7.2 C
București
vineri, octombrie 16, 2026

Care este vârsta ideală pentru otoplastie la copii?

Aspectul fizic are un impact semnificativ asupra modului în care suntem percepuți de ceilalți, dar și asupra imaginii de sine. Numeroase studii au evidențiat faptul că trăsăturile armonioase ale feței sunt corelate cu succesul în viață și cu nivelul de fericire. În prezent, anumite imperfecțiuni pot fi corectate prin intervenții de chirurgie estetică încă din copilărie. Urechile mari sau proeminente pot fi operabile în această etapă, ajutând copiii să evite jignirile din partea colegilor și să își recâștige încrederea în sine.

„Vârsta optimă la care se face otoplastia la copii este de 6-7 ani, cartilajul urechii fiind suficient dezvoltat şi totodată elastic pentru a permite intervenţia chirurgicală,”

a declarat dr. Noela Elena Ionescu, Medic primar în Chirurgie plastică și estetică.

Defectele corectate prin otoplastie

Otoplastia reprezintă procedura chirurgicală destinat corectării deformațiilor urechii externe, inclusiv asimetriile și alte modificări, având ca scop o integrare estetică mai bună.

„În experiența mea de peste 30 de ani cu această intervenție chirurgicală, am constatat că, frecvent, solicitările sunt pentru: urechi «clăpăuge» (îndepărtate de cap), cartilajul antehelix absent sau insuficient dezvoltat, dezvoltare excesivă a cartilajului conchal, urechi mari (macrotia), asimetrii congenitale sau dobândite, lobul auricular despicat și lobul auricular prea mare,” a adăugat medicul. În general, vârsta ideală pentru efectuarea acestei proceduri este de aproximativ 6-7 ani, înainte de începerea școlii, pentru a preveni bullying-ul și efectele negative asupra stimei de sine. La această vârstă, urechile au atins aproape 90% din dimensiunea adultului, iar cartilajul este suficient dezvoltat și elastic. La consultație, medicul va face măsurători precise pentru a ajusta pavilionul urechii în armonie cu celelalte trăsături faciale.

Procedura de otoplastie pediatrică

Intervenția chirurgicală se realizează sub anestezie generală, după stabilirea aspectului dorit.

„Abordul este posterior, iar cicatricea va fi plasată în spatele urechii, fiind ușor de ascuns. După infiltrația locală a țesuturilor, remodelez cartilajul urechii prin rezecție, dacă este necesar, și prelucrez zonele afectate,” a explicat medicul. Această procedură poate dura între 1 și 2 ore, în funcție de complexitate. Este esențial ca hemostaza să fie efectuată riguros, iar suturile să fie plasate corespunzător pentru a sprijini rezultatul dorit.

Recomandări post-otoplastie

Recuperarea după otoplastie durează aproximativ 6 săptămâni, timp în care pacientul trebuie să respecte anumite instrucțiuni.

„După operație, este normal să existe umflături care se reduc în 2-3 săptămâni, iar culoarea pavilionului auricular poate fi roz-violacee, de asemenea, temporară. Disconfortul moderat poate fi gestionat cu analgezice. Pansamentul compresiv trebuie purtat timp de 7 zile, iar ulterior, se va folosi o bandă elastică timp de 6 săptămâni pentru a menține urechile în poziția corectă,” a adăugat dr. Ionescu. Este important ca firele de sutură să fie îndepărtate la 7-14 zile, iar activitățile sportive să fie evitate timp de 6 luni. De asemenea, copiii nu trebuie să ude pansamentele până la eliminarea firelor de sutură și trebuie să evite traumatizarea urechilor operate.

Pregătirea psihologică a copilului înainte de intervenție este esențială pentru a evita traumele. Părinții trebuie să abordeze subiectul cu empatie, explicând că operația nu este o corectare a unei stigmatizări, ci o ajustare benefică.

„Nu trebuie să îi se sugereze copilului că este urât din cauza urechilor sale, ci că intervenția va aduce îmbunătățiri fizice și emoționale,”

a subliniat dr. Ionescu.

Otoplastia pediatrică poate transforma viața unui copil, redându-i încrederea în sine.

„Otoplastia pediatrică este o operație cu un grad foarte mare de satisfacție și cu o îmbunătățire remarcabilă a stimei de sine,”

a concluzionat dr. Noela Elena Ionescu.

Sursa articol: https://hotnews.ro/care-este-varsta-ideala-pentru-corectarea-urechilor-cu-aspect-inestetic-la-copii-otoplastia-are-scopul-armonizarii-faciale-2364698

Sursa foto: Inquam Photos

Mai multe articole:
itexclusiv.ro
- Ai nevoie de transport aeroport in Anglia? Încearcă Airport Taxi London. Calitate la prețul corect.
- Companie specializata in tranzactionarea de Criptomonede si infrastructura blockchain.