Comoara antica descoperita pe Valea Streiului, in Hunedoara: inele, podoabe cu forme ciudate si un topor vechi de peste doua milenii !

by Treptat, comorile geto-dacilor incep sa iasa la suprafata. In ultimii ani, pur si simplu, a avut loc o “explozie” de descoperiri arheologice, care pun in pericol, istoria falsa si totalmente contrafacuta a poporului geto-dac. Asta-i bine, caci numai asa, vom intelege cine au fost stramosii nostri. Desigur, asta ne-a […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Treptat, comorile geto-dacilor incep sa iasa la suprafata. In ultimii ani, pur si simplu, a avut loc o “explozie” de descoperiri arheologice, care pun in pericol, istoria falsa si totalmente contrafacuta a poporului geto-dac. Asta-i bine, caci numai asa, vom intelege cine au fost stramosii nostri. Desigur, asta ne-a spus-o si Nicolae Densusianu in celebra capodopera, “Dacia Preistorica”.

Comoara Valea Streiului (Hunedoara)

In cazul de fata, vorbim despre o descoperire arheologica realizata de catre un tanar, cu ajutorul unui detector de metale, dupa cum scrie si publicatia Adevarul.ro:

“Mai multe bijuterii antice, cu forme ciudate, şi un topor vechi de peste 2.000 de ani au fost scoase la iveală de un tânăr pasionat de arheologie şi de căutarea comorilor. Autorul descoperirilor a predat piesele autorităţilor din judeţul Hunedoara. O comoară antică a fost descoperită în pădurea de la marginea satului Petreni, aflat Valea Streiului, râul în care regele dac Decebal şi-ar fi ascuns comorile.

Tezaurul din pădure a fost scos la iveală de un tânăr din Hunedoara, cu ajutorul unui detector de metale. Conţine zece obiecte de podoabă şi bijuterii, majoritatea de bronz, dar şi un topor cu o vechime între 2.000 şi 2.500 de ani, potrivit autorului descoperirii. Obiectul care pare cel mai valoros este un inel de material galben, cu o inscripţie ciudată, o bijuterie unicat, consideră cel care a găsit piesele.

Tânărul, care nu a dorit să îşi dea numele, a mai găsit mărgele, pandantive, inele de bronz şi obiecte de forma unei linguri. „Sunt pasionat de arheologie iar aceste obiecte pe care le consider valoroase reprezintă prima mea descoperire. Cred că unele dintre ele au peste 2.000 de ani vechime. Pe cele mai multe le-am găsit sub o piatră, la circa jumătate de metru adâncime. Cea mai ciudată dintre ele este o mărgea care la lumină îşi schimbă culoarea”, a afirmat tânărul.

Hunedoreanul a predat cele 11 obiecte la Primăria Băcia, comună pe raza căreia se află locul unde au fost făcute descoperirile. „Este prima dată când la sediul primăriei a venit cineva cu o astfel de solicitare, de a anunţa autorităţile despre descoperirile arheologice făcute. Zona Băciei are o istorie bogată, iar de-alungul timpului au fos numeroase descoperiri de vestigii dacice şi romane”, a afirmat Nicolae Panţa, primarul comunei Băcia.

Comorile de pe Valea Streiului !

Una dintre cele mai impresionante legende ale comorilor de pe Valea Streiului spune că înainte ca Dacia să fie cucerită de romani, Decebal ar fi ascuns o parte a comorilor în albia râului Sargeţia (Strei) care curgea în apropierea capitalei Sarmizegetusa Regia. Istorisirea aparţine lui Dio Cassius. „Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă.

Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca sa nu dea nimic pe faţă”, relata istoricul latin. Dio Cassius afirma însă că Decebal a fost trădat, de dacul Biciclis, iar comoara a fost recuperată de romani.

Alţi istorici, din secolul XIV, arătau însă că localnicii au găsit în râul Strei o comoară extrem de valoroasă. „Mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat.”, relata Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor.”[1]

Valea Streiului mai poarta denumirea si de “Poteca Dacilor”, asa cum o sa vedeti in continuare, zona este plina de comori care asteapta sa fie descoperite, dupa cum scrie si publicatia Mesagerul Hunedorean:

“O zonă magnifică ar pune în valoare din punct de vedere turistic comuna Baru Mare, dacă autorităţile ar conlucra şi ar găsi soluţii pentru dezvoltarea turismului, încât ecosistemul să nu fie afectat. Valea de unde izvorăşte Streiul sau „Poteca dacilor”, cum mai este numită zona sălbatică, ar atrage sute dacă nu chiar mii de turişti în fiecare an. Intenţii sunt, dar la fel de multe sunt şi obstrucţiile. Aşa se face că un paradis este ţinut ascuns de către birocraţia românească.

Pe valea de sus a Streiului !

Cum intri în comuna Baru Mare, la graniţa dintre Ţara Haţegului şi Valea Jiului, din drumul naţional, pe lângă fabrica de cărămidă, se face o potecă spre „paradis”. Este locul de unde izvorăşte Streiul, o zonă ascunsă între versanţii Şureanului, plină de peisaje spectaculoase, unde nu întâlneşti ţipenie de om.

„Poteca dacilor”, cum mai numesc bătrânii Valea Streiului, este vizitată în fiecare an de o mână de turişti, deşi este o adevărată comoară, dar pentru că nu face parte dintr-un circuit, celor interesaţi le-ar fi greu să o descopere. Valea Streiului este cuprinsă în Parcul Natural Grădiştea Muncelului-Cioclovina, astfel că se supune regulilor unei arii protejate, iar dezvoltarea turistică este îngreunată. „Am un proiect, numai că am şi un Consiliu ştiinţific al Parcului foarte refractar.

I-am şi spălat pe picioare, am făcut întâlniri la mine, dar merge destul de greu. (…) Este de prisos să mai vorbim că am ajuns în Parc Natural fără dezbatere publică, ne-am trezit cu hotărârea de guvern, fără măcar să ne ceară cineva părerea şi nici măcar să ne anunţe. Dorim dezvoltarea zonei turistice, este unul din obiectivele mele, iar turiştii au ce vizita la noi chiar şi o săptămână”, declară Daniel Răducanu, primarul localităţii Baru Mare.

Peşteri şi tăuri peste tot !

Într-adevăr, turiştii au ce vizita pe Valea Streiului şi o săptămână, însă, oficial, există un singur traseu pe care îl pot parcurge pentru a admira minunăţiile „Potecii dacilor”, respectiv Baru – Valea Streiului – Vf. Lola – Vf. Bulzului – Vf. Porumbelu Mare. Localnicii ştiu însă potecile ascunse care te scot la numeroasele peşteri ori în golul alpin de unde izvorăşte Streiul.

Tot pe Valea Streiului, găsim un rai al celor pasionaţi de speologie, cum ar fi peşterile Pălăriei, Cascadei, Cezar Manea, Gaura Boului, Ponorul de la tăul fără fund, sau Peştera Tecuri, aflată pe malul stâng al râului. Legendele ţesute de-a lungul anilor în jurul acestei văi stârnesc şi mai mult interesul vizitatorilor. Aici, pe Valea Streiului, ar fi fost ascunsă celebra comoară a regelui Decebal, ferită de romani sub apele Râului Sargeţia, despre care se crede că ar fi Streiul.

Doar o parte ar fi fost descoperită de romani, iar restul comorii blestemate încă mai este sub albia râului. Legenda spune că pentru a muta cursul apei, Decebal a folosit sclavi pe care i-a ucis, ca secretul comorii să nu poată fi dezvăluit.”[2]

SURSE

1. http://adevarul.ro/locale/hunedoara/comoara-gasita-tanar-intr-o-padure-valea-streiului-inele-podoabe-forme-ciudate-topor-antic-vechi-doua-milenii-1_556dc5b7cfbe376e35daae9d/index.html

Citiți și...

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro