Căpitanul SRI, Constantin Bucur, cel care a demascat abuzurile și poliția politică ale SRI

by “O veste cat se poate de trista. Fostul capitan SRI Constantin Bucur (foto), cel care a demascat abuzurile si politia politica ale Serviciului Roman de Informatii din timpul lui Virgil Magureanu, a incetat din viata. Capitanul Bucur a fost ingropat, saptamana aceasta, la Cimitirul Ghencea Militar. Dumnezeu sa-l odihneasca […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“O veste cat se poate de trista. Fostul capitan SRI Constantin Bucur (foto), cel care a demascat abuzurile si politia politica ale Serviciului Roman de Informatii din timpul lui Virgil Magureanu, a incetat din viata. Capitanul Bucur a fost ingropat, saptamana aceasta, la Cimitirul Ghencea Militar. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Capitanul Bucur a fost un adevarat erou, care a dezvaluit si demonstrat public faptul ca SRI intercepteaza ilegal jurnalisti, oameni politici si membri ai societatii civile. Bucur a murit dupa ani de zile in care s-a luptat cu o Justitie nedreapta. O Justitie care, pentru curajul de a devoala abuzurile si politia politica SRI si astfel un intreg regim securist iliescian, l-a condamnat pe Constantin Bucur la 2 ani inchisoare pentru furt, culegere si transmitere, respectiv divulgare sau folosire de informatii cu caracter secret.

Capitanul Bucur a murit insa cu o singura alinare. Aceea ca, dupa condamnarea Romaniei la CEDO in cazul sau, instantele din tara l-au achitat pentru acuzatiile fabricate.
Acum, familia asteapta daunele castigate la CEDO pentru suferintele uriase indurate, precum si plata salariilor pentru anii in care a fost anchetat abuziv pentru niste acuzatii fabricate in laboratoarele SRI. Au fost ani in care Constantin Bucur a trait o adevarata drama, iar singurul care i-a intins o mana a fost Corneliu Vadim Tudor, cel care l-a pus pe listele electorale pentru a fi ales deputat alaturi de Ilie Ilascu.

Cu cateva luni inainte de moarte, lui Constantin Bucur i s-a facut dreptate

Pentru cei care nu isi mai amintesc foarte bine cazul fostului capitan SRI Constantin Bucur facem o scurta recapitulare. Constantin Bucur este cel care a iesit public intr-o conferinta de presa si a demonstrat cu probe – casete sustrase din unitatea SRI – ca Serviciul Roman de Informatii, condus de Virgil Magureanu, a interceptat ilegal jurnalisti, politicieni si oameni din societatea civila. Bucur a fost condamnat, pe nedrept la 2 ani inchisoare cu suspendare pentru furt, culegere si transmitere, respectiv divulgare sau folosire de informatii cu caracter secret. Condamnarea a fost dispusa printr-o sentinta a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti in 1998, mentinuta apoi de Inalta Curte in 2002.

Dupa ani de lupta, lui Constantin Bucur i s-a facut dreptate. Fostul ofiter SRI a obtinut definitiv revizuirea sentintei de condamnare. In 11 februarie 2016, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul declarat de Parchetul Militar de pe langa Curtea Militara de Apel Bucuresti impotriva deciziei penale nr. 65/A /07.07.2015 a Curtii Militare de Apel Bucuresti, prin care a fost mentinuta hotararea de achitare pronuntata, la 17 februarie 2015, de judecatorul Gabriel Tanasescu de la Tribunalul Militar Bucuresti, instanta investita cu examinarea fondului dosarului de revizuire.

Dosarul avand ca obiect revizuirea sentintei din 1998 a Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti a fost deschis ca urmare a condamnarii Romaniei la CEDO in cauza Bucur si Toma. Prin hotararea din 8 ianuarie 2013, Curtea de la Strasbourg a obligat statul sa-i plateasca fostului ofiter SRI Constantin Bucur 20.000 euro daune morale, pentru incalcarea Art. 6 (dreptul la un proces echitabil) si Art. 10 (libertatea de exprimare) din Conventia europeana a drepturilor omului.

Mai mult, instanta europeana a stabilit ca, in speta, autoritatile romane si-au incalcat si obligatia de a pune la dispozitia Curtii intregul dosar, astfel incat judecatorii CEDO au retinut in hotarare inclusiv incalcarea Art. 38 din Conventie, situatie extrem de rar intalnita.”[1]

SURSE

  1. https://www.luju.ro/dezvaluiri/cazuri-celebre/erou-ucis-de-justitia-nedreapta-capitanul-sri-constantin-bucur-a-incetat-din-viata-cu-singura-alinare-ca-dupa-condamnarea-romaniei-la-cedo-instantele-au-admis-revizuirea-si-l-au-achitat-pentru-acuzatia-fabricata-de-divulgare-de-informatii-cu-caracter-secr?print=1
  2. Foto: luju.ro
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro