Baze militare secrete în oceane și subteran

by “Dacă luăm în vedere faptul că peste 95% din apele adânci ale planetei (în special oceanele) au rămas neexplorate, este aproape imposibil ca astfel de baze suboceanice să nu fie şi de altă natură decât cea umană. Într-adevăr, peste 50% din observaţiile OZN se referă la intrări şi ieşiri […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

“Dacă luăm în vedere faptul că peste 95% din apele adânci ale planetei (în special oceanele) au rămas neexplorate, este aproape imposibil ca astfel de baze suboceanice să nu fie şi de altă natură decât cea umană. Într-adevăr, peste 50% din observaţiile OZN se referă la intrări şi ieşiri din apele oceanelor a unor OZN-uri, la care se adaugă numeroase dispariţii misterioase de nave şi avioane sau chiar a unor submarine.

De pildă, în 1968 nu mai puţin de 4 submarine au dispărut brusc şi în condiţii enigmatice, fără a mai fi găsite vreodată.
http://www.emmitsburg.net/archive_list/articles/misc/cww/2011/submarines.htm

Misterul dispariţiei lor nu a putut fi rezolvat nici în ziua de azi. Unul dintre submarine a fost submarinul nuclear USS Scorpion;

Submarinul nuclear USS Scorpion

al doilea a fost submarinul israelian INS Dakar (o adaptare după submarinul din clasa Totem al Marinei Regale a Marii Britanii);

Submarinul israelian INS Dakar

al treilea a fost submarinul francez Minerve;

Submarinul francez Flore,
fratele-geaman al submarinului dispărut Minerve

iar al patrulea a fost submarinul sovietic K-129, din care o operaţiune secretă a CIA a recuperat o parte a epavei, identificată la adâncimea de 4900 de metri în Oceanul Pacific, la începutul anilor ’70.

Submarinul sovietic K-129

Misterele mărilor şi oceanelor sunt la concurenţă cu cele de pe uscat. În 2015 o echipă de cercetători a identificat un „zumzet” misterios, de foarte joasă frecvenţă, la o adâncime de aproximativ 2100 metri în ocean, care apărea însă numai la apus şi în zori.

Iniţial s-a crezut că era o problemă tehnică, dar înregistrarea a fost făcută cu echipament performant; verificările ulterioare au arătat că nu era vorba despre o problemă tehnică. „Zumzetul” nu a putut fi însă asociat nici cu vreo creatură a oceanelor, cunoscută până acum; nu este un sunet puternic şi durează 1-2 ore în fiecare zi. El provine din zona întunecată a oceanului, acolo unde nu prea există niciun fel de hrană pentru animale, deoarece lipseşte fotosinteza.

S-a pus deci întrebarea: ce fel de animal marin sau obiect poate genera un astfel de sunet? Uluirea oamenilor de ştiinţă provine şi din faptul că zona de unde apare „zumzetul”, chiar dacă se află la o adâncime foarte mare (2100 metri), nu reprezintă totuşi o regiune „moartă” a oceanului: un studiu ştiinţific realizat în 2015 a relevat faptul că aproape 90% din populaţia oceanelor îşi desfăşoară activitatea exact în această „zonă crepusculară” a oceanelor, care e foarte adâncă şi dificil de explorat, chiar dacă în mod paradoxal acolo hrana este aproape inexistentă.

„Zumzetul” respectiv este însă doar ultimul dintr-o serie de sunete stranii pe care oamenii de ştiinţă le-au înregistrat şi monitorizat de-a lungul timpului; ele vin din adâncurile oceanelor, cele mai multe dintre ele rămânând neexplicate.

Misterul a continuat să se adâncească după realizarea unui experiment ştiinţific, care cel puţin în principiu trebuia să fie simplu: un grup de savanţi din Australia a plasat pe spatele unui rechin uriaş, de 3 metri lungime (un „mare alb”), un dispozitiv de urmărire. Atunci când au recuperat dispozitivul de urmărire, rechinul lipsea. Savanţii observaseră ceva tulburător: în primele zile de la începutul monitorizării rechinul înota aproape de suprafaţa apei, dar brusc el a plonjat spre adâncuri, ajungând foarte repede la 600 de metri. Uimitor a fost faptul că temperatura de pe dispozitivul de urmărire s-a schimbat şi ea brusc, de la 8◦C la 25◦C, ceea ce n-ar fi putut să se petreacă decât dacă rechinul fie a fost înghiţit de o fiinţă acvatică mult mai mare decât el, fie dacă a intrat într-un loc cu o temperatura mai ridicată.

Marele rechin alb

Tot ceea ce au putut spune savanţii şi mass-media a fost că „probabil a fost un alt rechin, care l-a mâncat pe primul”. Însă ce „alt rechin” l-ar fi putut lua brusc pe primul (care măsura 3 metri în lungime) şi trage după el la 600 metri adâncime doar în câteva minute, pentru a-l mânca?! În plus, din rechin nu au mai rămas niciun fel de „resturi”, ci doar dispozitivul de urmărire.

Astfel de „teorii ştiinţifice” sunt precum ultima găselniţă (din toamna anului 2015) a savanţilor, prin care ei spun că au „rezolvat” definitiv misterul Triunghiului Bermudelor: conform cu „noua lor descoperire”, tot ceea ce a dispărut vreodată trecând pe acolo s-a datorat unor „bule imense de gaz hidrocarbonat, care au ieşit la suprafaţă tocmai atunci când pe acolo treceau nave şi avioane, cauzându-le dispariţia”.

Să vedem ce alte „bule” mai inventează savanţii anul acesta, ca fiind tot atâtea „soluţii” la evenimentele neexplicate până acum. De pildă, tot din categoria misterelor din adâncurile apelor este şi epava sau obiectul straniu descoperit în Marea Baltică, în urmă cu patru ani, despre care noi am mai relatat în unul dintre articolele noastre (http://www.edituradaksha.ro/articles/view/noi-stiri-despre-obiectul-misterios-descoperit-pe-fundul-marii-baltice-a138). Este vorba despre o „navă” sau un obiect circular, care are caracteristici foarte speciale pe suprafaţa sa.

Obiectul misterios de pe fundul Mării Baltice
(reprezentare computerizată)

De asemenea, un eveniment foarte misterios, petrecut în urmă cu un an şi jumătate, a implicat manifestarea grandioasă pe cer a unor lumini portocalii şi roşii, fotografiate de un pilot olandez (JPC van Heijst) pe 24 august 2014 în sudul peninsulei Kamceatka; conform mărturiei lui, chiar şi după mulţi kilometri de zbor acele uluitoare lumini încă se mai puteau vedea şi ele au putut fi observate şi de alţi piloţi care zburau cu avioanele de la Hong Kong spre Alaska.

O prezentare detaliată a ceea ce s-a petrecut atunci poate fi citită aici:
https://bookofresearch.wordpress.com/2015/01/18/what-was-the-unknown-orangered-glow-over-the-pacific-ocean/

Fotografie realizată de van Heijst în timpul zborului său

Comunitatea ufologilor a fost imediat „aprinsă” de ineditul acestor observaţii şi fotografii, deoarece există o mare probabilitate ca fenomenul să fie legat de manifestarea unor nave extraterestre. De altfel, un domeniu foarte important în activitatea pe mări şi oceane, dar mai ales a ceea ce se petrece pe teritoriul Antarcticii este cel în care sunt incluse întâlnirile dintre felurite OZN-uri şi nave maritime. Povestea Operaţiunii Highjump şi cea a amiralului Byrd în lumea din interiorul Pământului, care a avut loc în anul 1947, a devenit deja virală şi mulţi dintre cei pasionaţi de subiect o cunosc din documentarea pe internet.

Operaţiunea a implicat 4700 de soldaţi din SUA, Marea Britanie şi Australia, aflaţi sub conducerea amiralului Byrd, care au fost aduşi în Antarctica pentru a realiza o „invazie”. Ceea ce este foarte puţin spus, mai ales la nivel oficial, e faptul că atunci şi acolo amiralul Byrd şi trupele sale au fost nevoite să facă faţă unei replici extraordinare venite din partea unei escadrile de farfurii zburătoare, care au spulberat practic orice şansă de cucerire a teritoriului de către americani.

Amiralul Richard E. Byrd

Practic vorbind, operaţiunea Highjump a fost o invazie a Antarcticii de către americani. Ea a implicat trei grupe de nave maritime (13 vase de război), care au plecat din Norfolk (Virginia) la data de 2 decembrie 1946. Flotila era comandată de amiralul Richard Byrd, care se afla pe nava principală, spărgătorul de gheaţă Northwind. Navele transportau în Antarctica rezervoare imense de petrol, 33 de avioane şi tancuri.


Crucisatorul american Northwind, nava de comandă a amiralului Byrd

Practic vorbind, era o operaţiune de „cucerire” a Antarcticii, care trebuia să se încheie în luna august 1947. Flota a ajuns în Marea Ross pe 31 decembrie 1946, începându-şi misiunea, despre care nu există informaţii foarte clare. În orice caz, ele sunt „cosmetizate” într-o anumită măsură, iar în unele locuri sunt chiar contradictorii. De asemenea, unele date nu se sprijină pe surse verificabile.

Se pare că americanii s-au îndreptat spre o zonă „interzisă” din Antarctica, pe care au vrut să o cucerească. Tot ceea ce se ştie este că la un moment dat a început lupta, contingentele americane fiind atacate de farfurii zburătoare.

Avioanele au fost trimise să atace OZN-urile, dar capacităţile lor tehnice nici măcar nu se puteau compara cu cele ale OZN-urilor. Amiralul Byrd a pierdut mulţi oameni în acel formidabil atac şi a dat brusc ordinul de încetare a misiunii la sfârşitul lunii februarie, întorcându-se în SUA în cea mai mare grabă. Motivul oficial care a fost invocat de guvernul american pentru a explica încetarea acelei operaţiuni de amploare a fost „înrăutăţirea vremii”.

Bineînţeles, ne punem imediat întrebarea: care a fost motivul acelei invazii americane neaşteptate şi pentru ce erau necesare asemenea forţe armate, dacă teritoriul vizat era unul îngheţat, pustiu şi fără nicio formă de viaţă?!

Răspunsul parţial a fost oferit chiar de comandantul operaţiunii în timp ce se întorcea spre portul Norfolk, după înfrângerea totală suferită în lupta din Antarctica. Aflat atunci la bordul navei amfibie USS Mount Olympus, amiralul Byrd a fost de acord să dea un interviu jurnalistului Lee Van Atta de la International News Service; se pare că interviul nu a fost publicat niciodată în limba engleză. El a fost însă preluat şi publicat în ziarul El Mercurio din Santiago (Chile) la data de 5 martie 1946.
http://www.strangehistory.net/2012/06/06/admiral-byrd-and-nazi-cobblers/

Amiralul Byrd a afirmat fără echivoc că, atunci când a primit comanda operaţiunii Highjump i s-a ordonat imperativ de către guvernul american să ia imediat toate măsurile necesare de apărare şi luptă împotriva „regiunilor ostile”. Dar care ar fi acele „regiuni” şi cu ce ar fi putut fi ele „ostile”, dacă tot ce poţi să vezi pe tărâmul Antarcticii este doar zăpadă, gheaţă şi teren pustiu?

Oficial, guvernul american a anunţat că operaţiunea avea drept scop „explorarea, testarea echipamentului militar şi antrenarea militarilor în condiţii climaterice foarte aspre”. Însă de aici şi până la declaraţia amiralului Byrd este cale lungă.

Realitatea acelor vremuri ne îndeamnă să facem unele observaţii de bun simţ: cel de Al Doilea Război Mondial tocmai se încheiase cu victoria aliaţilor, aşadar ce motive „presante” ar fi putut determina astfel de operaţiuni de amploare din partea americanilor imediat după semnarea păcii? în plus, efectivele angrenate în operaţiunea Highjump erau cu mult mai mari decât ar fi fost necesar pentru o „explorare” sau chiar „testare militară”. Prin urmare, ce anume dorea guvernul american să ascundă de cunoaşterea publică?
Amiralul a spus că nu a vrut să sperie pe nimeni şi din această cauză nu a vorbit despre ceea ce s-a petrecut atunci, însă a precizat că într-un astfel de „război” SUA n-ar avea nicio şansă în fața OZN-urilor cu care trupele lui s-au confruntat în Antarctica şi care pot zbura de la un pol la altul al Pământului doar în câteva minute, la viteze ameţitoare.

Într-un mod care a devenit deja clasic, mass-media internaţională nu a menţionat nimic despre acel eveniment stânjenitor pentru guvernul şi poporul american. S-a evitat în acest mod răspunsul la unele întrebări importante: cui aparţineau acele OZN-uri care au atacat şi au învins fără drept de apel forţele armate americane? de unde veneau ele? care era motivul real pentru care SUA au decis să cucerească Antarctica şi cu cine se aşteptau ele să se lupte pe acel teritoriu?

Însă cea mai interesantă parte a operaţiunii Highjump este relatarea amiralului Byrd (considerată „controversată”) despre pătrunderea sa la bordul avionului pe care îl pilota în lumea din interiorul Pământului, pe care o descrie. Amiralul a fost spitalizat şi a murit în luna martie 1957; mulţi au sugerat că el a fost de fapt omorât pentru ceea ce a spus şi a văzut în interiorul Pământului.

Informaţiile care au răzbătut până în prezent, cercetările şi lucrările scrise despre operaţiunea Highjump, despre relatările amiralului Byrd şi despre conflictul ce a avut loc atunci conduc, toate, către concluzia că lupta a fost dusă între americani şi elita celui de al Treilea Reich German, care după sfârşitul războiului s-a retras cu o flotilă de submarine foarte evoluate tehnologic în Antarctica, într-o zonă apropiată de polul sud geografic. Acolo ei au construit o bază subterană, pe care au denumit-o Neuschwabenland, practic un oraş care a fost dezvoltat gradat şi care se pare că este foarte evoluat din punct de vedere tehnologic.

Unele imagini de arhivă, poate unice, care surprind instantanee din baza subterană germană din Antarctica apar în acest scurt documentar, în special începând cu minutul 6:

Detalii destul de riguroase despre operaţiunea Highjump şi despre interviul amiralului Byrd pot fi consultate aici:
http://www.scribd.com/doc/25311/Hitler-s-Antarctic-Base-the-Myth-and-the-Reality

Există de asemenea presupunerea că germanii au fost ajutaţi şi asistaţi de o anumită civilizaţie extraterestră. OZN-urile pe care le menţionează amiralul erau germane (din clasa Haunebu), iar construcţia lor fusese dezvoltată în secret spre sfârşitul războiului. Interesant este însă faptul că Neuschwabeland este de asemenea legată de posibila colaborare a germanilor cu civilizaţiile din interiorul Pământului, dar tema pe care am propus-o pentru acest articol nu ne permite sa dezvoltăm și acest subiect aici.

Poate cea mai complexă prezentare a bazei subterane din Antarctica şi a ceea ce s-a petrecut în acea regiune o găsim în cartea „Arktos – The Polar Myth în Science, Symbolism, and Nazi Survival” de Joscelyn Godwin (http://www.arktos.com/joscelyn-godwin-arktos-the-polar-myth.html).

În concluzie, zona mărilor şi a oceanelor planetei noastre pare să fie foarte activă. Sunt relatate dispariţii, lumini misterioase, obiecte necunoscute, fenomene fizice neobişnuite, sunete, fotografii, lupte, intrări şi ieşiri din ape ale unor obiecte zburătoare neidentificate… o sursă aproape inepuizabilă de mistere şi fenomene enigmatice, la care ştiinţa sau guvernele statelor nu oferă niciun răspuns oficial. Dacă vom adăuga şi informaţiile despre bazele secrete subterane avem un corpus masiv de date, care ne poate face să înţelegem mai bine această realitate a zilelor noastre. Nu ne rămâne decât să aprofundăm studiul acestor aspecte și să căutăm răspunsuri pertinente atât de la surse viabile exterioare, cât și din eventualele dezvăluiri la nivel oficial.

“[1]

SURSE

  1. http://www.edituradaksha.ro/articles/view/baze-militare-secrete-in-subteran-si-in-oceane-o-dovada-a-intentiilor-oculte-pe-care-le-are-cabala-mondiala-din-umbra-7-a318
  2. Foto: Internet
  3. Video: YouTube
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro