Colosalele statui ale dacilor din Roma

by “Muzeele întregii lumi sunt pline de statui neștiute de daci. Modul în care sunt înfățișați aceștia reprezintă un mister. Învinși în cel de al doilea război cu Traian, dacii fixați în marmură și porfir au figuri de învingători și decorează cele mai importante monumente romane. Admirați cu surprindere de […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Muzeele întregii lumi sunt pline de statui neștiute de daci. Modul în care sunt înfățișați aceștia reprezintă un mister. Învinși în cel de al doilea război cu Traian, dacii fixați în marmură și porfir au figuri de învingători și decorează cele mai importante monumente romane.

Admirați cu surprindere de zecile de mii de turiști, dar uitați total de urmașii lor din Carpați, dacii de la Vatican și de pe Arcul lui Constantin, din Luvru și Ermitaj, din orașele Italiei (Roma, Napoli, Florența), din Franța (Paris, Versailles), Anglia (Londra, Cambridge, Dunham), Germania (Berlin), Spania (Madrid), Danemarca (Copenhaga), Israel (Ierusalim), Turcia (Efes, Izmir), Rusia (Petrograd), SUA (New York, Boston), Grecia (Atena), Cehia (Praga), sau alte colțuri ale acestui minunat pământ, stau și privesc cu înțelegere la urmașii lor care au ascultat de Marea Lege a Uitării.

Impusă pentru salvarea speciei umane, Legea Uitării a „lucrat” bine; nu mai știm ce a fost o dată, cu adevărat. Instituită pentru vindecarea sufletelor chinuite trecute printr-un cataclism planetar (Hala cea Mare sau „Val – Hala”), odată cu crearea artelor (spre delectarea și educarea de zi cu zi a omului), a religiilor (pentru înțelegerea și explicitarea marilor fenomene) și a sărbătorilor acordate morților (spre liniștirea Celeilalte Lumi, ce era „asaltată” de milioanele de suflete trecute brusc prin malaxorul cataclismic), uitarea ne-a acordat șansa unei evoluții liniștite.

Planeta aceasta, ce ne este casă și masă, este o simplă bilă de billiard pe masa de joc a cosmosului (coș – moș). Ea circulă cu viteze fantastice pe „autostrăzile” galaxiei, iar loviturile neașteptate din spațiu pot veni oricând (bilă – mantă – mantă – bilă).

Știau străbunii acest adevăr și de aceea Imperiul Roman a ținut să fixeze în materiale scumpe pe acești oameni ai unui nou început al umanității, pe urmașii Geților de Aur, pe aceia care au alergat în fuga calului pe întreaga planetă răvășită și au adunat mâna de oameni ce scăpaseră din urgia valurilor de sute de metri, a ploilor de foc și a bombardamentului meteoritic.

Aici, în jurul Mării Getice i-au adus pe aproape toți acești oameni Cavalerii Danubieni și i-au hrănit din produsele turmelor lor de animale, le-au dat legi și reguli, i-au instruit pentru o nouă viață. După ce fiecare neam și-a „crescut” Pomul Vieții lui, a început recolonizarea planetei pustii.

Din acești Geți de Aur primordiali (ziși „caucazieni”) s-au format toate popoarele moderne actuale. Priviți ochii acestor statui de daci și veți vedea calmul cu care aproape ne sfidează de peste 2000 de ani: ei știau adevărul! Traian, după ce i-a învins și le-a luat aurul, spre a salva Roma de la faliment, a început un program de promovare a tot ceea ce este dac la Roma.

Columna și Forul lui Traian (cel mai mare și mai costisitor for din Roma) sunt dedicate dacilor. S-au scris cărți minunate despre daci, acum dispărute. S-a construit mult în Dacia și s-a încercat a se menține legătura cu acest tărîm de dincolo de Istru. Trei poduri au construit romanii peste acest fluviu.

De ce? Nimeni nu a înțeles. Era un omagiu adus unui neam special. Era o reverență făcută unui popor care a făcut un gest istoric fără asemănare. S-au ridicat statui dacilor mai mari decât cele imperiale, de peste trei metri, care depășeau regulile epocii. S-a săpat în materiale foarte rare și scumpe.

Chipuri de daci săpate în marmură vor apare sute de ani mai târziu și la Salonic (antica Săruna getică), pe Arcul de triumf al lui Galeriu (dac și el), dar și în Anatolia îndepărtată și cine mai știe unde. Deși Galeria Chiaramonti a Vaticanului din Roma numără peste 800 de sculpturi greco-romane, cel mai mare bust colosal săpat în marmură frigiană violacee cu vinișoare (material scump și rar) este al unui dac. Depășind trei metri, cu tot cu soclu, stând cu palma dreaptă așezată peste încheietura mâinii stângi, cu mantia despicată la coate, fruntea ușor încruntată și gura întredeschisă, dacul privește înainte, drept și liniștit.

Nu sunt mulți români care știu că în muzeele lumii există un număr de peste 200 de statui, busturi și capete reprezentând daci. O primă inventariere a acestor opere de artă a fost făcută în anul 1946 și număra pe atunci doar 26 de piese.

O a doua numărătoare, făcută în anul 1980, a crescut numărul acestor opera de artă la 40. Tot ceea ce știam a fost schimbat din dorința unui tânăr de a susține o teză de doctorat, iar subiectul acesteia avea să fie tocmai aceste reprezentări ale strămoșilor noștrii în opera sculpturală romană. Leonard Velcescu (căci despre el este vorba), specialist în istoria artelor, cel care își susține în anul 2000 la Sorbona lucrarea, cercetează cu acribie muzee, parcuri și grădini, galerii, subsoluri, depozite, și strânge laolaltă peste o sută de astfel de reprezentări de daci, iar numărul lor devine din ce în ce mai mare, pe zi ce trece. Cele mai multe dintre aceste statui sunt de mari dimensiuni, ajungându-se până la trei metri, iar capetele și busturile sunt colosale.După acest studiu important, concluzia pe care putem să o tragem este uluitoare: Imperiul Roman nu a acordat nici unui alt popor subjugat atât de multă atenție din partea artiștilor plastici, iar Columna lui Traian, operă care a revoluționat arta romană, devine un argument în plus în acest sens. Dintre aceste statui de daci, cele mai multe au fost descoperite de-a lungul timpului în urma săpăturilor din Forul lui Traian. Este posibil ca acestea să fi fost realizate la comanda lui Traian, împăratul învingător, special pentru a-i împodobi forul. Dar toate statuile au fost amplasate la înălțime, iar toți dacii reprezentați sunt cu priviri semețe și clare, cu o atitudine liniștită, fie ei tineri sau bătrâni, fie nobili, sau daci de rând.

Pe toate reprezentările de daci din muzee se află eticheta „Prizonier dac”. Etichetele au fost puse mult mai târziu și nu cred că reprezintă adevărul. Aceștia nu sunt prizonieri. În Galeria Chiaramonti, în Sala Braccio Nuovo, mai sunt amplasate trei capete colosale de daci, deosebit de expresive. Chiar pe partea dreaptă a acestei săli se află un comatus dac, aflat în floarea vârstei. În comparație cu el, capetele de romani din stânga și din dreapta sa sunt de două ori mai mici. Turul sălii continuă pe partea stângă unde, aproape de ieșire se află și celelalte două capete de daci: un tânăr comatus ce poartă numărul de ordine 115 și inscripția „Captivus Dacus”. Are o atitudine mândră, dar calmă. La numărul 124 se află un tarabostes cu binecunoscuta-i căciulă dacă. Este mai în vârstă decât ceilalți doi, cu barba stufoasă ce îi este aranjată elegant, are părul tuns scurt la spate și fruntea ușor încruntată. Privește înainte, are pomeții ușor proeminenți, iar întreaga înfățișare arată inteligentă și hotărâre. Despre acest chip s-a mai spus de multe ori că îl reprezintă chiar pe însuși regele Decebal.

În Roma, aproape de Colosseum, se află cel mai mare arc de triumf din Roma. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat în cinstea acestuia după victoria de la podul Milvius, împotriva lui Maxentiu, din începutul secolului al IV-lea al erei creștine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc înfățișează scene de luptă dintre daci și romani. Trecuseră deja două secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dăinuiau în memoria romanilor. Specialiștii consideră că aceste basoreliefuri făceau parte dintr-un monument al lui Traian, fiind refolosite la acest monument. Imaginea lui Traian din aceste scene se pare că a fost înlocuită cu cea a lui Constantin, dar dacii nu au fost înlocuiți. Pe cele opt coloane corintice ale arcului se află opt statui imense de daci. Statuile dacilor străjuiesc arcul de la o înălțime de aproape 25 de metri. Patru dintre acestea sunt de nobili daci, iar patru sunt de oameni de rând, fără căciula specifică. Atitudinea lor este una demnă, iar aceștia stau cu capetele ușor aplecate (parcă privesc peste Roma) și mâinile împreunate. Toți sunt bărboși, au plete lungi și mantii ornate cu franjuri pe margini ce sunt prinse pe un umăr și le ajung până la călcâie. Pantalonii lor sunt strânși la glezne, iar în picioare au opinci. Ochii lor scrutează zarea, până dincolo de mări și țări, acolo unde adevărul dăinuie. Se crede că aceste statui provin tot din Forul lui Traian. Întrebarea ce dăinuie și astăzi este acesta: Ce cauta niște statui de daci, pe un monument ridicat la două secole după războaiele lui Traian cu Decebal? Sau se încerca păstrarea respectului cuvenit unui popor ce a salvat omenirea la ceas de grea încercare… Geții de Aur, strămoșii dacilor, cei ce au refăcut nucleul Vechii Europe, acordând o nouă șansă umanității, reprezentau un modelul uman în fața căruia și Imperiul Roman se înclina cu respect.

La Muzeul Borghese se află un bust enorm, probabil o fostă statuie întreagă a unui tânăr dac, cu ambele mâini lipsă și cu fața zdrobită. Alte statui, capete și busturi de daci se găseau odinioară în Roma, în muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar în atelierele unor sculptori, precum Canova și Tadolini sau Monteverde. Din păcate, colecțiile au fost mutate, unele au fost vândute sau descompuse, reîntregite, iar urma acestor statui a fost pierdută. Dar orașul Roma nu este singurul care ascunde astfel de comori. La Florența se află câteva statui minunate de daci, sculptate în porfir, iar alte statui se găsesc la Napoli. În afara Italiei, îi găsim pe dacii „de piatră” în multe muzee și colecții private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, în Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit în 1999, în Forul lui Traian. El a fost expus pentru scurta vreme și la Muzeul Național de Istorie a României din București. Leonard Velcescu, cel care a pornit acest studio asupra chipurilor de daci, avea să spună într-un interviu: „Aceste sculpturi de daci, păstrate acum în muzee și colecții particulare, au fost găsite în mare parte în Forul lui Traian și au fost făcute de artiștii antici romani în perioada lui Traian. Există însă și statui de daci făcute într-o perioadă mai târzie, posterioară lui Traian (de exemplu, în timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine și o altă istorie. Este foarte important de reținut că, din punct de vedere iconografic, în timpul lui Traian, arta romană se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabilă. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipă, adică toate la fel, cum se reprezentau de pildă divinitățile, ci au fost sculptate după modele reale, într-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioadă. Detaliile sunt minuțios realizate și naturaliste, reprezentând fizionomia detaliată a fiecărui personaj: atitudine demnă, privire ageră, de neînvins, calma la exterior, relativ agitată la interior, gata sa treacă la acțiune, la momentul potrivit. Când mă refer la sculpturile de daci redate în teza mea, vorbesc, bineînțeles, de statui întregi, de statui acefale (fără cap), busturi, capete, multe fragmente (brațe, mâini, picioare, etc.). Aceste statui de daci au fost făcute de romani în perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian făcute de italieni și, ceva mai recent, de americani, cred că au fost la origine în jur de o sută de statui de daci. În curtea principală a forului, aceste statui se aflau la înălțime, deasupra porticurilor (galeriilor) care înconjurau piața principală a acestui for, cam în dreptul fiecărei coloane care susținea porticul. Acestor statui din marmură trebuie să li se adauge și statuile din porfir roșu-vișiniu care au făcut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate ști exact câte statui de daci au făcut parte din acest portic, menționat de mai multe ori în antichitate. De altfel, așa s-a aflat de existența lui, din scrieri, căci deocamdată arheologii nu au găsit nimic și nu au reușit să-l localizeze în complexul forului. De ce nu s-a mai găsit nici o urmă? Pentru că toate complexurile monumentale din Roma au fost „jefuite”, materialele au fost descompletate, luate și reutilizate la construcții, mai ales în timpul Renașterii. Și cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile și nuanțele, așa se poate explica de ce acest portic a dispărut complet: era construit din porfir roșu, material de construcție deosebit de căutat în Renaștere și Baroc. Și acest portic din porfir se pare că a existat cu adevărat, căci au fost găsite 5 statui de daci din porfir roșu-vișiniu. Două se află în prezent la Luvru (Franța), trei la Florența, iar câteva fragmente în rezervele Forului lui Traian (Italia).

Chiar dacă se vorbește de niște prizonieri de război, toate statuie de daci sunt ale unor oameni liberi, nu sclavi sau prizonieri. Leonard Velcescu deschide un nou subiect: „Pot să vă spun că aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a „barbarilor” în inima lumii romane, adică la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis să-i reprezinte pe daci, popor considerat „barbar”, în centrul de elită al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitățile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie să uităm că acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe împăratul Traian. Dar, în urma constatărilor arheologice, putem adăuga că, în același timp, acest loc de o mare importanță pentru romani a fost dedicat în mare parte și glorificării dacilor. Învinșii au fost glorificați și omagiați de învingători. Acest lucru consider că este de o mare importanță și poate fi considerat total ieșit din comun. Adică, romanii au adus, au implantat, de bună voie, imaginea dacilor, un popor învins, imaginea lumii „barbare”, în locul cel mai de preț al lor, Forul.”

Ochii statuilor de daci ascund o enigmă, iar expresia lor este aceea a unor înțelepți. De ce au vrut romanii sa îi aibă, în mijlocul Romei și în mijlocul imperiului lor, pe acești enigmatici inițiați, cu privirea lor senină, dar de nedescifrat? De ce i-au adus în for și le-au închinat o grandioasă columnă, celebrându-le moartea și sacrificiul? Nu Traian și neamul său de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotrivă! Lor trebuie sa le fim recunoscători într-un fel, pentru că i-au făcut nemuritori, prin trupul marmurei. Aceste minunate statui de daci sunt tot atâtea altare ale neuitării groaznicei grozăvii din care a fost salvat neamul omenesc. Din cauza acestei legi draconice a uitării instituite acum câteva mii de ani au dispărut toate cărțile ce vorbeau despre Dacia, s-au ascuns dovezile arheologice, paleontologice, geologice, astronomice, biologice, ale șocurilor planetare prin care a trecut Pământul. Nu sunt foarte îndepărtate acele timpuri. Prin grotele munților apar fragmente de schelete umane, amestecate cu aluviuni și schelete de mamifere dispărute, sparte și dezmembrate într-un mod inexplicabil.

Artefacte umane sunt descoperite la adâncimi incredibile și sunt explicitate ca fiind extraterestre. Dacă doriți să credeți, ele sunt umane și au fost create de om într-o epocă anterioară. Legea uitării a făcut ca noi să creștem ca „florile” și să credem că munții se ridică cu milimetrul. Nu. Ei se ridică brusc!

Dar noi nu trebuia să știm. De aceea toate cunoștiințele strămoșilor noștri se transmiteau oral. Trebuia să uităm ca să putem merge mai departe. Uitarea atât de necesară în trecut trebuie acum înlăturată. Priviți ochii tăcuți ai dacilor și încercați să înțelegeți…”[1]

SURSE

  1. http://www.ziarulnatiunea.ro/2015/06/15/colosalele-statui-ale-dacilor-din-roma/
  2. Foto: ziarulnatiunea.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro