Conspirația asasinării președintelui american, John Fitzgerald Kennedy, de către Iluminați

by “Agenţiile care controlează reţeaua globală în formă de pânză de păianjen sunt inclusiv responsabile de moartea Dianei, prinţesa de Wales. Personal, nu am nici cea mai mică îndoială în acest sens. Nu trebuie însă să mă credeţi pe cuvânt. Priviţi dovezile pe care vi le voi prezenta şi judecaţi […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Agenţiile care controlează reţeaua globală în formă de pânză de păianjen sunt inclusiv responsabile de moartea Dianei, prinţesa de Wales. Personal, nu am nici cea mai mică îndoială în acest sens. Nu trebuie însă să mă credeţi pe cuvânt. Priviţi dovezile pe care vi le voi prezenta şi judecaţi singuri.

Mulţi oameni resping ideea că Diana ar fi fost asasinată, sub pretextul că ar fi imposibil să o ucizi în circumstanţe publice şi apoi să ascunzi dovezile. Pentru o asemenea operaţiune ar fi nevoie de coordonarea foarte multor agenţii diferite.

Ei bine, exact acest lucru s-a întâmplat în Statele Unite în cazul asasinării preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, în anul 1963, care a fost mult mai dificil de acoperit. Acest asasinat nu a fost conceput ca un fel de accident care să lase loc la interpretări, ci ca o crimă sub ochii întregii naţiuni. Kennedy a fost împuşcat în cap sub ochii a sute de oameni, crima fiind filmată de Abraham Zapruder.

William Greer - soferul lui Willian - al doilea asasin

David Icke a prezentat în detaliu asasinarea lui Kennedy în lucrarea sa anterioară, Şi adevărul vă va face liberi, şi veţi vedea că aceiaşi oameni care au sprijinit sau au comandat această crimă au fost numiţi în comisia „Şefului Justiţiei”, francmasonul de grad 33 Earl Warren, pentru a investiga asasinatul!

Din „echipa” Comisiei Warren au făcut parte Allen Dulles, şeful CIA concediat de Kennedy, precum şi pedofilul, violatorul, pornograful şi participantul la ceremoniile de la Bohemian Grove Gerald Ford, care avea să devină mai târziu preşedinte al Statele Unite după înlăturarea de la putere a lui Richard Nixon, în urma scandalului Watergate. Când congresmanul Hale Boggs, singurul catolic din comisie, a început să pună la îndoială sinceritatea membrilor acesteia, a murit într-un accident de avion. Ce convenabil!

Jim Garrison, procurorul general al districtului New Orleans, a fost singurul personaj care a acuzat pe cineva de asasinarea lui Kennedy. Era vorba de Clay Shaw, un fost agent CIA, bun prieten cu Winston Churchill. Garrison nu a reuşit să obţină condamnarea lui Clay, deşi acesta era în mod evident vinovat, pentru simplul motiv că majoritatea martorilor cheie au fost ucişi înainte de proces.

Garrison a rămas uimit cât de coerent au lucrat agenţii aparent diferite, precum poliţia din Dallas, FBI, presa şi establishment-ul de la Washington, pentru a realiza şi a acoperi asasinatul. Acest lucru a fost posibil datorită reţelelor pe care le-am expus David Icke in cartea sa “Secretul Suprem”, care au agenţi în toate instituţiile, reprezentând toate părţile implicate şi toate curentele de opinie. S-au implinit 50 de ani de la asasinarea în plină stradă a preşedintelui Kennedy, în faţa întregii naţiuni, şi nimeni nu a fost acuzat până acum de crimă.

Desigur, s-a găsit imediat un „ţap ispăşitor”, identificat imediat de cei cu adevărat responsabili şi eliminat instantaneu de aceştia, astfel încât să nu poată contrazice „povestea” oficială. Lee Harvey Oswald a jucat exact acelaşi rol în Dealey Plaza din Dallas, în anul 1963, ca şi şoferul Henri Paul în tunelul Pont de l’Alma din Paris, în anul 1997.

După sacrificarea ţapului ispăşitor, autorităţile nu mai fac investigaţii, iar opinia publică îşi pierde interesul în decurs de câteva săptămâni. Tehnica este veche şi îndelung verificată. Un preşedinte este ucis în public. Lee Harvey Oswald, ţapul ispăşitor, este ucis la rândul lui în public, câteva zile mai târziu, iar cei care au organizat de fapt asasinatul scapă. Şi în condiţiile acestea, vreţi să-mi spuneţi că prinţesa Diana nu putea fi ucisă într-un accident regizat? Cred că glumiţi.

Dat fiind că am prezentat detaliat asasinarea lui Kennedy într-o carte anterioară, nu voi repeta aici întreaga poveste, dar sunt anumite elemente care trebuie adăugate sau completate. Familia Dianei, Spencer, reprezintă una din liniile genealogice ale Frăţiei, la fel ca şi clanul Kennedy, care are rădăcini aristocratice vechi în Irlanda şi Scoţia.

Kennedy-ii sunt descendenţi ai regelui irlandez Brian Boru, cunoscut şi sub numele de Brian Caeneddi, care a devenit mai târziu O’Kennedy. Ei au fost lorzi de Ormond în districtul cunoscut astăzi ca Tipperary de nord. Începând din anul 1600 a apărut şi o ramură scoţiană a clanului Kennedy, aflată în strânsă conexiune cu cea irlandeză.

Kennedy-ii din Scoţia s-au aliat prin însurătoare cu regalitatea scoţiană şi au devenit una din cele mai puternice familii aristocratice. Unul din cei mai vestiţi membri ai acestei familii a fost Archibald Kennedy, cel de-al 15-lea conte de Cassillis, mai bine cunoscut ca marchiz de Aisla.

El a trăit între 1872-1943 şi a deţinut diverse poziţii fruntaşe în Marea Lojă a francmasoneriei scoţiene, inclusiv cea de Mare Principe. A fost membru al importantei Loji din Holyrood House nr. 44, din Edinburgh, care a avut legături strânse cu familia regală britanică. În secolul XVIII, irlandezul Mathew Kennedy s-a dus la Paris pentru a lucra cu bunul său prieten, iluminatul Saint Germain, şeful Lojii Iluminaţilor din Ermenonville, de lângă Paris.

Membrii lojii luau parte la ritualuri cu vărsare de sânge, ţinute pe un altar construit din oase umane. Acest Kennedy a scris o carte intitulată O disertaţie cronologică, genealogică şi istorică despre familia regală a Stuarţilor şi despre legăturile acesteia  cu merovingienii din Franţa.

Familia lui JFK este înrudită cu puternica familie irlandeză Fitzpatrick, al cărei blazon include trei simboluri majore ale Frăţiei: crinul (fleur-de-lys), dragonul şi leul. După toate aparenţele, această familie are legătură cu Franţa şi cu povestea Sfântului Graal.

Familia soţiei lui JFK, Jackie Bouvier Kennedy (mai târziu Onassis), este înrudită cu Auchincloss-ii, una din principalele linii genealogice ale Elitei scoţiene, prin căsătoria sorii lui Jackie cu unul din membrii acesteia.

Alte ramuri ale familiei Auchincloss şi-au luat nume precum Bundy, Grosvenor, Vanderbilt, Winthrop şi Rockefeller. Hugh D. Auchincloss Sr s-a însurat cu Emma Brewster Jennings, fiica lui Oliver B. Jennings, co-fondatorul Standard Oil împreună cu John D. Rockefeller.

James Shelby Downard afirmă că Jackie Kennedy-Onassis, Caroline (Lee) Bouvier şi scriitorul Gore Vidal sunt „copiii vitregi” ai lui Hugh D. Auchincloss. Vidal i-a descris pe John şi Jackie Kennedy prin expresia: „Zeul soare şi zeiţa lui”.

Linia genealogică a Bouvier-ilor îşi trage sorgintea din Grenoble, Franţa, unde a fost menţionată pentru prima oară în anul 1410. Un străbunic al lui Jackie, Eustache Bouvier, a luptat într-un regiment francez sub comanda lui George Washington.

Spunea David Icke in cartea “Si adevarul va va elibera” că familia Kennedy s-a înrudit prin alianţă şi cu ducii de Devonshire, de la Chatsworth House, una din principalele familii ale Frăţiei din Anglia.

Însurătoarea lui John Kennedy cu Jackie Bouvier a fost o altă căsătorie aranjată de Establishment-ul de pe Coasta de Est, adică de liniile genealogice americane ce conduc Statele Unite conform Agendei stabilite de Marea Britanie şi de Franţa.

Liniile genealogice ale celor doi se află în legătură cu principalele centre ale Frăţiei, Londra şi Parisul. În aceste condiţii, compararea căsătoriei lor şi a preşedinţiei lui Kennedy cu regatul mistic „Camelot” şi cu regele Arthur nu mai pare deloc trasă de păr (ţinând cont de limbajul secret al Frăţiei).

Similitudinea dintre asasinarea lui Kennedy si cea a Printesei Diana

Familia Kennedy a fost puternic implicată în traficul de droguri, în crima organizată, în monarhia britanică şi în operaţiunile cu sclavi controlaţi mental de tipul Proiectului Monarch. Cunosc o fostă sclavă controlată mental care mi-a povestit că la vârsta de 11 ani a fost dusă să facă sex cu John F. Kennedy, „deşi m-au machiat, făcându-mă să arăt ca de 16 ani”.

Cu siguranţă, preşedinţia lui Kennedy nu a fost atât de idilică cum a fost portretizată la vremea respectivă. Kennedy a avut numeroase partenere sexuale, trei dintre ele, Marilyn Monroe, Jayne Mansfield şi Zsa Zsa Gabor, fiind şi iubitele lui Anton LaVey, capul bisericii sataniste. Jayne Mansfield a fost chiar mare preoteasă a acestei biserici.

Alte relaţii amoroase pe termen lung al lui JFK au fost cu două reprezentante ale liniilor genealogice scoţiene, Lady Jean Campbell, fiica ducelui de Argyll, şi Kay-Kay Hannon Auchincloss, din familia înrudită cu cea a soţiei sale. Cel care a manipulat ascensiunea către celebritate a lui John Fitzgerald a fost tatăl său, Joseph Kennedy, membru al societăţii secrete Pilgrim. Joseph a avut relaţii apropiate cu Mafia şi cu crima organizată.

El a făcut avere când Winston Churchill i-a acordat franciza importurilor de băuturi alcoolice din Anglia. Joseph Kennedy a fost asociat cu Rothschild-zii şi Bronfman-ii, o altă familie „evreiască” a crimei organizate din Canada, care deţine în proprietate gigantul băuturilor alcoolice, Seagrams.

Printre contactele lui Joseph Kennedy în Marea Britanie, pe vremea când a fost ambasador al Statelor Unite la Curtea St James, s-au numărat Astor-ii  şi Sassoon-ii (înrudiţi cu Rothschild-zii). Un alt prieten intim al său a fost Sir John Wheeler-Bennet, director executiv al Institutului Regal pentru Afaceri Internaţionale.

Soţia lui Joseph Kennedy, Rose, era din familia Fitzgerald, aparţinând Nobilimii Negre. Fitzgerald-zii au fost unul din puternicele clanuri ale Nobilimii Negre din Italia care l-au sprijinit pe Wilhelm Cuceritorul să vină în Anglia în anul 1066.

Domnia acestuia a permis stabilirea în Anglia a unor familii ale Nobilimii Negre precum St Clair/Sinclair. „F-ul” din JFK provine aşadar de la o familie a Nobilimii Negre cu o vechime genealogică de mii de ani. Tatăl lui Rose şi bunicul lui JFK a fost John E. (Honey Fitz) Fitzgerald, primarul Bostonului. Fitzgerald-zii au locuit pe Hanover Street, lângă fosta Green Dragon Tavern (n.n. Taverna Dragonului Verde) din Boston, sediul Lojii St Andrews, atât de profund implicată în Războiul American pentru Independenţă, cea care a orchestrat Petrecerea Ceaiului din Boston.

Joseph Kennedy a fost membru al Ordinului Sfântului Ioan, versiunea britanică a Cavalerilor de Malta, iar familia Bouvier era aliată prin căsătorie cu Radziwill-ii, cei care au creat Ordinul Cavalerilor Sfântului Ioan/Cavalerilor de Malta în Polonia, în anul 1610, contribuind mai târziu la crearea ordinului în America.

Familia Kennedy susţine financiar mişcarea azilurilor Cavalerilor de Malta din SUA prin Institutul Kennedy pentru Studierea Reproducerii Umane şi a Bio-Eticii, dar şi prin Universitatea Georgetown, controlată de iezuiţi.

Deşi în aparenţă pare plină de compasiune, mişcarea azilurilor nu reprezintă decât o faţadă pentru atragerea sprijinului popular în favoarea eutanasiei. Desigur, mulţi dintre cei implicaţi în mişcarea azilurilor sunt cu adevărat plini de compasiune; motivaţiile de care vorbesc eu le aparţin celor care conduc şi manipulează mişcarea.

Dacă eutanasia va fi acceptată prin lege, se va deschide calea pentru uciderea legală a „gurilor inutile” de care vorbea Kissinger. Aşa cum au demonstrat nenumăratele biografii ale lui JFK, acesta a avut parte de o copilărie lipsită de iubire, în care trebuia să asculte de regulile dure impuse de tatăl său Joe şi de mama sa Rose.

Nu i s-a spus nici măcar când s-a născut fratele său, Teddy, şi nu a aflat decât când s-a întors de la şcoală că avea un frăţior. Copiii familiei Kennedy nu erau niciodată îmbrăţişaţi sau mângâiaţi, nu li se arăta nici cel mai mic semn de afecţiune şi nu aveau voie să se plângă de vreo durere. Mediul în care a crescut seamănă ca două picături cu tehnicile clasice de control mental folosite pentru educarea copiilor Elitei.

Prinţul Charles a fost educat exact în aceleaşi condiţii de tatăl său, prinţul Philip, un om extrem de agresiv şi cu un caracter imposibil. JFK a fost educat de mic în vederea preluării unor funcţii înalte în interiorul Frăţiei şi a fost sprijinit de toate numele de care am vorbit în această carte, de Rothschild-zi, Taft-ţi, Russell-i, Rockefeller-i, şi de baronii mas-media precum Henry Luce, preşedintele grupului Time, sau Randolph Hearst, cel mai puternic baron al presei din Statele Unite. Când Kennedy a acceptat să candideze pentru Congres, ziarul Boston American, condus de Hearst, a refuzat să accepte publicitatea plătită a adversarului său.

Se pare însă că atunci când JFK şi fratele său Bobby au devenit preşedinte şi respectiv procuror general al Statele Unite, după înfrângerea adversarului lor, Richard Nixon, în anul 1960, ei au început să urmeze politici şi să angajeze oameni care nu corespundeau cu agenda celor care îi controlau.

Printre aceste acţiuni s-au numărat retragerea din Vietnam, introducerea banilor nepurtători de dobândă, asaltul asupra crimei organizate (cel puţin la modul oficial), şi, după cum s-a exprimat Kennedy, încercarea de a „sparge CIA în o mie de fragmente”. Dacă nu faci ceea ce ţi se spune eşti înlăturat imediat de la putere, indiferent cine ai fi.

Agenda este mai presus decât orice individ şi decât orice familie. Nu pot totuşi să nu mă gândesc că asasinarea lui Kennedy a avut şi implicaţii mai profunde, părând o crimă sacrificială îndelung planificată, conform regulilor rituale străvechi ale Frăţiei. Locul asasinării: Dallas, Texas, este situat în apropierea punctului de intersecţie a paralelei 33 cu longitudinea 33.

Nivelul suprem al ritului scoţian al francmasoneriei este gradul 32, gradul 33 nefiind conferit decât celor care şi-au adus o contribuţie semnificativă la Marea Operă de preluare a planetei pământ. Dealey Plaza este o sumă de simboluri ezoterice, fiind numită după francmasonul de grad 33 George Bannerman Dealey, unul din primii directori ai ziarului Dallas Morning News. Dealey înseamnă „linia zeiţei”.

În spaniolă, ley înseamnă lege sau regulă; de aceea, numele s-ar mai putea traduce şi prin „regula (legea) zeiţei”. Ambele traduceri sunt extrem de simbolice pentru Frăţie, în special cea din urmă. Dealey Plaza, locul primului templu francmason din Dallas, are forma unei piramide căreia îi lipseşte piatra unghiulară. Vârful piramidei este tăiat de un pod de cale ferată.

Piramida principală este tăiată în alte două piramide de Main Street (n.n. Strada Principală), care trece drept prin centrul ei. Rezultă astfel trei piramide, două în interiorul celei de-a treia, care alcătuiesc o trinitate sau o triadă. Ori de câte ori interacţionează două energii, ele dau naştere unei a treia. Dacă vi se pare că este o simplă coincidenţă, vă invit să studiaţi istoria societăţilor secrete pentru a vedea cât de obsedate sunt conducerile acestora de simboluri şi de ritualuri.

Kennedy a fost ucis lângă dâmbul înverzit din partea dreaptă a piramidei, iar Lee Harvey Oswald a fost asasinat în timp ce se afla în „custodia” poliţiei într-o parcare subterană situată la baza piramidei de pe Houston Street. Cele două locuri nu sunt separate decât de câţiva metri.

Vechea clădire a tribunalului din apropiere, a cărei faţadă dă către Dealey Plaza, este decorată cu gargui. Pe frontonul tribunalului se află simbolul străvechiului Ordin al Dragonului sau al Şarpelui. Pentru societăţile secrete, Dealey Plaza este un Templu al Soarelui. Piramida căreia îi lipseşte piatra unghiulară. Aceasta este Dealey Plaza, locul în care a fost asasinat John F. Kennedy.

Kennedy a fost ucis într-un templu exterior al soarelui de către iniţiaţii Frăţiei, din rândul cărora au făcut parte de-a lungul timpului cavalerii templieri, cavalerii de Malta, Ordinul Sfântului Ioan al Ierusalimului, rozicrucienii şi francmasonii. După cum scrie James Shleby Downard:

„Masoneria nu crede în simpla ucidere a oamenilor, iar prin asasinarea lui JFK şi-a asumat riscuri incredibile pentru a face ca acest act odios să corespundă vechiului ritual al fertilităţii numit Uciderea Regelui.”

Kennedy a fost împuşcat la amiază, când soarele era „la apogeu” pe cer. În antichitate se considera că atunci când soarele se află „la apogeu”, el face munca tatălui său în templu (un simbolism folosit şi în legenda lui Iisus).

Kennedy a fost împuşcat în spate, în gât şi în cap. Exact aceleaşi răni le-a suferit miticul Hiram Abiff din legenda francmasonă. Bill Cooper, un fost agent al serviciilor secrete ale marinei militare a Statelor Unite, crede că eroul francmason legendar Hiram Abiff a avut un corespondent real în persoana lui Jacques de Molay, marele maestru al cavalerilor templieri  în perioada în care aceştia au fost măcelăriţi în Franţa, în anul 1307. De Molay a fost ars pe rug pe Ile de la Cite, la baza Catedralei Notre Dame, construită chiar de templieri pe un fost loc de adorare a zeiţei Diana.

Moartea sa a fost comandată de Inchiziţia Bisericii Catolice, cu sprijinul regelui Filip cel Frumos, posibil sub controlul Prioriei Sionului. Cooper susţine că asasinarea lui JFK a fost o răzbunare rituală a templierilor împotriva bisericii, a statului şi a poporului. Kennedy a fost singurul preşedinte catolic al Statelor Unite.

La ora actuală, în Dealey Plaza se ridică un obelisc înălţat de francmasoni chiar lângă locurile asasinatelor lui Kennedy şi Oswald. Obeliscul este un simbol al penisului lui Osiris din legenda egipteană, iar cel din Dealey Plaza are în vârf o torţă aprinsă.

Flacăra eternă de pe mormântul lui Kennedy din Cimitirul Arlington are aceeaşi justificare: ea reprezintă cea mai evidentă semnătură a Frăţiei, iar cea de pe mormântul lui Kennedy se află în interiorul unui cerc, simbolul antic al soarelui.

Înainte de înmormântare, corpul neînsufleţit al lui Kennedy a fost de asemenea ţinut în interiorul unui cerc, fiind plasat pe un catafalc situat în centru sub marea cupolă a Domului Colinei Capitoliului. Pe obeliscul din Dealey Plaza există 14 pietre, numărul de bucăţi în care a fost tăiat Osiris de către Set, potrivit mitului egiptean.

Singura parte pe care sora/soţia sa Isis nu a putut-o găsi a fost penisul, reprezentat de obeliscul însuşi. Isis a înlocuit penisul lui Osiris cu unul făcut de ea însăşi, iar acesta a devenit simbolul Frăţiei. Obeliscul din Dealey Plaza a fost construit şi dedicat unei loji francmasone a ritului scoţian. Penisuri de piatră au fost găsite ascunse în altarele multor catedrale şi biserici, iar atunci când echipa de anchetatori a procurorului general al districtului New Orleans Jim Garrison a percheziţionat casa lui Clay Shaw, ea a găsit şi aici penisuri din piatră.

Ştiinţa numerelor şi a numelor se referă la aceste niveluri mai profunde de comunicare, pe care numai un iniţiat avansat sau un cercetător dedicat le pot înţelege pe deplin. Aşa cum am repetat de nenumărate ori, numele şi numerele reprezintă frecvenţe de vibraţie, iar uimitoarea sincronicitate pe care o generează se datorează, după câte bănuiesc, legii atracţiei vibratorii (rezonanţei).

Multe din „coincidenţele” de nume sau de numere sunt provocate în mod voluntar, în timp ce altele se datorează pur şi simplu câmpurilor energetice sau de conştiinţă ale celor care atrag diferite vibraţii, la unison cu energiile pe care le generează ei.

Explicatia stiintelor ezoterice

Acesta este mecanismul prin care ne creăm noi propria realitate. Sinele nostru interior, care reprezintă un câmp energetic şi de conştiinţă aflat în vibraţie, atrage alte „câmpuri” – oameni, locuri, moduri de viaţă, experienţe – în funcţie de energiile pe care le generează el. Totul se reduce la rezonanţele dintre câmpurile vibratorii.

De aceea, experienţele noastre fizice nu reprezintă decât o reflectare a lucrurilor care se întâmplă în interiorul nostru. Noi proiectăm în afara noastră anumite energii, prin atitudinile şi emoţiile noastre, şi atragem astfel oameni, locuri, moduri de viaţă şi experienţe pe frecvenţa generată de noi. Dacă schimbăm ceea ce se petrece în interiorul fiinţei noastre, noi putem schimba inclusiv experienţele noastre exterioare, care nu reprezintă decât reflectarea celor dintâi.

Această atracţie „magnetică” a energiilor de acelaşi fel ne conduce apoi către oameni care locuiesc pe străzi cu acelaşi nume sau la acelaşi număr ca şi noi, ori care au relaţii cu persoane care poartă acelaşi nume ca şi cele pe care le cunoaştem noi, etc., căci toate fenomenele au un cod vibraţional, inclusiv sunetele, numerele, cuvintele, culorile şi numele.

În ritualurile magice sunt folosite sunete, culori, cuvinte şi incantaţii care atrag câmpul energetic dorit. Îndeosebi sunetul este deosebit de important, motiv pentru care vechii fenicieni erau mai preocupaţi de felul în care sunau cuvintele lor decât de felul în care erau scrise ele.

Mantra-ele, repetarea constantă a aceluiaşi sunet sau a aceleiaşi fraze, fac parte din acelaşi proces magic. La fel ca în cazul oricărei cunoaşteri, toate acestea pot fi folosite pentru a face bine sau pentru a face rău. Antrenamentul războinicilor japonezi (samuraii) includea arta producerii sunetului de luptă „Kiai”.

Dacă este rostit aşa cum trebuie, acest sunet poate produce reducerea presiunii sanguine şi paralizia parţială a celui care îl ascultă. Altfel spus, avem de-a face cu un sunet „care îţi îngheaţă sângele în vine”. Sunetele pe frecvenţe reduse de 3-5 cicluri pe secundă pot ucide un om. Cercetătorul american James Shelby Downard a scris o carte despre această ştiinţă a sunetelor, numerelor şi numelor în raport cu asasinarea lui Kennedy.

Un alt scriitor, Robert Anton Wilson, scrie în cartea sa, Declanşatorul cosmic, că teoria lui Downard este „cea mai absurdă, cea mai incredibilă, cea mai ridicolă teorie despre Iluminaţi pe care am auzit-o vreodată”, ceea ce mă face să cred că Downard a descoperit ceva de valoare. De altfel, propriile mele cercetări confirmă concluziile sale.

Kennedy a fost asasinat pe data de 22 noiembrie 1963. Aceasta a fost data la care papa Clement V a emis bula prin care autoriza torturarea templierilor de către Inchiziţia dominicană (22 noiembrie 1307).

Noiembrie este şi cea de-a 11-a lună a anului. Adunată cu data de 22, obţinem cifra cheie 33. John şi Jackie Kennedy au plecat din Fort Worth în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 1973, iar avionul lor s-a oprit la poarta 28 a aeroportului Love Fields din Dallas. În numerologia cabalistă solomonică, numărului 28 îi corespunde numele „Beale”, derivat după cum urmează: Bel (El), Baal, Be al, Beale. Toate acestea sunt nume ale zeilor soarelui.

Gradul 28 al cavalerilor templieri este „gradul Regelui Soarelui”. JFK s-a născut pe Beal Street la numărul 83, în Brookline, Massachussetts, pe data de 29 mai 1917. „Protecţia” preşedintelui în această vizită fatală la Dallas a fost organizată de Agenţia CIA din New Orleans, al cărei sediu se află în clădirea unui templu masonic. Dallasul se află la doar zece mile distanţă de latitudinea 33, iar loja fondatoare a ritului scoţian al francmasoneriei este situată în Charleston, chiar pe paralela 33.

Prima bombă atomică a fost detonată într-un loc numit „Trinity”, aflat pe aceeaşi latitudine de 33 de grade. Maşina deschisă a lui Kennedy a rulat pe Elm Street, pe care s-a aflat cândva Bule Front Tavern, un loc de întâlnire al francmasonilor, şi a ajuns în Dealey Plaza la ora 12:22.

Elm Street era cunoscută în Dallas şi sub numele de Strada „Însângerată”, căci a fost scena a nenumărate omoruri şi acte de violenţă. Cartierul general al Texaco Oil este situat pe Elm Street. În apropiere de Dealey Plaza se află Trinity River, care a inundat ani la rând Plaza, până la crearea unor diguri de apărare. În acest templu în aer liber al Frăţiei au intrat astfel Jackie Kennedy, care o reprezenta pe Zeiţă, Regina Iubirii şi a Frumuseţii, şi Regele Soare, John F. Kennedy.

În esenţă, am avut parte de un ritual antic al Uciderii Regelui Soare, cunoscut tradiţional sub numele de „Ceannaideach”, un cuvânt irlandez care înseamnă Capul Rănit. Evident, Kennedy a fost împuşcat în cap.

Ştiu dintr-o sursă foarte sigură că JFK nu a murit până în primăvara următoare. Sursa mea pretinde că acel „Kennedy” care a apărut în fotografiile post-mortem era J.D. Tippet, un ofiţer de poliţie care semăna perfect cu preşedintele şi despre care s-a afirmat că a fost ucis de Oswald, deşi arma acestuia nu funcţiona!

Când JFK a atins vârsta de 22 de ani, i s-a făcut o statuie în formă de înger înaripat, care a fost dusă la Vatican, unde a fost folosită într-un grup statuar în care îngerii veghează asupra Sfintei Thereza, în timp ce aceasta scrie o carte. După asasinat, trupul lui Kennedy a căpătat numele de cod „Îngerul”, la fel ca şi avionul său, Air Force 1, care i-a dus sicriul înapoi la Washington.

Atât Kennedy cât şi Oswald au fost înmormântaţi în locuri legate de numele Arlington: Kennedy la Cimitirul Naţional Arlington de lângă Washington DC, iar Oswald la cimitirul Rosehill, lângă Arlington, Texas. Arlington este un cuvânt legat de ritualurile magice francmasone, fiind asociat cu necrofilia, o atracţie morbidă faţă de cadavre.

Oswald îl simbolizează pe Os sau Oz, zeul egiptean al soarelui (Osiris), care apare şi în titlul Vrăjitorul din Oz. Dacă analizăm sincronicităţile legate de ştiinţa numerelor şi numelor, vom descoperi nişte coincidenţe uimitoare între asasinarea lui JFK şi cea a lui Abraham Lincoln, ucis la rândul lui de Frăţie.

Lincoln a fost ales în Congres în anul 1846, iar Kennedy în 1946. Lincoln a fost ales preşedinte în 1860, iar Kennedy în 1960. Asasinul lui Lincoln, John Wilkes Booth, s-a născut în anul 1839, iar asasinul prezumptiv al lui Kennedy, Lee Harvey Oswald, s-a născut în anul 1939.

Preşedinţii care le-au succedat celor doi s-au numit Johnson. Andrew Johnson, care i-a succedat lui Lincoln, s-a născut în anul 1808. Lyndon Johnson, care i-a succedat lui Kennedy, s-a născut în anul 1908. Secretarul lui Lincoln avea numele Kennedy, iar pe cel al lui Kennedy îl chema Lincoln. Amândoi preşedinţii au fost ucişi într-o zi de vineri, în prezenţa soţiilor lor şi împuşcaţi în cap.

Vicepreşedintele lui Kennedy, Lyndon Baines Johnson, ştia dinainte de asasinatul care se pregătea, iar când a devenit preşedinte a schimbat pe loc politicile implementate de Kennedy, legate de retragerea din Vietnam, emiterea banilor nepurtători de dobândă şi divizarea CIA.

Zeiţa Mamă a Frăţiei, Arizona Wilder, afirmă că l-a văzut pe Johnson schimbându-şi faţa într-una reptiliană în timpul unor sacrificii rituale. Numele de mijloc al lui Johnson, Baines, provine de la clanurile scoţiene înrudite Bain, Baines, Beathy, Binnie, Beath şi Beth. Francmasonii din aceste clanuri susţin că au aceiaşi strămoşi. Prefixul Mac înseamnă „fiul lui”.

De aceea, fiul unui Bain devine MacBain, iar fiul unui Beth devine MacBeth. Acesta este numele regelui scoţian devenit faimos în urma piesei cu acelaşi nume scrisă de „William Shakespeare”. În limba franceză, cuvântul bain înseamnă baie, aceasta fiind originea titlului Ordinului de Bath acordat de monarhia britanică. „Cavalerilor masoni de Bath” li se fac băi de purificare sau de mântuire a păcatelor, căci rolul lor este să ucidă în numele Frăţiei.

După moartea soţului ei, Jackie Kennedy a făcut o vizită în insula Delos din Marea Egee, considerată de legendă locul naşterii zeiţei Diana şi al zeului solar grec Apolo. În simbolismul Frăţiei, Diana (luna) şi Apolo (soarele) sunt prezentaţi frecvent împreună. Delos este cunoscută şi ca Insula Morţilor, căci există o variantă a zeiţei Diana, numită Hecate, despre care se spune că stăpâneşte Infernul. Jackie s-a dus la Templul lui Apolo din Delphi, în Grecia, şi a realizat un ritual antic cunoscut sub numele de Salutul Soarelui, în ruinele unui teatru grecesc.

James Shelby Downard povesteşte că ea a realizat acest ritual „având o mare cunoaştere iniţiatică, la fel ca Aleister Crowley”. S-a oprit apoi pe insula Santorino, reputată pentru poveştile cu vampiri. Aceste poveşti îşi au originea în ritualurile de băut sângele şi de „supt energia” ale Frăţiei.

Legendele cu vampiri prezintă acest adevăr într-o formă simbolică, pe care majoritatea oamenilor o confundă cu o simplă ficţiune. Frăţia adoră să facă asemenea jocuri de imagine, folosindu-se de instrumentul ei perfect, Hollywood-ul, un nume care provine de la tufişul sau lemnul sfânt (n.n. holly wood în limba engleză) al magicienilor druizi. Hollywood-ul este într-adevăr un loc al magiei. Cei de acolo se joacă cu minţile noastre, creând iluzii.

Există nenumărate similitudini între asasinarea lui Kennedy, uciderea rituală a Regelui Soare, şi respectiv cea a Dianei, prinţesa de Wales. Sunt convins că Frăţia a privit şi această crimă ca pe o ucidere rituală a zeiţei-lună, numită de antici Diana.

După părerea mea, planificarea uciderii lui Kennedy în acel loc şi la acea dată precisă s-a făcut cu mult timp înainte ca el să fie ales preşedinte. La fel cred că au stat lucrurile şi cu prinţesa Diana, crescută de mică pentru a fi ucisă la Paris, în acel loc şi la acea dată precisă.

Nu exclud chiar ca aceste crime rituale să fi fost planificate încă de la naşterea celor doi. Ştiu că sună extrem, dar cine studiază în profunzime obiceiurile Frăţiei realizează în scurt timp că membrii acesteia nu îşi formulează planurile cu săptămâni sau luni în avans, ci literalmente cu mai multe secole.

Trăind în regiunea inferioară a celei de-a patra dimensiuni, reptilienii au o percepţie complet diferită asupra timpului decât noi. În capitolele de încheiere voi analiza în mai multe detalii aceste lucruri, arătând de ce sunt realizate aceste omoruri rituale cu o atenţie atât de mare pentru detalii.

Nu m-ar mira deloc dacă aş afla că planificarea unui preşedinte catolic, John F. Kennedy, Regele Soare, pentru a marca aniversarea măcelăririi templierilor de către Inchiziţia romană-catolică (sau vreun alt ritual), s-a făcut chiar cu câteva decenii înainte, stabilindu-se inclusiv cine să fie ţapul ispăşitor ales pentru sacrificiu.

Discursul lui Kennedy impotriva societatilor secreta ale Iluminatilor:

“Doamnelor şi domnilor,

Cuvântul “secret” însuşi este respingător într-o societate liberă şi deschisă, iar noi, ca popor, ne opunem prin istoria şi moştenirea noastră societăţilor secrete, jurămintelor secrete şi procedurilor secrete.

Noi am stabilit cu mult timp în urmă că pericolele tăinuirii excesive şi neînştiinţate a unor fapte pertinente egalează pericolele ascunderii justificării acestei tăinuiri.

Chiar şi în prezent se pune puţin preţ pe lupta împotriva ameninţării unei societăţi secrete noi imitându-i restricţiile samavolnice.

Chiar şi în prezent se pune puţin preţ pe asigurarea supravieţuirii naţiunii noastre dacă tradiţiile noastre nu supravieţuiesc odată cu ea.

Şi există un mare pericol, asupra căruia trebuie să veghem în avans mai mult, căci vom fi expuşi acestuia de cei dornici să îşi pună în aplicare intenţiile chiar până la limitele cenzurii oficiale şi tăinuirii. Nu intenţionez să permit ca aceasta să se petreacă, in masura in care depinde de mine.

Şi nici un oficial din administraţia mea, indiferent dacă are o poziţie importantă sau nu, dacă e civil sau militar, nu ar trebui să interpreteze acest discurs al meu ca o scuză pentru a nu informa, pentru a nu ne arăta intenţiile, pentru a ne ascunde greşelile, pentru a nu arăta presei şi publicului faptele pe care ei merită să le ştie, căci în lume există o conspiraţie monolitică şi barbară care ni se opune şi care se bazează în principal pe mijloace ascunse pentru a-şi extinde influenţa ei de temut, pe infiltrare în loc de invazie pe acţiuni subversive în loc de alegeri pe intimidare în loc de alegere liberă pe guerile, noaptea, în loc de armate, ziua.

Este un sistem care a acumulat resurse materiale şi umane imense în construcţia unei reţele strânse, a unei maşini înalt oficializate care combină operaţiuni militare, diplomatice, de securitate, economice, ştiinţifice şi politice.

Pregătirile ei sunt secrete, nu sunt date publicităţii.

Greşelile ei sunt îngropate, nu evidenţiate.

Descendenţii ei sunt tăinuiţi, nu onoraţi.

Extinderea lor nu este pusă sub semnul întrebării, nici un zvon nu se răspândeşte, nici un secret nu este revelat.

Nici un preşedinte nu ar trebui să se teamă de analiza din partea publicului a programei sale căci din acest studiu provine înţelegerea iar din acea înţelegere rezultă susţinerea sau opoziţia şi ambele sunt necesare.

Nu cer publicaţiilor voastre să susţină o administraţie dar vă cer ajutorul în îndatorirea colosală de a informa şi a alerta poporul american, căci eu am o încredere totală în răspunsul şi dăruirea cetăţenilor noştri atunci când sunt bine informaţi.

Nu numai că nu aş putea să lupt împotriva unei controverse din partea cititorii voştri chiar o consider binevenită.

Această administraţie doreşte să fie sinceră cu greşelile ei căci un înţelept a spus cândva:

O eroare nu devine greşeală decât după ce refuzi să o corectezi.

Noi intenţinăm să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru greşelile noastre.

Şi ne aşteptăm ca dv. să le punctaţi atunci când nouă ne scapă.

Fără controversă, fără criticism, nici o administraţie şi nici o ţară nu poate reuşi.

Şi nici o republică nu poate supravieţui.

De aceea legea ateniană face ca noi toţi să considerăm o crimă reţinerea oricărui cetăţean de la controversă.

De aceea presa noastră a fost protejată de prima lege.

Este singura afacere din America protejată special de Constituţie şi nu în primul rând pentru a amuza şi a crea bună dispoziţie nu pentru a pune accentul pe trivial şi sentimentalism nu pentru a da pur şi simplu publicului ceea ce doreşte ci pentru a informa, a trezi, a reflecta, a evidenţia pericolele şi oportunităţile, pentru a arăta crizele şi soluţiile, pentru a conduce, modela, educa şi uneori chiar a înfuria opinia publică.

Aceasta implică o analiză mai cuprinzătoare a ştirilor internaţionale căci acestea nu mai sunt departe de noi ci la îndemână şi aproape.

Implică o mai mare atenţie la îmbunătăţirea înţelegerii ştirilor şi a transmiterii lor.

Şi mai înseamnă că guvernul la toate nivelele trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile de a vă oferi cât mai multe informaţii posibil în afara limitelor înguste ale securităţii naţionale.

În presa tipărită, în cea care înregistrează faptele omului în menţinătorul conştiinţei lui, purtătorul ştirilor lui ne căutăm puterea şi ajutorul, încrezători că, cu ajutorul vostru, omul va fi aşa cum este predestinat să fie: liber şi independent.”[3]

Din anul 1963, se duce o dispută vehementă cu privire la motivele care au dus la asasinarea lui Kennedy. Un lucru este clar: tânărul preşedinte era pe cale de a urma în politică un drum propriu. Ceea ce a provocat o dură opoziţie din partea Establishmentului a fost, pe de o parte, destituirea şefului CIA Allan Dulles, după invazia nereuşită a cubanezilor din exil (Golful Porcilor, în Cuba) din 1961, iar pe de alta, rechemarea mau multor “advisors”, consilieri militari SUA, din Vietnam.

Hotărârea lui Kennedy de a pune capăt conflictului din Asia de sud-est şi a activităţii CIA în această parte a lumii, i-a nemulţumit foarte tare pe Iluminaţi. De asemenea, în 18 iulie 1963 preşedintele a informat Congresul că doreşte să micşoreze deficitul Statelor Unite. El a vrut să forţeze exportul şi să introducă un impozit asupra procentelor încasate de cetăţenii americani care au depus bani la băncile din străinătate.

Investiţiile de capital american în străinătate urmau să fie impozitate cu 15% anual. Aceste lucruri nu erau pe placul bancherilor internaţionali. Acest preşedinte, singurul de până acum care nu a fost mason, ar fi fost un adevărat ales al poporului american. Un alt motiv al asasinării lui Kennedy nu este de natură politică, ci se referă la dezvăluirea fenomenelor legate de farfuriile zburătoare.

În susţinerea acestei idei, vom aminti câteva fapte reale ţinute în secret. Astfel, în anul 1947, pe 2 iulie, la Rosewell, New Mexico, s-a prăbuşit un obiect zburător extraterestru. Au existat 92 de martori şi 35 de rapoarte.

În 1949, s-a raportat din nou un eveniment UFO. A existat un supravieţuitor, care a fost transportat la Los Alamos, (centru de cercetări secret şi foarte păzit al armatei americane), căruia i
s-a dat numele EBE (extraterrestrial biological entity), fiind considerat un reptiloid uman.

El a fost îngrijit şi prin proiectul “Sigma”, s-a încercat a comunicarea cu EBE, dar fără succes. EBE nu a putut fi ţinut în viaţă, datorită unor greutăţi de asimilare, care la el se făcea pe bază de clorofilă. A murit pe data de 18 iunie 1952. Colonelul care l-a îngrijit îl îndrăgise şi a descris întreaga poveste în “Cartea galbenă”. Un alt fapt s-a petrecut pe 20 februarie 1954, la baza aeriană Muroc, California.

Ofiţerii şi comandamentul bazei de la turnul de observaţie au văzut zburând un disc cam de 60-100 m diametru. Acest disc a fost observat chiar şi de către ultimul ofiţer al bazei, timp de aproape o oră. Preşedintele Eisenhower a fost chemat de urgenţă şi adus cu un helicopter. Toţi cei de faţă au văzut aterizarea discului, din care au coborât oameni cam de 1,30 m înălţime, cu părul blond.

Acest episod este povestit şi de astronautul american Gordon Cooper. Gerald Light de la CBS, un concern mass-media şi Paul Solomon de la baza aeriană, confirmă cele întâmplate. Călătorii din nava rotundă au luat contact cu pământenii, au făcut demonstraţii tehnice şi pe urmă au părăsit baza. Anumite zvonuri au afirmat că aceşti călători au demonstrat că se pot face invizibili.

Toate acestea au fost ţinute însă în mare secret până astăzi şi cei care au încercat să le dezvăluie au pierit. În 1949 ministrul apărării Forrestal a încercat să informeze opinia publică despre UFO; această intenţie a plătit-o cu viaţa: a fost aruncat pe fereastră, după ce a fost sugrumat. S-a afirmat că s-a sinucis, aruncându-se de la etaj.

Kennedy era hotărât să dezvăluie opiniei publice toate secretele în legătură cu farfuriile zburătoare. El a fost asasinat pe data de 22 noiembrie 1963. Primul glonte a fost tras într-adevăr de pe acoperişul depozitului, dar această lovitură nu a fost fatală. Glontele mortal a venit de la şoferul automobilului în care se afla Kennedy, un agent CIA. Originalul filmului atentatului arată pe şofer cum se întoarce, îl împuşcă, iar capul lui Kennedy este zdrobit.

În filmele ce au circulat în alte ţări, locul unde stătea şoferul este retuşat. John Lear, unul dintre cei mai buni piloţi americani (deţinător a 17 recorduri de zbor) şi William Cooper, membru al Naval Intelligence, au analizat cu ajutorul computerului, în Japonia, trei filme originale.

Această analiză a arătat clar cum a fost împuşcat preşedintele, arma a fost identificată ca fiind o armă a CIA, de asemenea glontele special cu explozie întârziată (după explozie, creierul lui Kennedy nu a fost găsit). Atentatul a fost pregătit de agenţii CIA Orlando Bosch, Howard Hunt, Frank Sturges, Jack Rubenstein (Ruby), Lee Harvey Oswald.

Toate detaliile în legătură cu atentatul se află în arhivele Serviciului American de Securitate şi vor fi ţinute secret până în anul 2029. Între timp, aproape toţi martorii şi conspiratorii atentatului au murit în mod misterios. Povestea oficială a Comisiei Warren a fost comunicată în presă la 9 ore după atentat, singurul vinovat fiind găsit Lee Harvey Oswald.

Fratele preşedintelui, Robert Kennedy, stătea de asemenea în calea Iluminaţilor. El a fost asasinat pe 5 iunie 1968, cu puţin înainte de a câştiga alegerile prezidenţiale. Protocolul, la Capitolul 12, spune: “Cine stă în calea planului va fi adus mai aproape de moarte”. Amănuntele cu privire la aceste două atentate sunt descrise foarte bine în cartea lui William Cooper “Behold a pale horse”.

Lee Harvey Oswald – “tapul ispasitor” – un pion pus in fata de catre conspiratori

O înregistrare video inedită, cu reconstituirea detaliată a asasinării celui de-al 35-lea preşedinte al SUA, John F. Kennedy, în data de 22 noiembrie 1963, a fost dată publicităţii cu ocazia împlinirii a 49 de ani de la celebrul asasinat la Dallas, care a şocat întreaga lume şi a devenit unul din misterele majore ale istoriei americane a secolului 20.

Documentul de o inestimabilă valoare istorică aparţine unui cuplu din Texas – Jane şi Bobby Lemons. Cei doi soţi afirmă că, în 1964, plimbându-se pe Elm Street, au văzut cum serviciile de securitate efectuau reconstituirea asasinării lui Kennedy. Bobby Lemons a scos camera şi a început să filmeze.

Dar, după ce au revenit acasă, cei doi soţi au uitat de această înregistrare. „Nici nu aş fi crezut că înregistrarea ar fi putut trezi interesul cuivaˮ, recunoaşte acum el, adăugând că înregistrarea se rătăcise pe undeva prin casă până când au aflat de pasiunea pentru istorie a unei eleve de la şcoala locală, care îşi alesese ca lucrare la istorie tema asasinării lui Kennedy.

Lucrarea fetiţei a trezit curiozitatea directorului şcolii din Colorado City, un prieten de familie al cuplului Lemons. Într-o întâlnire, el a amintit de proiectul elevei şi a fost extrem de surprins când prietenii lui i-au spus că sunt gata să ofere fetiţei un material documentar neobişnuit.

În prezent, pelicula de 8 mm se află la Muzeul John F. Kennedy de la Sixth Floor Museum din Dallas, situat în clădirea bibliotecii de la al cărei etaj şase s-a tras asupra preşedintelui Kennedy.

După cum este bine cunoscut, John F. Kennedy a fost ucis în timpul trecerii coloanei oficiale pe Elm Street, în Dallas. Alături de el, într-o limuzină decapotabilă se afla soţia sa, Jacqueline, guvernatorul Texasului, John Connally, cu soţia Nelly, precum şi doi agenţi de securitate.

La ora locală 12.30, când maşina trecea pe lângă bibliotecă, la intersecţia dintre Elm Street şi Houston Street, s-a auzit o împuşcătură. Primul glonţ l-a lovit direct în spate pe JFK, ieşind prin gât şi rănindu-l pe agentul din faţa sa. Al doilea glonţ l-a lovit pe Kennedy direct în cap.

Multe dintre circumstanţele morţii lui Kennedy rămân şi astăzi un mister. Polemica se duce în jurul motivelor crimei, al numărului de împuşcături (conform unor versiuni ar fi fost mai mult de două împuşcături) şi, cel mai important, în legătură cu autorul crimei.

Conform versiunii oficiale, în preşedinte a tras fostul puşcaş marin Lee Harvey Oswald, care a fost la rândul lui împuşcat într-o secţie de poliţie, la două zile după moartea lui Kennedy, însă o serie de teorii ale conspiraţiei contestă faptul că autorul ar fi fost Oswald. „Eu nu am omorât pe nimeni! Nu ştiu despre ce vorbiţi!”, striga Lee Harvey Oswald, în 22 noiembrie 1963, la o oră după asasinarea preşedintelui John Fitzgerald Kennedy când a fost arestat în apropiere de piaţa Dealey din Dallas.

În acele momente se năştea unul din cele mai mari mistere din istoria contemporană care a alimentat zeci de cărţi şi investigaţii ce au încercat să facă lumină asupra acestui asasinat, care a marcat memoria colectivă a numeroase generaţii şi a suscitat cele mai mari teorii ale conspiraţiei din ultimele două secole, a comentat postul TV ABC.

S-a vorbit despre o conspiraţie castristo-comunistă, cu caracter internaţional care l-ar fi folosit pe Oswald pentru a-l elimina pe Kennedy şi a crea o criză mondială de tensiune şi resentimente. S-a vorbit chiar de o conspiraţie chineză, pentru a face conexiunea cu extremismul rasist texan violent faţă de minorităţi. După şapte ani, s-a vorbit chiar de „blestemul din Dallas”, abătut asupra unui grup de 20 de persoane având legătură cu asasinarea lui Kennedy şi care au murit misterios în urma unor boli sau accidente rutiere, inclusiv şeful poliţiei din Texas şi Abraham Zapruder, cel care filmase asasinatul.

Speculaţiile privind un complot au apărut după ce Oswald a fost împuşcat două zile mai târziu, cu televiziunea în direct, de Jack Ruby, un alt personaj obscur din Dallas, patronul unui cabaret care a murit patru ani mai târziu în circumstanţe suspecte. Oswald şi Ruby şi-au luat cu ei secretele în mormânt, dar misterele morţii lui Kennedy au supravieţuit mai multor comisii de investigaţii: la Dallas există câte o sală pentru a explica fiecare teorie în parte a acestui asasinat. Comisia Warren a examinat 3154 de probe şi a studiat declaraţiile a 552 de martori, selectaţi dintre cei 26550 interogaţi de FBI, dând clar de înţeles că Oswald a acţionat singur. Totuşi, în 1979, un comitet conchidea că poate exista o conspiraţie în jurul asasinatului. O temă care a dus la dezbateri neîntrerupte în ultima jumătate de secol şi a generat mai multe teorii.

Unii spun, de exemplu, că şoferul ar fi ştiut că preşedintele avea să fie împuşcat de un lunetist şi că acesta a fost cel care l-a doborât.

Alţii asigură că Oswald era un simplu pion politic, potrivit mărturiei directorului general al FBI de atunci, John Edgar Hoover, care, într-un memorandum scris înainte de asasinat, avertizase că un impostor foloseşte datele personale ale lui Oswald. Există teorii care arată că au existat mai mulţi asasini, cum crede văduva guvernatorului de Texas, John Connally, rănit şi el. Ea susţine că soţul ei a fost împuşcat cu un glonţ diferit de cel care l-a ucis pe Kennedy. Alţii spun că, datorită asemănării sale fizice cu Kennedy, cel ucis a fost de fapt poliţistul J.D. Tippit, folosit ca sosie a preşedintelui.

În schimb, văduva preşedintelui, Jackie Kennedy, a insinuat că soţul ei a fost ucis la ordinele succesorului şi vicepreşedintelui de atunci, Lyndon B. Johnson, pentru a evita să fie anchetat în patru dosare penale: încălcare de contracte guvernamentale, abuz în funcţie, spălare de bani şi dare de mită. Anchete care au fost toate închise după ce a devenit preşedinte.

În filmul său, Oliver Stone crede că asasinarea lui Kennedy a fost pusă la cale de CIA. Filmul JFK din 1992 arată că, în spatele asasinatului, se află CIA şi serviciile militare secrete, care s-au folosit de conspiraţia mafiei şi de Lee Harvey Oswald ca ţap ispăşitor. „De atunci nu mai putem avea încredere în liderii noştri”, a asigurat el.

William Greer, soferul limuzinei l-a impuscat pe Kennedy

O nouă ipoteză-şoc în cazul celebrului asasinat al lui preşedintelui american Kennedy, din noiembrie 1963. Astfel, se pare că preşedintele Kennedy a fost împuşcat de agentul secret William Greer, şoferul automobilului prezidenţial. Faptul acesta poate fi văzut foarte clar pe peliculă.

Uitaţi-vă atent la şofer, şi nu la Kennedy, când urmăriţi filmul. Îl veţi vedea pe Greer foarte clar cum se întoarce, ducându-şi mâna stângă peste umărul drept. În mâna stângă ţine o armă. Un pistol automat, nichelat, de calibrul 45. Şi uitaţi-vă în momentul acela la Jackie Kennedy. Deoarece văzuse că asasinul se află în aceeaşi maşină, după focul lui Greer, ea încearcă să fugă din automobil prin spate. Şi este împinsă la loc în maşină de către agentul CIA, care mergea în spatele automobilului prezidenţial.

William Greer - soferul lui Willian - al doilea asasin

Toţi martorii oculari, aflaţi destul de aproape de automobil pentru a fi putut vedea cum l-a împuşcat William Greer pe Kennedy, au fost asasinaţi în următoarele două zile. Până în momentul de faţă au fost ucişi peste 200 de martori relevanţi sau alte persoane implicate într-un fel sau altul în asasinarea lui Kennedy. Doar în primii 2 ani au fost lichidate nu mai puţin de 18 persoane care îl văzuseră pe William Greer în postură de ţintaş.”[1][2][3]

Video cu soferul limuzinei cum il impusca pe Kennedy

SURSE:

1. David Icke – “Secretul Suprem”, “Copii Matricei”, “Si adevarul va va elibera”, editura Daksha

2. William Cooper – “Behold a pale horse”.

3. Jan Van Helsing – “Organizatii secrete”.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) – Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință.

Contact: office@dzr.org.ro