea sloganul „noi aducem lucruri bune pentru viaţă”, a fost principalul furnizor al suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei. Este cotată a şasea companie pe plan mondial şi s-a format în 1892 prin unirea Edison General Electric Company şi Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J.P. Morgan. Compania este membră a CFR. Acum au sloganul „Imaginaţia la lucru”. La ce să ne aşteptăm?

Familia Warburg, evrei

Paul Warburg (1868-1932) împreună cu fraţii săi Max Warburg (1867-1946) şi Felix Warburg (1871-1937), cu toţii bancheri, au fost proprietarii M.M. Warburg & Co din Germania. Max a rămas pe bătrânul continent iar Paul şi Felix au înfiinţat Kuhn, Loeb & Co în SUA, împreună cu Jacob Schiff, cărora li s-a alăturat şi Otto Hermann Kahn (1867-1934).
Paul Warburg a fost şi preşedinte al Bank of Manhattan. De asemenea, a fost primul director al CFR.

Max Warburg – a fost şi unul dintre industriaşii IG Farben. Mega compania germană IG Farben a avut strânse şi scandaloase legături de afaceri cu Bank of Manhattan condusă de Paul Warburg. Mai mult, Max Warburg, fratele lui Paul Warburg, unul dintre industriaşii colosului german care a fost unul din pilonii de susţinere ai efortului de război dar şi fabricantul Zyklon B, a fost acuzat că a finanţat puterea naţional-socialistă. Nazismul a venit la putere în 1933, imediat începând şi prigoana împotriva evreilor. Însă de abia în august 1938 Max Warburg pleacă împreună cu familia din Germania…

Felix Moritz Warburg – s-a însurat cu Frieda Schiff, fiica lui Jacob Schiff.
În 1997, Dillon, Read & Co. se uneşte cu S. G. Warburg & Co., formându-se Warburg Dillon Read, redenumită apoi UBS Warburg, acum parte a UBS AG.

James Warburg (1896-1969) – fiul lui Paul şi consultant financiar al preşedintelui Franklin D. Roosevelt, declara în faţa Senatului SUA pe 7 februarie 1950:
Vom avea un Guvern Mondial, fie că ne place, fie că nu ne place. Singura întrebare este dacă acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept.”

Nelson W. Aldrich (1841-1915) – politician şi bancher, a avut relaţii strânse de afaceri cu J. P. Morgan şi Paul Warburg, a fost vizionarul Federal Reserve Act, mason foarte activ. Fiica sa, Abby Aldrich, este mama lui David Rockefeller.

Crearea Rezervei Federale

După această enormă acumulare de capital, s-a trecut la crearea unui organism care să controleze întregul sistem financiar bancar al SUA, anume Federal Reserve (Rezerva Federală).

În 1907 Jacob Schiff declara într-un discurs la New York că fără o bancă centrală care să aibă un control adecvat, ţara va aluneca către cele mai severe crize din istorie. După criza artificială din 1907, „rezolvată” de J. P. Morgan, în 1908 congresul l-a însărcinat pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor şi cu căutarea soluţiilor pentru prevenirea crizelor … Acesta, după o vizită la „greii” europeni din finanţe bănci (Rothschilds şi prietenii), în noiembrie 1910, la Jekyll Island Club, se întâlneşte cu Paul Warburg (Kuhn, Loeb & Co.), Frank A. Vanderlip (din partea National City Bank of New York), Henry P. Davison (din partea companiilor J. P. Morgan), Charles D. Norton (din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong (reprezentant J. P. Morgan), în cel mai mare secret posibil, şi pun bazele Federal Reserve, în conformitate cu înţelegerea prealabilă dintre Aldrich, Warburg, JP Morgan și Rockefeller. Secretul era necesar deoarece opinia publică nu ar fi acceptat o „bancă naţională” creată de bănci private. De abia în 1913 a fost recunoscută oficial de către Woodrow Wilson, influenţat fiind de Bernard Mannes Baruch.

Bernard Mannes Baruch (1870-1965). Preşedinţii SUA n-au fost nici atunci lăsaţi de capul lor, au avut sfătuitori şi supraveghetori. Bernard Mannes Baruch, după ce şi-a părăsit afacerile, a devenit eminenţa cenuşie sfătuitoare a preşedinţilor Woodrow Wilson şi Franklin D. Roosevelt pe probleme economice (apărea în momentele importante generate de implicările SUA în cele două războaie mondiale).

În timpul Primului Război Mondial a fost preşedinte War Industries Board, jucând un rol principal în efortul industrial de război avantajând enorm US Steel. L-a secondat pe Woodrow Wilson la Versailles Peace Conference (nici nu se terminase războiul şi se făceau deja planurile Societăţii Naţiunilor). A activat ca membru Brain Trust. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost consultant economic al preşedintelui Franklin D. Roosevelt. A fost reprezentantul SUA în anul 1946 la Comisia Națiunilor Unite pentru Energie Atomică (United Nations Atomic Energy Commission).

Preşedintele Woodrow Wilson, chiar dacă „ascultător”, a spus totuşi ceva remarcabil:
Unii dintre cei mai mari oameni din Statele Unite, din domeniul comerţului şi producţiei, se tem de ceva. Ei ştiu că undeva există o putere atât de organizată, atât de subtilă, atât de atentă, atât de completă, de perseverentă încât nu au curajul să o vorbească de rău sau să o condamne, decât în şoaptă.”

NOTE:

Nota 1. La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild, care şi-a schimbat numele din Mayer Amschel Bauer, special pentru ce avea în plan să facă), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogaţi – Wessely, Moses, Mendelsson – şi a unor bancheri (Itzig, Friedlander), Weishaupt fondează în secret societatea Vechii căutători de lumină din Bavaria, care va deveni mai cunoscută sub denumirea Ordinul Iluminaţilor. Weishaupt a susţinut că numele provenea din vechi scrieri şi însemna „cei care deţin lumina”.

Primul profet al Ordinului, cel care întocmise o doctrină de la care mai târziu s-au inspirat alte societăţi secrete influente – Carbonarii lui Giuseppe Mazzini, Liga Drepţilor a lui Karl Marx sau Decembriştii lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului 19.

Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravieţuit veacului şi a schimbat lumea în secolul 20:
– abolirea monarhiei şi a oricărei puteri ordonate;
– abolirea proprietăţii private;
– abolirea moştenitorilor;
– abolirea patriotismului;
– abolirea familiei (a căsniciei şi instruirea în comun a copiilor);
– abolirea tuturor religiilor.

Între 16 iulie şi 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc Al Doilea Congres Masonic, sub preşedinţia baronului de Braunswick. Congresul de la Wilhelmsbaden a încercat să facă o conciliere între diverse secte francmasonice: rozacrucieni, necromanţi, cabalişti şi umanitarişti. La congres a fost prezent şi Adam Weishaupt, care a reuşit să fuzioneze Ordinul Iluminaţilor cu masonii din lojile engleze şi franceze. Congresul mai este important şi pentru că a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodată, a fost pus la punct în mare secret planul Revoluţiei franceze care se va declanşa şapte ani mai târziu. Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden, i-a dezvăluit ulterior unui prieten: „Nu pot să-ţi spun ce s-a hotărât acolo. Pot doar să-ţi spun că este mult mai grav decât îţi închipui tu. Conspiraţia care s-a pus în mişcare la Wilhelmsbaden este atât de perfect organizată, încât nu au scăpare nici monarhia, nici biserica.
Această doctrină este baza aşa numitei „orientări de stânga”. De aceea şi simbolurile… roşu caracteristic orientării de stânga, celebrarea zilei de 1 mai de către întreaga stângă etc.

Nota 2. Karl Heinrich Marx (1818-1883), evreu din Germania, celebrul filosof, sociolog, teoretician politic, revoluţionar, idol al comunismului. S-a căsătorit cu o rudă a lui Nathan Mayer (1777-1836) – fondatorul Rothschild Banking Family of England.
Karl Marx a fost mason, s-a tras dintr-o familie de rabini. Nici el, nici Engels n-au fost cei care au inventat comunismul. Ei au fost influenţaţi direct de evreul Moses (Moshe) Hess(1812-1875) care a fost şi unul din fondatorii socialismului. Este unul din creatorii antisemitismului de tip modern.

Vă recomandăm să citiţi lucrarea lui Marx On the Jewish Question.

Aburi infernali se ridică şi îmi umplu creierul,
Până când înnebunesc şi inima mi se schimbă cu desăvârşire.
Vezi această sabie?
Prinţul întunericului mi-a vândut-o.
Pentru mine el este cel care măsoară timpul şi dă semnalul,
Cu tot mai multă îndrăzneală interpretez dansul morţii
.”
Karl Marx

Tot el mai scria că instrumentele de tortură sunt bune deoarece asigură locuri de muncă, atât fierarilor cât şi călăilor…

Edificator este citatul lui Winston Churchill din Illustrated Sunday Herald, 8 februarie 1920:
Din zilele lui Weishaupt, Karl Marx, Trotki, Bela Kuhn, Rosa Luxemburg şi Ema Goldman, conspiraţia acestei lumi a luat amploare. Această conspiraţie a jucat un rol recunoscut în Revoluţia Franceză. A fost izvorul fiecărei mişcări subversive în secolul 19. Şi acum, în sfârşit, această bandă de personalităţi extraordinare din lumea interlopă a marilor oraşe din Europa şi America i-a tras de păr pe ruşi şi au devenit conducătorii acelui enorm imperiu.””[5]

Influența familiei Rockefeller asupra României

“Caricatură apărută în 1904 şi care înfăţişa trustul „Standard Oil”, al lui Rockefeller, cuprinzând America şi întreaga lume. Două dintre cele opt tentacule s-ar putea numi acum Exxon şi Chevron

Trustul-părinte al petroliştilor care presează acum pentru a exploata gazele de şisturi din România a fost destructurat la ordinul Curţii Supreme a SUA. Compania lui Rockefeller a fost găsită vinovată pentru „conspiraţie împotriva concetăţenilor“ americani. Aşa au apărut Exxon şi Chevron.

Chevron şi Exxon Mobile, marile companii petroliere americane, nu sunt pentru prima oară interesate de zăcămintele de hidrocarburi din subsolul României. Standard Oil, trustul din care se trag ambii giganţi dornici să exploateze gazele de şisturi din ţara noastră, a atacat (alături de marii bancheri) economic şi politic România în perioada interbelică, pentru a căpăta acces la zăcămintele de petrol.

standard-oil-co-octopus

Până atunci, însă, compania fondată de celebrul Rockefeller urcase treptele puterii călcând pe cadavrele concurenţilor, pe interesele concetăţenilor şi pe legile americane. Chevron şi Exxon au apărut pe scena mondială după ce Curtea Supremă a SUA a dat ordinul de a se destructura trustul Standard Oil, găsit vinovat de „conspiraţie“ împotriva poporului american.

Şapte bărbaţi şi o corporaţie pusă la punct de ei au conspirat împotriva intereselor concetăţenilor lor. Pentru siguranţa ţării, hotărâm acum că această periculoasă conspiraţie trebuie să înceteze până la 15 noiembrie anul curent”
Curtea Supremă a SUA
la 15 mai 1911, în sentinţa pronunţată în cazul trustului Standard Oil, al lui David Rockefeller. Printre firmele apărute prin „spargerea“ trustului se numără Chevron şi Exxon

Povestea neromanţată a trustului din care s-au născut Exxon şi Chevron este spusă de scriitorul şi ziaristul de investigaţii american Jim Marrs, în cartea „Guvernarea din umbră“.
Redau câteva fragmente în care este descrisă ascensiunea marilor companii americane care au primit acordul şi sprijinul guvernanţilor României pentru a începe explorarea şi exploatarea zăcămintelor de gaze de şisturi. Rândurile de mai jos constituie elemente de background care pot da o idée asupra modului în care Exxon şi Chevron au făcut afaceri de-a lungul timpului.

„La începutul Războiului Civil american (n.r. – 1861-1865), Rockefeller era un tânăr agent la Bursa de Produse Agricole din Cleveland, Ohio. A realizat repede uriaşul potenţial reprezentat de industria petroliferă aflată pe atunci la începuturi în acele locuri şi, în 1863, împreună cu câţiva asociaţi, a construit o rafinărie. În 1870, a înscris la tribunal Compania Standard Oil din Ohio.
«Banca Naţională Orăşenească din Cleveland, care a fost identificată mai târziu, în cursul unor audieri pe această temă din Congresul SUA, ca fiind una dintre cele trei bănci americane aparţinând familiei Rothschild (n.r. – o familie importantă de bancheri evrei din Europa), i-a asigurat lui John D. Rockefeller banii necesari pentru ca el să poată începe procesul de monopolizare a rafinăriilor de petrol, proces care a dus la formarea companiei Standard Oil», se remarca într-un recent documentar, intitulat «The Money Masters».

Standard Oil, strămoşul direct al companiei Exxon

Rockefeller, care obişnuia să spună «concurenţa este un păcat», şi-a eliminat fără scrupule concurenţii, fie fuzionând cu ei, fie cumpărându-le bunurile. Dacă nu reuşea s-o facă, reducea preţurile atât de mult, până când concurenţii săi erau obligaţi să vândă. El a mai reuşit să încheie acorduri foarte profitabile privitoare la acordarea de rabat la transporturile pe cale ferată, fapt care i-a asigurat un monopol aproape complet asupra transportării petrolului. Standard Oil, strămoşul direct al companiei Exxon, a prosperat enorm şi, prin 1880, Rockefeller fie deţinea, fie controla 95% din totalul producţiei de petrol a SUA.
Necazurile lui au început în 1902, când Ida Tarbell, fiica unui petrolist din Pennsylvania «scos» de pe piaţă de Rockefeller, a publicat o serie de articole în revista «McClure’s Magazine», în care, sub titlul «Istoria companiei Standard Oil», dezvăluia metodele murdare prin care se îmbogăţise Rockefeller. Aceste articole erau rodul a cinci ani de cercetări. Referindu-se la ele, un recenzent spunea că: «Munca sa reprezenta o demascare neînfricată a criminalităţii morale, care purta masca respectabilităţii şi moralei creştine».
Demascarea făcută de Tarbell a avut ca rezultat faptul că atât guvernul, cât şi justiţia au iniţiat acţiuni ce păreau să fi spart monopolul deţinut de Standard Oil asupra extracţiei şi comercializării petrolului. Totuşi, încă din 1882, Rockefeller începuse să-şi mascheze contractele de afaceri, creând prima mare corporaţie americană, Standard Oil Trust. «Trustul îmbrăţişa o adevărată ramificaţie de structuri juridice, fapt care făcea ca afacerile întreprinse să nu poată fi nici înţelese, nici influenţate, atât de anchetatorii de stat, cât şi de marele public», explica «The New Encyclopaedia Britannica».
Manevrele de acest gen au continuat şi, în 1892, Curtea Supremă a statului Ohio a ordonat dizolvarea trustului. În loc de asta, Rockefeller i-a mutat, pur şi simplu, sediul la New York.
În 1906, guvernul american a acuzat Standard Oil de violarea Legii Antitrust a lui Sherman. Cu toate că apologeţii săi susţineau că Standard Oil era victima unui val emoţional provocat de nemulţumirea publică în legătură cu excesele marilor companii, la data de 15 mai 1911, Curtea Supremă a SUA a formulat hotărârea în aceşti termeni limpezi: «Şapte bărbaţi şi o corporaţie pusă la punct de ei au conspirat împotriva intereselor concetăţenilor lor. Pentru siguranţa ţării, hotărâm acum că această periculoasă conspiraţie trebuie să înceteze până la 15 noiembrie anul curent».

Opt dintre companiile formate în urma dizolvării au menţinut denumirea Standard Oil în numele lor, dar chiar şi ele au fost curând modificate, pentru a prezenta publicului imaginea diversităţii.
> Standard Oil Company din New York a fuzionat mai întâi cu trustul Vacuum Oil, pentru a forma Socony-Vacuum, care, în 1966, a devenit Mobil Oil Corporation.
> Standard Oil din Indiana s-a unit cu Standard Oil din Nebraska şi Kansas, iar prin 1985 deveniseră Amoco Corporation.
> În 1984, fuziunea dintre Standard Oil din California şi cea din Kentucky a condus la crearea Chevron Corporation.
> Vechea Standard Oil din New Jersey a devenit, în 1972, Exxon Corporation.
> Alte foste companii ale lui Standard Oil cuprind Atlantic Richfield, Buck-eye Pipe Line, Pennzoil şi Union Tank Car Company.

Continuarea deţinerii controlului de către Rockefeller asupra acestor companii a fost confirmată în ultima parte a anilor 1930 de singurul studiu privitor la cine sunt adevăraţii proprietari ai celor mai mari corporaţii din SUA întocmit vreodată de către Comisia de Valori Mobiliare”
Jim Marrs,
autorul cărţii „Guvernarea din umbră“, despre adevăratul proprietar al companiilor care, în acea perioadă, declanşaseră un război mediatic şi financiar împotriva României, pentru a obţine preluarea zăcămintelor de petrol

Concurenţi în aparenţă, parteneri în realitate
Ironia face ca «spargerea» lui Standard Oil să nu-şi fi atins scopul iniţial, ci doar să fi contribuit la creşterea averii lui Rockefeller, care acum deţinea o pătrime din acţiunile fiecăreia dintre cele 33 de companii diferite, create prin «spargerea» lui Standard Oil. La puţin timp după începutul secolului al XX-lea, Rockefeller a devenit primul miliardar al SUA.
Continuarea deţinerii controlului de către el asupra acestor companii a fost confirmată în ultima parte a anilor 1930 de singurul studiu privitor la cine sunt adevăraţii proprietari ai celor mai mari corporaţii din SUA întocmit vreodată de către Comisia de Valori Mobiliare. Studiul, intitulat «The Distribution of Ownership in the 200 Largest Nonfinancial Corporations» (n.r. – Distribuţia Proprietarilor în cele mai mari 200 Corporaţii Nonfinanciare), a fost publicat în 1940. Acest studiu conchidea că «proprietăţile Rockefeller, cu toate că aparent erau mici, căci, în cea mai mare parte a cazurilor, ele se situau sub 20% din totalul acţiunilor respectivelor companii care se aflau pe piaţă, totuşi, când erau comparate cu averile celorlalţi proprietari, ce erau dispersate, erau considerate suficiente pentru «a-i asigura familiei Rockefeller posibilitatea de a controla companiile unde era acţionară».

Din nou, existenţa consiliilor de administraţie întrepătrunse permitea atât familiei Rockefeller, cât şi altora, să menţină controlul asupra industriei petrolifere. «Cele mai mari opt companii petrolifere au fost unite în 1972 prin intermediul băncilor comerciale mari, fiecare dintre ele fiind obligată să facă afaceri cu cel puţin una dintre companiile membre ale grupului de elită», scria dr. John M. Blair, fost economist-şef adjunct al Comisiei Federale de Comerţ. «Exxon avea patru astfel de ramificaţii de afaceri cu Mobil, Standard Oil din Indiana, Texaco, ARCO. Mobil avea, la rândul său, astfel de ramificaţii cu Exxon, Shell, Texaco şi ARCO, iar Texaco avea ramificaţii de afaceri cu Exxon, Mobil, Standard Oil din Indiana, iar compania Shell cu compania Mobil. Ori de câte ori toate aceste şase (dintre cele mai mari) bănci comerciale, exceptând Bank of America şi Western Bank Corporation, ţin şedinţele consiliilor de conducere, directorii primelor opt companii petroliere, exceptând Gulf şi SoCal, se întâlnesc în medie de 3,2 ori cu directorii unora dintre cei mai importanţi concurenţi ai lor».
Ironia sorţii face ca, la începutul secolului al XXI-lea, vechiul monopol deţinut în domeniul industriei petroliere de către Standard Oil să fi fost constituit iarăşi prin anticipata fuziune a două dintre cele mai mari companii petroliere din lume: Exxon şi Mobil. Această mega-afacere, valorând 7,5 miliarde de dolari, a fost repede denumită de ziare «răzbunarea lui Rockefeller»“.

Ironia sorţii face ca, la începutul secolului al XXI-lea, vechiul monopol deţinut în domeniul industriei petroliere de către Standard Oil să fi fost reconstituit prin anticipata fuziune a două dintre cele mai mari companii petroliere din lume: Exxon şi Mobil. Această mega-afacere, valorând 7,5 miliarde de dolari, a fost repede denumită de ziare «răzbunarea lui Rockefeller»”
Jim Marrs
în cartea „Guvernarea din umbră

Autorul cărţii – scriitor, reporter de investigaţii, membru al unităţilor de spionaj în războiul din Vietnam

Jim Marrs (născut la 5 decembrie 1943, în Fort Worth, Texas, SUA) este ziarist de investigaţii şi scriitor. Este cel mai bine vândut autor „The New York Times“ de cărţi şi articole referitoare la o gamă largă de scandaluri muşamalizate şi conspiraţii. A absolvit Universitatea din Texasul de Nord în 1966, apoi a lucrat la mai multe ziare. Din 1968, a fost reporter specializat pe poliţie şi pe investigaţii. A luptat în războiul din Vietnam în cadrul unităţii de spionaj a Armatei a 4-a a SUA. Începând din 1976, Marrs ţine un curs despre asasinarea preşedintelui american Kennedy la Universitatea din Texas la Arlington.
Conform wikipedia, „începând din 1992, Marrs a petrecut trei ani documentând o carte non-ficţiune despre un program guvernamental american strict secret numit Stargate Project, care cerceta fenomenul psihic cunoscut drept vizualizarea de la distanţă. Programul respectiv a fost anulat de guvern în vara anului 1995, în momentul în care a ajuns în presă“ şi recunoscut de CIA.
Marrs a mai publicat cărţi foarte bine vândute şi apreciate de presa americană drept excelent documentate despre OZN-uri, atacul de la 11 septembrie 2001, dar şi despre controlul mondial exercitat de organizaţii secrete.
Şi încă un amănunt: în SUA, ţara cu cele mai multe procese de calomnie şi hărţuire din lume, niciuna dintre companiile vizate de Marrs în cartea sa nu i-a cerut acestuia socoteală şi n-a negat informaţiile.”[6]

Video

 

SURSE

  1. http://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/miliardarul-david-rockefeller-a-murit-la-101-ani-691449
  2. http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=11135
  3. Antena 1
  4. David Rockefeller, articol in News York Times, 10 august 1973.
  5. http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=9818
  6. https://mateiudrea.wordpress.com/2013/10/28/umbra-lui-rockefeller-deasupra-romaniei/
  7. Foto: Internet
  8. Foto: Antena 1
  9. Video: Antena 1
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro