Controlul Mental, CIA și Cultura Pop

by Comemorarea globalistă a decesului lui Michael Jackson nu este decât ultima formă de manifestare a “culturii pop”. De la “beatlesmania” la “jacksonmania”, cultura pop (denumita iniţial “hippie”) a marcat câteva generaţii. Cu toate acestea, cultura pop nu este “o revoltă spontană a tinerilor” contra establishmentului, a vechiului sistem de […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Comemorarea globalistă a decesului lui Michael Jackson nu este decât ultima formă de manifestare a “culturii pop”. De la “beatlesmania” la “jacksonmania”, cultura pop (denumita iniţial “hippie”) a marcat câteva generaţii. Cu toate acestea, cultura pop nu este “o revoltă spontană a tinerilor” contra establishmentului, a vechiului sistem de valori tradiţionale, ci o operaţiune de “inginerie sociala” şi “control mental”, dirijate de psihologi şi sociologi de la două instituţii globaliste: “Tavistock Institute for Human Relations” şi “Stanford Research Centre”. De la “Bluebird”si “Artichoke” la “Proiectul Aquarius”.

Raportul 21050, din 4 aprilie 1974, “The Changing Images of the Man” (“Imaginea schimbătoare a omului”) – întocmit la “Stanford Research Center”, sub coordonarea directorului instituţiei, Willis Harmon – oferă detalii interesante asupra acestui experiment social de „mind control” („control mental”), care a condus, în numai câţiva ani, la o adevărată cultură paralelă, la scară mondială, în rândul tinerilor.

Grupul-ţintă ales de psihologii si sociologii americani, la începutul anilor ’60, a fost tineretul. „Vehiculul” ales pentru a produce schimbarea socială artificială – aşadar manipularea grupului uman – a fost drogul, ale cărui efecte în materie de manipulare umană fuseseră testate de CIA la începutul anilor ’50, succesiv, în trei proiecte ultrasecrete: „Bluebird” („Pasarea albastra”), „Artichoke” („Anghinarea”) şi MKULTRA.

Ultimul permitea experţilor CIA să pună la punct un program special prin care se puteau forma aşa-numiţii „candidaţi manciurieni” (politicieni, oameni de afaceri, spioni ori asasini profesionişti controlaţi mental) şi disemina, ulterior, în societate ca nişte adevărate “cârtiţe în adormire”. Până în momentul “reactivării” fiecăruia pentru o misiune anume.

De data aceasta, prin “Aquarius”, din anii ’60, se urmăreau obiective mult mai ambiţioase: impunerea, prin manipulare socială, a unei noi culturi unui grup social distinct; constituirea unor modele de comportament şi gândire noi, complet diferite de cele tradiţionale; utilizarea unui nou limbaj, axat pe cuvinte-cheie, cu sens deturnat.

Vehiculul drogurilor. Deoarece drogul făcea parte dintre elementele interzise prin lege de sistem, psihologii şi sociologii de la “Tavistock Institute” şi “Stanford Research Center” şi-au îndreptat atenţia asupra unui “vehicul” prin care acesta – ca element manipulant – să fie diseminat, rapid şi discret, în cadrul grupului ţintă a experimentului “Aquarius”: muzica pop, care aduna la concerte grupuri mari de tineri, încă “neomogenizaţi” din punct de vedere mental si comportamental.

O obscură formaţie pop din Liverpool, care începea să aibă ceva succes în rândul tinerilor britanici – “The Beatles” -, a fost prima dintre cele alese pentru a fi propulsate pe plan mondial, prin intermediul mass-media, spre a promova noile valori şi comportamente sociale.

Beatlesmania. “Beatles” şi “beatlesmania” – apoi alte formaţii pop-rock – au fost impuse pe plan mondial, promovând un limbaj ale cărui cuvinte şi fraze ascundeau tâlcuri noi, cunoscute doar comunităţilor de tineri “hippie”, consumatoare de droguri. Ruperea de restul societăţii şi constituirea unor comunităţi specifice – “hippie” – cu valori, limbaj şi mentalitate radical opuse celor tradiţionale a debutat în SUA, mai exact in California, pentru a se răspândi apoi, ca un virus de tip social, pe întregul mapamond.

hqdefault Phantom_Mind_Control-Cover

Inclusiv, în ciuda barierelor de cenzură, în statele comuniste, unde muzica pop (“Beatles”, “Rolling Stone”, “Animals” etc.) a reuşit performanţa, uluitoare, de a trece Zidul Berlinului ridicat de Războiul Rece şi de a se impune, clandestin, în rândul tineretului. Până astăzi, se poate spune, experimentul “Aquarius” continuă să rămână unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale SUA: “Beatles”, “beatlesmania”, “hippie” au constituit, conspirativ, un amplu experiment de “inginerie socială” şi încă unul reuşit prin care un grup social distinct (tineretul) a putut fi manipulat în cel mai subtil şi “natural” mod, dându-i-se impresia “libertăţii totale”, când, în realitate, el făcea obiectul unei manipulări totale.

Mulţi dintre tinerii care în anii ’60 şi la începutul anilor ’70 au trecut prin experienţa “hippie” nu îşi mai pot înţelege, astăzi, propriul comportament de atunci. Cât despre muzica “pop”, ea s-a transformat, treptat, într-o veritabilă industrie, un comerţ extrem de profitabil, cu zeci si sute de milioane de dolari in joc.

“Comitetul 300″ şi proiectul “Aquarius”. Promovarea unei “noi culturi” sau a unei “culturi paralele”, care să aibă dimensiuni globaliste şi drept grupă-ţintă tineretul, a fost un proiect al “Comitetului celor 300″, grup care se revendică din descendenţa “Lojei Iluminaţilor”, creată iniţial, în Bavaria, de Adam Weishaupt, în 1776. Considerată dispărută încă din secolul trecut, loja se pare că, în realitate, s-a restructurat în mai multe rânduri, reuşind să pătrundă până în structurile organizaţiilor globaliste binecunoscute ale secolului XX.

In ceea ce priveşte “Comitetul celor 300″, cea mai bună introducere în domeniu o constituie cartea dr. John Coleman, apărută la începutul anilor ’80 şi ale cărei “profeţii” s-au adeverit în anii ’90. Legăturile “Comitetului celor 300″ cu “Tavistock Institute” au avut drept punct comun, pe de o parte, preocupările Comitetului de a crea o “cultură globală” în cadrul “noii ordini mondiale”, pe de altă parte interesul faţă de “ingineria socială” manifestat de “Tavistock Institute” în direcţia manipulării grupurilor sociale, în sensul unei schimbări sociale.

În acest context, “Beatles” şi “beatlesmania” au constituit acei curenţi subversivi prin care “Tavistock Institute”, ulterior şi “Stanford Research Institute”, au introdus noi standarde de gândire şi comportament tineretului.

Fenomenul “Beatles” nu a fost spontan, ci unul minuţios regizat de psihologi şi sociologi străluciţi, grupaţi la “Tavistock Institute”, inspiraţi de textele şi filosofia lui Theodor Adorno, fenomen amplificat apoi prin mass-media de Ed Sullivan. Formaţia “Beatles”, un grup modest din Liverpool, a căpătat astfel anvergura şi strălucirea cunoscute abia după ce formaţia a fost adusă în Statele Unite, iar experţii “ingineriei sociale” de la Tavistock şi Stanford au transformat-o în “Cobaiul” proiectului “Aquarius”. Sistemul muzical al formaţiei “The Beatles” nici măcar nu le aparţinea. Sistemul atonal de 12 note, cu sunete grele şi repetitive, fusese descoperit de Adorno în cadrul ceremoniilor cultului zeului Dyonisos la greci şi în încantaţiile călugărilor din insula Baal, Indonezia.

Deturnarea cuvintelor. Sistemul a fost, ulterior, prelucrat de “Beatles” care, sub influenţa lui Adorno şi a “Tavistock Institute”, şi-au îndreptat atenţia şi spre valorile şi practicile, ca şi spre muzica şi instrumentele budiste, fiind instruiţi câteva săptămâni în India. Textele compoziţiilor “Beatles” au inclus cuvinte şi fraze noi, cu sens deturnat şi codificat, cunoscut doar tinerilor “hippie”.

De pildă, cuvintele “teenagers”, în sensul de adolescenţi iubitori de muzica pop-rock şi consumatori de drog (“junkies”), nu însemnau mare lucru în Statele Unite înainte de declanşarea “beatlesmaniei”, care le-a impus fulgerator, cu sensul deturnat expus mai sus. Alţi termeni, frecvent utilizaţi de “Beatles”, apoi şi de alte grupuri pop – ca, de pildă, “cool” (pentru a semnifica stările provocate de droguri) ori “discovered” (semnifică visele colorate, compensatorii, ale tinerilor “junkies”), au fost “fabricaţi” de “Tavistock Institute” şi “Stanford Center”. Ca şi altele: “beatnik”, “hippies”, “flower children”, care au intrat aproape instantaneu în vocabularul Americii, marcând un nou tip de limbaj şi un nou tip de subcultură, opusă violent celei tradiţionale, a “establishmentului”.

Revoluţia tinerilor – numită şi “revoluţia hippie” – a fost concepută şi pusă în scenă de cele două instituţii de tendinţă globalistă prin intermediul muzicii atonale a grupului “Beatles”, cu texte pline de cuvinte şi fraze codificate ori deturnate de la sensul lor. Comportamentul şi, mai ales, “vestimentaţia hippie” au desăvârşit constituirea unor grupuri distincte.

La fel de prompt ca şi muzica atonala “Beatles”, moda blugilor (“jeans”) rupţi şi murdari (“dirty jeans”), moda “pletelor lungi şi soioase”, moda rochiilor tip “gitan”, ample şi înflorate, moda “coroniţelor” prinse în păr, moda marilor concerte şi reuniuni pop (tip “Woodstock”) au cucerit tineretul american. Apoi şi pe cel vest-european, inclusiv tineretul din spaţiul comunist, de dincolo de Zidul Berlinului şi Cortina de Fier, dovedind astfel experţilor de la Tavistock şi “Stanford Center” că forţa de penetrare – şi de manipulare – a unor mari grupuri de tineri, prin muzica “Beatles” şi consumul de droguri se poate extinde la scară planetară. Acoperirea mediatică a fenomenului (în fapt, experimentului) a avut un caracter decisiv.

“Neadaptarea fragmentală” Asemenea unor roboţi, cei patru “Beatles”, veritabili “cobai” ai “Institutului Tavistock” au lansat hit după hit – transformate toate în “evenimente universale” de media electronică – utilizând texte cu acele cuvinte codificate pentru stimularea utilizării drogurilor şi a stărilor “cool”. Întregul proces a fost definit de Willis Harman – directorul proiectului “Aquarius” – drept o forma de “neadaptare fragmentală”.

Experimentarea “insecurităţii” şi crearea “turbulenţei” – în scop de manipulare psihologică de masă – s-a materializat atât în muzica “beat”, cât şi în fenomenul generat de aceasta: “bandele de Hippie” care îşi răspândeau imaginea şi valorile în cercurile lungilor “caravane” de motociclete care strabateau America de la o coasta la alta. Ori în “taberele hippie”, mari surse de atracţie şi curiozitate pentru ceilalţi tineri.

Pliculeţele cu droguri, care se strecurau cu iuţeală şi discreţie la marile reuniuni pop, puteau fi apoi cu promptitudine diseminate de caravanele moto şi “consumate” în taberele hippie, atrăgându-i şi pe alţii. Dr. John Coleman remarca, în acest context, semnificaţia schimbată a cuvântului “lover” (iubit, amant), de la sensul clasic din dicţionar la cel codificat, în sensul homosexualităţii.

La mijlocul anilor ’60, mişcarea “hippie” – nonviolentă – lansată de “Tavistock Institute” şi “Stanford Research Center” prin intermediul muzicii “beat” şi cu ajutorul drogurilor, intră în faza a doua, comisionată tot de “Comitetul celor 300″. Este faza “schimbărilor sociale” în America, o faza marcată de violenţă şi anarhism al grupurilor de tineri “revoltaţi” şi în care cuvântul cheie, “revoluţie”, este insinuat sau sugerat cu abilitate.

SURSE

  1. Coman Gheorghe – “Psihologia Cuantica”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro