Artefacte fosile, vechi de sute de milioane de ani, descoperite pe Planeta care au bulversat istoricii, arheologii si oamenii de stiinta

by Artefacte fosile, vechi de sute de milioane de ani, descoperite pe Planeta care au bulversat istoricii, arheologii si oamenii de stiinta Să mergem acum mai departe şi să constatăm şi existenţa unor alte descoperiri, cel puţin la fel de bizare. Aveţi idee cam de cât timp este nevoie pentru […]
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Artefacte fosile, vechi de sute de milioane de ani, descoperite pe Planeta care au bulversat istoricii, arheologii si oamenii de stiinta

Să mergem acum mai departe şi să constatăm şi existenţa unor alte descoperiri, cel puţin la fel de bizare. Aveţi idee cam de cât timp este nevoie pentru ca un organism să fosilizeze? Savanţii spun că procesul ia literalmente milioane de ani.

De exemplu, au fost adeseori găsite fosile de trilobiţi. Trilobiţii au fost organisme marine primitive, asemănătoare cu crustaceele, care au trăit în era paleozoică, mai exact în Cambrian şi Devonian, adică acum circa 300-600 milioane de ani.

Fosilizarea este un fel de proces de pietrificare ce se produce fie prin încastrarea într-o rocă – ce a fost la origine doar un gen de nisip moale sau mâl – a respectivului organism, fie prin impregnarea minerală ulterioară a acestuia. Ce spuneţi însă de faptul că au fost descoperiţi câţiva trilobiţi încastraţi în urme clare de pantofi?

artefacte-interior

Ei bine, în iunie 1968, William J. Meister a despicat cu ciocanul o lespede de piatră de 5 centimetri grosime în Antelope Springs-Utah. Piatra a căzut deschizându-se „ca o carte”, dezvăluind o urmă de pantof imprimată în piatră, care avea însă într-o parte un trilobit. Acest artefact este extrem de neobişnuit, deoarece aici nu este vorba de o amprentă de picior în sol, ci o imprimare fosilizată de pantof!

Cealaltă jumătate a planşeului de piatră, la rândul său, a arătat un mulaj perfect al imprimării fosile din prima jumătate. Urma de pantof are aproximativ 26 cm lungime şi 8 cm lăţime, călcâiul este indentat uşor (ca cel al unui pantof modern) şi pare să fi strivit un trilobit viu. Problema
evidentă pe care o creează acest artefact este aceea ci deşi trilobiţii au trăit cam între 300 şi 600 de milioane de ani în urmă – perioadă în care, după câte ştiam noi, nu existau pe Pământ vietăţi care să umble pe uscat -, totuşi aici avem o dovadă evidentă a faptului că o persoană care a purtat un pantof a strivit la vremea aceea un trilobit sub călcâi.

Tocul imprimării fosilizate are vizibile chiar anumite cusături similare cu cele găsite pe un pantof de piele modern. Urmele de mai sus au fost examinate cu microscopul electronic, stabilindu-se clar că ele au fost presate la vremea respectivă în patul de nisip, care ulterior s-a pietrificat. Specialiştii au confirmat că aceste urme nu au fost scobite, ca în cazul unei eventuale contrafaceri. Ulterior în zonă au fost descoperite şi alte urme similare.

În alte descoperiri ce au rămas total neexplicate, atât arheologii, cât şi paleontologii sau chiar simplii amatori au găsit urme de dinozauri încrustate în piatră însă … alături de urme umane! Cel mai renumit sit de genul acesta este Paluxy, aflat în apropiere de Glen Rose (Texas). Aici, alături de urme vechi de aproape 100 de milioane de ani ale dinozaurilor, se regăsesc urme cât se poate de clare ale unui om.

Controversele sunt cu atât mai aprinse cu cât, din datele pe care le ştiam, era considerat imposibil ca un om să fi trăit în perioada uriaşelor reptile dinozauriene. Aşa cum am mai menţionat, conform istoriei oficiale, oamenii au apărut acum circa 200.000 de ani, în vreme ce ultimii dinozauri şi-au dat sfârşitul în urmă cu aproape 65 de milioane de ani.

Şi totuşi, cum se pot explica astfel de urme? Oamenii de ştiinţă nici nu vor să discute despre posibilitatea unei astfel de coexistenţe umano-dinozauriene. Decât să-şi revizuiască teoriile, ei preferă să considere că totul este o farsă bine pusă la punct, şi asta în ciuda faptului că urme identice au fost descoperite şi în siturile de la Antelope Spring (Nevada) şi Stinnet (Texas).

De asemenea, la începutul anilor 1930 au fost găsite, imprimate în stâncile de lângă Berea (Kentucky), urme de paşi de om. La unii paşi se vedeau chiar urmele degetelor şi ale călcâiului. Fără niciun dubiu însă, urmele au o vechime de 250 milioane de ani. O amprentă palmară a fost găsită într-un strat de piatră calcaroasă având circa 110 milioane ani, în localitatea Glen Rose (Texas).

Într-o altă descoperire uimitoare, un grup de lucrători într-o cariera de calcar de lângă Londra (Anglia), a dat în 1786 peste un artefact extrem de neobişnuit, ce era plasat într-un pat de nisip subteran, la aproximativ 50 de metri sub nivelul solului. În stratul de nisip au găsit cioturi de piloni de piatră şi fragmente de rocă pe jumătate lucrată, iar după ce au săpat ceva mai adânc, au descoperit mânere de lemn pietrificat, precum şi bucăţi ale unor unelte de mână ce fuseseră confecţionate din lemn, dar care erau acum pietrificate.

Nisipul în care a fost făcută descoperirea se afla sub un strat de calcar care a fost datat la o vechime de cel puţin 300 milioane de ani. Această descoperire senzaţională este extrem de dificil de explicat de către arheologi deoarece deşi exteriorul mânerului de lemn a fost împietrit, în interiorul acestuia s-a descoperit un conţinut de cărbune poros.

Nu există nicio modalitate ştiinţifică pentru a pune un astfel de lucru pe seama unui fals. Pentru a explica: procesul de pietrificare se produce atunci când lemnul sau alte obiecte organice sunt îngropate în nămol, iar când se petrece acest lucru, silicaţii impregnează acel material, care se dizolvă încet, înlocuind astfel oxigenul şi hidrogenul care existaseră acolo.

Cărbunele, pe de altă parte, este format din lemn carbonizat, care a fost în mare măsură comprimat sub tone de pământ. Cele două procese sunt complet diferite, dar în acest caz se pare că fiecare proces trebuie să fi avut loc practic simultan sau într-o succesiune extrem de scurtă. În ceea ce priveşte oamenii de ştiinţă, aceştia nu sunt în măsură să explice prin nicio teorie modernă cum s-ar fi putut obţine lemn pietrificat care conţine cărbune poros.

Pe de altă parte însă, însăşi existenţa unui asemenea artefact neagă orice posibilitate ca el să constituie un fals. Dar nu a fost găsit doar atât. De atunci au avut loc şi alte descoperiri, mult mai recente, de unelte pietrificate. Astfel, în iunie 1934 într-o mină de lignit din apropierea localităţii London (din Kimble County, Texas, SUA), a fost scos la lumină un ciocan de fier cu totul neobişnuit.

Aflat la lucru, minerul Max Hahn a observat un obiect ciudat răsărind dintr-un perete. Cum era încrustat într-o rocă, Hahn a tăiat bucata cu totul şi a transportat-o acasă. Spărgând-o, a scos la iveală un soi de ciocan de fier, lung de aproape 15 cm, nealterat de trecerea timpului.
Familia Hahn decide să-l păstreze ca pe o curiozitate, dar după cinci decenii, îl vinde omului de ştiinţă Cari E. Baugh.

Analiza efectuată de acesta în 1983 provoacă stupoare: roca formată în jurul ciocanului data din perioada geologică numită Ordovician, adică acum circa 500 de milioane de ani! Cercetări ulterioare au contestat această estimare, oprind „acul ceasului” la „doar” 150-300 de milioane de ani în urmă, ceea ce depăşeşte oricum cu mult vechimea de numai 6 milioane de ani a celor mai „bătrâne” fosile hominide cunoscute (cele de Sahelantrhopus tchadensis).

Aşadar, cine putea să fi folosit fierul cu milioane bune de ani înaintea lui Homo sapiens? Nimeni nu poate da un răspuns, cum nu s-a putut explica nici de ce obiectul nu a oxidat deloc de la descoperirea sa şi până astăzi. Geologul american Joe Cole a încercat să susţină că, de fapt, unealta a fost pierdută de un miner din sec. XIX, iar rocile care s-au dizolvat în timp, s-au întărit din nou în jurul obiectului, dând aparenţa unei vechimi uluitoare.

Testele cu C 14 s-au dovedit neconcludente, întrucât lemnul ciocanului se transformase în cărbune. Însă analiza metalului, efectuată la Laboratoarele Batelle din Columbus-Ohio, a arătat o compoziţie nemaiîntâlnită: 96,6% fier, 2,6% clorină şi 0,74% sulf, combinaţie imposibil de realizat chiar şi cu ajutorul tehnologiei moderne.

Iată acum o altă descoperire asemănătoare: în anul 1912, în mina Wilburton de lângă Oklahoma, doi angajaţi săpau cu lopata după cărbune pentru cuptoarele de la Municipal Electric din Oklahoma, când, spre surprinderea lor, o oală de fier a căzut dintr-o bucată mai mare de cărbune. Mai mulţi experţi au examinat ulterior oala de fier şi au declarat că este autentică. Amprenta vasului se mai putea vedea încă cu claritate în bucăţile de cărbune care I-au îmbrăcat.

Potrivit unui geolog pe nume Robert O. Fay de la Institutul Geological Survey Oklahoma, minereul de cărbuni în care a fost găsit potul are aproximativ 300 de milioane ani vechime. Într-o serie de descoperiri şi mai bizare, care sunt încă în curs de desfăşurare în ultimii 60 de ani, au fost găsite de către un grup de mineri din Africa de Sud, sute de sfere metalice de origine necunoscută, unele destul de adânc în subteran.

O parte dintre ele au trei carteluri perfect paralele în jurul liniei de circumferinţă. Sferele, care au circa 3-5 cm în diametru, par a fi de două tipuri: fie dintr-un metal solid albăstrui ce are pete albe pe el, fie sunt goale, cu un centru dintr-un fel de material spongios. Directorul muzeului din Klerksdorp, Africa de Sud, – unde au fost aduse multe dintre aceste sfere -, profesorul Marx Roelf le descrie astfel: „Sferele sunt un mister total.

Ele sunt indubitabil artificiale, totuşi după istoria pe care o ştim noi, la acea perioadă în care ele au ajuns încastrate în această rocă, pe Pământ nu exista încă viaţă inteligentă! Nu am mai văzut nimic de genul acesta vreodată.” Domnul Roelf Marx a scris o scrisoare în data de 12 septembrie 1984, care conţine mai multe informaţii cu privire la acele sfere.

În această scrisoare el afirma: „Nu este nimic ştiinţific publicat despre sfere, dar faptele sunt următoarele: ele au fost găsite în pirofilit, în nişte mine din apropierea orăşelului Ottosdal. Acest pirofilit [AI2Si4O10(OH)2] este un mineral secundar destul de moale, cu un indice de duritate de doar 3 pe scara Mohs şi a fost format prin sedimentare. Partea cea mai bizară este că acest strat de rocă din care au fost extrase sferele datează din Precambrian, vechimea lui fiind estimată la aproximativ 2.8 miliarde de ani!”.

Cu toate acestea, ca şi cum simpla existenţă a acestor sfere de metal nu ar fi fost suficientă, există încă şi alte proprietăţi uimitoare ale acestora, ce au captat atenţia profesorului John Hund din Pittsburgh, acum aproximativ cincisprezece ani. Într-o zi, în timp ce se juca cu unul dintre aceste obiecte pe suprafaţa plană a unei mese, domnul Hund a observat că sfera părea să fie deosebit de bine echilibrată, astfel că a decis să o testeze la Institutul California Space de la Universitatea din California, pentru a determina exact cât de bine echilibrată era ea de fapt.

Rezultatele testelor au fost surprinzătoare: sfera era, de fapt, perfect şi exact echilibrată. Echilibrul sferei era, mai precis, atât de exact, încât acesta a depăşit limitele oricărui criteriu tehnologic de măsură folosit la institutele spaţiale – şi aceştia sunt oamenii care fac giroscoape pentru NASA!

John Hund îl citează pe un om de ştiinţă de la NASA, care a afirmat că ei nu au o tehnologie capabilă de o echilibrare atât de bună şi că singurul mod în care probabil s-ar putea realiza aşa ceva ar fi construirea unor asemenea sfere într-un spaţiu cu gravitaţie zero. Pe de altă parte, deşi au fost găsite în acel strat de pirofilit extrem de vechi, care este mai degrabă moale ca şi consistenţă, sferele sunt foarte dure şi nu pot fi zgâriate, nici măcar cu oţel.

Având în vedere toate acestea, misterioasele sfere de metal au suscitat un deosebit interes din partea mai multor organizaţii şi instituţii. Astfel, au fost realizate investigaţii de către grupuri de cercetare din cadrul Universităţii din Florida, The Society for Physic Advancement (S.A), Kokkolan Kaupunchi (Finlanda), Esotera (Germania), Geologisches Institut der Universiteit Pleicherwall (Germania), The Department of Philosophy UICC (Chicago), Danfoss (Danemarca), lllustreret Videnskab (Copenhaga), Louisiana Geologica! Survey, Gale Research Company (Michigan), precum şi din partea altor organizaţii din Canada, Elveţia, Danemarca, Germania, Anglia, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Franţa şi Botswana.

Rezultatele acestor cercetări – cel puţin cele publicate – sunt însă foarte controversate, mergând de la teoria că sferele au fost aduse pe Pământ de către o civilizaţie extraterestra, pana la aceea că nu este de fapt nimic neobişnuit la aceste obiecte, ele căpătând aceste proprietăţi pe o cale absolut naturală, ceea ce – să recunoaştem -, este destul de neverosimil.

Concluzii

După cum am văzut din toate aceste exemple, tabloul realităţii care se prefigurează este total diferit de ceea ce eram obişnuiţi să credem. Aşa cum arăta profesorul Doug Newton: „Dacă ar fi vorba doar despre un singur obiect de acest gen, aceasta nu ar dovedi nimic. Dar este vorba despre o preponderenţă a evidenţelor.

Dacă ar fi existat doar un singur element, doar o singură urmă, doar un singur exemplu din ceea ce vă spun, aţi putea afirma ca poate este vorba despre o interpretare greşită sau poate un fals sau altceva. Dar sunt atât de multe asemenea exemple, iar noi întrezărim – ca să zic aşa – abia vârful icebergului…”

Exemplele sunt atât de multe, din diferite categorii, încât aceasta conduce la anumite concluzii atât de radicale, încât desfiinţează complet istoria convenţional acceptata, ceea ce majoritatea oficialilor nu sunt dispuşi să o facă. De aceea, aceste descoperiri sunt foarte rar menţionate public şi ca urmare, cei mai mulţi dintre oameni nici măcar nu au auzit despre ele. Motivul este evident: dacă măcar unul singur dintre aceste artefacte ar fi acceptat oficial aşa cum o indică datele descoperirii sale, atunci întregul eşafodaj al teoriilor actuale s-ar dărâma.

Dincolo de toate acestea, nu putem să nu remarcăm faptul că datările tuturor acestor artefacte neobişnuite pe care le-am adus în discuţie aici sunt în perfectă concordanţă cu vechile scrieri ale unor tradiţii spirituale ale omenirii, – cum ar fi cele mayaşe, vedice, sau sumeriene -, care afirmă la unison că pe Pământ au existat mai multe cicluri de civilizaţie, care au apărut, s-au dezvoltat şi apoi au dispărut, încă de acum multe milioane de ani. Este de asemenea foarte plauzibil să luăm în considerare şi ipoteza că Pământul a fost încă din timpuri imemoriale vizitat de fiinţe extraterestre, ce posedau un foarte avansat nivel tehnologic.

SURSE

  1. Marvin White – “Istoria interzisa a omenirii”.
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmailby feather

Despre Departamentul Zamolxe România (DZR)

Departamentul Zamolxe România (DZR) - Conspirații, Mistere, Paranormal, Extratereștri, Istoria Omenirii, Energie Liberă, Spiritualitate și Știință. Contact: office@dzr.org.ro